Monitorul Oficial
Raport 2019
Selectati luna pentru care doriti sa afisam raport din 2019
Monitorul Oficial 961 din 29 Noiembrie 2019 (M. Of. 961/2019)
RAPORT nr. 27.376 din 13 noiembrie 2019 în urma verificării respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile Partidului Libertate, Unitate şi Solidaritate în anul 2018 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 961 din 29 noiembrie 2019
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2019 aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 6.09.2019-29.10.2019 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul libertate, unitate şi solidaritate în anul 2018, perioada verificată fiind 1.01.2018-31.12.2018.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat ...
RAPORT nr. 27.357 din 13 noiembrie 2019 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Oamenilor Liberi EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 961 din 29 noiembrie 2019
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2019 aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 26.08.2019-12.11.2019 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul oamenilor liberi în anul 2018, perioada verificată fiind 1.01.2018-31.12.2018.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor justificative puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că ...
RAPORT nr. 27.356 din 13 noiembrie 2019 în urma verificării respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile Partidului Rezist în anul 2018 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 961 din 29 noiembrie 2019
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2019 aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 6.09.2019-4.11.2019 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul rezist în anul 2018, perioada verificată fiind 1.01.2018-31.12.2018.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că, în anul ...
RAPORT nr. 27.355 din 13 noiembrie 2019 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Maramureşenilor EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 961 din 29 noiembrie 2019
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2019 aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 26.08.2019-12.11.2019 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul maramureşenilor în anul 2018, perioada verificată fiind 1.01.2018-31.12.2018.constatări:partidul maramureşenilor nu a transmis documentele privind veniturile şi cheltuielile din anul 2018, solicitate prin notificarea misiunii de ...
RAPORT nr. 27.158 din 11 noiembrie 2019 în urma verificării respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile Partidului Progresist în anul 2018 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 961 din 29 noiembrie 2019
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2019 aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 6.09.2019-7.11.2019 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul progresist în anul 2018, perioada verificată fiind 1.01.2018-31.12.2018.constatări:Întrucât partidul progresist nu a transmis în termen de 15 zile documentele solicitate de autoritatea electorală permanentă, echipa ...
Monitorul Oficial 948 din 27 Noiembrie 2019 (M. Of. 948/2019)
RAPORT nr. 25.473 din 29 octombrie 2019 în urma verificării respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile Partidului Agricultorilor din România în anul 2018 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 948 din 27 noiembrie 2019
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2019 aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 26.08.2019-25.10.2019 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind sursele de finanţare şi cheltuielile înregistrate de partidul agricultorilor din românia în anul 2018, perioada verificată fiind 1.01.2018-31.12.2018.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a ...
RAPORT nr. 25.269 din 28 octombrie 2019 în urma verificării respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile Partidului Poporului în anul 2018 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 948 din 27 noiembrie 2019
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2019 aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 26.08.2019-28.10.2019 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind sursele de finanţare şi cheltuielile înregistrate de partidul poporului în anul 2018, perioada verificată fiind 1.01.2018-31.12.2018.constatări: ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a ...
RAPORT nr. 25.021 din 25 octombrie 2019 în urma verificării respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile Partidului Forţa Românească în anul 2018 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 948 din 27 noiembrie 2019
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2019 aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 26.08.2019-25.10.2019 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind sursele de finanţare şi cheltuielile înregistrate de partidul forţa românească în anul 2018, perioada verificată fiind 1.01.2018-31.12.2018.constatări: ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control ...
RAPORT nr. 24.930 din 24 octombrie 2019 în urma verificării respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile Partidului Naţional Ţărănesc Maniu Mihalache în anul 2018 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 948 din 27 noiembrie 2019
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2019 aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 26.08.2019-24.10.2019 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind sursele de finanţare şi cheltuielile înregistrate de partidul naţional Ţărănesc maniu mihalache în anul 2018, perioada verificată fiind 1.01.2018-31.12.2018.constatări: ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei ...
RAPORT nr. 24.506 din 23 octombrie 2019 în urma verificării respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile Partidului Pirat în anul 2018 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 948 din 27 noiembrie 2019
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2019 aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 26.08.2019-21.10.2019 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul pirat în anul 2018, perioada verificată fiind 1.01.2018-31.12.2018.constatări: ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că ...