Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 2 456 din 10 decembrie 2015
Monitorul Oficial 699 din 10 August 2018 (M. Of. 699/2018)
HOTĂRÂRE nr. 590 din 2 august 2018 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2015/2.283 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind alimentele noi, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European şi al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 1.852/2001 al Comisiei, precum şi a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/456 al Comisiei privind etapele procedurale ale procesului de consultare pentru stabilirea statutului de aliment nou în conformitate cu Regulamentul (UE) 2015/2.283 al Parlamentului European şi al Consiliului privind alimentele noi EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 699 din 10 august 2018
Având în vedere regulamentul (ue) 2015/2.283 al parlamentului european şi al consiliului din 25 noiembrie 2015 privind alimentele noi, de modificare a regulamentului (ue) nr. 1.169/2011 al parlamentului european şi al consiliului şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 258/97 al parlamentului european şi al consiliului şi a regulamentului (ce) nr. 1.852/2001 al comisiei,ţinând cont de prevederile regulamentului de punere în aplicare (ue) 2018/456 al comisiei din 19 martie 2018 privind etapele procedurale ale procesului de consultare pentru stabilirea statutului de aliment nou în conformitate cu regulamentul (ue) 2015/2.283 al parlamentului european şi al consiliului privind alimentele noi,în temeiul art. ...
Monitorul Oficial 605 bis din 16 Iulie 2018 (M. Of. 605 bis/2018)
PROCEDURĂ DE IMPLEMENTARE din 2 iulie 2018 a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 605 bis din 16 iulie 2018
──────────aprobată de ordinul nr. 978/2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 605 din 16 iulie 2018.────────── 1. obiectivul programuluiprogramul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, denumit în continuare program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovarea exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 571 bis din 06 Iulie 2018 (M. Of. 571 bis/2018)
PROCEDURĂ DE IMPLEMENTARE din 26 iunie 2018 a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului naţional multianual de microindustrializare EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 571 bis din 6 iulie 2018
──────────aprobată de ordinul nr. 955/2018 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 571 din 6 iulie 2018.────────── 1. obiectivul programuluiprogramul naţional multianual de microindustrializare, denumit în continuare program, este un program de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în sectoare prioritare, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovare a exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi ...
Monitorul Oficial 442 din 25 Mai 2018 (M. Of. 442/2018)
HOTĂRÂRE nr. 354 din 16 mai 2018 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 442 din 25 mai 2018
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicnormele metodologice de aplicare a legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1/2016, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 22 din 13 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:a. titlul ii - impozitul pe profit1. la punctul 5, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:"(3^1) În perioada aplicării prevederilor art. 25 alin. (3) lit. n) din codul fiscal, se au în vedere următoarele:a) sumele reprezentând reducerea sau anularea de ...
Monitorul Oficial 322 din 12 Aprilie 2018 (M. Of. 322/2018)
DECIZIA nr. 14 din 5 martie 2018 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (7) teza a treia din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 322 din 12 aprilie 2018
Dosar nr. 2.875/1/2017 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat ││curelea │al secţiei i civile │├─────────────┼────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a││voicheci ...
Monitorul Oficial 273 bis din 28 Martie 2018 (M. Of. 273 bis/2018)
NORME METODOLOGICE din 27 martie 2018 de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 273 bis din 28 martie 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 397/836/2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 273 din 28 martie 2018.──────────anexa 1 condiŢiile acordĂrii pachetului de serviciiminimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ primarĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală1.2. supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic1.3. consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lehuziei1.4. consultaţiile de planificare familială1.5. servicii de prevenţie1.6. activităţi de suport1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de ...
Monitorul Oficial 229 din 14 Martie 2018 (M. Of. 229/2018)
ORDIN nr. 2.258 din 27 februarie 2018 pentru modificarea şi completarea anexelor la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 2.980/2013 privind aprobarea condiţiilor de acordare a măsurilor de sprijin pentru investiţiile realizate în parcurile industriale EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 229 din 14 martie 2018
Având în vedere prevederile:- regulamentului (ue) nr. 1.407/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene ajutoarelor de minimis;– regulamentului (ue) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat;– orientărilor comisiei europene privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2014-2020;– regulamentului (ue) 2017/1.084 al comisiei din 14 iunie 2017 de modificare a regulamentului (ue) nr. 651/2014 în ceea ce priveşte ajutoarele pentru infrastructurile portuare şi aeroportuare, pragurile de notificare pentru ajutoarele pentru cultură şi pentru conservarea ...
Monitorul Oficial 11 bis din 05 Ianuarie 2018 (M. Of. 11 bis/2018)
PLAN NAŢIONAL din 20 decembrie 2017 de gestionare a deşeurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 11 bis din 5 ianuarie 2018
──────────aprobat prin hotărârea guvernului nr. 942 din 20 decembrie 2017 publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 11 din 5 ianuarie 2018.──────────cuprinsi. cadrul generali.1 informaţii generale privind planificareai.2 problematica generală a gestionării deşeurilori.3 legislaţia europeană privind deşeurilei.4 legislaţia naţională privind deşeurilei.5 politica naţională privind deşeurileii. situaŢia existentĂii.1 surse de date utilizate şi metodologia de analizăii.2 date socio-economiceii.3 deşeuri municipaleii.4 deşeuri alimentareii.5 deşeuri de ambalajeii.6 deşeuri de echipamente electrice şi electroniceii.7 deşeuri de baterii şi acumulatoriii.8 vehicule scoase din uzii.9 anvelope uzateii.10 uleiuri uzateii.11 deşeuri din construcţii şi desfiinţăriii.12 nămoluri rezultate de la epurarea apelor uzate orăşeneştiii.13 deşeuri cu conţinut ...
Monitorul Oficial 121 din 08 Februarie 2018 (M. Of. 121/2018)
ORDIN nr. 94 din 16 ianuarie 2018 privind acordarea titlului de parc industrial Societăţii INDUSTRIAL PARK IŞALNIŢA - S.R.L. EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 121 din 8 februarie 2018
Având în vedere prevederile:- art. 2 şi art. 32 alin. (1) lit. b) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele ale alin. (1) al art. 12 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 129/2017, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 8 alin. ...





