Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 328 din 30 mai 2012
Monitorul Oficial 81 din 31 Ianuarie 2011 (M. Of. 81/2011)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 1 din 28 ianuarie 2011 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 81 din 31 ianuarie 2011
Întrucât în termenul prevãzut de legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 140.000 de persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificãrii dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, în sensul cã, pentru cei care nu au prezentat acte care sã dovedeascã veniturile obţinute, în funcţie de care s-a recalculat pensia de serviciu, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie,fiind imperios necesarã instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivitãţii, scopul fiind acela ...
Monitorul Oficial 18 din 10 Ianuarie 2011 (M. Of. 18/2011)
LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1prezenta lege asigură cadrul pentru exercitarea sub autoritatea statului român a dreptului fundamental la învăţătură pe tot parcursul vieţii. legea reglementează structura, funcţiile, organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învăţământ de stat, particular şi confesional.art. 2(1) legea are ca viziune promovarea unui învăţământ orientat pe valori, creativitate, capacităţi cognitive, capacităţi volitive şi capacităţi acţionale, cunoştinţe fundamentale şi cunoştinţe, competenţe şi abilităţi de utilitate directă, în profesie şi în societate.(2) misiunea asumată de lege este de formare, prin educaţie, a infrastructurii mentale a societăţii româneşti, în acord cu noile cerinţe, derivate din statutul româniei ...
Monitorul Oficial 879 din 28 Decembrie 2010 (M. Of. 879/2010)
LEGE nr. 286 din 28 decembrie 2010 bugetului de stat pe anul 2011 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 879 din 28 decembrie 2010
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.cap. i dispoziţii generaleart. 1 prezenta lege prevede şi autorizeazã pentru anul bugetar 2011 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activitãţilor finanţate integral din venituri proprii.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2011art. 2 (1) sinteza bugetului de stat, detaliatã la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe pãrţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, dupã caz, este prevãzutã în anexa nr. ...
Monitorul Oficial 61 din 27 Ianuarie 2010 (M. Of. 61/2010)
LEGE nr. 12 din 26 ianuarie 2010 bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 61 din 27 ianuarie 2010
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2010 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetele instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar al anului 2010.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2010art. 2(1) sinteza bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe şi titluri, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1/03.(2) bugetul asigurărilor ...
Monitorul Oficial 770 bis din 11 Noiembrie 2009 (M. Of. 770 bis/2009)
PROTOCOL ADITIONAL nr. 1 din 12 august 2008 al Regulamentului general al Uniunii Postale Universale, adoptat la Congresul de la Geneva al Uniunii Postale Universale la 12 august 2008 EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 770 bis din 11 noiembrie 2009
------------ *) ratificat de legea nr. 328 din 27 octombrie 2009 , publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 770 din 11 noiembrie 2009. uniunea poştalã universalã indice de materii articole i. (art. 101 bis nou) funcţiile congresului ii. (art. 102 modificat) componenţa, funcţionarea şi reuniunile consiliului de administraţie (const. 17) iii. (art. 103 modificat) informare asupra activitãţilor consiliului de administraţie iv. (art. 104 modificat) componenţa, funcţionarea şi reuniunile consiliului de exploatare poştalã (const. ...
Monitorul Oficial 511 din 24 Iulie 2009 (M. Of. 511/2009)
CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 ( Legea nr. 287/2009 ) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 511 din 24 iulie 2009
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.titlul preliminardespre legea civilãcap. i dispoziţii generaleart. 1 obiectul codului civildispoziţiile prezentului cod reglementeazã raporturile patrimoniale şi pe cele nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil.art. 2 conţinutul codului civilprezentul cod este alcãtuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referã litera sau spiritul dispoziţiilor sale.art. 3 aplicarea generalã a codului civil(1) dispoziţiile prezentului cod se aplicã şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil.(2) sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploateazã o întreprindere.(3) constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematicã, ...
LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 511 din 24 iulie 2009
Lege nr. 287 din 17 iulie 2009 privind codul civil emitent: parlamentul publicat În: monitorul oficial nr. 511 din 24 iulie 2009 parlamentul româniei adoptã prezenta lege. titlul preliminar despre legea civilã cap. i dispoziţii generale art. 1 obiectul codului civil dispoziţiile prezentului cod reglementeazã raporturile ...





