Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decret nr 116 din 11 martie 2025
Monitorul Oficial 686 din 22 Iulie 2025 (M. Of. 686/2025)
DECIZIA nr. 86 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în ansamblul său, şi a dispoziţiilor art. 2, 4, 5, 6, 9, 13, 65 şi 66 din această lege, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, în ansamblul său, precum şi, în mod punctual, a dispoziţiilor art. I pct. 1 din această ordonanţă, ale art. 23 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, precum şi a Hotărârii Parlamentului nr. 5/2020 pentru încuviinţarea stării de alertă şi a măsurilor instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 686 din 22 iulie 2025
┌──────────────────┬───────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├──────────────────┼───────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│livia doina ...
Monitorul Oficial 214 din 11 Martie 2025 (M. Of. 214/2025)
DECRET nr. 116 din 11 martie 2025 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 214 din 11 martie 2025
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 201 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. a) din legea nr. 305/2022 privind consiliul superior al magistraturii,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 134/2025,preşedintele româniei decretează:articol unicdomnul colonel magistrat rotariu irinel, prim-procuror militar la parchetul militar de pe lângă tribunalul militar iaşi, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.preŞedintele romÂniei- interimar ...
Monitorul Oficial 204 din 10 Martie 2025 (M. Of. 204/2025)
HOTĂRÂREA din 23 aprilie 2024 în Cauza Zăicescu şi Fălticineanu împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 204 din 10 martie 2025
(cererea nr. 42.917/16)strasbourgdefinitivă23 iulie 2024┌──────────────────────────────────────┐│art. 8 (+ art. 14) • viaţă privată • ││discriminare • achitarea a doi ofiţeri││de armată de rang înalt anterior ││condamnaţi pentru infracţiuni legate ││de holocaust, prin procedurile ││extraordinare ale recursului în ││anulare, necomunicate reclamanţilor, ││în calitate de victime ale ││holocaustului, sau publicului • ││rezultate şi context al proceselor ││care au putut să aibă un ...
Monitorul Oficial 101 din 04 Februarie 2025 (M. Of. 101/2025)
DECIZIA nr. 107 din 9 decembrie 2024 referitoare la acordarea drepturilor băneşti prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 101 din 4 februarie 2025
Dosar nr. 1.975/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...