Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 718 din 3 iunie 2015
Monitorul Oficial 1059 din 14 Decembrie 2018 (M. Of. 1059/2018)
ACORD DE ÎNFIINŢARE din 29 iunie 2015 a Băncii Asiatice de Investiţii în Infrastructură*) EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1059 din 14 decembrie 2018
──────────acceptat prin legea nr. 308 din 12 decembrie 2018, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 1059 din 14 decembrie 2018.──────────*) traducere.Ţările în numele cărora este semnat acordul de faţă convin următoarele:având în vedere importanţa cooperării regionale pentru susţinerea creşterii şi promovarea dezvoltării economice şi sociale a economiilor din asia şi, prin aceasta, contribuind la creşterea rezistenţei regionale faţă de crizele financiare şi alte şocuri externe în contextul globalizării,recunoscând semnificaţia dezvoltării infrastructurii pentru extinderea conectivităţii regionale şi pentru îmbunătăţirea integrării regionale, promovând prin aceasta creşterea economică şi susţinând dezvoltarea socială pentru asiatici şi contribuind la dinamismul economic global,realizând că nevoia ...
Monitorul Oficial 1020 din 29 Noiembrie 2018 (M. Of. 1020/2018)
DECIZIA nr. 633 din 12 octombrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1020 din 29 noiembrie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├───────────────┼──────────────────────┤│mona-maria │- judecător ...
Monitorul Oficial 780 din 11 Septembrie 2018 (M. Of. 780/2018)
ORDIN nr. 5.539 din 28 august 2018 privind desemnarea organismului de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă "URBAN-INCERC" în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcţiei specifice de laborator de încercări a produselor pentru construcţii EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 780 din 11 septembrie 2018
Având în vedere procesul-verbal nr. 4 din 2.08.2018 al comisiei de evaluare a organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi a organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcţii,în conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din hotărârea guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor regulamentului (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 11 alin. (2) ...
Monitorul Oficial 718 din 20 August 2018 (M. Of. 718/2018)
ORDIN nr. 5.425 din 3 august 2018 privind acordarea celui de-al doilea titlu de parc industrial Societăţii PARCURI INDUSTRIALE BIHOR - S.A. şi pentru modificarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 3.246/2016 privind acordarea titlului de parc industrial Societăţii PARCURI INDUSTRIALE BIHOR - S.R.L. EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 718 din 20 august 2018
Având în vedere prevederile:- art. 1 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative;– art. 8 alin. (7) şi (8) şi art. 9 din legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, cu modificările ulterioare,ţinând cont de avizul custozilor ariei naturale protejate sit natura 2000 rosci0021 câmpia ierului, respectiv ocolul silvic codrii sătmarului şi asociaţia pescarilor sportivi aqua crisius nr. 60/4.723/20.03.2018,în temeiul art. 12 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 51/2018 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice,viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi ...
Monitorul Oficial 579 din 09 Iulie 2018 (M. Of. 579/2018)
DECIZIA nr. 392 din 6 iunie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. şi înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere - S.A., precum şi modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 579 din 9 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 536 din 28 Iunie 2018 (M. Of. 536/2018)
DECIZIA nr. 10 din 16 aprilie 2018 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 23 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, cu modificările şi completările ulterioare, art. 20 din Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, cu modificările ulterioare, art. 15 alin. (2) şi (3), art. 16, art. 17 şi art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 2 alin. (2) teza întâi, art. 5 alin. (1) lit. f) şi g) şi art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1, art. 4-6 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 536 din 28 iunie 2018
Dosar nr. 3.402/1/2017 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie, ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat ││curelea │al secţiei i civile │├─────────────┼────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a││voicheci ...
Monitorul Oficial 473 din 07 Iunie 2018 (M. Of. 473/2018)
DECIZIA nr. 358 din 30 mai 2018 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre ministrul justiţiei, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 473 din 7 iunie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 387 din 07 Mai 2018 (M. Of. 387/2018)
ORDIN nr. 600 din 20 aprilie 2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice EMITENT: Secretariatul General al Guvernului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 387 din 7 mai 2018
În temeiul art. 5 alin. (2^1) din ordonanţa guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 11 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 174/2015, cu modificările ulterioare, şi al art. 6 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 21/2017 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile secretariatului general al guvernului, cu modificările şi completările ulterioare,secretarul general al guvernului emite prezentul ordin.art. 1se aprobă codul ...
Monitorul Oficial 337 din 17 Aprilie 2018 (M. Of. 337/2018)
DECIZIA nr. 18 din 5 martie 2018 referitoare la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 337 din 17 aprilie 2018
Dosar nr. 2.970/1/2017 ┌─────────┬────────────────────────────┐│gabriela │- judecător, ││elena │vicepreşedintele Înaltei ││bogasiu │curţi de casaţie şi justiţie││ │- preşedintele completului │├─────────┼────────────────────────────┤│lavinia │- judecător, preşedintele ││curelea │delegat al secţiei i civile │├─────────┼────────────────────────────┤│eugenia │- judecător, preşedintele ││voicheci │secţiei a ii-a civile │├─────────┼────────────────────────────┤│mirela │- judecător la secţia i ││vişan ...
Monitorul Oficial 272 din 28 Martie 2018 (M. Of. 272/2018)
DECIZIA nr. 686 din 2 noiembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) şi (4) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale şi ale art. 29 alin. (1^1) şi art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 272 din 28 martie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...