Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   AMENDAMENTE din 15 august 2000  convenite prin schimbul de scrisori dintre Guvernul Romaniei si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, cu privire la Acordul de imprumut (Proiectul privind alimentarea cu apa a municipiului Bucuresti) dintre Romania si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

AMENDAMENTE din 15 august 2000 convenite prin schimbul de scrisori dintre Guvernul Romaniei si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, cu privire la Acordul de imprumut (Proiectul privind alimentarea cu apa a municipiului Bucuresti) dintre Romania si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare

EMITENT: ACT INTERNATIONAL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 531 din 27 octombrie 2000

Excelentei sale
Decebal Traian Remes,
ministrul finantelor
Ministerul Finantelor
Bucuresti, Romania

Referitor la: Romania: Proiectul de alimentare cu apa a
municipiului Bucuresti
(Imprumut nr. 4079-RO)
Amendament la Acordul de imprumut si la Acordul de proiect

Cu referire la Acordul de imprumut incheiat la 2 august 1996 intre Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (Banca) si Romania (Imprumutatul) si la Acordul de proiect din aceeasi data, incheiat intre Banca si Regia Generala de Apa Bucuresti (R.G.A.B.) si la scrisoarea dumneavoastra din data de 15 august 2000, prin care solicitati realocarea economiilor din cadrul imprumutului si transferul tuturor obligatiilor si responsabilitatilor R.G.A.B. din cadrul Acordului de proiect catre Apa Nova, conform Contractului de concesiune din data de 29 martie 2000, incheiat intre municipiul Bucuresti, reprezentat de Consiliul General al Municipiului Bucuresti, Apa Nova Bucuresti - S.A. (Apa Nova) si R.G.A.B.,
suntem incantati sa va informam ca am convenit sa amendam acordurile respective, dupa cum urmeaza:

Acordul de imprumut:

1. In preambul cuvantul "si" se elimina dupa paragraful (A), paragraful (B) este amendat pentru a se citi dupa cum urmeaza si sunt adaugate paragrafele (C) si (D):
"(B) partile A, B si C ale Proiectului au fost realizate de Regia Generala de Apa Bucuresti (R.G.A.B.) cu asistenta Imprumutatului si, ca parte a acestei asistente, Imprumutatul a pus la dispozitie R.G.A.B. sumele imprumutului;
(C) printr-un Contract de concesiune incheiat la 29 martie 2000 intre municipiul Bucuresti, reprezentat de Consiliul General al Municipiului Bucuresti, Apa Nova Bucuresti - S.A. (Apa Nova) si R.G.A.B., furnizarea serviciilor de alimentare cu apa si canalizare in municipiul Bucuresti este transferata la Apa Nova, iar Apa Nova si-a asumat toate drepturile si obligatiile financiare si operationale ale R.G.A.B. in cadrul Proiectului;
(D) proiectul va continua sa fie realizat de catre Apa Nova cu asistenta Imprumutatului si, ca parte a acestei asistente, Imprumutatul va disponibiliza catre Apa Nova suma neutilizata din imprumut furnizata in cadrul acestui acord; si"
2. Cu exceptia referirii din sectiunea 1.02 subparagraful d), toate referirile la Regia Generala de Apa Bucuresti se inlocuiesc cu Apa Nova Bucuresti - S.A., iar referirile la R.G.A.B. se inlocuiesc cu Apa Nova.
3. In sectiunea 1.02, subparagraful f) se elimina, subparagrafele existente g) si h) sunt redenumite f) si g), subparagraful f) este amendat pentru a se citi dupa cum urmeaza si sunt adaugate urmatoarele noi subparagrafe h), i) si j):
"f) Acordul de imprumut subsidiar si de garantie inseamna acordul care se va incheia intre Imprumutat, Apa Nova si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, conform sectiunii 3.01 b) din acest acord, asa cum poate fi amendat periodic, si acest termen include toate anexele la Acordul de imprumut subsidiar si de garantie;
h) Apa Nova inseamna Apa Nova Bucuresti - S.A., o societate comerciala pe actiuni inregistrata la registrul comertului Bucuresti cu nr. J 40/9006/1999 din data de 12 octombrie 1999;
i) investitie suplimentara inseamna o investitie pentru alimentarea cu apa, care va fi selectata pentru finantare din sumele imprumutului, in conformitate cu criteriile stabilite in anexa nr. 2 la Acordul de proiect; si
j) Contractul de concesiune inseamna contractul de concesiune incheiat intre municipiul Bucuresti, reprezentat de Consiliul General al Municipiului Bucuresti, Apa Nova si R.G.A.B. la data de 29 martie 2000."
4. Referirile la partile la Acordul de imprumut subsidiar si de garantie din sectiunile 3.01 b), 6.01 a) si 6.02 b) se vor citi dupa cum urmeaza: Imprumutatul, Apa Nova, Consiliul General al Municipiului Bucuresti.
5. In sectiunea 5.01, subparagrafele c) si d) se elimina, subparagraful e) existent este redenumit c) si este adaugat un nou subparagraf d):
"d) contractul de concesiune va fi fost amendat, suspendat, abrogat, anulat sau derogat astfel incat sa afecteze substantial si negativ capacitatea Apa Nova de a indeplini oricare dintre obligatiile sale din cadrul Acordului de proiect."
6. Sectiunea 5.02 b) este amendata pentru a se citi dupa cum urmeaza:
"b) evenimentele specificate in subparagrafele c) si d) ale sectiunii 5.01 din acest acord se vor produce."
7. Tabelul din paragraful 1 al anexei nr. 1 este inlocuit cu anexa nr. 1 la aceasta scrisoare de amendament si urmatorul paragraf 4 este adaugat la anexa nr. 1:
"4. Fara a contraveni prevederilor paragrafului 1 de mai sus, nici o tragere nu va fi facuta cu privire la: a) plati facute pentru cheltuieli inainte de data acestui acord; si b) plati facute pentru o investitie suplimentara in cadrul categoriilor (1) b) si (2) b), cu exceptia cazului in care investitia suplimentara a fost selectata si aprobata in conformitate cu procedurile stabilite in anexa nr. 2 la Acordul de proiect.
8. Urmatoarea noua parte D este adaugata la anexa nr. 2:
"Partea D - Investitii suplimentare
Realizarea investitiilor suplimentare pentru reabilitarea sistemelor de alimentare cu apa si a facilitatilor in Bucuresti"
9. Paragraful 1 a) din anexa nr. 4 la acord este amendat pentru a se citi dupa cum urmeaza:
"a) termenul «categorii eligibile» inseamna categoriile (1), (2), (3), (4) si (5) precizate in tabelul din paragraful 1 din anexa nr. 1 la acest acord."

Acordul de proiect:

10. Cu exceptia referirilor din paragraful (A) din preambul si a referirilor din sectiunile 4.02 si 4.05 existente, toate celelalte referiri din Acordul de proiect la Regia Generala de Apa Bucuresti sunt inlocuite cu Apa Nova Bucuresti S.A., iar referirile la R.G.A.B., cu Apa Nova.
11. In preambul, paragraful (B) este amendat pentru a se citi dupa cum urmeaza si sunt adaugate urmatoarele paragrafe C si D:
"(B) printr-un acord de imprumut subsidiar si de garantie, incheiat intre Imprumutat, R.G.A.B. si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, sumele imprumutului furnizate in cadrul Acordului de imprumut au fost reimprumutate R.G.A.B. in termenii si in conditiile stabilite in Acordul de imprumut subsidiar si de garantie mentionat;
(C) prin Contractul de concesiune (Contract de concesiune), incheiat la 29 martie 2000 intre municipiul Bucuresti, reprezentat de Consiliul General al Municipiului Bucuresti, Apa Nova Bucuresti - S.A. (Apa Nova) si R.G.A.B., furnizarea serviciilor de alimentare cu apa si canalizare in municipiul Bucuresti este transferata la Apa Nova, iar Apa Nova si-a asumat toate drepturile si obligatiile financiare si operationale ale R.G.A.B. in cadrul Proiectului, incluzand, dar nelimitandu-se la Acordul de imprumut subsidiar si de garantie;
(D) printr-un acord de imprumut subsidiar si de garantie care se va incheia intre Imprumutat, Apa Nova si Consiliul General al Municipiului Bucuresti suma neutilizata din imprumut, furnizata in cadrul Acordului de imprumut, va fi reimprumutata Apa Nova in termenii si in conditiile stabilite in respectivul acordul de imprumut subsidiar si de garantie si toate drepturile si obligatiile R.G.A.B. vor fi transferate la Apa Nova; si"
12. Urmatorul subparagraf c) este adaugat la sectiunea 2.05:
"c) Fara a se limita la prevederile subparagrafelor a) si b) ale acestei sectiuni 2.05, Apa Nova va informa prompt Banca si Imprumutatul despre orice modificare in structura legala, in proprietatea sau controlul Apa Nova fata de cele care prevaleaza la data intrarii in efectivitate a Contractului de concesiune, care ar putea afecta in mod substantial sau advers: (i) capacitatea Imprumutatului de a indeplini oricare dintre obligatiile sale in cadrul Acordului de imprumut sau de a indeplini obiectivele Proiectului; sau (ii) capacitatea Apa Nova de a indeplini oricare dintre obligatiile sale care decurg din cadrul Acordului de imprumut sau care s-au angajat conform acestui acord ori de a indeplini obiectivele Proiectului."
13. Este adaugata urmatoarea sectiune 2.07:
"Apa Nova va asigura ca orice investitie suplimentara sa fie selectata de acord cu Banca si in conformitate cu procedurile si criteriile de selectie stabilite in anexa nr. 2 la acest acord."
14. La sfarsitul sectiunii 3.01, cuvintele "si in conformitate cu prevederile STAP" se elimina, iar la sfarsitul propozitiei " ," se inlocuieste cu ".".
15. Sectiunea 4.03 se elimina, sectiunea 4.04 este renumerotata sectiunea 4.03, iar sectiunea 4.05 la care se face referire in paragraful 10 al acestei scrisori de amendament este renumerotata sectiunea 4.04 si amendata dupa cum urmeaza: cuvintele "R.G.A.B. va" de la inceputul sectiunii se elimina; cuvintele "R.G.A.B. si Apa Nova vor" vor fi adaugate la inceputul subparagrafului (a), iar cuvintele "R.G.A.B. va" vor fi adaugate la inceputul subparagrafelor b) si c).
16. Un nou paragraf 4.05 este adaugat: "Apa Nova va informa Imprumutatul cu o luna inainte sau de indata ce ia cunostinta de intentiile actionarului majoritar al Apa Nova de a vinde actiunile sale la Apa Nova."
17. Adresa din cadrul sectiunii 6.01 pentru Apa Nova este inlocuita cu urmatoarea adresa:
"Pentru Apa Nova:
Str. Muzeul Zambaccian nr. 34, sc. B, ap. 6, sectorul 1
Bucuresti, Romania."
18. O noua anexa (anexa nr. 2) este adaugata, astfel cum este stabilit in anexa nr. 2 la aceasta scrisoare de amendament.
Va rugam sa indicati consimtamantul dumneavoastra la amendamentul de mai sus la Acordul de imprumut si la Acordul de proiect prin semnarea, datarea si returnarea copiei anexate la aceasta scrisoare. Aceasta scrisoare de amendament nu va deveni efectiva pana in momentul cand o dovada satisfacatoare pentru Banca nu va fi fost furnizata Bancii: a) ca Acordul de imprumut subsidiar si de garantie a fost semnat in numele Imprumutatului, Apa Nova si al Consiliului General al Municipiului Bucuresti; b) Contractul de concesiune a devenit efectiv; c) un aviz juridic a fost furnizat Bancii, in care se arata in numele Imprumutatului ca Acordul de imprumut subsidiar si de garantie a fost corespunzator autorizat sau ratificat si semnat si transmis in numele Imprumutatului, fiind un angajament legal al Imprumutatului in conformitate cu termenii acestuia; d) un aviz juridic a fost furnizat Bancii, in care se arata in numele Apa Nova ca scrisoarea-amendament si Acordul de imprumut subsidiar si de garantie au fost in mod corespunzator autorizate sau ratificate si semnate si transmise in numele Apa Nova, constituind un angajament legal al Apa Nova in conformitate cu termenii acestora; e) un aviz juridic a fost furnizat Bancii, in care se arata in numele Consiliului General al Municipiului Bucuresti ca Acordul de imprumut subsidiar si de garantie a fost corespunzator autorizat sau ratificat, semnat si transmis in numele Consiliului General al Muncipiului Bucuresti, fiind un angajament legal al Consiliului General al Municipiului Bucuresti in conformitate cu termenii acestuia.
Cu sinceritate,
Andrew N. Vorkink,
director de tara
Unitatea de tara Europa Centrala si de Sud
Regiunea Europa si Asia Centrala

Anexe convenite si confirmate
Romania
de catre
Apa Nova
de catre

ANEXA 1

TRAGEREA SUMELOR DIN IMPRUMUT

1. Tabelul de mai jos stabileste categoriile de pozitii care vor fi finantate din sumele imprumutului, alocarea sumelor din imprumut pe fiecare categorie si procentul de cheltuieli pentru pozitiile care vor fi finantate din fiecare categorie:


──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Sumele alocate %
Categoria din imprumut din cheltuielile
(exprimate care vor fi
in dolari) finantate
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
(1) Bunuri in cadrul partilor A, B si C 7.300.000 100% din cheltuielile
ale Proiectului externe, 100% din
cheltuielile locale
(cost franco
uzina) si 70% din
cheltuielile locale
pentru alte pozitii
achizitionate pe
plan local
(2) Lucrari in cadrul partilor A, B si C 10.200.000 45%
ale Proiectului
(3) Serviciile consultantilor 1.000.000 25%
(4) Bunuri in cadrul partii D
a Proiectului 3.500.000 50%
(5) Lucrari in cadrul partii D
a Proiectului 3.000.000 50%
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL: 25.000.000
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────



ANEXA 2

PROCEDURI SI CRITERII DE SELECTIE APLICABILE
INVESTITIILOR SUPLIMENTARE

Urmatoarele se vor aplica selectionarii oricarei investitii suplimentare:

a) Apa Nova va pregati si va remite Bancii, nu mai tarziu de 30 noiembrie 2000, pentru analiza si aprobare, orice investitie suplimentara propusa, in forma si in detaliile satisfacatoare Bancii, care va include: (i) o descriere a investitiei suplimentare propuse; (ii) estimarea costurilor previzionate si a cheltuielilor; (iii) o dovada satisfacatoare Bancii ca finantarea in contrapartida este disponibila pentru 50 procente (50%) din costul fiecarei investitii suplimentare; (iv) analiza economica si financiara a investitiei suplimentare propuse; (v) evaluarea impactului acestei investitii suplimentare asupra mediului si planul de atenuare; (vi) planul de implementare; (vii) planul de achizitii; si (viii) o analiza a prioritatii investitiei suplimentare propuse in ceea ce priveste eficacitatea din punct de vedere al costului si impactului social.
b) Dupa ce Banca aproba investitia suplimentara, aceasta este considerata eligibila pentru finantare in cadrul partii D a Proiectului.

15 august 2000

Domnului Andrew N. Vorkink,
director de tara
Unitatea de tara Europa si Asia Centrala
Banca Mondiala
Washington DC 20433

Stimate domnule Vorkink,

Ca urmare a scrisorilor noastre catre Banca Mondiala din datele de 27 iunie 2000 si, respectiv, 3 august 2000, referitoare la Proiectul de alimentare cu apa a municipiului Bucuresti (Imprumut nr. 4079-RO), prin prezenta se confirma ca Ministerul Finantelor solicita ca acordurile legale corespunzatoare sa fie amendate pentru a reflecta: (i) asignarea sau novarea Acordului de imprumut subsidiar si de garantie concesionarului privat Apa Nova; (ii) realocarea tuturor economiilor din imprumut pentru un program de lucrari suplimentare, in deplina conformitate cu descrierea si cu obiectivele de dezvoltare curente ale proiectului, care va fi incheiat inainte de data de incheiere a tragerilor din imprumut, 31 decembrie 2001; (iii) ca Apa Nova va remite Bancii spre aprobare o propunere detaliata pentru programul de lucrari suplimentare dupa intrarea in efectivitate a Contractului de concesiune, dar inainte de data de 1 decembrie 2000; si (iv) orice plata din imprumutul Bancii pentru programul de lucrari suplimentare va fi supusa mai intai spre aprobare Bancii.
Solicitam Bancii sa proceseze amendamentele la acordurile legale, astfel incat sa poata intra in efectivitate inainte de data de 28 septembrie 2000, data intrarii in efectivitate a Contractului de concesiune, si astfel sa poata fi indeplinita una dintre conditiile de intrare in efectivitate a Contractului de concesiune.
Suntem constienti ca acesta va solicita procesarea rapida din partea Bancii si ne angajam sa facem acelasi lucru, astfel incat sa putem indeplini obiectivul nostru comun de privatizare cu succes a serviciilor de alimentare cu apa a municipiului Bucuresti.

Cu stima,

Mioara Ionescu,
director general,
Ministerul Finantelor
Romania




──────────
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016