Monitorul Oficial
Raport 2019
Selectati luna pentru care doriti sa afisam raport din 2019
Monitorul Oficial 443 din 04 Iunie 2019 (M. Of. 443/2019)
RAPORT nr. 15.878 din 14 noiembrie 2018 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Vâlcea EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 443 din 4 iunie 2019
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2018, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 3.09.2018 - 7.09.2018 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul social democrat - organizaţia judeţeană vâlcea în anul 2017, perioada verificată fiind 1.01.2017 - 31.12.2017.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse ...
RAPORT nr. 15.864 din 14 noiembrie 2018 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Harghita EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 443 din 4 iunie 2019
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2018, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 23.07.2018 - 27.07.2018 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul social democrat - organizaţia judeţeană harghita în anul 2017, perioada verificată fiind 1.01.2017 - 31.12.2017.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse ...
RAPORT nr. 15.860 din 14 noiembrie 2018 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Iaşi EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 443 din 4 iunie 2019
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2018, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 4.06.2018-8.06.2018 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul social democrat - organizaţia judeţeană iaşi în anul 2017, perioada verificată fiind 1.01.2017-31.12.2017. constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei ...
RAPORT nr. 15.855 din 14 noiembrie 2018 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Giurgiu EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 443 din 4 iunie 2019
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2018, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 11.06.2018-15.06.2018 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul social democrat - organizaţia judeţeană giurgiu în anul 2017, perioada verificată fiind 1.01.2017-31.12.2017.i. constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei ...
RAPORT nr. 15.854 din 14 noiembrie 2018 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Buzău EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 443 din 4 iunie 2019
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2018, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 16.07.2018-27.07.2018 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul social democrat – organizaţia judeţeană buzău, perioada verificată fiind 1.01.2017-31.12.2017.i. constatări:În urma verificării documentelor justificative echipa de control a constatat că în perioada 1.01.2017-31.12.2017 veniturile ...
Monitorul Oficial 442 din 04 Iunie 2019 (M. Of. 442/2019)
RAPORT nr. 6.565 din 3 aprilie 2019 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Liberal - Filiala Maramureş EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 442 din 4 iunie 2019
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2018, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 16.07.2018 - 26.07.2018 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul naţional liberal - filiala maramureş în anul 2017, perioada verificată fiind 1.01.2017 - 31.12.2017.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la ...
RAPORT nr. 4.532 din 13 martie 2019 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Liberal - Filiala Municipiului Bucureşti EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 442 din 4 iunie 2019
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2018, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.10.2018 - 14.11.2018 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul naţional liberal - filiala municipiului bucureşti în anul 2017, perioada verificată fiind 1.01.2017 - 31.12.2017.i. constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile ...
RAPORT nr. 17.709 din 20 decembrie 2018 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Liberal - Filiala Sibiu EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 442 din 4 iunie 2019
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2018, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 25.06.2018-3.07.2018 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul naţional liberal - filiala sibiu în anul 2017, perioada verificată fiind 1.01.2017-31.12.2017.i. constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de ...
RAPORT nr. 16.993 din 11 decembrie 2018 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Liberal - Filiala Vaslui EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 442 din 4 iunie 2019
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2018, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 24.09.2018-28.09.2018 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul naţional liberal - filiala vaslui în anul 2017, perioada verificată fiind 1.01.2017-31.12.2017.i. constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de ...
RAPORT nr. 16.881 din 7 decembrie 2018 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Liberal - Filiala Galaţi EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 442 din 4 iunie 2019
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2018, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 11.06.2018 - 15.06.2018 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul naţional liberal - filiala galaţi în anul 2017, perioada verificată fiind 1.01.2017 - 31.12.2017.i. constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse ...