Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizia nr 230 din 16 aprilie 2019
Monitorul Oficial 310 din 20 Aprilie 2026 (M. Of. 310/2026)
HOTĂRÂRE nr. 230 din 16 aprilie 2026 privind actualizarea valorii de inventar, modificarea elementelor-cadru de descriere tehnică, a adresei poştale şi comasarea numerelor MF aparţinând unor bunuri imobile, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 310 din 20 aprilie 2026
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 3 din hotărârea guvernului nr. 1.176/2024 privind aprobarea normelor tehnice pentru întocmirea şi actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului şi ale inventarului bunurilor imobile din domeniul privat al statului,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea ...
Monitorul Oficial 301 din 16 Aprilie 2026 (M. Of. 301/2026)
DECIZIA nr. 471 din 16 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi ale art. 31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 301 din 16 aprilie 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga ...





