Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 5 171 din 31 august 2021

‹‹ Pagina 23 din 47

Monitorul Oficial 958 din 30 Septembrie 2022 (M. Of. 958/2022)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 133 din 29 septembrie 2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, precum şi a Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 958 din 30 septembrie 2022

Având în vedere necesitatea accelerării procesului de extindere şi modernizare a sistemelor de gestionare a deşeurilor în românia, cu accent pe colectarea separată, măsuri de prevenţie, reducere, reutilizare şi valorificare în vederea conformării cu directivele aplicabile şi a tranziţiei la economia circulară,luând în considerare faptul că realizarea reformelor condiţionează realizarea investiţiilor în sistemele de management integrat al deşeurilor,ţinând cont că neaprobarea urgentă a modificării şi completării actelor normative specifice domeniului deşeurilor poate conduce la întârziere şi în final la blocarea fondurilor europene alocate româniei prin planul naţional de redresare şi rezilienţă,având în vedere urgenţa şi importanţa realizării, extinderii şi modernizării ...

Monitorul Oficial 957 din 30 Septembrie 2022 (M. Of. 957/2022)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 130 din 29 septembrie 2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 957 din 30 septembrie 2022

Având în vedere că termenul pentru implementarea directivei (ue) 2018/2.002 a parlamentului european şi a consiliului din 11 decembrie 2018 de modificare a directivei 2012/27/ue privind eficienţa energetică a expirat la finalul anului 2020,luând în considerare faptul că prin implementarea directivei (ue) 2018/2.002 se asigură aprovizionarea cu energie sigură, sustenabilă, competitivă şi la preţuri accesibile în uniunea europeană, scăderea dependenţei de importurile de energie, stimularea inovării şi a competitivităţii, precum şi crearea de posibilităţi semnificative de investiţii în eficienţa energetică şi de reducerea a costurilor care pot fi realizate în sectoarele economice şi în societate în ansamblu, având în vedere ...

Monitorul Oficial 921 din 20 Septembrie 2022 (M. Of. 921/2022)

 DECIZIA nr. 12 din 6 iunie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) şi art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 3^1 alin. (1)-(1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 921 din 20 septembrie 2022

Dosar nr. 212/1/2022 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i civile │├──────────────┼───────────────────────┤│valentina ...

Monitorul Oficial 899 din 13 Septembrie 2022 (M. Of. 899/2022)

 ORDIN nr. 4.922 din 30 august 2022 pentru schimbarea sediului şi a denumirii Grădiniţei cu Program Normal nr. 31, structură arondată unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic "Gheorghe Duca" din municipiul Constanţa, judeţul Constanţa EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 899 din 13 septembrie 2022

Ţinând cont de dispoziţiile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de dispoziţiile ordinului ministrului educaţiei nr. 5.511/2021 pentru aprobarea metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de antepreşcolari/preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2022-2023, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de ...

Monitorul Oficial 889 bis din 09 Septembrie 2022 (M. Of. 889 bis/2022)

 STRATEGIE NAŢIONALĂ din 7 septembrie 2022 de control al tuberculozei în România pentru perioada 2022-2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 889 bis din 9 septembrie 2022

──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 1.102 din 7 septembrie 2022, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 889 din 9 septembrie 2022.──────────introducerestrategia naţională pentru controlul tuberculozei în românia pentru perioada 2022-2030 a fost elaborată ca răspuns la solicitarea institutului naţional de sănătate publică din românia (insp). strategia anterioară s-a încheiat în 2020 şi încă din 2019, insp a iniţiat un efort organizat care să implice experţi naţionali şi internaţionali pentru dezvoltarea noii strategii.documentul a fost pregătit cu sprijinul financiar al fondului global şi sub îndrumarea tehnică a personalului şi consultanţilor oms, pe baza contribuţiilor experţilor naţionali.abrevieriabg- antibiogramăarv- antiretroviraldsp- direcţia ...

Monitorul Oficial 895 din 12 Septembrie 2022 (M. Of. 895/2022)

 SENTINŢA nr. 99 din 13 iulie 2022 referitoare la admiterea în parte a acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamant şi anularea în parte art. 1 din anexa nr. 2 a H.G. nr. 1.065/2020 EMITENT: Curtea de Apel Braşov - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 895 din 12 septembrie 2022

Dosar nr. 1.828/1/2021completul compus din:preşedinte - oana maria boureanu, judecătorgrefier - cristina cojocariupe rol fiind soluţionarea - după casarea cu trimitere spre rejudecare a acţiunii formulate de reclamantul secu cristian adrian în contradictoriu cu pârâţii guvernul româniei, ministerul afacerilor interne şi ministerul sănătăţii, având ca obiect „anulare act administrativ cu caracter normativ“.dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 30 iunie 2022, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa, în vederea deliberării în baza art. 360 alin. (1) ...

Monitorul Oficial 887 din 09 Septembrie 2022 (M. Of. 887/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 1.106 din 7 septembrie 2022 pentru modificarea şi completarea titlului VIII "Accize şi alte taxe speciale" din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 887 din 9 septembrie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ititlul viii „accize şi alte taxe speciale“ din normele metodologice de aplicare a legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1/2016, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 22 din 13 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la punctul 2 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: "b) în raportul de eveniment prevăzut în ordinul preşedintelui autorităţii vamale române în cazul produselor deplasate în regim suspensiv de accize. "2. la punctul ...

Monitorul Oficial 871 din 05 Septembrie 2022 (M. Of. 871/2022)

 ORDIN nr. 4.871 din 30 august 2022 privind implementarea catalogului electronic în şcoli-pilot EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 871 din 5 septembrie 2022

Având în vedere prevederile:- hotărârii guvernului nr. 559/2020 privind funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie;– ordinului ministrului educaţiei nr. 4.811/2020 privind aprobarea metodologiei-cadru de înfiinţare, organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie;– ordinului ministrului educaţiei nr. 4.813/2020 pentru aprobarea regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie;– ordinului ministrului educaţiei nr. 4.183/2022 pentru aprobarea regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar,în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea ...

Monitorul Oficial 864 din 01 Septembrie 2022 (M. Of. 864/2022)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 119 din 1 septembrie 2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 864 din 1 septembrie 2022

Având în vedere că prin ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 206/2022, cu modificările şi completările ulterioare, a fost aprobată o schemă de sprijin pentru clienţii finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale, schemă de sprijin care se aplică începând cu data de 1 aprilie 2022,în scopul reconsiderării unor elemente ale schemei de sprijin în vederea asigurării aplicării ...

Monitorul Oficial 836 din 25 August 2022 (M. Of. 836/2022)

 ORDIN nr. 110 din 24 august 2022 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind furnizarea de ultimă instanţă a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 173/2020 EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 836 din 25 august 2022

Având în vedere prevederile art. 99 lit. b) şi c), art. 100 pct. 45, art. 122 alin. (1) lit. a), art. 144, art. 175 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi c), art. 178 alin. (1) şi alin. (2) lit. a^1), art. 179 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi alin. (4)-(6) şi ale art. 182 din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) şi c) şi ale art. 10 alin. (1) lit. l) şi z) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul ...

‹‹ Pagina 23 din 47
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016