Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   AMENDAMENT nr. 2 din 28 iulie 2020  convenit prin scrisoarea semnată la Bucureşti la 28 iulie 2020 între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, la Acordul de împrumut (Proiectul privind învăţământul secundar) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Washington la 17 aprilie 2015    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 AMENDAMENT nr. 2 din 28 iulie 2020 convenit prin scrisoarea semnată la Bucureşti la 28 iulie 2020 între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, la Acordul de împrumut (Proiectul privind învăţământul secundar) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Washington la 17 aprilie 2015

EMITENT: Act Internaţional
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 860 din 21 septembrie 2020
──────────
    Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 759 din 10 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 860 din 21 septembrie 2020.
──────────
    28 iulie 2020
    Excelenţei Sale
    Vasile-Florin Cîţu,
    ministrul finanţelor publice
    Ministerul Finanţelor Publice
    Bucureşti, România
    Excelenţa Voastră:
    România: Proiect privind învăţământul secundar (Împrumutul nr. 8.481-RO)
    Amendamentul nr. 2 la Acordul de împrumut
    Facem referire la Acordul de împrumut încheiat între România (Împrumutatul) şi Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare (Banca) aferent proiectului menţionat mai sus, datat 17 aprilie 2015 (Împrumutul), cu amendamente.
    Termenii cu majuscule utilizaţi în această scrisoare (Scrisoarea de amendament) şi care nu sunt definiţi în prezenta au semnificaţia care le este atribuită în Acordul de împrumut.
    Facem, de asemenea, referire la scrisoarea domnului Attila Gyorgy, secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice, datată 11 iunie 2020 (Ref.: 790454/11.06.2020), prin care se propunea adăugarea de noi activităţi şi utilizarea unei părţi din sumele netrase din Împrumut pentru a răspunde nevoilor urgente de atenuare a efectelor pandemiei de COVID-19, în special prin majorarea sprijinului acordat studenţilor defavorizaţi vizaţi şi prin îmbunătăţirea rezistenţei sistemului de învăţământ pentru a face faţă modalităţilor de învăţare la distanţă.
    Ne face plăcere să vă informăm că Banca este de acord să modifice Acordul după cum urmează (modificările sunt evidenţiate cu caractere cursive):
    1. Partea 1(b) a anexei 1 la Acordul de împrumut este modificată şi va avea următorul conţinut:
    "(b) Intervenţii sistemice. Furnizarea de asistenţă tehnică, instruire şi bunuri pentru implementarea următoarelor activităţi:
    (i) revizuirea programei şcolare pentru învăţământul secundar superior;
    (ii) instruirea în persoană şi/sau virtuală a cadrelor didactice şi a directorilor de şcoli în vederea adaptării programei la nevoile şi abilităţile elevilor vizaţi, a aplicării metodelor centrate pe elev şi a utilizării tehnologiilor digitale pentru evaluarea procesului de predare-învăţare;
    (iii) îmbunătăţirea condiţiilor de predare în casele corpului didactic prin furnizarea de bunuri;
    (iv) revizuirea şi actualizarea seriilor de itemi pentru examenele de clasa a VIII-a şi bacalaureat şi instruirea asociată, inclusiv întărirea capacităţii instituţionale a Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie;
    (v) îmbunătăţirea platformei tehnologice informaţionale utilizate pentru evaluarea educaţională şi examenele elevilor din învăţământul secundar superior prin furnizarea de bunuri;
    (vi) dezvoltarea şi implementarea unei evaluări pentru elevii de clasa a X-a, care să se aplice la finalul ciclului de învăţământ obligatoriu;
    (vii) elaborarea de materiale de predare şi învăţare digitale;
    (viii) dezvoltarea şi implementarea de campanii de conştientizare a elevilor şi cadrelor didactice, adresate inclusiv elevilor romi, după caz; şi
    (ix) consolidarea capacităţii MEC de a sprijini comunicaţiile informaţionale ale instituţiilor de educaţie pentru învăţarea on-line şi de a utiliza informaţiile educaţionale pentru a monitoriza învăţământul secundar superior şi tranziţia elevilor către învăţământul terţiar, inclusiv prin furnizare de bunuri;
    (x) susţinerea participării elevilor români la evaluări internaţionale prin finanţarea costurilor asociate, inclusiv managementul, administrarea, taxele de participare;
    (xi) îmbunătăţirea condiţiilor de predare-învăţare din unităţile de învăţământ liceal eligibile pentru a primi granturi, prin furnizarea de bunuri, inclusiv dispozitive digitale şi consumabile igienico-sanitare, menite să prevină răspândirea COVID-19 şi să sporească rezistenţa sistemului de învăţământ;"

    2. Anexa la Acordul de împrumut se completează cu următoarea definiţie, articolele ulterioare fiind renumerotate în consecinţă:
    "5. «COVID-19» înseamnă boala coronavirus cauzată de noul coronavirus 2019 (SARS-CoV-2)."

    3. Următoarea definiţie numărul 10 din anexa la Acordul de împrumut se modifică şi va avea următorul conţinut, iar orice referire la „Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice“ sau „MECS“ din Acordul de împrumut şi documentele aferente se va citi ca „Ministerul Educaţiei şi Cercetării“ sau „MEC“:
    "10. «Ministerul Educaţiei şi Cercetării» sau «MEC» înseamnă Ministerul Educaţiei al Împrumutatului sau orice succesor legal al acestuia."

    4. Următoarea definiţie numărul 11 din anexa la Acordul de împrumut se modifică şi va avea următorul conţinut şi orice referire la „Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare“ sau „CNEE“ din Acordul de Împrumut se va citi ca „Centrul Naţional pentru Politici şi Evaluare în Educaţie“ sau „CNPEE“:
    "11. «Centrul Naţional pentru Politici şi Evaluare în Educaţie» sau «CNPEE» însemnă Centrul Naţional pentru Politici şi Evaluare în Învăţământ sau orice succesor legal al acestuia."


    Având în vedere modificările de mai sus ale Acordului de împrumut, Împrumutatul şi Banca au convenit de asemenea de comun acord ca până la cel târziu la data de 15 septembrie 2020 ajustările relevante privind estimările de tragere a sumelor Împrumutului, Planul de achiziţii şi programul de implementare să fie reflectate în mod corespunzător în Manualul operaţional al Proiectului, în conformitate cu secţiunea I.A.2 la anexa 2 la Acordul de împrumut.
    Vă rugăm să confirmaţi acordul dumneavoastră faţă de amendamentul de mai sus, în numele Împrumutatului, prin semnarea şi datarea acestei scrisori de amendament în spaţiile prevăzute mai jos şi prin retransmiterea ei către Bancă. Scrisoarea de amendament va intra în vigoare la data contrasemnării sale, după primirea de către Bancă a Scrisorii de amendament semnate.
    Vă rugăm să reţineţi că politica Băncii este de a pune la dispoziţia publicului această scrisoare de amendament şi orice informaţii legate de aceasta, după ce această scrisoare de amendament a fost semnată. Documentul de restructurare aprobat, datat 28 iulie 2020, va fi publicat pe site-ul web extern al Băncii.


    Cu stimă,
    [semnătură indescifrabilă]
    Tatiana Proskuryakova,
    director de ţară
    Banca Mondială, România
    ACCEPTAT:
    ROMÂNIA
    De către: [semnătură indescifrabilă]
    Reprezentant autorizat
    Funcţie: secretar de stat
    Data: 28 iulie 2020
    pentru Ministrul finanţelor publice,
    Sebastian-Ioan Burduja
    Cc: Excelenţa Sa dna Monica Anisie, ministrul educaţiei şi cercetării din România
    Dl Sebastian Burduja, secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice, România
    Dl Koen Davidse, director executiv, Banca Mondială
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016