Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ANEXE din 14 noiembrie 2018 privind programele valabile pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar la disciplinele Artă teatrală - Arta actorului şi Cultură civică şi educaţie socială
EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1031 bis din 5 decembrie 2018
──────────
Aprobate prin Ordinul nr. 5.530/2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.031 din 5 decembrie 2018.
──────────
ANEXA 1
CONCURSUL DE OCUPARE A POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR
DECLARATE VACANTE/REZERVATE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
PROGRAMA PENTRU
ARTĂ TEATRALĂ - ARTA ACTORULUI
- Bucureşti -
2018
NOTĂ DE PREZENTARE
Prezenta programă urmăreşte să înlesnească pătrunderea în teoria modernă a artei actorului, pentru a da posibilitatea profesorilor din învăţământul preuniversitar să-şi structureze cunoştinţele şi activitatea didactică în aşa fel încât să poată urmări, în mod coerent, un traseu unitar. Finalitatea studiului artei actorului este complexă deoarece:
- aduce o contribuţie importantă la formarea personalităţii tinerilor elevi;
– dezvoltă creativitatea;
– sociabilizează;
– pune în lumină virtualităţi latente, etc.
În acest scop e foarte important ca Arta Actorului să nu fie privită în chip "tradiţionalist" sau "meşteşugăresc", ca mimare sau ilustrare a unui text sau ca un sistem mai închegat sau mai puţin închegat de "tehnici". În toate marile şcoli de teatru contemporane, arta actorului deschide un câmp vast de experimentare, de descoperire şi autocunoaştere, de cunoaştere şi interrelaţionare umană.
În cartea sa "O poetică a artei actorului", profesorul Ion Cojar spune: "Formarea e un delicat proces de recuperare a totalităţii umane, a întregului potenţial individual, un complex formator de noi deprinderi, specifice unei activităţi de performanţă spirituală şi psiho-fizică, de depăşire a limitelor omului comun. Clasa de arta actorului e un atelier de experimentare şi de recuperare a celor cinci simţuri, a tuturor tipurilor de memorie şi imaginaţie, precum şi a tuturor proceselor psihice de prelucrare efectivă, nu doar superficial simbolică şi mimată a informaţiilor senzoriale obţinute prin raportarea corectă, onestă, la obiectele statice şi subiectele dinamice, vii, precum şi la evenimentele din mediul înconjurător, în relaţia permanentă cu dinamica situaţiilor şi prin respectarea strictă a temelor şi a regulilor stabilite, până la însuşirea mecanismului specific al creativităţii actorului, acela de a transforma convenţia (tema propusă) în realitate psihică procesual obiectivă care determină în mod natural, organic şi comportamentele adecvate" (Ion Cojar - "O poetică a artei actorului" Ed. Unitext, 1996).
Programa de faţă se adresează absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior artistic care vor desfăşura activităţi didactice în cadrul ariei curriculare arte - curriculum diferenţiat din învăţământul preuniversitar. La elaborarea programei de faţă au fost luate în considerare atât cercetările în domeniul curricular, tendinţele pe plan internaţional, cât şi opiniile unor profesori cu o bogată experienţă artistică şi didactică.
Datorită caracterului preponderent practic al disciplinelor artistice, profesorul trebuie să facă demonstraţia că are capacitatea de a parcurge procesul instructiv-educativ la un nivel artistic convingător. De aceea toţi absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior, susţin înaintea probei scrise şi o probă practică în specialitatea pentru care s-au pregătit, astfel că examenul pentru ocuparea posturilor vacante din învăţământul preuniversitar constă în susţinerea a două probe:
a) probă practică (conform anexei la Metodologie);
b) probă scrisă.
Prezenta programă urmăreşte:
- consolidarea pregătirii de specialitate corespunzătoare competenţei didactice, a profesorului de arta actorului;
– actualizarea bazei teoretice şi practice privitoare la aspectele didactice fundamentale care se leagă de realizarea educaţiei viitorului actor sau viitorului consumator de artă;
– corelarea conţinuturilor de specialitate cu planul cadru şi curriculum-ul naţional în vigoare;
– aplicarea didacticii specialităţii în activitatea la clasă, ţinând cont de ciclurile curriculare, dar şi de nivelul aptitudinilor specifice artei actorului ale elevilor din şcolile şi liceele de specialitate;
– dezvoltarea capacităţilor de interpretare intra şi interdisciplinare a conţinuturilor şi de formare a unei culturi curriculare;
– valorificarea conţinuturilor disciplinei prin construirea unui demers didactic modern, prin proiectare structurată, prin organizarea unor activităţi de învăţare centrate pe nevoile şi interesele elevilor, care să faciliteze învăţarea eficientă de către elevi, a conţinuturilor specifice disciplinei;
– dezvoltarea capacităţilor de evaluare a cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite de elevi cu ajutorul întregului set de instrumente şi tehnici de evaluare şi reglarea demersului didactic pe baza interpretării informaţiilor oferite de rezultatele evaluării.
Pentru a realiza transferul deprinderilor artistice, în cadrul căruia se obţine modelarea intenţionată a personalităţii elevului ca viitor consumator de artă sau viitor actor, cadrul didactic trebuie să utilizeze forţa educativă a exemplului personal. Prin conţinuturile puse la dispoziţie de prezenta programă, profesorul de arta actorului va produce dovada concretă a faptului că stăpâneşte în mod profesionist disciplina pe care o predă, înlăturându-se astfel posibile cazuri de impostură sau de degradare în timp a capacităţilor artistice-interpretative, constituind totodată o garanţie a profesionalismului în învăţământul artistic.
Prezenta programă este valabilă şi pentru absolvenţii aparţinând minorităţilor naţionale.
COMPETENŢELE CADRULUI DIDACTIC
În procesul de predare-învăţare-evaluare cadrul didactic trebuie să:
- cunoască conţinuturile ştiinţifice ale disciplinei şi să opereze corect şi adecvat cu limbajul specific necesare praxisului şcolar, să motiveze elevii/elevul în/pentru formarea deprinderilor şi aptitudinilor specifice;
– utilizeze şi să dezvolte valenţele creative ale elevilor/elevului în lecţia de arta actorului;
– opereze cu analogii stilistice şi creative intre arte, în perspectivă interdisciplinară, ca o unitate a competenţei de specialitate în plan teoretic;
– deţină capacitatea de a construi demersuri didactice interactive şi să-şi adapteze strategiile didactice la conţinuturi;
– utilizeze documentele şcolare reglatoare în spiritul principiilor didactice în specialitatea respectivă, pentru aplicarea adecvată a programei şcolare în vederea unui demers didactic eficient;
– posede o gândire critică privitoare la creaţiile dramaturgiei, având o atitudine reflexivă asupra acestora, precum şi disponibilitatea de a transfera în viaţa socială valori estetice, ca alternative la manifestările de tip kitch.
– aibă capacitatea de a comunica cu clasa/elevul
– posede capacitatea de a funcţiona ca element integrator al valorilor culturale în comunitatea locală şi naţională.
Artă teatrală - Arta actorului
Posturi/catedre din şcoli şi licee de artă
● Istoria teatrului românesc şi a teatrului universal
● Atelierul de arta actorului
● Didactica specialităţii
ISTORIA TEATRULUI UNIVERSAL
1. Etape în evoluţia tragediei antice greceşti: Eschil (Orestia), Sofocle (Antigona) şi Euripide (Medeea).
2. Modalităţi de realizare dramatică în teatrul medieval european: valoarea de generalizare a metaforei şi parabolei în mistere şi miracole.
3. Aspecte comune şi particularităţi în teatrul renascentist: commedia dell'arte şi afirmarea actorului profesionist (Andrea Perrucci: Despre arta reprezentaţiei dinainte gândite şi despre improvizaţie); spectacolul religios, spectacolul popular şi spectacolul de curte în "secolul de aur" spaniol (Lope de Vega: Câinele grădinarului).
4. Teatrul elisabetan şi "cazul" Shakespeare: apariţia profesioniştilor în teatru (actori, manageri, dramaturgi); arhitectura spaţiului de joc; direcţii noi de expresie teatrală prin dramaturgia lui Shakespeare - tragedie, comedie, piese istorice (Hamlet, Visul unei nopţi de vară, Richard al III-lea).
5. Rolul clasicismului francez în dezvoltarea teatrului. Respectarea normelor în construcţia dramatică: Racine (Fedra), Corneille (Cidul); revoluţionarea genului comic: Moliére (Avarul).
6. Secolul luminilor. Drama burgheză (Diderot: Nepotul lui Rameau), comedia sentimentală (Mariveaux: Jocul dragostei şi al întâmplării) şi implicarea socială a teatrului (Beaumarchais: Bărbierul din Sevilla).
7. Evoluţie şi tradiţie în teatrul italian: controversa Gozzi (Regele cerb) şi Goldoni (Slugă la doi stăpâni). Teatrul german între politic, social şi etic: Goethe (Faust).
8. Refuzul normelor, elogiul fanteziei şi alianţa natură-adevăr în teatrul romantic englez (Shelley: Familia Cenci), francez (Hugo: Hernani) şi rus (Puşkin: Boris Godunov).
9. Teatrul rusesc şi contribuţia lui la evoluţia artei scenice: de la Gogol (Revizorul) la Cehov (Pescăruşul) şi de la Cehov (Livada de vişini) la Gorki (Azilul de noapte).
10. De la romantism la realism, de la adevăr psihologic la expresionism: problema libertăţii individuale şi a căutării vocaţiei la Ibsen (Nora) şi Strindberg (Domnişoara Iulia).
11. Repere majore în teatrul de expresie anglo-saxonă al secolului XX: critica socială de la George Bernard Shaw (Pygmalion) la "furioşii" englezi (John Osborne: Priveşte înapoi cu mânie); teatrul american de la tragedia modernă (Eugene O'Neill: Din jale se întrupează Electra) la drama omului în societatea contemporană la Arthur Miller (Vrăjitoarele din Salem) şi Tennessee Williams (Un tramvai numit dorinţă).
12. Poetici ale teatrului contemporan: teatrul epic şi noua tehnică de interpretare la Bertolt Brecht (Micul Organon); revalorificarea moştenirii lui Shakespeare şi poetica spaţiului gol la Peter Brook (Spaţiul gol); teatrul ca "întâlnire magică" între actor şi spectator la Jerzy Grotovski (Spre un teatru sărac).
13. Direcţii novatoare în teatrul modern şi postmodern: de la "măştile" lui Pirandello (Şase personaje în căutarea unui autor) şi teatrul absurdului (Eugene Ionesco: Rinocerii) până la falimentul umanităţii în dramaturgia lui Beckett (Aşteptându-l pe Godot) şi intertextualismul postmodern la Heiner Müller (Hamletmachine).
14. Arta spectacolului în epoca postmodernă: implicare socială, cercetare, educaţie, interdisciplinaritate, noi tendinţe în opera unor creatori reprezentativi: Augusto Boal (teatrul comunitar), Pina Bausch (teatru dans), Ariane Mnouckhine (Cirque du Soleil), Robert Wilson (teatru-imagine), Robert Lepage (teatrul multimedia). [sursa de informare pentru acest subiect: internet]
ISTORIA TEATRULUI ROMÂNESC
1. Manifestări cu caracter de spectacol în spaţiul cultural românesc (obiceiuri populare legate de etapele importante din viaţa omului şi a comunităţii, în care sunt prezente elemente de spectacol).
2. Rolul teatrului în constituirea statului român modern (programul "Daciei literare") şi primele spectacole în limba română pe teritoriul celor trei principate.
3. Primele şcoli de teatru: Şcoala Filarmonică şi Conservatorul Filarmonic-Dramatic (membrii fondatori, profesori, programe, spectacole, elevi).
4. Direcţii şi reprezentanţi ai şcolii româneşti de actorie în a doua jumătate a secolului al XIX-lea: Matei Millo, Mihail Pascaly, Grigore Manolescu, Frosa Vlasto etc.
5. Vasile Alecsandri şi rolul său în constituirea unei dramaturgii naţionale.
6. Drama istorică românească: teme şi eroi reprezentativi la Alecsandri, Haşdeu, Davilla, Delavrancea.
7. Comedia - de la primii dramaturgi la momentul Caragiale.
8. I.L. Caragiale - modalităţi şi procedee comice în "O scrisoare pierdută", "O noapte furtunoasă", "D'ale carnavalului".
9. Modernitatea lui Caragiale - din perspectiva operei dramatice dar şi a lucrărilor sale teoretice.
10. Diversificarea genului comic în primele decenii ale secolului XX: Tudor Muşatescu, G. Ciprian, Al. Kiritzescu.
11. Teatrul lui Mihail Sebastian - între comedia lirică şi pragmatismul societăţii interbelice.
12. Eroi exponenţiali în dramaturgia lui Camil Petrescu ("Ultima oră", Jocul ielelor", "Suflete tari").
13. Dimensiunea filosofico-poetică a pieselor lui Lucian Blaga ("Meşterul Manole", "Anton Pann" etc.)
14. Teatrul ca parabolă a existenţei umane - de la D.R. Popescu la Marin Sorescu.
15. "Comedia umană" în teatrul post-belic: de la Teodor Mazilu ("Proştii sub clar de lună") la Matei Vişniec ("Angajare de clovn").
16. Direcţii în dramaturgia românească de după 1990 - teme, stiluri, proiecte reprezentative.
ATELIERUL DE ARTA ACTORULUI
TEME:
I. Jocurile teatrale
- Sistemul de învăţământ bazat pe Jocuri teatrale dezvoltă gândirea, capacitatea de structurare a strategiilor de rezolvare a problemelor, stimulează intuiţia, încurajează descoperirea proprie, dezvoltă comportamentul organic (primul pas şi cel mai important al dezvoltării artistice), dezvoltă toate abilităţile psiho-fizice necesare relaţionării cu mediul înconjurător şi cu partenerii de joc (toate aceste capacităţi fiind apoi translate inconştient, deci fără efort, în viaţa cotidiană).
– Diferenţa dintre Joc şi joacă (jocul din curtea şcolii, jocul de cabană, etc.) - Jocul are reguli proprii, pe care copilul le respectă de bunăvoie. ("Gândirea înaintează, prin joc, de la cunoscut la necunoscut, de la previzibil la imprevizibil, de la sigur la problematic, de la nimereală la strategie, jocul nu se asociază facilului şi neseriosului, ci creaţiei şi sensibilităţii" - Solomon Marcus, Artă şi ştiinţă, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1996, pag. 74, 75, 76).
– Caracteristicile jocului - vezi Viola Spolin, Improvizaţie pentru teatru (Unatc Press, 2008), capitolul "Experienţă creatoare" (p. 49-66)
– Importanţa lucrului în grup (de la jocurile de grup şi la cele individuale) - teatrul este o artă colectivă (vezi Stanislavski şi Viola Spolin).
– descoperirea instrumentelor de lucru prin intermediul Jocurilor teatrale (Punctul de concentrare - vezi Viola Spolin, op. cit., p. 70)
– arta actorului ca rezolvare de probleme (de la punctul de atenţie la PDC şi de aici la problema de rezolvat prin acţiune - vezi Viola Spolin, op. cit., p. 68).
– evoluţia de la Jocul teatral la exerciţiul de improvizaţie, complex, conţinând parametrii Situaţiei scenice: Unde, Cine, Ce, Cu ce scop.
II. Exerciţiile de improvizaţie creează deprinderea ca, utilizând PDC-ul, acţionând pentru rezolvarea problemei, comportamentul elevului să fie organic (nealerat de situaţia convenţională în care se lucrează, de condiţia specifică disciplinei: grupul de lucru poate fi uneori divizat - o parte acţionează, cealaltă priveşte, rămânând partener egal în experienţa comună.)
- ambele grupuri vor analiza obiectiv experienţa comună (vezi Evaluare - Viola Spolin, op. cit., p. 74, vezi Etichete şi/sau Concepte - p. 83, Evitarea Cum-ului - p. 84)
– etapizarea exerciţiilor de improvizaţie se va face de la simplu la complex, această metodă de învăţare prin joc având ca obiectiv obţinerea manifestării organice a individului, fapt pentru care este în mod necesar o metodă cumulativă, de rezolvare de probleme şi descoperire personală: exerciţii pentru simţuri, exerciţii în care se introduc parametrii situaţiei scenice - Unde, Cine, Ce şi apoi, cel mai important, cel care motivează acţiunea scenică şi defineşte Cine-le - Cu ce scop?
În această perioadă, a studiului preuniversitar cu specific teatral, Cine-le va fi întotdeauna persoana, pe principiul stanislavskian "Eu în situaţia dată": "Eu sunt, în limbajul nostru arată faptul că m-am situat în centrul condiţiilor născocite, că simt că mă găsesc în mijlocul lor, că exist în mijlocul vieţii închipuite, în lumea lucrurilor imaginate şi încep să acţionez în propriul meu nume, pe riscul meu şi cum îmi porunceşte conştiinţa." Stanislavski, Munca actorului cu sine însuşi, p. 82. Dacă, în timpul studiului persoana devine personaj acesta este un lucru firesc, datorat specificului exerciţiilor, dar obţinerea Personajului nu va fi în nici un caz un scop în sine. Omul-rol va fi întotdeauna egal cu omul-artist, în infinitatea de combinaţii posibile ale circumstanţelor situaţiilor scenice şi ale temelor date. Pentru cursurile cu elevii claselor I-VIII, vezi Viola Spolin, UNATC Press, 2008, capitolul "Copiii şi teatrul" (cu subcapitolele "Înţelegerea copilului" - p. 321, "Principii fundamentale pentru copilul-actor" - p. 334, "Atelier pentru copii de 6-8 ani" - p. 344).
III. Abordarea textului
Evoluţia de la textul improvizat în cadrul exerciţiilor de grup sau individuale care presupun existenţa elevului în circumstanţele alese sau date ale situaţiei scenice la textul dat (replici scrise de către profesor sau colegi, utile în anumite exerciţii) şi apoi la textul scris. Gradul de dificultate al textelor abordate va creşte treptat, în funcţie de dezvoltarea organică individuală şi a grupului.
Etapele utilizării textului scris sau ale textului de autor vor fi următoarele:
- fabule, poezii, povestiri al căror text poate fi împărţit întregului grup (rezultatul nu trebuie să fie "spunerea" unui text, ci jucarea unei situaţii posibile).
– texte de autor din literatura pentru copii şi tineret (în funcţie de vârsta fiecărui grup de lucru).
Criteriile de evaluare a situaţiilor create vor fi guvernate de principiile enunţate de Jerzy Grotowski - "Cred sau nu cred" şi "Înţeleg sau nu înţeleg".
Dacă abordează texte din dramaturgia românească sau universală, profesorul de arta actorului va ţine cont de un criteriu esenţial: gradul de dificultate al acestora nu trebuie să depăşească capacitatea de înţelegere şi rezolvare a problemelor de către elevi. (Altfel, exerciţiul de arta actorului va deveni un exerciţiu de regie. Pe de altă parte însă, elevii pot fi împărţiţi pe grupuri de lucru de maxim 5 persoane, care să realizeze un proiect: să scrie un text, cuprinzând o înşiruire de situaţii scenice legate de un subiect coerent, să se distribuie ei înşişi şi să-l joace. Rezultatul trebuie să fie un exerciţiu de maxim 20 de minute).
Elevii liceelor de specialitate trebuie să dobândească, de asemenea, capacitatea de a susţine un recital (de minim 15 minute) cuprinzând fabule, poezii, povestiri şi un monolog. Textele vor fi alese pe criterii de inteligibilitate şi eficienţă (personală) a mesajului şi vor fi lucrate conform aceloraşi principii ale dezvoltării organice:
- Eu în situaţia dată
– Coerenţa gândurilor elevului-actor în funcţie de datele situaţiei scenice (Ce spun? Cui mă adresez? Cu ce scop?)
IV. Alcătuirea unui antrenament colectiv
Fiecare profesor va formula, în funcţie de necesităţile grupului, un antrenament cuprinzând exerciţii specifice pentru expresivitatea corporală şi verbală. Desigur, jocurile teatrale exersează expresivitatea, iar rostirea corectă este consecinţa nemijlocită a unei gândiri juste; totuşi, exerciţiile tehnice au rol ordonator şi sprijină dezvoltarea organică şi creativă a individului şi a grupului. (vezi K.S. Stanislavski, Munca actorului cu sine însuşi, "Destinderea muşchilor" - p. 132, "Dezvoltarea expresivităţii trupului" - p. 400, "Plastica" - p. 410, "Dicţiunea şi canto" - p. 428, "Vorbirea pe scenă" - p. 450).
DIDACTICA SPECIALITĂŢII ARTA ACTORULUI
1. Procesul de învăţământ ca relaţie între predare-învăţare-evaluare. Caracterul formativ-educativ al procesului de învăţământ:
- specificul atelierului de arta actorului - experimentarea practică, lucrul în grup, importanţa procesului (succesul e rezultatul procesului şi este, mai ales la acest nivel, secundar); relaţia de împreună experimentare între profesor şi elevi; specificul învăţării artei actorului: descoperirea personală. (vezi Viola Spolin - op. cit., capitolul I "Cele şapte aspecte ale spontaneităţii", p. 49)
– dezvoltarea capacităţilor şi aptitudinilor personale (memorie, concentrare, promptitudine, ritm, coordonare, etc.) şi formarea unor deprinderi legate de tehnicile teatrului (tehnicile teatrului sunt tehnicile comunicării - vezi Viola Spolin, op. cit., p. 61);
– exersarea relaţiei cu publicul încă de la primele ateliere de arta actorului (publicul este partener de lucru, participant la experienţa comună);
– crearea atmosferei creatoare şi a premiselor performanţei;
– etapele desfăşurării unui atelier (antrenament, jocuri teatrale, exerciţii de improvizaţie non-verbale şi verbale);
– organizarea şi îndrumarea studiului colectiv şi individual, pe un parcurs cumulativ, de la simplu la complex (fără a sări etape, pentru a nu periclita dezvoltarea organică).
2. Proiectarea atelierului de arta actorului-demers de organizare anticipată a activităţii didactice:
a. cunoaşterea programei (lecturare, asimilare) în perspectiva corelării conţinuturilor şi a activităţilor de învăţare cu obiectivele/competenţele acesteia.
b. proiectarea atelierului prin prisma realizării obiectivelor/competenţelor cadru (realizarea unui model de proiectare pentru desemnarea activităţilor de învăţare în care vor fi implicaţi elevii, a selectării resurselor cele mai eficiente).
c. strategii didactice de realizare a conţinuturilor programei, conforme cu etapele de predare a atelierului. Ordinea problemelor de studiat este stabilită de fiecare profesor în parte în funcţie de necesităţile grupului, dar se va ţine cont de parcursul propus de Stanislavski şi concretizat de metoda Violei Spolin, exerciţiile fiind, de asemenea, adaptate vârstei elevilor: Orientare, Senzorialitate conştientă, Relaţie fizică, Relaţie verbală (toate conduse de principiul Adevărului).
d. constituirea demersului didactic pentru realizarea unui învăţământ centrat pe elev.
3. Metode şi mijloace didactice specifice:
- Jocuri teatrale, exerciţii de improvizaţie, repertoriul personal;
– Metodologia specifică atelierului de arta actorului (vezi Viola Spolin, op. cit., p. 66) Rezolvarea de probleme, Indicaţia pe parcurs, Echipele şi prezentarea problemei, Evaluarea, Cadrul fizic al studioului de arta actorului (p. 80), Principii şi Puncte de reper (p. 85).
– vizionarea de spectacole - modalitate de formare a capacităţii de selectare a valorilor artistice (a gustului artistic) şi, implicit, modalitate de structurare a personalităţii elevului;
– corelarea studiului artei actorului cu mijloace de expresie ale altor discipline (literatură, muzică, educaţie plastică, educaţie vizuală, design, scenografie, arta costumului, etc.).
BIBLIOGRAFIE DE SPECIALITATE
1. Apostol, Radu, Teatru ca metodă. Teatru educaţional, UNATC Press, Buc. 2018
2. Apostol, Radu, Teatru social. Perspective asupra rolului teatrului în raport cu societatea, UNATC Press, Buc. 2018
3. Artaud, Antonin: Teatrul şi dublul său, Ed. Echinox, Cluj-Napoca, 1997
4. Badian Suzana, Arta mişcării scenice, EDP, Bucureşti, 1970
5. Berlogea, Ileana, Istoria teatrului universal, EDP, 1981, 1982
6. Berlogea, Ileana, Teatrul şi societatea contemporană, Editura meridiane, 1985
7. Beţiu, Mihaela, Elemente de analiză a procesului scenic, UNATC Press, Buc. 2018
8. Beţiu, Mihaela, Ghidul candidatului la actorie, UNATC Press, Buc. 2016
9. Boal, Augusto: Jocuri pentru actori şi non-actori; Fundaţia Concept, Bucureşti, 2005
10. Brecht, Bertolt: Micul Organon pentru treatru; "Scrieri despre teatru", Ed. Meridiane, Bucureşti, 1971
11. Brook, Peter: Spaţiul gol; editura Unitext, traducerea Marian Popescu, 1997
12. Ciocşirescu, Thomas, Cuvântul în arta teatrului, UNATC Press, Buc. 2018
13. Ciocşirescu, Thomas, Curs de vorbire pentru actori şi formatori, UNATC Press, Buc. 2017
14. Cojar, Ion: O poetică a artei actorului; ed. Paideia în colaborare cu Unitext, ediţia a III-a, 1998
15. Darie, Bogdana, Arta Actorului, complex atitudinal în analiză interdisciplinară, UNATC Press, Buc. 2018
16. Darie, Bogdana, Curs de arta actorului. Improvizaţie, UNATC Press, Buc. 2015
17. Darie, Bogdana; Romina Sehlanec; Andreea Jicman: Jocuri teatrale. Manual pentru clasele V-VIII, UNATC Press, Buc. 2016
18. Darie, Bogdana; Romina Sehlanec; Andreea Jicman: Arta Teatrului pentru liceeni, UNATC Press, Buc. 2017
19. Gheorghiu, Mircea: Actorul şi natura umană. Curs de arta actorului, UNATC Press, Buc. 2017
20. Gîlea, Marius, Despre improvizaţie, UNATC Press, Buc. 2018
21. Gîlea, Marius, Primii paşi în arta actorului. Curs practic, UNATC Press, Buc. 2017
22. Grotowski, Jerzy: Spre un teatru sărac; Editura Unitext, traducerea G. Banu şi Mirella Nedelcu-Pătureanu, Bucureşti, 1998
23. Lucaci, Liviu: Naşterea actorului, UNATC Press, Buc. 2017
24. Munro, Th, Artele şi relaţiile dintre ele, Editura Meridiane, 1981
25. Rotaru, Dana, Actorul român între teorie şi practică, UNATC Press, Buc. 2018
26. Rotaru, Dana, Actorul de Musical sau Tripla Ameninţare, UNATC Press, Buc. 2017
27. Rotaru, Dana, Jocuri teatrale. Manual pentru clasele 0 - IV, UNATC Press, Buc. 2016
28. Spolin, Viola: Improvizaţie pentru teatru; Unatc Press, traducerea Mihaela Balan-Beţiu, Bucureşti, 2008
29. Stan Sandina, Arta vorbirii scenice, EDP, Bucureşti 1968
30. Stanislavski C. S: Viaţa mea în artă; trad. I. Flavius şi N. Negrea, Ed. Cartea Rusă, Bucureşti, 1958
31. Stanislavski, Konstantin Sergheevici: Munca actorului cu sine însuşi, Ed. Nemira
32. Tonitza-Iordache, Michaela şi Banu, George: Arta teatrului, Ed. Nemira, Bucureşti, 2005
33. Vasiliu, Mihai, Istoria teatrului românesc, EDP, 1995
34. Vianu, Tudor, Arta Actorului în scrieri despre teatru, Editura Eminescu, Bucureşti, 1977
35. Wooster, Roger, Contemporary Theatre in Education, Intellect Books, 2007
36. XXX, revista CONCEPT, editată de Departamentul de Cercetare din cadrul UNATC I.L. Caragiale" Bucureşti, UNATC Press
37. XXX, revista UNATC Journal of Drama Teaching, editată de Master Pedagogie Teatrală UNATC, UNATC Press
38. XXX, revista ATELIER caiet de studii, cercetări şi experimente al Catedrei de Arta Actorului, UNATC Bucureşti.
BIBLIOGRAFIE PENTRU DIDACTICA SPECIALITĂŢII
1. Bârzea C., Arta şi ştiinţa educaţiei, EDP, Bucureşti 1995
2. Brunner J., Pentru o teorie a instruirii, EDP Bucureşti 1970
3. Călin M., Procesul instructiv - educativ EDP, Bucureşti 1995
4. Cerghit I., Metode de învăţământ, EDP, Bucureşti, 1980
5. Creţu C., Curriculum diferenţiat şi personalizat, Ed. Polirom, Iaşi, 1996
6. Cristea S., Dicţionar de termeni pedagogici, EDP, Bucureşti, 1998
7. Cucoş C., Pedagogie şi axiologie, Ed. Polirom, Iaşi, 1995
8. Geissler E.G., Mijloace de educaţie, EDP, Bucureşti, 1997
9. Ilea, Anca, Ilea, Anca (coordonator), Banciu Gabriel, Borzea Viorel, Gorgăneanu, Lucia Crinela Ghid metodologic pentru aplicarea programelor şcolare din aria curriculară arte, Bucureşti 2002, Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Consiliul Naţional pentru Curriculum
10. Ghiduri de evaluare pe discipline, MEC-SNEE, 2000, 2001
11. Ionescu M., Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj, 1995
12. Iucu R, Managementul şi gestiunea clasei de elevi, Ed. Polirom, Iaşi 2000
13. Joiţa E., Eficienţa instruirii, EDP, Bucureşti, 1998
14. Landsherre G., Evaluarea continuă a elevilor şi examenele, EDP, Bucureşti, 1975
15. Ministerul Educaţiei, Curriculum Naţional, Bucureşti, 1999
16. Ministerul Educaţiei şi Cercetării Planuri-cadru de învăţământ Bucureşti 2001-2009
17. Ministerul Educaţiei şi Cercetării Planuri de învăţământ Bucureşti 2001-2009
18. Neacşu I., Metode şi tehnici de învăţare eficientă, Ed. Militară, Bucureşti, 1990
19. Pavelcu V., Principii de docimologie, EDP, Bucureşti, 1968
20. Preda V., Îndrumător pentru folosirea mijloacelor tehnice de instruire, UBB, Cluj, 1999
21. Radu I. T., Evaluarea procesului de învăţământ, Bucureşti, EDP, 2001
22. Radu I., Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj, 1995
23. Radu I., Experienţa didactică şi creativitate, Ed. Dacia
24. Silverstone R., Televiziunea în viaţa cotidiană, Ed. Polirom, Iaşi, 1998
25. Stanciu M., Reforma conţinuturilor învăţământului-cadru metodologic, Ed. Polirom, Iaşi, 1999
26. Stoica A. (coord.), Evaluarea curentă şi examenele, Ghid pentru profesori, Ed. Prognosis, Bucureşti, 2001
27. Strungă C., Evaluarea şcolară, Editura de Vest, Timişoara 1999
28. Şchiopu, Psihologia vârstelor, EDP, Bucureşti, 1981
29. XXX, Dicţionar de pedagogie, EDP, Bucureşti, 1979
30. XXX, Normative de dotare cu mijloace de învăţământ, MEN, Bucureşti, 1993
31. XXX, Psihopedagogie, Ed. Spiru Haret, Iaşi, 1995
NOTĂ:
Sunt obligatorii documentele şcolare reglatoare în vigoare: planuri-cadru, programe şcolare, programele pentru examenele şi evaluările naţionale şi manualele cuprinse în Catalogul manualelor şcolare, valabile în învăţământul preuniversitar în anul susţinerii concursului
Autori
Lucia Crinela Gorgăneanu - consilier Centrul Naţional pentru Curriculum în Învăţământul Preuniversitar
Lect. univ. dr. Mihaela Bălan Beţiu - Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti
Conf. dr. Carmen Stanciu - Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti
ANEXA 2
MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII
CONCURSUL NAŢIONAL UNIC PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE
DECLARATE VACANTE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
PROGRAMA PENTRU
DISCIPLINA
Cultură civică şi Educaţia socială
- Bucureşti -
2018
A. NOTĂ DE PREZENTARE
Programa pentru disciplina Cultură civică şi Educaţie socială se adresează absolvenţilor facultăţilor de profil şi profesorilor care se prezintă la concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante din învăţământul preuniversitar. Conţinutul şi structura programei sunt elaborate în aşa fel încât să răspundă schimbărilor impuse de abordarea curriculară sistemică în realizarea procesului educaţional.
Absolvenţii facultăţilor de profil şi profesorii care susţin examenul la disciplina Cultură civică şi Educaţie socială pot preda în învăţământul preuniversitar discipline socio-umane, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Aspectele fundamentale vizate prin prezenta programă operaţionalizează profilul absolventului de învăţământ superior, urmărind:
● cunoaşterea conţinuturilor fundamentale şi a principalelor tendinţe în evoluţia disciplinelor socio-umane Cultură civică, Educaţie socială - Gândire critică şi drepturile copilului, Educaţie socială - Educaţie interculturală, precum şi a metodicii de specialitate;
● probarea capacităţilor necesare pentru proiectarea, realizarea şi evaluarea activităţilor didactice;
● demonstrarea abilităţilor de comunicare, empatice şi de cooperare necesare realizării actului educaţional.
Fiind date particularităţile disciplinelor socio-umane şi influenţa modelatoare puternică pe care acestea o exercită asupra formării şi dezvoltării personalităţii elevului, precum şi asupra întregului climat educaţional al şcolii, profesorul de discipline socio-umane trebuie să demonstreze că:
- înţelege conceptele centrale şi metodele de investigaţie specifice disciplinelor pe care le predă;
– are capacitatea de a crea experienţe de învăţare semnificative pentru elev;
– înţelege cum învaţă şi cum se dezvoltă elevul şi poate să ofere oportunităţi de învăţare care sprijină dezvoltarea intelectuală şi socială a acestuia;
– înţelege că elevii sunt diferiţi din punctul de vedere al felului în care învaţă şi poate să ofere oportunităţi instructiv-educative adaptate la diferenţele individuale de învăţare;
– înţelege procesele de integrare curriculară şi foloseşte o varietate de strategii didactice care încurajează dezvoltarea gândirii critice a elevului, capacitatea de rezolvare a problemelor şi performanţele lui în utilizarea noilor tehnologii;
– are capacitatea de a alege şi utiliza cele mai bune metode ce vizează motivaţia şi comportamentul pentru a crea un mediu educaţional care încurajează interacţiunea socială pozitivă, motivaţia intrinsecă şi angajarea elevului în actul învăţării, sprijinind astfel succesul şcolar al acestuia;
– are capacitatea de a dezvolta activităţi didactice în cadrul Curriculumului la Decizia Şcolii, activităţi curriculare şi extracurriculare inter-, pluri- şi transdisciplinare;
– dezvoltă cunoaşterea şi utilizarea unor variate strategii de comunicare eficientă pentru a sprijini curiozitatea, colaborarea şi interacţiunea elevilor în activitatea de învăţare;
– planifică activitatea de predare-învăţare-evaluare pe baza competenţelor curriculare, a cunoaşterii proceselor predării-învăţării-evaluării, a conţinutului disciplinei, a abilităţilor elevilor şi a diferenţelor dintre elevi
– înţelege şi foloseşte o diversitate de strategii de evaluare pentru a aprecia şi modifica activităţile didactice, asigurând continua dezvoltare intelectuală şi socială a elevului;
– evaluează efectele opţiunilor şi acţiunilor sale asupra elevilor, părinţilor, altor profesori şi şi modifică aceste acţiuni atunci când este necesar;
– caută în mod activ oportunităţi pentru perfecţionarea sa profesională continuă;
– contribuie la stabilirea unor relaţii pozitive cu colegii, familiile elevilor şi cu organizaţii existente în comunitatea în care trăieşte, în aşa fel încât să stimuleze angajarea acestora în sprijinirea activităţilor şcolii;
– înţelege necesitatea de a asista elevii în orientarea lor către carieră şi de a integra educaţia pentru carieră în activitatea didactică;
– înţelege aspectele de ordin legislativ ale activităţii sale, respectiv, drepturile legale ale elevului şi părinţilor, precum şi propriile sale drepturi şi responsabilităţi;
– înţelege criteriile de evaluare a activităţii sale şi are capacitatea de a le integra în conceperea şi realizarea activităţii didactice.
B. COMPETENŢE SPECIFICE PROFESORULUI DE DISCIPLINE SOCIO-UMANE
Programa vizează, pe lângă conţinuturile ştiinţifice şi cele de metodică a disciplinelor, anumite competenţe specifice profesorului de discipline socio-umane, competenţe pe care acesta trebuie să şi le dezvolte şi să le probeze pe parcursul desfăşurării activităţii didactice. Într-o formulare sintetică, aceste competenţe sunt:
- cunoaşterea conţinuturilor ştiinţifice ale disciplinelor, cunoştinţe de metodica disciplinelor;
– cunoaşterea şi utilizarea principalelor documente şcolare reglatoare: planuri-cadru, programe şcolare, programe pentru examene naţionale;
– capacitatea de a construi demersuri didactice interactive prin adecvarea strategiilor didactice la conţinuturi;
– capacitatea de proiectare şi realizare a dezvoltărilor curriculare intra- şi interdisciplinare;
– capacitatea de proiectare şi realizare a evaluării competenţelor dobândite de elevi;
– capacitatea de a adecva demersurile didactice la particularităţile de vârstă ale colectivului de elevi;
– capacitatea de a construi un climat educativ stimulativ şi eficient.
C. TEMATICA PENTRU DISCIPLINELE SOCIO-UMANE DE SPECIALITATE
a. CULTURĂ CIVICĂ
I. INDIVID ŞI SOCIETATE
1. Persoana: unicitatea şi demnitatea omului
2. Omul - fiinţă socială:
a) Grupurile: caracteristici, tipuri
b) Atitudini şi relaţii interpersonale în grup/între grupuri
c) Familia ca grup social: distribuirea rolurilor în familie; familia contemporană
d) Comunitatea locală, naţională şi internaţională:
- comunitatea locală; raportul stat - comunitate locală
– naţiunea; cetăţenia
– comunitatea internaţională; integrarea europeană.
II. AUTORITATEA
1. Teorii despre stat
2. Exercitarea puterii în stat. Forme de guvernare şi regimuri politice: regimuri democratice, autoritare şi totalitare
3. Raporturi între cetăţeni şi autorităţi
4. Statele moderne şi constituţionalismul
5. Constituţiile epocii moderne; exemple reprezentative
III. SISTEMUL POLITIC ÎN ROMÂNIA
1. Istoricul constituţionalismului în România
2. Constituţia României
a) Elaborarea Constituţiei României
b) Structura Constituţiei şi mecanismele constituţionale
c) Valori şi principii constituţionale
d) Revizuirea Constituţiei
e) Drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor
3. Instituţii şi practici democratice
a) Statul democratic şi principiul separării puterilor
b) Autorităţile statului român:
- autoritatea legislativă; legile
– executivul; administraţia centrală şi locală
– autoritatea judecătorească; aplicarea legilor
– preşedintele României
c) Partide politice şi organizaţii cetăţeneşti
IV. RAPORTUL CETĂŢEAN - STAT ÎN SOCIETATEA DEMOCRATRICĂ
1. Mass-media şi opinia publică
a) Mass-media: definiţie, clasificări, funcţii
b) Opinia publică; rolul mediilor în formarea opiniei publice
c) Libertatea presei; libertate şi responsabilitate în producerea, transmiterea şi receptarea mesajului propagat prin mass-media; prejudecăţi şi stereotipuri
2. Cetăţenia şi practicile democratice
a) Societatea civilă şi iniţiativele cetăţeneşti (iniţiative în comunităţile locale, iniţiative legislative etc.)
b) Dreptul de asociere
c) Alegerile şi votul
d) Participarea la luarea deciziei publice şi la controlul aplicării acesteia în contextul democraţiei reprezentative şi al formelor de manifestare a democraţiei directe.
V. LIBERTATEA ŞI RESPONSABILITATEA
1. Distincţia între libertatea personală, politică şi cea economică
2. Libertate pozitivă şi libertate negativă; libertăţile publice
3. Limite ale libertăţii; privarea de libertate
4. Participarea cetăţenească şi responsabilitatea
VI. DREPTATEA ŞI EGALITATEA
1. Tipuri de dreptate
2. Justiţia ca instituţie de apărare a dreptăţii
3. Dreptatea, egalitatea şi inegalitatea; tipuri de egalitate
4. Egalitatea şanselor şi egalitatea în faţa legii
VII. PROPRIETATEA
1. Formele proprietăţii şi evoluţia lor
2. Dreptul la proprietate; calitatea de proprietar
3. Proprietatea privată şi economia de piaţă
4. Economia de piaţă şi democraţia în România
VIII. IDENTITATE NAŢIONALĂ ŞI EUROPEANĂ
1. Identitate naţională şi patriotism; sentimentul naţional, conştiinţa naţională
2. Complexitatea identităţii personale în prezent: identităţi multiple
3. Alterări ale patriotismului: xenofobia, şovinismul, demagogia
4. România şi integrarea Euro-atlantică
IX. ETICĂ ŞI CIVISM
1. Omul-fiinţă morală
2. Valori, norme şi obligaţii moral-civice
3. Atitudini şi comportamente moral-civice
4. Dileme morale şi responsabilitate moral-civică
X. DREPTURILE OMULUI ŞI DREPTURILE COPILULUI
1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului:
- istoric
– tipuri de drepturi
– drepturile fundamentale ale omului şi responsabilităţile asociate
2. Promovarea şi respectarea drepturilor omului
3. Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului:
- istoric
– principii generale ale convenţiei
– drepturile fundamentale ale copilului şi responsabilităţile asociate
4. Promovarea şi respectarea drepturilor copilului
b. EDUCAŢIE SOCIALĂ - GÂNDIRE CRITICĂ ŞI DREPTURILE COPILULUI
I. FORMULAREA DE ÎNTREBĂRI
● Capacitatea de a ne mira; valoarea întrebărilor - de ce nu luăm totul ca fiind cunoscut
● Formularea întrebărilor; cui putem adresa întrebări şi modalităţi alternative de a formula întrebări
● ARGUMENTAREA UNUI PUNCT DE VEDERE PERSONAL
● Fapte şi opinii
● Susţinerea părerii/opiniei proprii
● Formularea răspunsurilor; modalităţi alternative de a formula răspunsuri
● Schimbul de opinii. Compararea opiniilor
● De ce avem nevoie de argumentare
● Condiţii pentru acceptarea unui argument formulat de o altă persoană
● Stereotipii şi prejudecăţi
● Persuasiunea
III. DREPTURI ŞI RESPONSABILITĂŢI ALE COPILULUI
1. Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului
● Principiile generale ale convenţiei: prioritatea intereselor copilului, non-discriminarea, participarea copiilor la problemele care îi privesc
2. Drepturi ale copilului; responsabilităţi asociate acestora
● Exemplificarea unor drepturi în contexte concrete (de exemplu, dreptul la identitate, dreptul la familie, dreptul la educaţie, dreptul la joc şi activităţi recreative, dreptul la protecţie împotriva violenţei, abuzului şi exploatării, dreptul la securitate şi protecţie socială, protecţia mediului - condiţie a vieţii)
● Corelarea drepturilor cu responsabilităţile asociate
3. Modalităţi de exercitare a drepturilor şi de asumare a responsabilităţilor
● Copiii, promotori ai propriilor drepturi
● Şcoala ca spaţiu de exprimare/exercitare/asumare de către copii a drepturilor şi responsabilităţilor
IV. RESPECTAREA, APĂRAREA ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR COPILULUI
1. Respectarea şi apărarea drepturilor copiilor. Categorii de copii în situaţii de risc şi/sau cu cerinţe educative speciale (copii din medii dezavantajate socio-economic, copii cu dizabilităţi, copii care aparţin unor minorităţi, copii din mediul rural)
2. Instituţii guvernamentale şi non-guvernamentale cu rol în respectarea, apărarea şi promovarea drepturilor copilului
● Instituţii guvernamentale: rolul statului; securitate şi protecţie socială
● Organizaţii nonguvernamentale: rolul societăţii civile
V. PROIECTUL EDUCAŢIONAL
Elaborarea şi derularea unui proiect educaţional pentru promovarea unui/unor drepturi ale copilului
● Alegerea temei
● Elaborarea fişei de proiect
● Derularea proiectului propus
● Evaluarea proiectului propus
c. EDUCAŢIE SOCIALĂ-EDUCAŢIE INTERCULTURALĂ
I. CARACTERISTICI ALE SOCIETĂŢII CONTEMPORANE
Identitate şi diversitate culturală
● Diversitatea culturală - o caracteristică a societăţii contemporane
● Complexitatea identităţii personale în prezent. Identitatea culturală proprie şi identitatea culturală a celorlalţi
- patrimoniul cultural/moştenirea culturală
– tradiţii şi obiceiuri comune/diferite ale culturilor
– patriotismul şi manifestările sale
● Raportul "eu" - "ceilalţi", "noi" - "ceilalţi" în societatea multiculturală şi în societatea interculturală
II. PERSOANA ŞI SOCIETATEA INTERCULTURALĂ
1. Principii şi valori ale societăţii interculturale
● Principiile şi valorile unei societăţi interculturale (dezvoltarea identităţii culturale proprii, acceptarea şi respectarea diversităţii, valorizarea pozitivă a diferenţelor, tratamentul egal al persoanelor, solidaritate, promovarea incluziunii sociale, dialogul intercultural)
● Abateri de la valorile şi principiile societăţii interculturale:
- forme de intoleranţă (discriminare, segregare, rasism, xenofobie)
– manifestări şi efecte ale lipsei de solidaritate (marginalizare, excludere, izolare)
2. Persoana în societatea interculturală
● Trăsături ale persoanei în societatea interculturală (spirit deschis, flexibilitate, cooperare, abilităţi relaţionale şi comunicaţionale)
● Comunicarea interculturală
- specificul comunicării interculturale
– bariere ale comunicării interculturale (stereotipuri şi prejudecăţi)
– reguli şi principii pentru facilitarea comunicării interculturale
III. PROIECTUL EDUCAŢIONAL INTERCULTURAL
Elaborarea şi derularea proiectului educaţional intercultural
● Alegerea temei
● Elaborarea fişei de proiect
● Derularea proiectului propus
● Evaluarea proiectului propus
D. BIBLIOGRAFIE PENTRU DISCIPLINELE SOCIO-UMANE DE SPECIALITATE
1. *** Constituţia României
2. *** Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului
3. *** Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
4. *** Referendumul naţional privind revizuirea Constituţiei României, Regia Autonomă "Monitorul Oficial", Bucureşti, 2003
5. Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, "Drept constituţional şi instituţii politice", Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001
6. Gabriel Almond, Sidney Verba, "Cultura civică", Ed. Du Style, Bucureşti, 1996
7. Raymond Aron, "Democraţie şi totalitarism", Ed. All, Bucureşti, 2001
8. Robert Dahl, "Poliarhiile", Ed. Du Style, Bucureşti, 1998
9. Adrian Paul Iliescu, Emanuel-Mihail Socaciu, "Fundamentele gândirii politice moderne. Antologie comentată", Ed. Polirom, Iaşi, 1999
10. Jakub Karpinski, "ABC-ul democraţiei", Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993
11. Arend Lijphart, "Modele ale democraţiei", Ed. Polirom, Iaşi, 2000
12. Pierre Manent, "Originile politicii moderne", Ed. Nemira, Bucureşti, 2000
13. J. St. Mill, "Despre libertate", Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001
14. Adrian Miroiu (coord.), "Teorii ale dreptăţii", Ed. Alternative, Bucureşti, 1997
15. Adrian Miroiu (coord.), "Etica aplicată", Ed. Alternative, Bucureşti, 1995
16. Karl Popper, "Societatea deschisă şi duşmanii ei", Ed. Humanitas, Bucureşti, 1990
17. J.J. Rousseau, "Discurs asupra inegalităţii dintre oameni", Ed. Antet, Bucureşti, 2001
18. Dominique Schnapper şi Christian Bachelier, "Ce este cetăţenia?", Ed. Polirom, Iaşi, 2001
19. George Voicu, "Pluripartidismul", Ed. All, Bucureşti, 1998
20. Mihai Coman, "Mass media, mit şi ritual. O perspectivă antropologică", Ed. Polirom, Iaşi, 2005
21. Petru Iluţ, "Valori, atitudini şi comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie", Ed. Polirom, Iaşi, 2005
E. TEMATICA PENTRU METODICA DISCIPLINELOR SOCIO-UMANE DE SPECIALITATE
I. Proiectarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii didactice la disciplinele socio-umane de specialitate
1. Componentele curriculumului naţional: planuri-cadru (trunchi comun, curriculum diferenţiat, curriculum la decizia şcolii/curriculum în dezvoltare locală), programe şcolare, manuale şcolare, auxiliare curriculare; alţi termeni de referinţă ai curriculumului naţional: arii curriculare, discipline, module, standarde curriculare.
2. Proiectarea curriculumului în dezvoltarea locală sau la decizia şcolii de tipul: aprofundare/extindere/opţional ca disciplină nouă.
3. Competenţele predării-învăţării-evaluării la disciplinele socio-umane. Competenţe generale, competenţe specifice.
4. Proiectarea activităţii didactice: planificare calendaristică, proiectarea unităţii de învăţare, proiecte de lecţie (pentru diferite tipuri de lecţii), proiectarea de activităţi de învăţare intra-, inter- şi transdisciplinare.
II. Strategii didactice utilizate în procesul de predare-învăţare-evaluare la disciplinele socio-umane de specialitate. Strategii şi modalităţi de integrare în lecţie a activităţilor cu caracter practic-aplicativ
1. Metode didactice specifice: clasificare, prezentare, caracterizare, utilizarea metodelor centrate pe elev/tehnicilor de învăţare prin cooperare.
2. Forme de organizare a activităţii didactice: caracterizare, clasificare.
3. Mijloacele de învăţământ şi integrarea lor în procesul de predare-învăţare-evaluare.
3.1 Funcţiile didactice ale mijloacelor de învăţământ
3.2 Tipuri de mijloace de învăţământ şi caracteristicile lor.
4. Mediul de instruire, mediul relaţional şi mediul comunicaţional. Utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicării în construirea unor medii active de instruire
5. Evaluarea procesului instructiv-educativ, a progresului şi a rezultatelor şcolare în concordanţă cu obiectivului curriculare şi criteriile de performanţă din standardele de evaluare.
5.1 Evaluarea, componentă fundamentală a procesului de învăţământ: obiective, funcţii, tipuri de evaluări, caracterizare.
5.2 Metode de evaluare: tradiţionale şi complementare (tipuri şi caracterizare).
5.3 Calităţile instrumentelor de evaluare: validare, fidelitate, obiectivitate şi aplicabilitate.
5.4 Tipologia itemilor: definiţie, clasificări, caracteristici, domenii de utilizare, reguli de proiectare, modalităţi de evaluare şi de notare.
F. BIBLIOGRAFIE PENTRU METODICA DE SPECIALITATE
1. *** Criterii de notare pentru clasa a VIII-a, lucrare apărută sub coordonarea SNEE, Ed. Sigma, Bucureşti, 2004
2. *** Ghid de evaluare pentru ştiinţe socio-umane, SNEE, Ed. Prognosis, Bucureşti, 2000
3. *** Ghid metodologic de aplicare a programelor şcolare din Educaţie civică şi Cultură civică, lucrare apărută sub coordonarea CNC, Ed. SC Aramis Print, Bucureşti, 2002
4. Cerghit I., Neacşu I., Pânişoară I. O., Potolea D., "Prelegeri pedagogice", Ed. Polirom, Iaşi, 2001.
5. Creţu C., "Curriculum individualizat şi personalizat", Ed. Polirom, Iaşi, 1998.
6. Creţu C., "Psihopedagogia succesului", Ed. Polirom, Iaşi, 1997.
7. Cristea Sorin, "Dicţionar de termeni pedagogici", E.D.P., Bucureşti, 1998.
8. Cucoş C., "Pedagogie generală", Ed. Polirom, Iaşi, 2000.
9. Ionescu M., Radu I., "Didactica moderna", Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1995.
10. Neacşu I., "Metode şi tehnici de învăţare eficientă", Ed. Militară, Bucureşti, 1990.
11. Nicola I., "Tratat de pedagogie şcolară", Ed. Aramis, Bucureşti, 2000.
12. Stoica A. (coord), "Evaluarea curentă şi examenele", Ghid pentru profesori, Ed. Prognosis, Bucureşti, 2001.
13. Stoica A., "Evaluarea progresului şcolar. De la teorie la practică", Ed. Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2003.
14. Vlăsceanu L. şi Cerghit I. (coord.), "Curs de pedagogie", T.U.B., Bucureşti, 1988.
NOTĂ: Bibliografia pentru metodica de specialitate include şi planurile-cadru şi programele şcolare pentru disciplinele socio-umane de specialitate (toţi anii de studiu), manualele alternative cuprinse în Catalogul manualelor şcolare valabile în învăţământul preuniversitar, în anul şcolar în care se susţine concursul, precum şi ghidurile metodice care însoţesc manualele de specialitate.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
