Monitorul Oficial
Raport 2010
Selectati luna pentru care doriti sa afisam raport din 2010
Monitorul Oficial 314 din 13 Mai 2010 (M. Of. 314/2010)
RAPORT nr. 11.542/1 din 6 mai 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Uniunea Democrata Maghiara din Romania - Organizatia Teritoriala Trei Scaune, Covasna EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 13 mai 2010
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna aprilie s-a efectuat controlul finanţãrii la uniunea democratã maghiarã din românia - organizaţia teritorialã trei scaune, covasna, pentru anul 2009. i. constatãri: veniturile înregistrate de cãtre uniunea democratã maghiarã din românia - organizaţia teritorialã trei scaune, ...
RAPORT nr. 10.560/1 din 6 mai 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul Democrat Liberal - Sectorul 2, Bucuresti EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 13 mai 2010
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna aprilie s-a efectuat controlul finanţãrii partidului democrat liberal - sectorul 2, bucureşti, pentru anul 2009. i. constatãri: veniturile partidului democrat liberal - sectorul 2, bucureşti, au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumã de ...
RAPORT nr. 10.559/1 din 6 mai 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul National Liberal - Sectorul 1, Bucuresti EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 13 mai 2010
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna aprilie s-a efectuat controlul finanţãrii partidului naţional liberal - sectorul 1, bucureşti, pentru anul 2009. i. constatãri: veniturile partidului naţional liberal - sectorul 1, bucureşti, au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumã de ...
RAPORT nr. 10.557/1 din 6 mai 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul National Taranesc Crestin Democrat - Sectorul 3, Bucuresti EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 13 mai 2010
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna aprilie s-a efectuat controlul finanţãrii partidului naţional Ţãrãnesc creştin democrat - sectorul 3, bucureşti, pentru anul 2009. constatãri: veniturile partidului naţional Ţãrãnesc-creştin democrat - sectorul 3, bucureşti, au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în ...
RAPORT nr. 10.556/1 din 6 mai 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul Conservator - Sectorul 1, Bucuresti EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 13 mai 2010
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna aprilie s-a efectuat controlul finanţãrii partidului conservator - sectorul 1, bucureşti, pentru anul 2009. constatãri: În perioada controlatã, partidul conservator - sectorul 1, bucureşti, nu a obţinut venituri din sursele prevãzute de legea nr. 334/2006 ...
RAPORT nr. 10.555/1 din 6 mai 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul Romania Mare - Sectorul 4, Bucuresti EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 13 mai 2010
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna aprilie s-a efectuat controlul finanţãrii partidului românia mare - sectorul 4, bucureşti, pentru anul 2009. i. constatãri: veniturile partidului românia mare - sectorul 4, bucureşti, au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumã de ...
Monitorul Oficial 312 din 12 Mai 2010 (M. Of. 312/2010)
RAPORT din 12 mai 2010 de venituri si cheltuieli al Aliantei Politice PSD+PC privind alegerile partiale, deputati, colegiul 19 EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 312 din 12 mai 2010
Nume candidat: mincã liliana*t*┌─────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────┐│ date despre venituri │ - lei - │├──────┬──────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤│1. │venituri │ ...
RAPORT din 12 mai 2010 de venituri si cheltuieli al Partidului Democrat Liberal privind alegerile partiale de deputati, colegiul 19 EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 312 din 12 mai 2010
Nume candidat: trandafir teodora-virginia*t*┌─────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────┐│ date despre venituri │ - lei - │├──────┬──────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤│1. │venituri │ ...
Monitorul Oficial 259 din 21 Aprilie 2010 (M. Of. 259/2010)
RAPORT nr. 10.331/1 din 14 aprilie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul Initiativa Nationala EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 259 din 21 aprilie 2010
Raport nr. 10.331/1 din 14 aprilie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de autoritatea electoralã permanentã la partidul iniţiativa naţionalã emitent: autoritatea electoralà permanentà publicat În: monitorul oficial nr. 259 din 21 aprilie 2010 În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) , art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele autoritãţii ...
RAPORT nr. 10.324/1 din 14 aprilie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul Democrat-Liberal Organizatia Judeteana Bacau EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 259 din 21 aprilie 2010
Raport nr. 10.324/1 din 14 aprilie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de autoritatea electoralã permanentã la partidul democrat-liberal organizaţia judeţeanã bacãu emitent: autoritatea electoralà permanentà publicat În: monitorul oficial nr. 259 din 21 aprilie 2010 În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) , art. 36 alin (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de ...