Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decret nr 195 din 29 martie 2019
Monitorul Oficial 555 din 05 Iulie 2019 (M. Of. 555/2019)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 555 din 5 iulie 2019
Având în vedere angajamentele constante şi termenele asumate de românia în raport cu instituţiile uniunii europene, precum şi riscurile de suspendare a fondurilor aferente unor programe operaţionale ca urmare a neimplementării în termenele asumate în documentele strategice, inclusiv acordul de parteneriat încheiat cu comisia europeană, a unor măsuri de reformă a administraţiei publice, a căror reglementare nu mai poate fi amânată,ţinând cont de disfuncţionalităţile şi problemele semnalate în mod constant de către autorităţile administraţiei publice locale, ca urmare a neadaptării cadrului legal actual care reglementează organizarea şi funcţionarea acestor autorităţi la realităţile socioeconomice şi la complexitatea şi dinamica activităţilor aferente ...
Monitorul Oficial 247 din 01 Aprilie 2019 (M. Of. 247/2019)
DECRET nr. 195 din 29 martie 2019 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 247 din 1 aprilie 2019
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 138/2019,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna valeria toma, procuror cu grad profesional de ...