Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decret nr 1 192 din 25 noiembrie 2021
Monitorul Oficial 686 din 22 Iulie 2025 (M. Of. 686/2025)
DECIZIA nr. 86 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în ansamblul său, şi a dispoziţiilor art. 2, 4, 5, 6, 9, 13, 65 şi 66 din această lege, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, în ansamblul său, precum şi, în mod punctual, a dispoziţiilor art. I pct. 1 din această ordonanţă, ale art. 23 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, precum şi a Hotărârii Parlamentului nr. 5/2020 pentru încuviinţarea stării de alertă şi a măsurilor instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 686 din 22 iulie 2025
┌──────────────────┬───────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├──────────────────┼───────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│livia doina ...
Monitorul Oficial 792 din 12 August 2024 (M. Of. 792/2024)
DECIZIA nr. 32 din 17 iunie 2024 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 792 din 12 august 2024
Dosar nr. 832/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 918 bis din 11 Octombrie 2023 (M. Of. 918 bis/2023)
PLANUL DE ACŢIUNE din 5 octombrie 2023 pentru Strategia naţională privind economia circulară EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 918 bis din 11 octombrie 2023
──────────conţinut de hotĂrÂrea nr. 927 din 5 octombrie 2023, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 918 din 11 octombrie 2023.──────────cuprinslista de abrevierilista de figuri, tabele şi caseterezumat executivi. introducere1.1. raţiunea pentru planul de acţiune1.2. domeniul de aplicare al planului de acţiune1.3. metodologia elaborării şi prezentarea structuriiii. contextul economiei circulare În romÂnia2.1. situaţia economiei circulare în românia2.2. cadrul politic şi legislativiii. viziune Şi misiune3.1. viziune3.2. obiective generale3.3. direcţii de politică3.4. misiuneiv. obiective, acŢiuni transversale si acŢiuni specifice fiecĂrui sector4.1. acţiuni transversale4.2. agricultură şi silvicultură4.3. industria auto4.4. construcţii4.5. alimente şi băuturi4.6. ambalaje4.7. textile4.8. echipamente electrice şi electronice, baterii şi ...