Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 296 din 7 mai 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 4, 6, 16, 17 şi 19-23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 296 din 7 mai 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 4, 6, 16, 17 şi 19-23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 665 din 9 august 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, 6, 16, 17 şi 19-23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, excepţie ridicată de Gabriel Panait în Dosarul nr. 2.195/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.301D/2017.
    2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Silviu Şerban. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.590D/2017, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Firică Petre în Dosarul nr. 12.617/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public şi avocatul autorului excepţiei sunt de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.590D/2017 la Dosarul nr. 2.301D/2017, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, reiterând, pe larg, motivele formulate în faţa instanţei de judecată şi aflate la dosarul cauzei. Astfel, susţine, în esenţă, referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 din Constituţie, că dispoziţiile de lege introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 elimină de la beneficiul indemnizaţiei prevăzute de Legea nr. 341/2004 o parte dintre participanţii la Revoluţia Română din Decembrie 1989. Cu privire la critica raportată la art. 53 din Constituţie se consideră că restrângerea dreptului de proprietate nu operează în condiţiile prevăzute de norma constituţională. Depune concluzii scrise.
    7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    8. Prin Sentinţa civilă nr. 3.049 din 12 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.195/3/2017, şi Încheierea din 14 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 12.617/3/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, 6, 16, 17 şi 19-23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanţii Gabriel Panait şi Firică Petre în cadrul soluţionării unor cauze de contencios administrativ având ca obiect obligarea Comisiei parlamentare a Revoluţionarilor din decembrie 1989 de a soluţiona contestaţiile împotriva deciziilor emise de Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, prin care li s-au respins autorilor cererile de atribuire a titlului de Luptător cu Rol Determinant.
    9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că, „prin manevre dolosive şi diversiune juridică“, nerespectând principiile de drept stabilite prin Legea nr. 24/2000, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 a abrogat art. 9 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, prin care se finaliza procedura de preschimbare a certificatelor doveditoare prin decret al Preşedintelui ţării, în condiţiile în care peste 28.000 de revoluţionari nu au titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 şi nu mai pot beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 341/2004. Astfel, plata drepturilor prevăzute de Legea nr. 341/2004 se face numai pentru Luptătorii cu Rol Determinant, dar nu şi pentru Luptătorii Remarcaţi prin Fapte Deosebite. Această discriminare persistă şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, prin faptul că Luptătorii Remarcaţi prin Fapte Deosebite sunt afectaţi, nemaiprimind indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 341/2004, însă cei care nu au participat la Revoluţia din Decembrie 1989, ci au participat la Revoluţia din Braşov din 1987, beneficiază în continuare de plata indemnizaţiei, ceea ce contravine art. 16 alin. (1) din Constituţie. Referitor la art. 22 alin. (1) şi la art. 47 alin. (2) din Constituţie, autorii excepţiei arată că indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 341/2004 a fost singura sursă de existenţă a revoluţionarilor, iar prin eliminarea acesteia se încalcă dreptul la viaţă şi dreptul la măsuri de protecţie socială. Având în vedere acestea, autorii susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin şi art. 53 din Constituţie referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, nefiind îndeplinite condiţiile pentru o astfel de restrângere, aceasta fiind vădit disproporţională. Se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind interpretarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii private. De asemenea, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 90 din 7 februarie 2012, prin care s-a reţinut că sumele reprezentând indemnizaţii ce se achită beneficiarilor Legii nr. 341/2004 constituie într-adevăr un bun, în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În final se invocă aspecte privind neconcordanţa dintre anumite prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014.
    10. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    12. Guvernul apreciază că excepţia invocată este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii în materie. Astfel, Curtea a constatat că „normele supuse controlului de constituţionalitate se aplică tuturor destinatarilor săi, fără ca între aceştia să existe privilegii sau discriminări, aşa încât nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie. A nega posibilitatea legiuitorului de a modifica sau de a abroga o normă ar însemna negarea competenţei sale legislative, ceea ce este inadmisibil. Din contră, legiuitorul, fie originar, fie delegat, trebuie să vegheze la asigurarea stabilităţii economice a ţării şi să ia măsuri în consecinţă. Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că „nu constituie o discriminare faptul că, prin aplicarea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate ca atare prin prisma propriilor lor interese subiective.“ De asemenea, prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, Curtea a reţinut, în esenţă, că, deşi temeiul moral al acordării dreptului la indemnizaţie reparatorie, izvorât din sentimentul de recunoştinţă pentru cei care, prin jertfa şi contribuţia proprie, au condus la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, este incontestabil, acesta nu constituie totuşi, potrivit Constituţiei, o obligaţie de reglementare a statului în acest sens. Totodată, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză.
    13. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere, astfel cum a fost reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 178 din 29 martie 2016, nr. 389 din 14 iunie 2016 şi nr. 398 din 15 iunie 2016, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile scrise depuse la Dosarul nr. 2.301D/2017, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în actele de sesizare, îl constituie prevederile art. 4, 6, 16, 17 şi 19-23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014. În realitate, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 30 decembrie 2014, modifică, prin art. I, Legea nr. 341/2004. Astfel, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. I pct. 4, 6, 16, 17 şi pct. 19-23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, având următorul cuprins:
    ART. I
    Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: [...]
    4. La articolul 3 alineatul (1), literele a), b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "a) Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - atribuit celor care s-au jertfit în lupta pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 sau au decedat în legătură cu aceasta;
b) Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989:
    1. Luptător Rănit - atribuit celor care au fost răniţi în luptele pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 sau în legătură cu aceasta, dacă au fost răniţi prin utilizarea armelor de foc ori a tehnicii de luptă de către forţele represive, prin loviri sau alte violenţe comise de reprezentanţi ai acestora.
    2. Luptător Reţinut - atribuit celor care au fost puşi în detenţie preventivă, până în data de 22 decembrie 1989, de forţele de represiune, ca urmare a participării la acţiunile pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989.
    3. Luptător cu Rol Determinant - atribuit celor care în perioada 14-22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, şi-au pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de represiune, au ocupat şi apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, doar în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului.
    4. Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite - atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi au condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi au menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar şi le-au apărat până la data judecării dictatorului, în localităţile unde au luptat pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, precum şi celor care au avut acţiuni dovedite împotriva regimului şi însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989.
c) Participant la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - calitate onorifică.» [...]"

    6. După articolul 3 se introduc trei noi articole, articolele 3^1, 3^2 şi 3^3, cu următorul cuprins:
    "ART. 3^1
    În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
    a) persoanele care au avut un rol determinant pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 - eroii martiri şi Luptătorii cu Rol Determinant pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989;
    b) urmaş de erou-martir - persoanele îndreptăţite să beneficieze de prevederile prezentei legi, după caz, soţul supravieţuitor, părinţii celui decedat şi copiii acestuia;
    c) obiective de importanţă deosebită - clădirile de importanţă deosebită, în care se găseau structurile regimului totalitar şi alte clădiri publice: Opera din Timişoara, Comitetul Central şi comitetele judeţene sau municipale ale partidului, Televiziunea Română şi Radiodifuziunea Română şi altele asemenea;
    d) Secretariatul de Stat - Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989;
    e) Asociaţiile de revoluţionari legal constituite până la data de 31 decembrie 1992 - asociaţiile care au avut şi au ca scop principal apărarea şi promovarea idealurilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989 sau apărarea drepturilor revoluţionarilor, conform actului de înfiinţare de la data constituirii, până la data de 31 decembrie 1992;
    f) certificatele preschimbate - certificatele care atestă titlurile obţinute potrivit Legii nr. 42/1990, pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar pentru cazurile în care solicitantul este posesor al Certificatului şi titular al Brevetului de atestare a titlului acordat de către Preşedintele României, prin Decret prezidenţial, publicat în Monitorul Oficial al României, preschimbate în baza prezentei legi;
    g) Comisia parlamentară - Comisia parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989.
    ART. 3^2
    (1) Persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 4 li se vor elibera noi certificate pentru obţinerea calităţilor şi titlurilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, doar dacă îndeplinesc condiţiile prezentei legi.
    (2) Eliberarea certificatelor persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 se face doar la cerere, în baza certificatului preschimbat.
    (3) Eliberarea certificatelor persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 se efectuează la cererea expresă a titularului de certificat, potrivit modelelor ce vor fi aprobate prin hotărârea de modificare şi completare a normelor de aplicare a prezentei legi.
    (4) Odată cu cererea pentru eliberarea certificatului pentru persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, şi pentru obţinerea noului certificat, solicitantul va depune certificatul preschimbat în original, împreună cu legitimaţia aferentă.
    ART. 3^3
    (1) Calităţile obţinute potrivit prezentei legi, pentru persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1, 2 şi 4 nu pot fi schimbate şi se acordă în baza titlurilor acordate de către Preşedintele României, prin Decret prezidenţial, publicat în Monitorul Oficial al României, conform Legii nr. 42/1990, republicată, cu modificările ulterioare.
    (2) Prin excepţie de la alin. (1), calitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 4 poate fi schimbată, la cerere, conform prevederilor art. 32.» [...]"




    16. La articolul 9, alineatul (6) se abrogă.
    17. După articolul 9^1 se introduce un nou articol, articolul 9^2, cu următorul cuprins:
    "ART. 9^2

(1) Persoanele care solicită eliberarea certificatelor potrivit prezentei legi poartă răspunderea penală pentru corectitudinea întocmirii dosarelor, a documentelor şi probelor aflate în acestea.
(2) Cererile care privesc eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant, depuse conform art. 3^2, sunt analizate de o comisie alcătuită din cel mult 5 membri, angajaţi din cadrul Secretariatului de Stat, numită prin ordin al secretarului de stat, care este şi preşedintele comisiei.
(3) Comisia prevăzută la alin. (2) procedează la soluţionarea cererilor, verificând actele dosarelor care au fost depuse în termenele şi condiţiile prevăzute de lege pentru calitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 4 şi care îndeplinesc condiţiile şi criteriile pentru eliberarea certificatului de Luptător cu Rol Determinant.
(4) După admiterea cererilor se procedează la eliberarea certificatului de Luptător cu Rol Determinant, potrivit metodologiei stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare al comisiei, aprobat prin ordin al secretarului de stat.
(5) Secretariatul de Stat, cu avizul Comisiei parlamentare, va înainta periodic Preşedintelui României propunerile de atribuire a titlurilor pentru persoanele ale căror cereri au fost admise, în vederea publicării acestora în Monitorul Oficial al României.
(6) Soluţiile vor fi comunicate în termen de 45 de zile de la depunerea cererii. În cazul comunicărilor prin poştă, cu confirmare de primire, care nu sunt ridicate de către destinatar, termenul de 30 de zile pentru contestaţie curge de la data publicării deciziei Comisiei prin postare pe site-ul instituţiei.
(7) Contestaţiile privind noile certificate - Luptător cu Rol Determinant se depun în termen de 30 de zile de la comunicare cu nominalizarea persoanelor în cauză şi se vor adresa Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din decembrie 1989, care le soluţionează potrivit normelor metodologice stabilite în acest sens.
(8) În termen de 45 de zile după acordarea titlurilor de către Preşedintele României şi publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, Secretariatul de Stat transmite către casele de pensii adeverinţele prevăzute la art. 41 pentru persoanele ale căror cereri au fost admise.» [...]"

    19. Articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 11
    Comisia parlamentară îşi continuă activitatea, conform prevederilor prezentei legi."

    20. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 12

    Prefecturile vor transmite Secretariatului de Stat, la solicitarea acestuia, liste nominale cu situaţia acordării drepturilor ce revin persoanelor prevăzute prin prezenta lege sau a drepturilor acordate acestora în baza legilor recunoştinţei în vigoare la acel moment, precum şi motivarea neacordării acestora."

    21. Articolul 13^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 13^1

    Sumele aferente plăţii indemnizaţiilor pentru beneficiarii prezentei legi se suportă de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii."

    22. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 18

(1) Pentru cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de gratitudine faţă de persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, se instituie următoarele calităţi:
    a) persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987;
    b) soţ al persoanei care a avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta lege;
    c) urmaşi ai persoanelor care au decedat în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987.
(2) Nu pot beneficia de prevederile prezentei legi persoanele prevăzute la alin. (1) care au făcut parte din aparatul de represiune, securitate şi miliţie sau au desfăşurat activităţi de poliţie politică."

    23. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 19

(1) Dovada calităţii prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a) se face de către persoana interesată, cu înscrisuri oficiale eliberate de către organele competente, din care să rezulte privarea de libertate în locuri de deţinere, pentru efectuarea de cercetări, care a avut una dintre următoarele consecinţe:
    a) stabilirea domiciliului obligatoriu;
    b) strămutarea într-o altă localitate;
    c) deportarea.
(2) Dovada calităţii prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. b) se face de către persoana interesată, cu înscrisuri oficiale eliberate de organele competente, din care să rezulte supunerea la presiuni, din partea securităţii sau a miliţiei, pentru stabilirea domiciliului în localitatea în care se afla deportat soţul, indiferent dacă această urmare s-a produs sau nu."

    17. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 22 alin. (1) privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai decent şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, se invocă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii private.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici identice, excepţiile de neconstituţionalitate fiind respinse. În acest sens sunt Decizia nr. 444 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 2 noiembrie 2018, Decizia nr. 108 din 8 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 29 iunie 2018, şi Decizia nr. 114 din 9 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 16 mai 2017.
    19. Astfel, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 114 din 9 martie 2017, paragrafele 39-43, că în memoria celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de recunoaştere a meritelor celor care s-au remarcat în mod deosebit în lupta pentru răsturnarea regimului totalitar, ca recompensă a societăţii pentru contribuţia adusă la înfăptuirea Revoluţiei din 1989, a fost adoptată Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 23 august 1996, cu modificările şi completările ulterioare. Această lege stabilea titlurile care puteau fi acordate luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, după cum urmează, „Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989“, „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989“ şi „Participant la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989“, precum şi drepturile ce se cuveneau beneficiarilor acestor titluri. Legea nr. 341/2004 a abrogat Legea nr. 42/1990, însă a menţinut unele dintre soluţiile legislative anterioare. Astfel, este păstrată denumirea titlurilor „Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989“ şi „Participant la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989“, iar titlul „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989“ se referă, în Legea nr. 341/2004, la trei categorii, şi anume „Luptător Rănit“, „Luptător Reţinut“ şi „Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite“. Curtea a reţinut că Legea nr. 341/2004 stabilea acordarea unor drepturi persoanelor care au obţinut titlurile prevăzute de lege, printre care, potrivit art. 4, şi dreptul la o indemnizaţie lunară reparatorie, în condiţiile legii. Acordarea titlurilor se făcea prin preschimbarea certificatelor eliberate în perioada 1990-1997, privind calităţile şi titlurile atestate potrivit Legii nr. 42/1990. Curtea a observat că, printr-o serie de acte normative, în perioada 2012-2014, indemnizaţia lunară reparatorie, prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, de care beneficiau, în condiţiile legii, persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din lege, respectiv titlul de „Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite“, nu s-a acordat. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 au fost modificate şi completate unele dispoziţii din Legea nr. 341/2004, care stabilesc categoriile de titluri ce se pot acorda luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 şi drepturile corespondente deţinerii acestor titluri. Astfel, sunt păstrate denumirile titlurilor de „Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989“ şi „Participant la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989“, iar titlul „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989“, în noua formă a legii, se referă la patru categorii, şi anume „Luptător Rănit“, „Luptător Reţinut“, „Luptător cu Rol Determinant“ şi „Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite“. În acest sens, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, titlurile instituite se vor acorda în condiţiile legii, avându-se în vedere calităţile şi titlurile atestate, potrivit Legii nr. 42/1990, doar pentru cazurile în care solicitantul este posesor al certificatului şi titular al brevetului de atestare a titlului, acordat de către Preşedintele României, prin decret prezidenţial, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Totodată, noul conţinut normativ al art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 prevede acordarea unei indemnizaţii de gratitudine lunară persoanelor care au obţinut titlurile de „Luptător cu Rol Determinant“, cărora li s-au eliberat noile certificate, potrivit noii reglementări.
    20. Referitor la critica raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie, considerându-se că textele de lege criticate ar institui discriminări, prin sistarea plăţii indemnizaţiei lunare reparatorii, Curtea, prin Decizia nr. 114 din 9 martie 2017, paragraful 49, a constatat că normele supuse controlului de constituţionalitate se aplică tuturor destinatarilor săi, fără ca între aceştia să existe privilegii sau discriminări, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie. A nega posibilitatea legiuitorului de a modifica sau de a abroga o normă ar însemna negarea competenţei sale legislative, ceea ce este inadmisibil. Din contră, legiuitorul, fie originar, fie delegat, trebuie să vegheze la asigurarea stabilităţii economice a ţării şi să ia măsuri în consecinţă (în acest sens a se vedea Decizia nr. 90 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 5 aprilie 2012). Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că nu constituie o discriminare faptul că, prin aplicarea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate ca atare prin prisma propriilor lor interese subiective.
    21. Totodată, prin Decizia nr. 114 din 9 martie 2017, paragraful 50, Curtea, amintind jurisprudenţa sa, a statuat că dreptul la indemnizaţie reparatorie nu reprezintă un drept fundamental, astfel că „legiuitorul are libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii, precum şi a stabilirii condiţiilor şi criteriilor de acordare“.
    22. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia sistarea plăţii indemnizaţiei reparatorii contravine dreptului de proprietate privată, prin Decizia nr. 389 din 14 iunie 2016, paragraful 54, Curtea a constatat netemeinicia acestei susţineri, invocând jurisprudenţa sa, prin care a statuat că dreptul la indemnizaţie reparatorie nu reprezintă un drept fundamental, astfel că „legiuitorul are libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii, precum şi a stabilirii condiţiilor şi criteriilor de acordare“. Ca atare, indemnizaţia se acordă în condiţiile Legii nr. 341/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 şi Ordonanţa Guvernului nr. 1/2015.
    23. Referitor la critica privind încălcarea art. 47 privind nivelul de trai, Curtea a reţinut că Legea fundamentală consacră, în art. 1 alin. (3), caracterul de stat social al României, obligând statul, prin dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. f), să creeze condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii, iar, prin art. 41 alin. (2) şi art. 47 alin. (2) prevede dreptul salariaţilor, respectiv al cetăţenilor, şi la alte măsuri de protecţie socială şi de asistenţă socială decât cele nominalizate expres în Legea fundamentală, măsuri stabilite prin lege. Caracteristic tuturor acestor drepturi ale cetăţenilor şi obligaţii corelative ale statului este faptul că, în măsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituţie, legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent, şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012).
    24. Cât priveşte dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, prin Decizia nr. 88 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 28 martie 2013, sau prin Decizia nr. 314 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014, paragrafele 21 şi 22, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente, acestea având în vedere doar restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale. Curtea a constatat că, deşi temeiul moral al acordării acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoştinţă pentru cei care, prin jertfa şi contribuţia proprie, au condus la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, este incontestabil, acesta nu constituie totuşi, potrivit Constituţiei, o obligaţie de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi, astfel, de existenţa unui drept fundamental la obţinerea unor indemnizaţii în virtutea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din Decembrie 1989. De asemenea, Curtea a arătat că indemnizaţia de revoluţionar are un caracter reparatoriu, iar legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acesteia, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. În acest sens este şi Decizia nr. 193 din 2 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 10 iulie 2013.
    25. Referitor la prevederile constituţionale ale art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, prin Decizia nr. 389 din 14 iunie 2016, paragraful 59, Curtea a constatat că acestea nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
    26. În ceea ce priveşte critica referitoare la abrogarea art. 9 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, prin art. I pct. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 444 din 28 iunie 2018, paragraful 29, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 a reglementat o nouă procedură pentru obţinerea certificatelor pentru noul titlu instituit, şi anume acela de „Luptător cu Rol Determinant“, prevăzând la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, că titlurile instituite se vor acorda „avându-se în vedere calităţile şi titlurile atestate, potrivit Legii nr. 42/1990 [...], doar pentru cazurile în care solicitantul este posesor al certificatului şi titular al brevetului de atestare a titlului acordat de către Preşedintele României, prin decret prezidenţial, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.“ Totodată, potrivit art. 3^2 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, „Odată cu cererea pentru eliberarea certificatului pentru persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, şi pentru obţinerea noului certificat, solicitantul va depune certificatul preschimbat în original, împreună cu legitimaţia aferentă.“ Având în vedere reglementarea, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, a noii proceduri pentru obţinerea certificatelor pentru noul titlu instituit, şi anume acela de „Luptător cu Rol Determinant“, era evidentă necesitatea abrogării art. 9 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, deoarece aceste din urmă dispoziţii se refereau la procedura de atribuire a vechilor titluri prevăzute de Legea nr. 341/2004, anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014.
    27. Referitor la critica privind neconcordanţa dintre anumite prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, prin Decizia nr. 444 din 28 iunie 2018, paragraful 30, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi primită, deoarece examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele (a se vedea în acest sens Decizia nr. 701 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 15).
    28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Panait şi de Firică Petre în dosarele nr. 2.195/3/2017 şi nr. 12.617/3/2017 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. I pct. 4, 6, 16, 17 şi 19-23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 7 mai 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Bianca Drăghici

    ----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice