Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ANEXE din 28 martie 2007  privind stabilirea procedurilor pentru aprobarea de tip a motoarelor destinate a fi montate pe maşini mobile nerutiere şi a motoarelor destinate vehiculelor pentru transportul rutier de persoane sau de marfă şi stabilirea măsurilor de limitare a emisiilor gazoase şi de particule poluante provenite de la acestea, în scopul protecţiei atmosferei*)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ANEXE din 28 martie 2007 privind stabilirea procedurilor pentru aprobarea de tip a motoarelor destinate a fi montate pe maşini mobile nerutiere şi a motoarelor destinate vehiculelor pentru transportul rutier de persoane sau de marfă şi stabilirea măsurilor de limitare a emisiilor gazoase şi de particule poluante provenite de la acestea, în scopul protecţiei atmosferei*)

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 472 bis din 13 iulie 2007
──────────
    *) Aprobate prin Hotărârea nr. 332 din 28 martie 2007 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 13 iulie 2007.
──────────

    ANEXA 1

            DOMENIUL DE APLICARE, DEFINIŢII, SIMBOLURI ŞI ABREVIERI

            MARCAREA MOTOARELOR, SPECIFICAŢII TEHNICE ŞI ÎNCERCĂRI
      DISPOZIŢII PRIVIND EVALUAREA CONFORMITĂŢII PRODUCŢIEI, PARAMETRII
      CARE DEFINESC FAMILIA DE MOTOARE, ALEGEREA MOTORULUI REPREZENTATIV

    1. DOMENIUL DE APLICARE
    Prezenta hotărâre se aplică la toate motoarele destinate a fi montate pe maşini mobile nerutiere şi la motoarele secundare montate pe vehicule destinate transportului rutier de persoane sau de marfă.
    Această hotărâre nu se aplică motoarelor destinate propulsării pentru:
    a) autovehicule şi remorci;
    b) tractoare agricole şi/sau forestiere;
    c) vehicule cu 2 sau 3 roţi,
    care sunt reglementate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementărilor condiţiilor tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România - RNTR 2, cu modificările şi completările ulterioare.
    Pentru a fi acoperite de prezenta hotărâre, motoarele trebuie să fie montate pe maşini ce satisfac următoarele cerinţe:
    a) sunt destinate sau apte să se deplaseze sau să fie deplasate pe drum sau în afară drumurilor,
    cu:
    (i) un motor cu aprindere prin comprimare având o putere netă aşa cum este definită la punctul 2.4, mai mare sau egală cu 19 kW, fără a depăşi 560 kW, funcţionând mai degrabă la turaţie intermitentă decât la o turaţie constantă; sau
    (ii) un motor cu aprindere prin comprimare cu o putere netă aşa cum este definită în secţiunea 2.4, mai mare sau egală cu 19 kW, fără a depăşi 560 kW, şi care funcţionează cu turaţie constantă. Limitele sunt aplicabile după 31 decembrie 2006; sau
    (iii) un motor cu aprindere prin scânteie, alimentat cu benzină, având o putere netă aşa cum este definită la punctul 2.4, dar nu mai mare 19 kW; sau
    (iv) motoare proiectate pentru propulsia automotoarelor, care sunt vehicule autopropulsate pe cale ferată, proiectate special pentru transportul de mărfuri şi/sau pasageri; sau
    (v) motoare proiectate pentru propulsia locomotivelor, care sunt elemente autopropulsate ale echipamentelor pe cale ferată, proiectate pentru deplasarea sau propulsarea vagoanelor destinate să transporte mărfuri, pasageri sau alte echipamente, dar care nu sunt proiectate sau destinate să transporte ele însele mărfuri, pasageri (alţii decât mecanicii de locomotivă) sau alte echipamente.
    Orice motor auxiliar sau motor destinat să alimenteze echipamentele proiectate pentru lucrări de întreţinere sau amenajări pe cale ferată nu fac obiectul prezentului paragraf, ci al punctului a) (i).
    Prezenta hotărâre nu se aplică:
    b) vapoarelor, cu excepţia navelor destinate navigaţiei pe căile navigabile interioare;
    c) aeronavelor;
    d) vehiculelor de agrement, de exemplu: săniile cu motor, motoarele de cros, vehiculele de teren.
    2. DEFINIŢII, SIMBOLURI ŞI ABREVIERI
    În scopul prezentei hotărâri, următorii termeni se definesc după cum urmează:
    2.1. - motor cu aprindere prin comprimare - un motor funcţionând prin autoaprinderea combustibilului injectat spre sfârşitul cursei de comprimare (motorul Diesel);
    2.2. - gaze poluante - monoxidul de carbon, hidrocarburile [presupun un raport C(1): H(1,85)] şi oxizi de azot, ultimii fiind exprimaţi în echivalenţi dioxid de azot [NO(2)];
    2.3. - particule poluante - orice material şi substanţă colectată într-un mediu filtrant specificat, după diluare cu aer filtrat curat a gazelor de eşapament a motorului, astfel încât temperatura să nu depăşească 325 K (52°C);
    2.4. - putere netă - puterea exprimată în "EEC kW", determinată pe standul de încercări, la capătul arborelui motor sau echivalentul acestuia, măsurată prin metoda de determinare EEC a puterii motoarelor cu ardere internă destinate vehiculelor rutiere, definite în legislaţia naţională care transpune Directiva 80/1269/EEC amendată de Directiva 84/491/EEC, fără a lua în considerare puterea ventilatorului de răcire a motorului, dar cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri referitoare la condiţiile de încercare şi combustibilul de referinţă;
    Ventilatorul de răcire a motorului nu trebuie instalat în timpul încercării puterii nete a motorului. În cazul în care producătorul ar efectua încercarea cu ventilatorul montat pe motor, puterea absorbită de ventilator trebuie însumată la puterea măsurată, în afară de cazul în care ventilatoarele motoarelor cu răcire cu aer sunt montate direct pe arborele cotit (vezi anexa nr. 7, subanexa nr. 3);
    2.5. - turaţie nominală - turaţia maximă la sarcina totală permisă de regulator, aşa cum este specificat de producător;
    2.6. - coeficient de sarcină - valoarea exprimată procentual din cuplul maxim disponibil, la o turaţie dată a motorului;
    2.7. - turaţie la momentul maxim - turaţia motorului la care se obţine momentul motor maxim, aşa cum este specificat de producător;
    2.8. - turaţie intermediară - turaţia care răspunde la una dintre următoarele cerinţe:
    a) pentru motoarele destinate funcţionării într-un interval de turaţii pe o curbă a momentului motor în sarcina totală, turaţia intermediară trebuie să fie turaţia la momentul maxim declarat, dacă aceasta este cuprinsă între 60% - 75% din turaţia nominală;
    b) dacă turaţia la momentul maxim declarat este mai mică de 60% din turaţia nominală, atunci turaţia intermediară trebuie să fie egală cu 60% din turaţia nominală;
    c) dacă turaţia la momentul declarat este mai mare de 75% din turaţia nominală, atunci turaţia intermediară trebuie să fie egală cu 75% din turaţia nominală;
    d) pentru motoarele care trebuie să fie supuse la ciclul de încercări G(1), turaţia intermediară trebuie să fie egală cu 85% din turaţia nominală (vezi anexa nr. 4, pct. 3.5.1.2);
    2.8.a) - volum de 100 mc sau mai mare - referitor la o navă destinată navigaţiei interioare, reprezintă volumul acesteia calculat pe baza formulei LxBxT, unde "L" este lungimea maximă a corpului navei, exclusiv cârma şi bompresul, "B" este lăţimea maximă a corpului navei în metri, măsurată până la marginea exterioară a bordului (exclusiv roţile cu palete, colaci de salvare etc.,) şi "T" este distanţa pe verticală dintre punctul cel mai de jos al corpului navei, în afară de cadru sau de chilă, şi planul cel mai de sus al liniei de plutire;
    2.8.b) - autorizaţie valabilă de navigaţie sau certificat de siguranţă a navigaţiei valabil - reprezintă:
    a) un certificat care atestă conformitatea cu Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (SOLAS), amendată, sau cu o convenţie echivalentă, sau
    b) un certificat care atestă conformitatea cu Convenţia internaţională din 1966 asupra liniilor de încărcare, amendată, sau cu o convenţie echivalentă, şi un certificat IOPP care atestă conformitatea cu Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave (MARPOL), amendată;
    2.8.c) - dispozitiv de invalidare - reprezintă un dispozitiv care măsoară, detectează sau reacţionează la parametrii de funcţionare pentru a activa, regla, decala sau dezactiva funcţionarea unei componente sau funcţii a sistemului de control al emisiilor, astfel încât eficacitatea sistemului de control să fie redusă în condiţiile întâlnite în timpul utilizării normale a maşinilor mobile nerutiere, cu excepţia cazului în care utilizarea unui dispozitiv de acest tip este inclusă în mod expres în procedura de certificare a încercării pentru determinarea emisiilor;
    2.8.d) - strategie iraţională de control - reprezintă orice strategie sau măsură care, în condiţii normale de utilizare a unei maşini mobile nerutiere, reduce eficacitatea sistemului de control al emisiilor la un nivel inferior celui prevăzut în procedurile aplicabile de încercare pentru determinarea emisiilor;
    2.9. - parametru reglabil - toate dispozitivele, sistemele sau elementele de concepţie, adaptabile fizic, susceptibile de a influenţa emisiile sau performanţele motorului în timpul încercărilor referitoare la emisii sau în timpul funcţionării normale a motorului;
    2.10. - post-tratament - trecerea gazelor de eşapament printr-un dispozitiv sau sistem conceput pentru modificările chimice sau fizice ale gazelor înainte de ieşirea lor în atmosferă;
    2.11. - motor cu aprindere comandată - un motor care funcţionează conform principiului aprinderii prin scânteie;
    2.12. - dispozitiv auxiliar de limitarea emisiilor - orice dispozitiv conceput pentru culegerea de date privind funcţionarea motorului în vederea adaptării funcţionării oricărui element al sistemului de limitare a emisiilor;
    2.13. - sistem de limitare a emisiilor - orice dispozitiv, sistem sau element de concepţie ce limitează sau reduce emisiile;
    2.14. - sistem de alimentare cu carburant - ansamblul de componente ce joacă un rol în dozajul şi amestecul carburantului;
    2.15. - motor secundar - un motor montat în sau pe un vehicul cu motor care nu asigură propulsia vehiculului;
    2.16. - durata secvenţei - timpul scurs între sfârşitul aplicării turaţiei şi/sau cuplului secvenţei precedente sau fazei de precondiţionare şi începutul secvenţei următoare. Ea cuprinde timpul necesar pentru a modifica turaţia şi/sau momentul motor şi perioada de stabilizare la începutul fiecărei secvenţe;
    2.17. - ciclu de încercare - reprezintă o succesiune de puncte de încercare, fiecare fiind definit printr-o turaţie şi un moment motor pe care motorul trebuie să le respecte în regim stabilizat (încercări NRSC) sau în condiţii tranzitorii de funcţionare (încercări NRTC);
    2.18. Simboluri şi abrevieri
    2.18.1. Simbolurile parametrilor de încercare

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 Simbol UM Termen
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 A/F(st)=14,5 - Raport stoichiometric aer/combustibil
 A(p) mp Aria secţiunii transversale a sondei de
                                prelevare izocinetică
 A(T) mp Aria secţiunii transversale a conductei de
                                eşapament
 Aver - Valori medii ponderate pentru:
                       mc/h - debit volumic
                       kg/h - debit masic
 C(1) - Hidrocarburi exprimate în echivalent Carbon 1
 C(d) - Coeficient de descărcare a SSV
 conc ppm vol % Concentraţie (cu indicele elementului care este
                                la originea nominalizării)
 conc(c) ppm vol % Concentraţia naturală corectată
 conc(d) ppm vol % Concentraţia poluantului măsurată în aerul de
                                diluare
 conc(e) ppm vol % Concentraţia poluantului măsurată în gazul de
                                eşapament diluat
 d m Diametru
 DF - Factor de diluţie
 f(a) - Factor atmosferic de laborator
 FD - Factor de deteriorare
 G(AIRD) kg/h Debitul masic de aer de aspiraţie (în condiţii
                                uscate)
 G(AIRW) kg/h Debitul masic de aer de aspiraţie (în condiţii
                                umede)
 G(DILW) kg/h Debitul masic de aer de diluare (în condiţii
                                umede)
 G(EDFW) kg/h Echivalentul debitului masic al gazelor de
                                eşapament diluate (în condiţii umede)
 G(EXHW) kg/h Debitul masic al gazelor de eşapament (în
                                condiţii umede)
 G(FUEL) kg/h Debitul masic de combustibil
 G(SE) kg/h Debitul masic al probei de gaze de eşapament
 G(T) cmc/min Debitul gazului marcator
 G(TOTW) kg/h Debitul masic al gazelor de eşapament diluate
                                (în condiţii umede)
 H(a) g/kg Umiditatea absolută a aerului de aspiraţie
 H(d) g/kg Umiditatea absolută a aerului de diluare
 H(REF) g/kg Valoare de referinţă a umidităţii absolute
                                (10,71 g/kg)
 i - Indice care desemnează un mod de încercare
                                (pentru testul NRSC) sau o valoare instantanee
                                (pentru testul NRTC)
 K(H) - Factor de corecţie a umidităţii pentru NO(x)
 K(p) - Factor de corecţie a umidităţii pentru particule
 K(V) - Funcţia de etalonat CFV
 K(W,a) - Factor de corecţie pentru aerul de aspiraţie
                                (pentru trecerea de la mediul uscat la mediul
                                umed)
 K(W,d) - Factor de corecţie pentru aerul de diluare
                                (pentru trecerea de la mediul uscat la mediul
                                umed)
 K(W,e) - Factor de corecţie pentru gazele de eşapament
                                diluate (pentru trecerea de la mediul uscat la
                                mediul umed)
 K(w,r) - Factor de corecţie pentru gazele de eşapament
                                brute (pentru trecerea de la mediul uscat la
                                mediul umed)
 L % Procent din momentul motor maxim la turaţia de
                                încercare a motorului
 M(d) mg Masa probei de particule reţinute din aerul de
                                diluare
 M(DIL) kg Masa probei de aer de diluare trecut prin
                                filtrele de prelevare a particulelor
 M(EDFW) kg Masa echivalentă a probei de gaze de eşapament
                                diluate pe durata ciclului
 M(EXHW) kg Masa totală de gaze de eşapament pe durata
                                ciclului
 M(f) mg Masa probei de particule reţinute
 M(f,p) mg Masa probei de particule reţinute de filtrul
                                primar
 M(f,b) mg Masa probei de particule reţinute de filtrul
                                secundar
 M(gaz) g Masa totală a gazului poluant pe durata ciclului
 M(PT) g Masa totală a particulelor pe durata ciclului
 M(SAM) kg Masa probei de gaze de eşapament diluate trecute
                                prin filtrele de prelevare a particulelor
 M(SE) kg Masa probei de gaze de eşapament pe durata
                                ciclului
 M(SEC) kg Masa aerului de diluare secundară
 M(TOT) kg Masa totală a gazelor de eşapament dublu diluate
                                pe durata ciclului
 M(TOTW) kg Masa totală a gazelor de eşapament diluate
                                trecute prin tunelul de diluare în condiţii
                                umede
 M(TOTW, I) kg Masa instantanee a gazelor de eşapament diluate
                                trecute prin tunelul de diluare în condiţii
                                umede
 mass g/h Indice care desemnează debitul masic al
                                emisiilor
 N(p) - Numărul total de rotaţii ale pompei volumetrice
                                pe durata ciclului
 n(ref) min^-1 Turaţia de referinţă a motorului pentru testul
                                NRTC
 n(sp) s^-2 Derivata turaţiei motorului
 P kW Puterea la frână, necorectată
 p(1) kPa Diferenţa de presiune faţă de presiunea
                                atmosferică la orificiul de aspiraţie al pompei
                                volumetrice
 P(A) kPa Presiunea absolută
 P(a) kPa Presiunea vaporilor de saturaţie pentru aerul
                                aspirat în motor [conf. ISO 3046:
                                ps(y încercare) = PSY presiunea ambiantă din
                                stand]
 P(AE) kW Puterea totală declarată, absorbită de
                                accesoriile necesare pentru încercare care nu
                                sunt cerute de dispoziţiile secţiunii 2.4 din
                                prezenta anexă
 P(B) kPa Presiunea barometrică totală:
                                (conf. ISO 3046: p(x încercare) = PX, presiunea
                                totală ambiantă locală
                                p(y încercare) = PY, presiunea totală ambiantă
                                din stand
 P(d) kPa Presiunea vaporilor de saturaţie pentru aerul de
                                diluare
 P(M) kW Puterea maximă măsurată la turaţia de încercare
                                în condiţii de probă (anexa nr. 7, subanexa
                                nr. 1)
 P(m) kW Puterea maximă măsurată la standul de încercări
 p(s) kPa Presiunea atmosferică în condiţii uscate
 q - Coeficient de diluţie
 Q(s) mc/s Debit volumic al probei la volum constant CVS
 r - Raportul între presiunea statică din secţiunea
                                minimă a sondei SSV şi cea din secţiunea la
                                intrarea în SSV
 r Raportul între aria secţiunii transversale a
                                sondei izocinetice şi cea a conductei de
                                eşapament
 R(a) % Umiditatea relativă a aerului de aspiraţie
 R(d) % Umiditatea relativă a aerului de diluare
 R(e) - Numărul Reynolds
 R(f) - Factor de reacţie FID
 T K Temperatura absolută
 t s Timpul de măsurare
 T(a) K Temperatura absolută a aerului de aspiraţie
 T(D) K Temperatura absolută a punctului de rouă
 T(ref) K Temperatura de referinţă a aerului de aspiraţie
                                (298 K)
 T(sp) Nm Momentul motor necesar al ciclului de încercare
                                în regim tranzitoriu
 t(10) s Timpul dintre semnalul de intrare progresiv şi
                                10% din semnalul de ieşire
 t(50) s Timpul dintre semnalul de intrare progresiv şi
                                50% din semnalul de ieşire
 t(90) s Timpul dintre semnalul de intrare progresiv şi
                                90% din semnalul de ieşire
 Delta t(i) s Intervalul de timp pentru debitul instantaneu de
                                CFV
 V(0) mc/tr Debitul volumic al pompei volumetrice în
                                condiţii reale
 W(eff) kW/h Energia ciclului efectiv pentru încercarea NRTC
 WF - Factor de ponderare
 WF(e) - Factor de ponderare efectiv
 X(0) mc/tr Funcţia de etalonare a debitului volumic al
                                pompei volumetrice
 Theta(D) kg x mp Moment de inerţie rotativă al frânei cu curenţi
                                Foucault
 beta - Raportul dintre diametrul "d" al orificiului de
                                intrare în SSV şi diametrul interior al
                                conductei de aspiraţie
 Lamda - Raportul relativ aer/combustibil: raportul A/C
                                real împărţit la raportul A/C stoechiometric
 P(EXH) kg/mc Densitatea gazelor de eşapament
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


    2.18.2. Simbolurile compuşilor chimici

    CH(4) Metan
    C(3)H(8) Propan
    C(2)H(6) Etan
    CO Monoxid de carbon
    CO(2) Dioxid de carbon
    DOP Di-octilftalat
    H(2)O Apă
    HC Hidrocarburi
    NO(x) Oxizi de azot
    NO Monoxid de azot
    NO(2) Dioxid de azot
    O(2) Oxigen
    PT Particule
    PTFE Politetrafluoroetilenă

    2.18.3. Abrevieri
    CFV Debitmetru cu tub Venturi cu curgere critică
    CLD Detector de chemiluminiscenţă
    CI Aprindere prin comprimare
    FID Detector cu flacără ionizată
    FS Întreaga scală
    GN Gaz natural
    HCLD Detector cu chemiluminiscenţă, încălzit
    HFID Detector cu flacără ionizată, încălzit
    NDIR Analizor nedispersiv cu absorbţie în infraroşu
    NRSC Ciclu în regim stabilizat pentru motoare instalate pe maşini mobile
            nerutiere
    NRTC Ciclu în regim tranzitoriu pentru motoarele instalate pe maşini
            mobile nerutiere
    PDP Pompă volumetrică
    SI Aprindere prin scânteie
    SSV Debitmetru cu tub Venturi subsonic

    3. MARCAREA MOTOARELOR

    3.1. Motoarele cu aprindere prin comprimare recepţionate conform prezentei hotărâri trebuie să poarte:
    3.1.1. Marca sau numele producătorului.
    3.1.2. Tipul şi dacă este cazul familia de motoare, precum şi un număr de identificare propriu al motorului.
    3.1.3. Numărul aprobării EC de tip, definit în anexa nr. 8.
    3.1.4. Etichetele prevăzute în anexa nr. 13, dacă motorul este introdus pe piaţă în cadrul unui regim de flexibilitate.
    3.2. Motoarele cu aprindere prin scânteie recepţionate conform prezentei hotărâri trebuie să poarte:
    3.2.1. Marca sau numele producătorului motorului.
    3.2.2. Numărul aprobării de tip EC conform definiţiilor din anexa nr. 8.
    3.3. Marcajele trebuie să fie durabile, uşor lizibile şi de neşters pe toată durata de viaţă a motorului. În cazul utilizării de etichete sau plăcuţe, acestea trebuie să fie aplicate astfel încât fixarea lor să se menţină pe toată durata de viaţă utilă a motorului şi să nu poată fi îndepărtate decât prin distrugere sau deformare.
    3.4. Aceste marcaje trebuie să fie aplicate pe o piesă a motorului necesară în funcţionare normală a acestuia şi care nu necesită înlocuire în condiţii normale pe toată durata de viaţă a motorului.
    3.4.1. Aceste marcaje trebuie să fie aplicate astfel încât să fie uşor vizibile de orice persoană, după ce motorul a fost instalat complet împreună cu toate piesele auxiliare necesare funcţionării sale.
    3.4.2. Fiecare motor trebuie să fie prevăzut cu o placă suplimentară demontabilă, din material rezistent, care trebuie să conţină toate datele indicate la pct. 3.1; această placă trebuie să fie aplicată astfel încât marcajele prevăzute la pct. 3.1 să fie uşor vizibile şi uşor accesibile după instalarea motorului pe maşină.
    3.5. Clasificarea motoarelor prin numerele de identificare trebuie făcută astfel încât să permită determinarea fără dubii a succesiunii de fabricaţie.
    3.6. Înainte de a ieşi de pe linia de fabricaţie, motoarele trebuie să poarte toate marcajele cerute.
    3.7. Precizarea locului de amplasare a marcajelor motorului se face conform prevederilor din anexa nr. 7 partea I.
    4. SPECIFICAŢII TEHNICE ŞI ÎNCERCĂRI
    4.1. Motoare cu aprindere prin comprimare
    4.1.1. Generalităţi
    Componentele care se consideră că pot influenţa emisia de gaze şi particule poluante trebuie să fie proiectate, fabricate şi montate astfel încât să permită motorului ca în condiţii normale de utilizare, indiferent de vibraţiile la care motorul poate fi supus, să fie conforme cu prevederile prezentei hotărâri.
    Producătorul trebuie să adopte o serie de măsuri astfel încât să asigure limitarea emisiilor conform prevederilor prezentei hotărâri, pe toată durata normală de viaţă a motorului, în condiţii normale de funcţionare. Se consideră că aceste specificaţii sunt respectate atunci când sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la pct. 4.1.2.1, 4.1.2.3 şi 5.3.2.1.
    În cazul în care se foloseşte un convertizor catalitic şi/sau un filtru pentru particule, producătorul trebuie să demonstreze, prin încercări de anduranţă efectuate conform bunelor practici inginereşti şi prin documente corespunzătoare de înregistrare a încercărilor, că dispozitivele de posttratament funcţionează corect pe toată durata de viaţă a motorului. Documentele de înregistrare a încercărilor trebuie să fie întocmite conform prevederilor de la pct. 5.2 şi, în special, de la pct. 5.2.3.
    Clientul trebuie să primească o garanţie corespunzătoare. Este permisă înlocuirea sistematică a dispozitivelor după o anumită perioadă de funcţionare a motorului. Orice reglare, reparare, demontare, curăţare sau înlocuire a componentelor şi sistemelor motorului care se efectuează periodic, pentru a preveni proasta funcţionare a motorului datorată dispozitivelor posttratament pentru limitarea emisiilor, se efectuează doar dacă este necesar din punct de vedere tehnologic pentru a asigura buna funcţionare a sistemului de limitare a emisiilor. În manualul utilizatorului trebuie incluse cerinţe de întreţinere periodică care fac obiectul garanţiei, cerinţe ce trebuie aprobate înaintea acordării aprobării de tip. Capitolul referitor la întreţinerea sau înlocuirea dispozitivelor de tratare şi la condiţiile de garanţie din manualul utilizatorului trebuie să fie inclus în fişa de informaţii prevăzută în anexa nr. 2.
    Toate motoarele care emit gaze de eşapament amestecate cu apă se echipează cu un racord în sistemul de eşapament al motorului, situat în aval de motor şi înaintea oricărui punct în care gazele de eşapament intră în contact cu apa (sau cu orice fluid de răcire sau de detersiune) pentru fixarea provizorie a unui dispozitiv de prelevare a probelor din emisiile de gaze sau de particule. Este important ca poziţia racordului menţionat să permită prelevarea unei probe reprezentative a amestecului de gaze de eşapament. Racordul respectiv este filetat în interior, având un filetaj standard pentru ţevi cu dimensiunea de cel mult o jumătate de ţol, şi se obturează cu un dop atunci când nu este utilizat (se permit şi racorduri echivalente)
    4.1.2. Specificaţii tehnice referitoare la emisiile poluante
    Emisiile de gaze şi particule poluante provenite din motor trebuie să fie măsurate prin metodele prevăzute în anexa nr. 6.
    Se pot accepta alte sisteme sau analizoare, dacă conduc la rezultate cu efect echivalent cu cel al următoarelor sisteme de referinţă:
    - pentru emisiile din gazele de eşapament brute - sistemul prevăzut în anexa nr. 6, figura 2;
    - pentru emisiile de gaze de eşapament diluate ale unui sistem de diluare în circuit principal - sistemul prevăzut în anexa nr. 6, figura 3;
    - pentru emisiile de gaze - printr-un sistem de diluare în circuitul principal echipat fie cu filtre separare pentru fiecare mod de încercare, fie cu filtru unic, prevăzut în anexa nr. 6, figura 13.
    Stabilirea echivalenţei sistemelor trebuie să se bazeze pe un studiu care cuprinde un ciclu de 7 încercări sau mai multe, care se efectuează între sistemul luat în considerare şi unul sau mai multe din sistemele de referinţă menţionate anterior.
    Criteriul de echivalare este definit în limita de ± 5% din mediile valorilor ponderate ale emisiilor produse în timpul ciclului de încercări. Se va utiliza un ciclu conform prevederilor din anexa nr. 3, pct. 3.6.1.
    Pentru a putea include un nou sistem în hotărâre, echivalenţa determinării va fi cea bazată pe calculul repetabilităţii şi reproductibilităţii descris în standardul ISO 5725.
    4.1.2.1. Emisiile de monoxid de carbon, hidrocarburi şi oxizi de azot, precum şi emisiile de particule poluante nu trebuie să depăşească în faza I valorile din tabelul următor:

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 Puterea netă Masa specifică Masa specifică Masa specifică Masa specifică
                de monoxid de monoxid de oxizi de particule
    (P) de carbon de azot de azot
    [kW] (CO) (NO) [NO(x)] (PT)
                   [g/kWh] [g/kWh] [g/kWh] [g/kWh]
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
  130 ≤ P ≤ 560 5,0 1,3 9,2 0,54
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
   75 ≤ P < 130 5,0 1,3 9,2 0,70
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
   37 ≤ P < 75 6,5 1,3 9,2 0,85
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


    4.1.2.2. Valorile emisiilor indicate la pct. 4.1.2.1 sunt limitele înregistrate la ieşirea din motor, înaintea dispozitivului de posttratament al gazelor de eşapament.
    4.1.2.3. Emisiile de monoxid de carbon, hidrocarburi şi oxizi de azot, precum şi emisiile de particule poluante nu trebuie să depăşească în faza II valorile din tabelul următor:

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 Puterea netă Masa specifică Masa specifică Masa specifică Masa specifică
                de monoxid de monoxid de oxizi de particule
    (P) de carbon de azot de azot
    [kW] (CO) (NO) [NO(x)] (PT)
                   [g/kWh] [g/kWh] [g/kWh] [g/kWh]
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
   130 ≤ P ≤ 560 3,5 1,0 6,0 0,2
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    75 ≤ P < 130 5,0 1,0 6,0 0,3
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    37 ≤ P < 75 5,0 1,3 7,0 0,4
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    19 ≤ P < 37 5,5 1,3 8,0 0,8
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


    4.1.2.4. În faza III A emisiile de monoxid de carbon, suma emisiilor de hidrocarburi şi de oxizi de azot, ca şi emisiile de particule nu trebuie să depăşească valorile indicate în tabelul prezentat în continuare:

    Motoare destinate altor utilizări decât propulsia navelor pentru navigaţia interioară, a locomotivelor şi automotoarelor

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 Categorie: Masa de Suma hidrocarburilor Masa
 Putere netă monoxid de carbon şi oxizilor de azot particulelor
    (P) (CO) [HC + NO(x)] (PT)
     (kW) (g/kWh) (g/kWh) (g/kWh)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
H : 130 ≤ P ≤ 560 3,5 4,0 0,2
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
I : 75 ≤ P < 130 5,0 4,0 0,3
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
J : 37 ≤ P < 75 5,0 4,7 0,4
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
K : 19 ≤ P < 37 5,5 7,5 0,6
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


    Motoare destinate propulsiei navelor pentru navigaţia interioară

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 Categorie: Masa de Suma hidrocarburilor Masa
Cilindree/Putere netă monoxid de carbon şi oxizilor de azot particulelor
  (SV/P) (CO) [HC + NO(x)] (PT)
(litri cilindree/kW) (g/kWh) (g/kWh) (g/kWh)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 V 1:1 SV <0,9 şi
 P ≥ 37 5,0 7,5 0,40
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 V 1:2 0,9 ≤ SV < 1,2 5,0 7,2 0,30
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 V 1:3 1,2 ≤ SV < 2,5 5,0 7,2 0,20
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 V 1:4 2,5 ≤ SV < 5 5,0 7,2 0,20
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 V 2:1 5 ≤ SV < 15 5,0 7,8 0,27
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 V 2:2 15 ≤ SV < 20 şi
        P < 3300 kW 5,0 8,7 0,50
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 V 2:3 15 ≤ SV < 20 şi
        P ≥ 3300 kW 5,0 9,8 0,50
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 V 2:4 20 ≤ SV < 25 5,0 9,8 0,50
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 V 2:5 25 ≤ SV < 30 5,0 11,0 0,50
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


    Motoare destinate propulsiei locomotivelor

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 Categorie: Masa de Suma hidrocarburilor Masa
 Putere netă monoxid de carbon şi oxizilor de azot particulelor
    (P) (CO) [HC + NO(x)] (PT)
    (kW) (g/kWh) (g/kWh) (g/kWh)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 RL A : 130 ≤ P ≤ 560 3,5 4,0 0,2
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
                                            Hidrocarburi Oxizi Masa
                                                          de azot particulelor
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
                                               (HC) [NO(x)] (PT)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
                                              (g/kWh) (g/kWh) (g/kWh)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 RH A :P > 560 3,5 0,5 6,0 0,2
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 RH A : motoare cu
        P > 2000 şi 3,5 0,4 7,4 0,2
       SV > 5 l / cilindru
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


    Motoare pentru propulsia automotoarelor

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 Categorie: Masa de Suma hidrocarburilor Masa
 Putere netă monoxid de carbon şi oxizilor de azot particulelor
    (P) (CO) [HC + NO(x)] (PT)
    (kW) (g/kWh) (g/kWh) (g/kWh)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 RC A : P > 130 3,5 4,0 0,20
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


    4.1.2.5. În faza III B emisiile de monoxid de carbon, emisiile de hidrocarburi şi de oxizi de azot (sau suma acestora, dacă este relevantă) şi emisiile de particule nu trebuie să depăşească valorile indicate în tabelul prezentat în continuare:

    Motoare destinate altor utilizări decât propulsia locomotivelor, automotoarelor şi navelor pentru navigaţia interioară

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 Categorie: Masa de Hidrocarburi Oxizi de Masa
 Putere netă monoxid de carbon (HC) azot particulelor
    (P) (CO) (g/kWh) [NO(x)] (PT)
    (kW) (g/kWh) (g/kWh) (g/kWh)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 L : 130 ≤ P ≤ 560 3,5 0,19 2,0 0,025
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 M : 75 ≤ P < 130 5,0 0,19 3,3 0,025
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 N : 56 ≤ P < 75 5,0 0,19 3,3 0,025
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
                                      Suma hidrocarburilor şi oxizilor
                                                  de azot
                                               [HC + NO(x)]
                                                 (g/kWh)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 N : 37 ≤ P < 56 5,0 4,7 0,025
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


    Motoare destinate propulsiei automotoarelor

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Categorie: Masa de Hidrocarburi Oxizi de azot Masa
   Putere netă monoxid de carbon particulelor
       (P) (CO) (HC) (NOx) (PT)
       (kW) (g/kWh) (g/kWh) (g/kWh) (g/kWh)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
  RC B : P > 130 3,5 0,19 2,0 0,025
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


              Motoare destinate propulsiei locomotivelor

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
   Categorie: Masa de Suma hidrocarburilor Masa
  Putere netă monoxid de carbon şi oxizilor de azot particulelor
     (P) (CO) [HC + NOx] (PT)
     (kW) (g/kWh) (g/kWh) (g/kWh)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
  RB : P > 130 3,5 4 0,025
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


    4.1.2.6. În faza IV emisiile de monoxid de carbon, emisiile de hidrocarburi şi de oxizi de azot (sau suma acestora, acolo unde este relevant) şi emisiile de particule nu trebuie să depăşească valorile indicate în tabelul prezentat în continuare:

    Motoare destinate altor utilizări decât propulsia locomotivelor, automotoarelor şi navelor pentru navigaţia interioară

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Categorie: Masa de Hidrocarburi Oxizi de azot Masa
   Putere netă monoxid de carbon particulelor
      (P) (CO) (HC) (NOx) (PT)
      (kW) (g/kWh) (g/kWh) (g/kWh) (g/kWh)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
  Q : 130 ≤ P ≤ 560 3,5 0,19 0,4 0,025
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
  R : 56 ≤ P ≤ 130 5,0 0,19 0,4 0,025
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


    4.1.2.7. Valorile-limită specificate la punctele 4.1.2.4, 4.1.2.5 şi 4.1.2.6 includ şi deteriorarea calculată în conformitate cu anexa nr. 3, subanexa nr. 5.
    În cazul valorilor limită indicate la punctele 4.1.2.5. şi 4.1.2.6, în toate condiţiile de sarcină selectate în mod aleator, ce aparţin unei plaje de control stabilite, şi cu excepţia condiţiilor de funcţionare a motoarelor specificate care nu intră sub incidenţa acestor prevederi, emisiile din care s-au prelevat probe într-un interval de timp care nu poate fi mai mic de 30 de secunde nu pot să depăşească valorile-limită indicate în tabelele prezentate anterior cu mai mult de 100%. Plaja de control la care se aplică procentajul care nu trebuie depăşit şi condiţiile de funcţionare a motoarelor excluse se stabilesc în conformitate cu procedura menţionată la art. 15 din Directiva 2004/26/CE.
    4.1.2.8. Dacă o familie de motoare, aşa cum este definită la pct. 6, corelat cu prevederile din anexa nr. 2, subanexa nr. 2 (aprobarea de tip) şi ale tuturor tipurilor de motoare care fac parte din aceeaşi familie trebuie să satisfacă cerinţele cele mai severe corespunzătoare gamei de puteri cea mai ridicată, producătorul este liber să limiteze definirea familiei de motoare la o singură gamă de puteri şi poate să solicite aprobarea corespunzător cu alegerea sa.
    4.2. Motoare cu aprindere prin scânteie
    4.2.1. Generalităţi
    Elementele susceptibile de a influenţa asupra emisiilor de gaze poluante trebuie să fie concepute, construite şi montate astfel încât motorul să satisfacă, în utilizare normală, prescripţiile prezentei hotărâri indiferent de vibraţiile la care ar putea fi supus.
    Măsurile tehnice luate de producător trebuie să fie de natură de a face astfel ca emisiile citate să fie efectiv limitate, în conformitate cu prezenta hotărâre, pe tot parcursul vieţii normale a motorului şi în condiţii normale de funcţionare, în conformitate cu anexa nr. 4, subanexa nr. 4.
    4.2.2. Prescripţii referitoare la emisiile poluante
    Emisiile de gaze poluante provenind de la motoarele supuse încercărilor trebuie să fie măsurate prin metodele descrise în anexa nr. 6 (ţinând seama de întregul dispozitiv de posttratament, eventual).
    Alte sisteme sau analizoare pot fi agreate dacă ele conduc la rezultate echivalente cu cele ce sunt obţinute cu următoarele sisteme de referinţă:
    - pentru emisiile de gaze de eşapament brute, sistemul ilustrat în anexa nr. 6, figura 2.
    - pentru emisiile de gaze de eşapament, diluate printr-un sistem de diluare în circuit principal, sistemul ilustrat în anexa nr. 6, figura 3.
    4.2.2.1. Emisiile de monoxid de carbon, emisiile de hidrocarburi, emisiile de oxizi de azot,
    ca şi suma emisiilor de hidrocarburi şi de oxizi de azot nu trebuie să depăşească, pentru faza I, valorile indicate în tabelul următor:

    Faza I
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 Clasa Monoxid de carbon Hidrocarburi Oxizi de azot Suma hidrocarburilor
                (CO) (HC) [NO(x)] şi oxizilor de azot
                                                                  [HC+NO(x)]
              [g/kW.h] [g/kW.h] [g/kW.h] [g/kW.h]
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 SH:1 805 295 5,36
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 SH:2 805 241 5,36
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 SH:3 603 161 5,36
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 SN:1 519 50
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 SN:2 519 40
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 SN:3 519 16,1
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 SN:4 519 13,4
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


    4.2.2.2. Emisiile de monoxid de carbon şi suma emisiilor de hidrocarburi şi oxizi de azot nu trebuie să depăşească, pentru faza II, valorile indicate în tabelul următor:

     Faza II (anexa nr. 4, subanexa nr. 4, factori de deteriorare incluşi)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 Clasa Monoxid de carbon Suma hidrocarburilor şi oxizilor de azot
                            (CO) [HC+NO(x)]
                          [g/kW.h] [g/kW.h]
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 SH:1 805 50
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 SH:2 805 10
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 SH:3 603 72
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 SN:1 610 50
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 SN:2 610 40
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 SN:3 610 16,1
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 SN:4 610 12,1
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


    Pentru toate clasele de motoare, emisiile de NO(x) nu trebuie să depăşească 10 g/kWh.
    4.2.2.3. Independent de definiţia de "motor portabil" figurând la art. 2 al prezentei hotărâri, motoarele în doi timpi ce echipează suflătoare de zăpadă trebuie să respecte doar normele SH:1; SH:2; SH:3.
    4.3. Instalarea pe maşini mobile nerutiere
    Instalarea motorului pe o maşină mobilă nerutieră trebuie să respecte condiţiile de limitare stabilite prin aprobarea de tip. Suplimentar, trebuie respectate următoarele caracteristici în ceea ce priveşte aprobarea motorului:
    4.3.1. Depresiunea din aspiraţie nu trebuie să depăşească pentru motorul aprobat, valoarea specificată în anexa nr. 2, subanexa nr. 1 sau, respectiv nr. 3.
    4.3.2. Contrapresiunea din sistemul de eşapament nu trebuie să depăşească pentru motorul aprobat, valoarea specificată în anexa nr. 2, subanexa nr. 1 sau, respectiv nr. 3.
    5. DISPOZIŢII FINALE PRIVIND EVALUAREA CONFORMITĂŢII PRODUCŢIEI
    5.1. Înainte ca aprobarea să fie acordată, în scopul verificării existenţei dispoziţiilor şi procedurilor necesare pentru asigurarea unui control eficient al conformităţii producţiei, autoritatea competenta care acordă aprobarea de tip trebuie să se asigure că producătorul s-a angajat să respecte standardul ISO 29002 (pentru fabricarea motoarelor în cauză) sau un standard echivalent de acreditare care satisface aceste cerinţe.
    Producătorul trebuie să informeze autoritatea competentă care acordă aprobarea de tip cu privire la acest angajament şi cu privire la toate revizuirile duratei de valabilitate sau ale domeniului de aplicare. Pentru a verifica dacă prevederile de la pct. 4.2 din prezenta anexă sunt respectate permanent, trebuie efectuate controale corespunzătoare ale producţiei.
    5.2. Titularul aprobării are următoarele responsabilităţi:
    5.2.1. să asigure existenţa procedurilor de control eficient al calităţii produselor;
    5.2.2. să aibă acces la echipamentul necesar pentru controlul conformităţii fiecărui tip aprobat;
    5.2.3. să se asigure că rezultatele încercărilor efectuate sunt înregistrate şi că documentele anexate sunt puse la dispoziţia autorităţii într-un interval de timp convenit împreună cu autoritatea care acordă aprobarea;
    5.2.4. să analizeze rezultatele fiecărui tip de încercare pentru a controla şi a garanta stabilitatea caracteristicilor motorului având în vedere toate variaţiile posibile datorate procesului de fabricaţie industrială;
    5.2.5. să se asigure că orice prelevare de mostre de motor sau componente prin care tipul de încercare efectuat se dovedeşte neconform va fi urmată de o nouă prelevare de mostre şi de o nouă încercare. Trebuie luate toate măsurile necesare pentru a restabili conformitatea producţiei în mod corespunzător.
    5.3. Autoritatea competentă care a acordat aprobarea de tip poate să verifice oricând metodelor de control al conformităţii care se aplică în fiecare unitate de producţie.
    5.3.1. Cu ocazia fiecărei inspecţii, registrele care conţin rapoartele de încercări şi documentele de supraveghere a fabricaţiei trebuie să fie puse la dispoziţia inspectorului.
    5.3.2. Atunci când nivelul de calitate este considerat nesatisfăcător sau când se consideră necesară verificarea validităţii datelor prezentate conform prevederilor de la pct. 4.2, se aplică următoarea procedură:
    5.3.2.1. Se alege un motor din serie şi se supune încercării prevăzute în anexa nr. 3. Emisiile de monoxid de carbon, hidrocarburi şi oxid de azot, precum şi emisiile de particule măsurate nu trebuie să depăşească valorile indicate în tabelul de la pct. 4.1.2.1, cu respectarea prevederilor de la pct. 4.1.2.2 sau a celor din tabelul de la pct. 4.1.2.3.
    5.3.2.2. Dacă motorul ales din serie nu se încadrează în prevederile de la pct. 5.3.2.1, producătorul poate cere ca măsurătorile să fie efectuate pe un număr mai mare de motoare având aceleaşi caracteristici tehnice, care sunt prelevate din serie, incluzând şi motorul ales iniţial. Producătorul, de comun acord cu serviciul tehnic, stabileşte valoarea "n" a numărului de motoare prelevate din eşantion. Motoarele, altele decât primul motor ales, sunt supuse unei încercări. În continuare, se calculează pentru fiecare produs poluant media aritmetică
     _
    (x) a rezultatelor obţinute pe motoarele încercate.
    Producţia de serie este apreciată ca fiind conformă dacă este satisfăcută următoarea relaţie:

               _
               x + k x S(t) ≤ L*1),
──────────
                         _
                      (x-x)^2
    *1) S(t)^2 =Σ ───────
                        n-1
──────────


    unde:
    L - este valoarea limită la pct. 4.1.2.1 pentru fiecare poluant considerat;
    k - este un factor statistic care depinde de mărimea "n" şi este precizat în tabelul următor:

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 n 2 3 4 5 6 7 8 9 10
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 k 0,973 0,613 0,489 0,421 0,376 0,342 0,317 0,296 0,279
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
  n 11 12 13 14 15 16 17 18 19
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
  k 0,265 0,253 0,342 0,233 0,224 0,216 0,210 0,203 0,198
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

                              0,860
      Dacă n ≥ 20, k =─────────────── ,
                           radical n


    unde x poate fi orice rezultat obţinut din proba n.

    5.3.3. Autoritatea competentă care acordă aprobarea de tip sau serviciul tehnic desemnat cu controlul conformităţii producţiei va efectua încercări pe motoare rodate parţial sau total, conform indicaţiilor producătorului.
    5.3.4. Frecvenţa normală a inspecţiilor aprobate de autoritatea competenta care acordă aprobarea de tip va fi de o inspecţie pe an.
    Dacă cerinţele de la pct. 5.3.2 nu sunt respectate, autoritatea competentă trebuie să verifice că s-au luat toate măsurile necesare pentru restabilirea conformităţii producţiei cât mai curând posibil.
    6. PARAMETRII CARE DEFINESC FAMILIA DE MOTOARE
    O familie de motoare se poate defini prin parametri constructivi de bază care trebuie să fie comuni pentru toate motoarele aparţinând aceleiaşi familii. În anumite cazuri poate să existe o interacţiune între parametri. Aceste efecte trebuie luate în considerare, de asemenea, pentru a garanta că doar motoarele care au caracteristici similare ale emisiei de gaze de eşapament sunt incluse într-o familie de motoare. Pentru ca motoarele să fie considerate ca aparţinând aceleiaşi familii de motoare trebuie să aibă în comun următorii parametri de bază:
    6.1. Ciclul de funcţionare:
    - doi timpi;
    - patru timpi.
    6.2. Agentul de răcire:
    - aer;
    - apă;
    - ulei.
    6.3. Cilindreea cuprinsă între 85% şi 100% din cea mai mare cilindree din cadrul familiei de motoare.
    6.4. Metoda de aspirare a aerului.
    6.5. Tipul de carburant:
    - diesel;
    - benzină.
    6.6. Tipul de cameră de ardere.
    6.7. Configuraţia, dimensiunile şi numărul de supape şi de ferestre.
    6.8. Circuitul de alimentare:
    - pentru diesel:
      - pompă injector;
      - pompă în linie;
      - pompă cu distribuitor;
      - pompă cu element unic;
      - unitate de injecţie;
    - pentru benzină:
      - carburator;
      - injecţie indirectă;
      - injecţie directă.
    6.9. Diverse:
    - reciclare gaze de eşapament;
    - injecţie/emulsie de apă;
    - injecţie de aer;
    - sisteme de răcire a sarcinii;
    - tip de aprindere:- prin comprimare, prin scânteie.
    6.10. Postratament de gaz de eşapament:
    - catalizator de oxidare;
    - catalizator de reducţie,
    - catalizator cu trei căi;
    - reactor termic;
    - filtru de particule.
    7. ALEGEREA MOTORULUI REPREZENTATIV
    7.1. Motorul reprezentativ al familiei se alege utilizând ca prim criteriu cel mai mare consum orar de combustibil al motorului în regim de turaţie la moment maxim. În cazul în care nu se pot departaja prin această metodă două sau mai multe motoare, motorul reprezentativ trebuie să fie ales folosind un criteriu secundar, respectiv cel mai mare consum orar de combustibil al motorului în regimul nominal. În anumite cazuri, autoritatea competentă poate ajunge la concluzia că punerea pe stand a unui al doilea motor este mijlocul cel mai bun de a găsi motorul cu nivelul de emisii cel mai ridicat. Astfel, autoritatea competentă poate alege un motor suplimentar pentru a efectua încercări bazate pe caracteristici care indică faptul că acesta poate avea nivelul de emisii cel mai ridicat dintre toate motoarele din cadrul acelei familii.
    7.2. Dacă motoarele unei familii au şi alte caracteristici variabile care pot fi considerate că influenţează emisiile de gaze de eşapament, atunci şi aceste caracteristici trebuie identificate şi luate în considerare la alegerea motorului reprezentativ.


    ANEXA 2

                          FIŞA DE INFORMAŢII
      referitoare la aprobarea de tip şi măsurile privind nivelul de
      gaze şi particule poluante provenite de la motoarele cu ardere
               internă instalate pe maşini mobile nerutiere

    Motor reprezentativ / tip motor*1) ...................

    0. GENERALITĂŢI
    0.1. Marca / numele producătorului ...............................................................
    0.2. Tipul şi descrierea motoarelor reprezentative şi, după caz, a familiei de motoare*2) ........
    0.3. Codul tipului de aplicat de producător pe motor/motoare*2) ..................................
    0.4. Descrierea echipamentului antrenat de motor*2) .............................................
    0.5. Numele şi adresa producătorului ...........................
    Numele şi adresa reprezentantului agreat de producător, dacă este cazul ..........................
    0.6. Locul, codul şi metoda de aplicare a seriei de identificare a motorului .....................
    0.7. Locul şi metoda de aplicare a marcajului de aprobare EC ...........
    ................................................................
    0.8. Adresa / adresele uzinei / uzinelor de montaj ..............
    ................................................................

    DATE SUPLIMENTARE
    1.1. Caracteristici principale ale motoarelor reprezentative, conform subanexei nr. 1.
    1.2. Caracteristici principale ale familiei de motoare, conform subanexei nr. 2.
    1.3. Caracteristici principale ale motorului tip din familie, conform subanexei nr. 3.
    2. Caracteristicile pieselor maşinii mobile care sunt antrenate de motor, dacă este cazul.
    3. Fotografii ale motorului reprezentativ.
    4. Lista de accesorii, dacă este cazul.

    Data:
    Dosarul nr.

    Subanexa nr. 1

           CARACTERISTICILE PRINCIPALE ALE MOTORULUI REPREZENTATIV*3)

    1. DESCRIEREA MOTORULUI
    1.1. Producător ................................................
    1.2. Seria motorului înscrisă de producător ....................
    1.3. Ciclu motor: patru timpi/doi timpi*1) .....................
    1.4. Alezaj ....................................................[mm]
    1.5. Cursa .....................................................[mm]
    1.6. Numărul şi dispoziţia cilindrilor .........................
    1.7. Cilindree .................................................[cmc]
    1.8. Turaţia nominală ..........................................
    1.9. Turaţia de moment maxim ...................................[min^-1]
    1.10. Raport de comprimare*4) ..................................[min^-1]
    1.11. Sistem de ardere .........................................
    1.12. Desenul / desenele camerei de ardere şi al feţei superioare a pistonului .........
    1.13. Ariile secţiunilor minime ale conductelor de aspiraţie şi eşapament ..............
──────────
    *1) A nu se completa menţiunile inutile.
    *2) A se vedea definiţia în anexa nr. 1, secţiunea 1.
    *3) În cazul mai multor motoare reprezentative se vor întocmi formulare
         pentru fiecare în parte.
    *4) Precizaţi toleranţa.
──────────

    1.14. Sistemul de răcire
    1.14.1. Cu lichid
    1.14.1.1. Natura lichidului ...................................
    1.14.1.2. Pompa/pompe de circulaţie: cu/fără*1) ...............
    1.14.1.3. Caracteristicile sau marca/mărcile şi tipul/tipurile, dacă este cazul .........
    1.14.1.4. Raportul/rapoartele de antrenare, dacă este cazul ..............
    1.14.2. Cu aer
    1.14.2.1. Suflanta: cu/fără*1) .................................
    1.14.2.2. Caracteristicile sau marca/mărcile şi tipul/tipurile, dacă este cazul .........
    1.14.2.3. Raportul/rapoartele de antrenare, dacă este cazul ...........
    1.15. Temperatura admisă de producător
    1.15.1. Răcire cu lichid: temperatura maximă a lichidului la ieşire .............. [K]
    1.15.2. Răcire cu aer: locul unde se măsoară temperatura ........
              Temperatura maximă la locul de măsurare ............... [K] .
    1.15.3. Temperatura maximă a aerului de aspiraţie la ieşirea din răcitorul intermediar de răcire a aerului, dacă este cazul ............... [K]
    1.15.4. Temperatura maximă a gazelor de eşapament la nivelul conductelor de eşapament adiacente cu flanşele de la ieşirea din colectoare .......
    1.15.5. Temperatura uleiului: minimă.......................... [K]
                                    maximă.......................... [K]
    1.16. Supraalimentare: cu/fără*1)
    1.16.1. Marca ...................................................
    1.16.2. Tip .....................................................
    1.16.3. Descrierea sistemului (ex. presiune maximă, supapa de descărcare, dacă este cazul...........
    1.16.4. Răcitor intermediar: cu/fără*1) .........................
    1.17. Sistem de aspiraţie: depresiune maximă admisibilă la intrare, la turaţia nominală a motorului şi la sarcină totală ...... [kPa]
    1.18. Sistem de eşapament: contrapresiunea maximă admisibilă la intrare, la turaţia nominală a motorului şi la sarcină totală ..... [kPa]
    2. DISPOZITIVE ANTIPOLUANTE ADIŢIONALE (dacă există şi dacă nu sunt descrise în alt loc)
    - Descriere şi/sau schemă
    3. ALIMENTAREA CU COMBUSTIBIL
    3.1. Pompa de alimentare: presiunea*2) sau diagrama caracteristică ........... [kPa]
    3.2. Sistemul de injecţie
    3.2.1. Pompa
    3.2.1.1. Marcă/mărci ................................................
    3.2.1.2. Tip/tipuri .................................................
    3.2.1.3. Debit ....... [mmc]*2) pe injecţie sau pe ciclu pentru turaţia nominală a pompei .......... [min^-1] şi, respectiv, la sarcina totală..... [min^-1] sau diagrama caracteristică
             Indicaţi metoda folosită: pe motor/banc*1) ...................
    3.2.1.4. Avans la injecţie
    3.2.1.4.1. Curba de avans la injecţie*2) ..............................
    3.2.1.4.2. Călare*2) ..................................................
    3.2.2. Conducte de injecţie
    3.2.2.1. Lungime ......................................................[mm]
    3.2.2.2. Diametrul interior .......................................... [mm]
    3.2.3. Injector /injectoare
    3.2.3.1. Marcă/mărci ..................................................
    3.2.3.2. Tip/tipuri ...................................................
    3.2.3.3. Presiunea de deschidere*2) sau diagrama caracteristică ..... [kPa]
    3.2.4. Regulator
    3.2.4.1. Marcă/mărci ..................................................
    3.2.4.2. Tip/tipuri ...................................................
    3.2.4.3. Turaţia la început de tăiere la sarcină totală*2) ........ [min^-1]
    3.2.4.4. Turaţia maximă de tăiere în gol*2) ....................... [min^-1]
    3.2.4.5. Turaţia la ralanti*2) .................................... [min^-1]
    3.3. Sistem de pornire la rece
    3.3.1. Marcă/mărci ..................................................
    3.3.2. Tip/tipuri ...................................................
    3.3.3. Descriere ....................................................
──────────
    *1) A nu se completa menţiunile inutile.
    *2) Precizaţi toleranţa.
──────────

    4. CARACTERISTICILE DISTRIBUŢIEI
    4.2. Unghiurile de manivelă de deschidere şi închidere de aspiraţie şi eşapament precum şi înălţimea de ridicare maximă a supapelor sau alte caracteristici echivalente .................................
    4.2. Referinţe şi/sau gama de reglaj*1) ..............................
──────────
    *1) A nu se completa menţiunile inutile.
──────────

    Subanexa nr. 2

            CARACTERISTICILE PRINCIPALE ALE FAMILIEI DE MOTOARE

    1. PARAMETRII COMUNI*2)
    1.1. Ciclu de ardere
    1.2. Agent de răcire
    1.3. Metoda de aspiraţie a aerului
    1.4. Tipul camerei de ardere/desen
    1.5. Configuraţia, mărimea şi numărul supapelor şi/sau ferestrelor
    1.6. Sistemul de alimentare cu combustibil
    1.7. Sisteme aferente motorului
         Identificarea conform numerelor de desen:
         - sistemul de răcire
         - recircularea gazului de eşapament*3)
         - injecţie/emulsie de apă*3)
         - injecţie de aer*3)
    1.8. Sistem de tratare a gazului de eşapament*3)
    Verificarea unui raport egal (sau inferior) în comparaţie cu motorul
    reprezentativ: capacitatea sistemului/debitul ciclic de combustibil,
    conform numerelor din proiect.
──────────
    *2) A se completa în funcţie de specificaţiile indicate în anexa nr. 1, secţiunile 6 şi 7.
    *3) După caz, marcaţi cu literele "n.a", dacă nu este aplicabil.
──────────

    2. COMPONENŢA FAMILIEI DE MOTOARE
    2.1. Numele familiei de motoare
    2.2. Descrierea motoarelor familiei

┌─────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┐
│ │ Motor │
│ │reprezentativ*1)│
├───────────────────────────────────────┬────┬─────┬─────┬────┼────────────────┤
│Tipul motorului │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼────┼────────────────┤
│Număr cilindri │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼────┼────────────────┤
│Turaţia nominală [min^-1] │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼────┼────────────────┤
│Debit de combustibil [g/h]/cursă[mmc] │ │ │ │ │ │
│pentru motoarele diesel │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼────┼────────────────┤
│Debit de combustibil [g/h]/cursă[mmc] │ │ │ │ │ │
│pentru motoarele cu benzină │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼────┼────────────────┤
│Putere netă nominală [kW] │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼────┼────────────────┤
│Turaţie la moment motor maxim [min^-1] │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼────┼────────────────┤
│Cuplu maxim [Nm] │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼────┼────────────────┤
│Turaţie la ralanti [min^-1] │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼────┼────────────────┤
│Cilindree (în [%]) din cea a motorului │ │ │ │ │ │
│reprezentativ │ │ │ │ │ 100 │
└───────────────────────────────────────┴────┴─────┴─────┴────┴────────────────┘

    Pentru detalii a se vedea subanexa nr. 1



    Subanexa nr. 3

    CARACTERISTICILE PRINCIPALE ALE MOTORULUI TIP DIN FAMILIE*4)
──────────
    *4) În cazul mai multor motoare reprezentative se întocmesc formulare pentru fiecare în parte.
──────────

    1. DESCRIEREA MOTORULUI
    1.1. Producător ...........................................
    1.3. Seria motorului înscrisă de producător ...............
    1.3. Ciclu motor : patru timpi/doi timpi*1) ................
    1.4. Alezaj .............................................. [mm]
    1.5. Cursa ............................................... [mm]
    1.6. Numărul şi dispoziţia cilindrilor ......................
    1.7. Cilindree ........................................... [cmc]
    1.8. Turaţia nominală .................................... [min^-1]
    1.9. Turaţia de moment maxim ............................. [min^-1]
    1.10. Raport de comprimare*1) ..................................
    1.11. Sistem de ardere ..........................................
    1.12. Desenul/desenele camerei de ardere şi al feţei superioare a pistonului ........
    1.13. Ariile secţiunilor minime ale conductelor de aspiraţie şi eşapament ...........
    1.14. Sistemul de răcire
    1.14.1. Cu lichid
    1.14.1.1. Natura lichidului .......................................
    1.14.1.2. Pompa (e) de circulaţie: cu/fără*2) .....................
    1.14.1.3. Caracteristicile sau marca/mărcile şi tipul/tipurile, dacă este cazul ......
    1.14.1.4. Raportul/rapoartele de antrenare, dacă este cazul ..........
    1.14.2. Cu aer
    1.14.2.1. Suflanta: cu/fără*2) .......................................
    1.14.2.2. Caracteristicile sau marca/mărcile şi tipul/tipurile, dacă este cazul .......
    1.14.2.3. Raportul/rapoartele de antrenare, dacă este cazul ...........................
    1.15. Temperatura admisă de producător
    1.15.1. Răcire cu lichid: temperatura maximă a lichidului la ieşire
            ...................................................... [K]
    1.15.2. Răcire cu aer: locul unde se măsoară temperatura
            .......................................................
            Temperatura maximă la locul de măsurare .............. [K]
    1.15.3. Temperatura maximă a aerului de aspiraţie la ieşirea din răcitorul intermediar de răcire a aerului, dacă este cazul ................ [K]
    1.15.4. Temperatura maximă a gazelor de eşapament la nivelul conductelor de eşapament adiacente cu flanşele de la ieşirea din colectoare ..........
    1.15.5. Temperatura uleiului: minimă ......................... [K]
                                  maximă ......................... [K]
    1.16. Supraalimentare: cu/fără
    1.16.1. Marca*2) .............................................
    1.16.2. Tip ..................................................
    1.16.3. Descrierea sistemului (ex. presiune maximă, supapa de descărcare, dacă este cazul) ........
    1.16.4. Răcitor intermediar: cu/fără*2).......................
    1.17. Sistem de aspiraţie: depresiune maximă admisibilă la intrare, la turaţia nominală a motorului şi la sarcină totală .................. [kPa]
    1.18. Sistem de eşapament: contrapresiunea maximă admisibilă la intrare, la turaţia nominală a motorului şi la sarcină totală ............. [kPa]
    2. DISPOZITIVE ANTIPOLUANTE ADIŢIONALE (dacă există şi dacă nu sunt descrise în alt loc)
    - Descriere şi/sau schemă
    3. ALIMENTAREA CU COMBUSTIBIL PENTRU MOTOARE DIESEL
    3.1. Pompa de alimentare: presiunea*1) sau diagrama caracteristică ............. [kPa]
    3.2. Sistemul de injecţie
    3.2.1. Pompa
    3.2.1.1. Marcă/mărci ............................................
    3.2.1.2. Tip/tipuri ............................................
    3.2.1.3. Debit ........ [mmc]*1) pe injecţie sau pe ciclu .......[min^-1] pentru turaţia nominală a pompei ........ şi, respectiv, la sarcina totală ......... [min^-1] sau diagrama caracteristică
    Indicaţi metoda folosită: pe motor/banc*2) ............
    3.2.1.4. Avans la injecţie
    3.2.1.4.1. Curba de avans la injecţie*1) ..............
    3.2.1.4.2. Călare*1) ..................................
    3.2.2. Conducte de injecţie
    3.2.2.1. Lungime ................................................. [mm]
    3.2.2.2. Diametrul interior ...................................... [mm]
    3.2.3. Injector /injectoare
    3.2.3.1. Marcă/mărci .............................................
    3.2.3.2. Tip/tipuri ..............................................
    3.2.3.3. Presiunea de deschidere*1) sau diagrama caracteristică ............ [kPa]
    3.2.4. Regulator
    3.2.4.1. Marcă/mărci ............................................
    3.2.4.2. Tip/tipuri .............................................
    3.2.4.3. Turaţia la început de tăiere la sarcină totală*1) .... [min^-1]
    3.2.4.4. Turaţia maximă de tăiere în gol*1) ................... [min^-1]
    3.2.4.5. Turaţia la ralanti*1) ................................ [min^-1]
    3.3. Sistem de pornire la rece
    3.3.1. Marcă/mărci ..........................................
    3.3.2. Tip/tipuri ...........................................
    3.3.3. Descriere ............................................
──────────
    *1) Precizaţi toleranţa.
    *2) A nu se completa menţiunile inutile.
──────────

    4. ALIMENTAREA CU COMBUSTIBIL PENTRU MOTOARE CU BENZINĂ
    4.1. Carburatorul
    4.1.1. Marcă/mărci ..........................................
    4.1.2. Tip/tipuri ...........................................
    4.2. Injecţie indirectă: monopunct/multipunct
    4.2.1. Marcă/mărci ..........................................
    4.2.2. Tip/tipuri ...........................................
    4.3. Injecţie directă
    4.3.1. Marcă/mărci ..........................................
    4.3.2. Tip/tipuri ...........................................
    4.4. Debitul de carburant ... [g/h] şi raportul aer/carburant la regimul nominal în plină sarcină
    5. CARACTERISTICILE DISTRIBUŢIEI
    5.1. Unghiurile de manivelă de deschidere şi închidere de aspiraţie şi eşapament precum şi înălţimea de ridicare maximă a supapelor sau alte caracteristici echivalente ........
    5.2. Referinţe şi/sau gama de reglaj*1) ...................
    5.3. Sistem de distribuţie variabil (dacă se aplică şi la aspiraţie şi/sau eşapament)
    5.3.1. Tip: în continuu sau on/off ..........................
    5.3.2. Unghiul de defazaj al camei ..........................
    6. CONFIGURAŢIA FERESTRELOR DE BALEIAJ
    6.1. Poziţie, mărime, număr: ..............................
    7. SISTEM DE APRINDERE
    7.1. Bobina de aprindere
    7.1.1. Marcă/mărci ..........................................
    7.1.2. Tip/tipuri ...........................................
    7.1.3. Număr ................................................
    7.2. Bujia/bujiile
    7.2.1. Marcă/mărci ..........................................
    7.2.2. Tip/tipuri ...........................................
    7.3. Alternator
    7.3.1. Marcă/mărci ..........................................
    7.3.2. Tip/tipuri ...........................................
    7.4. Calajul aprinderii
    7.4.1. Avansul static faţă de punctul mort superior (grade de rotaţie a arborelui cotit) ........
    7.4.2. Curba de avans la aprindere (dacă se aplică) .........
──────────
    *1) A nu se completa menţiunile inutile.
──────────

    ANEXA 3

                         PROCEDURI DE ÎNCERCARE
               PENTRU MOTOARELE CU APRINDERE PRIN COMPRIMARE

    1. INTRODUCERE
    1.1. Prezenta anexă descrie metoda pentru măsurarea emisiilor de gaze şi particule poluante provenind de la motoarele supuse încercării.
    Se descriu două cicluri de încercări, care se aplică în conformitate cu prevederile din anexa nr. 1, pct. 1:
    - încercarea NRSC (Non-Road Steady Cycle, ciclu în regim stabilizat pentru motoarele instalate pe maşini mobile nerutiere) se utilizează în fazele I, II, III A şi pentru motoarele cu turaţie constantă, precum şi în fazele III B şi IV în cazul gazelor poluante;
    - încercarea NRTC (Non-Road Transient Cycle, ciclu în regimuri tranzitorii pentru motoarele instalate pe maşini mobile nerutiere) se utilizează pentru măsurarea emisiilor de particule în fazele III B şi IV pentru toate motoarele, cu excepţia motoarelor de turaţie constantă. La alegerea producătorului, acest ciclu de încercări poate fi utilizat, de asemenea, şi în faza III A şi pentru gazele poluante în fazele III B şi IV;
    - pentru motoarele destinate navelor pentru navigaţia interioară se aplică metoda de încercare ISO specificată în EN ISO 8178-4 : 2002 [E] şi în anexa nr. 6 [codul NO(x)] din convenţia MARPOL 73/78 a OMI;
    - pentru motoarele destinate propulsiei automotoarelor se utilizează NRSC pentru măsurarea concentraţiei gazelor şi particulelor poluante în faza III A şi faza III B;
    - pentru motoarele destinate propulsiei locomotivelor se utilizează NRTC pentru măsurarea concentraţiei gazelor şi particulelor poluante în faza III A şi faza III B.
    1.2. Încercarea se efectuează cu motorul pe un stand de încercări şi cuplat la frână.
    1.3. Principiul de măsurare
    Emisiile de gaze de eşapament ale motorului care urmează să fie măsurate conţin atât componente în stare gazoasă (monoxid de carbon, hidrocarburi totale şi oxizi de azot), cât şi particule. În plus, bioxidul de carbon este utilizat adesea ca gaz marcator pentru determinarea coeficientului de diluţie al sistemelor de diluare în circuit derivat şi în circuit direct. Buna practică inginerească recomandă măsurarea generală a bioxidului de carbon ca un instrument excelent pentru detectarea problemele privind măsurătoarea pe durata desfăşurării încercării.
    1.3.1. Încercarea NRSC
    Pe durata unei succesiuni de secvenţe prescrise în condiţiile de funcţionare a unui motor încălzit, cantităţile emisiilor de gaze de eşapament menţionate anterior se analizează continuu prin prelevarea de probe din gazele de eşapament brute. Ciclul de încercare constă într-un număr de secvenţe de turaţie şi de moment motor (sarcină), care acoperă gama operaţională caracteristică pentru motoarele diesel. Pe durata fiecărei secvenţe, se determină concentraţia fiecărui gaz poluant, debitul gazelor de eşapament şi puterea produsă, iar valorile obţinute se compară. Proba de particule se diluează cu aer ambiant condiţionat. Se prelevează o probă pe toată durata procedurii de încercare şi este colectată pe filtrele corespunzătoare.
    Într-o altă variantă, se prelevează o probă pe filtre separate, câte una pentru fiecare secvenţă, şi se calculează rezultatele comparate pe ciclu.
    Gramele pentru fiecare poluant emis per kilowatt-oră se calculează în conformitate cu descrierea din subanexa nr. 3.
    1.3.2. Încercarea NRTC
    Ciclul de încercare în condiţii tranzitorii prescris, care reflectă fidel condiţiile de funcţionare a motoarelor diesel instalate pe maşinile mobile nerutiere, se reflectă de două ori:
    - în prima fază (pornirea la rece), după ce motorul a ajuns la temperatura ambiantă şi după ce temperaturile lichidului de răcire a motorului, a uleiului, a sistemelor de post-tratare şi a tuturor dispozitivelor auxiliare pentru controlul motorului sunt stabilizate între 20 şi 30 °C;
    - în a doua fază (pornirea la cald), după o perioadă de 20 de minute de funcţionare la cald, care începe imediat după definitivarea ciclului de pornire la rece.
    Pe timpul succesiunii de încercări prezentate se analizează poluanţii menţionaţi anterior. Utilizând semnale furnizate de frâna cuplată la motor referitoare la moment motor şi turaţia acestuia, trebuie luată în considerare puterea pe durata ciclului, în vederea obţinerii lucrului mecanic produs de un motor pe durata unui ciclu. Se determină concentraţiile componenţilor gazoşi pe durata întregului ciclu, fie în gazele de eşapament brute, cu integrarea semnalului de la analizor, în conformitate cu descrierea din subanexa nr. 3, fie în gazele de eşapament diluate ale unui sistem CVS de diluare în circuitul direct, cu integrarea semnalului de la analizor sau prin prelevarea probelor în saci, în conformitate cu descrierea din subanexa nr. 3. Pentru particule, se colectează o probă proporţională din gazele de eşapament diluate pe un filtru specificat, fie prin diluare în circuit derivat, fie prin diluare în circuit direct. În funcţie de metoda utilizată, debitul de gaze de eşapament diluate sau nediluate se determină pe întreaga durată a unui ciclu pentru a calcula valorile masice ale emisiilor de poluanţi. Valorile masice ale emisiilor se raportează la lucrul mecanic al motorului pentru a obţine cantitatea în grame, pentru fiecare poluant emis per kilowatt-oră.
    Emisiile (g/kWh) se măsoară atât în timpul ciclului de pornire la rece, cât şi în cel de pornire la cald.
    Emisiile combinate ponderate ale compuşilor se calculează prin ponderea cu 10% a rezultatelor obţinute la pornirea la rece şi cu 90% a celor la pornirea la cald. Rezultatele combinate ponderate trebuie să respecte normele.

    2. CONDIŢII DE ÎNCERCARE
    2.1. Prescripţii generale
    Toate volumele şi debitele volumetrice corespund unei temperaturi de 273 K (0°C) şi unei presiuni atmosferice de 101,3 kPa.
    2.2. Condiţii de încercare a motorului
    2.2.1. Valorile ce se măsoară sunt:
    - temperatura absolută T(a) a aerului de intrare în motor, exprimată în [grade K];
    - presiunea atmosferică în condiţii uscate p(s), exprimată în [kPa];
    - parametrul f(a) este determinat obligatoriu prin una din următoarele relaţii:
    * pentru motoarele cu aspiraţie normală şi motoare supraalimentate mecanic:

                      99 T
             f(a) = (────) x (────)^0,7
                     p(s) 298


    * pentru motoare cu turbocompresor cu sau fără răcire intermediară:


                      99 T
             f(a) = (────)^0,7 x (────)^1,3
                     p(s) 298

    2.2.2. Validitatea testului
    Pentru ca testul să fie recunoscut ca valabil, parametrul f(a) trebuie să fie:

    0,96 ≤ f(a) ≤ 1,06

    2.2.3. Motoare cu răcirea aerului de supraalimentare
    Se înregistrează temperatura aerului de supraalimentare la turaţia nominală declarată şi la sarcină totală, care trebuie să aibă o valoare care să nu varieze cu mai mult de ± 5 K faţă de temperatura maximă a aerului de supraalimentare specificată de producător. Temperatura lichidului de răcire trebuie să fie de cel puţin 293 K (20 °C).
    În cazul unei încercări în atelier sau în prezenţa unei suflante externe, temperatura aerului de supraalimentare trebuie să aibă o valoare care să nu varieze cu mai mult de ± 5 K faţă de temperatura maximă a aerului de supraalimentare specificată de producător, în condiţii de turaţie maximă declarată şi la sarcină totală. Temperatura şi debitul lichidului de răcire din răcitorul de aer de supraalimentare la punctul de reglare menţionat anterior rămân neschimbate pe toată durata ciclului de încercare. Volumul răcitorului de aer de supraalimentare se determină în conformitate cu buna practică inginerească şi cu aplicaţiile tipice pentru vehicule/maşini.
    Facultativ răcitorul de aer de supraalimentare poate fi reglat în conformitate cu norma SAE J 1937, publicată în ianuarie 1995.
    2.3. Sistemul de aspiraţie a aerului în motor
    Motorul supus încercării trebuie să fie echipat cu un sistem de aspiraţie a aerului care limitează aspiraţia aerului la ± 300 Pa din valoarea specificată de producător pentru un filtru de aer curat şi un motor care funcţionează în condiţiile specificate de producător şi care permit obţinerea unui debit maxim de aer. Restricţiile se reglează la turaţia nominală şi la sarcină totală. Se poate utiliza un sistem de încercare în laborator cu condiţia ca aceasta să reproducă condiţiile reale de funcţionare a motorului.
    2.4. Sistemul de eşapament al motorului
    Motorul supus încercării este echipat cu un sistem de eşapament în care contrapresiunea gazelor evacuate se situează în limitele de ± 650 Pa din valoarea specificată de producător pentru un motor care funcţionează în condiţii normale, pentru obţinerea puterii maxime declarate.
    Dacă motorul este echipat cu un dispozitiv de posttratare a gazelor evacuate, conducta de eşapament trebuie să aibă acelaşi diametru ca cel utilizat pentru cel puţin 4 ţevi în amonte de aspiraţia de la începutul părţii de lărgire ce conţine dispozitivul de posttratare. Distanţa dintre flanşa colectorului de eşapament sau orificiul de eşapament al turbocompresorului şi dispozitivul de posttratare a gazelor evacuate trebuie să fie egală cu cea din configuraţia echipamentului sau să fie cuprinsă în specificaţiile de distanţă indicate de producător. Contrapresiunea sau restricţia la eşapament trebuie să respecte criteriile specificate anterior şi se poate regla cu ajutorul unei valve. Modulul care conţine dispozitivul de posttratare poate fi scos pe durata funcţionării şi în timpul înregistrării diagramei motorului şi se poate înlocui cu un modul echivalent care conţine un suport de catalizator inactiv.
    2.5. Sistemul de răcire
    Sistemul de răcire trebuie să fie capabil să menţină motorul la temperaturile de exploatare normale, prescrise de producător.
    2.6. Uleiul de ungere
    Caracteristicile uleiului de ungere utilizat în timpul încercării trebuie să fie înregistrate şi prezentate odată cu rezultatele obţinute în urma testării motorului.
    2.7. Combustibilul utilizat pentru încercări
    Combustibilul utilizat este combustibilul de referinţă indicat în anexa nr. 5.
    Cifra cetanică şi conţinutul de sulf al combustibilului de referinţă utilizat pentru încercare sunt indicate în anexa nr. 7, subanexa nr. 1, respectiv pct. 1.1.1 şi 1.1.2.
    Temperatura combustibilului la intrarea în pompă trebuie să fie cuprinsă între 306 K şi 316 K (33 şi 40 °C).
    3. EFECTUAREA ÎNCERCĂRII (ÎNCERCAREA NRSC)
    3.1. Determinarea reglajelor frânei
    Măsurarea emisiilor specifice se bazează pe puterea necorectată la frână conform standardului ISO 14396: 2002.
    Anumite dispozitive auxiliare, care sunt necesare doar pentru funcţionarea echipamentului în sine şi care se pot monta pe motor, trebuie să fie îndepărtate în vederea încercării. Lista incompletă prezentată în continuare este dată cu titlu de exemplu:
    - compresor de aer pentru sistemul de frânare;
    - compresor pentru sistemul de direcţie asistată;
    - compresor de climatizare;
    - pompă pentru mecanismele de acţionare hidraulică.
    În cazul în care dispozitivele auxiliare nu au fost îndepărtate, se determină puterea absorbită de acestea la turaţiile de încercare pentru a calcula reglajele frânei, cu excepţia motoarelor la care astfel de dispozitive auxiliare constituie parte integrantă a motorului (de exemplu: ventilatoarele de răcire de pe motoarele răcite cu aer).
    Reglajele secţiunii de aspiraţie şi cele ale contrapresiunii în conducta de eşapament se efectuează la limitele superioare indicate de producător, în conformitate cu punctele 2.3 şi 2.4.
    Valorile maxime ale momentului motor la turaţiile de încercare specificate se determină experimental în vederea calculării momentului motor la turaţiile de încercare specificate se determină experimental în vederea calculării valorilor momentului motor pentru secvenţele de încercare specifice. Pentru motoarele care nu sunt proiectate să funcţioneze în turaţii situate pe o curbă momentului motor în sarcină totală, producătorul declară cuplul maxim la turaţiile de încercare.
    Reglajul motorului pentru fiecare fază de încercare se calculează folosind formula următoare:

                                           L
                     S =([P(M) + P(AE)] x ───) - P(AE)
                                          100


    Dacă raportul:


                                 P(AE)
                                 ───── ≥ ,03
                                 P(M)


    autoritatea tehnică responsabilă pentru eliberarea aprobării de tip poate verifica valoarea P(M).
    3.2. Pregătirea filtrelor de prelevare
    Înainte cu cel puţin o oră de începerea testării, se pune fiecare filtru într-un recipient PETRI închis, dar nesigilat, şi plasat în camera de cântărire pentru a stabiliza filtrul. La sfârşitul perioadei de stabilizare, se cântăreşte fiecare filtru/pereche de filtre şi se înregistrează greutatea ambalajului. În continuare, filtrul/perechea de filtre este stocată în recipientul PETRI închis sau într-un port-filtru până în momentul încercării. Dacă filtrul/perechea de filtre nu este utilizat(ă) într-un interval de 8 ore de la scoaterea din camera de cântărire, el (ea) va fi cântărit(ă) din nou înainte de utilizare.
    3.3. Instalarea aparaturii de măsurare
    Aparatura şi sondele de prelevare trebuie să fie instalate conform cerinţelor. Atunci când se utilizează un sistem de diluare a gazelor în circuit direct, sistemul trebuie să fie conectat la extremitatea ţevii.
    3.4. Punerea în funcţiune a sistemului de diluare şi a motorului
    Sistemul de diluare şi motorul trebuie pornite şi încălzite astfel încât toate temperaturile şi presiunile să fie stabilizate la sarcina totală şi turaţie nominală (pct. 3.6.2)
    3.5. Reglajul coeficientului de diluţie
    Sistemul de prelevare a probelor de particule se pune în funcţiune şi este echipat cu un dispozitiv de derivaţie pentru metoda cu filtru unic (facultativ pentru metoda cu filtre multiple). Se poate determina concentraţia de fond (nivelul existent) a particulelor din aerul de diluare prin trecerea acestui aer prin filtrele de particule. Dacă se utilizează aer de diluare filtrat, este suficient să se realizeze o singură măsurare în orice moment înainte de, în timpul sau după încercare. Dacă aerul de diluare nu este filtrat, măsurătoarea trebuie să se realizeze pe o singură probă prelevată pe durata încercării.
    Temperatura aerului de diluare la intrarea în filtru trebuie să fie cuprinsă între 315 K (42°C) şi 325 K (52°C) în fiecare fază. Coeficientul total de diluţie nu trebuie să fie mai mic de 4.
    Notă:
    Pentru metodele în regim stabilizat, temperatura filtrului se poate menţine la o temperatură egală sau mai mică decât temperatura maximă de 325 K (52°C) în loc să respecte plaja de temperaturi 42°C - 52°C.
    Pentru metodele cu filtru unic şi cele cu filtre multiple, debitul masic al probei de prelevare care trece prin filtru trebuie să reprezinte o fracţiune constantă din debitul masic al gazelor de eşapament diluate, pentru sistemele de diluare în circuit direct şi pentru toate regimurile de încercare. Raportul masic respectiv trebuie să fie menţinut în limitele a ± 5 % din valoarea medie a duratei regimului, cu excepţia primelor 10 secunde ale fiecărui regim pentru sistemele care nu sunt dotate cu un dispozitiv de derivaţie. Pentru sistemele de diluare în circuit derivat, debitul masic prin filtru trebuie să fie menţinut în limitele a ± 5 % din valoarea medie a duratei regimului, cu excepţia primelor 10 secunde ale fiecărui regim, pentru sistemele care nu sunt dotate cu un dispozitiv de derivaţie.
    Pentru sistemele prevăzute cu măsurarea concentraţiilor de CO(2) sau NO(x), conţinutul de CO(2) sau NO(x) din aerul de diluare trebuie să se măsoare la începutul şi la sfârşitul fiecărei încercări. Diferenţa între concentraţiile CO(2) sau NO(x) din aerul de diluare, măsurate înainte şi după încercare, nu trebuie să depăşească limitele de 100 ppm, respectiv, de 5 ppm.
    În cazul în care se utilizează un sistem de analiză a gazelor evacuate diluate, concentraţiile de fond relevante se determină prin prelevarea de probe din aerul de diluare într-un sac de prelevare pe toată durata încercării.
    Măsurarea concentraţiei de fond în mod continuu (fără sac de prelevare) se poate efectua de cel puţin trei ori: la începutul, la sfârşitul şi către mijlocul ciclului, şi se stabileşte apoi o medie a acestor măsurători. Măsurătorile concentraţiilor de fond se pot omite la cererea producătorului.
    3.6. Etalonarea analizoarelor
    Analizoarele de emisii poluante trebuie să fie reglate la zero şi apoi etalonate.
    3.7. Ciclul de încercare
    3.7.1. Specificaţii privind echipamentele în conformitate cu anexa nr. 1, pct. 1, lit. a).
    3.7.1.1. Specificaţia A
    Pentru motoarele menţionate la punctul 1, lit. a) pct. (i) şi pct. (iv) de la anexa nr. 1, ciclul cu 8 secvenţe*1) prezentat în continuare se execută cu motorul supus încercării cuplat la frână:

┌──────────┬────────────────────┬────────────────────────┬───────────────────┐
│ Numărul │Turaţia motorului │Coeficient de sarcină │ Factorul de │
│secvenţei │ │ (%) │ ponderare │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 1 │ Turaţie nominală │ 100 │ 0,15 │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 2 │ Turaţie nominală │ 75 │ 0,15 │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 3 │ Turaţie nominală │ 50 │ 0,15 │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 4 │ Turaţie nominală │ 10 │ 0,10 │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 5 │Turaţie intermediară│ 100 │ 0,10 │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 6 │Turaţie intermediară│ 75 │ 0,10 │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 7 │Turaţie intermediară│ 50 │ 0,10 │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 8 │Turaţie la ralanti │ - │ 0,15 │
└──────────┴────────────────────┴────────────────────────┴───────────────────┘


    3.7.1.2. Specificaţia B
    Pentru motoarele menţionate la punctul 1, lit. a) pct. (ii) din anexa nr. 1, ciclul cu 5 secvenţe*2) prezentat în continuare se execută cu motorul supus încercării cuplat la frână:

┌──────────┬────────────────────┬────────────────────────┬───────────────────┐
│ Numărul │Turaţia motorului │Coeficient de sarcină │ Factorul de │
│secvenţei │ │ (%) │ ponderare │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 1 │ Turaţie nominală │ 100 │ 0,05 │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 2 │ Turaţie nominală │ 75 │ 0,25 │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 3 │ Turaţie nominală │ 50 │ 0,30 │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 4 │ Turaţie nominală │ 25 │ 0,30 │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 5 │ Turaţie nominală │ 10 │ 0,10 │
└──────────┴────────────────────┴────────────────────────┴───────────────────┘


    Coeficienţii de sarcină sunt valorile procentuale ale momentului motor corespunzător puterii pentru serviciul de bază, care se defineşte ca fiind puterea maximă disponibilă de-a lungul unui regim de exploatare variabilă, a cărei durată poate atinge un număr nelimitat de ore pe an, între întreţinerile stabilite şi în condiţii ambiante stabilite, întreţinerea executându-se în conformitate cu prescripţiile producătorului.
    3.7.1.3. Specificaţia C
    Pentru motoarele de propulsie*3) destinate navelor pentru navigaţia interioară se utilizează metoda de încercare ISO specificată în standardele EN ISO 8178-4:2002 (E) şi IMO MARPOL 73/78, anexa nr. 6 [cod NO(x)]
    Motoarele de propulsie care funcţionează după o curbă de elice cu pas fix se supun încercării pe o frână, prin utilizarea ciclului cu 4 secvenţe în regim stabilizat prezentat în continuare*4), care a fost elaborat pentru a reprezenta funcţionarea motoarelor diesel navale comerciale în condiţii normale de funcţionare.

┌──────────┬────────────────────┬────────────────────────┬───────────────────┐
│ Numărul │Turaţia motorului │Coeficient de sarcină │ Factorul de │
│secvenţei │ (%) │ (%) │ ponderare │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 1 │ 100(nominală) │ 100 │ 0,20 │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 2 │ 91 │ 75 │ 0,50 │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 3 │ 80 │ 50 │ 0,15 │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 4 │ 63 │ 25 │ 0,15 │
└──────────┴────────────────────┴────────────────────────┴───────────────────┘

──────────
    *1) Identic cu ciclul C(1) descris la pct. 8.3.1.1 din standardul EN ISO 8178-4:2002 (E).
    *2) Identic cu ciclul D2 descris la pct. 8.4.1 din standardul EN ISO 8178-4:2002 (E).
    *3) Motoarele auxiliare cu turaţie constantă trebuie să fie certificate utilizând ciclul de funcţionare ISO D2, adică ciclul cu 5 secvenţe în regim stabilizat specificat la pct. 3.7.1.2 de mai sus, în timp ce motoarele auxiliare cu turaţie variabilă trebuie să fie certificate utilizând ciclul de funcţionare ISO C(1), adică a ciclului cu 8 secvenţe în regim stabilizat specificat la pct. 3.7.1.1 de mai sus.
    *4) Identic cu ciclul E3 descris la pct. 8.5.1, 8.5.2 şi 8.5.3 din standardul EN ISO 8178-4:2002 (E).
    Cele 4 puncte se situează pe o curbă medie a elicei realizată pe baza măsurătorilor din timpul utilizării.
──────────

    Motoarele de propulsie cu turaţie fixă destinate navelor pentru navigaţia interioară, care funcţionează cu o elice cu pas variabil sau cuplate electric, se supun încercării pe o frână utilizând ciclul cu 4 secvenţe în regim stabilizat*1) prezentat în continuare, caracterizat prin aceiaşi coeficienţi de sarcină şi factori de ponderare ca şi ciclul prezentat anterior, dar cu motorul funcţionând în fiecare fază la turaţia nominală:
──────────
    *1) Identic cu ciclul E2 descris la punctele 8.5.1, 8.5.2 şi 8.5.3 din standardul EN ISO 8178-4:2002 (E).
──────────

┌──────────┬────────────────────┬────────────────────────┬───────────────────┐
│ Numărul │Turaţia motorului │Coeficient de sarcină │ Factorul de │
│secvenţei │ (%) │ (%) │ ponderare │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 1 │ Turaţie nominală │ 100 │ 0,20 │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 2 │ Turaţie nominală │ 75 │ 0,50 │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 3 │ Turaţie nominală │ 50 │ 0,15 │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 4 │ Turaţie nominală │ 25 │ 0,15 │
└──────────┴────────────────────┴────────────────────────┴───────────────────┘


    3.7.1.4. Specificaţia D
    Pentru motoarele specificate la punctul 1, lit. a) pct. (v), din anexa nr. 1, ciclul cu 3 secvenţe prezentat în continuare*2) se execută cu motorul supus încercării cuplat la frână:
──────────
    *2) Identic cu ciclul F descris în standardul EN ISO 8178-4:2002 (E).
──────────

┌──────────┬────────────────────┬────────────────────────┬───────────────────┐
│ Numărul │Turaţia motorului │Coeficient de sarcină │ Factorul de │
│secvenţei │ │ (%) │ ponderare │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 1 │ Turaţie nominală │ 100 │ 0,25 │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 2 │Turaţie intermediară│ 50 │ 0,15 │
├──────────┼────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 3 │Turaţie la ralanti │ - │ 0,60 │
└──────────┴────────────────────┴────────────────────────┴───────────────────┘


    3.7.2. Pregătirea motorului
    Pentru stabilizarea parametrilor motorului la nivelul celor recomandaţi de producător, motorul şi sistemul trebuie încălzite şi apoi aduse la regimul de încercare.
    Notă: Perioada de pregătire pentru o încercare trebuie să preîntâmpine influenţa depunerilor în sistemul de eşapament rezultate dintr-o încercare precedentă. Se cere, de asemenea, o perioadă de stabilizare între punctele de încercare care a fost inclusă pentru a minimaliza influenţele între puncte.
    3.7.3. Desfăşurarea încercărilor
    Se începe procesul de realizare a încercării. Acesta se execută în ordinea indicată de numărul secvenţei, specificată în tabelele anterioare pentru ciclurile de încercare.
    Pe durata menţinerii pe fiecare punct din ciclul de încercare dat, după perioada iniţială de tranziţie, turaţia specificată este menţinută în limitele de ± 1% din turaţia nominală sau de ± 3 min^-1, reţinându-se valoarea care este mai mare, cu excepţia turaţiei de mers în gol care trebuie să respecte toleranţele indicate de producător. Momentul motor specificat este menţinut astfel încât valoarea medie a măsurătorilor efectuate pe întreaga durată să se încadreze în limitele de ± 2 % din momentul motor maxim la turaţia de încercare.
    Sunt necesare cel puţin 10 minute pentru fiecare punct de măsurare. Dacă, pentru încercarea unui motor sunt necesare perioade de timp mai îndelungate pentru prelevarea probelor în vederea obţinerii unei mase suficiente de particule pe filtru de măsurare, durata acestei faze de încercare poate fi prelungită atât cât este necesar.
    Durata executării unei secvenţe de încercare se înregistrează şi se specifică în raport.
    Concentraţiile emisiilor de gaze de eşapament se măsoară şi se înregistrează pe durata ultimelor 3 minute ale secvenţei.
    Prelevarea particulelor şi măsurarea emisiilor de gaze nu trebuie să înceapă înainte de stabilizarea motorului, în conformitate cu specificaţiile producătorului, şi cele două operaţii trebuie să fie terminate în acelaşi timp.
    Temperatura combustibilului trebuie să fie măsurată la intrarea în pompa de injecţie sau în conformitate cu specificaţiile producătorului, precum şi locul în care a fost efectuată măsurarea trebuie să fie înregistrat.
    3.7.4. Datele furnizate de analizoare
    Datele furnizate de analizoare trebuie să fie înregistrate pe un înregistrator cu bandă sau măsurate cu un sistem de achiziţie echivalent al datelor, gazele de eşapament trebuind să treacă prin analizor cel puţin pe durata ultimelor 3 minute ale fiecărei secvenţe. Dacă prelevarea cu sac se aplică pentru măsurarea CO şi CO(2) diluate (subanexa nr. 1 pct. 1.4.4), o probă se introduce în sac pe durata ultimelor 3 minute ale fiecărei secvenţe, iar conţinutul sacului de prelevare este analizat şi înregistrat.
    3.7.5. Prelevarea particulelor
    Prelevarea particulelor se poate efectua fie prin metoda filtrului unic, fie prin metoda filtrelor multiple (subanexa nr. 1, pct. 1.5). Având în vedere că rezultatele pot fi uşor diferite, în funcţie de metodă, se va indica metoda împreună cu rezultatele obţinute.
    Pentru metoda cu filtru unic, pe timpul prelevării, trebuie să se ţină seama de factorii de ponderare indicaţi în procedura ciclului de încercare, prin reglarea în consecinţă a debitului sau a timpului de prelevare.
    Prelevarea trebuie făcută cât mai târziu posibil pe durata fiecărei secvenţe. Timpul de prelevare pentru fiecare secvenţă trebuie să fie de cel puţin 20 secunde pentru metoda cu filtru unic şi de cel puţin 60 secunde pentru metoda cu filtre multiple.
    În cazul sistemelor fără dispozitiv de derivaţie, timpul de prelevare trebuie să fie pentru fiecare secvenţă de cel puţin 60 secunde pentru metodele cu filtru unic şi cu filtre multiple.
    3.7.6. Parametri privind motorul
    Turaţia şi sarcina motorului, temperatura aerului de aspiraţie, debitul de combustibil, debitul de aer şi al gazelor de evacuare trebuie măsurate pentru fiecare secvenţă după stabilizarea motorului.
    Dacă măsurarea debitului gazelor de eşapament sau măsurarea debitului de aer şi consumului de combustibil nu este posibilă, aceşti parametri pot fi calculaţi folosind metoda carbonului şi oxigenului echivalent (vezi subanexa nr. 1 pct. 1.2.3).
    Orice date adiţionale pentru calculare vor fi înregistrate (vezi subanexa nr. 3 pct. 1.1 şi 1.2).
    3.8. Reetalonarea analizoarelor
    După încercarea pentru măsurarea emisiilor, un gaz de punere la zero şi acelaşi gaz de reglare a sensibilităţii se utilizează în scopul reverificării analizoarelor. Dacă diferenţa dintre rezultatele obţinute înainte şi după încercare este mai mică de 2 % din valoarea gazului de reglare a sensibilităţii, încercarea se consideră a fi acceptabilă.
    4. EFECTUAREA ÎNCERCĂRII (ÎNCERCAREA NRTC)
    4.1. Introducere
    În anexa nr. 3 subanexa nr. 4, încercarea NRTC este descrisă ca o succesiune secundă - cu secundă de valori normalizate de turaţie şi cuplu, aplicabile tuturor motoarelor diesel acoperite de prezenta hotărâre de guvern. Pentru efectuarea încercării într-un stand de încercări, valorile normalizate sunt transformate în valori reale pentru fiecare motor supus încercării, pe baza curbei diagramei motorului. Transformarea menţionată este denumită denormalizare, iar ciclul de încercare ce rezultă este denumit ciclu de referinţă al motorului supus încercării. Cu aceste valori de referinţă ale turaţiei şi cuplului se execută ciclul în standul de încercări şi se înregistrează valorile de reacţie ale turaţiei şi cuplului motor. Pentru validarea încercării, după terminarea acesteia, se efectuează o analiză de regresie a valorilor de referinţă şi de reacţie ale turaţiei şi ale momentului motor.
    4.1.1. Se interzice utilizarea dispozitivelor de invalidare sau aplicarea strategiilor iraţionale pentru controlul emisiilor.
    4.2. Procedura de realizare a diagramei motorului
    Atunci când se execută o încercare NRTC într-un stand de încercări, este necesar să se realizeze diagrama motorului înainte de a se executa ciclul de încercare, în vederea determinării curbei turaţie/cuplu.
    4.2.1. Determinarea gamei de turaţii a diagramei
    Turaţia minimă şi cea maximă ale diagramei se definesc după cum urmează:
    - turaţia minimă a diagramei = turaţie de mers în gol;
    - turaţia maximă a diagramei = n(sup) x 1,02 sau turaţia la care cuplul la sarcină totală scade la zero, reţinând-se valoarea mai mică dintre acestea două (unde nsup este turaţia superioară, definită ca cea mai mare turaţie a motorului la care este furnizată 70 % din puterea nominală).
    4.2.2. Curba de trasare a diagramei motorului
    Motorul este încălzit şi adus la puterea maximă pentru a se stabiliza parametrii săi în conformitate cu recomandările producătorului şi cu normele din domeniul motoarelor. După stabilizarea motorului, se înregistrează diagrama motorului în conformitate cu procedurile descrise în continuare:
    4.2.2.1. Diagrama tranzitorie
    a) Motorul nu este sub sarcină şi funcţionează în gol.
    b) Motorul funcţionează la poziţia de sarcină totală a pompei de injecţie, la turaţia minimă a diagramei.
    c) Turaţia motorului se măreşte cu un raport mediu de 8 ± 1 min^-1/secundă, între turaţiile minimă şi maximă ale diagramei. Punctele de turaţie şi de moment motor se înregistrează cu o frecvenţă de cel puţin un punct pe secundă.
    4.2.2.2. Diagrama progresivă
    a) Motorul nu este sub sarcină şi funcţionează în gol.
    b) Motorul funcţionează la poziţia de sarcină totală a pompei de injecţie, la turaţia minimă a diagramei.
    c) Menţinându-se sarcina totală, turaţia minimă a diagramei se menţine timp de cel puţin 15 secunde şi se înregistrează valoarea medie a cuplului pe durata ultimelor 5 secunde. Curba momentului motor maxim de la turaţia minimă la cea maximă a diagramei se determină cu creşteri ale turaţiei de cel mult 100 ±20 min^-1. Durata de menţinere pe fiecare punct de încercare este de 15 secunde, iar momentul motor mediu se înregistrează pe parcursul ultimelor 5 secunde
    4.2.3. Obţinerea curbei diagramei motorului
    Toate punctele datelor înregistrate la pct. 4.2.2 se unesc prin interpolare lineară. Curba momentului motor rezultată constituie curba diagramei motorului şi se utilizează la transformarea valorilor normalizate ale momentului motor din programarea frânei (anexa nr. 4, subanexa nr. 4) în valori efective ale momentului motor pentru ciclul de încercare, în conformitate cu descrierea de la pct. 4.3.3.
    4.2.4. Alte metode de obţinere a diagramei motorului
    În cazul în care un producător consideră că metodele de realizare a diagramei menţionate anterior nu sunt sigure sau reprezentative pentru un anumit tip de motor, se pot utiliza alte metode de realizare a diagramei motorului. Metodele respective trebuie să urmărească, ca şi metodele menţionate anterior, determinarea momentului motor maxim disponibil la toate turaţiile atinse în timpul ciclurilor de încercare. Metodele care, din motive de siguranţă sau de reprezentativitate, se abat de la metodele de realizare a diagramei motorului specificate la prezentul punct trebuie să fie aprobate de părţile interesate, împreună cu justificarea utilizării acestora. În niciun caz curba momentului motor nu va putea fi obţinută plecând de la turaţii descrescătoare pentru motoare cu regulator sau turbocompresor.
    4.2.5. Repetarea încercărilor
    Nu este necesară realizarea diagramei motorului înaintea fiecărui ciclu de încercare. Diagrama unui motor trebuie să fie refăcută înaintea unui ciclu de încercări, numai în cazul în care:
    - de la ultima realizare a diagramei a trecut un timp excesiv de îndelungat, conform aprecierilor tehnice, sau
    - motorul a suferit modificări fizice sau reetalonări susceptibile de a-i influenţa performanţele.
    4.3. Elaborarea ciclului de încercare de referinţă
    4.3.1. Turaţia de referinţă
    Turaţia de referinţă [n(ref)] corespunde valorilor de 100% ale turaţiei normalizate specificate în programarea frânei (din anexa nr. 3, subanexa nr. 4). Este evident că ciclul real al motorului care rezultă din denormalizare la turaţia de referinţă depinde în mare măsură de alegerea turaţiei de referinţă corespunzătoare. Turaţia de referinţă se defineşte astfel:

    n(ref) = turaţia inferioară + 0,95 x (turaţie superioară - turaţie inferioară)

    (turaţia superioară este cea mai mare turaţie a motorului la care acesta furnizează 70 % din puterea nominală, în timp ce turaţia inferioară este turaţia cea mai mică a motorul la care se furnizează 50 % din puterea nominală a motorului).
    4.3.2. Denormalizarea turaţiei motorului
    Denormalizarea turaţiei se realizează cu ajutorul formulei următoare:


  Turaţie % turaţie x(turaţie de referinţă-turaţie de ralanti turaţie de
  efectivă =─────────────────────────────────────────────────── + ralanti
                                    100


    4.3.3. Denormalizarea momentului motor
    Valorile momentului motor în programarea frânei cuplată la motor (anexa nr. 3, subanexa nr. 4) sunt normalizate până la momentul motor maxim la turaţia corespunzătoare. Valorile momentului motor pentru ciclul de referinţă se denormalizează cu ajutorul diagramei motorului determinate în conformitate cu descrierea de la pct. 4.2.2, după cum urmează:

                        % moment motor x moment motor maxim,
 moment motor efectiv =───────────────────────────────────────
                                         100


    pentru turaţia efectivă corespunzătoare determinată în conformitate cu descrierea de la pct. 4.3.2.
    4.3.4. Exemplu de procedură de denormalizare
    De exemplu, se denormalizează următorul punct de încercare:
    procent turaţie = 43%
    procent moment motor = 82%
    Fiind date următoarele valori:
    Turaţia de referinţă = 2200 min^-1
    Turaţia în gol = 600 min^-1
    se obţine:

                       43x(2200-600)
    Turaţia efectivă =────────────── +600=1288 min^-1,
                           100


   cu moment motor maxim de 700 Nm rezultat din diagramă, la turaţia de 1288 min^-1:

                             82x700
    Momentul motor efectiv = ────── = 574Nm
                               100


    4.4. Frâna
    4.4.1. În cazul utilizării unui traductor de forţă, semnalul momentului motor este transferat arborelui motorului şi trebuie să se ţină seama de inerţia frânei. Momentul motor efectiv al motorului este suma dintre momentul motor citit pe traductorul de forţă şi momentul de inerţie al frânei înmulţit cu acceleraţia unghiulară. Sistemul de comandă trebuie să efectueze acest calcul în timp real.
    4.4.2. Dacă motorul este supus încercării cu ajutorul unei frâne cu curenţi Foucault, se recomandă ca numărul de puncte de încercare unde diferenţa T(sp) = 2 x pi x n'(s)p x Teta(D) este mai mică de 5 % din momentul motor maxim să nu depăşească 30 [unde T(sp) este momentul cerut, n'(sp) este derivata turaţiei motorului şi Teta(D) este inerţia de rotaţie a frânei cu curenţi Foucault]
    4.5. Efectuarea încercării pentru măsurarea emisiilor
    Diagrama prezentată în continuare descrie diferitele etape ale încercării:

    ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
    │ Pregătirea motorului, măsurători anterioare încercării, verificarea │
    │ performanţelor motorului şi etalonării │
    └───────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┘
                                    │
                                    v
    ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
    │ Elaborarea diagramei motorului (curba momentului motor la │
    │ sarcină totală) │
    └───────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┘
                                    │
                                    v
    ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
    │ Unul sau mai multe cicluri preliminare pentru verificarea │
    │ motorului, standului în care se efectuează încercarea şi │
    │ a sistemelor de emisii │
    └───────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┘
                                    │
                                    v
                     ┌─────────────────────────────┐
                     │ DEMARAJ │
                     └──────────────┬──────────────┘
                                    │
                                    v
    ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
    │ Efectuarea ciclului de condiţionare prescris pe timpul a cel │
    │ mult 20 minute pentru condiţionarea motorului şi a sistemului │
    │ de prelevare probe de particule,inclusiv tunelul de diluare │
    │ (circuit derivat sau direct) │
    │ Particulele sunt captate pe un filtru curat │
    └───────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┘
                                    │
                                    v
    ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
    │ Motorul fiind în funcţionare, reglarea sistemului de prelevare │
    │ probe de particule în derivaţie şi înlocuirea filtrului de │
    │ particule cu filtrul de prelevare stabilizat şi cântărit. │
    │ Pregătirea oricăror alte sisteme pentru prelevare şi │
    │ colectare de date │
    └───────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┘
                                    │
                                    v
    ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
    │ Efectuarea ciclului de încercare a motorului, într-un moment │
    │ de pauză de 5 minute după oprirea motorului sau după ce │
    │ motorul a funcţionat la ralanti │
    └────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘


    Înainte de ciclul de măsurători, se pot executa unul sau mai multe cicluri preliminare, după caz, pentru verificarea motorului, a standului de încercare şi a sistemelor de emisii.
    4.5.1. Pregătirea filtrelor de prelevare a probelor
    Înainte cu cel puţin o oră de începerea încercării, fiecare filtru se introduce într-un recipient Petri, care este protejat împotriva prafului şi care permite schimbul de aer şi care este amplasat într-o cameră de cântărire pentru stabilizare.
    La sfârşitul perioadei de stabilizare, fiecare filtru se cântăreşte şi greutatea acestuia se înregistrează. Filtrul se păstrează apoi într-un recipient Petri închis sau într-un port-filtru închis ermetic până la momentul încercării. Filtrul se utilizează în termen de 8 ore de la scoaterea sa din camera de cântărire. Greutatea cântărită în laborator a acestuia se înregistrează.
    4.5.2. Instalarea echipamentelor de măsurare
    Instrumentele şi sondele de prelevare a probelor se instalează conform instrucţiunilor. În cazul în care se utilizează un sistem de diluare în circuit direct, conducta de eşapament din spate se conectează la acest sistem.
    4.5.3. Punerea în funcţiune şi precondiţionarea sistemului de diluare şi a motorului
    Sistemul de diluare şi motorul se pun în funcţiune şi se încălzesc. Sistemul de prelevare este precondiţionat punând motorul să funcţioneze la turaţia nominală şi la sarcina totală cel puţin 20 minute, simultan cu funcţionarea sistemului de prelevare a probelor în circuit derivat sau a sistemului CVS în circuit direct cu sistem de diluare secundar. Probele tehnologice de emisii de particule sunt apoi prelevate. Nu este necesară stabilizarea sau cântărirea filtrelor pentru particule care pot fi apoi aruncate. Elementele de filtrare se pot schimba în timpul condiţionării, cu condiţia ca durata totală de prelevare a probelor care traversează filtrele şi sistemul de prelevare să fie mai mare de 20 de minute. Debitul se reglează la valori care să corespundă aproximativ cu cele selectate pentru încercarea în regim tranzitoriu. Începând de la sarcina totală, aceasta se reduce la nivelul necesar pentru a nu depăşi temperatura de maxim 191°C în zona de prelevare a particulelor în condiţiile menţinerii turaţiei nominale.
    4.5.4. Punerea în funcţiune a sistemului de prelevare de particule
    Sistemul de prelevare a particulelor se pune în funcţiune şi trebuie să funcţioneze în derivaţie. Concentraţia de fond a particulelor în aerul de diluare se poate determina prin prelevarea de probe din aerul de diluare înaintea intrării gazelor de eşapament în tunelul de diluare. Este de preferat ca proba de particule să se colecteze în timpul ciclului în condiţii tranzitorii, dacă se utilizează un alt sistem de prelevare a probelor de particule. În caz contrar, se poate utiliza sistemul de prelevare a probelor de particule în ciclu tranzitoriu. În cazul în care se utilizează aer de diluare filtrat este suficientă efectuarea unei singure măsurători înainte sau după încercare. În cazul în care aerul de diluare nu este filtrat, măsurătorile trebuie să se efectueze înaintea iniţierii ciclului şi după încheierea ciclului şi se calculează media valorilor.
    4.5.5. Reglajul sistemului de diluare
    Debitul total de gaze de eşapament diluate într-un sistem de diluare în circuitul direct sau debitul de gaze de eşapament diluate într-un sistem de diluare în circuit derivat se reglează astfel încât să se elimine condensarea apei în sistem şi să se obţină o temperatură la intrare în filtru cuprinsă între 315 K (42°C) şi 325 K (52°C).
    4.5.6. Etalonarea analizoarelor
    Analizoarele de emisii se aduc la zero şi se etalonează. Dacă se utilizează saci pentru probe, aceştia trebuie să fie vidaţi.
    4.5.7. Procedura de punere în funcţiune a motorului
    Motorul stabilizat se pune în funcţiune în termen de 5 minute de la terminarea încălzirii, în conformitate cu procedura de punere în funcţiune recomandată de producător în manualul de utilizare, cu ajutorul fie a unui demaror de serie, fie a frânei. Opţional, încercarea se poate iniţia în 5 minute de la faza de precondiţionare a motorului fără a opri motorul, când acesta a fost adus în regim de mers la relanti.
    4.5.8. Efectuarea ciclului
    4.5.8.1. Desfăşurarea încercării
    Desfăşurarea încercării începe cu pornirea motorului, dacă acesta a fost oprit după faza de precondiţionare sau cu motorul în regim de mers la relanti când se porneşte direct din faza de precondiţionare cu motorul în funcţiune. Încercarea se realizează în conformitate cu ciclul de referinţă descris în anexa nr. 3, subanexa nr. 4. Punctele de reglaj care stabilesc turaţia şi momentul motor sunt determinate la 5 Hz (se recomandă 10 Hz) sau mai mult. Punctele de reglare se calculează prin interpolare lineară între punctele de reglaj la 1 Hz din ciclul de referinţă. Turaţia şi momentul motor de reacţie se înregistrează cel puţin o dată la fiecare secundă pe durata ciclului de încercare şi semnalele pot fi filtrate pe cale electronică.
    4.5.8.2. Răspunsul analizoarelor
    În cazul în care ciclul de încercare începe direct din faza de precondiţionare, punerea în funcţiune a echipamentului de măsură se face concomitent cu punerea în funcţiune a motorului sau cu începerea procesului de realizare a încercării, după cum urmează:
    - se începe colectarea sau analiza aerului de diluare, în cazul în care se utilizează un sistem de diluare în circuit direct;
    - se începe colectarea sau analiza gazelor de eşapament brute sau diluate, în funcţie de metoda utilizată;
    - se începe măsurarea cantităţii de gaze de eşapament, precum şi a temperaturilor şi presiunilor necesare;
    - se începe înregistrarea debitului masic de gaz de eşapament, în cazul efectuării analizei gazelor de eşapament brute;
    - se începe înregistrarea datelor de reacţie ale turaţiei şi momentului motor de la frână.
    În cazul măsurării concentraţiei gazelor de eşapament brute, concentraţiile emisiilor [HC, CO şi NO(x)] şi debitul masic al gazelor de eşapament se măsoară în mod continuu şi se stochează la o frecvenţă de cel puţin 2 Hz într-un sistem computerizat.
    Toate celelalte date se pot înregistra la o frecvenţă de cel puţin 1 Hz. Pentru analizoarele analogice, răspunsul este înregistrat, iar datele de etalonare se pot utiliza fie prin conectare la reţea, fie fără conectare, în timpul evaluării datelor.
    În cazul în care se utilizează un sistem de diluare în circuit direct, hidrocarburile (HC) şi NO(x) se măsoară în mod continuu în tunelul de diluare cu o frecvenţă de cel puţin 2 Hz. Concentraţiile medii se determină prin integrarea semnalelor analizorului de pe toată durata ciclului de încercare. Timpul de răspuns al sistemului nu trebuie să fie mai mare de 20 secunde şi trebuie să fie coordonat cu fluctuaţiile debitului volumic al probei de volum constant şi cu abaterile de la timpul de prelevare a probelor de la durata ciclului de încercare, dacă este cazul. Concentraţiile de CO şi CO(2) se calculează prin integrare sau prin analiza concentraţiilor din sacul de probe colectate pe durata unui ciclu. Concentraţiile acestor gaze poluante din aerul de diluare se calculează prin integrarea sau prin analiza aerului de diluare colectat într-un sac de prelevare. Toţi ceilalţi parametri care trebuie să fie măsuraţi se înregistrează cu o frecvenţă de cel puţin o măsurătoare pe secundă (1Hz).
    4.5.8.3. Prelevarea probelor de particule
    La pornirea motorului sau la iniţierea procesului de realizare a încercării, în cazul în care ciclul începe direct din faza de precondiţionare, sistemul de prelevare a probelor de particule se comută de la modul de derivaţie la modul de colectare a probelor de particule.
    În cazul în care se utilizează un sistem de diluare în circuit derivat, pompa sau pompele de prelevare a probelor se reglează astfel încât în sonda de prelevare a probelor de particule sau în tubul de transfer să se asigure un debit proporţional cu debitul masic al gazelor de eşapament.
    În cazul în care se utilizează un sistem de diluare în circuit direct, pompa sau pompele pentru prelevarea probelor se reglează astfel încât în sonda de prelevare a probelor de particule sau tubul de transfer să se asigure un debit în limitele a ± 5 % din debitul reglat. Dacă se procedează la compensarea debitului (de exemplu, controlul proporţional al debitului de prelevare), trebuie să se demonstreze că raportul dintre debitul în tunelul principal şi debitul probei de prelevare de particule nu variază cu mai mult de ± 5 % faţă de valoarea sa reglată (cu excepţia probelor prelevate în primele 10 secunde).
    Notă: În cazul unei diluări duble, debitul probei de prelevare este dat de diferenţa netă dintre debitul ce traversează filtrele pentru prelevarea probelor şi debitul de aer de diluare secundar.
    Trebuie să se înregistreze valorile medii ale temperaturii şi presiunii la contorul (contoarele) de gaze sau la intrarea în instrumentele de măsurare a debitului. Dacă debitul reglat nu poate fi menţinut pe durata întregului ciclul (în limitele a ± 5 %) datorită cantităţii mari de particule depuse pe filtru, încercarea se anulează. Încercarea se reia utilizând un debit mai mic şi/sau un filtru de diametru mai mare.
    4.5.8.4. Oprirea motorului
    Dacă motorul se opreşte în timpul ciclului de încercare, se procedează la precondiţionarea şi repornirea acestuia şi la repetarea încercării. Încercarea se anulează în cazul în care apar defecţiuni la oricare dintre echipamentele de încercare utilizate în timpul ciclului de încercare.
    4.5.8.5. Operaţii după încercare
    La sfârşitul încercării, se opresc următoarele: debitul masic de gaze de eşapament, debitul volumic al gazului de eşapament diluat, debitul de gaze în sacii de colectare a probelor, precum şi pompa pentru prelevarea particulelor. Pentru un sistem cu analizor integrator, prelevarea probelor continuă până la epuizarea timpului de răspuns al sistemului.
    În cazul în care sunt utilizaţi saci de colectare, se analizează concentraţiile acestora cât mai repede posibil şi în niciun caz mai târziu de 20 minute de la încheierea ciclului de încercare.
    După încercarea pentru măsurarea emisiilor, un gaz de punere la zero şi acelaşi gaz de reglare a sensibilităţii se utilizează în scopul reverificării analizoarelor. Dacă diferenţa dintre rezultatele obţinute înainte şi după încercare este mai mică de 2 % din valoarea gazului de reglare a sensibilităţii, încercarea se consideră a fi acceptabilă.
    Filtrele pentru reţinerea particulelor trebuie să fie readuse în camera de cântărire în termen de cel mult o oră de la terminarea încercării. Filtrele se condiţionează timp de cel puţin o oră înainte de cântărire într-un recipient Petri, care este protejat împotriva contaminării cu praf şi care permite schimbul de aer. Greutatea brută a filtrelor se înregistrează.
    4.6. Verificarea executării încercării
    4.6.1. Decalajul datelor
    Pentru a diminua erorile sistematice care apar ca efect al intervalului de timp scurs între valorile de reacţie şi cele ale ciclului de referinţă, întreaga succesiune de semnale de reacţie ale turaţiei şi momentului motorului se pot avansa sau întârzia în timp în funcţie de succesiunea turaţiei şi a momentului de referinţă. Dacă semnalele de reacţie sunt decalate, atât turaţia, cât şi momentul trebuie să fie decalate cu aceeaşi valoare şi în aceeaşi direcţie.
    4.6.2. Calcularea lucrului mecanic al ciclului
    Pentru calcularea lucrului mecanic W(ef) (kWh) al ciclului efectiv se utilizează fiecare pereche de valori de reacţie ale turaţiei şi ale momentului motorului înregistrate. Lucrul mecanic W(ef) al ciclului efectiv se utilizează pentru compararea cu lucrul mecanic W(ref) al ciclului de referinţă şi pentru calculul emisiilor specifice. Aceeaşi metodă se utilizează la integrarea atât a puterii de referinţă, cât şi a puterii efective a motorului. Dacă trebuie să se determine valorile situate între valori de referinţă sau de măsurători adiacente, se utilizează interpolarea lineară.
    La integrarea lucrului mecanic al ciclului de referinţă şi al celui efectiv, valorile de moment motor negative se aduc la zero şi se iau în calcul. În cazul în care integrarea se realizează la o frecvenţă mai mică de 5 Hz şi dacă, în timpul unui interval de timp dat, valoarea momentului motor variază de la valori pozitive la valori negative sau de la valori negative la valori pozitive, se calculează porţiunea negativă şi se aduce la zero. Partea pozitivă se include în valoarea integrată.

     W(ef) trebuie să se încadreze între - 15 % şi + 5 % faţă de W(ref).

    4.6.3. Statistici de validare a ciclului de încercare
    Pentru turaţie, moment motor şi putere, se realizează regresiile lineare ale valorilor de reacţie în raport cu valorile de referinţă. Această operaţie se realizează după fiecare decalare a datelor de reacţie, dacă se alege această variantă.
    Se utilizează metoda celor mai mici pătrate, ecuaţia optimă având următoarea formă:

    y = mx + b

    unde:

    y = valoarea (reală) de reacţie a turaţiei (min^-1), a momentului motor (Nm) sau a puterii (kW)
    m = panta dreptei de regresie
    x = valoarea de referinţă a turaţiei (min^-1), a momentului motor (N.m) sau a puterii (kW)
    b = ordonată la origine a dreptei de regresie
    Pentru fiecare linie de regresie se calculează eroarea tip de estimări (ES) a valorilor pentru y/x şi coeficientul de determinare (r^2).
    Se recomandă ca analiza respectivă să se realizeze la 1 Hz. Pentru ca o încercare să fie considerată valabilă, trebuie să fie satisfăcute criteriile din tabelul 1:

             Tabelul 1 - Toleranţele dreptei de regresie

──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
                       Turaţia Momentul motor Puterea
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Eroarea standard max. 100 min^-1 max. 13 % din max. 8% din partea
a estimării momentul motor maximă a motorului
(ES) y pe x maxim de pe de pe diagrama de
                                     diagrama de putere putere
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Panta liniei de 0,95 la 1,03 0,83 - 1,03 0,89 - 1,03
regresie, m
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Coeficientul min. 0,9700 min.0,8800 min. 0,9100
determinării,(r^2)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Intersecţia liniei ± 50 min^-1 ± 20N.m sau ± 2% ± 4 kW sau ± 2%
de regresie cu y,b din momentul motor din puterea maximă,
                                      maxim, fiind fiind reţinută
                                      reţinută valoarea valoarea mai mare
                                      mai mare dintre dintre acestea două
                                      acestea două
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


    Doar pentru analiza regresiei se admite eliminarea de momente înaintea calculării regresiei, în conformitate cu indicaţiile din tabelul 2. Cu toate acestea, momentele respective nu trebuie să fie eliminate la calcularea lucrului mecanic al ciclului şi emisiilor. Un punct de funcţionare la relanti se defineşte ca fiind un punct care are un moment motor de referinţă normalizat de 0% şi o turaţie de referinţă normalizată de 0%. Eliminarea punctelor se poate aplica întregului ciclu sau doar parţial.

   Tabelul 2 - Punctele care pot fi eliminate dintr-o analiză de regresie
   (punctele care se elimină trebuie să fie specificate)

──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
                                                         Punctele de turaţie
                                                           şi/sau de moment
                                                        motor şi/sau de putere
         Condiţia care se pot elimina
                                                             corespunzător
                                                        condiţiilor eliminate
                                                        în coloana din stânga
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Primele 24(±1) şi ultimele 25 secunde Turaţia, moment motor
                                                        şi puterea
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Supapa de reglare a debitului de gaz larg deschisă Moment motor şi/sau
şi valoarea de reacţie a cuplului < 95% din valoarea puterea
de referinţă a momentului motor
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Supapa de reglare a debitului de gaz larg deschisă Turaţia şi/sau
şi valoarea de reacţie a turaţiei < 95% din valoarea puterea
de referinţă a turaţiei
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Supapa de reglare a debitului de gaz închisă, Momentul motor şi/sau
valoarea de reacţie a turaţiei > turaţia în gol + 50 puterea
min^-1 şi valoarea de reacţie a momentului motor >
105 % din valoarea de referinţă a momentului motor
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Supapa de reglare a debitului de gaz închisă, Turaţia şi/sau
valoarea de reacţie a turaţiei ≤ turaţia în gol + 50 puterea
min^-1 şi valoarea de reacţie a momentului motor =
cuplul în gol specificat/măsurat de producător ± 2%
din momentul motor maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Supapa de reglare a debitului de gaz închisă şi Turaţia şi/sau
valoarea de reacţie a turaţiei > 105 % din valoarea puterea
de referinţă a turaţiei
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


    Subanexa nr. 1

           METODE DE MĂSURARE ŞI PRELEVAREA PROBELOR

    1. METODE DE MĂSURARE ŞI PRELEVARE A PROBELOR
    (ÎNCERCAREA NRTC)
    Gazele şi particulele emise de motorul supus încercării se măsoară prin metodele descrise în anexa nr. 6. Metodele din anexa nr. 6 descriu sistemele analitice recomandate pentru emisiile de gaze (pct. 1.1) şi metodele recomandate pentru sistemele de diluare şi de prelevare a probelor pentru particule (pct. 1.2).
    1.1. Specificaţie referitoare la frână
    Se utilizează o frână pentru motoare cu caracteristici specifice pentru realizarea ciclului de încercare descris în anexa nr. 3, pct. 3.7.1. Aparatele pentru măsurarea momentului motor şi a turaţiei trebuie să permită măsurarea puterii între limitele date. Pot fi necesare calcule suplimentare. Precizia aparatelor de măsură trebuie să nu depăşească toleranţele maxime pentru cifrele prezentate la pct. 1.3 .
    1.2. Debitul gazelor de eşapament
    Debitul gazelor de eşapament se determină prin una din metodele menţionate la punctele 1.2.1 - 1.2.4.
    1.2.1. Metoda de măsurare directă
    Măsurarea directă a debitului de gaze de eşapament cu ajutorul debitmetrului de tip Venturi sau al unui sistem de măsurare echivalent (pentru detalii a se vedea standardul ISO 5167:2000).
    Notă:
    Măsurarea directă a debitului de gaze este o sarcină dificilă. Trebuie luate măsuri de prevedere pentru evitarea erorilor de măsurare care vor determina erori ale valorilor emisiilor.
    1.2.2. Metoda de măsurare a debitului de aer şi a combustibilului
    Măsurarea debitului de aer şi de combustibil.
    Se utilizează debitmetre de aer şi debitmetre de combustibil având o precizie conformă cu cea specificată la pct. 1.3.
    Debitul de gaze de eşapament se calculează după următoarea formulă:

    G(EXHW) = G(AIRW) +G(FUEL) (pentru masa gazelor de eşapament umede)

    1.2.3. Metoda carbonului echivalent
    Calculul masei gazelor de eşapament pe baza consumului de combustibil şi al concentraţiilor gazelor de eşapament prin metoda carbonului echivalent (anexa nr. 3, subanexa nr. 3).
    1.2.4. Metoda de măsurare a unui gaz marcator
    Această metodă constă în măsurarea concentraţiei unui gaz marcator în gazele de eşapament.
    Se injectează o cantitate cunoscută de gaz inert (de exemplu: heliu pur) în fluxul de gaze de eşapament cu rol de gaz marcator. Gazul marcator se amestecă şi se diluează cu gazele de eşapament, dar trebuie să nu reacţioneze în conducta de eşapament. Se măsoară apoi concentraţia acestui gaz din proba de gaze de eşapament.
    Pentru a asigura amestecarea completă a gazului marcator, sonda de prelevare a probelor de gaze de eşapament trebuie să se amplaseze la o distanţă cel puţin egală cu 1 metru sau cu de 30 de ori diametrul conductei de eşapament, reţinându-se valoarea cea mai mare dintre acestea două, în aval de punctul de injecţie a gazului marcator. Sonda de prelevare a probelor se poate amplasa mai aproape de punctul de injectare, cu condiţia ca amestecarea completă să fie verificată prin compararea concentraţiei de gaz marcator cu concentraţia de referinţă atunci când gazul marcator este injectat în amonte de ieşirea din eşapament.
    Debitul gazului marcator se reglează astfel încât concentraţia gazului marcator la turaţia de mers în gol a motorului, după amestecare, să devină mai mică decât scara completă a analizorului de gaz marcator.
    Debitul de gaz de eşapament se calculează cu formula următoare:

                     G(T) + P(EXH)
         G(EXHW) = ──────────────────────────
                    60x[conc(mix) - conc(a)]


    unde:
    G(EXHW) = debitul masic instantaneu al gazelor de eşapament, (kg/s)
    G(T) = debitul gazului marcator, (cmc/min)
    conc(mix) = concentraţia instantanee a gazului marcator după amestecare, (ppm)
    P(EXH) = densitatea gazelor de eşapament, (kg/mc)
    conc(a) = concentraţia de fond a gazului marcator în aerul de aspiraţie, (ppm)
    Concentraţia de fond a gazului marcator [conc(a)] se poate determina făcând media între concentraţiile de fond măsurate imediat înainte şi după executarea încercării.
    În cazul în care concentraţia de fond este mai mică de 1 % din concentraţia gazului marcator după amestecare [conc(mix)] la debitul maxim de gaze de eşapament, concentraţia de fond se poate neglija.
    Ansamblul sistemului trebuie să respecte specificaţiile referitoare la precizia de măsurare pentru debitul de gaz de eşapament şi trebuie să fie etalonat în conformitate cu subanexa nr. 2, pct. 1.11.2.
    1.2.5. Metoda de măsurare a debitului de aer şi a raportului aer/combustibil
    Această metodă constă în calcularea masei gazelor de eşapament pe baza debitului de aer şi a raportului dintre aer şi combustibil. Debitul masic instantaneu al gazelor de eşapament se calculează cu formula următoare:


                                        1
         G(EXHW) = G(AIRW) x(1+ ─────────────────)
                                A/F(ST) x lambda

                       A/F(ST) = 14,5


                                                 2xconc(CO)x10^-4
                                             1- ─────────────────
      conc(CO)x10^-4 3,5xconc(CO2)
 (100-───────────────-conc(HC)x10^-4)+(0,45x─────────────────────)x(conc(CO2)+conc(CO)x10^-4
           2 conc(CO)x10^-4
                                             1+ ─────────────────
                                                  3,5xconc(CO2)
lambda=─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
                   6,9078 x (conc(CO2)+conc(CO)x10^-4 + conc(HC)x10^-4

    unde:
    A/F(st) = raportul stoechiometric aer/combustibil, (kg/kg)
    lambda = raportul relativ aer/combustibil
    conc(CO2) = concentraţia de CO(2) (în condiţii uscate), (%)
    conc(CO) = concentraţia de CO (în condiţii uscate), ppm
    conc(HC) = concentraţia de HC (în condiţii uscate), ppm

    Notă: Calculul se referă la un combustibil diesel cu un raport H/C egal cu 1,8.

    Debitmetrul de aer trebuie să fie conform specificaţiilor de precizie indicate în tabelul 3, analizorul de CO(2) utilizat trebuie să fie conform specificaţiilor de la secţiunea 1.4.1 şi ansamblul sistemului trebuie să fie conform specificaţiilor de precizie pentru debitul de gaze de eşapament.
    Opţional, pentru măsurarea raportului relativ aer/combustibil în conformitate cu specificaţiile de la secţiunea 1.4.4. se poate utiliza un dispozitiv de măsurare a raportului aer/combustibil, cum ar fi un senzor de tip zirconiu.
    1.2.6. Debitul total de gaze de eşapament diluate
    În cazul în care se utilizează un sistem de diluare în circuit direct, debitul total de gaze de eşapament diluate [G(TOTW)] se măsoară cu PDP, CFV sau SSV (anexa nr. 6, pct. 1.2.1.2). Precizia măsurătorii trebuie să fie în conformitate cu dispoziţiile din anexa nr. 3, subanexa nr. 2, pct. 2.2.
    1.3. Precizia
    Etalonarea tuturor aparatelor de măsură trebuie să se efectueze în conformitate cu standardele naţionale sau internaţionale şi trebuie să fie conformă cu cerinţele prevăzute în tabelul 3:

                Tabelul 3 - Precizia aparatelor de măsură

┌────┬─────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────┐
│Nr. │ Mărimea măsurată │ Precizia │
│crt.│ │ │
├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ 1. │Turaţia motorului │± 2% din valoarea măsurată sau ± 1 % din │
│ │ │valoarea maximă a turaţiei motorului reţinându-│
│ │ │se valoarea cea mai mare dintre cele două │
├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ 2. │Moment motor │± 2% din valoarea măsurată sau ± 1 % din │
│ │ │valoarea maximă a momentului motorului │
│ │ │reţinându-se valoarea cea mai mare dintre │
│ │ │cele două │
├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ 3. │Consumul de combustibil │± 2% din valoarea maximă a consumului de │
│ │ │combustibil │
├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ 4. │Consumul de aer │± 2% din valoarea măsurată sau ± 1 % din │
│ │ │valoarea maximă a consumului de aer, │
│ │ │reţinându-se valoarea cea mai mare dintre │
│ │ │cele două │
├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ 5. │Debitul de gaze │± 2,5% din valoarea măsurată sau ± 1,5% din │
│ │de eşapament │valoarea maximă a debitului de gaze de │
│ │ │eşapament reţinându-se valoarea cea mai mare │
│ │ │dintre cele două │
├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ 6. │Temperaturi ≤ 600 K │± 2 K │
├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ 7. │Temperaturi > 600 K │± 1 K │
├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ 8. │Presiunea gazelor de │± 0,2 kPa valoare absolută │
│ │eşapament │ │
├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ 9. │Depresiunea aerului în │± 0,05 kPa valoare absolută │
│ │aspiraţie │ │
├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│10. │Presiunea atmosferică │± 0,1 kPa valoare absolută │
├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│11. │Alte presiuni │± 0,1 kPa valoare absolută │
├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│12. │Umiditatea absolută │± 5 % valoare măsurată │
├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│13. │Debitul aerului de │± 2 % valoare măsurată │
│ │diluare │ │
├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│14. │Debitul gazelor de │± 2 % valoare măsurată │
│ │eşapament diluate │ │
└────┴─────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────┘


    1.4. Determinarea componenţilor gazoşi
    1.4.1. Specificaţii generale pentru analizoare
    Analizoarele trebuie să poată efectua măsurători într-o plajă corespunzătoare de precizie necesare pentru măsurarea concentraţiilor componenţilor din gazele de eşapament (pct. 1.4.1.1). Se recomandă ca analizoarele să fie alese astfel încât să poată măsura o concentraţie situată între 15% şi 100 % din întreaga scală a aparatului.
    Concentraţiile mai mici de 15 % din întreaga scală sunt, de asemenea, acceptabile cu condiţia ca valoarea maximă a scalei să fie de 155 ppm (sau ppm C) sau mai mică, sau să se utilizeze sisteme de achiziţie a datelor (calculatoare, baze de date) care să asigure o precizie suficientă şi o rezoluţie mai mică de 15 % din întreaga scală. În acest caz trebuie să se realizeze etalonări suplimentare pentru a garanta exactitatea curbelor de etalonare (anexa nr. 3, subanexa nr. 2, pct. 1.5.5.2).
    Compatibilitatea electromagnetică (EMC) a aparatelor trebuie să fie la un nivel adecvat care să reducă la minimum erorile suplimentare.
    1.4.1.1. Eroarea de măsurare
    Abaterea analizorului de la punctul de etalonare nominal trebuie să nu fie mai mare de ± 2% din indicaţie sau de ± 0,3% din întreaga scală, reţinându-se valoarea cea mai mare dintre acestea două.
    Notă: În sensul prezentei, precizia se defineşte ca fiind abaterea valorii măsurate de analizor faţă de valorile nominale de etalonare în care s-a utilizat un gaz de etalonare
     (≡ valoarea reală).
    1.4.1.2. Repetabilitatea
    Repetabilitatea, definită ca fiind de 2,5 ori abaterea standard a 10 valori consecutive corespunzătoare unei etalonări date sau a unui gaz pentru reglarea sensibilităţii date, trebuie să nu fie mai mare de ± 1 % din concentraţia la întreaga scală pentru fiecare interval de măsurare utilizat peste 155 ppm (sau ppm C) sau de ± 2 % din fiecare interval utilizat sub 155 ppm (sau ppm C).
    1.4.1.3. Zgomot
    Răspunsul unui vârf faţă de altul al analizorului de gaze de aducere la zero şi de etalonare sau la gaze de reglare a sensibilităţii pe orice durată de 10 secunde trebuie să nu fie mai mare de ±2 % din scara completă pentru toate intervalele de măsurare utilizate.
    1.4.1.4. Abaterea de zero
    Abaterea de zero pe o durată de o oră trebuie să fie mai mică de 2 % din întreaga scală pentru cel mai mic interval de măsurare utilizat. Răspunsul de zero se defineşte ca fiind răspunsul mediu, inclusiv zgomotul, la un gaz de aducere la zero într-un interval de timp de 30 secunde.
    1.4.1.5. Abaterea de etalonare
    Abaterea de etalonare pe durata unei perioade de o oră trebuie să fie mai mică de 2 % din întreaga scală pentru cel mai mic interval de măsurare utilizat. Etalonarea se defineşte ca fiind diferenţa dintre răspunsul de etalonare şi răspunsul de zero. Răspunsul de etalonare se defineşte ca fiind răspunsul mediu, inclusiv zgomotul, la un gaz de reglare a sensibilităţii într-un interval de timp de 30 secunde.
    1.4.2. Uscarea gazelor
    Dispozitivul opţional utilizat pentru uscarea gazelor trebuie să aibă un efect minim asupra concentraţiei de gaze măsurate. Nu se acceptă agenţii chimici de uscare ca metodă de eliminare a apei din proba de gaz.
    1.4.3. Analizoarele
    Punctele 1.4.3.1.-1.4.3.5. din prezenta subanexă descriu principiile de măsurare care trebuie să fie utilizate. O descriere detaliată a sistemelor de măsurare este redată în anexa nr. 6.
    Gazele care urmează să fie supuse măsurătorilor trebuie să fie analizate cu ajutorul aparatelor descrise în continuare. Pentru analizoarele neliniare se admite utilizarea circuitelor de liniarizare.
    1.4.3.1. Analiza oxidului de carbon (CO)
    Analizorul de oxid de carbon trebuie să fie un analizor fără dispersie cu absorbţie în infraroşu (NDIR).
    1.4.3.2. Analiza bioxidului de carbon [CO(2)]
    Analizorul pentru bioxid de carbon trebuie să fie un analizor fără dispersie cu absorbţie în infraroşu (NDIR).
    1.4.3.3. Analiza hidrocarburilor (HC)
    Analizorul pentru hidrocarburi trebuie să fie un detector cu flacără ionizată, încălzit (HFID), constituit din detector, supape, conducte etc., încălzite pentru a menţine temperatura gazului la 463 K (190°C) ±10 K.
    1.4.3.4. Analiza oxizilor de azot [NO(x)]
    Analizorul pentru oxizi de azot trebuie să fie un detector cu chemiluminiscenţă (CLD) sau detector cu chemiluminiscenţă încălzit (HCLD), prevăzut cu un convertizor NO(2)/NO, dacă măsurarea se efectuează în condiţii uscate. În cazul în care măsurătoarea se efectuează în condiţii umede, se utilizează un aparat HCLD cu convertizorul menţinut la o temperatură mai mare de 328 K (55°C), cu condiţia să se verifice ca efectul de atenuare al apei (anexa nr. 3, subanexa nr. 2, pct. 1.9.2.2.) să fie satisfăcător.
    Atât pentru aparatele CLD, cât şi pentru aparatele HCLD temperatura peretelui de pe traseul de prelevare a probelor este menţinută între 328 K la 473 K (55°C- 200°C) până la convertizor, pentru măsurători în condiţii uscate, şi până la analizor, pentru măsurători în condiţii umede.
    1.4.4. Măsurarea raportului aer/combustibil
    Aparatura de măsurat a raportului aer/combustibil utilizată pentru determinarea debitului de gaz de eşapament prin metoda descrisă la pct. 1.2.5. trebuie să fie un senzor cu o plajă largă de măsurare a raportului aer/combustibil sau o sondă lambda de tip zirconiu.
    Senzorul se montează direct pe conducta de eşapament, unde temperatura gazelor de eşapament este suficient de mare pentru a elimina condensarea apei.
    Precizia senzorului prevăzut cu elemente electronice încorporate trebuie să se situeze între următoarele limite:
    ± 3 % din valoarea măsurată pentru lambda < 2
    ± 5 % din valoarea măsurată pentru 2 ≤ lambda < 5
    ± 10 % din valoarea măsurată pentru lambda ≥ 5.
    Pentru a satisface precizia specificată anterior, senzorul se supune etalonării în conformitate cu specificaţiile producătorului instrumentului.
    1.4.5. Prelevarea probelor de emisii gazoase
    Sondele pentru prelevarea emisiilor de gaze trebuie să fie amplasate pe cât posibil la o distanţă cel puţin egală cu 0,5 m sau la de trei ori diametrul ţevii de eşapament, reţinând-se valoarea cea mai mare dintre acestea două, în amonte de orificiul de ieşire din sistemul de eşapament al gazelor şi suficient de aproape de motor, pentru a asigura o temperatură a gazelor de eşapament de cel puţin 343 K (70°C) în sondă.
    Pentru un motor policilindric echipat cu colector de eşapament ramificat, orificiul de intrare în sondă trebuie să fie amplasat suficient de departe în aval, astfel încât să se asigure o probă reprezentativă pentru nivelul mediu al emisiilor de gaze de eşapament de la toţi cilindrii. Pentru motoarele policilindrice echipate cu grupuri distincte de colectoare, cum ar fi motoarele în "V", se admite colectarea unei probe de pe fiecare grup considerat individual şi calcularea unei medii a nivelului emisiilor de gaze de eşapament. Se pot utiliza şi alte metode în cazul în care s-a dovedit corelarea acestora cu metodele descrise. Pentru calcularea nivelului emisiilor din gazele de eşapament se utilizează debitul masic total al gazelor de eşapament motor.
    În cazul în care compoziţia gazelor de eşapament este influenţată de un sistem de posttratare a acestora, prelevarea probei de gaze de eşapament trebuie efectuată în amonte de sistemul respectiv în încercările de la faza I şi în aval de acest dispozitiv pentru încercările de la faza II. În cazul în care pentru determinarea particulelor se utilizează un sistem de diluare în circuit direct, emisiile din gaze se pot determina şi în gazele de eşapament diluate. Sondele de prelevare a probelor trebuie să fie amplasate în apropiere de sonda de prelevare a particulelor din tunelul de diluare (anexa nr. 6, pct. 1.2.1.2 pentru tunelul de diluare DT şi pct. 1.2.2 pentru sonda de prelevare particule PSP). Concentraţiile de CO şi CO(2) se pot determina prin colectarea probei într-un sac şi măsurarea ulterioară a concentraţiilor din sacul care conţine proba.
    1.5. Determinarea particulelor
    Pentru determinarea particulelor este necesar un sistem de diluare. Diluarea se poate realiza printr-un sistem de diluare în circuit derivat sau printr-un sistem de diluare în circuit direct. Debitul sistemului de diluare trebuie să fie suficient de mare pentru a elimina complet condensarea apei din sistemele de diluare şi de prelevare a probelor şi pentru a menţine temperatura gazelor de eşapament diluate între 315 K (42°C) şi 325 K (52°C), imediat în amonte de port-filtre. În cazul în care umiditatea aerului este mare, se admite dezumidificarea aerului de diluare înainte de intrarea în sistemul de diluare. În cazul în care temperatura ambiantă este mai mică de 293 K (20°C), se recomandă preîncălzirea aerului de diluare la o temperatură superioară limitei de 303 K (30°C). Cu toate acestea, temperatura aerului de diluare trebuie să nu fie mai mare de 325 K (52°C) înainte de introducerea gazelor de eşapament în tunelul de diluare.

    Notă: Pentru metoda în regim stabilizat, în loc să se respecte gama de temperaturi de 42°C - 52°C, temperatura filtrului poate fi menţinută la o valoare egală sau mai mică decât temperatura maximă de 325 K (52°C).
    În cazul unui sistem de diluare în circuit derivat, sonda pentru prelevarea probelor de particule trebuie să fie montată în imediata vecinătate a sondei pentru proba de gaze şi în amonte de aceasta din urmă, în conformitate cu descrierea de la pct. 4.4. şi în conformitate cu descrierea din figura 4-12 EP şi SP din anexa nr. 6 pct. 1.2.1.1.
    Sistemul de diluare în circuit derivat trebuie să fie proiectat astfel încât să permită separarea fluxului de gaze de eşapament în două fracţiuni, cea mai mică fiind diluată cu aer şi utilizată ulterior pentru măsurarea particulelor. De aici rezultă că determinarea foarte exactă a coeficientului de diluţie este esenţială. Se pot aplica diferite metode de separare, tipul de separare utilizat fiind influenţat în mare măsură de selectarea dispozitivelor şi procedurilor de prelevare a probelor care urmează a fi utilizate (anexa nr. 6, pct. 1.2.1.1.).
    Pentru a determina masa particulelor sunt necesare următoarele: un sistem de prelevare a probelor de particule, filtre pentru prelevarea particulelor, o microbalanţă analitică şi o cameră de cântărire cu temperatura şi umiditatea controlate.
    Pentru prelevarea probelor de particule se pot utiliza două metode:
    - metoda cu filtru unic utilizează o pereche de filtre (pct. 1.5.1.3. din prezenta subanexă) pentru toate fazele ciclului de încercare. Trebuie să se acorde o atenţie deosebită duratei de prelevare a probelor şi debitelor din timpul fazei de prelevare în timpul încercării. Cu toate acestea, pentru ciclul de încercare este necesară numai o singură pereche de filtre;
    - metoda cu filtre multiple prevede utilizarea unei perechi de filtre (pct. 1.5.1.3. din prezenta subanexă) pentru fiecare punct al ciclului de încercare. Această metodă permite utilizarea unor procedee de prelevare mai permisive, însă necesită mai multe filtre.
    1.5.1. Filtre pentru prelevarea particulelor
    1.5.1.1. Specificaţii pentru filtre
    Pentru încercările de certificare sunt necesare filtre din fibră de sticlă placate cu fluorocarburi sau filtre cu membrane pe bază de fluorocarburi. Pentru aplicaţii speciale se pot utiliza şi filtre din materiale diferite. La toate tipurile de filtre randamentul de colectare a particulelor de DOP (dioctilftalat) de 0,3 micrometri trebuie să fie de cel puţin 99% la o viteză a gazelor la intrarea în filtru cuprinsă între 35 şi 100 cm/s. Atunci când se execută încercări de corelare între laboratoare sau între un producător şi o autoritate competentă, trebuie să se utilizeze filtre de calitate identică.
    1.5.1.2. Dimensiunile filtrelor
    Filtrele pentru particule trebuie să aibă diametrul minim de 47 mm (diametrul util de colectare: 37 mm). Se admit şi filtre cu diametre mai mari (pct. 1.5.1.5.).
    1.5.1.3. Filtre primare şi secundare
    În timpul desfăşurării încercării, probele din gazele de eşapament diluate se colectează pe o pereche de filtre dispuse în serie (un filtru primar şi unul secundar). Filtrul secundar se amplasează la o distanţă de cel mult 100 mm în aval de filtrul primar, fără a veni în contact cu acesta. Filtrele se pot cântări separat sau împreună, amplasate cu suprafeţele de colectare una lângă alta.
    1.5.1.4. Viteza nominală în filtru
    Viteza gazelor la trecerea prin filtru trebuie să fie între 35 şi 100 cm/s. Pierderea de presiune între începutul şi sfârşitul încercării nu trebuie să crească cu mai mult de 25 kPa.
    1.5.1.5. Încărcarea filtrului
    Încărcările minime recomandate pentru filtrele de dimensiunile cele mai cunoscute sunt indicate în tabelul următor. Pentru filtre de dimensiuni mai mari încărcarea minimă a filtrului trebuie să fie de 0,065 mg/1000 mmp din suprafaţa filtrului.

┌──────────────────────┬─────────────────────────┬─────────────────────┐
│Diametrul filtrului │Diametrul util recomandat│ Încărcarea minimă │
│ (mm) │ (diametrul petei) │ recomandată │
│ │ (mm) │ (mg) │
├──────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────┤
│ 47 │ 37 │ 0,11 │
├──────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────┤
│ 70 │ 60 │ 0,25 │
├──────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────┤
│ 90 │ 80 │ 0,41 │
├──────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────┤
│ 110 │ 100 │ 0,62 │
└──────────────────────┴─────────────────────────┴─────────────────────┘


    Pentru metoda cu filtre multiple, încărcarea minimă recomandată a filtrelor pentru ansamblul filtrelor trebuie să fie egală cu produsul dintre valoarea corespunzătoare prezentată în tabel şi rădăcina pătrată a numărului total de puncte de încercare.
    1.5.2. Specificaţii pentru camera de cântărire şi pentru balanţa analitică
    1.5.2.1. Condiţii din camera de cântărire
    Temperatura camerei (sau a spaţiului) în care se condiţionează şi se cântăresc filtrele pentru particule trebuie să fie menţinută la 295 K (22°C) ± 3 K pe toată durata de condiţionare şi de cântărire a filtrelor. Umiditatea trebuie menţinută la un punct de rouă de 282,5 K (9,5°C) ± 3 K şi umiditatea relativă la 45 ± 8 %.
    1.5.2.2. Cântărirea filtrului de referinţă
    Atmosfera din cameră (sau locală) nu trebuie să conţină impurităţi (de exemplu praf) care se pot depune pe filtrele pentru particule în timpul condiţionării acestora. Sunt admise abateri de la specificaţiile camerei de cântărire indicate la pct. 1.5.2.1 cu condiţia ca durata abaterilor respective să nu depăşească 30 minute. Camera de cântărire trebuie să îndeplinească specificaţiile necesare înainte ca personalul să între în cameră. Se cântăresc cel puţin două filtre de referinţă nefolosite într-un interval de patru ore de la cântărirea filtrelor (perechilor de filtre) cu probe colectate, dar de preferinţă în acelaşi timp. Filtrele de referinţă trebuie să aibă aceleaşi dimensiuni şi să fie executate din acelaşi material cu filtrele pentru prelevarea probelor.
    În cazul în care greutatea medie a filtrelor de referinţă (a perechilor de filtre de referinţă) variază între cântăririle filtrelor cu probe cu mai mult de 10 micrograme, se aruncă toate filtrele cu probe şi se repetă încercarea pentru determinarea emisiilor.
    Dacă nu sunt respectate specificaţiile privind camera de cântărire menţionate la pct. 1.5.2.1, dar cântărirea filtrelor (perechilor de filtre) de referinţă îndeplineşte criteriile menţionate anterior, producătorul motorului poate să opteze pentru acceptarea cântăririlor filtrelor cu probe sau pentru anularea încercărilor, stabilind regimul pentru controlul camerei de cântărire şi reluarea încercării.
    1.5.2.3. Balanţa analitică
    Balanţa analitică utilizată pentru determinarea greutăţilor filtrelor trebuie să aibă o precizie (abatere standard) de 2 micrograme şi o rezoluţie de 1 micrograme (1 diviziune = 1 micrograme), specificate de producătorul balanţei.
    1.5.2.4. Eliminarea efectelor electricităţii statice
    Pentru eliminarea efectelor electricităţii statice trebuie să se neutralizeze filtrele înainte de cântărire, utilizând, de exemplu, un neutralizator cu poloniu sau un dispozitiv cu efect similar.
    1.5.3. Prescripţii suplimentare pentru măsurarea particulelor
    Toate elementele sistemului de diluare şi ale sistemului de prelevare a probelor de la conducta de eşapament până la port filtru, care vin în contact cu gazele de eşapament brute şi cu cele diluate, trebuie să fie proiectate astfel încât să reducă la minimum depunerea sau modificarea particulelor. Toate elementele trebuie să fie confecţionate din materiale bune conducătoare de electricitate care să nu reacţioneze cu componenţii gazelor de eşapament şi trebuie să fie legate la pământ pentru a preveni efectele electrostatice.

    2. METODE DE MĂSURARE ŞI DE PRELEVARE A PROBELOR
    (ÎNCERCAREA NRTC)

    2.1. Introducere
    Componenţii gazoşi şi particulele emise de motoarele supuse încercării se măsoară prin metodele descrise în anexa nr. 6. Metodele din anexa nr. 6 descriu sistemele analitice recomandate pentru emisiile de gaze (pct. 1.1.) şi sistemele de diluare şi de prelevare a probelor recomandate pentru particule (pct. 1.2).
    2.2. Frâna şi echipamentul celulei de încercare
    Pentru a efectua încercările de măsurare a concentraţiei emisiilor poluante ale motorului cuplat cu frâna se utilizează următoarele echipamente:
    2.2.1. Frâna pentru motor
    Se utilizează o frână pentru motoare cu caracteristici specifice pentru realizarea ciclului de încercare descris în subanexa nr. 4 la prezenta anexă. Aparatura pentru măsurarea momentului motor şi a turaţiei trebuie să permită măsurarea puterii între limitele date. Pot fi necesare calcule suplimentare. Precizia aparatelor de măsură trebuie să fie astfel încât să nu se depăşească toleranţele maxime pentru cifrele prezentate în tabelul 3.
    2.2.2. Alte aparate
    Se utilizează, după caz, aparate de măsură pentru consumul de combustibil, consumul de aer, temperatura lichidului de răcire şi a uleiului, presiunea gazelor de eşapament şi depresiunea în colectorul de aspiraţie, temperatura gazelor de eşapament, temperatura aerului aspirat, presiunea atmosferică, umiditatea aerului şi temperatura combustibilului. Aparatele enumerate trebuie să satisfacă cerinţele prezentate în tabelul 3:

                Tabelul 3 - Precizia aparatelor de măsura

┌────┬──────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────┐
│Nr. │ Mărimea măsurată │ Precizia │
│crt.│ │ │
├────┼──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ 1. │Turaţia motorului │± 2% din valoarea măsurată sau ± 1 % din │
│ │ │valoarea maximă a turaţiei motorului reţinându-│
│ │ │se valoarea cea mai mare dintre cele două │
├────┼──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ 2. │Moment motor │± 2% din valoarea măsurată sau ± 1 % din │
│ │ │valoarea maximă a momentului motorului │
│ │ │reţinându-se valoarea cea mai mare dintre │
│ │ │cele două │
├────┼──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ 3. │Consumul de combustibil │± 2% din valoarea maximă a consumului de │
│ │ │combustibil │
├────┼──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ 4. │Consumul de aer │± 2% din valoarea măsurată sau ± 1 % din │
│ │ │valoarea maximă a consumului de aer, │
│ │ │reţinându-se valoarea cea mai mare dintre │
│ │ │cele două │
├────┼──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ 5. │Debitul de gaze │± 2,5% din valoarea măsurată sau ± 1,5% din │
│ │de eşapament │valoarea maximă a debitului de gaze de │
│ │ │eşapament reţinându-se valoarea cea mai mare │
│ │ │dintre cele două │
├────┼──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ 6. │Temperaturi ≤ 600 K │± 2 K │
├────┼──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ 7. │Temperaturi > 600 K │± 1 K │
├────┼──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ 8. │Presiunea gazelor de │± 0,2 kPa valoare absolută │
│ │eşapament │ │
├────┼──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ 9. │Depresiunea aerului în │± 0,05 kPa valoare absolută │
│ │aspiraţie │ │
├────┼──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│10. │Presiunea atmosferică │± 0,1 kPa valoare absolută │
├────┼──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│11. │Alte presiuni │± 0,1 kPa valoare absolută │
├────┼──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│12. │Umiditatea absolută │± 5 % valoare măsurată │
├────┼──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│13. │Debitul aerului de │± 2 % valoare măsurată │
│ │diluare │ │
├────┼──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│14. │Debitul gazelor de │± 2 % valoare măsurată │
│ │eşapament diluate │ │
└────┴──────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────┘


    2.2.3. Debitul gazelor de eşapament brute
    Pentru calcularea emisiilor în gazele de eşapament brute şi pentru controlul unui sistem de diluare în circuit derivat este necesar să se cunoască debitul masic al gazelor de eşapament. Pentru determinarea debitului masic de gaze de eşapament se poate utiliza oricare din metodele prezentate în continuare.
    Pentru calcularea emisiilor, timpul de răspuns la oricare din metodele descrise în continuare trebuie să fie mai mic sau egal cu timpul de răspuns cerut pentru analizor, definit în subanexa nr. 2, pct. 1.11.1.
    Pentru controlul unui sistem de diluare în circuit derivat este necesar un timp de răspuns mai scurt. Pentru sistemele de diluare în circuit derivat cu control direct este necesar un timp de răspuns care să fie de 0,3 secunde. Pentru sistemele de diluare în circuit derivat cu control de anticipare pe baza unui parcurs de încercare preînregistrat, timpul de răspuns al sistemului de măsurare a debitului de gaze de eşapament trebuie să fie mai mic sau egal cu 5 secunde, cu un timp de creştere mai mic sau egal cu o secundă. Producătorul aparatului trebuie să specifice timpul de răspuns al sistemului. Cerinţele privind timpul de răspuns combinat cu debitul gazelor de eşapament şi pentru sistemul de diluare în circuit derivat sunt indicate la pct. 2.4.
    Metoda măsurării directe
    Măsurarea directă a debitului instantaneu de gaze de eşapament se poate face cu aparatele de genul:
    - aparate cu presiune diferenţială, cu duze (pentru detalii a se vedea ISO 5167:2000);
    - debitmetru cu ultrasunete;
    - debitmetru cu jet turbionat.
    Trebuie luate măsuri de prevedere pentru a evita erorile de măsurare care vor determina erori ale valorilor emisiilor. Aceste măsuri de precauţie presupun instalarea atentă a dispozitivului în sistemul de eşapament al gazelor din motor în conformitate cu recomandările producătorilor de aparate şi cu buna practică inginerească. În mod special, instalarea dispozitivului nu trebuie să afecteze performanţa şi emisiile motorului.
    Precizia debitmetrelor trebuie să respecte prescripţiile indicate în tabelul 3.
    Metoda de măsurare a debitului de aer şi de combustibil
    Această metodă constă în măsurarea debitului de aer şi a debitului de combustibil cu ajutorul unor debitmetre corespunzătoare. Debitul instantaneu de gaze de eşapament se calculează cu formula:

     G(EXHW) = G(AIRW) + G(FUEL) (pentru masa gazelor de eşapament umede)

    Precizia debitmetrelor trebuie să respecte specificaţiile de exactitate din tabelul 3, dar trebuie să fie, de asemenea, suficientă pentru a satisface şi cerinţele în materie de precizie pentru debitul de gaze de eşapament.
    Metoda de măsurare a unui gaz marcator
    Această metodă constă în măsurarea concentraţiei unui gaz marcator în gazele de eşapament.
    Se injectează o cantitate cunoscută de gaz inert (de exemplu: heliu pur), cu rol de marcator, în fluxul de gaze de eşapament. Gazul marcator se amestecă şi se diluează cu gazele de eşapament, dar trebuie să nu reacţioneze în conducta de eşapament. Se măsoară apoi concentraţia gazului în proba de gaze de eşapament.
    Pentru a asigura amestecarea completă a gazului marcator, sonda de prelevare a probelor de gaze de eşapament se amplasează la o distanţă cel puţin egală cu 1 metru sau cu de 30 de ori diametrul ţevii de eşapament, reţinându-se valoarea cea mai mare dintre acestea două, în aval de punctul de injecţie a gazului marcator. Sonda de prelevare a probelor se poate amplasa mai aproape de punctul de injecţie, cu condiţia ca amestecarea completă să fie prin compararea concentraţiei de gaz marcator cu concentraţia de referinţă, atunci când gazul marcator este injectat în amonte de ieşirea din eşapament
    Debitul gazului marcator se reglează astfel încât concentraţia gazului marcator la turaţia în gol a motorului, după amestecare, să devină mai mică decât întreaga scală a analizorului de gaz marcator.
    Debitul de gaze de eşapament se calculează cu formula următoare:

                        G(T) + P(EXH)
        G(EXHW) = ──────────────────────────
                  60 x [conc(mix) - conc(a)]

    unde:

    G(EXHW) = debitul masic instantaneu al gazelor de eşapament, (kg/s)
    G(T) = debitul gazului marcator, (cmc/min)
    conc(mix) = valoarea instantanee a concentraţiei gazului marcator după amestecare, (ppm)
    ro(EXH) = densitatea gazelor de eşapament, (kg/mc)
    conc(a) = concentraţia de fond a gazului marcator în aerul aspirat, (ppm)

    Concentraţia de fond a gazului marcator [conc(a)] poate fi determinată stabilind media concentraţiilor de fond măsurată imediat înainte şi după efectuarea încercării.
    În cazul în care concentraţia de fond este mai mică de 1% din concentraţia gazului marcator după amestecare [conc(mix)] la debitul maxim de gaze de eşapament, concentraţia de fond se poate neglija.
    Ansamblul sistemului trebuie să satisfacă specificaţiile de precizie pentru debitul de gaze de eşapament şi trebuie să fie etalonat în conformitate cu descrierea din subanexa nr. 2, pct. 1.11.2.
    Metoda de măsurare a debitului de aer şi a raportului aer/combustibil
    Această metodă constă în calcularea masei gazelor de eşapament pe baza debitului de aer şi a raportului dintre aer şi combustibil.
    Debitul masic instantaneu al gazelor de eşapament se calculează cu formula următoare:


                                        1
         G(EXHW) = G(AIRW) x(1+ ─────────────────)
                                A/F(st) x lambda

                       A/F(ST) = 14,5


                                                         2xconc(CO)x10^-4
                                                     1- ─────────────────
                  conc(CO)x10^-4 3,5xconc(CO2)
          (100 - ──────────────-conc(HC)x10^-4)+(0,45x─────────────────────)x(conc(CO2)+conc(CO)x10^-4)
                      2 conc(CO)x10^-4
                                                        1+ ─────────────────
                                                            3,5xconc(CO2)
lambda = ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
                            6,9078 x [conc(CO2)+conc(CO)x10^-4 + conc(HC)x10^-4]


    unde:
    A/F(st) = raportul stoechiometric aer/combustibil, (kg/kg)
    lambda = raportul relativ aer/combustibil
    conc(CO2) = concentraţia de CO(2) (condiţii uscate), (%)
    conc(CO) = concentraţia de CO (condiţii uscate), (ppm)
    conc(HC) = concentraţia de HC (condiţii uscate), (ppm)

    Notă:
    Calculul se referă la un combustibil diesel cu un raport H/C egal cu 1,8.
    Debitmetrul de aer trebuie să fie conform specificaţiilor de precizie din tabelul 3, analizorul de CO(2) utilizat trebuie să fie conform specificaţiilor de la 2.3.1 şi sistemul în ansamblu trebuie să fie conform specificaţiilor de precizie pentru debitul gazelor de eşapament.
    Opţional, pentru măsurarea coeficientului de exces de aer în conformitate cu specificaţiile de la pct. 2.3.4., se poate utiliza un dispozitiv de măsurare a raportului aer/combustibil, de tipul unui senzor de tip zirconiu.
    2.2.4. Debitul de gaze de eşapament diluate
    Pentru calcularea emisiilor din gazele de eşapament diluate este necesar să se cunoască debitul masic al gazelor de eşapament diluate. Debitul total de gaze de eşapament diluate pe durata unui ciclu (kg/încercare) se calculează pe baza valorilor măsurate pe durata ciclului şi a datelor de etalonare corespunzătoare ale debitmetrului [V(0) pentru PDV, K(v) pentru CFV, C(d) pentru SSV): se utilizează metodele corespunzătoare descrise în subanexa nr. 3, pct. 2.2.1. În cazul în care masa totală a probei de particule şi de gaze poluante este mai mare de 0,5 % din debitul total al sistemului CVS, atunci debitul sistemului CVS este corectat sau debitul probei de particule se aduce în CVS înaintea debitmetrului.
    2.3. Determinarea componenţilor gazoşi
    2.3.1. Specificaţii generale pentru analizoare
    Analizoarele trebuie să poată efectua măsurători într-o plajă corespunzătoare exactităţii necesare pentru măsurarea concentraţiilor componenţilor din gazele de eşapament (pct. 1.4.1.1). Se recomandă ca analizoarele să fie utilizate astfel încât concentraţiile măsurate să se situeze între 15% şi 100 % din întreaga scală a aparatului.
    Dacă valoarea maximă pe întreaga scală este de 155 ppm (sau ppm C) sau mai mică sau dacă se utilizează sisteme de achiziţie a datelor (calculatoare, înregistratoare de date) care asigură o precizie suficientă şi o rezoluţie mai mică de 15% din întreaga scală, se pot accepta şi concentraţii mai mici de 15% din întreaga scală. În cazul menţionat, trebuie să se realizeze etalonări suplimentare pentru a asigura exactitatea curbelor de etalonare - anexa nr. 3, subanexa nr. 2, pct. 1.5.5.2. Compatibilitatea electromagnetică (EMC) a aparatelor trebuie să fie la un nivel propriu care să minimalizeze erorile suplimentare.
    2.3.1.1. Eroarea de măsurare
    Abaterea analizorului de la punctul de etalonare nominal trebuie să nu fie mai mare de ± 2% din indicaţie sau de ± 0,3% din întreaga scală, reţinându-se valoarea cea mai mare dintre acestea două.

    Notă:
    În sensul prezentei, precizia se defineşte ca fiind abaterea indicaţiei analizorului de la valorile nominale de etalonare în care s-a utilizat un gaz de etalonare (≡ valoarea reală).

    2.3.1.2. Repetabilitatea
    Repetabilitatea, definită ca fiind de 2,5 ori abaterea standard a 10 valori citite consecutiv la o etalonare dată sau la un gaz pentru reglarea sensibilităţii date, trebuie să nu fie mai mare de ± 1 % din concentraţia la întreaga scală pentru fiecare interval de măsurare utilizat peste 155 ppm (sau ppm C) sau de ± 2% pentru fiecare interval utilizat sub 155 ppm (sau ppm C).
    2.3.1.3. Zgomot
    Răspunsul unui vârf faţă de altul al analizorului de gaze de aducere la zero şi de etalonare sau de reglare a sensibilităţii pe orice durată de 10 secunde, trebuie să nu fie mai mare de 2 % din întreaga scală pentru toate intervalele de măsurare utilizate.
    2.3.1.4. Abaterea de zero
    Abaterea de zero pe o durată de o oră trebuie să fie mai mică de 2 % din întreaga scală pentru cel mai mic interval de măsurare utilizat. Răspunsul la punctul zero se defineşte ca fiind răspunsul mediu, inclusiv zgomotul, la un gaz de aducere la zero într-un interval de timp de 30 secunde.
    2.3.1.5. Abaterea de etalonare
    Abaterea de etalonare pe durata unei perioade de o oră trebuie să fie mai mică de 2 % din întreaga scală pentru cel mai mic interval de măsurare utilizat. Etalonarea se defineşte ca fiind diferenţa dintre răspunsul de etalonare şi răspunsul de zero. Răspunsul de etalonare se defineşte ca fiind răspunsul mediu, inclusiv zgomotul, la un gaz de reglare a sensibilităţii într-un interval de timp de 30 de secunde.
    2.3.1.6. Timpul de creştere a impulsului
    Pentru analiza gazelor de eşapament brute, timpul de creştere a impulsului analizorului montat în sistemul de măsurare trebuie să nu depăşească 2,5 secunde.

    Notă:
    Numai evaluarea timpului de răspuns al analizorului singur nu va stabili în mod clar dacă ansamblul sistemului este adecvat pentru încercarea în condiţii tranzitorii. Volumele, în special volumele moarte, din cadrul ansamblului sistemului nu vor afecta numai timpul de transport de la sondă la analizor, ci şi timpul de creştere a impulsului. De asemenea, timpul de transport în interiorul unui analizor s-ar defini ca fiind timpul de răspuns al analizorului, ca şi în cazul convertizorului sau al separatorului de apă din interiorul unui analizor de NO(x). Determinarea timpului de răspuns al ansamblului sistemului este descris la subanexa nr. 2, pct. 1.11.1.

    2.3.2. Uscarea gazelor
    Se aplică aceleaşi specificaţii ca şi pentru ciclul de încercare NRSC (pct. 1.4.2), descris în continuare.
    Dispozitivul opţional utilizat pentru uscarea gazelor trebuie să aibă efect minim asupra concentraţiei gazelor măsurate. Nu se acceptă agenţi chimici de deshidratare ca metodă de eliminare a apei din probe.
    2.3.3. Analizoarele
    Se aplică aceleaşi specificaţii ca şi pentru ciclul de încercare NRSC (vezi pct. 1.4.3), descris în continuare.
    Gazele care urmează să fie supuse măsurătorilor se analizează cu ajutorul aparatelor descrise în continuare. Pentru analizoarele nelineare se admite utilizarea circuitelor de linearizare.
    2.3.3.1. Analiza oxidului de carbon (CO)
    Analizorul pentru oxidul de carbon trebuie să fie un analizor fără dispersie, cu absorbţie în infraroşu (NDIR).
    2.3.3.2. Analiza bioxidului de carbon (CO2)
    Analizorul pentru bioxidul de carbon trebuie să fie un analizor nedispersiv, cu absorbţie în infraroşu (NDIR).
    2.3.3.3. Analiza hidrocarburilor (HC)
    Analizorul pentru hidrocarburi trebuie să fie un detector cu flacără ionizată, încălzit (HFID), constituit din detector, supape, conducte etc., încălzit pentru a menţine temperatura gazului la 463 K (190°C) ±10 K.
    2.3.3.4. Analiza oxizilor de azot [NO(x)]
    Analizorul pentru oxizi de azot trebuie să fie un detector cu chemiluminiscenţă (CLD) sau un detector cu chemiluminiscenţă încălzit (HCLD), prevăzut cu un convertizor NO(2)/NO, dacă măsurătoarea se efectuează în condiţii uscate. În cazul în care măsurătoarea se efectuează în condiţii umede, se utilizează un aparat HCLD cu convertizorul menţinut la o temperatură mai mare de 328 K (55 °C), cu condiţia să se verifice ca efectul de atenuare a apei (anexa nr. 3, subanexa nr. 2, pct. 1.9.2.2) să fie satisfăcător.
    Atât pentru CLD, cât şi pentru HCLD, temperatura peretelui de pe traseul de prelevare a probelor trebuie să fie menţinută între 328 K şi 473 K (55°C - 200°C) până la convertizor, pentru măsurători în condiţii uscate, şi până la analizor, pentru măsurători în condiţii umede.
    2.3.4. Măsurarea raportului aer/combustibil
    Aparatul de măsurare a raportului aer/combustibil utilizat pentru determinarea debitului de gaz de eşapament prin metoda descrisă la pct. 2.2.3, trebuie să fie un senzor cu plajă largă de măsurare a raportului aer/combustibil sau o sondă lambda de tip zirconiu.
    Senzorul se montează direct pe conducta de eşapament, unde temperatura gazelor de eşapament este suficient de mare pentru a evita condensarea apei.
    Precizia senzorului prevăzut cu elemente electronice încorporate trebuie să se situeze între următoarele limite:
    ± 3 % din valoarea măsurată pentru lambda < 2
    ± 5 % din valoarea măsurată pentru 2 ≤ lambda < 5
    ± 10 % din valoarea măsurată pentru lambda ≥ 5.
    Pentru a satisface precizia specificată anterior, senzorul se supune etalonării, în conformitate cu specificaţiile producătorului instrumentului.
    2.3.5. Prelevarea probelor de emisii gazoase
    2.3.5.1. Debitul gazelor de eşapament brute
    Pentru calcularea emisiilor în gazele de eşapament brute se aplică aceleaşi specificaţii ca şi pentru ciclul de încercare NRSC (vezi pct. 1.4.4), descrise în continuare.
    Sondele pentru prelevarea probelor de emisii gazoase trebuie să se amplaseze, pe cât posibil, la o distanţă cel puţin egală cu 0,5 m sau de trei ori diametrul conductei de eşapament, reţinându-se valoarea cea mai mare dintre acestea două, în amonte de orificiul de ieşire din sistemul de eşapament a gazelor şi suficient de aproape de motor, pentru a asigura o temperatură a gazelor de eşapament de cel puţin 343 K (70°C) în sondă.
    Pentru un motor policilindric echipat cu colector de eşapament ramificat, orificiul de intrare în sondă trebuie să se amplaseze suficient de departe în aval, astfel încât să se asigure o probă reprezentativă pentru nivelul mediu al emisiilor de gaze de eşapament de la toţi cilindrii. Pentru motoarele policilindrice echipate cu grupuri distincte de colectoare, cum ar fi motoarele în "V", se admite colectarea unei probe de pe fiecare grup considerat individual şi calcularea unei medii a nivelului de emisii de gaze de eşapament. Se pot utiliza şi alte metode în cazul în care s-a dovedit corelarea acestora cu metodele descrise. Pentru calcularea nivelului emisiilor din gazele de eşapament se utilizează debitul masic total al gazelor de eşapament motor.
    În cazul în care compoziţia gazelor de eşapament este influenţată de un sistem de posttratare a acestora, prelevarea probei de gaze de eşapament trebuie să se realizeze în amonte de sistemul respectiv în încercările pentru faza I şi în aval de acesta în încercările pentru faza II.
    2.3.5.2. Debitul de gaze de eşapament diluate
    În cazul în care se utilizează un sistem de diluare în circuit direct, atunci se aplică următoarele specificaţii:
    Conducta de eşapament plasată între motor şi sistemul de diluare în circuit direct trebuie să respecte cerinţele din anexa nr. 6.
    Sonda(le) pentru prelevarea probelor de emisii gazoase se instalează în tunelul de diluare, într-un punct în care se produce o bună amestecare a aerului de diluare cu gazele de eşapament şi foarte aproape de sonda de prelevare a probelor de particule.
    Prelevarea probelor se poate face în general în două moduri:
    - Probele de gaze se colectează într-un sac pentru probe pe toată durata ciclului şi se măsoară după sfârşitul încercării;
    - Probele de gaze se prelevează continuu şi se integrează pe toată durata ciclului; această metodă este obligatorie pentru HC şi NO(x).
    Pentru concentraţiile de fond se colectează probe în amonte de tunelul de diluare într-un sac pentru probe şi valorile obţinute se scad din concentraţia emisiilor, în conformitate cu descrierea din subanexa nr. 3, pct. 2.2.3.
    2.4. Determinarea particulelor
    Pentru determinarea particulelor este necesar un sistem de diluare. Diluarea se poate realiza printr-un sistem de diluare în circuit derivat sau printr-un sistem de diluare în circuit direct. Debitul sistemului de diluare trebuie să fie suficient de mare pentru a elimina complet condensarea apei din sistemele de diluare şi de prelevare a probelor şi pentru a menţine temperatura gazelor de eşapament diluate între 315 K (42 °C) şi 325 K (52 °C), imediat în amonte de portfiltre. În cazul în care umiditatea aerului este mare, se admite dezumidificarea aerului de diluare înainte de intrarea în sistemul de diluare. În cazul în care temperatura ambiantă este mai mică de 293 K (20 °C), se recomandă preîncălzirea aerului de diluare peste limita de temperatură de 303 K (30°C). Cu toate acestea, temperatura aerului de diluare nu trebuie să fie mai mare de 325 K (52°C) înainte de introducerea gazelor de eşapament în tunelul de diluare.
    Sonda pentru prelevarea probelor de particule trebuie să fie amplasată foarte aproape de sonda pentru prelevarea probelor de gaze şi instalaţia trebuie să respecte dispoziţiile de la pct. 2.3.5.
    Pentru a determina masa de particule sunt necesare următoarele: un sistem de prelevare a probelor de particule, filtre pentru prelevarea de particule, o microbalanţă analitică şi o cameră de cântărire cu temperatură şi umiditate controlate.
    Specificaţii privind sistemul de diluare în circuit derivat
    Sistemul de diluare în circuit derivat trebuie să fie proiectat astfel încât să permită separarea fluxului de gaze de eşapament în două fracţiuni, cea mai mică fiind diluată în aer şi utilizată ulterior pentru măsurarea particulelor. Prin urmare, este esenţială determinarea foarte exactă a coeficientului de diluţie. Se pot aplica diferite metode de separare, tipul de separare utilizat fiind influenţat în mare măsură de selectarea dispozitivelor şi procedurilor de prelevare a probelor care urmează a fi utilizate (anexa nr. 6, pct. 1.2.1.1.).
    Pentru controlul unui sistem de diluare în circuit derivat este necesar un timp de răspuns al sistemului mai scurt. Timpul de transformare pentru sistem se determină prin procedura descrisă în subanexa nr. 2, pct. 1.11.1.
    În cazul în care timpul de transformare combinat corespunzător măsurătorii debitului de gaze de eşapament (vezi punctul anterior) şi a sistemului în circuit derivat este mai mic de 0,3 secunde, se poate utiliza controlul direct. În cazul în care timpul de transformare este mai mare de 0,3 secunde, trebuie să se utilizeze controlul anticipat pe baza unui parcurs de încercare preînregistrat. În acest caz, timpul de creştere a impulsului trebuie să fie mai mic sau egal cu o secundă, şi timpul de întârziere a combinaţiei mai mic sau egal cu 10 secunde.
    Răspunsul sistemului în ansamblu trebuie să se proiecteze astfel încât să asigure o probă reprezentativă de particule, [G(SE)], proporţională cu debitul masic al gazelor de eşapament. Pentru determinarea proporţionalităţii se realizează o analiză de regresie a lui G(SE) în funcţie de G(EXHW) la o frecvenţă de achiziţie a datelor de cel puţin 5 Hz şi trebuie să fie îndeplinite următoarele criterii:
    - coeficientul de corelare r^2 al regresiei lineare între G(SE) şi G(EXHW) nu trebuie să fie mai mic de 0,95;
    - eroarea tip a estimării pentru valorile G(SE) şi G(EXHW) trebuie să fie mai mică sau egală cu 5 % din valoarea maximă a G(SE);
    - intersecţia între G(SE) şi dreapta de regresie este mai mică sau egală cu ± 2 % din valoarea maximă a G(SE).
    Opţional, se poate executa o încercare preliminară şi se poate utiliza semnalul debitului masic al gazelor de eşapament al acestei încercări preliminare pentru a controla debitul probei în sistemul de prelevare de particule ("control anticipat"). Această procedură este necesară în cazul în care timpul [t(50,P)] de transformare a sistemului de particule şi/sau timpul t(50,F) de transformare a semnalului debitului masic al gazelor de eşapament este > 0,3s. Dacă curba G(EXHW, pre), funcţie de timp pentru încercarea preliminară, care controlează G(SE), este deplasată cu un timp de "anticipare" egal cu t(50,P) + t(50,F), se obţine un control corect al sistemului de diluare în circuit derivat.
    Pentru stabilirea corelaţiei între G(SE) şi G(EXHW) se utilizează datele obţinute în timpul încercării reale, cu timpul pentru G(EXHW) aliniat de t(50,F) în raport cu G(SE) [t(50,P) nu contribuie la alinierea timpului). Altfel spus, decalajul de timp dintre G(EXHW) şi G(SE) reprezintă diferenţa dintre timpii de transformare ai acestora care au fost stabiliţi în subanexa nr. 2, pct. 2.6.
    În cazul sistemelor de diluare în circuit derivat, precizia debitului probei G(SE) prezintă un interes deosebit în cazul în care nu este măsurat direct, ci este determinat prin măsurarea debitul diferenţial:

             G(SE) = G(TOTW) - G(DILW)

    În acest caz, o precizie de ± 2 % pentru G(TOTW) şi G(DILW) nu este suficientă pentru a garanta precizii acceptabile ale G(SE). În cazul în care debitul de gaze de eşapament se determină prin măsurarea debitului diferenţial, eroarea maximă a diferenţei trebuie să determine o precizie a G(SE) în limitele a ± 5 % atunci când coeficientul de diluţie este mai mic de 15. Aceasta se poate calcula pe baza erorilor medii pătratice ale fiecărui aparat de măsură.
    Se pot obţine precizii acceptabile pentru G(SE) utilizând oricare din metodele următoare:
    a) preciziile absolute pentru G(TOTW) şi G(DILW) sunt de ± 0,2 %, ceea ce garantează o precizie a G(SE) ≤ 5% la un coeficient de diluţie de 15. Cu toate acestea, la coeficienţi de diluţie mai mari vor apărea erori mai mari;
    b) se efectuează etalonarea G(DILW) în raport cu G(TOTW), astfel încât să se asigure obţinerea aceloraşi precizii pentru G(SE) ca şi la pct. a). Detalii privind această etalonare sunt date în subanexa nr. 2, pct. 2.6;
    c) precizia pentru G(SE) se determină indirect pe baza preciziei coeficientului de diluţie, se determină cu ajutorul unui gaz marcator, de exemplu CO(2). Sunt necesare şi în acest caz precizii pentru G(SE) echivalente cu cele de la metoda a);
    d) precizia absolută a G(TOTW) şi G(DILW) este de ± 2 % din întreaga scală, eroarea maximă a diferenţei dintre G(TOTW) şi G(DILW) este de 2 %, iar eroarea de linearitate este de ± 2 % din valoarea cea mai mare a G(TOTW) observată în timpul încercării.
    2.4.1. Filtre pentru prelevarea particulelor
    2.4.1.1. Specificaţii pentru filtre
    Pentru încercările de certificare sunt necesare filtre din fibre de sticlă placate cu fluorocarburi sau filtre cu membrană pe bază de fluorocarburi. Pentru aplicaţii speciale se pot utiliza şi filtre din materiale diferite. La toate tipurile de filtre randamentul de colectare a particulelor DOP (di-octilftalat) de 0,3 мm trebuie să fie de cel puţin 99% la o viteză a gazelor la intrarea în filtru cuprinsă între 35 şi 100 cm/s. Atunci când se execută încercări de corelare între laboratoare sau între un producător şi autoritatea competentă trebuie să se utilizeze filtre de calitate identică.
    2.4.1.2. Dimensiunile filtrelor
    Filtrele pentru particule trebuie să aibă diametrul minim de 47 mm (diametrul petei: 37 mm). Se pot folosi, de asemenea, şi filtre cu diametre mai mari (pct. 2.4.1.5).
    2.4.1.3. Filtre primare şi filtre secundare
    În timpul desfăşurării încercării, particulele din gazele de eşapament diluate se prelevează pe o pereche de filtre dispuse în serie (un filtru primar şi unul secundar). Filtrul secundar se amplasează la o distanţă de cel mult de 100 mm în aval de filtrul primar, fără a veni în contact cu acesta. Filtrele se pot cântări separat sau în pereche, amplasate cu suprafeţele de colectare una lângă cealaltă.
    2.4.1.4. Viteza nominală în filtru
    Viteza nominală a gazelor în filtru trebuie să fie cuprinsă între 35 şi 100 cm/s. Pierderea de presiune între începutul şi sfârşitul încercării trebuie să nu crească cu mai mult de 25 kPa.
    2.4.1.5. Încărcarea filtrului
    Încărcările minime recomandate pentru dimensiunile de filtre cele mai utilizate sunt indicate în tabelul următor. Pentru filtrele cu dimensiuni mai mari încărcarea minimă a filtrului trebuie să fie de 0,065 mg/1000 mmp de suprafaţă a filtrului.

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Diametrul filtrului Diametrul util recomandat Încărcarea minimă
       (mm) (diametrul petei) recomandată
                                   (mm) (mg)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
         47 37 0,11
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
         70 60 0,25
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
         90 80 0,41
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
        110 100 0,62
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


    2.4.2. Specificaţii pentru camera de cântărire şi ale balanţei analitice
    2.4.2.1. Condiţiile din camera de cântărire
    Temperatura camerei (sau a spaţiului) în care filtrele de particule sunt stabilizate şi cântărite trebuie menţinută la 295 K (22°C) ± 3 K pe toată durata de stabilizare şi de cântărire. Umiditatea trebuie să fie menţinută la un punct de rouă de 282,5 K (9,5°C) ± 3 K şi umiditatea relativă la 45 ± 8 %.
    2.4.2.2. Cântărirea filtrului de referinţă
    Atmosfera din cameră (sau spaţiu) trebuie să nu conţină impurităţi (de exemplu praf) care se pot depune pe filtrele pentru particule în timpul stabilizării lor. Se admit abateri de la specificaţiile privind camera de cântărire specificate la pct. 2.4.2.1., cu condiţia ca durata abaterilor respective să nu depăşească 30 de minute. Camera de cântărire trebuie să îndeplinească specificaţiile necesare înainte să între personalul în aceasta. Se cântăresc cel puţin două filtre de referinţă sau două perechi de filtre de referinţă neutilizate, într-un interval de patru ore de la cântărirea filtrelor (perechilor de filtre) cu probe colectate, dar, de preferinţă, în acelaşi timp. Filtrele de referinţă trebuie să aibă aceleaşi dimensiuni şi să fie din acelaşi material ca şi filtrele pentru colectarea probelor.
    În cazul în care greutatea medie a filtrelor de referinţă (a perechilor de filtre de referinţă) variază între cântăririle filtrelor cu probe cu mai mult de 10 micrograme, se aruncă toate filtrele cu probe şi se repetă încercarea pentru determinarea emisiilor.
    Dacă nu sunt respectate criteriile de stabilitate a camerei de cântărire menţionate la pct. 2.4.2.1., dar cântărirea filtrelor (perechilor de filtre) de referinţă îndeplineşte criteriile menţionate anterior, producătorul motorului are posibilitatea de a opta pentru acceptarea cântăririlor filtrelor cu probe sau pentru anularea încercărilor, stabilind sistemul pentru controlul camerei de cântărire şi reluarea încercării.
    2.4.2.3. Balanţa analitică
    Balanţa analitică utilizată pentru determinarea greutăţilor filtrelor trebuie să aibă o precizie (abatere standard) de 2 micrograme şi o rezoluţie de 1 micrograme (1 diviziune = 1 micrograme), specificate de producătorul balanţei.
    2.4.2.4. Eliminarea efectelor electricităţii statice
    Pentru eliminarea efectelor electricităţii statice, filtrele trebuie să fie neutralizate înainte de cântărire, utilizând, de exemplu, un neutralizator cu poloniu sau un dispozitiv cu efect similar.
    2.4.3. Prescripţii suplimentare pentru măsurarea particulelor
    Toate elementele sistemului de diluare şi ale sistemului de prelevare care vin în contact cu gazele de eşapament brute şi diluate şi ale tubulaturii de evacuare până la intrarea în filtru trebuie să fie proiectate astfel încât să reducă la minimum depunerea sau modificarea particulelor. Toate elementele trebuie să fie executate din materiale bune conducătoare de electricitate care să nu reacţioneze cu componenţii gazelor de eşapament şi să fie legate la pământ pentru a preveni efectele electrostatice.


    Subanexa nr. 2


                   PROCEDURA DE ETALONARE [NRSC, NRTC*1)]

──────────
    *1) Procedura de etalonare este aceeaşi pentru încercările NRSC şi NRTC, cu excepţia exigenţelor indicate la punctele 1.11 şi 2.6.
──────────

    1. ETALONAREA APARATURII DE ANALIZĂ
    1.1. Introducere
    Fiecare analizor va fi etalonat periodic pentru a respecta condiţiile de precizie din prezentele norme. Metoda de etalonare utilizată este descrisă în prezenta subanexă şi se referă la analizoarele indicate în subanexa 1, pct. 1.4.3.
    1.2. Gaze de etalonare
    Durata de conservare a tuturor gazelor de etalonare trebuie să fie respectată.
    Data expirării perioadei de conservare a gazelor de etalonare indicată de producător trebuie să fie înregistrată.
    1.2.1. Gaze pure
    Puritatea cerută a gazelor este definită prin limita de contaminare indicată mai jos. Pentru operaţiunea de etalonare este nevoie de următoarele gaze:
    - azot purificat
    (contaminare admisă: ≤ 1 ppm C, ≤ 1 ppm CO, ≤ 400 ppm CO(2), ≤ 0,1 ppm NO)
    - oxigen purificat
    [puritate > 99,5 % vol. O(2)]
    - amestec hidrogen - heliu
    (40 ± 2% hidrogen, restul heliu)
    [contaminare admisă: ≤ 1 ppm C, ≤ 400 ppm CO(2)]
    - aer de sinteză purificat
    (contaminare admisă: ≤ 1 ppm C, ≤ 1 ppm CO, ≤ 400 ppm CO(2), ≤ 0,1 ppm NO)
    (conţinutul în oxigen cuprins între 18 şi 21 % vol.)
    1.2.2. Gaze de etalonare
    Se va utiliza un amestec de gaze având următoarea compoziţie chimică:
    - C(3)H(8) şi aer de sinteză purificat (pct. 1.2.1)
    - CO şi azot purificat
    - NO şi azot purificat (cantitatea de NO(2) conţinută în gazul de etalonare nu trebuie să depăşească 5% din conţinutul de NO)
    - O(2) şi azot purificat
    - CO(2) şi azot purificat
    - CH(4) şi aer de sinteză purificat
    - C(2)H(6) şi aer de sinteză purificat
    Notă:
    Alte combinaţii de gaze sunt admise cu condiţia ca acestea să nu reacţioneze unul cu altul. Compoziţia reală a unui gaz de etalonare trebuie să fie conformă cu valorile nominale cu o toleranţă de ±2%. Toate concentraţiile gazelor de etalonare sunt date în volume (procent volum sau ppm de volum). Gazele utilizate la etalonare pot fi obţinute, de asemenea, cu ajutorul unui amestecător - dozator de gaz, prin diluare cu N(2) purificat sau cu aer de sinteză purificat. Precizia aparatelor de amestec trebuie să fie la acelaşi nivel cu concentraţia gazului de etalonare diluat pentru a putea fi determinată cu o precizie de ± 2%.
    Această precizie cere ca gazele primare utilizate pentru amestec să fie cunoscute cu o exactitate de cel puţin ± 1 %, în conformitate cu standardele naţionale sau internaţionale. Verificarea se efectuează de la 15 la 50 % din întreaga scală pentru fiecare etalonare, care implică utilizarea unui amestecător - dozator. În cazul în care prima verificare eşuează, se poate efectua o verificare suplimentară cu un alt gaz de etalonare.
    Opţional, amestecătorul - dozator poate fi verificat cu un instrument de măsurare lineară, de natura celui utilizat pentru gazul NO cu detector CLD. Reglajul scalei instrumentului trebuie să fie realizat cu gazul de reglaj de sensibilitate conectat direct cu instrumentul. Amestecătorului - dozator trebuie să i se verifice reglajele utilizate, iar valoarea nominală trebuie să fie comparată cu concentraţia măsurată de instrument. Diferenţa obţinută trebuie să se situeze în fiecare punct la ± 1 % din valoarea nominală.
    Se pot utiliza şi alte metode, cu condiţia ca ele să fie bazate pe buna practică inginerească şi pe acordul prealabil al părţilor implicate.

    Notă:
    Pentru stabilirea cu precizie a curbei de etalonare a analizorului, se recomandă utilizarea unui amestecător - dozator având o precizie de ± 1%. Amestecătorul - dozator trebuie să fie etalonat de către producătorul aparatului.

    1.3. Modul de utilizare a analizoarelor şi a sistemului de prelevare
    Modul de utilizare a analizoarelor trebuie să fie în conformitate cu instrucţiunile de punere în funcţiune şi de utilizare date de producătorul aparatului. Trebuie incluse cerinţele minimale indicate de la pct. 1.4 până la pct. 1.9 ale prezentei subanexe.
    1.4. Încercarea de etanşeitate
    Trebuie efectuată o încercare de etanşeitate a sistemului. Sonda este deconectată de la sistemul de eşapament şi introdusă în priză. Se pune în funcţiune pompa analizorului. După o perioadă iniţială de stabilizare, toate aparatele de măsurare a debitului trebuie să indice "zero". În caz contrar, conductele de prelevare trebuie controlate, iar erorile corectate. Cantitatea maximă acceptată a pierderilor prin neetanşeitate pe latura vidată este de 0,5% din debitul de curgere curent, pentru porţiunea de sistem controlată. Debitele analizorului şi ale derivaţiei pot fi folosite pentru a estima debitele de curgere curente.
    O altă metodă este introducerea unei schimbări graduale în concentraţie la intrarea în conducta de prelevare, prin înlocuirea gazului de punere la zero printr-un gaz de etalonare. Dacă după o perioadă adecvată de timp indicatoarele arată o concentraţie mai mică decât concentraţia introdusă, acest fapt indică probleme de etalonare sau de etanşeitate.
    1.5. Procedura de etalonare
    1.5.1. Ansamblul aparatului
    Ansamblul aparatului trebuie să fie etalonat, iar curbele de etalonare verificate în raport cu cele ale gazelor etalon. Debitele de gaz folosite trebuie să fie aceleaşi ca pentru etalonarea gazelor de eşapament.
    1.5.2. Timpul de încălzire
    Timpul de încălzire trebuie să fie conform cu recomandările producătorului. În lipsa acestora, se recomandă un timp de încălzire al analizoarelor de minimum 2 ore.
    1.5.3. Analizoarele NDIR şi HFID
    Analizorul NDIR trebuie să fie reglat, dacă este necesar, iar flacăra de ardere a analizorului HFID trebuie să fie optimizată (pct. 1.8.1).
    1.5.4. Etalonarea
    Pentru o utilizare normală, pe orice plajă de funcţionare a aparatului, trebuie să se facă etalonarea acestuia.
    Prin utilizarea aerului sintetic purificat (sau azot) se pun la zero analizoarele de CO, CO(2), NO(x), HC şi O(2). Gazele de etalonare corespunzătoare se introduc în analizoare, valorile sunt înregistrate, iar curbele de etalonare sunt stabilite conform punctului 1.5.5. Se verifică din nou reglajul la zero şi se repetă, dacă este necesar, procedura de etalonare.
    1.5.5. Stabilirea curbei de etalonare
    1.5.5.1. Principiu general
    Se stabileşte curba de etalonare a analizorului prin determinarea a cel puţin 6 puncte de etalonare (în afară de zero) repartizate cât mai uniform posibil.
    Concentraţia nominală cea mai ridicată trebuie să fie egală sau mai mare cu 90 % din întreaga scală.
    Curba de etalonare este calculată prin metoda celor mai mici pătrate. Dacă gradul polinomului rezultat este superior lui 3, numărul punctelor de etalonare (zero este inclus) trebuie să fie cel puţin egal cu gradul polinomului plus 2.
    Curba de etalonare nu trebuie să se abată cu mai mult de ± 2 % din valoarea nominală a fiecărui punct de etalonare, nici cu mai mult de ± 0,3 % din întreaga scală la zero.
    Curba şi punctele de etalonare permit verificarea că etalonarea a fost corect executată. Trebuie indicaţi diferiţi parametri caracteristici ai analizorului astfel:
    - domeniul de măsură;
    - sensibilitatea;
    - data etalonării.
    1.5.5.2. Etalonarea la mai puţin de 15% din întreaga scală
    Se stabileşte curba de etalonare a analizorului determinând minimum 10 puncte de etalonare (în afară de zero) dispuse în aşa fel ca 50% din punctele de etalonare să fie inferioare a 10% din întreaga scală. Curba de etalonare se stabileşte prin metoda celor mai mici pătrate.
    Curba de etalonare nu trebuie să se abată cu mai mult de ± 4 % din valoarea nominală a fiecărui punct de etalonare, dar nici cu mai mult de ± 0,3 % din întreaga scală la zero.
    1.5.5.3. Alte metode
    Alte tehnici (de exemplu, calculatoare, comutatoare de plajă electronice) pot fi, de asemenea, utilizate dacă se poate demonstra că ele asigură o precizie echivalentă.
    1.6. Verificarea etalonării
    Toate plajele de funcţionare utilizate normal sunt verificate înaintea fiecărei analize conform procedurii următoare:
    - etalonarea se verifică cu ajutorul unui gaz de punere la zero şi a unui gaz de etalonare a cărui valoare nominală este mai mare de 80% din întreaga scală;
    - dacă pentru două puncte considerate valoarea găsită nu diferă cu mai mult de ± 4% din întreaga scală a valorii de referinţă declarate, parametrii de reglaj trebuie modificaţi. În caz contrar, trebuie stabilită o nouă curbă de etalonare conform punctului 1.5.4.
    1.7. Încercarea de eficienţă a convertorului de NO(x)
    Eficienţa convertizorului utilizat pentru conversia NO(2) în NO este verificată în modul indicat la punctele 1.7.1 - 1.7.8 (fig. 1).
    1.7.1. Instalaţia de încercare
    Cu instalaţia de încercare ilustrată în fig. 1 (vezi anexa nr. 3, subanexa 1, pct. 1.4.3.5) şi cu metoda descrisă mai jos se poate verifica eficienţa convertizoarelor cu ajutorul unui ozonizator.
    1.7.2. Etalonarea
    Detectoarele CLD şi HCLD sunt etalonate în plaja de funcţionare mai des utilizată, conform specificaţiilor producătorului, cu un gaz de punere la zero şi un gaz de etalonare (conţinutul de NO trebuie să fie egal cu cca 80% din plaja de funcţionare, iar concentraţia de NO(2) a amestecului de gaze trebuie să fie sub 5% în concentraţie de NO). Analizorul de NO(x) trebuie să fie în modul de funcţionare NO astfel încât gazul să nu treacă prin convertizor. Concentraţia indicată trebuie să fie înregistrată.
    1.7.3. Calcule
    Eficienţa convertizorului de NO se calculează cu următoarea formulă:

                                  a - b
            Eficacitatea(%) = [1+ ──────] x 100
                                  c - d


    a = concentraţia de NO(x), conform punctului 1.7.6
    b = concentraţia de NO(x), conform punctului 1.7.7
    c = concentraţia de NO, conform punctului 1.7.4
    d = concentraţia de NO, conform punctului 1.7.5.
    1.7.4. Adaosul de oxigen
    Cu ajutorul unui racord în T, se adaugă continuu oxigen în fluxul de gaz până ce concentraţia indicată este cu cca 20% mai mică decât concentraţia de etalonare afişată conform punctului 1.7.2 (analizorul fiind folosit în modul de funcţionare NO). Concentraţia corespunzătoare literei "c" din formulă este înregistrată. Ozonizatorul trebuie să rămână scos din funcţiune pe durata întregii operaţiuni.
    1.7.5. Punerea în funcţiune a ozonizatorului
    Ozonizatorul este pus în funcţiune pentru a furniza suficient ozon pentru a reduce concentraţia de NO la cca 20% (minimum 10%) din concentraţia de etalonare indicată la pct. 1.7.2. Concentraţia înregistrată corespunde literei "d" din formulă (analizorul fiind folosit în modul de funcţionare NO).

    Figura 1- Schema unui convertizor de NO(2)

    NOTA(CTCE)
    ----------
    Figura 1 - Schema unui convertizor de NO(2), se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 bis din 13 iulie 2007, la pagina 55.(a se vedea imaginea asociată)

    1.7.6. Modul de funcţionare NO(x)
    Analizorul de NO va fi comutat pe modul de funcţionare NO(x) pentru ca amestecul de gaze [constituit din NO, NO(2), O(2) şi N(2)] să treacă prin convertizor. Concentraţia înregistrată corespunde literei "a" din formulă (analizorul fiind folosit în modul de funcţionare NO).
    1.7.7. Oprirea ozonizatorului
    Acum ozonizatorul este oprit. Amestecul de gaze indicat la pct. 1.7.6 traversează convertizorul pentru a ajunge în detector. Concentraţia înregistrată corespunde literei "b" din formulă (analizorul fiind folosit în modul de funcţionare NO).
    1.7.8. Modul de funcţionare NO
    O dată comutat pe modul de funcţionare NO, ozonizatorul fiind oprit, de asemenea, se întrerupe alimentarea cu oxigen sau cu aer de sinteză. Valoarea NO afişată de analizor nu trebuie să difere cu mai mult de ± 5% de valoarea măsurată conform punctului 1.7.2 (analizorul fiind în modul de funcţionare NO).
    1.7.9. Intervalul de încercare
    Eficienţa convertizorului trebuie să fie verificată înainte de fiecare etalonare a analizorului de NO(x)
    1.7.10. Randamentul cerut
    Randamentul convertizorului nu trebuie să fie mai mic de 90%, dar este recomandat un randament mai mare de 95%.

    Notă:
    Dacă, folosind analizorul în plaja de funcţionare cea mai curentă, ozonizatorul nu permite obţinerea unei reduceri de la 80% la 20% conform punctului 1.7.5, atunci se utilizează plaja cea mai ridicată care va asigura această reducere.

    1.8. Reglajul FID-ului
    1.8.1. Optimizarea răspunsului detectorului
    Detectorul HFID trebuie să fie reglat conform indicaţiilor producătorului aparatului. Se utilizează un gaz de etalonare conţinând propan şi aer pentru optimizarea în plaja de funcţionare uzuală. Debitele de combustibil şi de aer fiind reglate conform recomandărilor producătorului, se introduce în analizor un gaz de etalonare cu 350 ± 75 ppm C. Răspunsul aparatului pentru un debit de combustibil dat este determinat din diferenţa dintre răspunsul gazului de etalonare şi răspunsul gazului de punere la zero. Debitul de combustibil trebuie să fie reglat progresiv, peste şi sub cel specificat de producător. Se înregistrează răspunsul cu gazul de etalonare şi cu gazul de punere la zero pentru debitele de combustibil. Se trasează o curbă a diferenţei celor două răspunsuri, iar debitul de combustibil este reglat spre partea cea mai bogată a curbei.
    1.8.2. Factorii de răspuns pentru hidrocarburi
    Analizorul trebuie să fie calibrat utilizând propan în amestec cu aer şi aer de sinteză purificat, conform punctului 1.5.
    Factorul de răspuns este determinat la punerea în funcţiune a unui analizor şi după intervale lungi de timp, în perioada duratei de serviciu. Factorul de răspuns [R(f)] pentru un grup dat de hidrocarburi este raportul dintre valoarea C(1) indicată de FDI şi concentraţia gazului în butelie, exprimată în ppm C(1). Concentraţia gazului de încercare trebuie să fie situată la un nivel la care să dea un răspuns corespunzător la cca 80% din întreaga scală. Concentraţia trebuie să fie măsurată cu o precizie de ± 2% în raport cu un etalon gravimetric exprimat în volume. Altfel spus, butelia de gaz trebuie să fie, în prealabil, ţinută mai mult de 24 ore la o temperatură de 298 K (25 °C) ± 5 K.
    Gazele de încercare folosite şi gama de factori de răspuns recomandaţi sunt:
    - metan şi aer de sinteză purificat 1,00 = R(f) = 1,15
    - propilenă şi aer de sinteză purificat 0,90 = R(f) = 1,10
    - toluen şi aer de sinteză purificat 0,90 = R(f) = 1,10
    în raport cu factorul de răspuns [R(f)] de 1,00 pentru amestec de propan şi aer de sinteză purificat.
    1.8.3. Verificarea interferenţei oxigenului
    Controlul interferenţei oxigenului se efectuează la punerea în funcţiune a unui analizor şi, prin urmare, la intervale lungi de timp în perioada duratei de serviciu.
    Se alege o plajă în care gazele de control al interferenţei oxigenului se vor situa în jumătatea superioară a scalei. Încercarea se efectuează cu cuptorul reglat la temperatura cerută.
    1.8.3.1. Gazul de control al interferenţei oxigenului
    Gazul de control al interferenţei oxigenului trebuie să conţină propan cu 350 ppm C ± 75 ppm C hidrocarburi. Valoarea concentraţiei se determină la toleranţele gazului de etalonare prin analiza cromatografică a hidrocarburilor totale plus impurităţile sau prin amestecare - dozare dinamică. Azotul trebuie să fie diluantul predominant cu adaos de oxigen. Amestecurile cerute pentru încercarea motorului diesel sunt următoarele:

─────────────────────────────────────────────────────────────
       Concentraţia de O(2) Adaos
─────────────────────────────────────────────────────────────
         21 (20 la 22) Azot
─────────────────────────────────────────────────────────────
         10 ( 9 la 11) Azot
─────────────────────────────────────────────────────────────
          5 ( 4 la 6) Azot
─────────────────────────────────────────────────────────────


    1.8.3.2. Procedura
    a) Analizorul este pus la zero;
    b) Scala analizorului se reglează cu un amestec de 21 % oxigen;
    c) Se verifică din nou răspunsul de zero. Dacă s-a modificat cu mai mult de 0,5 % din întreaga scală, se repetă operaţiile de la punctele a) şi b);
    d) Se introduce gazul de control al interferenţei oxigenului cu un dozaj de 5 % şi de 10 %;
    e) Se verifică din nou răspunsul de zero. Dacă s-a modificat cu mai mult de ±1% din întreaga scală, se repetă încercarea;
    f) Se calculează interferenţa oxigenului (% O2I) pentru fiecare dozaj specificat la pct. d), după formula următoare:

                   (B-C)
           O(2)I = ───── x 100
                     B

    A = concentraţia de hidrocarburi (ppm C) a gazului de reglaj de sensibilitate, utilizat la pct. b)
    B = concentraţia de hidrocarburi (ppm C) a gazului de control al interferenţei oxigenului utilizat la pct. d)
    C = răspunsul analizorului
                  A
          (ppmC)= ─
                  B

    D = procentul de răspuns al analizorului din întreaga scală datorat lui A.
    g) Procentajul interferenţei oxigenului [% O(2)I] înainte de încercare, trebuie să fie mai mic de ± 3 % pentru toate gazele prescrise a fi utilizate pentru controlul interferenţei oxigenului;
    h) În cazul în care interferenţa oxigenului este mai mare de ± 3 %, debitul de aer cu valori mai mari sau mai mici faţă de cele specificate de producător se corectează prin adaos, repetând operaţia descrisă la pct. 1.8.1 pentru fiecare debit;
    i) În cazul în care interferenţa oxigenului este mai mare ± 3 % după reglajul debitului de aer, se corectează debitul de combustibil, şi apoi debitul probei, repetând operaţiile de la pct. 1.8.1 pentru fiecare reglaj nou;
    j) În cazul în care interferenţa oxigenului este mai mare de ± 3 %, se procedează la repararea sau înlocuirea analizorului, a combustibilul FID-ului sau a aerului arzătorului. Se repetă operaţiile de la prezentul punct cu echipamentele reparate sau înlocuite sau cu gazele noi.
    1.9. Efecte de interferenţă cu analizoarele NDIR şi CLD
    Gazele prezente în eşapament, altele decât acelea care sunt în curs de analiză, pot interfera în mai multe feluri cu cele analizate. Există interferenţa pozitivă, în aparatele NDIR, dacă gazul care interferă dă acelaşi efect cu al gazului care se măsoară, dar la un grad mai mic. Există interferenţa negativă, în aparatele NDIR, dacă gazul care interferă măreşte banda de absorbţie a gazului de măsurat, şi în aparatele CLD, dacă gazul care interferă atenuează radiaţia.
    Verificarea interferenţei indicate la pct. 1.9.1 şi 1.9.2 trebuie să fie executată înainte de punerea în funcţiune a analizorului şi apoi se face la intervale mari de timp în perioada duratei de serviciu.
    1.9.1. Verificarea interferenţei pe analizoarele de CO
    Apa şi CO(2) pot interfera în funcţionarea analizorului de CO. În consecinţă, se lasă să barboteze în apă, la temperatura ambiantă, un gaz de etalonare conţinând CO(2) în concentraţie cuprinsă între 80 şi 100% din întreaga scală a plajei maxime de măsură folosită în cursul încercării şi se înregistrează răspunsul analizorului. Acesta nu trebuie să depăşească 1% din întreaga scală pentru o plajă egală sau superioară lui 300 ppm sau 3 ppm pentru o plajă inferioară lui 300 ppm.
    1.9.2. Verificarea efectului de atenuare în analizorul de NO(x)
    Cele două gaze importante pentru analizoarele CLD şi (H)CLD sunt CO(2) şi vaporii de apă. Gradele de atenuare rezultate ale acestor gaze sunt proporţionale cu concentraţia lor şi necesită, în consecinţă, tehnici de încercare pentru determinarea efectului de atenuare a concentraţiilor cele mai mari prevăzute în timpul încercării.
    1.9.2.1. Verificarea efectului de atenuare în analizorul de CO(2)
    Se trece prin analizorul NDIR un gaz de etalonare a CO(2) într-o concentraţie de 80 până la 100% din întreaga scală a domeniului maxim de măsură şi se înregistrează valoarea indicată pentru CO(2) (A). În continuare, se diluează la 50% cu gaz de etalonare a NO şi se trece prin NDIR şi (H)CLD înregistrând valorile de CO(2) şi NO, cu B şi, respectiv, C. Se închide aducţiunea de CO(2) pentru ca numai gazul de etalonare a lui NO să treacă prin analizorul (H)CLD şi se înregistrează valoarea indicată pentru NO cu (D).
    Efectul de atenuare se calculează după cum urmează:

                                                     (CxA)
            Efectul de atenuare al CO(2)% = [1 -( ────────────)]x100
                                                 (DxA) - (DxB)

    şi nu trebuie să depăşească 3% din întreaga scală,
    unde:

    A - concentraţia de CO(2) nediluat măsurată cu ajutorul NDIR (%)
    B - concentraţia de CO(2) diluat măsurată cu ajutorul NDIR (%)
    C - concentraţia de NO diluat măsurată cu ajutorul CLD (ppm)
    D - concentraţia de NO nediluat măsurată cu ajutorul CLD (ppm)
    1.9.2.2. Verificarea efectului de atenuare al apei
    Această verificare se aplică numai la măsurarea concentraţiei gazelor umede. La calculul efectului de atenuare al apei trebuie să se ţină seama de diluarea gazului de etalonare NO cu vaporii de apă şi de mărimea raportului dintre concentraţia vaporilor de apă din amestec şi cea prevăzută în timpul încercării. Un gaz de etalonare NO, având o concentraţie între 80 şi 100 % din întreaga scală raportată la plaja de funcţionare normală, trebuie să traverseze (H)CLD, iar valoarea obţinută pentru NO se înregistrează şi se notează cu (D). Gazul NO se barbotează în apă la temperatura ambiantă şi se trece prin (H)CLD, iar valoarea obţinută pentru NO se notează cu (C) şi se înregistrează. Se determină temperatura apei şi se înregistrează cu (F). Presiunea de vapori de saturaţie a amestecului ce corespunde cu temperatura apei de barbotare (F) se determină şi se înregistrează cu (G). Concentraţia vaporilor de apă (în %) a amestecului trebuie să fie calculată cu formula următoare:

                                G
                    H = 100 x (────)
                               p(B)



    şi se înregistrează cu (H).
    Concentraţia prevăzută a gazului de etalonare NO diluat (cu vapori de apă) trebuie să fie calculată cu formula următoare:

                                   H
                   D(e) = D x (1- ───)
                                  100

    şi înregistrată cu D(e). Pentru gazele de eşapament ale motoarelor diesel, concentraţia maximă a vaporilor de apă din acestea (în %) prevăzută în cursul încercării trebuie să fie estimată în ipoteza unui raport atomic H/C al combustibilului de 1,8 la 1, plecând de la concentraţia maximă de CO(2) în gazele de eşapament sau plecând de la concentraţia gazului de reglaj de sensibilitate la CO(2) nediluat (valoarea A, măsurată cum este indicat la pct. 1.9.2.1) după cum urmează:

             H(m) = 0,9 x A

    şi se înregistrează cu [H(m)].
    Efectul atenuării apei se calculează cu următoarea formulă:

                                          D(e)-C H(m)
     Efectul de atenuare al H(2)O% = 100x(───────)x(────)
                                           D(e) H

    şi nu trebuie să depăşească 3% din întreaga scală, unde:
    D(e) - concentraţia diluată prevăzută de NO (ppm)
    C - concentraţia diluată de NO (ppm)
    H(m) - concentraţia maximală de vapori de apă (%)
    H - concentraţia reală de vapori de apă (%)

    Notă:
    Este important ca gazul de etalonare al NO să conţină o concentraţie minimă de NO(2) pentru această verificare deoarece absorbţia de NO(2) în apă nu a intrat în calculele privind efectul de atenuare.

    1.10. Intervalele de etalonare
    Analizoarele trebuie să fie etalonate conform pct. 1.5 la cel puţin fiecare 3 luni sau cu ocazia fiecărei reparaţii sau schimbări de sistem susceptibile de a influenţa etalonarea.
    1.11. Cerinţe suplimentare de etalonare pentru măsurarea gazelor de eşapament brute în încercarea NRTC
    1.11.1. Verificarea timpului de răspuns al sistemului de analiză
    Reglajele sistemului pentru evaluarea timpilor de răspuns trebuie să fie identice cu cele utilizate la măsurători în timpul încercării propriu-zise (presiune, debite, reglarea filtrelor pe analizoare şi toţi ceilalţi factori care influenţează timpul de răspuns). Determinarea timpului de răspuns se efectuează prin comutarea gazului direct la intrarea sondei de prelevare. Schimbarea gazului trebuie să se facă în mai puţin de 0,1 secunde. Gazele utilizate pentru încercare trebuie să determine o modificare a concentraţiei de cel puţin 60 % din întreaga scală a aparatului.
    Concentraţia fiecărui component gazos se înregistrează. Timpul de răspuns se defineşte ca fiind diferenţa de timp dintre momentul schimbării gazului şi cel al variaţiei corespunzătoare a concentraţiei înregistrate. Timpul de răspuns al sistemului [t(90)] este constituit din timpul de întârziere până la detectorul de măsurare şi timpul de creştere a impulsului detectorului. Timpul de întârziere se defineşte ca fiind timpul scurs între schimbarea gazului [t(0)] şi momentul în care răspunsul atinge 10 % din valoarea finală măsurată [t(10)]. Timpul de creştere se defineşte ca fiind timpul dintre răspunsurile de 10 % şi 90 % din valoarea finală măsurată [t(90) - t(10)].
    Pentru alinierea temporară a semnalelor analizorului şi a fluxului de gaz de eşapament în cazul măsurării gazelor de eşapament brute, timpul de transformare este definit ca fiind timpul scurs între timpul de schimbare [t(0)] şi momentul în care răspunsul atinge 50 % din valoarea finală măsurată [t(50)].
    Timpul de răspuns al sistemului trebuie să fie mai mic sau egal cu 10 secunde, cu un timp de creştere a impulsului mai mic sau egal cu 2,5 secunde pentru toţi componenţii vizaţi de valorile limită (CO, NO(x), HC) şi toate plajele utilizate.
    1.11.2. Etalonarea analizorului de gaz marcator pentru măsurarea debitului de gaz de eşapament
    În cazul utilizării unui gaz marcator, analizorul care serveşte la măsurarea concentraţiilor acestui gaz trebuie să fie etalonat cu ajutorul unui gaz etalon.
    Curba de etalonare se stabileşte pe cel puţin 10 puncte de etalonare (cu excluderea lui zero), repartizate astfel încât jumătate din puncte să se situeze între 4 % şi 20 % din întreaga scală a analizorului şi restul între 20 % şi 100 % din întreaga scală. Curba de etalonare se calculează prin metoda celor mai mici pătrate.
    Curba de etalonare nu trebuie să se abată de la valoarea nominală a fiecărui punct de etalonare cu mai mult de ±1 % din întreaga scală, într-o plajă cuprinsă între 20 % şi 100 % din întreaga scală. De asemenea, curba nu trebuie să se abată de la valoarea nominală cu peste 2 % din valoarea măsurată în plaja de 4 % la 20 % din întreaga scală.
    Punctul de zero şi scala analizorului trebuie să fie reglate înaintea încercării cu ajutorul unui gaz de pus la zero şi a unui gaz de reglaj de sensibilitate a cărui valoare nominală este mai mare de 80 % din întreaga scală a analizorului.
    2. ETALONAREA SISTEMULUI DE MĂSURĂ A PARTICULELOR
    2.1. Introducere
    Fiecare element este etalonat de câte ori este necesar pentru îndeplinirea cerinţelor de precizie din prezentele standarde. Metoda de evaluare utilizată este descrisă în acest capitol pentru elementele indicate în anexa nr. 3, subanexa nr. 1, pct. 1.5 şi în anexa nr. 5.
    2.2. Debit
    Contoarele de gaz sau debitmetrele se etalonează în conformitate cu standardele naţionale şi/sau internaţionale.
    Eroarea maximă a valorii măsurate trebuie să fie ± 2 % din valoarea citită.
    Pentru sistemele de diluare în circuit derivat, un interes deosebit se acordă preciziei debitului de prelevare G(SE); în cazul în care nu este măsurat direct, dar este determinat prin măsurarea debitului diferenţial:

           G(SE) = G(TOTW) - G(DILW)

    În acest caz, o precizie de ± 2 % pentru G(TOTW) şi G(DILW) nu este suficientă pentru a garanta o precizie acceptabilă pentru G(SE). Dacă debitul de gaz de eşapament se determină prin măsurarea debitului diferenţial, eroarea maximă a diferenţei trebuie să fie astfel ca precizia lui G(SE) să fie de ± 5 %, când coeficientul de diluţie este sub 1,5. Acesta se poate calcula luând media pătrată a erorilor pentru fiecare aparat
    2.3. Verificarea raportului de diluţie
    Când se utilizează sistemele de prelevare a particulelor fără EGA (anexa nr. 6, pct. 1.2.1.1) se verifică raportul de diluţie pentru fiecare instalare de motor nou, cu motorul în funcţiune şi măsurând concentraţiile de CO(2) sau de NO(x) în gazele de eşapament brute şi diluate. Raportul de diluţie măsurat trebuie să fie în limitele de ≈\'9810% faţă de raportul de diluţie calculat plecând de la măsurarea concentraţiei de CO(2) sau NO(x).
    2.4. Verificarea condiţiilor de curgere parţială
    Plaja oscilaţiilor de viteză şi de presiune a gazelor de eşapament trebuie să fie verificată şi reglată în conformitate cu cerinţele din anexa nr. 6, pct. 1.2.1.1 EP, acolo unde este cazul.
    2.5. Intervalele de etalonare
    Aparatele de măsură şi debitele sunt etalonate la cel puţin fiecare 3 luni sau mai puţin sau de fiecare dată când modificarea adusă sistemului este susceptibilă să influenţeze etalonarea.
    2.6. Cerinţe suplimentare de etalonare pentru sistemele de diluare în circuit derivat
    2.6.1. Etalonarea periodică
    În cazul în care debitul de prelevare a gazului se determină prin măsurarea debitului diferenţial, debitmetrul sau aparatul de măsurare a debitului se etalonează cu ajutorul următoarelor proceduri astfel încât debitul G(SE) în tunel să satisfacă cerinţele privitoare la precizie prevăzute la subanexa nr. 1, pct. 2.4.
    Debitmetrul care măsoară G(DILW) este conectat în serie cu debitmetrul care măsoară G(TOTW). Diferenţa dintre cele 2 debitmetre se etalonează pentru cel puţin 5 puncte de reglaj, valorile debitmetrului fiind uniform repartizate între valoarea cea mai de jos a lui G(DILW) utilizată în timpul încercării şi valoarea G(TOTW) utilizată în timpul încercării. Tunelul de diluare poate fi ocolit.
    Un dispozitiv de etalonare pentru măsurarea debitului masic se conectează în serie cu debitmetrul care măsoară G(TOTW), iar precizia este verificată pentru valoarea utilizată pe timpul încercării. Dispozitivul etalonat de măsurare a debitului masic este apoi conectat în serie cu debitmetrul care măsoară G(DILW) şi precizia este verificată pentru cel puţin 5 puncte de reglaj corespunzătoare unor coeficienţi de diluţie de 3 la 50, în raport cu valoarea G(TOTW) utilizată în timpul încercării.
    Tubul de transfer TT se deconectează de la eşapament şi un dispozitiv etalonat pentru măsurarea debitului cu o plajă de măsurare corespunzătoare pentru G(SE) se conectează la tubul de transfer. Apoi G(TOTW) se reglează la valoarea utilizată în timpul încercării şi G(DILW) se reglează succesiv la cel puţin 5 valori corespunzătoare coeficienţilor de diluţie q între 3 şi 50. Se poate utiliza şi o altă modalitate de etalonare, prin care tunelul este ocolit, dar debitul total de aer şi debitul de aer de diluare traversează debitmetrele corespondente ca în încercarea propriu-zisă.
    În tubul de transfer TT este introdus un gaz marcator. Acest gaz marcator poate fi un component al gazelor de eşapament, cum ar fi CO(2) sau NO(x). După diluare, în tunel se măsoară gazul marcator pentru 5 coeficienţi de diluţie cuprinşi între 3 şi 50. Precizia debitului de prelevare se determină pornind de la coeficientul de diluţie q:

    G(SE) = G(TOTW)/q

    Pentru a garanta precizia lui G(SE) se ţine seama de precizia analizoarelor de gaz de eşapament.
    2.6.2. Verificarea fluxului de carbon
    Se recomandă cu insistenţă o verificare a fluxului de carbon cu ajutorul gazului de eşapament real pentru a detecta problemele de măsură şi control şi pentru a verifica buna funcţionare a sistemului de diluare în circuit derivat. Verificarea fluxului de carbon ar trebui să se realizeze cel puţin la fiecare instalare a unui motor nou sau atunci când intervine o modificare importantă a configuraţiei camerei de încercare.
    Motorul trebuie să funcţioneze la încărcare şi turaţie de moment motor maxim sau la oricare alt regim stabilizat care produce 5 % CO(2) sau mai mult. Sistemul de prelevare a probelor în circuit derivat trebuie să funcţioneze cu un coeficient de diluţie de aproximativ 15 la 1.
    2.6.3. Verificarea înaintea încercării
    Cu 2 ore înainte de încercare trebuie să se realizeze o verificare, după cum urmează:
    Conform aceleiaşi metode utilizate pentru etalonare, precizia debitmetrelor este verificată pentru cel puţin 2 puncte cuprinzând valorile G(DILW) care corespund coeficienţilor de diluţie cuprinşi între 5 şi 15 pentru G(TOTW) utilizate în timpul încercării.
    Se poate omite verificarea înainte de încercare, cu condiţia ca, pe baza valorilor înregistrate la procedura de etalonare descrisă anterior, să se demonstreze că etalonarea debitmetrelor este stabilă pentru o perioadă mai lungă de timp.
    2.6.4. Determinarea timpului de transformare
    Reglajele sistemului pentru evaluarea timpilor de transformare trebuie să fie la fel cu cele utilizate pentru măsurătorile din timpul încercării propriu-zise. Timpul de transformare se determină prin următoarea metodă:
    Un debitmetru de referinţă independent, cu un interval de măsurare adaptat la debitul din sondă este montat în serie cu sonda şi conectat la aceasta. Timpul de transformare a acestui debitmetru trebuie să fie sub 100 ms pentru palierul de debit utilizat pentru măsurarea timpului de răspuns, cu o limitare a debitului suficient de joasă pentru a nu altera performanţa dinamică a sistemului de diluare în circuit derivat şi conform bunelor practici inginereşti.
    Debitul de gaz de eşapament în sistemul de diluare în circuit derivat (sau debitul de aer, dacă se calculează debitul de gaz de eşapament) este modificat pe palier plecând de la un debit redus până se atinge cel puţin 90 % din întreaga scală. Factorul care declanşează variaţia treptată trebuie să fie identic cu cel utilizat pentru începerea controlului anticipat la încercarea propriu-zisă. Impulsul variaţiei treptate a debitului de gaz de eşapament şi răspunsul debitmetrului sunt înregistrate cu o frecvenţă de cel puţin 10 Hz.
    Pe baza datelor menţionate anterior se determină timpul de transformare a sistemului de diluare în circuit derivat, care reprezintă timpul scurs între declanşarea impulsului de variaţie şi momentul în care răspunsul debitmetrului atinge 50 %. În mod similar se determină timpul de transformare a semnalului G(SE) al sistemului de diluare în circuit derivat şi semnalului G(TOTW) al debitului de gaz de eşapament. Semnalele respective se utilizează la verificările de regresie efectuate după fiecare încercare (vezi subanexa nr. 1, pct. 2.4).
    Calculul trebuie repetat pentru cel puţin 5 impulsuri de creştere şi de descreştere şi se stabileşte media rezultatelor. Timpul de transformare internă (< 100 ms) al debitmetrului de referinţă este dedus din această valoare. Se poate obţine astfel "valoarea de anticipare" a sistemului de diluare în circuit derivat, care este aplicată conform subanexei nr. 1, pct. 2.4.
    3. ETALONAREA SISTEMULUI CVS
    3.1. Generalităţi
    Sistemul CVS este etalonat cu ajutorul unui debitmetru de precizie şi a unui dispozitiv ce permite să se modifice condiţiile de funcţionare.
    Debitul care traversează sistemul este măsurat pentru diferite reglaje ale debitului, iar parametrii de comandă şi control al sistemului sunt măsuraţi şi puşi în corespondenţă cu debitul.
    Se pot utiliza diferite tipuri de debitmetre, ca de exemplu debitmetrul Venturi etalonat, debitmetrul cu laminare etalonat sau debitmetrul cu turbină etalonat.
    3.2. Etalonarea pompei volumetrice (PDP)
    Toţi parametrii pompei trebuie să se măsoare în acelaşi timp cu parametrii unui debitmetru Venturi de etalonare conectat în serie cu pompa. Debitul calculat (în mc/min, la orificiul de aspiraţie al pompei, la presiune şi temperatură absolută) se reprezintă grafic în raport cu un factor de corelare ce reprezintă valoarea unei combinaţii specifice a parametrilor pompei. Se determină ecuaţia lineară între debitul pompei şi funcţia de corelare. În cazul în care sistemul CVS funcţionează în mai multe game de viteză, etalonarea trebuie efectuată pentru fiecare gamă utilizată.
    Pe durata etalonării temperatura trebuie să fie menţinută constantă.
    Pierderile din conexiunile şi conductele dintre debitmetrul Venturi de etalonare şi pompa CVS trebuie să fie menţinute sub 0,3 % din debitul cel mai de jos (punctul în care limitarea este cea mai ridicată şi viteza PDP cea mai joasă).
    3.2.1. Analiza datelor
    Debitul de aer [Q(S)] corespunzător fiecărei poziţii a vanei (minimum 6 reglaje) se calculează în normal mc/min, pe baza datelor înregistrate de debitmetrului, prin metoda prescrisă de producător. Debitul de aer este transformat apoi în debitul pompei [V(0)], exprimat în mc/rotaţie, la temperatura şi presiunea absolută la intrarea în pompă, după formula:

                           Q(s) T 101,3
                    V(0) = ──── x ──── x ─────
                            n 273 p(A)


    unde:
    Q(S) = debitul de aer în condiţii normale (101,3 kPa, 273 K), (mc/s)
    T = temperatura la intrarea în pompă, în K
    p(A) = presiunea absolută la intrarea în pompă [p(B)- p(1)], (kPa)
    n = turaţia pompei, (rot/s)
    Pentru a lua în considerare interacţiunea dintre variaţiile de presiune la pompă şi gradul de alunecare a pompei, se calculează funcţia de corelare X(0) între debitul pompei, presiunea diferenţială de la orificiul de aspiraţie la orificiul de refulare şi presiunea absolută la orificiul de refulare al pompei, după cum urmează:

                   1 Delta p(p)
            X(0) = ─ x radival ───────────
                   n p(A)


    unde:
    Delta p(p) = presiunea diferenţială de la nivelul orificiului de aspiraţie la orificiul de refulare al pompei, (kPa)
    p(A) = presiunea de refulare absolută la orificiul de refulare al pompei, (kPa)
    Pentru obţinerea ecuaţiei de etalonare se realizează o ajustare lineară pentru cele mai mici pătrate, după cum urmează:

              V(0) = D(0) - m x [X(0)]

    "D(0)" şi "m" sunt constantele de intersecţie şi de pantă ale dreptelor de regresie.
    Pentru un sistem CVS cu mai multe game de viteză, curbele de etalonare generate pentru diferite game de debit al pompei trebuie să fie aproximativ paralele, iar valorile de intersecţie [D(0)] trebuie să crească odată cu reducerea gamei de debit al pompei.
    Valorile calculate cu ajutorul ecuaţiei trebuie să se situeze la ± 0,5 % din valoarea măsurată a lui V(0). Valorile lui "m" variază de la o pompă la alta. Debitul de particule care intră în timpul reducerii lunecării pompei este reflectat de valorile cele mai mici ale lui "m". Prin urmare, etalonarea trebuie efectuată la pornirea pompei după o întreţinere complexă şi atunci când verificarea completă a sistemului (vezi pct. 3.5) indică o modificare a gradului de alunecare.
    3.3. Etalonarea debitmetrului cu tub Venturi cu curgere critică (CFV)
    Pentru etalonarea debitmetrului CFV se utilizează ecuaţia curgerii printr-un tub Venturi critic. Debitul gazului depinde de presiunea şi temperatura de aspiraţie:

                       K(v) x p(A)
                Q(s) = ───────────
                       radical T

    unde:

    K(v) = coeficient de etalonare
    p(A) = presiunea absolută la intrarea în tubul Venturi, (kPa)
    T = temperatura la intrarea în tubul Venturi, (K)

    3.3.1. Analiza datelor
    Debitul de aer [Q(S)] pentru fiecare reglaj de strangulare (minimum 8 reglaje) este determinat conform cu metoda prescrisă de producător, în normal mc/min, pe baza datelor debitmetrului. Coeficientul de etalonare se calculează pe baza datelor de etalonare pentru fiecare reglaj, după cum urmează:

                       Q(s) x radical T
                K(v) = ────────────────
                             p(A)


    unde:
    Q(S) = debitul de aer în condiţii normale (101,3 kPa, 273 K), (mc/s),
    T = temperatura la intrarea în tubul Venturi, (K).
    p(A) = presiunea absolută la intrarea în tubul Venturi, (kPa),

    Pentru determinarea plajei de curgere critică, se realizează reprezentarea grafică a K(v) la intrarea în tubul Venturi. Pentru curgerea critică (redusă), K(v) are o valoare constantă.
    Pe măsură ce presiunea scade (depresiunea creşte), tubul Venturi se lărgeşte şi K(v) se diminuează, ceea ce indică faptul că CFV funcţionează în afară plajei admisibile.
    K(v) mediu şi abaterea standard trebuie să fie calculate pentru minimum 8 puncte situate în zona de curgere critică. Abaterea standard nu trebuie să depăşească ± 0,3 % din valoarea medie a lui K(v).
    3.4. Etalonarea debitmetrului cu tub Venturi subsonic (SSV)
    Pentru etalonarea unui SSV se utilizează o ecuaţie de curgere într-un tub Venturi subsonic. Debitul gazului depinde de presiunea şi temperatura de aspiraţie, precum şi de scăderea de presiune între secţiunea de intrare şi secţiunea minimă a SSV, după cum urmează:

                                     1 1
     Q(SSV) = A(0)d^2C(d)P(A)radical[─(r^1.4286 - r^1.7143)(───────────────────)]
                                     T 1 - beta^4r^1.4286


    unde:

    A(0) = serie de constante şi de conversii de unităţi,

                                  mc K^\'bd 1
     = 0,006111 în unităţi SI de (───)(────)(───)
                                  min kPa mmp

    d = diametrul secţiunii minime a SSV, (m)
    C(d) = coeficientul de descărcare a SSV
    P(A) = presiunea absolută la intrare în tubul Venturi, (kPa)
    T = temperatura la intrarea în tubul Venturi, (K)
    r = raportul dintre presiunea statică absolută în secţiunea minimă şi cea de intrare în

                       Delta p
             SSV = 1 - ───────
                         p(A)


    beta = raportul între diametrul "d" al secţiunii minime a SSV şi diametrul interior al tubului de aspiraţie = d/D

    3.4.1. Analiza datelor
    Debitul de aer [Q(SSV)] pentru fiecare reglaj al curgerii (minimum 16 reglaje) se calculează în normal mc/min, pe baza datelor debitmetrului, prin metoda prescrisă de producător. Coeficientul de descărcare se calculează pe baza datelor de etalonare obţinute pentru fiecare reglaj, după cum urmează:

                                  Q(SSV)
     C(d) = ──────────────────────────────────────────────────────────────
                              1 1
           A(0)d^2P(A)radical[─(r^1.4286 - r^1.7143)(───────────────────)]
                              T 1 - beta^4r^1.4286


    unde:
    Q(SSV) = debitul de aer în condiţii normale (101,3 kPa, 273 K), (mc/s)
    T = temperatura la intrarea în tubul Venturi, (K)
    d = diametrul în secţiunea minimă a SSV, (m)
    r = raportul dintre presiunea statică absolută în secţiunea minimă şi cea de intrare în

                Deltap
        SSV = 1 -─────
                 p(A)

    p(A) = presiunea absolută la intrarea în tubul Venturi, (kPa)

    â = raportul dintre diametrul "d" al secţiunii minime a SSV şi diametrul interior al tubului de aspiraţie = d/D

    Pentru determinarea zonei de curgere subsonică, se realizează reprezentarea grafică C(d) ca o funcţie de numărul Reynolds în secţiunea minimă a SSV. Numărul Reynolds în secţiunea minimă a SSV se calculează cu următoarea formulă:

                           Q(SSV)
                  Re = A(1)──────
                            dmiu

    unde:

    A(1) = o serie de constante şi de conversii de unităţi = 25,55152 (1/mc)(min/s)(mm/m)
    Q(SSV) = debitul de aer în condiţii normale (101,3 kPa, 273 K), (mc/s)
    d = diametrul secţiunii minime a SSV, (m)
    miu = vâscozitatea absolută sau dinamică a gazului, calculată cu formula următoare:

               bT^3/2 bT^1/2
        miu = ────── = ────── (kg/ms)
              S + T S
                       1 + ─
                           T
    unde:

    b = constanta empirică = 1,458 x10^6 kg/msK^1/2

    S = constanta empirică = 110,4 K


    Deoarece Q(SSV) este utilizat în formula ce serveşte la calculul lui Re, trebuie să se înceapă calculele cu o valoare iniţială estimată a lui Q(SSV) sau a lui Cd al tubului Venturi la etalonare şi să se repete până ce valorile Q(SSV) converg. Metoda convergenţei trebuie să aibă o precizie de cel puţin 0,1 %.
    Pentru cel puţin 16 puncte situate în zona de curgere subsonică, valorile lui C(d) calculate pe baza ecuaţiei rezultate din ajustarea curbei de etalonare trebuie să se situeze la ± 0,5 % faţă de valoarea C(d) pentru fiecare punct de etalonare.
    3.5. Verificarea întregului sistem
    Precizia totală a sistemului CVS şi a sistemului de analiză se determină prin introducerea unei mase cunoscute de gaz poluant utilizat normal. Poluantul este analizat şi masa se calculează conform cu anexa nr. 3, subanexa nr. 3, pct. 2.4.1, cu excepţia cazului în care se utilizează propanul, când se utilizează un factor de 0,000472 în locul lui 0,000479 pentru HC. Se utilizează una din cele două metode prezentate în continuare:
    3.5.1. Măsurarea cu ajutorul unei diafragme cu curgere critică
    Se introduce o cantitate cunoscută de gaz (propan) în sistemul CVS printr-o diafragmă cu curgere critică etalonată. Dacă presiunea la intrare este suficient de ridicată, debitul ajustat cu ajutorul diafragmei la curgerea critică este independent de presiunea de ieşire din diafragmă (curgere critică). Sistemul CVS funcţionează timp de 5 până la 10 minute aproximativ, ca la încercarea normală de măsurare a emisiilor de gaz de eşapament. Cu ajutorul unui echipament obişnuit (sac de prelevare sau metodă de integrare) se analizează o probă de gaz şi se calculează masa gazului. Masa astfel determinată trebuie să se situeze la o valoare de ± 3 % din masa cunoscută a gazului injectat.
    3.5.2. Măsurarea cu ajutorul unei tehnici gravimetrice
    Se determină cu o precizie de ± 0,01 g greutatea unei mici butelii umplute cu propan. Se pune în funcţiune sistemul CVS timp de aproximativ 5 - 10 minute, ca într-o încercare normală de măsurare a emisiilor de gaz de eşapament, timp în care se injectează monoxid de carbon sau propan în sistem. Se determină prin cântărire diferenţiată cantitatea de gaz pur eliberată. Se analizează o probă de gaz cu ajutorul unui echipament obişnuit (sac de prelevare sau metoda de integrare) şi se calculează masa gazului. Masa astfel determinată trebuie să se situeze la o valoare de ± 3 % din masa cunoscută a gazului injectat.

    Subanexa nr. 3

                 EVALUAREA ŞI CALCULUL DATELOR

    1. EVALUAREA ŞI CALCULUL DATELOR - ÎNCERCAREA NRSC
    1.1. Evaluarea datelor pentru emisiile gazoase
    Pentru evaluarea emisiilor gazoase se ia media indicaţiilor din ultimele 60 secunde ale fiecărui mod de funcţionare şi concentraţiile medii (conc) de HC, CO, NO(x) şi CO(2), dacă se utilizează metoda echivalentului carbon, în timpul fiecărui mod de funcţionare sunt determinate pornind de la datele medii citite şi de la datele de etalonare corespunzătoare. Se poate utiliza un tip de înregistrare diferit dacă acesta garantează obţinerea de date echivalente.
    Concentraţiile de fond medii [conc(d)] pot fi determinate după datele de pe sacii de aer de diluare sau după datele de fond continue (altele decât cele de pe sac) şi datele de etalonare corespunzătoare.
    1.2. Emisiile de particule
    Pentru evaluarea particulelor se înregistrează pentru fiecare secvenţă masele [M(SAM,i)] totale care traversează filtrele. Filtrele trebuie trimise înapoi în camera de cântărire şi condiţionate cel puţin două ore, dar nu mai mult de 80 ore, apoi cântărite. Se înregistrează greutatea brută a filtrelor şi se scade greutatea tarei (anexa nr. 3, pct. 3.1). Masa de particule [M(f) pentru metoda cu filtru unic; M(f,i) pentru metoda cu filtre multiple] este egală cu suma maselor de particule recuperate de pe filtrele primare şi secundare. Dacă trebuie aplicată o corecţie de fond, se înregistrează masa de aer de diluare [M(DIL)], care traversează filtrele şi masa de particule [M(d)]. Dacă s-a efectuat mai mult de o măsurătoare, se calculează raportul M(d)/M(DIL) pentru fiecare măsurătoare realizată individual şi se calculează media valorilor.
    1.3. Calculul emisiilor gazoase
    Rezultatele finale ale încercărilor se obţin prin operaţiunile următoare:
    1.3.1. Determinarea debitului de gaze de eşapament
    Debitul masic al gazelor de eşapament [G(EXHW)] se determină pentru fiecare secvenţă în conformitate cu anexa nr. 3, subanexa nr. 1, pct. 1.2.1 la 1.2.3. În cazul în care se utilizează un sistem de diluare în circuit direct, se determină debitul masic total de gaze de eşapament diluate [G(TOTW)] pentru fiecare punct, conform anexei nr. 3, subanexa nr. 1, pct. 1.2.4.
    1.3.2. Corecţie pentru trecerea de la starea uscată la starea umedă
    Corecţia în condiţii uscate/umede aplicată valorii G(EXHW) se determină pentru fiecare secvenţă în conformitate cu descrierea din anexa nr. 3, subanexa nr. 1, punctele 1.2.1 - 1.2.3.
    În cazul în care se aplică valoarea G(EXHW), se converteşte concentraţia măsurată în valori raportate la condiţiile umede cu ajutorul formulei următoare, dacă ea nu este măsurată în condiţii umede:

    conc (umedă) = K(w) x conc (uscată)

    Pentru gazele de eşapament brute:

                                             1
          K(w,r,l) = (────────────────────────────────────────────)
                      1+1,88x0,005x(%CO[uscat]+%CO(2)[uscat]+K(w2)


    Pentru gazele de eşapament diluate:

                          1,88 x %CO(2)[umed]
          K(w,r,l) = (1 - ───────────────────)- K(w1)
                                  200


    sau

                           1 - K(w1)
          K(w,r,l) = (─────────────────────────)
                          1,88 x %CO(2)[uscat]
                      1 + ────────────────────
                                  200


    Pentru aerul de diluare:

                 k(w,d) = 1 - k(w1)


                         1,608x[H(d)x(1-1/DF) + H(a)x(1/DF)]
                 k(w1) = ─────────────────────────────────────────
                         1000+1,608x[H(d)x(1-1/DF) + H(a)x(1/DF)]


                     6,22 x R(d) x p(d)
              H(d) = ───────────────────────────
                     p(B) - p(d) x R(d) x 10^-2


    Pentru aerul de aspiraţie (dacă diferă de aerul de diluare):

                   k(w,d) = 1 - k(w2)

                           1,608 x H(a)
                 k(w2) = ───────────────────
                         1000+[1,608 x H(a)]

                     6,22 x R(a) x p(a)
              H(a) = ───────────────────────────
                     p(B) - p(a) x R(a) x 10^-2


    unde:

    H(a) = umiditatea absolută a aerului de aspiraţie, (grame apă/kg aer uscat)
    H(d) = umiditatea absolută a aerului de diluare, (grame apă/kg aer uscat)
    R(d) = umiditatea relativă a aerului de diluare, (%)
    R(a) = umiditatea relativă a aerului de aspiraţie, (%)
    p(d) = presiunea de vapori de saturaţie a aerului de diluare, (kPa)
    p(a) = presiunea de vapori de saturaţie a aerului de aspiraţie, (kPa)
    p(B) = presiunea barometrică totală, (kPa)

    Notă: H(a) şi H(d) se poate determina pornind de la măsurarea umidităţii relative, descrisă anterior, sau de la măsurarea punctului de rouă, a presiunii de vapori sau a temperaturii măsurate în condiţii uscate/umede aplicând formulele general acceptate.
    1.3.3. Corecţia umidităţii pentru emisiile de NO(x)
    Deoarece emisiile de NO(x) depind de condiţiile atmosferice ambiante, concentraţia de NO(x) trebuie să fie corectată în funcţie de temperatura şi umiditatea aerului ambiant prin aplicarea factorului K(H) dat de următoarea formulă:

                                     1
                 K(H) = ───────────────────────────────────────────
                        1 - 0,0182x[H(a)-10,71] + 0,0045x[T(a)-298]

    unde:

    T(a) = temperatura aerului, (K)
    H(a) = umiditatea absolută a aerului de aspiraţie, (grame apă/kg aer uscat)

                     6,220 x R(a) x p(a)
              H(a) = ───────────────────────────
                     p(B) - p(a) x R(a) x 10^-2


    unde:

    R(a) = umiditatea relativă a aerului de aspiraţie, (%)
    p(a) = presiunea de vapori de saturaţie a aerului de aspiraţie, (kPa)
    p(B) = presiunea barometrică totală, (kPa)

    Notă: H(a) se poate determina pornind de la măsurarea umidităţii relative, descrisă anterior, sau de la măsurarea punctului de rouă, a presiunii de vapori sau a temperaturii măsurate în condiţii uscate/umede, aplicând formulele general acceptate.

    1.3.4. Calculul debitelor masice ale emisiilor
    Debitele masice ale emisiilor pentru fiecare secvenţă se calculează după cum urmează:
    a) Pentru gazele de eşapament brute *1):
──────────
    *1) În cazul NO(x), concentraţia de NO(x) [NO(x,conc) sau NO(x concc)] trebuie să fie multiplicată cu K(HNOx) (factor de corecţie a umidităţii pentru NO(x), menţionat la pct. 1.3.3) după cum urmează: K(HNOx) x conc sau K(HNOx) x conc(c)
──────────

    Gaz(mass) = u x conc x G(TOTW)

    b) Pentru gazele de eşapament diluate:

    Gaz(mass) = u x conc(c) x G(EXHW)

    unde:

    conc(c) - concentraţia corectată a concentraţiei de fond

    conc(c) = conc - conc(d) x (1 - 1/DF)

    DF = 13,4/[conc(CO(2) + (conc(CO) - conc(HC)] x 10^-4

    sau

    DF = 13,4/(conc(CO(2)

    Coeficientul u - umiditate, trebuie să fie folosit conform tabelului 4:

    Tabelul 4 - Valorile coeficientului u - umiditate pentru diverşi componenţi de gaze de eşapament

┌───────────────────┬─────────────────┬────────────────┐
│ Gazul │ u │ conc │
├───────────────────┼─────────────────┼────────────────┤
│ NO(x) │ 0,001587 │ ppm │
├───────────────────┼─────────────────┼────────────────┤
│ CO │ 0,000966 │ ppm │
├───────────────────┼─────────────────┼────────────────┤
│ HC │ 0,000479 │ ppm │
├───────────────────┼─────────────────┼────────────────┤
│ CO(2) │ 15,19 │ % │
└───────────────────┴─────────────────┴────────────────┘


    Densitatea HC se calculează cu ajutorul unui raport mediu carbon/hidrogen = 1:1,85.

    1.3.5. Calculul emisiilor specifice
    Emisiile specifice (g/kWh) se calculează pentru fiecare component după cum urmează:

                               n
                               Σ [Gaz(massi) x WF(i)]
                              i=l
             Gaz individual = ────────────────────────
                                  n
                                  Σ [P(i) x WF(i)]
                                 i=l


    unde:
    P(i) = P(m,i) + P(A,E,i)

    Factorul de ponderare şi numărul de secvenţe (n) utilizate în calculul anterior trebuie să fie conform anexei nr. 3, pct. 3.7.1.
    1.4. Calculul emisiilor de particule
    Emisiile de particule se calculează în felul următor:
    1.4.1. Corecţia umidităţii pentru emisiile de particule
    Deoarece emisiile de particule ale motorului diesel depind de condiţiile atmosferice ambiante, debitul masic de particule trebuie să fie corectat în funcţie de umiditatea aerului ambiant prin aplicarea factorului K(p) definit de următoarea relaţie:

    K(p) = 1/(1+0,0133x[H(a) - 10,71])

    în care:

    H(a) = umiditatea absolută a aerului de aspiraţie, (grame apă/kg aer uscat)

                     6,220 x R(a) x p(a)
              H(a) = ───────────────────────────
                     p(B) - p(a) x R(a) x 10^-2

    unde:

    R(a) = umiditatea relativă a aerului de aspiraţie, (%)
    p(a) = presiunea de vapori de saturaţie a aerului de aspiraţie, (kPa)
    p(B) = presiunea barometrică totală, (kPa)

    Notă:
    H(a) se poate determina pornind de la măsurarea umidităţii relative, descrisă anterior, sau de la măsurarea punctului de rouă, a presiunii de vapori sau a temperaturii măsurate în condiţii uscate/umede, aplicând formulele general acceptate.

    1.4.2. Sisteme de diluare în circuit derivat
    Rezultatele încercărilor finale raportate la emisiile de particule se obţin prin operaţiile următoare. Pot fi utilizate diferite tipuri de comandă a debitului de diluare şi sunt aplicabile diferite metode de calcul al debitului masic de gaze de eşapament diluate G(EDF). Toate calculele sunt efectuate pe baza valorilor medii ale diferitelor puncte (i) din timpul perioadei de prelevare.
    1.4.2.1. Sisteme izocinetice

                      G(EDFW,i) = G(EXHW,I) x q(I)

    şi

                      G(DILW,i) + [G(EXHW,i) x r]
              q(i) = ──────────────────────────────
                           G(EXHW,i) x r


    în care r corespunde raportului dintre secţiunea sondei izocinetice şi cea a colectorului de eşapament A(T):

                          A(p)
                      r = ────
                          A(T)


    1.4.2.2. Sisteme cu măsurarea concentraţiei de CO(2) sau NO(x)

    G(EDFW,i) = G(EXHW,i) x q(i)

            conc(E,i) - Conc(A,i)
    q(i) = ──────────────────────
            conc(D,i) - conc(A,i)


    unde:

    conc(E) = concentraţia umedă a gazului marcator în gazele de eşapament brute
    conc(D) = concentraţia umedă a gazului marcator în gazele de eşapament diluate
    conc(A) = concentraţia umedă a gazului marcator în aerul de diluare

    Concentraţiile măsurate în condiţii uscate se convertesc în valori raportate la condiţii umede conform punctului 1.3.2 al prezentei subanexe.
    1.4.2.3. Sisteme cu măsurarea CO(2) şi metoda echivalentului carbon

                             206,6 x G(FUEL,i)
               G(EDFW,i) = ──────────────────────
                           CO(2,D,i) - CO(2,A,i)


    unde:
    CO(2D) = concentraţia de CO(2) în gazele de eşapament diluate
    CO(2A) = concentraţia de CO(2) în aerul de diluare
             [concentraţiile în volume (%) din stare umedă]
    Această ecuaţie se bazează pe ipoteza unui echilibru al carbonului (atomii de carbon sunt emişi de motor sub formă de CO(2)) şi se calculează în etapele următoare:

        G(EDFW,i) = G(EXHW,i) x q(i)
    şi

                      206,6 x G(FUEL,i)
         q(i) = ───────────────────────────────────
                 G(EXFHW,i) x [CO(2,D,i) - CO(2,A,i)


    1.4.2.4. Sisteme cu măsurarea debitului

               G(EDFW,i) = G(EXHW,i) x q(i)
    şi

                       G(FUEL,i)
         q(i) = ──────────────────────
                 G(TOTW,i) - G(DILW,i)


    1.4.3. Sisteme de diluare în circuit direct
    Rezultatele încercărilor finale pentru determinarea emisiilor de particule se obţin prin următoarele operaţiuni:
    Toate calculele se stabilesc pe baza valorilor medii ale diferitelor secvenţe (i) în timpul perioadei de prelevare:

    G(EDFW,i) = G(TOTW,i)

    1.4.4. Calculul debitului masic de particule
    Debitul masic de particule se calculează după cum urmează:
    Pentru metoda cu filtru unic:

                              M(f) [G(EDFW)](aver)
                  PT(mass) = ────── x ────────────────
                             M(SAM) 1000


    unde :

    [G(EDFW)](aver) se calculează în cursul ciclului de încercare, prin însumarea valorilor medii ale diferitelor secvenţe de funcţionare din perioada de prelevare:

                      n
       [G(EDFW)aver = Σ G(EDFW,i) x WF(i)
                     i=1

                     n
            M(SAM) = Σ M(SAM,i)
                    i=1


    în care: i = 1, ..., n.

    Pentru metoda cu filtre multiple

                              M(f,i) [G(EDFW)](aver)
                  PT(mass) = ──────── x ────────────────
                             M(SAM,i) 1000


    unde: i = 1, ..., n.
    Debitul masic de particule poate fi corectat, ţinând cont de concentraţia de fond, după cum urmează:
    Pentru metoda cu filtru unic:

              ┌ ┐
              │ M(f) ┌M(d) n 1 ┐│ [G(EDFW,i)](AVER)
    PT(mass) =│ ────── -│────── x(Σ (1-─────))││x ───────────────
              │ M(SAM) └M(DIL) i=l DF(i) ┘│ 1000
              └ ┘


    Dacă se efectuează mai mult de o măsurătoare, atunci M(d)/M(DIL) se înlocuieşte cu [M(d)/M(DIL)]aver.

    DF = 13,4[conc(CO2) + conc(CO) + conc(HC)]x 10^-4

    sau

    DF = 13,4/conc(CO2)

    Pentru metoda cu filtre multiple:

              ┌ ┐
              │ M(f,i) ┌ M(d) 1 ┐│ [G(EDFW,i)]
    PT(mass) =│ ──────── -│────── x(1- ─────)││x ───────────
              │ M(SAM,i) └M(DIL) DF(i) ┘│ 1000
              └ ┘


    Dacă se efectuează mai mult de o măsurătoare, atunci Md/MDIL este înlocuit cu [M(d)/M(DIL)]aver.

    DF = 13,4(conc(CO2) + [conc(CO) + conc(HC)]x 10^-4)

    sau

    DF = 13,4/conc(CO2)

    1.4.5. Calculul emisiilor specifice
    Emisia de particule PT (g/kWh) se calculează în felul următor*1):
──────────
    *1) Debitul masic al particulelor PT(mass) trebuie multiplicat cu K(p) (factor de corecţie a umidităţii pentru particule, menţionat la pct. 1.4.1).
──────────

    Pentru metoda cu filtru unic:

                        PT(mass)
               PT = ────────────────
                     n
                     Σ P(i) x WF(i)
                    i=1

    Pentru metoda cu filtre multiple:

                    PT(mass,i)xWF(i)
               PT = ────────────────
                     n
                     Σ P(i) x WF(i)
                    i=1


    1.4.6. Factor de ponderare efectiv
    Pentru metoda cu filtru unic, factorul de ponderare efectiv WF(E,i) pentru fiecare secvenţă se calculează cu următoarea formulă:

                      M(SAM,i) x [G(EDFW)]aver
            WF(E,i) = ───────────────────────────
                        M(SAM) x [G(EDFW,i)]

    unde: i = 1, ..., n.

    Valoarea factorilor de ponderare efectivi trebuie să se situeze în limitele a ± 0,005 (valoarea absolută) faţă de factorii de ponderare prevăzuţi la anexa nr. 3, pct. 3.7.1.
    2. EVALUAREA ŞI CALCULAREA DATELOR (ÎNCERCAREA NRTC)
    La prezentul punct sunt descrise următoarele două principii de măsurare care pot fi utilizate pentru evaluarea emisiilor de poluanţi în timpul ciclului NRTC:
    - componenţii gazoşi se măsoară în gazele de eşapament brute în timp real şi particulele se determină cu ajutorul unui sistem de diluare în circuit derivat,
    - componenţii gazoşi şi particulele se determină cu ajutorul unui sistem de diluare în circuit direct (CVS).
    2.1. Calculul emisiilor de gaze şi de particule din gazele de eşapament brute în condiţiile utilizării unui sistem de diluare în circuit derivat
    2.1.1. Introducere
    Se utilizează semnalele de concentraţie instantanee a componenţilor gazoşi pentru calculul emisiilor masice înmulţindu-le cu debitul masic instantaneu al gazelor de eşapament. Debitul masic instantaneu al gazelor de eşapament se măsoară în mod direct sau se calculează cu ajutorul metodelor descrise la anexa nr. 3, subanexa nr. 1, pct. 2.2.3 (măsurarea aerului de aspiraţie şi a debitului de combustibil, metoda gazului marcator, măsurarea aerului de aspiraţie şi a raportului aer/combustibil). O atenţie deosebită trebuie acordată timpilor de răspuns al diferitelor instrumente. Diferenţele respective se justifică prin alinierea temporară a semnalelor.
    Pentru particule, semnalele de debit masic de gaze de eşapament se utilizează pentru reglarea sistemului de diluare în circuit derivat pentru a se obţine o probă proporţională cu debitul masic de gaze de eşapament. Calitatea proporţionalităţii se verifică prin aplicarea unei analize de regresie (revenire) între probă şi debitul de gaze de eşapament, conform anexei nr. 3, subanexa nr. 1, pct. 2.4.
    2.1.2. Determinarea compuşilor gazoşi
    2.1.2.1. Calculul emisiilor masice
    Masa de poluanţi M(gaz) (g/încercare) se determină prin calcularea emisiilor masice instantanee pornind de la concentraţiile brute de poluanţi, de la valorile "u" din tabelul 4 (vezi pct. 1.3.4) şi de la debitul masic de gaze de eşapament, ţinând seama de timpul de transformare şi integrând valorile instantanee pe durata ciclului. Este de preferat măsurarea concentraţiei în condiţii umede. În cazul în care concentraţiile sunt măsurate în condiţii uscate, corecţia pentru trecerea de la condiţii uscate la condiţii umede, descrisă mai jos, se aplică valorilor concentraţiei instantanee înaintea oricărui alt calcul.

    Tabelul 4 - Valorile coeficientului u - umiditate pentru diverşi componenţi din gazele de eşapament

┌─────────────────────┬──────────────────┬───────────────┐
│ Gazul │ u │ conc │
├─────────────────────┼──────────────────┼───────────────┤
│ NO(x) │ 0,001587 │ ppm │
├─────────────────────┼──────────────────┼───────────────┤
│ CO │ 0,000966 │ ppm │
├─────────────────────┼──────────────────┼───────────────┤
│ HC │ 0,000479 │ ppm │
├─────────────────────┼──────────────────┼───────────────┤
│ CO(2) │ 15,19 │ % │
└─────────────────────┴──────────────────┴───────────────┘


    Densitate HC se calculează pe baza unui raport mediu carbon/hidrogen de 1:1,85.
    Se aplică următoarea formulă:

                n 1
       M(gaz) = Σ u x conc(i) x G(EXHW,i) x ── (g/kWh)
                i=1 f


    unde:

    u = raportul dintre densitatea componentului gazos şi densitatea gazelor de eşapament
    conc(i) = concentraţia instantanee a componentului în gazul de eşapament brut, (ppm)
    G(EXHW,i) = debitul masic de gaze de eşapament, (kg/s)
    f = frecvenţa de colectare a datelor, (Hz)
    n = numărul de măsurători
    Pentru calculul NO(x) se utilizează factorul de corecţie a umidităţii k(H) descris în continuare. Dacă măsurarea nu s-a făcut deja în condiţii umede, concentraţia măsurată instantaneu este convertită în valori raportate la condiţii umede, cum este descris în continuare:
    2.1.2.2. Corecţia pentru trecerea de la condiţii uscate la condiţii umede
    În cazul în care concentraţia măsurată este determinată în condiţii uscate, ea este convertită în valori raportate în condiţii umede aplicând formulele următoare:

           conc(umed) = k(w) x conc(uscat)

    unde:
                                      1
          K(W,r,i) = (──────────────────────────────────────)
                      1+1,88 x[conc(CO) + conc(CO2)] + K(w2)

    cu:

                     1,608 x H(a)
          K(w2) = ───────────────────
                   1000[1,608 x H(a)]


    în care:

    conc(CO2) = concentraţia de CO(2) în condiţii uscate, (%)
    conc(CO) = concentraţia de CO în condiţii uscate, (%)
    H(a) = umiditatea aerului de aspiraţie, (grame apă/kg aer uscat)

                     6,220 x R(a) x p(a)
              H(a) = ───────────────────────────
                     p(B) - p(a) x R(a) x 10^-2


    R(a) = umiditatea relativă a aerului de aspiraţie, (%)
    p(a) = presiunea de vapori de saturaţie a aerului de aspiraţie, (kPa)
    p(B) = presiunea barometrică totală, (kPa)

    Notă:
    H(a) se determină pornind de la măsurarea umidităţii relative, descrisă anterior, sau de la măsurarea punctului de rouă, a presiunii de vapori sau a temperaturii măsurate în condiţii uscate/umede, aplicând formulele general acceptate.
    2.1.2.3. Corecţia umidităţii şi a temperaturii pentru emisiile de NO(x)
    Deoarece emisiile de NO(x) depind de condiţiile atmosferice ambiante, concentraţia de NO(x) se corectează în funcţie de temperatura şi umiditatea aerului ambiant prin aplicarea factorilor daţi de formula următoare:

                                      1
             k(H) = ───────────────────────────────────────
                    1-0,0182x[H(a -10,71]+0,0045x[T(a)-298]


    în care:
    T(a)= temperatura aerului, (K)
    H(a) = umiditatea aerului de aspiraţie, (grame apă/kg aer uscat)

                     6,220 x R(a) x p(a)
              H(a) = ───────────────────────────
                     p(B) - p(a) x R(a) x 10^-2


    în care:
    R(a) = umiditatea relativă a aerului de aspiraţie, (%)
    p(a)= presiunea de vapori de saturaţie a aerului de aspiraţie, (kPa)
    p(B) = presiunea barometrică totală, (kPa)

    Notă:
    H(a) se poate determina pornind de la măsurarea umidităţii relative, descrisă anterior, sau de la măsurarea punctului de rouă, a presiunii de vapori sau a temperaturii măsurate în condiţii uscate/umede, aplicând formulele general acceptate.
    2.1.2.4. Calculul emisiilor specifice
    Emisiile specifice (g/kWh) se calculează pentru fiecare component individual, în felul următor:
    Gaz individual=M(gaz)/W(eff)

    în care:
    W(eff) = lucrul mecanic al ciclului real aşa cum este determinat la anexa nr. 3, pct. 4.6.2, (kWh).

    2.1.3. Determinarea particulelor
    2.1.3.1. Calculul emisiilor masice
    Masa de particule M(PT)(g/kWh) se calculează prin una din următoarele metode:

                          M(f) M(EDFW)
    a) M(PT) = ────── x ──────────
                          M(SAM) 1000


    unde:

    M(f) = masa de particule prelevate pe durata ciclului, (mg)
    M(SAM) = masa de gaze de eşapament diluate care traversează filtrele de particule, (kg)
    M(EDFW) = masa echivalentului de gaze de eşapament diluate pe durata ciclului, (kg)

    Masa totală a echivalentului de gaz de eşapament diluat pe durata ciclului se calculează cu formula următoare:

                   n 1
       M(EDFW,i) = Σ G(EDFW,i) x ──
                   i=1 f

              G(EDFW,i) = G(EXHW,i) x q(i)

                     G(TOTW,i)
           q(i) = ──────────────────────
                  G(TOTW,i) - G(DILW,i)


    unde:

    G(EDFW,i) = debitul masic instantaneu echivalent de gaz de eşapament diluat, (kg/s)
    G(EXHW,i) = debitul masic instantaneu de gaz de eşapament, (kg/s)
    q(i) = coeficientul de diluţie instantaneu
    G(TOTW,i) = debitul masic instantaneu echivalent de gaz de eşapament diluat în tunelul de diluare, (kg/s)
    G(DILW,i) = debitul masic instantaneu de aer de diluare, (kg/s)
    f = frecvenţa de colectare a datelor, (Hz)
    n = numărul de măsurători

                      M(f)
    b) M(PT) = ───────────
                   r(s) x 1000


    în care:

    M(f)= masa de particule prelevate pe durata ciclului, (mg)
    r(s) = raportul mediu de prelevare pe durata ciclului de încercare

                      M(SE) M(SAM)
              r(s) = ─────── x ───────
                     M(EXHW) M(TOTW)


    în care:

    M(SE) = masa gazului de eşapament prelevat pe durata ciclului, (kg)
    M(EXHW) = debitul masic total de gaz de eşapament pe durata ciclului, (kg)
    M(SAM) = masa de gaz de eşapament diluat care traversează filtrele de particule, (kg)
    M(TOTW) = masa de gaze de eşapament diluate care trec prin tunelul de diluare, (kg)

    Notă:
    În cazul unui sistem de prelevare total, M(SAM) şi M(TOTW) sunt identice.

    2.1.3.2. Factorul de corecţie a umidităţii pentru emisiile de particule
    Deoarece emisiile de particule ale motorului diesel depind de condiţiile atmosferice ambiante, concentraţia de particule trebuie să fie corectată în funcţie de umiditatea aerului ambiant prin aplicarea factorului K(p) care se obţine cu formula următoare:

    K(p) = 1/(1+0,0133 x[H(a) - 10,71])

    în care:

    H(a) = umiditatea aerului de aspiraţie, (grame apă/kg aer uscat)

                        6,220 x R(a) x p(a)
              H(a) = ───────────────────────────
                     p(B) - p(a) x R(a) x 10^-2


    în care:
    R(a) = umiditatea relativă a aerului de aspiraţie, (%)
    p(a) = presiunea de vapori de saturaţie a aerului de aspiraţie, (kPa)
    p(B) = presiunea barometrică totală, (kPa)

    Notă:
    H(a) se poate fi determina pornind de la măsurarea umidităţii relative, descrisă anterior, sau de la măsurarea punctului de rouă, a presiunii de vapori sau a temperaturii măsurate în condiţii uscate/umede, aplicând formulele general acceptate.
    2.1.3.3. Calculul emisiilor specifice
    Emisia de particule se calculează cu următoarea formulă:

    PT = M(PT) x K(p)/W(eff)

    unde:

    W(eff) = lucrul mecanic efectiv al ciclului real determinat conform anexei nr. 3, pct. 4.6.2, (kWh)
    2.2. Determinarea componenţilor gazoşi şi a particulelor cu ajutorul unui sistem de diluare în circuit direct
    Pentru a calcula emisiile din gazele de eşapament diluate trebuie să se cunoască debitul masic al acestor gaze. Debitul total de gaz de eşapament diluat pe durata ciclului M(TOTW) (kg/încercare) se calculează plecând de la valorile de măsurare colectate pe timpul ciclului şi de la datele de etalonare corespondente ale debitmetrului [V(0) pentru PDP, K(v) pentru CVF, C(d) pentru SSV) cu ajutorul uneia din metodele descrise la pct. 2.2.1. În cazul în care masa totală a probei de particule [M(SAM)] şi de gaze poluante depăşeşte 0,5 % din debitul total al sistemului CVS[M(TOTW)], se corectează debitul sistemului CVS pentru a ţine seama de M(SAM) sau debitul probei de particule este readus în sistemul CVS înaintea debitmetrului.
    2.2.1. Determinarea debitului de gaze de eşapament diluate
    Sistemul PDP - CVS
    Dacă temperatura gazelor de eşapament diluate este menţinută în limitele de ± 6 K în timpul întregului ciclu cu ajutorul unui schimbător de căldură, debitul masic în timpul ciclului se calculează conform următoarei formule:

    M(TOTW) = 1,293 X V(0) X N(p) x [p(B)-p(1)] x 273/(101,3 xT)

    unde:
    M(TOTW) = masa gazelor de eşapament diluate în condiţii umede pe durata ciclului, (kg)
    V(0) = volumul de gaz de eşapament pompat pe o rotaţie în condiţii de încercare, (mc/rotaţie)
    N(p) = numărul total de rotaţii ale pompei de încercare
    p(B) = presiunea atmosferică în standul de încercare, (kPa)
    p(1) = depresiunea la intrarea în pompă, (kPa)
    T = temperatura medie a gazelor de eşapament diluate la intrarea în pompă în timpul ciclului, (K)

    În cazul în care se utilizează un sistem de compensare a debitului (fără schimbător de căldură), emisiile masice instantanee se determină şi se integrează pe durata ciclului. În acest caz, masa instantanee de gaze de eşapament diluate se calculează după cum urmează:

    M(TOTW,i) = 1,293 X V(0) X N(p,i) x [p(B)-p(1)] x 273/(101,3 xT)

    unde:
    N(p,i) = numărul total de rotaţii al pompei în intervalul de timp.
    Sistemul CFV - CVS
    Dacă temperatura gazelor de eşapament diluate este menţinută în limitele de ± 11 K, în timpul întregului ciclu, cu ajutorul unui schimbător de căldură, debitul masic în timpul ciclului se calculează după cum urmează:

    M(TOTW) = 1,293 x t x K(v) x p(A)/T^0,5

    unde:
    M(TOTW) = masa gazelor de eşapament diluate în condiţii umede pe durata ciclului, (kg)
    t = durata ciclului, (s)
    K(v)= coeficientul de etalonare a debitmetrului cu tub Venturi cu curgere critică în condiţii normalizate
    p(A)= presiunea absolută la intrarea în debitmetru, (kPa)
    T = temperatura la intrarea în debitmetrul cu tub Venturi, (K)
    În cazul în care este utilizat un sistem de compensare a debitului (fără schimbător de căldură), emisiile masice instantanee trebuie să fie determinate şi integrate pe durata ciclului. În acest caz, masa instantanee de gaze de eşapament diluate este calculată după cum urmează:

    M(TOTW,i) = 1,293 x Delta t(i) x K(v) x p(A)/T^0,5

    unde:
    Delta t(i) = intervalul de timp, (s).
    Sistemul SSV - CVS
    Dacă temperatura gazelor de eşapament diluate este menţinută în limitele de ± 11 K, în timpul întregului ciclu, cu ajutorul unui schimbător de căldură, debitul masic în timpul ciclului se calculează după cum urmează:

    M(TOTW) = 1,293 x Q(ssv)
    unde:

                                     1 1
  Q(SSV) = A(0)d^2C(d)P(A)radical[─(r^1.4286 - r^1.7143)(───────────────────)]
                                 T 1 - beta^4r^1.4286


    A(0) = serie de constante şi de conversii de unităţi,

                                  mc K^\'bd 1
     = 0,006111 în unităţi SI de (───)(────)(───)
                                  min kPa mmp


    d = diametrul secţiunii minime a SSV, (m)
    C(d) = coeficientul de descărcare a SSV
    P(A) = presiunea absolută la intrare în tubul Venturi, (kPa)
    T = temperatura la intrare în tubul Venturi, (K)
    r = raportul între presiunea statică absolută în secţiunea minimă şi cea de intrare în

                 Delta p
        SSV = 1- ────────
                   p(A)


    beta = raportul dintre diametrul d al secţiunii minime a SSV şi diametrul interior al colectorului de aspiraţie = d/D
    În cazul în care se utilizează un sistem de compensare a debitului (fără schimbător de căldură), emisiile masice instantanee trebuie să fie determinate şi integrate pe durata ciclului. În acest caz, masa instantanee de gaze de eşapament diluate este calculată după cum urmează:

    M(TOTW,i) = 1,293 x Q(ssv) x Delta t(i)

    unde:

                                  1 1
  Q(SSV) = A(0)d^2C(d)P(A)radical[─(r^1.4286 - r^1.7143)(───────────────────)]
                                  T 1 - beta^4r^1.4286


    Delta t(i) = intervalul de timp, (s).
    Calculul timpului real este iniţializat fie cu o valoare rezonabilă a lui Cd, de ex. 0,98, fie cu o valoare rezonabilă a lui QSSV. În cazul în care calculul este iniţializat cu QSSV, se utilizează valoarea iniţială a lui QSSV pentru evaluarea numărului Re (Reynolds).
    În timpul tuturor încercărilor pentru determinarea emisiilor, numerele Reynolds ale secţiunii minime a SSV trebuie să fie apropiat de numerele Reynolds utilizate pentru stabilirea curbei de etalonare definite conform subanexei nr. 2, pct. 1.3.2.
    2.2.2. Corecţia umidităţii pentru emisiile de NO(x)
    Deoarece emisiile de NO(x) depind de condiţiile atmosferice ambiante, concentraţia de NO(x) trebuie să fie corectată în funcţie de umiditatea aerului ambiant prin aplicarea factorilor daţi de următoarea formulă:

                                  1
       k(H) = ───────────────────────────────────────────────────
              1 - 0,0182 x[H(a) - 10,71] + 0,0045 x [T(a) - 298]


    unde:

    T(a)= temperatura aerului, (K)
    H(a) = umiditatea absolută a aerului de aspiraţie, (grame apă/kg aer uscat)

                        6,220 x R(a) x p(a)
              H(a) = ───────────────────────────
                     p(B) - p(a) x R(a) x 10^-2


    unde:
    R(a) = umiditatea relativă a aerului de aspiraţie, (%)
    p(a)= presiunea de vapori de saturaţie a aerului de aspiraţie, (kPa)
    p(B) = presiunea barometrică totală, (kPa)

    Notă:
    H(a) se poate fi determina pornind de la măsurarea umidităţii relative, descrisă anterior, sau de la măsurarea punctului de rouă, a presiunii de vapori sau a temperaturii măsurate în condiţii uscate/umede, aplicând formulele general acceptate.

    2.2.3. Calculul debitului masic al emisiilor
    2.2.3.1. Sisteme cu debit masic constant
    În cazul sistemelor echipate cu un schimbător de căldură, masa poluanţilor M(gaz) (g/încercare) se determină din ecuaţia următoare:

    M(gaz) = u x conc x M(TOTW)

    unde:
    u = raportul dintre densitatea componentului gazos şi densitatea gazelor de eşapament, cum este indicat în tabelul 4, pct. 1. 2.1.2.1.
    conc = valorile medii corectate ale concentraţiilor de fond pe durata ciclului, pornind de la integrarea (obligatorie pentru NO(x) şi HC) sau de la măsurarea în sac, (ppm)
    M(TOTW) = masa totală de gaze de eşapament diluate pe durata ciclului, aşa cum este ea determinată la pct. 2.2.1, (kg)
    Deoarece emisiile de NO(x) depind de condiţiile atmosferice ambiante, concentraţia de NO(x) trebuie să fie corectată în funcţie de umiditatea aerului ambiant aplicând factorul k(H), aşa cum se arată la pct. 2.2.2.
    Concentraţiile măsurate în condiţii uscate trebuie să fie convertite în valori raportate la condiţii umede conform punctului 1.3.2.
    2.2.3.1.1. Determinarea valorilor corectate ale concentraţiilor de fond
    Concentraţia de fond medie de gaze poluante în aerul de diluare trebuie să fie dedusă din concentraţiile măsurate pentru a obţine concentraţiile nete de poluanţi. Valorile medii ale concentraţiilor de fond se pot măsura cu ajutorul metodei sacilor de prelevare sau al unei măsurători continue cu integrare. Se utilizează următoarele formule:

    conc = conc(e) - conc(d) x (1-1/DF)

    în care:

    conc = concentraţia poluantului corespondent în gazele de eşapament diluate, corectate cu cantitatea de poluant corespondent în aerul de diluare (ppm)
    conc(e) = concentraţia poluantului corespondent măsurată în gazele de eşapament diluate, (ppm)
    conc(d) = concentraţia poluantului corespondent măsurată în aerul de diluare, (ppm)
    DF = factor de diluţie

    Factorul de diluţie se calculează cu formula următoare:

                                 13,4
               DF = ──────────────────────────────────────────
                    conc(eCO2) + [conc(eHC) + conc(eCO)]x10^-4

    2.2.3.2. Sisteme de compensare a debitului
    Pentru sistemele fără schimbător de căldură, masa poluanţilor M(gaz)(g/încercare) se determină prin calcularea emisiile masice instantanee şi integrând valorile instantanee pe toată durata ciclului. De asemenea, corecţia se aplică direct la valoarea instantanee a concentraţiei pentru a ţine cont de concentraţia de fond. Se aplică următoarea formula:

                n
       M(SAM) = Σ [M(TOTW,i) x conc(e,i) x u]-(M(TOTW x conc(d) z[1-1/DF]x u)
                i=1


    unde:
    conc(e,i) = concentraţia instantanee a poluantului corespondent măsurată în gazele de eşapament diluate, (ppm)
    conc(d) = concentraţia poluantului corespondent măsurată în aerul de diluare, (ppm)
    u = raportul dintre densitatea componentului gazos şi densitatea gazelor de eşapament diluate, cum este indicat în tabelul 4, pct. 2.1.2.1.
    M(TOTW,i) = masa instantanee de gaz de eşapament diluat (a se vedea pct. 2.2.1), (kg)
    M(TOTW) = masa totală de gaze de eşapament diluate pe durata ciclului (a se vedea pct. 2.2.1), (kg)
    DF = factor de diluţie, aşa cum este determinat la pct. 2.2.3.1.1.

    Deoarece emisiile de NO(x) depind de condiţiile atmosferice ambiante, concentraţia de NO(x) trebuie să fie corectată în funcţie de umiditatea aerului ambiant aplicând factorului k(H), aşa cum se arată la pct. 2.2.2.
    2.2.4. Calculul emisiilor specifice
    Emisiile specifice (g/kWh) se calculează pentru fiecare component individual după cum urmează:
    Gaz individual = M(gaz)/W(eff)

    în care:
    W(eff) = lucrul mecanic al ciclului real determinat în conformitate cu descrierea din anexa nr. 3, pct. 4.6.2, (kWh)
    2.2.5. Calculul emisiilor de particule
    2.2.5.1. Calculul debitului masic
    Masa de particule MPT (g/încercare) se calculează după cum urmează:

                          M(f) M(TOTW)
                  M(PT) = ────── x ──────────
                          M(SAM) 1000


    unde:
    M(f) = masa de particule prelevate pe durata ciclului, (mg)
    M(TOTW) = masa totală de gaze de eşapament diluate pe durata ciclului aşa cum este determinată la pct. 2.2.1, (kg)
    M(SAM) = masa gazelor de eşapament diluate prelevate în tunelul de diluare pentru colectarea de particule, (kg)
    şi
    M(f) = M(f,p) + M(f,b), dacă sunt cântărite separat, (mg)
    M(f,p) = masa de particule colectate pe filtrul primar, (mg)
    M(f,b) = masa de particule colectate pe filtrul secundar (mg)

    În cazul în care se determină un sistem de diluare dublă, masa aerului de diluare secundar trebuie să fie dedusă din masa totală a gazelor de eşapament dublu diluate care a fost prelevată la traversarea filtrelor de particule:

    M(SAM) = M(TOT) - M(SEC)

    în care:
    M(TOTW) = masa totală de gaze de eşapament dublu diluate care traversează filtrul de particule, (kg)
    M(SEC) = masa de aer de diluare secundară, (kg)

    În cazul în care se determină concentraţia de fond de particule în aerul de diluare conform anexei nr. 3, pct. 4.4.4, masa de particule poate fi corectată pentru a menţine concentraţia de fond. În acest caz, masa de particule (g/încercare) se calculează după cum urmează:

              ┌ ┐
              │ M(f) ┌ M(d) 1 ┐│ M(TOTW)
       M(PT) =│ ────── -│────── x(1- ───)││x ───────
              │ M(SAM) └M(DIL) DF ┘│ 1000
              └ ┘


    în care:
    M(f), M(SAM), M(TOTW) = a se vedea mai sus
    M(DIL) = masa gazului de diluare primară prelevată prin sistemul de prelevare a particulelor în aerul de diluare, (kg)
    M(d) = masa de particule colectate în aerul de diluare primară, (mg)
    D(F) = factorul de diluţie determinat conform pct. 2.2.3.1.1.
    2.2.5.2. Corecţia de umiditate pentru emisiile de NO(x)
    Deoarece emisiile de particule ale motorului diesel depind de condiţiile atmosferice ambiante, concentraţia de particule trebuie să fie corectată în funcţie de umiditatea aerului ambiant prin aplicarea factorului K(p) definit de următoarea formulă:

                                 1
              K(p) = ─────────────────────────────
                     (1 + 0,0133 x [H(a) - 10,71])

    în care:
    H(a) = umiditatea aerului de aspiraţie, (grame apă/kg aer uscat)

                        6,220 x R(a) x p(a)
              H(a) = ───────────────────────────
                     p(B) - p(a) x R(a) x 10^-2


    unde:
    R(a) = umiditatea relativă a aerului de aspiraţie, (%)
    p(a) = presiunea de vapori de saturaţie a aerului de aspiraţie, (kPa)
    p(B) = presiunea barometrică totală, (kPa)

    Notă:
    H(a) se poate determina pornind de la măsurarea umidităţii relative, descrisă anterior, sau de la măsurarea punctului de rouă, a presiunii de vapori sau a temperaturii măsurate în condiţii uscate/umede, aplicând formulele general acceptate.

    2.2.5.3. Calculul emisiilor specifice
    Emisiile specifice (g/kWh) se calculează în felul următor:

    PT = M(PT) x K(p)/W(eff)

    în care:
    W(eff) = lucrul mecanic al ciclului real determinat conform anexei nr. 3, pct. 4.6.2, (kWh)

    Subanexa nr. 4

              PROGRAMAREA FRÂNEI PENTRU ÎNCERCAREA NRTC

 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
       Turaţie Moment Turaţie Moment Turaţie Moment
 Timp normali- motor Timp normali- motor Timp normali- motor
       zată norma- zată norma- zată norma-
                  lizat lizat lizat
 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
  s % % s % % s % %
 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    1 0 0 52 102 46 103 74 24
    2 0 0 53 102 41 104 77 6
    3 0 0 54 102 31 105 76 12
    4 0 0 55 89 2 106 74 39
    5 0 0 56 82 0 107 72 30
    6 0 0 57 47 1 108 75 22
    7 0 0 58 23 1 109 78 64
    8 0 0 59 1 3 110 102 34
    9 0 0 60 1 8 111 103 28
   10 0 0 61 1 3 112 102 28
   11 0 0 62 1 5 113 102 19
   12 0 0 63 1 6 114 103 32
   13 0 0 64 1 4 115 104 25
   14 0 0 65 1 4 116 103 38
   15 0 0 66 0 6 117 103 39
   16 0 0 67 1 4 118 103 34
   17 0 0 68 9 21 119 102 44
   18 0 0 69 25 56 120 102 38
   19 0 0 70 64 26 121 102 43
   20 0 0 71 60 31 122 103 34
   21 0 0 72 63 20 123 102 41
   22 0 0 73 62 24 124 103 44
   23 0 0 74 64 8 125 103 37
   24 1 3 75 58 44 126 103 27
   25 1 3 76 65 10 127 104 13
   26 1 3 77 65 12 128 104 30
   27 1 3 78 68 23 129 104 19
   28 1 3 79 69 30 130 103 28
   29 1 3 80 71 30 131 104 40
   30 1 6 81 74 15 132 104 32
   31 1 6 82 71 23 133 101 63
   32 2 1 83 73 20 134 102 54
   33 4 13 84 73 21 135 102 52
   34 7 18 85 73 19 136 102 51
   35 9 21 86 70 33 137 103 40
   36 17 20 87 70 34 138 104 34
   37 33 42 88 65 47 139 102 36
   38 57 46 89 66 47 140 104 44
   39 44 33 90 64 53 141 103 44
   40 31 0 91 65 45 142 104 33
   41 22 27 92 66 38 143 102 27
   42 33 43 93 67 49 144 103 26
   43 80 49 94 69 39 145 79 53
   44 105 47 95 69 39 146 51 37
   45 98 70 96 66 42 147 24 23
   46 104 36 97 71 29 148 13 33
   47 104 65 98 75 29 149 19 55
   48 96 71 99 72 23 150 45 30
   49 101 62 100 74 22 151 34 7
   50 102 51 101 75 24 152 14 4
   51 102 50 102 73 30 153 8 16
  154 15 6 205 20 18 256 102 84
  155 39 47 206 27 34 257 58 66
  156 39 4 207 32 33 258 64 97
  157 35 26 208 41 31 259 56 80
  158 27 38 209 43 31 260 51 67
  159 43 40 210 37 33 261 52 96
  160 14 23 211 26 18 262 63 62
  161 10 10 212 18 29 263 7 6
  162 15 33 213 14 51 264 33 16
  163 35 72 214 13 11 265 47 45
  164 60 39 215 12 9 266 43 56
  165 55 31 216 15 33 267 42 27
  166 47 30 217 20 25 268 42 64
  167 16 7 218 25 17 269 75 74
  168 0 6 219 31 29 270 68 96
  169 0 8 220 36 66 271 86 61
  170 0 8 221 66 0 272 66 0
  171 0 2 222 50 13 273 37 0
  172 2 17 223 16 24 274 45 37
  173 10 28 224 26 50 275 68 96
  174 28 31 225 64 23 276 80 97
  175 33 30 226 81 20 277 92 96
  176 36 0 227 83 11 278 90 97
  177 19 10 228 79 23 279 82 96
  178 1 18 229 76 31 280 94 81
  179 0 16 230 68 24 281 90 85
  180 1 3 231 59 33 282 96 65
  181 1 4 232 59 3 283 70 96
  182 1 5 233 25 7 284 55 95
  183 1 6 234 21 10 285 70 96
  184 1 5 235 20 19 286 79 96
  185 1 3 236 4 10 287 81 71
  186 1 4 237 5 7 288 71 60
  187 1 4 238 4 5 289 92 65
  188 1 6 239 4 6 290 82 63
  189 8 18 240 4 6 291 61 47
  190 20 51 241 4 5 292 52 37
  191 49 19 242 7 5 293 24 0
  192 41 13 243 16 28 294 20 7
  193 31 16 244 28 25 295 39 48
  194 28 21 245 52 53 296 39 54
  195 21 17 246 50 8 297 63 58
  196 31 21 247 26 40 298 53 31
  197 21 8 248 48 29 299 51 24
  198 0 14 249 54 39 300 48 40
  199 0 12 250 60 42 301 39 0
  200 3 8 251 48 18 302 35 18
  201 3 22 252 54 51 303 36 16
  202 12 20 253 88 90 304 29 17
  203 14 20 254 103 84 305 28 21
  204 16 17 255 103 85 306 31 15
  307 31 10 358 29 0 409 34 43
  308 43 19 359 18 13 410 68 83
  309 49 63 360 25 11 411 102 48
  310 78 61 361 28 24 412 62 0
  311 78 46 362 34 53 413 41 39
  312 66 65 363 65 83 414 71 86
  313 78 97 364 80 44 415 91 52
  314 84 63 365 77 46 416 89 55
  315 57 26 366 76 50 417 89 56
  316 36 22 367 45 52 418 88 58
  317 20 34 368 61 98 419 78 69
  318 19 8 369 61 69 420 98 39
  319 9 10 370 63 49 421 64 61
  320 5 5 371 32 0 422 90 34
  321 7 11 372 10 8 423 88 38
  322 15 15 373 17 7 424 87 62
  323 12 9 374 16 13 425 100 53
  324 13 27 375 11 6 426 81 58
  325 15 28 376 9 5 427 74 51
  326 16 28 377 9 12 428 76 57
  327 16 31 378 12 46 429 76 72
  328 15 20 379 15 30 430 85 72
  329 17 0 380 26 28 431 84 60
  330 20 34 381 13 9 432 83 72
  331 21 25 382 16 21 433 83 72
  332 20 0 383 24 4 434 86 72
  333 23 25 384 36 43 435 89 72
  334 30 58 385 65 85 436 86 72
  335 63 96 386 78 66 437 87 72
  336 83 60 387 63 39 438 88 72
  337 61 0 388 32 34 439 88 71
  338 26 0 389 46 55 440 87 72
  339 29 44 390 47 42 441 85 71
  340 68 97 391 42 39 442 88 72
  341 80 97 392 27 0 443 88 72
  342 88 97 393 14 5 444 84 72
  343 99 88 394 14 14 445 83 73
  344 102 86 395 24 54 446 77 73
  345 100 82 396 60 90 447 74 73
  346 74 79 397 53 66 448 76 72
  347 57 79 398 70 48 449 46 77
  348 76 97 399 77 93 450 78 62
  349 84 97 400 79 67 451 79 35
  350 86 97 401 46 65 452 82 38
  351 81 98 402 69 98 453 81 41
  352 83 83 403 80 97 454 79 37
  353 65 96 404 74 97 455 78 35
  354 93 72 405 75 98 456 78 38
  355 63 60 406 56 61 457 78 46
  356 72 49 407 42 0 458 75 49
  357 56 27 408 36 32 459 73 50
  460 79 58 511 85 73 562 43 25
  461 79 71 512 84 73 563 30 60
  462 83 44 513 85 73 564 40 45
  463 53 48 514 86 73 565 37 32
  464 40 48 515 85 73 566 37 32
  465 51 75 516 85 73 567 43 70
  466 75 72 517 85 72 568 70 54
  467 89 67 518 85 73 569 77 47
  468 93 60 519 83 73 570 79 66
  469 89 73 520 79 73 571 85 53
  470 86 73 521 78 73 572 83 57
  471 81 73 522 81 73 573 86 52
  472 78 73 523 82 72 574 85 51
  473 78 73 524 94 56 575 70 39
  474 76 73 525 66 48 576 50 5
  475 79 73 526 35 71 577 38 36
  476 82 73 527 51 44 578 30 71
  477 86 73 528 60 23 579 75 53
  478 88 72 529 64 10 580 84 40
  479 92 71 530 63 14 581 85 42
  480 97 54 531 70 37 582 86 49
  481 73 43 532 76 45 583 86 57
  482 36 64 533 78 18 584 89 68
  483 63 31 534 76 51 585 99 61
  484 78 1 535 75 33 586 77 29
  485 69 27 536 81 17 587 81 72
  486 67 28 537 76 45 588 89 69
  487 72 9 538 76 30 589 49 56
  488 71 9 539 80 14 590 79 70
  489 78 36 540 71 18 591 104 59
  490 81 56 541 71 14 592 103 54
  491 75 53 542 71 11 593 102 56
  492 60 45 543 65 2 594 102 56
  493 50 37 544 31 26 595 103 61
  494 66 41 545 24 72 596 102 64
  495 51 61 546 64 70 597 103 60
  496 68 47 547 77 62 598 93 72
  497 29 42 548 80 68 599 86 73
  498 24 73 549 83 53 600 76 73
  499 64 71 550 83 50 601 59 49
  500 90 71 551 83 50 602 46 22
  501 100 61 552 85 43 603 40 65
  502 94 73 553 86 45 604 72 31
  503 84 73 554 89 35 605 72 27
  504 79 73 555 82 61 606 67 44
  505 75 72 556 87 50 607 68 37
  506 78 73 557 85 55 608 67 42
  507 80 73 558 89 49 609 68 50
  508 81 73 559 87 70 610 77 43
  509 81 73 560 91 39 611 58 4
  510 83 73 561 72 3 612 22 37
  613 57 69 664 92 72 715 102 64
  614 68 38 665 91 72 716 102 69
  615 73 2 666 90 71 717 102 68
  616 40 14 667 90 71 718 102 70
  617 42 38 668 91 71 719 102 69
  618 64 69 669 90 70 720 102 70
  619 64 74 670 90 72 721 102 70
  620 67 73 671 91 71 722 102 62
  621 65 73 672 90 71 723 104 38
  622 68 73 673 90 71 724 104 15
  623 65 49 674 92 72 725 102 24
  624 81 0 675 93 69 726 102 45
  625 37 25 676 90 70 727 102 47
  626 24 69 677 93 72 728 104 40
  627 68 71 678 91 70 729 101 52
  628 70 71 679 89 71 730 103 32
  629 76 70 680 91 71 731 102 50
  630 71 72 681 90 71 732 103 30
  631 73 69 682 90 71 733 103 44
  632 76 70 683 92 71 734 102 40
  633 77 72 684 91 71 735 103 43
  634 77 72 685 93 71 736 103 41
  635 77 72 686 93 68 737 102 46
  636 77 70 687 98 68 738 103 39
  637 76 71 688 98 67 739 102 41
  638 76 71 689 100 69 740 103 41
  639 77 71 690 99 68 741 102 38
  640 77 71 691 100 71 742 103 39
  641 78 70 692 99 68 743 102 46
  642 77 70 693 100 69 744 104 46
  643 78 71 694 102 72 745 103 49
  644 79 72 695 101 69 746 102 45
  645 78 70 696 100 69 747 103 42
  646 80 70 697 102 71 748 103 46
  647 82 71 698 102 71 749 103 38
  648 84 71 699 102 69 750 102 48
  649 83 71 700 102 71 751 103 35
  650 83 73 701 102 68 752 102 48
  651 81 70 702 100 69 753 103 49
  652 80 71 703 102 70 754 102 48
  653 78 71 704 102 68 755 102 46
  654 76 70 705 102 70 756 103 47
  655 76 70 706 102 72 757 102 49
  656 76 71 707 102 68 758 102 42
  657 79 71 708 102 69 759 102 52
  658 78 71 709 100 68 760 102 57
  659 81 70 710 102 71 761 102 55
  660 83 72 711 101 64 762 102 61
  661 84 71 712 102 69 763 102 61
  662 86 71 713 102 69 764 102 58
  663 87 71 714 101 69 765 103 58
  766 102 59 817 81 46 868 83 16
  767 102 54 818 80 39 869 83 12
  768 102 63 819 80 32 870 83 9
  769 102 61 820 81 28 871 83 8
  770 103 55 821 80 26 872 83 7
  771 102 60 822 80 23 873 83 6
  772 102 72 823 80 23 874 83 6
  773 103 56 824 80 20 875 83 6
  774 102 55 825 81 19 876 83 6
  775 102 67 826 80 18 877 83 6
  776 103 56 827 81 17 878 59 4
  777 84 42 828 80 20 879 50 5
  778 48 7 829 81 24 880 51 5
  779 48 6 830 81 21 881 51 5
  780 48 6 831 80 26 882 51 5
  781 48 7 832 80 24 883 50 5
  782 48 6 833 80 23 884 50 5
  783 48 7 834 80 22 885 50 5
  784 67 21 835 81 21 886 50 5
  785 105 59 836 81 24 887 50 5
  786 105 96 837 81 24 888 51 5
  787 105 74 838 81 22 889 51 5
  788 105 66 839 81 22 890 51 5
  789 105 62 840 81 21 891 63 50
  790 105 66 841 81 31 892 81 34
  791 89 41 842 81 27 893 81 25
  792 52 5 843 80 26 894 81 29
  793 48 5 844 80 26 895 81 23
  794 48 7 845 81 25 896 80 24
  795 48 5 846 80 21 897 81 24
  796 48 6 847 81 20 898 81 28
  797 48 4 848 83 21 899 81 27
  798 52 6 849 83 15 900 81 22
  799 51 5 850 83 12 901 81 19
  800 51 6 851 83 9 902 81 17
  801 51 6 852 83 8 903 81 17
  802 52 5 853 83 7 904 81 17
  803 52 5 854 83 6 905 81 15
  804 57 44 855 83 6 906 80 15
  805 98 90 856 83 6 907 80 28
  806 105 94 857 83 6 908 81 22
  807 105 100 858 83 6 909 81 24
  808 105 98 859 76 5 910 81 19
  809 105 95 860 49 8 911 81 21
  810 105 96 861 51 7 912 81 20
  811 105 92 862 51 20 913 83 26
  812 104 97 863 78 52 914 80 63
  813 100 85 864 80 38 915 80 59
  814 94 74 865 81 33 916 83 100
  815 87 62 866 83 29 917 81 73
  816 81 50 867 83 22 918 83 53
  919 80 76 970 81 39 1021 82 35
  920 81 61 971 81 38 1022 79 53
  921 80 50 972 80 41 1023 82 30
  922 81 37 973 81 30 1024 83 29
  923 82 49 974 81 23 1025 83 32
  924 83 37 975 81 19 1026 83 28
  925 83 25 976 81 25 1027 76 60
  926 83 17 977 81 29 1028 79 51
  927 83 13 978 83 47 1029 86 26
  928 83 10 979 81 90 1030 82 34
  929 83 8 980 81 75 1031 84 25
  930 83 7 981 80 60 1032 86 23
  931 83 7 982 81 48 1033 85 22
  932 83 6 983 81 41 1034 83 26
  933 83 6 984 81 30 1035 83 25
  934 83 6 985 80 24 1036 83 37
  935 71 5 986 81 20 1037 84 14
  936 49 24 987 81 21 1038 83 39
  937 69 64 988 81 29 1039 76 70
  938 81 50 989 81 29 1040 78 81
  939 81 43 990 81 27 1041 75 71
  940 81 42 991 81 23 1042 86 47
  941 81 31 992 81 25 1043 83 35
  942 81 30 993 81 26 1044 81 43
  943 81 35 994 81 22 1045 81 41
  944 81 28 995 81 20 1046 79 46
  945 81 27 996 81 17 1047 80 44
  946 80 27 997 81 23 1048 84 20
  947 81 31 998 83 65 1049 79 31
  948 81 41 999 81 54 1050 87 29
  949 81 41 1000 81 50 1051 82 49
  950 81 37 1001 81 41 1052 84 21
  951 81 43 1002 81 35 1053 82 56
  952 81 34 1003 81 37 1054 81 30
  953 81 31 1004 81 29 1055 85 21
  954 81 26 1005 81 28 1056 86 16
  955 81 23 1006 81 24 1057 79 52
  956 81 27 1007 81 19 1058 78 60
  957 81 38 1008 81 16 1059 74 55
  958 81 40 1009 80 16 1060 78 84
  959 81 39 1010 83 23 1061 80 54
  960 81 27 1011 83 17 1062 80 35
  961 81 33 1012 83 13 1063 82 24
  962 80 28 1013 83 27 1064 83 43
  963 81 34 1014 81 58 1065 79 49
  964 83 72 1015 81 60 1066 83 50
  965 81 49 1016 81 46 1067 86 12
  966 81 51 1017 80 41 1068 64 14
  967 80 55 1018 80 36 1069 24 14
  968 81 48 1019 81 26 1070 49 21
  969 81 36 1020 86 18 1071 77 48
 1072 103 11 1123 66 62 1174 76 8
 1073 98 48 1124 74 29 1175 76 7
 1074 101 34 1125 64 74 1176 67 45
 1075 99 39 1126 69 40 1177 75 13
 1076 103 11 1127 76 2 1178 75 12
 1077 103 19 1128 72 29 1179 73 21
 1078 103 7 1129 66 65 1180 68 46
 1079 103 13 1130 54 69 1181 74 8
 1080 103 10 1131 69 56 1182 76 11
 1081 102 13 1132 69 40 1183 76 14
 1082 101 29 1133 73 54 1184 74 11
 1083 102 25 1134 63 92 1185 74 18
 1084 102 20 1135 61 67 1186 73 22
 1085 96 60 1136 72 42 1187 74 20
 1086 99 38 1137 78 2 1188 74 19
 1087 102 24 1138 76 34 1189 70 22
 1088 100 31 1139 67 80 1190 71 23
 1089 100 28 1140 70 67 1191 73 19
 1090 98 3 1141 53 70 1192 73 19
 1091 102 26 1142 72 65 1193 72 20
 1092 95 64 1143 60 57 1194 64 60
 1093 102 23 1144 74 29 1195 70 39
 1094 102 25 1145 69 31 1196 66 56
 1095 98 42 1146 76 1 1197 68 64
 1096 93 68 1147 74 22 1198 30 68
 1097 101 25 1148 72 52 1199 70 38
 1098 95 64 1149 62 96 1200 66 47
 1099 101 35 1150 54 72 1201 76 14
 1100 94 59 1151 72 28 1202 74 18
 1101 97 37 1152 72 35 1203 69 46
 1102 97 60 1153 64 68 1204 68 62
 1103 93 98 1154 74 27 1205 68 62
 1104 98 53 1155 76 14 1206 68 62
 1105 103 13 1156 69 38 1207 68 62
 1106 103 11 1157 66 59 1208 68 62
 1107 103 11 1158 64 99 1209 68 62
 1108 103 13 1159 51 86 1210 54 50
 1109 103 10 1160 70 53 1211 41 37
 1110 103 10 1161 72 36 1212 27 25
 1111 103 11 1162 71 47 1213 14 12
 1112 103 10 1163 70 42 1214 0 0
 1113 103 10 1164 67 34 1215 0 0
 1114 102 18 1165 74 2 1216 0 0
 1115 102 31 1166 75 21 1217 0 0
 1116 101 24 1167 74 15 1218 0 0
 1117 102 19 1168 75 13 1219 0 0
 1118 103 10 1169 76 10 1220 0 0
 1119 102 12 1170 75 13 1221 0 0
 1120 99 56 1171 75 10 1222 0 0
 1121 96 59 1172 75 7 1223 0 0
 1122 74 28 1173 75 13 1224 0 0
 1225 0 0
 1226 0 0
 1227 0 0
 1228 0 0
 1229 0 0
 1230 0 0
 1231 0 0
 1232 0 0
 1233 0 0
 1234 0 0
 1235 0 0
 1236 0 0
 1237 0 0
 1238 0 0
 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


    Figura de mai jos reprezintă grafic programarea frânei pentru încercarea NRTC.
__________
    NOTĂ (CTCE)
    Graficul programării frânei pentru încercarea NRTC se găseşte în Monitorul Oficial nr. 472bis din 13 iulie 2007, Partea I, pag. 84. (a se vedea imaginea asociată)


    Subanexa nr. 5
                    CERINŢE DE DURABILITATE

    1. PERIOADA DE MENŢINERE ÎN TIMP A CARACTERISTICILOR DE EMISII ŞI FACTORII DE DETERIORARE

    Prezenta subanexă se aplică numai motoarelor cu aprindere prin comprimare ale fazelor III A, III B şi IV.
    1.1. Pentru fiecare poluant reglementat, producătorii stabilesc un factor de deteriorare (FD) pentru toate familiile de motoare ale fazelor III A şi III B. Aceşti factori sunt utilizaţi pentru aprobarea de tip şi încercările motoarelor din linia de producţie.
    1.1.1. Încercările în vederea determinării FD sunt efectuate după cum urmează:
    1.1.1.1. Producătorul executa încercări de durabilitate pentru a acumula ore de funcţionare a motoarelor, conform unui program de încercare care, pe baza bunei evaluări inginereşti, este elaborat de maniera de a fi reprezentativ pentru deteriorarea caracteristicilor de emisii cu ocazia funcţionării motorului, în condiţii normale de utilizare. Perioada de încercare de durabilitate trebuie în mod normal să reprezinte cel puţin echivalentul unui sfert din perioada de menţinere în timp a caracteristicilor de emisii (PDCE).
    Orele de funcţionare pot fi acumulate făcând să funcţioneze motorul pe un stand de încercări cu frână sau în condiţii reale de funcţionare. Încercările de durabilitate accelerate pot fi efectuate executând programul de încercări pentru acumularea de ore de funcţionare cu un factor de sarcină mai ridicat decât în condiţii normale de utilizare. Factorul de accelerare, adică numărul de ore de încercare de durabilitate a motorului în raport cu numărul echivalent de ore PDCE, este determinat de producător pe baza bunei evaluări inginereşti.
    Pe parcursul perioadei de încercare de durabilitate nici un element important pe planul emisiilor nu poate fi reparat sau înlocuit, în afară de ceea ce este prevăzut în programul normal de întreţinere recomandat de către producător.
    Producătorul motorului selectează, în urma unei analize tehnice, subsistemele sau componentele de utilizat pentru determinarea FD a emisiilor unei familii de motoare sau familii de motoare dotate cu tehnici comparabile în materie de reducerea emisiilor. Motorul supus încercării trebuie să reprezinte caracteristicile de deteriorare a emisiilor familiilor de motoare cărora le vor fi aplicate valorile FD în vederea obţinerii certificatului de aprobare de tip. Motoarele care diferă sub aspectul alezajului şi cursei, configuraţiei, alimentării cu aer şi combustibil pot fi considerate ca echivalente în ceea ce priveşte caracteristicile de deteriorare a emisiilor dacă această echivalenţă este sprijinită pe elemente tehnice suficiente.
    Factorii FD ai altor producători se pot utiliza dacă se apreciază că există o echivalenţă tehnologică cu privire la deteriorarea emisiilor şi dacă se poate demonstra că încercările au fost efectuate conform exigenţelor prescrise.
    Încercările efectuate în vederea determinării emisiilor conform procedurilor descrise în prezenta hotărâre se desfăşoară după rodajul iniţial al motorului, înaintea oricărei acumulări de ore de funcţionare şi la sfârşitul perioadei de încercare de durabilitate. De asemenea, încercările pentru determinarea emisiilor se pot efectua la intervale repartizate pe durata încercării şi datele obţinute pot fi utilizate pentru a determina tendinţa de evoluţie a deteriorării emisiilor.
    1.1.1.2. Autoritatea competentă care eliberează certificatul de aprobare de tip nu poate asista la încercările efectuate în vederea determinării menţinerii în timp a caracteristicilor de emisii.
    1.1.1.3. Determinarea valorilor FD din încercările de durabilitate
    Un FD suplimentar se defineşte ca fiind valoarea obţinută prin scăderea valorii emisiei determinate la începutul PDCE din valoarea emisiei determinată la sfârşitul PDCE.
    Un FD multiplicator se defineşte ca fiind nivelul emisiilor determinat la sfârşitul PDCE raportat la valoarea emisiei înregistrate la începutul PDCE.
    Se stabilesc valori distincte ale FD pentru fiecare dintre produşii poluanţi reglementaţi prin legislaţie. Valoarea unui FD suplimentar pentru norma NO(x) + HC este determinată pe baza sumei poluanţilor, fără a ţine seama de faptul că o valoare de deteriorare negativă pentru un poluant nu poate să compenseze deteriorarea pentru alt poluant. În cazul unui FD multiplicator pentru NO(x) + HC, se determină FD separat pentru NO(x) şi separat pentru HC, aceste valori sunt aplicate separat pentru calculul nivelului emisiilor deteriorate plecând de la rezultatul unei încercări de emisii, înainte de a combina valorile emisiilor de NO(x) şi HC pentru a stabili dacă norma este respectată.
    În cazurile în care încercările nu se efectuează în timpul întregii PDCE, valorile emisiilor de la sfârşitul PDCE se determină prin extrapolare la toată perioada PDCE a tendinţei de deteriorare a emisiilor stabilite în timpul perioadei de încercare. În cazul în care rezultatele încercărilor de emisii au fost înregistrate periodic în cursul perioadei de încercare de durabilitate sunt aplicate tehnicile de tratament statistic standard bazate pe bunele practici inginereşti pentru a determina nivelul emisiilor la sfârşitul PDCE; se poate efectua o analiză a semnificaţiei statistice cu ocazia determinării valorilor emisiilor finale.
    În cazul în care rezultatul calculului este o valoare subunitară pentru un FD multiplicator sau mai mică de 0,00 pentru un FD suplimentar; FD se consideră egal cu 1 sau respectiv cu 0.
    1.1.1.4. Cu acordul autorităţii competente care certifică aprobarea de tip, un producător poate utiliza valori FD stabilite din rezultatele încercărilor de durabilitate efectuate pentru a obţine valori FD pentru aprobarea motoarelor cu combustie internă destinate autocamioanelor rutiere grele. Această posibilitate este autorizată dacă există o echivalenţă tehnologică între motorul rutier supus la încercare şi familia de motoare nerutiere cărora le sunt aplicate valorile FD în vederea aprobării lor. Valorile FD obţinute din rezultatele încercărilor de durabilitate ale emisiilor motoarelor rutiere trebuie să fie calculate pe baza valorilor PDCE definite la punctul 2.
    1.1.1.5. În cazul în care unei familii de motoare i se aplică o tehnologie stabilită, încercările pot fi înlocuite printr-o analiză bazată pe bunele practici inginereşti pentru determinarea unui factor de deteriorare pentru această familie de motoare, cu acordul autorităţii competente.
    1.2. Informaţii cu privire la FD din cererile de aprobare de tip
    1.2.1. Factorii FD suplimentari sunt specificaţi pentru fiecare poluant în cererea de aprobare de tip a unei familii de motoare cu aprindere prin comprimare nedotate cu un dispozitiv de posttratare.
    1.2.2. Factorii FD multiplicatori sunt specificaţi pentru fiecare poluant în cererea de aprobare de tip a unei familii de motoare cu aprindere prin comprimare dotate cu un dispozitiv de posttratare.
    1.2.3. Producătorul furnizează la cererea autorităţii competente informaţiile aferente valorilor FD stabilite. Aceste informaţii cuprind în general rezultatele încercărilor de emisii din programul pentru acumularea de ore de funcţionare, proceduri de întreţinere, împreună cu, dacă este cazul, informaţii în sprijinul aprecierilor tehnice cu privire la echivalenţa tehnologică.

    2. PERIOADA DE MENŢINERE ÎN TIMP A CARACTERISTICILOR DE EMISII PENTRU MOTOARELE DIN FAZA III A, III B şi IV

    2.1. Producătorii trebuie să utilizeze PDCE indicate în tabelul 1 al acestei părţi:
    Tabelul 1 - Categorii de perioade de menţinere în timp a caracteristicilor de emisii pentru motoarele cu aprindere prin comprimare ale fazelor III A, III B şi IV (ore)

 ┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┐
 │ Categorie │ Durata de viaţă utilă (ore) │
 │ (plaja de putere) │ PDCE │
 ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
 │ ≤ 37kW │ 3.000 │
 │ (motoare de turaţie constantă) │ │
 ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
 │ ≤ 37kW │ 5.000 │
 │ (motoare de turaţie variabilă) │ │
 ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
 │ > 37kW │ 8.000 │
 ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
 │ Motoare destinate propulsiei │ 10.000 │
 │vapoarelor din navigaţia interioară │ │
 ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
 │ Motoare pentru automotoare │ 10.000 │
 └──────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┘


    ANEXA 4

                       PROCEDURI DE ÎNCERCARE
             pentru motoarele cu aprindere prin scânteie

    1. INTRODUCERE
    1.1. Prezenta anexă descrie metoda pentru măsurarea emisiilor de gaze şi particule poluante provenind de la motoarele supuse încercării.
    1.2. Încercarea se efectuează cu motorul pe un stand de încercări şi cuplat la frână.

    2. CONDIŢII DE ÎNCERCARE
    2.1. Condiţii de încercare a motorului
    Temperatura absolută [T(a)] a aerului la intrare în motor exprimată în grade Kelvin şi presiunea atmosferică în condiţii uscate p(s), exprimată în (kPa) sunt măsurate, iar parametrul este determinat conform relaţiei următoare:

             99 T(a)
     f(a) = [───]^1,2 x [───]^0,6
             p(s) 298


    2.1.1. Validitatea încercării
    Pentru ca încercarea să fie valabilă, parametrul trebuie să fie:

    0,93 ≤ f(a) ≤ 1,07

    2.1.2. Motoare cu răcirea aerului de supraalimentare
    Temperatura agentului de răcire şi cea a aerului de supraalimentare trebuie înregistrate.
    2.2. Sistemul de aspiraţie a aerului în motor
    Motorul supus la încercare trebuie să fie echipat cu un sistem de aspiraţie de aer obturat la 10% din limita superioară specificată de producător pentru un filtru de aer nou şi să fie un motor care să funcţioneze în condiţii normale, aşa cum este indicat de producător, de maniera de a obţine debitul maxim de aer.
    Pentru motoarele cu aprindere prin scânteie (cilindree < 1000 cmc) trebuie să fie utilizat un sistem reprezentativ al motorului instalat.
    2.3. Sistemul de eşapament al motorului
    Motorul supus la încercare trebuie să fie echipat cu un sistem de eşapament la care contrapresiunea gazelor să se situeze la 10% din limita superioară indicată de producător pentru motor, atunci când acesta funcţionează în condiţiile în care dă puterea maximă declarată, în aplicaţia considerată.
    Pentru motoarele mici cu aprindere prin scânteie (cilindree < 1000cmc), trebuie să fie utilizat un sistem reprezentativ al motorului instalat.
    2.4. Sistemul de răcire
    Sistemul de răcire trebuie să fie capabil să menţină motorul la temperaturi normale de funcţionare prescrise de producător. Această prevedere se aplică la elementele ce trebuie să fie demontate pentru a măsura puterea, ca de exemplu, în cazul în care trebuie demontat ventilatorul sau suflanta de răcire a motorului pentru a avea acces la arborele cotit.
    2.5. Uleiul de ungere
    Este utilizat un ulei în conformitate cu specificaţiile producătorului pentru un motor şi o întrebuinţare dată. Producătorii trebuie să utilizeze uleiuri de motor care sunt în comerţ.
    Caracteristicile uleiului de ungere utilizat pentru încercări sunt înscrise în anexa nr. 7, subanexa nr. 2, pct. 1.2, pentru motoarele cu aprindere prin scânteie şi prezentate cu rezultatele încercărilor.
    2.6. Carburatoare reglabile
    Motoarele dotate cu carburatoare de reglaj limitat trebuie să fie încercate la două reglaje extreme.
    2.7. Combustibilul pentru încercare
    Acesta este combustibilul de referinţă indicat la anexa nr. 5.
    Cifra octanică şi densitatea combustibilului de referinţă utilizat pentru încercări sunt indicate la anexa nr. 7, subanexa nr. 2, pct. 1.1.1., pentru motoarele cu aprindere prin scânteie.
    Pentru motoarele în doi timpi, raportul amestec combustibil/ulei, trebuie să fie cel preconizat de producător. Procentul de ulei în amestecul combustibil/ulei care alimentează motoarele în doi timpi şi densitatea astfel obţinută pentru combustibil sunt indicate la anexa nr. 7, subanexa nr. 2, pct. 1.1.4., pentru motoarele cu aprindere prin scânteie.
    2.8. Stabilirea regimurilor de încercare cu frâna
    Măsurarea emisiilor se bazează pe puterea necorectată la frână. Auxiliarele care servesc numai la funcţionarea echipamentului şi care pot fi montate pe motor sunt demontate. Dacă aceste dispozitive auxiliare nu se demontează, se impune determinarea puterii absorbite de acestea pentru calcularea regimurilor de încărcare a frânei, excepţie făcând cazurile în care dispozitivele auxiliare fac parte integrantă din motor (de exemplu, ventilatoarele de răcire pentru motoarele răcite cu aer).
    Pentru motoarele care permit să se procedeze la o astfel de ajustare, reglajele depresiunii în galeria de aspiraţie şi al contrapresiunii în tubulatura de eşapament sunt ajustate la limitele superioare indicate de producător, în conformitate cu pct. 2.2. şi 2.3.
    Valorile maxime ale momentului motor la turaţiile de încercare specificate sunt determinate experimental pentru a calcula valorile momentului motor pentru secvenţele de încercare specificate.
    Pentru motoarele care nu sunt concepute pentru a funcţiona într-o plajă de turaţii pe o curbă de moment motor la plină sarcină, momentul motor maxim la turaţiile de încercare este declarat de producător.
    Puterea pentru regimul motorului la fiecare din secvenţele de încercare este calculată cu ajutorul următoarei formule:

                           L
    S = ([P(M) + P(AE)] x ───) - p(AE)
                          100

    unde:
    - S - puterea calculată a frânei [kw];
    - PM - puterea maximă măsurată sau declarată pentru regimul utilizat în condiţiile de încercare [kw] şi necerute de prevederile anexei nr. 7, subanexa nr. 2;
    - PAE - puterea totală absorbită, declarată, pentru toate auxiliarele, instalate pentru încercare [kw] şi necerute de prevederile anexei nr. 7, subanexa nr. 3;
    - L - procentul de cuplu specific pentru secvenţa de încercare.

    Dacă raportul:

    P(AE)
    ───── ≥ 0,03
    P(M)

    valoarea PAE poate fi verificată de autoritatea competentă responsabilă cu acordarea aprobării de tip.

    3. EFECTUAREA ÎNCERCĂRII
    3.1. Instalarea echipamentului de măsurare
    Aparatura şi sondele de prelevare trebuie să fie instalate conform cerinţelor. Când se utilizează un sistem de diluare de gaze de eşapament în circuitul direct, sistemul trebuie să fie cuplat cu conducta de eşapament la extremitatea acesteia.
    3.2. Punerea în funcţiune a sistemului de diluare şi a motorului
    Sistemul de diluare şi motorul trebuie să fie puse în funcţiune şi încălzit progresiv până când temperaturile şi presiunile sunt stabilizate la plină sarcină şi la turaţie nominală (pct. 3.5.2.).
    3.3. Reglajul coeficientului de diluţie
    Coeficientul de diluţie total nu trebuie să fie mai mic de 4.
    Pentru sistemele de control al concentraţiei de CO(2) sau de NO(x), conţinutul de aer de diluare în CO(2) sau NO(X) trebuie să fie măsurat la începutul şi la sfârşitul fiecărei încercări.
    Ecartul între concentraţiile de fond de CO(2) sau de NO(X) în aerul de diluare înainte şi după încercare nu trebuie să fie mai mare de 100 ppm pentru CO(2) şi 5 ppm pentru NO(x).
    Atunci când se utilizează un sistem de analiză de gaze de eşapament diluate, concentraţiile de fond relevante sunt determinate prelevând aerul de diluare într-un sac de prelevare pe toată durata încercării. Măsurarea continuă a concentraţiei de fond (fără sac de prelevare) poate fi efectuată în cel puţin trei puncte, la începutul, la sfârşitul şi la mijlocul ciclului şi trebuie efectuată media cifrelor obţinute. Se poate renunţa la măsurarea concentraţiei de fond dacă producătorul o cere.
    3.4. Verificarea analizoarelor
    Analizoarele de emisii trebuie să fie puse la zero şi etalonate.
    3.5. Ciclul de încercare
    3.5.1. Specificaţia c) echipamente conform anexei nr. 1, pct. 1 lit. a) iii)
    Următoarele cicluri de încercare sunt aplicate pentru funcţionarea, pe bancul de încercare, a motorului de încercat, conform tipului de echipament dat:
    - ciclul D : motoare cu turaţie constantă şi sarcină intermitentă precum grupurile electrogene;
    - ciclul G1 : echipamente neportabile funcţionând la turaţia intermediară;
    - ciclul G2 : echipamente neportabile funcţionând la turaţia nominală;
    - ciclul G3 : echipamente portabile.
    3.5.1.1. Secvenţele de încercare şi factorii de ponderare

    Ciclul D
 ┌───────────────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬──────────┐
 │ Nr. secvenţei │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ │ │ │ │ │ │
 ├───────────────┼────┴────┴────┴────┴────┼────┴────┴────┴────┴────┼──────────┤
 │Turaţia │ Turaţie nominală │ Turaţie intermediară │Turaţia de│
 │motorului │ │ │ relanti │
 ├───────────────┼────┬────┬────┬────┬────┼────┬────┬────┬────┬────┼──────────┤
 │Sarcina*1) │100 │ 75 │ 50 │ 25 │ 10 │ │ │ │ │ │ │
 │în % │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
 │Factorul de │0,05│0,25│0,3 │0,3 │0,1 │ │ │ │ │ │ │
 │ponderare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
 └───────────────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴──────────┘

    Ciclul G1
 ┌───────────────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬──────────┐
 │ Nr. secvenţei │ │ │ │ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │
 ├───────────────┼────┴────┴────┴────┴────┼────┴────┴────┴────┴────┼──────────┤
 │Turaţia │ Turaţie nominală │ Turaţie intermediară │Turaţia de│
 │motorului │ │ │ relanti │
 ├───────────────┼────┬────┬────┬────┬────┼────┬────┬────┬────┬────┼──────────┤
 │Sarcina │ │ │ │ │ │100 │ 75 │ 50 │ 25 │ 10 │ 0 │
 │în % │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
 ├───────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼──────────┤
 │Factorul de │ │ │ │ │ │0,09│ 0,2│0,29│ 0,3│0,07│ 0,05 │
 │ponderare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
 └───────────────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴──────────┘

    Ciclul G2
 ┌───────────────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬──────────┐
 │ Nr. secvenţei │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ │ │ │ │ │ 6 │
 ├───────────────┼────┴────┴────┴────┴────┼────┴────┴────┴────┴────┼──────────┤
 │Turaţia │ Turaţie nominală │ Turaţie intermediară │Turaţia de│
 │motorului │ │ │ relanti │
 ├───────────────┼────┬────┬────┬────┬────┼────┬────┬────┬────┬────┼──────────┤
 │Sarcina (%) │100 │ 75 │ 50 │ 25 │ 10 │ │ │ │ │ │ 0 │
 ├───────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼──────────┤
 │Factorul de │0,09│ 0,2│0,29│ 0,3│0,07│ │ │ │ │ │ 0,05 │
 │ponderare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
 └───────────────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴──────────┘


 ┌───────────────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬──────────┐
 │ │ 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 2 │
 ├───────────────┼────┴────┴────┴────┴────┼────┴────┴────┴────┴────┼──────────┤
 │Turaţia │ Turaţie nominală │ Turaţie intermediară │Turaţia de│
 │motorului │ │ │ relanti │
 ├───────────────┼────┬────┬────┬────┬────┼────┬────┬────┬────┬────┼──────────┤
 │Sarcina (%) │100 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 0 │
 ├───────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼──────────┤
 │Factorul de │0,85│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 0,15*) │
 │ponderare │ *) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
 └───────────────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴──────────┘

──────────
    *1) Coeficienţii de sarcină sunt valorile procentuale ale cuplului ce corespunde la turaţia de putere pentru serviciul de bază, definită ca fiind puterea maximă disponibilă de-a lungul unei perioade de exploatare variabilă, a cărei durată poate atinge un număr anual nelimitat de ore, între întreţinerile curente şi în condiţiile de mediu stabilite, întreţinerea fiind efectuată conform prescripţiilor producătorului. Figura 2 de la standardul ISO 8528-1 :1993 (E) oferă o mai bună ilustrare a definiţiei puterii pentru serviciul de bază.
    *) Pentru faza I, se pot utiliza valorile 0,90 şi 0,10 în locul lui 0,85 şi respectiv 0,15.
──────────

    3.5.1.2. Alegerea ciclului de încercare potrivit
    Dacă utilizarea principală a unui model de motor este cunoscută, ciclul de încercări poate fi ales după exemplele date la pct. 3.5.1.3.
    Dacă există o incertitudine cu privire la utilizarea principală a motorului, ciclul de încercări adecvat este ales după specificaţia motorului.
    3.5.1.3. Exemple (liste neexhaustive)
    Exemple tipice conform cu ciclurile:
    * Ciclul D:
    a) grupuri electrogene cu sarcină intermitentă, cuprinzând grupurile instalate la bordul navelor şi trenurilor (în afară celor de propulsie), grupuri frigorifice, aparate de sudură;
    b) compresoare cu gaz.
    * Ciclul G1:
    a) maşini de tuns gazon autopurtate cu motorul în faţă sau în spate, maşini de golf;
    b) curăţătoare de gazon;
    c) maşini de tuns cu lamă rotativă sau cu cilindru, portabile;
    d) echipamente de deszăpezire;
    e) concasoare de deşeuri.
    * Ciclul G2:
    a) grupuri electrogene, pompe, aparate de sudură şi compresoare de aer transportabile;
    b) pot fi, de asemenea, incluse maşinile de tuns iarbă şi echipamentele de grădină funcţionând la turaţia nominală al motorului.
    * Ciclul G3:
    a) suflătoare;
    b) fierăstraie cu lanţ;
    c) tăietoare de gard viu;
    d) fierăstraie portabile;
    e) motoprăşitoare;
    f) pulverizatoare;
    g) tăietoare de borduri cu fir metalic;
    h) aparate de aspirat.
    3.5.2. Condiţionarea motorului
    Motorul şi sistemul trebuie aduse la temperatura corespunzătoare valorilor maxime de turaţie şi de moment motor pentru a stabili parametrii motorului conform recomandărilor producătorului.
    Observaţie :
    Perioada de condiţionare trebuie de asemenea să împiedice depunerile obţinute la o încercare anterioară asupra sistemului de eşapament. O perioadă de stabilizare între punctele de încercare este, de asemenea, prescrisă pentru a reduce la minim influenţa pe care acestea din urmă ar putea să le aibă una asupra alteia.
    3.5.3. Desfăşurarea încercărilor
    Ciclurile de încercare G1, G2 sau G3 sunt efectuate în ordinea numerică a secvenţelor, aşa cum au fost definite mai sus pentru ciclul în cauză.
    Fiecare timp de prelevare este mai mic de 180 secunde, la minim pentru fiecare secvenţă. Concentraţiile emisiilor poluante, din gazele de eşapament, sunt măsurate şi înregistrate pe parcursul ultimelor 120 secunde din timpul de prelevare corespunzător.
    Pentru fiecare punct de măsură, durata secvenţei trebuie să fie suficient de lungă pentru ca motorul să fie stabilizat ca temperatură înainte de începerea prelevării de gaze. Durata secvenţei trebuie să fie înregistrată şi prezentată în raportul de încercări:
    a) Pentru motoarele încercate în varianta de încercări "reglarea turaţiei frânei" în timpul fiecărei secvenţe a ciclului, după perioada tranzitorie iniţială, turaţia indicată este menţinută cu o abatere de ± 2% din turaţia nominală sau de ± 3 min-1, cea mai mare dintre aceste abateri fiind reţinută în afară de cazul când motorul este la relanti şi atunci când el trebuie să respecte toleranţele indicate de producător. Momentul motor indicat trebuie să fie menţinut în limitele în care media măsurătorilor efectuate în cursul probei să nu depăşească ± 2% din momentul motor maxim la turaţia de încercare.
    b) Pentru motoarele încercate în varianta de încercări "reglarea sarcinii frânei" în timpul fiecărei secvenţe a ciclului de încercare, după perioada iniţială tranzitorie, turaţia indicată este menţinută cu o abatere de ± 2% din turaţia nominală sau ± 3 min-1, cea mai mare dintre aceste abateri fiind reţinută şi în plus, trebuie menţinută în toate cazurile cu o toleranţă de ± 5%, în afară de cazul când motorul este la relanti, trebuie să respecte toleranţele indicate de producător.
    Pe parcursul fiecărei secvenţe a ciclului de încercări în care momentul motor prescris se situează la 50% sau mai mult din momentul motor maxim la turaţia de încercare, momentul motor mediu specificat pe durata perioadei de achiziţie a datelor este menţinut cu o abatere de ±5% din momentul motor prescris. Pe parcursul secvenţelor ciclului de încercare în care momentul motor prescris se situează la mai puţin de 50% din momentul motor maxim la turaţia de încercare, momentul motor mediu specificat pentru durata perioadei de achiziţie a datelor este menţinut cu o abatere de ± 10% din momentul motor prescris sau de ± 0,5 Nm, valoarea mai ridicată fiind reţinută.
    3.5.4. Răspunsul analizorului
    Datele furnizate de analizor trebuie să fie înregistrate cu un înregistrator cu bandă sau măsurate cu ajutorul unui sistem de achiziţie de date echivalent, gazele de eşapament trebuie să traverseze analizorul cel puţin în ultimele 180 secunde ale fiecărei secvenţe.
    Dacă sacii de prelevare sunt utilizaţi pentru a măsura CO şi CO(2) diluate (vezi subanexa nr. 1, pct. 1.4.4.) trebuie să fie prelevată o probă de gaze pe parcursul ultimelor 180 secunde ale fiecărei secvenţe analizate şi rezultatele analizei trebuie să fie înregistrate.
    3.5.5. Parametrii care privesc motorul
    Turaţia şi sarcina motorului, temperatura aerului aspirat şi debitul de combustibil trebuie să fie măsurate pentru fiecare secvenţă odată ce motorul este stabilizat. Orice alte date cerute pentru calcul trebuie să fie înregistrate (vezi subanexa nr. 3, pct. 1.1 şi 1.2).
    3.6. Reverificarea analizoarelor
    După încercarea emisiei, un gaz de pus la zero şi acelaşi gaz de reglaj al sensibilităţii sunt utilizate pentru o nouă verificare. Încercarea este considerată acceptabilă dacă ecartul între două măsurări este mai mic de 2%.

    Subanexa nr. 1

    1. METODE DE MĂSURARE ŞI PRELEVARE
    Constituenţii gazoşi emişi de motorul supus la încercări se măsoară prin metodele descrise la anexa nr. 6. Acestea descriu sistemele de analiză recomandate pentru emisiile de gaze (pct. 1.1).
    1.1. Specificaţia ce priveşte frâna
    Se utilizează un stand de încercări dotat cu o frână ale cărei caracteristici trebuie să permită executarea ciclului de încercări prescris la anexa nr. 4, pct. 3.5.1. Aparatele de măsură a momentului motor şi turaţiei trebuie să permită măsurarea puterii la frână în limitele indicate. Pot fi necesare calcule suplimentare.
    Precizia echipamentelor de măsurare trebuie să fie astfel încât toleranţele cele mai mari indicate la pct. 1.3. să nu fie depăşite.
    1.2. Debitul de combustibil şi debitul total diluat
    Debitmetrele se utilizează la determinarea debitului de combustibil, de care trebuie ţinut cont la calculul emisiilor (subanexa 3), determinare ce trebuie să aibă precizia definită la pct. 1.3. Dacă se utilizează un sistem de diluare în circuit direct, debitul total de gaze de eşapament diluat [G(TOTW)] este măsurat cu un sistem PDP sau CFV - anexa nr. 6, pct. 1.2.1.2. Precizia de măsurare trebuie să fie în conformitate cu prevederile anexei nr. 3, subanexa nr. 2, pct. 2.2.
    1.3. Precizia
    Etalonarea oricărui aparat de măsură decurge conform standardelor naţionale (internaţionale) şi se conformează cerinţelor din tabelele 2 şi 3.

    Tabelul 2 - Erorile admisibile pentru aparatele de măsurare a parametrilor aferenţi motorului

 ┌───┬───────────────────────────┬────────────────────────────────────────────┐
 │Nr.│ Parametrul │ Eroarea admisibilă │
 ├───┼───────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┤
 │ 1 │Turaţia motorului │± 2% din valoarea turaţiei determinate sau │
 │ │ │± 1% din valoarea maximă a turaţiei motoru- │
 │ │ │lui; valoarea cea mai mare se reţine. │
 ├───┼───────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┤
 │ 2 │Momentul motor │± 2% din valoarea momentului motor determi- │
 │ │ │nat sau │
 │ │ │± 1% din valoarea maximă a momentului motor;│
 │ │ │valoarea cea mai mare se reţine. │
 ├───┼───────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┤
 │ 3 │Consumul de combustibil (a)│± 2% din consumul maxim de combustibil al │
 │ │ │motorului │
 ├───┼───────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┤
 │ 4 │Consumul de aer (a) │± 2% din valoarea consumului de aer determi-│
 │ │ │nat sau │
 │ │ │± 1% din valoarea maximă a consumului de aer│
 │ │ │al motorului;valoarea cea mai mare se reţine│
 └───┴───────────────────────────┴────────────────────────────────────────────┘


    (a) Calculele pentru emisiile de gaze de eşapament descrise în prezenta hotărâre sunt, în unele cazuri, bazate pe metode de măsură şi/sau de calcul diferite. Având în vedere câmpul redus de toleranţe totale privind calculele emisiilor de gaze de eşapament, valorile admise pentru parametrii utilizaţi în ecuaţiile prevăzute trebuie să fie mai reduse decât toleranţele incluse în standardul ISO 3046-3.

    Tabelul 3 - Erorile admisibile pentru aparatele de măsurare a altor parametri esenţiali

 ┌───┬────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────┐
 │Nr.│ Parametrul │ Eroarea admisibilă │
 ├───┼────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
 │ 1 │Temperaturile ≤ 600K │± 2K în valoare absolută │
 ├───┼────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
 │ 2 │Temperaturile ≥ 600K │± 1% din valoarea determinată │
 ├───┼────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
 │ 3 │Presiunea gazelor de eşapament │± 0,2 KPa în valoare absolută │
 ├───┼────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
 │ 4 │Depresiunea în colectorul de │± 0,05 kpa în valoare absolută │
 │ │aspiraţie │ │
 ├───┼────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
 │ 5 │Presiunea atmosferică │± 0,1 kpa în valoare absolută │
 ├───┼────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
 │ 6 │Alte presiuni │± 0,1 kpa în valoare absolută │
 ├───┼────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
 │ 7 │Umiditatea relativă │± 3% în valoare absolută │
 ├───┼────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
 │ 8 │Umiditatea absolută │± 5% din valoarea determinată │
 ├───┼────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
 │ 9 │Debitul de aer de diluare │± 2% din valoarea determinată │
 ├───┼────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
 │10 │Debitul de gaz de eşapament diluat │± 2% din valoarea determinată │
 └───┴────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────┘


    1.4. Determinarea componenţilor gazoşi
    1.4.1. Specificaţii generale cu privire la analizoare
    Analizorul trebuie să poată măsura într-o plajă corespunzătoare preciziei cerute pentru măsurarea concentraţiilor componentelor gazelor de eşapament (pct. 1.4.1.1.). Este recomandată utilizarea analizoarelor care pot măsura o concentraţie situată între 15% şi 100% din întreaga scală.
    Concentraţiile mai mici de 15% din întreaga scală sunt de asemenea acceptabile dacă valoarea întregii scale este de 155 ppm (sau ppmC) sau mai mică sau dacă sunt utilizate sisteme de copiere (calculatoare, centrale de achiziţie) care dau o precizie şi o rezoluţie suficiente şi sub 15% din întreaga scală. În acest caz, trebuie să fie făcute etalonări suplimentare pentru a garanta precizia curbelor de etalonare (subanexa nr. 2, pct. 1.5.5.2. al prezentei anexe).
    Compatibilitatea electromagnetică (CEM) a echipamentului trebuie să fie la un nivel care să minimalizeze erorile suplimentare.
    1.4.1.1. Precizia
    Analizoarele nu trebuie să se abată de la punctul de etalonare nominal cu mai mult de ±2% din valoarea determinată pe toată scala de măsură cu excepţia lui zero unde abaterea nu va trebui să fie mai mare de ±0,3% din întreaga scală. Precizia este determinată în conformitate cu cerinţele de etalonare indicate la pct. 1.3.
    1.4.1.2. Repetabilitatea
    Repetabilitatea este definită ca fiind de 2,5 ori abaterea tip a 10 valori consecutive la un gaz de etalonare sau de reglaj a sensibilităţii date ce nu depăşeşte ±1% din concentraţia întregii scale, pentru fiecare plajă utilizată peste 100 ppm (sau ppmC) sau ±2% din fiecare plajă utilizată sub 100 ppm (sau ppmC).
    1.4.1.3. Zgomot
    Răspunsul unui vârf faţă de altul al analizorului de gaz de pus la zero şi de etalonat sau de reglaj al sensibilităţii pentru o perioadă mai mare de 10 secunde, nu trebuie să depăşească 2% din întreaga scală pentru toate plajele utilizate.
    1.4.1.4. Abaterea de zero
    Răspunsul zero este definit ca fiind răspunsul mediu cuprinzând zgomotul de la gazul de pus la zero, într-un interval de timp de 30 de secunde. Abaterea de la răspunsul zero pentru o perioadă de o oră, trebuie să fie mai mică de 2% din întreaga scală, în plaja cea mai de jos utilizată.
    1.4.1.5. Abaterea de scală
    Răspunsul punctului de cap de scală este definit ca fiind răspunsul mediu cuprinzând zgomotul de la gazul de reglaj al sensibilităţii şi într-un interval de timp de 30 secunde.
    Abaterea de la punctul de cap de scală pentru o perioadă de o oră trebuie să fie mai mică de 2% din întreaga scală în plaja cea mai de jos utilizată.
    1.4.2. Uscarea gazului
    Gazele de eşapament pot fi măsurate în stare umedă sau uscată. Orice dispozitiv de uscare utilizat, trebuie să aibă o influenţă minimă asupra concentraţiei de gaz măsurat. Agenţii de uscare chimici nu sunt acceptabili ca metodă de eliminare a apei din probă.
    1.4.3. Analizoarele
    Punctele 1.4.3.1.-1.4.3.5. din prezenta subanexă descriu principiile utilizate pentru măsurători. O descriere amănunţită a sistemelor de măsură este prezentată în anexa nr. 6.
    Gazele de măsurat trebuie să fie analizate cu aparatele descrise mai jos. Utilizarea circuitelor de linearizare este autorizată în cazul analizoarelor nelineare.
    1.4.3.1. Analiza monoxidului de carbon (CO)
    Analizorul utilizat pentru monoxidul de carbon trebuie să fie de tipul nedispersiv, cu absorbţie în infraroşu (NDIR).
    1.4.3.2. Analiza bioxidului de carbon (CO(2))
    Analizorul utilizat pentru bioxidul de carbon trebuie să fie de tipul nedispersiv, cu absorbţie în infraroşu (NDIR).
    1.4.3.3. Analiza oxigenului [O(2)]
    Analizoarele de oxigen trebuie să fie de tipul cu detector paramagnetic (PMD), cu sondă de zirconiu (ZRDO) sau cu celulă electrochimică (E.C.S.)
    Observaţie:
    Analizoarele cu sondă de zirconiu nu sunt recomandate atunci când concentraţiile de HC şi de CO sunt mari ca în cazul motoarelor cu aprindere prin scânteie care funcţionează cu amestecuri sărace. Aparatele cu celulă electrochimică trebuie să aibă o compensare de interferenţa de CO(2) şi de NO(x).
    1.4.3.4. Analiza hidrocarburilor (HC)
    În cazul unei prelevări directe de gaz, analizorul de hidrocarburi trebuie să fie de tipul detector cu ionizare în flacără incandescentă (HFID), cu detectorul, vanele, tubulatura, etc., încălzite pentru menţinerea unei temperaturi a gazului de 463 K ± 10 K (190°C ± 10°C).
    În cazul unei prelevări de gaz diluat, analizorul de hidrocarburi trebuie să fie de tipul detector cu ionizare în flacără incandescentă (HFID) sau detector cu ionizare în flacără (FID).
    1.4.3.5. Analiza oxizilor de azot [NO(x)]
    Analizorul oxizilor de azot trebuie să fie de tipul detectorului cu chemiluminiscenţă (CLD) sau al detectorului cu chemiluminiscenţă incandescent (HCLD) cu un convertizor NO(2)/NO dacă măsurarea se efectuează în stare uscată. Dacă măsurătoarea se face în stare umedă, se utilizează un aparat HCLD cu convertizorul menţinut la o temperatură mai mare de 328 K (55°C) cu condiţia să se verifice ca efectul de atenuare a apei să fie satisfăcător (anexa nr. 3, subanexa nr. 2, pct. 1.9.2.2.). Pentru aparatele CLD ca şi pentru aparatele HCLD, traseul de prelevare trebuie să fie menţinut la o temperatură a peretelui cuprinsă între 328 K la 473 K (55°C la 200°C) până la convertizorul pentru măsurare în condiţii uscate şi până la analizorul pentru măsurarea în condiţii umede.
    1.4.4. Prelevarea probelor pentru emisiile de gaze
    Dacă compoziţia gazului de eşapament este influenţată de un sistem oarecare de posttratament pentru gazul de eşapament, atunci proba de gaz de eşapament trebuie să fie prelevată în aval de acest dispozitiv.
    Sonda de prelevare de gaz de eşapament trebuie să fie plasată într-un punct situat în partea de înaltă presiune din faţa tobei de eşapament, însă cât mai departe posibil de fereastra de eşapament. Pentru a asigura un amestec complet al gazelor de eşapament ale motorului, se poate intercala, facultativ, o cameră de amestec între ieşirea din toba de eşapament şi sonda de prelevare. Camera de amestec trebuie să aibă un volum interior nu mai mic de 10 ori decât cilindreea motorului supus încercărilor şi dimensiunile sale să fie cam aceleaşi în lungime, lăţime şi înălţime, de forma unui cub.
    Mărimea camerei de amestec trebuie să fie cât mai redusă posibil şi camera trebuie să fie cuplată într-un punct cât mai apropiat de motor. Ţeava de eşapament, la ieşirea din camera de amestec a tobei de eşapament, trebuie să se prelungească cu cel puţin 610 mm, începând de la punctul de amplasare a sondei de prelevare, şi să aibă un diametru suficient de mare pentru a reduce la maximum contrapresiunea. Temperatura peretelui interior al camerei de amestec trebuie să fie menţinută deasupra punctului de rouă al gazelor de eşapament: şi se recomandă o temperatură de minimum 338 K (65°C).
    Toţi constituenţii pot fi, opţional, măsuraţi direct în tunelul de diluare sau prin prelevarea într-un sac şi măsurarea ulterioară a concentraţiei conţinutului sacului.

    Subanexa nr. 2

    1. ETALONAREA APARATURII DE ANALIZĂ
    1.1. Introducere
    Fiecare analizor trebuie să fie etalonat de câte ori este necesar pentru a îndeplini condiţiile de precizie din acest standard.
    Metoda de etalonare utilizată este descrisă în prezentul punct pentru analizoarele indicate la subanexa nr. 1, pct. 1.4.3.
    1.2. Gaze de etalonare
    Durata de conservare a tuturor gazelor de etalonare trebuie respectată.
    Data expirării perioadei de conservare a gazelor de etalonare indicată de producător trebuie să fie înregistrată.
    1.2.1. Gaze pure
    Puritatea cerută a gazelor este definită prin limita de contaminare indicată mai jos. Pentru operaţiunea de etalonare este nevoie de următoarele gaze :
    - Azot purificat (contaminare admisă: ≤ 1 ppmC, ≤ 1 ppmCO, ≤ 4 00 ppmCO(2), ≤ 0,1 ppmNO),
    - Oxigen purificat [puritate > 99,5% vol.O(2)];
    - Amestec hidrogen-heliu (40 ± 2% hidrogen, restul heliu), contaminare admisă = 1 ppmC, = 400 ppmCO(2) ;
    - Aer de sinteză purificat (contaminare admisă ≤ 1 ppmC, ≤ 1 ppmCO, ≤ 400 ppmCO(2), ≤ 0,1 ppmNO ) (Conţinutul în oxigen cuprins între 18% şi 21% vol.).
    1.2.2. Gaze de etalonare şi de reglaj de sensibilitate
    Se utilizează amestecuri de gaze având următoarea compoziţie chimică :
    - C(3)H(8) şi aer de sinteză purificat (pct. 1.2.1);
    - CO şi azot purificat;
    - NO(X) şi azot purificat (cantitatea de NO(2) conţinută în acest gaz de etalonare nu trebuie să depăşească 5% din conţinutul de NO);
    - CO(2) şi azot purificat;
    - CH(4) şi aer de sinteză purificat;
    - C(2)H(6) şi aer de sinteză purificat.

    Notă:
    Alte combinaţii de gaze sunt admise cu condiţia ca acestea să nu reacţioneze unul cu altul.

    Concentraţia reală a unui gaz de etalonare şi de reglaj de sensibilitate trebuie să fie conformă cu valorile nominale cu o toleranţă de ± 2% .
    Toate concentraţiile gazelor de etalonare sunt date în volume (procent de volum sau ppm de volum).
    Gazele ce servesc pentru etalonare şi pentru reglajul sensibilităţii pot fi obţinute şi cu ajutorul unui amestecător de precizie (divizor de gaze) prin diluarea cu N(2) purificat sau cu aer de sinteză purificat.
    Precizia aparatului de amestec trebuie să fie la un asemenea nivel încât concentraţia gazelor de etalonare diluate să fie determinată cu o precizie de ± 1,5%.
    Această precizie implică faptul că gazele primare utilizate pentru amestec trebuie să fie cunoscute cu o precizie de cel puţin ± 1% în conformitate cu standardele de gaz naţionale sau internaţionale. Verificarea trebuie să fie efectuată între 15% şi 50% din întreaga scală pentru fiecare etalonare care încorporează un amestecător.
    Opţional, amestecătorul poate fi verificat cu un instrument care prin natura sa este linear, de exemplu utilizarea gazului NO cu un detector CLD. Reglajul scalei instrumentului trebuie să fie realizat cu gaz pentru reglajul de sensibilitate, conectat direct la instrument. Amestecătorul trebuie să fie verificat la reglajele utilizate, iar valoarea nominală trebuie să fie comparată cu concentraţia măsurată de instrument. Diferenţa obţinută trebuie să se situeze în fiecare punct între ± 0,5% din valoarea nominală.
    1.2.3. Controlul interferenţei oxigenului
    Gazele de control de interferenţă de oxigen trebuie să conţină propan 350 ppmC ± 75 ppmC de hidrocarburi.
    Valoarea concentraţiei trebuie să fie determinată, la toleranţele gazului de etalonare, prin analiza cromatografică a totalităţii hidrocarburilor plus impurităţile sau prin amestecare - dozaj dinamic.
    Azotul trebuie să fie diluantul predominant cu adaos de oxigen. Dozajul cerut pentru încercarea motorului cu benzină este următorul:

     Concentraţie interferenţă O(2) Adaos
              10 (9 la 11) azot
               5 (4 la 6) azot
               0 (0 la 1) azot


    1.3. Procedeul de funcţionare a analizoarelor şi a sistemului de prelevare
    Procedeul de funcţionare a analizoarelor trebuie să fie în conformitate cu instrucţiunile de pornire şi funcţionare date de producătorul instrumentului.
    Trebuie incluse prevederile minimale prevăzute la pct. 1.4 - 1.9. Pentru instrumentele de laborator, aşa cum sunt cromatografele GC şi HPLC (cromatografie în faza lichidă sub presiune înaltă) se aplică numai pct. 1.5.4.
    1.4. Încercarea de etanşeitate
    Trebuie să fie efectuată o încercare de etanşeitate.
    Sonda trebuie deconectată de la sistemul de eşapament, iar extremitatea sa obturată.
    Pompa analizorului este pusă în funcţiune.
    După o perioadă iniţială de stabilizare, toate debitmetrele trebuie să indice "zero". În caz contrar, trebuie controlate conductele de prelevare şi remediată anomalia.
    Cantitatea maximă acceptată a pierderilor prin neetanşeitate pe latura vidată este de 0,5% din debitul de curgere curent, pentru porţiunea de sistem controlată.
    Debitele analizorului şi ale sistemului de derivaţie pot fi folosite pentru a estima debitele de curgere curente.
    Alternativ, sistemul poate fi vidat la o presiune de cel puţin 20 kPa (80 kPa presiune absolută). După o perioadă iniţială de stabilizare, creşterea de la presiunea deltap (în kPa /min.) în sistem nu trebuie să depăşească:

    deltap = p/V(sist). 0,005 x fr

    unde:
    - V(sist) - volumul sistemului [ l ]
    - fr - debitul sistemului [ l/min.]

    O altă metodă constă în introducerea unei schimbări graduale în concentraţie la intrarea în conducta de prelevare, prin comutarea între gazul de pus la zero şi gazul pentru reglajul sensibilităţii. Dacă, după o perioadă adecvată de timp, indicatoarele arată o concentraţie mai mică decât concentraţia introdusă, acest fapt arată că sunt probleme de etalonare sau de etanşeitate.
    1.5. Procedura de etalonare
    1.5.1. Ansamblul dispozitivului
    Ansamblul dispozitivului trebuie să fie etalonat, iar curbele de etalonare verificate în raport cu cele ale gazelor etalon. Debitele de gaz folosite trebuie să fie aceleaşi ca pentru prelevarea gazelor de eşapament.
    1.5.2. Timpul de încălzire
    Timpul de încălzire trebuie să fie conform cu recomandările producătorului. Dacă nu se specifică, este recomandat un timp de încălzire a analizoarelor de minimum două ore.
    1.5.3. Analizoarele NDIR şi HFID
    Analizorul NDIR trebuie să fie reglat dacă este necesar, iar flacăra analizorului HFID trebuie să fie optimizată (pct. 1.9.1.).
    1.5.4. Cromatografele GC şi HPCL
    Cele două instrumente trebuie să fie etalonate în conformitate cu buna practică de laborator şi cu instrucţiunile producătorului.
    1.5.5. Stabilirea curbelor de etalonare
    1.5.5.1. Principii generale
    a) Fiecare plajă de măsură normal utilizată trebuie să fie etalonată;
    b) Utilizând aerul sintetic purificat (sau azot) se fixează la zero analizoarele de CO, de CO(2), de NO(x) şi de HC;
    c) Gazele de eşapament adecvate trebuie să fie introduse în analizor, valorile înregistrate, iar curbele de etalonare stabilite;
    d) Pentru toate plajele de măsură ale aparatelor, cu excepţia plajei cea mai de jos, curba de etalonare este stabilită pentru cel puţin zece puncte de etalonare (în afară de zero) egal distanţate.
    Pentru plaja cea mai de jos a aparatului curba de etalonare este stabilită pentru cel puţin 10 puncte de etalonare (în afară de zero) situate astfel încât jumătate din punctele de etalonare să fie situate sub 15% din întreaga scală a analizorului, iar restul peste 15% din întreaga scală a analizorului.
    Pentru toate plajele, concentraţia nominală cea mai mare trebuie să fie egală sau mai mare de 90% din întreaga scală.
    e) Curba de etalonare se calculează prin metoda celor mai mici pătrate. Pentru reglare se poate folosi o ecuaţie lineară sau nelineară.
    f) Punctele de etalonare nu trebuie să se abată de la curba determinată prin metoda celor mai mici pătrate cu mai mult de ± 2 % din valoarea determinată sau de 0,3 % din întreaga scală, reţinându-se valoarea cea mai mare.
    g) Se verifică din nou reglajul la zero şi se repetă procedura de etalonare, dacă este necesar.
    1.5.5.2. Metode alternative
    Alte tehnici (de exemplu calculatoare, comutatoare de plaje controlate electronic) pot fi, de asemenea, utilizate dacă se poate dovedi că au o precizie echivalentă.
    1.6. Verificarea etalonării
    Toate plajele de funcţionare, utilizate normal, sunt verificate înaintea fiecărei analize conform următoarei proceduri:
    Etalonarea se verifică cu ajutorul unui gaz de punere la zero şi a unui gaz de reglare a sensibilităţii a cărui valoare nominală este mai mare de 80% din întreaga scală a plajei de măsură. Dacă pentru două puncte considerate, valoarea determinată nu se abate de la valoarea de referinţă declarată cu mai mult de ± 4%, din întreaga scală, parametrii de reglaj pot fi modificaţi. În caz contrar, se verifică gazul de reglaj de sensibilitate sau se stabileşte o nouă curbă de etalonare conform pct. 1.5.5.1.
    1.7. Etalonarea analizorului de gaz trasor pentru măsurarea debitului de eşapament
    Analizorul utilizat pentru măsurarea concentraţiilor gazului trasor, trebuie să fie etalonat cu ajutorul gazului etalon.
    Curba de etalonare este stabilită pentru cel puţin 10 puncte de etalonare (în afară de zero) situate astfel ca jumătate dintre punctele de etalonare să fie plasate între 4% şi 20% din întreaga scală a analizorului, iar restul între 20% şi 100% din întreaga scală. Curba de etalonare este calculată prin metoda celor mai mici pătrate. Curba de etalonare nu trebuie să se abată de la valoarea nominală a fiecărui punct de etalonare cu mai mult de ± 1% din întreaga scală în plaja de 20% până la 100% din întreaga scală. Totodată ea nu trebuie să difere faţă de valoarea nominală cu mai mult de ± 2% din valoarea determinată, în plaja de 4% până la 20% din întreaga scală.
    Analizorul trebuie stabilit la zero şi reglat din punct de vedere al sensibilităţii înainte de încercare cu ajutorul unui gaz de pus la zero şi a unui gaz de reglaj de sensibilitate având valoarea nominală peste 80% din întreaga scală a analizorului.
    1.8. Încercarea de eficienţă a convertizorului de NO(x)
    Eficienţa convertizorului utilizat pentru conversia NO(2) în NO este testată aşa cum este prevăzută la pct. 1.8.1 - 1.8.8 (fig. 1 din anexa nr. 3, subanexa nr. 2).
    1.8.1. Instalaţia de încercare
    Utilizând instalaţia de încercare ilustrată în fig. 1 din anexa nr. 3 şi metoda descrisă mai jos, se poate verifica eficienţa convertizoarelor cu ajutorul unui ozonizator.
    1.8.2. Etalonarea
    Detectoarele CLD şi HCLD sunt etalonate în plaja de măsurare cea mai des utilizată, conform specificaţiilor producătorului, cu un gaz de punere la zero şi cu un gaz de reglaj al sensibilităţii (acesta din urmă trebuie să aibă conţinutul de NO de aproximativ 80% din plaja de măsurare, iar concentraţia de NO(2) a amestecului gazos trebuie să fie mai mică de 5% din concentraţia de NO).
    Analizorul de NO(x) trebuie să fie pus în modul de funcţionare NO, astfel încât gazul de etalonare să nu treacă prin convertizor. Concentraţia indicată trebuie să fie înregistrată.
    1.8.3. Calculul
    Eficienţa convertizorului de NO(x) se calculează cu următoarea formulă :

                         a - b
    Eficienţa (%) = [1 + ───── ] x 100
                         c - d


    unde:
    - a - concentraţia de NO(x) conform pct. 1.8.6;
    - b - concentraţia de NO(x) conform pct. 1.8.7;
    - c - concentraţia de NO conform pct. 1.8.4;
    - d - concentraţia de NO conform pct. 1.8.5;

    1.8.4. Adaosul de oxigen
    Cu ajutorul unui racord în T, se adaugă continuu oxigen sau aer de punere la zero în fluxul de gaz până ce concentraţia indicată este cu circa 20% mai mică decât concentraţia de etalonare indicată la pct. 1.8.2. (analizorul este în modul de funcţionare NO). Valoarea indicată pentru concentraţia (c) trebuie înregistrată. Ozonizatorul trebuie să rămână scos din funcţiune pe parcursul acestei operaţii.
    1.8.5. Punerea în funcţiune a ozonizatorului
    Ozonizatorul este acum pus în funcţiune cu scopul de a furniza suficient ozon pentru a reduce concentraţia de NO la cca. 20% (minim 10%) din concentraţia de etalonare indicată la pct. 1.8.2. Valoarea indicată pentru concentraţia (d) se înregistrează (analizorul este în modul de funcţionare NO).
    1.8.6. Modul de funcţionare NO(x)
    Analizorul de NO este apoi comutat pe modul de funcţionare NO(x) astfel încât amestecul de gaze [constituit din NO, NO(2), O(2) şi NO(2)] trece acum prin convertizor. Valoarea indicată pentru concentraţii (a) trebuie să fie înregistrată [analizorul este în modul de funcţionare NO(x)].
    1.8.7. Oprirea ozonizatorului
    Ozonizatorul este acum oprit. Amestecul de gaz descris la pct. 1.8.6 traversează convertizorul pentru a ajunge în detector. Valoarea indicată pentru concentraţia (b) este înregistrată [analizorul este în modul de funcţionare NO(x)].
    1.8.8. Modul de funcţionare NO
    Odată comutat pe modul de funcţionare NO, ozonizatorul fiind oprit, se întrerupe, de asemenea, alimentarea cu oxigen sau aer de sinteză. Valoarea NO(x) afişată de analizor nu trebuie să se abată cu mai mult de ± 5% faţă de valoarea măsurată conform pct. 1.8.2. (analizorul fiind în modul de funcţionare NO).
    1.8.9. Intervalul între încercări
    Eficienţa convertizorului trebuie verificată lunar.
    1.8.10. Cerinţe de eficienţă
    Eficienţa convertizorului nu trebuie să fie mai mică de 90%, dar se recomandă o eficienţă mai mare de 95%.

    Notă :
    Dacă cu analizorul în plaja de funcţionare cea mai utilizată, ozonizatorul nu permite obţinerea unei reduceri de la 80% la 20%, conform pct. 1.8.5., atunci se utilizează plaja cea mai ridicată care asigură această reducere.

    1.9. Reglajul FID-ului
    1.9.1. Optimizarea răspunsului detectorului
    Detectorul HFID trebuie să fie reglat conform indicaţiilor producătorului aparatului. Se utilizează un gaz de reglaj de sensibilitate conţinând propan şi aer pentru optimizarea răspunsului în plaja de măsurare cea mai des utilizată. Debitele de combustibil şi de aer fiind reglate conform recomandărilor producătorului, se introduce în analizor un gaz de reglaj de sensibilitate cu 350 ± 75% ppmC. Răspunsul aparatului pentru un debit de combustibil dat este determinat din diferenţa dintre răspunsul gazului de reglaj de sensibilitate şi răspunsul gazului de punere la zero. Debitul de combustibil trebuie să fie reglat progresiv, peste şi sub valorile specificate de producător. Se înregistrează răspunsul cu gazul de reglaj de sensibilitate şi cu gazul de punere la zero pentru aceste debite de combustibil. Se trasează o curbă a diferenţei între răspunsul gazului pentru reglaj de sensibilitate şi răspunsul gazului de punere la zero, iar debitul de combustibil este reglat spre partea cea mai bogată a curbei. Această operaţie constituie reglajul iniţial al debitului şi poate necesita o optimizare ulterioară în funcţie de rezultatele factorilor de răspuns ai hidrocarburilor şi de controlul interferenţei cu oxigenul conform pct. 1.9.2 şi 1.9.3.
    Dacă interferenţa la oxigen sau factorii de răspuns ai hidrocarburilor nu corespund specificaţiilor următoare, debitul de aer va fi reglat progresiv peste şi sub valorile specificate de producător, operaţiile de la pct. 1.9.2. şi 1.9.3. se vor repeta pentru fiecare debit.
    1.9.2. Factorii de răspuns pentru hidrocarburi
    Se etalonează analizorul utilizând propan în aer şi aer de sinteză purificat conform pct. 1.5.
    Factorii de răspuns trebuie să fie determinaţi la punerea în funcţiune a unui analizor şi după reparaţiile capitale.
    Factorul de răspuns (Rf) pentru o categorie de hidrocarburi date este raportul între valoarea C1 indicată de FID şi concentraţia gazului, în butelie, exprimată în ppm C1.
    Concentraţia gazului de încercare trebuie să se situeze la un nivel la care să dea un răspuns corespunzător la cca. 80% din întreaga scală.
    Concentraţia trebuie să fie cunoscută cu o precizie de ± 2% în raport cu un etalon gravimetric exprimat în volume. În plus, butelia de gaz, trebuie să fie, în prealabil, ţinută mai mult de 24 ore la o temperatură de 298K (25°C) ± 5K.
    Gazele de încercare folosite şi diferitele plaje recomandate pentru factorii de răspuns sunt următoarele :
    - Metan şi aer de sinteză purificat 1,00 ≤ Rf ≤ 1,15
    - Propilenă şi aer de sinteză purificat 0,90 ≤ Rf ≤ 1,10
    - Toluen şi aer de sinteză purificat 0,90 ≤ Rf ≤ 1,10
    Aceste valori se raportează la factorul de răspuns (Rf) egal cu 1,00 pentru propan şi pentru aerul de sinteză purificat.
    1.9.3. Verificarea interferenţei cu oxigenul
    Verificarea interferenţei cu oxigenul este efectuată la punerea în funcţiune a analizorului şi după reparaţiile capitale.
    Se alege o plajă în care gazul pentru controlul interferenţei cu oxigenul cade în tranşa superioară de 50%. Încercarea este efectuată cu cuptorul reglat la temperatura cerută.
    Gazele de interferenţă cu oxigenul sunt specificate la pct 1.2.3.
    a) Se reglează la zero analizorul;
    b) Se reglează scala analizorului cu amestec de 0% oxigen pentru motoare cu benzină;
    c) Răspunsul de zero este din nou verificat. Dacă a variat cu mai mult de 0,5% din întreaga scală, se repetă operaţiile de la pct. a) şi b);
    d) Se introduce gazul de control al interferenţei cu oxigenul la 5% şi 10%;
    e) Răspunsul de zero este din nou verificat. Dacă a variat cu mai mult de ± 1% din întreaga scală, încercarea trebuie să fie repetată;
    f) Interferenţa cu oxigenul [%O(2)I] este calculată după cum urmează pentru fiecare amestec de la punctul d) :

            (B - C) A
    O(2)I = ─────── x 100 ppmC = ───
               B D


    unde:
    - A - concentraţia de hidrocarburi (ppmC) din gazul de reglaj de sensibilitate utilizat la punctul b);
    - B - concentraţia de hidrocarburi (ppmC) ale gazului pentru controlul interferenţei cu oxigenul utilizat la punctul d);
    - C - răspunsul analizorului;
    - D - procentajul răspunsului analizorului, din întreaga scală corespunzător punctului A;

    g) Procentajul de interferenţă cu oxigenul [%O(2)I] trebuie să fie înainte de încercare, mai mic de ± 3% pentru toate gazele prescrise pentru controlul interferenţei cu oxigenul înainte de încercare;
    h) Dacă interferenţa cu oxigenul este mai mare de ± 3%, debitul de aer este reglat progresiv peste şi sub specificaţiile producătorului, repetând operaţiile de la pct. 1.9.1. pentru fiecare debit;
    i) Dacă interferenţa cu oxigenul este mai mare de ± 3% după ce debitul de aer a fost reglat se ajustează debitul de combustibil apoi debitul de prelevare, repetând operaţiile de la pct. 1.9.1. pentru fiecare nou reglaj;
    j) Dacă interferenţa cu oxigenul este întotdeauna mai mare de ± 3%, trebuie reparat sau înlocuit înainte de încercare analizorul, combustibil FID-ului sau aerul de ardere. Operaţiile prezentului punct trebuie să fie apoi repetate cu echipamentele reparate sau înlocuite sau cu noile gaze.

    1.10. Efectele de interferenţă cu analizoarele de CO, de CO(2), de NO(x) şi de O(2).
    Gazele, altele decât cel ce este în curs de analiză, pot interfera în mai multe feluri cu valorile ridicate. Există interferenţă pozitivă, în aparatele NDIR şi PMD atunci când gazul care interferă dă acelaşi efect cu al gazului care se măsoară, dar la un grad mai mic. Există interferenţă negativă în aparatele NDIR, atunci când gazul care interferă lărgeşte banda de absorbţie a gazului măsurat şi în instrumentele CLD, atunci când gazul care interferă atenuează radiaţia.
    Verificările interferenţei indicate la pct. 1.10.1 şi 1.10.2 sunt executate înainte de punerea în funcţiune a unui analizor şi după reparaţiile capitale, dar cel puţin odată pe an.
    1.10.1. Verificarea interferenţei pe analizorul de CO
    Apa şi CO(2) pot interfera în funcţionarea analizorului de CO. În consecinţă se lasă să barboteze în apă, la temperatura ambiantă un gaz de reglaj de sensibilitate conţinând CO(2), cu o concentraţie cuprinsă între 80 şi 100%, din întreaga scală a plajei maxime de măsură folosită în cursul încercării şi se înregistrează răspunsul analizorului. Acest răspuns nu trebuie să depăşească 1% din întreaga scală pentru plaje egale sau mai mari de 300 ppm, nici de 3 ppm pentru plaje mai mici de 300 ppm.
    1.10.2. Verificările efectului de atenuare în analizorul de NO(x)
    Cele două gaze de considerat, pentru analizoarele CLD (şi HCLD) sunt CO(2) şi vapori de apă.
    Gradele de atenuare a acestor gaze sunt proporţionale cu concentraţiile lor şi necesită, în consecinţă, tehnici de încercare pentru determinarea efectului de atenuare a concentraţiilor cele mai mari prevăzute în timpul încercării.

    Notă :
    Este important ca gazul de reglaj al sensibilităţii NO să aibă o concentraţie minimă de NO(x) dat fiind că, pentru această verificare, nu s-a ţinut seama de absenţa de NO(x), pentru calculele efectului de atenuare.

    1.10.2.1. Verificări ale efectului de atenuare în analizorul de CO(2)
    Se trece printr-un analizor NDIR un gaz de reglaj de sensibilitate cu CO(2) care are o concentraţie de la 80% la 100% din întreaga scală a plajei maxime de măsură folosită în cursul încercării şi se înregistrează valoarea măsurată pentru CO(2) (A). După aceea, gazul este diluat în proporţie de 50% cu un gaz de reglaj de sensibilitate cu NO şi se trece prin NDIR şi (H)CLD înregistrând valorile de CO(2) şi NO, notate cu B, respectiv C. Se închide intrarea CO(2) pentru ca numai gazul de reglaj de sensibilitate cu NO să treacă prin (H)CLD şi se înregistrează valoarea măsurată de NO, notându-se cu D. Efectul de atenuare nu trebuie să fie mai mare de 3% din întreaga scală şi se calculează cu relaţia:

                                                    (C x A)
    Efectul de atenuare al CO(2) (%) = [1 - ( ────────────────── )] x 100
                                              (D x A) - (D x B)


    unde:
    A - concentraţia de CO(2) nediluat măsurată cu ajutorul NDIR (%)
    B - concentraţia de CO(2) diluat măsurată cu ajutorul NDIR (%)
    C - concentraţia de NO diluat măsurată cu ajutorul CLD (ppm)
    D - concentraţia de NO nediluat măsurată cu ajutorul CLD (ppm)

    Pot fi utilizate şi metode echivalente de diluare şi de cuantificare de valori de gaz de reglaj de sensibilitate cu CO(2) şi NO, de exemplu, metoda dinamică / prin amestec / prin dozaj.
    1.10.2.2. Verificarea efectului de atenuare a apei
    Această verificare se aplică numai măsurărilor de concentraţie de gaz umed. Calculul efectului de atenuare a apei trebuie să ţină cont de diluarea gazului de reglaj de sensibilitate cu NO în vapori de apă, cât şi de punerea pe scara de concentraţie a vaporilor de apă a amestecului în raport cu cea prevăzută în timpul încercării.
    Un gaz de reglaj de sensibilitate cu NO ce posedă o concentraţie între 80% şi 100% din întreaga scală a plajei maxime de măsură folosită în cursul încercării trebuie să traverseze (H)CLD-ul şi valoarea măsurată pentru NO este înregistrată ca valoare D.
    Se lasă gazul de reglaj de sensibilitate cu NO să barboteze în apă la temperatura pentru a traversa apoi (H)CLD-ul şi se înregistrează valoarea măsurată pentru NO ca valoare C.
    Temperatura apei este determinată şi înregistrată ca valoare F.
    Presiunea de vapori saturaţi a amestecului ce corespunde temperaturii (F) a apei barbotate trebuie să fie determinată şi înregistrată ca valoare G.
    * Concentraţia de vapori de apă (în %) a amestecului trebuie să fie calculată astfel:

                  G
    H = 100 x ( ───── )
                 p(B)


    şi este înregistrată ca valoare H.

    * Concentraţia scontată de gaz de sensibilitate cu NO diluat (în vapori de apă) se calculează astfel:

                     H
    D(e) = D x (1 - ──── )
                    100


    şi este înregistrată ca valoare De.

    * Efectul de atenuare a apei nu trebuie să depăşească 3% şi se calculează astfel:

                      D(e) - C (H(m)
    %H(2)O = 100 x ( ────────── ) x ( ───── )
                        D(e) H


    unde:
    De - concentraţia diluată prevăzută de NO (ppm)
    C - concentraţia diluată de NO (ppm)
    H(m) - concentraţia maximală de vapori de apă (%)
    H - concentraţia reală de vapori de apă (%)

    Notă:
    Este important ca gazul de reglaj de sensibilitate cu NO să aibă o concentraţie minimă de NO(2) pentru această verificare, deoarece nu s-a ţinut cont de absorbţia de NO(2) pentru calculele efectului de atenuare.

    1.10.3. Interferenţa pe analizorul de O(2)
    Răspunsul unui analizor PDM datorat altor gaze decât oxigenului este, comparativ, slab. Echivalenţii, în oxigen, de constituenţi comuni de gaze de eşapament sunt prezentaţi în tabelul 1.
    Tabel 1 - Echivalenţi în oxigen

 ┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┐
 │ Gazul │ Echivalentul în O(2) % │
 ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
 │Bioxidul de carbon [CO(2)] │ 0,623 │
 ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
 │Monoxidul de carbon (CO) │ 0,354 │
 ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
 │Monoxidul de azot (NO) │ 44,4 │
 ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
 │Bioxidul de azot [NO(2)] │ 28,7 │
 ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
 │Apa [H(2)O] │ 0,381 │
 └──────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┘


    Concentraţia de oxigen măsurată trebuie să fie corectată cu ajutorul relaţiei următoare dacă se consideră că trebuie să se facă măsurători de înaltă precizie :

                    Echivalent %O(2) x Concentraţia măsurată
    Interferenţa = ──────────────────────────────────────────
                                     100


    1.11. Intervalele de etalonare
    Analizoarele trebuie să fie etalonate conform pct. 1.5 la cel puţin trei luni sau cu ocazia fiecărei reparaţii sau modificări ale sistemului susceptibile de a influenţa etalonarea.

    Subanexa nr. 3

    1. EVALUAREA ŞI CALCULUL DATELOR
    1.1. Evaluarea emisiilor gazoase
    Pentru evaluarea emisiilor gazoase se ia media valorilor determinate cu ajutorul înregistratorului grafic pe cel puţin ultimele 120 secunde ale fiecărui secvenţe de încercare şi se determină concentraţiile medii (conc.) de HC, CO, NO(x) şi CO(2) produse pe durata fiecărei secvenţe de încercare, plecând de la media valorilor înregistrate şi datele corespunzătoare de etalonare. Se poate utiliza şi un alt tip de înregistrare dacă se garantează obţinerea unor date echivalente.
    Concentraţia de fond medie (concd) poate fi determinată după valorile înregistrate pentru aerul de diluare conţinut în sac sau după valorile concentraţiei de fond înregistrate în mod continuu (fără prelevare în sac) şi datele de etalonare corespondente.
    1.2 Calculul emisiilor gazoase
    Rezultatele finale ale încercărilor se obţin prin operaţiile următoare:
    1.2.1. Corecţia pentru trecerea de la starea uscată la starea umedă
    Concentraţia măsurată, dacă n-a fost determinată în stare umedă, trebuie să fie convertită într-o măsurare în stare umedă.

    conc(umedă) = kW conc(uscată)


    * Pentru gazele de eşapament brute:


                                              1
 k(w) = k(wr) = ─────────────────────────────────────────────────────────────────
                1+alfa x0,05x(%CO[uscat]+%CO(2)[uscat])-0,01 x %H(2)[uscat]-k(w2)
  unde:
  - alfa - raportul dintre hidrogenul şi carbonul din combustibil.


    * Se calculează concentraţia de H(2) în eşapament:

                  0,5 x alfa x %CO[uscat] x (%CO[uscat]+%CO(2)[uscat])
    H(2)[uscat] = ──────────────────────────────────────────────────
                            %CO[uscat] + (3 x %CO(2)[uscat])


    * Se calculează factorul k(W2)

                1,608 x H(a)
    k(W2) = ────────────────────
            1000 + (1,608 x H(a)


    unde:
    - Ha - umiditatea absolută a aerului aspirat, în gr. apă / kg aer uscat.

    * Pentru gazele de eşapament diluate:
    Dacă măsurarea CO(2) a fost făcută în condiţii umede, ecuaţia este:

                             alfa x %CO(2)[umed]
    k(w) = k(w,e,1) = (1 - ───────────────────── ) - k(w1)
                                 200


    Dacă măsurarea CO(2) a fost făcută în condiţii uscate, ecuaţia este:

                      ┌ ┐
                      │ 1 - k(w1) │
    k(w) = k(w,e,2) = │────────────────────────────── │
                      │ alfa x %CO(2)[uscat] │
                      │ 1 + ───────────────────── │
                      └ 200 ┘


    unde:
    - alfa - raportul dintre hidrogenul şi carbonul din combustibil.

    * Factorul k(w1) este calculat cu ajutorul următoarei ecuaţii:

               1,608 x [H(d) x (1 - 1/DF) + H(a) x (1/DF)]
    k(w1) = ───────────────────────────────────────────────────
             1000 + 1,608 x [H(d) x (1 - 1/DF) + H(a) x (1/DF)]


    unde:
    - Hd - umiditatea absolută a aerului de diluare, în grame apă/kg aer uscat;
    - Ha - umiditatea absolută a aerului de aspiraţie, în grame apă/kg aer uscat;

                              13,4
  - DF = ─────────────────────────────────────────────────────
         %conc(CO(2)) + [ppm.conc(CO) + ppm.conc(HC)] x 10^-4


    * Pentru aerul de diluare:

    k(wd) = 1 - k(wl)

    * Factorul k(w1) este calculat cu ajutorul următoarei relaţii:

               1,608 x [H(d) x (1 - 1/DF) + H(a) x (1/DF)]
    k(w1) = ───────────────────────────────────────────────────
             1000 + 1,608 x [H(d) x (1 - 1/DF) + H(a) x (1/DF)]


    unde:
    - Hd - umiditatea absolută a aerului de diluare, în grame apă/kg aer uscat;
    - Ha - umiditatea absolută a aerului de aspiraţie, în grame apă/kg aer uscat;

                              13,4
  - DF = ─────────────────────────────────────────────────────
         %conc(CO(2)) + [ppm.conc(CO) + ppm.conc(HC)] x 10^-4


    * Pentru aerul de aspiraţie (dacă este diferit de aerul de diluare):

    k(wa) = 1 - k(w2)

    * Factorul Kw2 este calculat cu ajutorul următoarei relaţii:

               1,608 x H(a)
    k(w2) = ────────────────────
            1000 + (1,608 x H(a)


    unde:
    - Ha - umiditatea absolută a aerului de aspiraţie, în grame apă/kg aer uscat.

    1.2.2. Corecţia umidităţii pentru NO(x)
    Deoarece emisiile de NO(x) depind de condiţiile aerului ambiant, concentraţia de NO(x) trebuie să fie multiplicată prin factorul kH, care ia în calcul umiditatea:

    k(H) = 0,6272 + 44,030 x 10^-3 x H(a) - 0,862 x 10^-3 x H(a)^2 (pentru motoarele în 4 timpi)
    k(H) = 1 (pentru motoare în 2 timpi)
    unde:
    Ha - umiditatea absolută a aerului de aspiraţie, în grame apă/kg aer uscat.

    1.2.3. Calculul debitelor masice ale emisiilor
    Debitele masice ale emisiilor Gas(mass) [g/h], pentru fiecare secvenţă de încercare sunt calculate după cum urmează:
    * Pentru gazele de eşapament brute*1):
──────────
    *1) În cazul NO(x), concentraţia trebuie să fie multiplicată cu factorul de corecţie a umidităţii K(H) (factor de corecţie a umidităţii pentru NO(x).
──────────

               MW(Gas) 1
  Gas(mass) = ───────── x ────────────────────────────────────────────────── x
               MW(CARB) (%CO(2)[umed] - %CO(2 AER) + %CO[umed] + %HC[umed]

              x %conc x G(CARB) x 1000


    unde:
    - G(CARB)[kg/h] - debitul masic al combustibilului;
    - MW(Gas)[kg/kmol] - masa moleculară a gazului considerat, conform tabelului 1:

    Tabelul 1 - Masele moleculare

 ┌─────────────────────┬─────────────────────────┐
 │ Gazul │ MW(GAZ) [kg/kmol] │
 ├─────────────────────┼─────────────────────────┤
 │ NO(x) │ 46,01 │
 ├─────────────────────┼─────────────────────────┤
 │ CO │ 28,01 │
 ├─────────────────────┼─────────────────────────┤
 │ HC │ MW(HC) = MW(CARB) │
 ├─────────────────────┼─────────────────────────┤
 │ CO(2) │ 44,01 │
 └─────────────────────┴─────────────────────────┘


    - MW(CARB) = 12,011 + alfa 1,00794 + beta 15,9994 [kg/kmol] - masa unui combustibil care are un raport "alfa", între hidrogen şi carbon şi un raport "beta", între oxigen şi carbon;
    - CO(2 AER) - concentraţia de CO(2) în aerul de aspiraţie (se presupune egală cu 0,04%, dacă nu a fost măsurată).

    * Pentru gazele de ardere diluate:
    Gaz(mass) = u x conc(c) x G(TOTW)
    unde:
    - G(TOTW) [kg/h] - debitul masic de gaz de eşapament diluat, în condiţii umede, care atunci când se utilizează un sistem de diluare în circuit direct, trebuie să fie determinat conform anexei nr. 3, subanexa nr. 1, pct. 1.2.4;
    - conc(c) - concentraţia de fond corectată:

    conc(c) = conc - conc(d) x (1 - 1/DF)

    cu:

                               13,4
   DF = ─────────────────────────────────────────────────────
         %conc(CO(2)) + [ppm.conc(CO) + ppm.conc(HC)] x 10^-4


    - coeficientul u este dat, ca valori, în tabelul 2:

    Tabelul 2 - Valorile coeficientului u

 ┌─────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────────────────┐
 │ Gazul │ u │ conc │
 ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
 │ NO(x) │ 0,001587 │ ppm │
 ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
 │ CO │ 0,000966 │ ppm │
 ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
 │ HC │ 0,000479 │ ppm │
 ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
 │ CO(2) │ 15,19 │ % │
 └─────────────────────────┴─────────────────────────┴────────────────────────┘


    * Valorile coeficientului u au ca bază masa moleculară a gazelor de eşapament diluate egală cu 29 [kg/kmol];
    * Valoarea coeficientului u pentru HC are ca bază raportul mediu carbon/hidrogen a cărei valoare este de 1: 1,85.

    1.2.4. Calculul emisiilor specifice
    * Emisia specifică (g/kWh) este calculată pentru fiecare component dat:

                       n
                       Σ [Gaz(mass) x WF(i)]
                      i=1
    Gaz considerat = ────────────────────────
                       n
                       Σ [P(i) x WF(i)]
                      i=1

    unde:
    P(i) = P(Mi) + P(AEi)


    Dacă elementele auxiliare, cum ar fi ventilatorul sau suflanta de răcire, rămân montate pe motorul de încercat, puterea absorbită de ele este adăugată la rezultate, în afară de situaţia în care aceste auxiliare fac parte integrantă din motor. Puterea ventilatorului sau a suflantei este determinată la turaţiile utilizate pentru încercări, fie prin calcul după caracteristicile standard, fie prin încercări practice (anexa nr. 3, subanexa 3).
    Factorul de ponderare şi numărul n de secvenţe, utilizate pentru calculele de mai sus, sunt indicate la anexa nr. 4, pct. 3.5.1.1.

    2. EXEMPLE
    2.1. Datele determinate pentru gazele brute de eşapament pe un motor în 4 timpi cu aprindere prin scânteie
    În ceea ce priveşte datele experimentale (tabelul 3), se efectuează calculele pentru secvenţa nr. 1, apoi se extinde la alte secvenţe de încercare, utilizând aceeaşi procedură.

                   Tabelul 3 - Datele experimentale ale unui
                  motor în 4 timpi cu aprindere prin scânteie

 ┌──────────────────────────────────┬───────┬──────┬──────┬──────┬──────┬─────┐
 │ Secvenţa de încercare │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │
 ├────────────────────────┬─────────┼───────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┤
 │Turaţia motorului │ min^-1 │ 2550 │ 2550 │ 2550 │ 2550 │ 2550 │1480 │
 ├────────────────────────┼─────────┼───────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┤
 │Puterea │ kW │ 9,96 │ 7,5 │ 4,88 │ 2,36 │ 0,94 │ 0 │
 ├────────────────────────┼─────────┼───────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┤
 │Sarcina │ % │ 100 │ 75 │ 50 │ 25 │ 10 │ 0 │
 ├────────────────────────┼─────────┼───────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┤
 │Factorul de ponderare │ - │ 0,090 │0,200 │0,290 │0,300 │0,070 │0,050│
 ├────────────────────────┼─────────┼───────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┤
 │Presiunea barometrică │ kPa │ 101,0 │101,0 │101,0 │101,0 │101,0 │101,0│
 ├────────────────────────┼─────────┼───────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┤
 │Temperatura aerului │ °C │ 20,5 │ 21,3 │ 22,4 │ 22,4 │ 20,7 │21,7 │
 ├────────────────────────┼─────────┼───────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┤
 │Umiditatea relativă a │ % │ 38,0 │ 38,0 │ 38,0 │ 37,0 │ 37,0 │38,0 │
 │aerului │ │ │ │ │ │ │ │
 ├────────────────────────┼─────────┼───────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┤
 │Umiditatea absolută a │gr. apă/ │ 5,696 │ 5,986│ 6,406│ 6,236│ 5,614│6,136│
 │aerului │ kg aer │ │ │ │ │ │ │
 ├────────────────────────┼─────────┼───────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┤
 │CO în condiţii uscate │ ppm │ 60995 │ 40725│34646 │41976 │68207 │37439│
 ├────────────────────────┼─────────┼───────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┤
 │NO(x) în condiţii umede │ ppm │ 726 │ 1541 │ 1328 │ 377 │ 127 │ 85 │
 ├────────────────────────┼─────────┼───────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┤
 │HC în condiţii umede │ ppm C(1)│ 1461 │ 1308 │ 1401 │ 2073 │ 3024 │9390 │
 ├────────────────────────┼─────────┼───────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┤
 │CO(2) în condiţii uscate│ % vol │11,4098│12,691│13,058│12,566│10,822│9,516│
 ├────────────────────────┼─────────┼───────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┤
 │Debitul masic de │ kg/h │ 2,985 │ 2,047│ 1,654│ 1,183│ 1,056│0,429│
 │combustibil │ │ │ │ │ │ │ │
 ├────────────────────────┼─────────┼───────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┤
 │Raportul H/C │ - │ 1,85 │ 1,85 │ 1,85 │ 1,85 │ 1,85 │ 1,85│
 │al combustibilului, alfa│ │ │ │ │ │ │ │
 ├────────────────────────┼─────────┼───────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┤
 │Raportul O/C │ - │ 0 │ 0 │ 0 │ 0 │ 0 │ 0 │
 │al combustibilului, beta│ │ │ │ │ │ │ │
 └────────────────────────┴─────────┴───────┴──────┴──────┴──────┴──────┴─────┘


    2.1.1. Factorul k(W) de corecţie de la valoarea uscată la valoarea umedă
    Trebuie calculat factorul k(W) de corecţie pentru convertirea concentraţiilor de CO şi de CO(2) măsurate în stare uscată, la concentraţia măsurată în stare umedă:


                                              1
  k(w) = k(wr) = ────────────────────────────────────────────────────────────────
                 1+alfa x0,05x(%CO[uscat]+%CO(2)[uscat])-0,01 x %H(2)[uscat]+k(w2)

  unde:
                  0,5 x alfa x %CO[uscat] x (%CO[uscat]+%CO(2)[uscat])
    H(2)[uscat] = ────────────────────────────────────────────────────
                            %CO[uscat] + (3 x %CO(2)[uscat])

  şi
               1,608 x H(a)
    k(w2) = ────────────────────
            1000 + (1,608 x H(a)

                  0,5 x 1,85 x 6,0995 x (6,0995 + 11,4098)
    H(2)[uscat] = ──────────────────────────────────────── = 2,450[%]
                            6,0995 + (3 x 11,4098)

                1,608 x 5,696
    k(w2) = ────────────────────── = 0,009
            1000 + (1,608 x 5,696)

                                           1
  k(w) = k(wr) = ────────────────────────────────────────────────────────── =
                 1 + 1,85 x 0,05 x (6,0995 + 11,4098)- 0,01 x 2450 + 0,009

               = 0,872

  CO[umed] = CO[uscat] x k(w) = 60995 x 0,872 = 53198 [ppm]
  CO(2)[umed] = CO(2)[uscat] x k(w) = 11,410 x 0,872 = 9,951 [%vol]


    Tabelul 4 - Valorile umede ale CO şi CO(2) corespunzătoare fiecărei secvenţe de încercare

 ┌──────────────────────────────────┬───────┬──────┬──────┬──────┬──────┬─────┐
 │ Secvenţa de încercare │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │
 ├────────────────────────┬─────────┼───────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┤
 │H(2)[uscat] │ % │ 2,450 │ 1,499│ 1,242│ 1,554│ 2,834│1,422│
 ├────────────────────────┼─────────┼───────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┤
 │k(W2) │ - │ 0,009 │ 0,010│ 0,010│ 0,010│ 0,009│0,010│
 ├────────────────────────┼─────────┼───────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┤
 │k(W) │ - │ 0,872 │ 0,870│ 0,869│ 0,870│ 0,874│0,894│
 ├────────────────────────┼─────────┼───────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┤
 │CO[umed] │ ppm │ 53198 │35424 │30111 │36518 │59631 │33481│
 ├────────────────────────┼─────────┼───────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┤
 │CO(2)[uscat] │ % │ 9,951 │11,039│11,348│10,932│9,461 │8,510│
 └────────────────────────┴─────────┴───────┴──────┴──────┴──────┴──────┴─────┘


    2.1.2 Emisiile de HC

               MW(HC) 1
  HC(mass) = ───────── x ────────────────────────────────────────────────── x