Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   STRATEGIE din 18 decembrie 2001  de securitate nationala a Romaniei    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

STRATEGIE din 18 decembrie 2001 de securitate nationala a Romaniei

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 822 din 20 decembrie 2001

Garantarea democratiei si a libertatilor fundamentale,
dezvoltare economica si sociala sustinuta si durabila,
aderare la NATO si integrare in Uniunea Europeana
- Bucuresti, noiembrie 2001 -

Introducere
Legea romana care instituie obligativitatea elaborarii Strategiei de securitate nationala a Romaniei defineste prezenta reglementare ca fiind "documentul de baza care fundamenteaza planificarea apararii la nivel national", strategia constituind astfel expresia politica de referinta a atributelor fundamentale ale statului roman in acest domeniu.
Pentru a fundamenta in mod unitar si coerent actiunile sectoriale si reglementarile specifice ale institutiilor statului de drept si factorilor constitutionali de putere care au responsabilitati in realizarea, protejarea si afirmarea intereselor fundamentale ale Romaniei, strategia sintetizeaza obiective, precizeaza definitii si coreleaza directii de actiune pentru toate componentele implicate in asigurarea securitatii tarii.
O asemenea structura a Strategiei de securitate nationala a Romaniei a fost stabilita in aceeasi lege privind planificarea apararii nationale a Romaniei si cuprinde, in ordine:
1. definirea intereselor nationale de securitate;
2. precizarea obiectivelor care conduc la protejarea si afirmarea acestor interese;
3. evaluarea mediului international de securitate;
4. identificarea factorilor de risc din mediul intern si international;
5. directiile de actiune si principalele mijloace pentru asigurarea securitatii nationale a Romaniei.
Elaborata, asadar, in stricta conformitate cu prevederile existente ale legii in materie, prezenta Strategie de securitate nationala a Romaniei asigura in mod necesar continuitatea conferita de lege in abordarea succesiva de catre documentele similare precedente a problematicii securitatii statului roman. S-a valorificat astfel experienta acumulata in ultimii ani, asigurandu-se totodata si coerenta necesara cu programele specifice adoptate anterior, pentru integrarea Romaniei in Alianta Nord-Atlantica si in Uniunea Europeana.
In acelasi timp actuala Strategie de securitate nationala a Romaniei este profund marcata de actualitate, de realitatile din societatea romaneasca si din lume, precum si de perspectivele previzibile pe termen scurt si mediu ale vietii interne si internationale.
In acest sens noutatea Strategiei de securitate nationala a Romaniei o reprezinta deschiderea mai larga a acestei problematici si abordarea mai cuprinzatoare a conceptului de securitate nationala, in conditiile cresterii complexitatii si diversitatii aspectelor care au capatat relevanta pentru acest domeniu.
Analizele institutionale si de specialitate care au fundamentat elaborarea strategiei au condus la concluzia ca o asemenea abordare innoita, novatoare a problematicii securitatii este o chestiune si de necesitate, si de posibilitate.
a) Sub aspectul necesitatii unei noi abordari se constata ca dinamica fenomenelor din realitatea economica si sociala a tarii, precum si mutatiile, adesea neasteptate, care se produc in lume impun strategiei proprii de securitate cerinta unei mai mari capacitati de perceptie, evaluare si abordare a tuturor acestor fenomene si mutatii, astfel incat raspunsurile si reactiile sistemului national de securitate sa fie intotdeauna adecvate realitatilor si totodata in permanenta subordonate intereselor fundamentale ale tarii.
Pe plan intern starea de securitate a Romaniei de azi este caracterizata inca de suficiente vulnerabilitati, in mai toate domeniile de manifestare ale mediului economic si social, precum si ale mediului natural de existenta a societatii romanesti. Aceasta situatie s-a produs ca urmare a presiunii cumulative, in timp, a unor factori multipli - politici, economici, financiari, sociali, culturali, biologici, religiosi, demografici, militari si de alta natura - care au influentat climatul de siguranta a statului si cetatenilor, conducand la fragilizarea suportului moral, material, precum si a celui de valori spirituale, pe care se intemeiaza civilizatia identitatii noastre nationale.
Pe plan international lumea traverseaza o situatie fara precedent, fiind profund marcata de actiunile irationale ale unor forte ce promoveaza terorismul ca mijloc de divizare a comunitatii internationale si de slabire a stabilitatii mondiale in general. Caracterul global al luptei impotriva terorismului a devenit componenta necesara, dar neasteptata si cel mai putin dorita, a fenomenului globalizarii, constituind deja un imperativ de lupta si atitudine al tuturor democratiilor, caruia statul roman i se asociaza fara nici o ezitare.
Largirea spectrului de riscuri neconventionale, diversificarea tipologiei crizelor si conflictelor genereaza provocari multiple, care necesita reactii multidirectionale, bazate pe mobilitate, diversitate, coerenta si complementaritate, atat in spatiul intern, cat si in cel international.
b) Abordarea mai larga a problematicii securitatii a devenit si posibila in conditiile actuale, prin identificarea unor noi resurse interne de securitate, care au rezultat din corelarea mai atenta si punerea in valoare a tuturor dimensiunilor - politica, economica, financiara, militara, civica, sociala, ecologica - ale starii de securitate si siguranta nationala.
Prin urmare, pe langa elementele de continuitate si cele oarecum traditionale ale domeniului, caracteristica noii Strategii de securitate nationala a Romaniei consta in faptul ca Romania nu mai abordeaza modelul propriu de securitate printr-o viziune strict tehnicista a problematicii securitatii, cu un continut schematizat, care sa includa o organizare rigida si o atitudine ermetica a institutiilor si competentelor in acest domeniu. Raspunderea fundamentala pentru securitatea tarii o poarta, desigur, Presedintele tarii, Parlamentul, Guvernul, celelalte institutii ale statului - potrivit prerogativelor constitutionale ale fiecareia. Dar complexitatea aspectelor ce influenteaza acest domeniu impune ca, in sistemul securitatii nationale - care reprezinta instrumentul prin care se operationalizeaza Strategia de securitate nationala a Romaniei - sa fie atrase structuri civice, neguvernamentale, academice si comerciale, care detin tehnologii si informatii conexe cu securitatea nationala si care pot contribui la formarea si echilibrul mediului intern - economic, social, civil si militar.
Aceasta conceptie se va regasi in modul de reglementare specifica a diferitelor domenii economico-sociale, in maniera de gestionare a resurselor publice destinate securitatii, in cresterea gradului de cooperare institutionala si de coordonare a eforturilor in directia solidarizarii sociale si nationale. In acest fel comunitatea romaneasca, in ansamblul ei, si toti cetatenii tarii nu numai ca vor avea asigurat dreptul de a beneficia de protectie sub multiple planuri, dar vor capata, deopotriva, posibilitatea si obligatia de a participa la asigurarea acesteia.
Reconfigurarea relatiilor dintre componentele specifice ale securitatii, precum si intelegerea proceselor din sfera securitatii mondiale si europene obliga statul roman sa isi readapteze strategia proprie la evolutiile mediului de securitate, integrand-o intr-o viziune sistemica mai larga, pentru a-si spori capabilitatea de contracarare a riscurilor si amenintarilor ce pot afecta interesele Romaniei.

*

Sistemul securitatii nationale se defineste prin ansamblul mijloacelor, reglementarilor si institutiilor statului roman, care au rolul de a realiza, a proteja si a afirma interesele fundamentale ale Romaniei.
Strategia reprezinta documentul de baza care defineste aceste interese, precum si obiectivele pentru realizarea lor, fiind expresia politica si de reglementare cea mai inalta a statului roman si totodata instrumentul de fundamentare si orientare a actiunilor din intregul sistem al securitatii nationale.
Strategia are un orizont de evaluare pe termen mediu, cuprinzand elementele predictibile - in momentul de fata - care influenteaza realizarea obiectivelor de securitate nationala a Romaniei.
1. Interesele nationale de securitate ale Romaniei
Interesele nationale de securitate ale Romaniei sunt acele stari si procese, bazate pe valorile asumate si promovate de societatea romaneasca, prin care se asigura prosperitatea, protectia si securitatea membrilor ei, stabilitatea si continuitatea statului.
Edificarea unei Romanii democratice, stabila politic si prospera economic si social, capabila sa participe eficient la dinamica vietii internationale, impune ca, in deplina concordanta cu evolutia proceselor de integrare europeana si euroatlantica, sa fie afirmate, realizate si protejate urmatoarele interese nationale:
● mentinerea integritatii, unitatii, suveranitatii si independentei statului roman;
● garantarea drepturilor si libertatilor democratice fundamentale, asigurarea bunastarii, sigurantei si protectiei cetatenilor Romaniei;
● dezvoltarea economica si sociala a tarii, in pas cu dezvoltarea contemporana. Reducerea sustinuta a marilor decalaje care despart Romania de tarile dezvoltate europene;
● realizarea conditiilor pentru integrarea Romaniei ca membru al NATO si UE Romania trebuie sa devina componenta, cu obligatii si drepturi depline, a celor doua organizatii, singurele in masura sa ii garanteze un statut de independenta si suveranitate si sa ii permita o dezvoltare economica, politica si sociala similara tarilor democratice;
● afirmarea identitatii nationale si promovarea acesteia ca parte a comunitatii de valori democratice; valorificarea si dezvoltarea patrimoniului cultural national si a capacitatii de creatie a poporului roman;
● protectia mediului inconjurator, a resurselor naturale, a calitatii factorilor de mediu, la nivelul standardelor internationale.
In apararea si promovarea intereselor sale nationale Romania va respecta principiile dreptului international, va dezvolta spiritul de dialog si cooperare cu toate organizatiile internationale si statele interesate in realizarea stabilitatii si securitatii.
2. Obiectivele politicii de securitate nationala
Obiectivele de securitate nationala a Romaniei stabilesc orientarea efectiva si reprezinta reperele de baza ale actiunii practice, sectoriale, a diferitelor institutii ale statului, astfel incat indeplinirea lor coerenta, corelata si interdependenta sa garanteze si sa conduca la realizarea si afirmarea intereselor fundamentale ale tarii.
Strategia de securitate nationala a Romaniei fixeaza urmatoarele obiective:
● pastrarea independentei, suveranitatii, unitatii si integritatii teritoriale a statului roman, in conditiile specifice ale aderarii la NATO si integrarii tarii in Uniunea Europeana;
● garantarea ordinii constitutionale, consolidarea statului de drept si a mecanismelor democratice de functionare a societatii romanesti, prin: asigurarea libertatilor democratice ale cetatenilor, a drepturilor si indatoririlor constitutionale, a egalitatii sanselor; perfectionarea sistemului politic si dezvoltarea modalitatilor de realizare a solidaritatii sociale; aprofundarea reformei in justitie; intarirea autoritatii institutiilor statului, consolidarea mecanismelor de respectare si aplicare a legii;
● relansarea economiei nationale, combaterea saraciei si a somajului; perfectionarea mecanismelor economiei de piata si a disciplinei financiare;
● dezvoltarea societatii civile si a clasei de mijloc;
● asigurarea stabilitatii sistemului financiar-bancar si a echilibrului social;
● modernizarea institutiilor de aparare a ordinii publice; garantarea sigurantei cetateanului;
● optimizarea capacitatii de aparare nationala, in conformitate cu standardele NATO;
● imbunatatirea capacitatii de participare la actiunile internationale pentru combaterea terorismului si a crimei organizate;
● imbunatatirea starii de sanatate a populatiei si protectia copilului, dezvoltarea institutiilor de educatie, cercetare si cultura;
● reforma administratiei publice si dezvoltarea regionala, in corelatie cu practicile si reglementarile europene;
● armonizarea relatiilor interetnice si edificarea statului civic multicultural, avand drept garantii ale securitatii participarea sociala, integrarea interculturala si subsidiaritatea in actul de guvernare;
● actiuni diplomatice si o politica externa creativa, dinamica si pragmatica, bazata pe respectarea tratatelor si acordurilor internationale la care Romania este parte, a obiectivelor si principiilor Cartei ONU;
● diversificarea si strangerea legaturilor cu romanii care traiesc in afara granitelor tarii;
● participarea activa la actiunile de cooperare internationala pentru combaterea terorismului si a crimei organizate transfrontaliere;
● dezvoltarea relatiilor de buna vecinatate si a unei conduite participative pe plan regional, pentru consolidarea stabilitatii si reglementarea crizelor;
● asigurarea securitatii ecologice;
● implicarea societatii civile in realizarea obiectivelor strategiei de securitate.
Realizarea acestor obiective va produce modernizarea structurala a societatii romanesti si va accelera rezolvarea marilor probleme cu care aceasta se confrunta, va realiza si va proteja interesele nationale, va asigura securitatea nationala a tarii si a cetatenilor ei.
3. Mediul international de securitate
Inceputul secolului al XXI-lea este marcat de transformari profunde ale mediului de securitate. Lumea devine tot mai complexa si interdependenta, iar fenomenul globalizarii se afirma tot mai mult ca fiind ireversibil.
3.1. Un cadru organizational activ si adaptabil. Evolutia, in general pozitiva, a securitatii globale in ultimul deceniu a confirmat ca succesul actiunilor si stabilitatea pot fi numai rezultatul cooperarii multidimensionale a comunitatii internationale - in primul rand prin punerea in valoare a dialogului in cadru institutionalizat si prin activarea rolului decisiv pe care marile organizatii internationale il au in definirea starii de securitate a lumii.
● Intr-un context international adesea schimbator NATO detine un rol esential in intarirea securitatii euroatlantice dupa incheierea "razboiului rece". Rolul sau politic este in crestere, indeosebi dupa adoptarea la summitul de la Washington, din 1999, a unui nou concept strategic al Aliantei; pe baza unei forte de negociere sporita substantial in ultimul deceniu NATO a deschis si a dezvoltat parteneriatul politico-militar, cooperarea si dialogul consolidat cu alte state inclusiv cu Romania; a manifestat interes si receptivitate continua, reafirmate chiar foarte recent, pentru primirea de noi membri; de asemenea, colaborarea cu alte organizatii internationale; angajamentul, exemplificat in Balcani, pentru prevenirea conflictelor si managementul crizelor, inclusiv prin operatiuni de sprijinire a pacii - toate acestea reflecta hotararea Aliantei Nord-Atlantice de a modela mediul international de securitate si de a intari pacea si stabilitatea zonei euroatlantice.
● ONU, OSCE si UE au adus contributii deosebite la securitatea si stabilitatea euroatlantica. Consiliul de Securitate al ONU are in continuare o raspundere recunoscuta si invocata in mentinerea pacii si securitatii internationale, detinand si in anii urmatori un rol important in edificarea securitatii si stabilitatii mondiale - lucru confirmat, in mod simbolic, si in conferirea in anul 2001 a Premiului Nobel pentru Pace Organizatiei Natiunilor Unite si secretarului ei general.
● OSCE, reprezentand cea mai cuprinzatoare institutie regionala de securitate din Europa, care include totodata Canada si S.U.A., joaca un rol esential in promovarea pacii si stabilitatii, in intarirea securitatii prin cooperare si in promovarea democratiei si drepturilor omului in intreaga emisfera nordica a planetei. OSCE s-a manifestat indeosebi in domeniile diplomatiei, prevenirii conflictelor, managementului crizelor si reabilitarii postconflict.
● Uniunea Europeana a adoptat decizii importante si a dat un nou impuls eforturilor sale de intarire a securitatii si dimensiunii de aparare. Dezvoltarea unei politici externe si de securitate comune include definirea progresiva a unei politici comune de aparare. Asemenea politica, preconizata de Tratatul de la Amsterdam, urmeaza sa fie compatibila cu politica de securitate comuna si de aparare instituita prin Tratatul de la Washington.
In acelasi timp Uniunea Europeana este tot mai mult preocupata de finalizarea propriilor reforme institutionale interne, precum si de eficienta dezbaterilor declansate pe tema viitorului Europei, a constructiei politice pe continent.
3.2. Catre noi forme de solidaritate. Sfidarile induse de procesul globalizarii, suprapunerea acestuia cu tendintele spre regionalizare si fragmentare genereaza noi tensiuni si factori de risc.
Multiplicarea continua a numarului de entitati ce actioneaza pe scena globala prin afirmarea actorilor nonstatali conduce la cresterea complexitatii procesului de luare a deciziilor in politica externa si de securitate a statelor. Acestor sfidari trebuie sa li se raspunda prin forme noi de solidaritate, capabile sa gestioneze un spectru larg de tensiuni si riscuri si o gama variata de manifestare a acestora, cum sunt: tensiunile etnice, traficul de droguri, substante radioactive si fiinte umane, criminalitatea organizata, instabilitatea politica a unor zone, reimpartirea unor zone de influenta si altele.
Marile discrepante in nivelul de dezvoltare economica - care se accentueaza tot mai mult in conditiile unor progrese tehnologice fara precedent -, accesul discriminatoriu la educatie si apararea sanatatii, la resurse esentiale ale vietii, la informatie si cunoastere provoaca grave crize sociale, genereaza frustrari si starnesc nemultumiri. In conditiile globalizarii economice crizele sociale sunt insotite, nu o data, de crize de identitate, generatoare de violente neasteptate.
In acest context devine tot mai evident faptul ca interesele si obiectivele de securitate ale statelor pot fi realizate doar prin cooperare internationala, care sa se manifeste nu numai in situatii-limita, precum sunt cele create in urma atacului asupra S.U.A. din 11 septembrie 2001, ci si in tot contextul problematic - economic, social, financiar - al lumii de astazi. Aceasta noua resolidarizare a statelor lumii se poate exprima in toate aceste domenii prin stabilirea unor forme de actiune conjugata a tuturor natiunilor care impartasesc interese si valori comune.
Atacurile teroriste savarsite asupra Statelor Unite ale Americii, precum si amenintarile ulterioare evidentiaza cu atat mai mult - dar in imprejurari tragice - necesitatea unor asemenea noi forme de solidaritate internationala, care sa permita nu numai prevenirea si contracararea acestor tipuri de actiuni, ci si dezvoltarea unor modalitati adecvate de constructie a stabilitatii politice, economice si sociale in lume.
Terorismul constituie insa unul dintre cele mai periculoase fenomene, fiind incurajat de virulenta curentelor fundamentaliste care se sprijina pe starea de frustrare si saracire extrema a unor zone largi ale planetei. Prin imprevizibilitatea sa, prin sfidarea normelor si ratiunii vietii civilizate, prin efectele sale emotionale asupra opiniei publice terorismul poate genera riposte care sa destabilizeze comunitatea internationala, sa deturneze omenirea spre izolare, suspiciune si solutii unilaterale. Sfidarea virulenta a terorismului, precum si celelalte provocari sau riscuri nonmilitare ale lumii de astazi vor putea fi eliminate numai prin cooperare deschisa, multilaterala, echilibrata si perseverenta, indreptata spre eradicarea radacinilor si cauzelor profunde, in special a saraciei extreme.
3.3. Europa este intr-o continua schimbare. Interesele si obiectivele de securitate ale statelor europene nu sunt insa generatoare de stari conflictuale, mediul de securitate fiind influentat pozitiv de procesele de integrare europeana si euroatlantica, de extinderea comunitatii statelor care impartasesc si promoveaza valorile democratiei si economiei de piata, de adancirea colaborarii regionale.
Riscurile aparitiei unei confruntari militare traditionale pe continentul european s-au diminuat semnificativ. Totusi persista fenomene de instabilitate si criza la nivel subregional si tendinte de fragmentare, marginalizare sau izolare a unor state. Tari din Europa Centrala, de Est si de Sud-Est se confrunta cu dificultati economice, sociale si politice asociate procesului de tranzitie spre societatea bazata pe principiile democratiei si ale economiei de piata, care pot genera destule riscuri la adresa securitatii statelor din regiune.
Uniunea Europeana trece printr-un profund proces de reforma interna, concomitent cu derularea procedurilor pentru primirea de noi membri. Progresele in evolutia politicii externe si de securitate comune, implicarea si solutiile alese de organizatiile internationale si europene in rezolvarea situatiilor dificile de pe continent demonstreaza ca Europa se pregateste sa isi asume un rol substantial in arhitectura propriei securitati, inclusiv in cea de aparare, si sa ofere modele de asezare, pe baze rationale, echitabile, a relatiilor dintre state si natiuni, prin armonizarea intereselor lor.
Pentru Romania indeplinirea criteriilor comunitare de aderare este un proces necesar in primul rand din punct de vedere intern, al vietii economice si sociale romanesti, avand in mod evident influente directe si asupra securitatii noastre nationale. Si aceasta pentru ca realizarea Planului national de aderare la Uniunea Europeana va avea efecte in primul rand asupra spatiului romanesc, va accelera dezvoltarea economica, va adanci si va consolida democratia, va amplifica toleranta si dialogul, va consolida exercitarea drepturilor si libertatilor fundamentale, protectia minoritatilor si identitatii lor etnice si culturale, va stimula rezolvarea prin dialog si actiuni comune a problemelor.
In paralel cu eforturile pentru indeplinirea criteriilor de aderare Romania trebuie sa isi asume responsabilitatea de a formula un punct de vedere romanesc, o viziune proprie asupra viitorului Europei. Aceasta va fi o contributie necesara nu numai la dezbaterea generala, care are loc in prezent, pe aceeasi tema in mai toate tarile europene, ci si un aport la consolidarea conceptului de securitate nationala in conditiile viitoarei arhitecturi a continentului.
3.4. Democratia este o resursa importanta a mediului intern de securitate. Romania a parcurs o etapa dificila dupa Revolutia din decembrie 1989 - prin construirea statului de drept, a institutiilor si mecanismelor democratice, prin declansarea reformelor necesare pentru trecerea de la economia de comanda la economia de piata.
Finalizarea acestor procese, istorice si ireversibile, necesita inca eforturi costisitoare. Dar, in pofida neajunsurilor si neimplinirilor care mai persista, rezultatele de pana acum sunt de natura esentiala inclusiv pentru securitatea tarii - si constau in aceea ca societatea romaneasca este organizata si functioneaza pe baza principiilor, valorilor si libertatilor democratice fundamentale.
Acesta este un lucru de referinta si de necontestat in orice caracterizare ce s-ar face Romaniei de astazi. Acceptarea pluralismului politic, a deosebirilor politice, ideologice si culturale, a diversitatii etnice, respectarea drepturilor omului, care modeleaza activitatea institutiilor statului de drept in eliminarea oricaror forme de marginalizare pe criterii etnice, religioase, sociale, de sex sau orientare politica, stabilitatea politica incontestabila si experienta pilduitoare a alternantei pasnice, democratice, la guvernare - toate acestea constituie realitati ale societatii democratice romanesti si totodata importante resurse pentru solutionarea problemelor tarii, pentru tratarea securitatii nationale pe baze mai solide si mai eficiente.
3.5. Principalele probleme de securitate a Romaniei sunt cele de natura economica. Dificultatile tranzitiei economice prelungite, scaderea calitatii vietii, inegalitatile sociale, cresterea numarului celor care traiesc sub pragul saraciei, toate acestea pot produce intoleranta, afecteaza solidaritatea sociala, favorizeaza populismul, pot alimenta manifestarile radicale si extremiste, avand efecte dintre cele mai grave asupra institutiilor si mecanismelor de functionare a statului.
Societatea romaneasca este inca marcata de consecintele managementului defectuos al procesului tranzitiei economice si sociale, care a condus la diminuarea autoritatii si eficientei institutiilor statului si a afectat coeziunea civica si echilibrul social. Rezultatele, inca insuficient de concludente, in derularea reformei au determinat diminuarea in timp a resurselor alocate pentru modernizarea societatii si reducerea potentialului de asteptare al cetateanului confruntat cu un proces de pauperizare accelerata. S-a inregistrat degradarea nivelului de viata al majoritatii populatiei, inclusiv in ceea ce priveste starea de sanatate, educatia si calitatea mediului.
Serviciile publice sunt birocratizate, infrastructura teritoriala insuficient dezvoltata, restructurarea si modernizarea industriei se desfasoara cu mari dificultati, agricultura a cunoscut un regres dramatic, privatizarea si reasezarea drepturilor de proprietate cunosc multe inertii, asistenta sanitara este precara, reteaua de transport si comunicatii nedezvoltata.
In acelasi timp adaptarea lenta a sistemului ordinii publice si sigurantei nationale la noile forme ale criminalitatii din ce in ce mai agresive, precum si unele deficiente in administrarea justitiei au generat scaderea inacceptabila a nivelului de siguranta a cetateanului.
Pe baza experientei acumulate sunt necesare identificarea si lichidarea blocajelor si adoptarea neintarziata a solutiilor care permit o relansare reala. Este nevoie de o abordare coerenta, care sa reuneasca energiile societatii, sa canalizeze resursele acesteia in directia construirii unei economii performante, capabila sa elimine starea de incertitudine si insecuritate la nivel social.
Relansarea economica trebuie consolidata prin crearea unui mediu de afaceri atractiv si stabil si prin racordarea adecvata la marile fluxuri economico-financiare, tehnologice si comerciale. Accelerarea cresterii economice vizeaza in primul rand asigurarea prosperitatii cetatenilor si sprijinirea procesului democratic intern.
Cresterea increderii cetatenilor in institutiile statului este posibila numai in conditiile promovarii consecvente a principiilor statului de drept, a drepturilor fundamentale ale cetateanului.
Dificultatile intampinate de Romania sunt si probleme din unele zone ale Europei, ce fac obiectul unor mai largi preocupari internationale. Mentinerea unui climat de instabilitate in plan subregional, cu impact negativ asupra mediului economic, a accentuat incapacitatea Romaniei de a angaja decizii in masura sa o apropie de sistemul economico-financiar caracteristic lumii democratice occidentale. In eforturile de promovare a reformei economice s-au concretizat destul de greu si aleatoriu formule de incadrare si racordare la structurile economice si financiare din sistemul economic occidental. Crizele si violentele care s-au manifestat in vecinatate au dus la pierderea unor legaturi economice traditionale, au provocat Romaniei pierderi financiare grele, au impiedicat elaborarea si promovarea unor strategii de dezvoltare pe termen lung, au constituit o stavila in incurajarea investitorilor straini, in general i-au accentuat dificultatile.
Indeplinirea obligatiilor asumate de Romania in procesul de integrare in structurile europene si euroatlantice constituie o etapa decisiva pentru modernizarea societatii romanesti si consolidarea tendintelor de crestere economica. Pe termen lung acestea vor aduce prosperitate si vor spori credibilitatea Romaniei in eforturile de consolidare a securitatii europene.
Prin urmare, nu teama de amenintari, ci dorinta de a asigura stabilitatea si de a construi un viitor mai bun, de a-si intari vocatia de pilon al stabilitatii in zona si de aparator al valorilor democratiei si pacii motiveaza optiunea Romaniei pentru integrare europeana si euroatlantica.
4. Factorii de risc la adresa securitatii Romaniei
Factorii de risc constau in acele elemente, situatii sau conditii, interne sau externe, care pot afecta prin natura lor securitatea tarii, generand efecte contrare sau de atingere a intereselor noastre fundamentale.
Vulnerabilitatile sunt definite ca stari de lucruri, procese sau fenomene din viata interna, care diminueaza capacitatea de reactie la riscurile existente ori potentiale sau care favorizeaza aparitia si dezvoltarea acestora.
Romania nu este si nu se va afla in viitorul apropiat in fata vreunei amenintari majore, de tip militar clasic, la adresa securitatii sale nationale. Se poate estima ca in perioada actuala riscurile la adresa securitatii sunt preponderent de natura nemilitara si mai ales interna, manifestandu-se in special in domeniile economic, financiar, social si ecologic. Perpetuarea si conjugarea unor vulnerabilitati existente in aceste domenii pot afecta insa securitatea tarii, generand efecte interdependente, difuze, multidirectionale, care impun modalitati de prevenire si de actiune adecvate si flexibile. Neglijarea, amplificarea ori acumularea necontrolata a acestor vulnerabilitati poate sa creeze instabilitate si sa conduca la transformarea lor in riscuri la adresa securitatii.
4.1. Sub umbrela climatului international. Disocierea neta dintre evolutiile din mediul intern si cel international este tot mai greu de facut, in contextul actiunii conjugate si intrepatrunderii unor procese care pot crea conditii favorabile pentru aparitia, previzibila sau imprevizibila, a unor riscuri la adresa securitatii nationale. Accentuarea interdependentelor multiple dintre state, globalizarea si liberalizarea schimburilor de orice fel - de la cele comerciale la cele informationale - fac tot mai dificila o asemenea disociere intr-un mediu globalizat, in care riscurile interne si externe se pot genera si potenta in mod reciproc.
Fundalul pe care se proiecteaza dinamica acestor interdependente este totusi unul pozitiv, fiind constituit de generalizarea la nivel european a spiritului de cooperare si dialog pentru consolidarea securitatii pe continent, precum si de implicarea tot mai activa a ONU, NATO, UE, OSCE si a celorlalte institutii europene ori organizatii internationale in gestionarea complexelor probleme de securitate si stabilitate globale.
Aceste caracteristici dominante ale climatului international reprezinta pentru statul roman circumstante de mare importanta, care au rolul de a favoriza si de a incuraja accelerarea si finalizarea proceselor interne de reforma atat de necesare pentru indeplinirea criteriilor de integrare europeana si euroatlantica.
Pe acest fundal responsabilitatea fundamentala si mult sporita a statului este de a gestiona cu autoritate indeosebi riscurile si vulnerabilitatile de natura strict interna, care influenteaza, in mod inevitabil, si pozitionarea Romaniei in mediul international de securitate. Prin atentia acordata acestor factori interni Romania poate, pe de o parte, sa constituie in continuare un furnizor important de securitate regionala si internationala si, pe de alta parte, sa transforme indeplinirea obiectivelor de dezvoltare economica si sociala, sustinuta si durabila, intr-o resursa considerabila si specifica pentru securitatea propriu-zisa a tarii.
4.2. Principalii factori externi de risc la adresa securitatii nationale sunt:
● posibile evolutii negative in plan subregional in domeniul democratizarii, respectarii drepturilor omului si al dezvoltarii economice, care ar putea genera crize acute cu efecte destabilizatoare pe o arie extinsa;
● proliferarea armelor de distrugere in masa, a tehnologiilor si materialelor nucleare, a armamentelor si mijloacelor letale neconventionale;
● proliferarea si dezvoltarea retelelor teroriste, a crimei organizate transnationale, a traficului ilegal de persoane, droguri, armamente si munitie, de materiale radioactive si strategice;
● migratia clandestina si aparitia unor fluxuri masive de refugiati;
● actiunile de incitare la extremism, intoleranta, separatism sau xenofobie, care pot afecta statul roman si promovarea valorilor democratice;
● decalaje intre nivelurile de asigurare a securitatii si gradul de stabilitate ale statelor din proximitatea Romaniei;
● limitarea accesului statului roman la unele resurse si oportunitati regionale, importante pentru realizarea intereselor nationale.
4.3. Noile provocari. O noua categorie de riscuri sunt cele asimetrice nonclasice, ce pot consta in actiuni armate si nonarmate deliberate, avand ca obiectiv afectarea securitatii nationale prin provocarea de consecinte directe ori indirecte asupra vietii economico-sociale a tarii. Intre riscurile de acest tip se pot enumera:
● terorismul politic transnational si international, inclusiv sub formele sale biologice si informatice;
● actiuni ce pot atenta la siguranta sistemelor de transport intern si international;
● actiuni individuale sau colective de accesare ilegala a sistemelor informatice;
● actiunile destinate in mod premeditat afectarii - sub diferite forme si in imprejurari variate - a imaginii Romaniei in plan international, cu efecte asupra credibilitatii si seriozitatii in indeplinirea angajamentelor asumate;
● agresiunea economico-financiara;
● provocarea deliberata de catastrofe ecologice.
Dintre cele de mai sus terorismul international se manifesta intr-o forma acuta fara precedent, prefigurand efecte multiple asupra securitatii statelor si stabilitatii internationale in general.
In contextul in care constatam o crestere a gradului de complexitate si de impredictibilitate al terorismului international, va trebui ca masurile interne de management al crizelor sa fie mai bine coordonate, sub cerinta asigurarii operative si eficiente a participarii tarii noastre la eforturile internationale de combatere a acestei amenintari.
Romania isi reafirma disponibilitatea de a participa, alaturi de comunitatea internationala, la lupta impotriva terorismului international si va dispune in permanenta constituirea mijloacelor adecvate pentru combaterea acestuia.
4.4. Vulnerabilitati in situatia interna. In paralel cu prevenirea sau contracararea punctuala a interventiei acestor posibili factori de risc Romania este preocupata sa diminueze vulnerabilitatile interne care se manifesta in diferite domenii si care, in anumite circumstante, pot avea un impact si asupra securitatii nationale.
Printre aceste tipuri de vulnerabilitati se afla:
● persistenta problemelor de natura economica, financiara si sociala, generate de prelungirea tranzitiei si intarzierea reformelor structurale;
● accentuarea fenomenelor de coruptie si de administrare deficitara a resurselor publice, care produc adancirea inechitatilor sociale si proliferarea economiei subterane;
● reactiile ineficiente ale institutiilor statului in fata acutizarii fenomenelor de criminalitate economica si de perturbare a ordinii publice si sigurantei cetateanului, fenomene care au efecte negative tot mai evidente asupra coeziunii si solidaritatii sociale, asupra calitatii vietii cetatenilor;
● mentinerea unor surse si cauze de potentiale conflicte sociale punctuale, de mai mica sau mai mare intindere, cu efecte asupra risipirii energiilor, diminuarii sau intreruperii proceselor si activitatilor economice propriu-zise, precum si asupra starii de liniste a populatiei;
● nerespectarea normelor ecologice in functionarea unor obiective industriale; posibilitatea producerii unor dezastre ecologice, catastrofe naturale si procese de degradare a mediului;
● scaderea nivelului de incredere a cetatenilor in institutiile statului, ca urmare a indolentei si birocratiei excesive din administratie, ceea ce, de asemenea, duce la slabirea coeziunii sociale si civice;
● mentinerea unor disparitati de dezvoltare intre regiunile tarii;
● slabiciuni in indeplinirea angajamentelor asumate pentru aderarea la NATO;
● mentinerea la un nivel scazut a infrastructurii informationale si intarzieri in realizarea acesteia la standardele impuse de dinamica globalizarii;
● deficiente in protectia informatiilor clasificate;
● emigrarea specialistilor din diferite domenii de varf, fenomen ce afecteaza potentialul de dezvoltare a societatii romanesti.
5. Directii de actiune in politica de securitate nationala
5.1. In domeniul politico-administrativ
Modernizarea societatii romanesti presupune actiuni ferme pentru intarirea functiei de reglementare a statului si a autoritatii institutiilor sale. Realizarea obiectivelor de securitate nationala solicita dezvoltarea capacitatii normative a statului roman, prin masuri adoptate in mod democratic, care sa respecte principiul separarii puterilor si sa asigure reforma institutionala si administrativa. Statul, ca organizator al coeziunii nationale si sociale, trebuie sa devina o institutie supla si eficienta, debirocratizata, aflata in slujba cetateanului.
Intregul sistem politic se va perfectiona pentru a se deschide catre cetatean si pentru a completa democratia reprezentativa cu virtutile democratiei participative; prin urmare, exercitarea puterii politice va asigura participarea si controlul cetateanului asupra institutiilor si procesului de luare a deciziilor, prin respectarea normelor si regulilor democratice, in concordanta cu prevederile Constitutiei.
Activitatea de legiferare trebuie sa aiba in vedere un cadru conceptual unitar si coerent, pe deplin compatibil cu legislatia europeana, cu principiile acquisului comunitar, cu sistemul de reglementari propriu Uniunii Europene.
Aplicarea stricta si severa a legilor fata de toti cetatenii si in toate imprejurarile, in spiritul si litera Constitutiei, constituie o cerinta majora pentru toate institutiile statului, de indeplinirea careia depind decisiv coeziunea sociala, increderea cetatenilor in autoritatile publice, solidaritatea nationala. De aceea se impun: asigurarea corectitudinii actului administrativ si de justitie, stabilitate legislativa si simplificarea cadrului juridic, afirmarea justitiei ca institutie a cinstei si profesionalismului. Este necesara, de asemenea, adaptarea mai explicita a cadrului legislativ la cerintele de combatere a terorismului si crimei organizate, precum si la cerintele care decurg din necesitatea participarii fortelor din sistemul de aparare la operatiuni si misiuni comune, impreuna cu fortele altor state, pe teritoriul national si in afara acestuia.
5.2. In domeniul economic
Tranzitia spre economia de piata functionala presupune un efort conjugat si coordonat de realizare a obiectivelor asumate de Romania prin Strategia de dezvoltare pe termen mediu, acceptata de Uniunea Europeana, in paralel cu masuri de optimizare a cadrului normativ in domeniu.
Relansarea economiei constituie o prioritate a politicii de securitate.
Directiile de actiune in acest domeniu sunt:
● consolidarea stabilitatii macroeconomice, adoptarea unor politici fiscale coerente, prin reglementari simplificate si stimulative, reforma impozitelor, reducerea cheltuielilor interne si restructurarea marilor companii si societati ale statului, o politica monetara si a cursului de schimb adecvata;
● imbunatatirea mediului de afaceri, diminuarea birocratiei, reglementari favorizante pentru investitii si pentru mentinerea cresterii economice prin productie performanta ceruta de piata;
● stimularea, prin reglementari eficiente si sub diferite forme, a intreprinderilor mici si mijlocii;
● continuarea privatizarii, restructurarii si modernizarii, cu accent pe dinamizarea domeniilor industriale si productive care au potential, in conditiile programelor sectoriale de aderare la Uniunea Europeana ori convenite cu organismele financiare internationale;
● promovarea unor politici industriale functionale, corespunzatoare nevoilor sociale si adaptabile cerintelor pietei;
● dezvoltarea cooperarii economice internationale prin forme noi, mai active si stimulative, de comert exterior;
● consolidarea sectorului bancar si de asigurari; disciplinarea pietelor de capital in care sunt implicate categorii largi de populatie;
● relansarea agriculturii si dezvoltarea silviculturii;
● amenajarea teritoriului si reabilitarea infrastructurii de transport;
● promovarea noilor tehnologii eficiente si trecerea efectiva la realizarea functionalitatilor unei societati informationale;
● dezvoltarea turismului si consolidarea cadrului institutional si legislativ referitor la mediul inconjurator si calitatea mediului;
● orientarea pentru atragerea de investitii straine, indeosebi din spatiul european si euroatlantic, ca sursa a motivatiei pentru includerea Romaniei in sistemele de securitate respective;
● dezvoltarea activitatilor de comert interior, inclusiv prin reglementari ale administratiei publice locale privind stimularea productiei si pietelor locale;
● asigurarea protectiei consumatorilor;
● garantarea unui sistem concurential liber si onest.
5.3. In domeniul social
Problemele securitatii sociale se refera, intre altele, la starea de insecuritate individuala, la declinul demografic si fragilizarea starii de sanatate a populatiei, la emigratia tineretului instruit si superdotat, la insuficienta consacrare, pe toate componentele, a societatii civile si la absenta unei clase de mijloc puternice. Politica in domeniul securitatii sociale vizeaza toate aceste aspecte, cu accent pe combaterea saraciei, consolidarea dialogului si a solidaritatii sociale si alinierea la normele europene in domeniul ocuparii fortei de munca.
Principalele fenomene sociale care altereaza coeziunea societatii romanesti si accentueaza vulnerabilitatea acesteia la crize si conflicte sociale sunt determinate de evolutii negative la nivel macroeconomic si de incoerenta cadrului legislativ.
In acest sens strategia stabileste necesitatea realizarii unor modalitati de stimulare a solidaritatii nationale si responsabilitatii civice, a interesului pentru munca, a egalitatii dintre barbati si femei, a egalitatii de sanse in privinta accesului la educatie si pregatire, a protectiei sociale. Ca urmare, eforturile institutiilor cu atributii in domeniu vor avea in vedere:
● promovarea dialogului si coeziunii sociale prin implicarea statului, ca factor de echilibru, in contracararea efectelor negative ale procesului de tranzitie si evolutiilor economiei de piata;
● reforma sistemului de securitate sociala si diminuarea deficitului de finantare a protectiei sociale;
● elaborarea, in cooperare cu partenerii sociali, a Planului national de actiune in domeniul ocuparii fortei de munca, ce va asigura coerenta actiunilor pe piata muncii;
● descentralizarea deciziei administrative in domeniul raporturilor de munca;
● ocuparea fortei de munca in concordanta cu orientarile UE, diminuarea somajului si asigurarea unei protectii sociale reale a somerilor, inclusiv prin atragerea si implicarea acestora in activitati de utilitate publica, desfasurate in perioada disponibilizarii;
● instituirea unor politici salariale corespunzatoare performantelor si importantei domeniului;
● realizarea reformei pensiilor, in scopul diversificarii resurselor de asigurare, al eliminarii inechitatilor si cresterii in termeni reali a pensiilor;
● perfectionarea sistemului de asistenta sociala;
● imbunatatirea starii de sanatate a populatiei, incurajarea si reglementarea productiei interne a medicamentelor de baza;
● asigurarea protectiei copilului, ca prioritate nationala, si reglementarea sistemului de adoptii, in conformitate cu Strategia de aplicare a Conventiei ONU;
● sprijinirea si intarirea familiei ca entitate sociala fundamentala;
● ameliorarea conditiilor de viata ale persoanelor si familiilor lipsite de venituri sau cu venituri mici, prevenirea si combaterea marginalizarii sociale, diminuarea saraciei, prin cresterea gradului de ocupare a populatiei active;
● dezvoltarea civismului, a solidaritatii sociale si a dialogului intercultural.
5.4. In domeniul educatiei, cercetarii si culturii
Problemele de fond ale acestui domeniu - care ar putea fi numite ale unei securitati culturale, in sens larg - sunt in mod direct legate de nevoia afirmarii unor noi mentalitati si atitudini care sa contribuie la configurarea dimensiunii culturale si civilizatorii a reformelor, ceruta in mod implicit de procesul integrarii europene si euroatlantice. Spiritul comunitar, solidaritatea nationala, cultura comunicationala, atitudinea fata de performanta, respectul pentru elite si promovarea lor se afla inca in stadii insuficiente de dezvoltare.
De aceea punerea in valoare si dezvoltarea potentialului cultural, stiintific si uman de care dispune Romania constituie o componenta si o resursa esentiala a securitatii nationale si a modernizarii societatii romanesti.
Principalele directii de actiune in acest domeniu sunt:
● promovarea societatii educationale in cooperare cu societatea civila si in conformitate cu Carta alba a educatiei si formarii, elaborata de Uniunea Europeana;
● continuarea reformei sistemului de invatamant, ca fundament al politicilor in domeniul resurselor umane;
● asigurarea educatiei de baza, cresterea calitatii invatamantului preuniversitar;
● racordarea invatamantului superior la cerintele sociale si economice;
● promovarea in sistemul educational a cerintelor societatii informationale;
● imbunatatirea cadrului legislativ si institutional pentru cercetaredezvoltare;
● revigorarea, pe baze competitive, a sistemului national de cercetare capabil sa contribuie in mod real la modernizarea societatii romanesti;
● dezvoltarea si promovarea tehnologiei informatiei si cresterea numarului de specialisti in acest domeniu;
● protejarea, conservarea si restaurarea patrimoniului national si promovarea sa ca parte a patrimoniului cultural universal;
● promovarea culturii ca fundament al dezvoltarii durabile a natiunii si ca nucleu al identitatii nationale;
● protejarea diversitatii culturale si religioase, promovarea multiculturalismului si multiconfesionalismului, a dialogului cu reprezentantii vietii religioase;
● revigorarea politicilor in domeniul tineretului;
● imbunatatirea cadrului juridic si institutional in domeniul relatiilor interetnice, sprijinirea consolidarii si dezvoltarii identitatii etnice;
● pregatirea populatiei pentru impactul cultural al integrarii europene si euroatlantice.
5.5. In domeniul sigurantei nationale si ordinii publice
Prin situarea sa la confluenta apararii intereselor statului si ale cetateanului acest domeniu reprezinta o componenta importanta a politicii de securitate a Romaniei. Actiunile specifice in domeniul mentinerii ordinii publice si sigurantei nationale vor viza prevenirea si combaterea fenomenului infractional, protejarea cetatenilor, a proprietatii private si publice si a infrastructurii de interes strategic.
Directiile de actiune in acest domeniu sunt:
● armonizarea legislatiei si a procedurilor specifice cu reglementarile internationale si cu standardele UE privind fortele si serviciile de ordine publica;
● consolidarea relatiilor de parteneriat cu structuri similare din statele membre NATO si UE, precum si dezvoltarea legaturilor cu cele apartinand altor state; continuarea participarii fortelor de ordine publica, civile si militare la misiuni internationale;
● reglementarea raspunderii Ministerului de Interne si a Ministerului Justitiei - a structurilor acestora - in eradicarea abuzurilor si ilegalitatilor;
● consolidarea sistemului institutional de actiune - servicii de informatii, politie, minister public, justitie - care sa faca posibila aplicarea ferma a legii;
● intarirea actiunilor de prevenire si control pentru limitarea si stoparea criminalitatii;
● dezvoltarea permanenta a controlului civil asupra institutiilor din domeniul sigurantei nationale si implicarea societatii civile in apararea ordinii publice;
● restructurarea sistemului institutional al ordinii publice prin descentralizarea serviciilor din domeniul ordinii publice si demilitarizarea in mare masura a acestora;
● constituirea sistemului national de gestionare a crizelor pe principiul managementului integrat al riscurilor si conectarea acestuia la organismele existente in NATO si UE;
● combaterea eficace a terorismului, coruptiei si crimei organizate, inclusiv prin diverse forme de cooperare regionala si subregionala;
● imbunatatirea colaborarii dintre autoritatile din sistemul de aparare si justitie si a acestora cu societatea civila;
● securizarea frontierei de stat in concordanta cu interesele nationale si exigentele aderarii la Uniunea Europeana, concomitent cu modernizarea procedurilor de control la frontiera;
● construirea parteneriatului cu societatea civila, inclusiv prin asigurarea unui echilibru intre dreptul la libera informare si necesitatea protejarii informatiilor clasificate;
● protectia dreptului la intimitate, la propria imagine si la corecta informare a cetateanului;
● asigurarea functionarii la standarde comunitare a institutiilor care au atributii pe linia migratiei si azilului.
5.6. In domeniul apararii nationale
Romania va actiona pentru integrarea in structurile militare euroatlantice, pentru continuarea reformei armatei, in conformitate cu standardele statelor membre NATO si UE, pentru dezvoltarea unei capacitati de aparare credibile, moderne si eficiente; se au in vedere intarirea controlului civil asupra fortelor armate, in concordanta cu principiile si valorile democratiei, precum si consolidarea statutului Romaniei de generator de securitate, prin continuarea si imbunatatirea contributiei la stabilitatea regionala.
Principalele directii de actiune sunt:
● indeplinirea obiectivelor asumate prin Programul national anual pentru integrare in NATO si asigurarea interoperabilitatii cu fortele Aliantei Nord-Atlantice;
● participarea intensificata la Parteneriatul pentru Pace si dezvoltarea cooperarii militare bi- si multilaterale, in vederea realizarii obiectivelor de parteneriat asumate de Romania;
● constituirea si consolidarea capabilitatilor necesare pentru indeplinirea performanta a obligatiilor asumate de Romania, de a participa in cadrul unor operatiuni de mentinere a pacii, de salvare, de raspuns la crize, de combatere a terorismului si de asistenta umanitara la nivel subregional si regional;
● restructurarea si modernizarea Armatei Romaniei, indeosebi modernizarea structurala a fortelor si a sistemelor de instruire si continuarea armonizarii cadrului legislativ national din domeniul apararii cu cel existent in tarile membre NATO si UE;
● adaptarea la conditiile contemporane a sistemului de mobilizare si planificare integrata a apararii si asigurarea concordantei dintre obiectivele propuse si resursele alocate;
● operationalizarea fortelor destinate participarii la misiuni ale Uniunii Europene, in cadrul politicii europene de securitate si aparare, precum si ale NATO, ONU si ale forumurilor/initiativelor subregionale;
● managementul eficient al resurselor umane si restructurarea fortelor, concomitent cu cresterea gradului de profesionalizare a personalului armatei si modernizarea invatamantului militar;
● asigurarea stocurilor de echipamente, tehnica de lupta, munitii si materiale;
● imbunatatirea colaborarii dintre serviciile de specialitate pe linia schimbului operativ de informatii vizand potentialii factori de risc la adresa securitatii si stabilitatii interne;
● redimensionarea corpului de comanda la nivelul fortelor in proces de reducere, restructurare si modernizare; reglementarea pensionarii cadrelor militare; aplicarea programelor de reconversie profesionala a personalului disponibilizat din armata si industria de aparare;
● planificarea coerenta a activitatii de inzestrare si achizitii, prin coordonare cu politicile in domeniul economic, de privatizare si restructurare a industriei nationale de aparare; dezvoltarea si achizitionarea de echipamente noi, interoperabile cu cele utilizate de NATO;
● intarirea controlului parlamentar asupra organismului militar;
● sprijinirea autoritatilor publice in caz de urgente civile, dezastre sau calamitati naturale. Consiliul Suprem de Aparare a Tarii isi va perfectiona activitatile de coordonare, prevazute de Constitutie si de legile speciale, in domeniile apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale.
5.7. In domeniul politicii externe
Politica externa a Romaniei reprezinta principalul mijloc de promovare a valorilor si intereselor nationale in plan international. Politica externa va fi sustinuta printr-un efort intern de asigurare a coerentei interinstitutionale si a sprijinului opiniei publice si va continua sa fie orientata, in mod prioritar, pe urmatoarele directii:
● promovarea candidaturii Romaniei pentru aderarea la Alianta Nord-Atlantica si crearea conditiilor necesare pentru aceasta;
● intensificarea negocierilor si accelerarea pregatirii pentru integrarea in Uniunea Europeana, inclusiv implicarea in procesul de realizare a politicii europene de securitate si aparare;
● aprofundarea Parteneriatului strategic intensificat cu S.U.A., dezvoltarea relatiilor bilaterale privilegiate cu tarile NATO si UE;
● consolidarea relatiilor cu statele membre ale Uniunii Europene in plan bi- si multilateral -, cu tarile vecine si cu statele cu care Romania are relatii traditionale;
● dezvoltarea cooperarii cu statele din regiune, inclusiv prin participarea la proiecte de cooperare regionala, subregionala, transfrontaliera si in cadrul euroregiunilor;
● dezvoltarea, pe baze pragmatice, a relatiilor privilegiate cu Republica Moldova;
● consolidarea rolului OSCE, ca forum de dialog in domeniul securitatii, si dezvoltarea capacitatii de actiune pentru prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor si reconstructia postconflict;
● sustinerea diplomatica a participarii la operatiunile de pace ale ONU si la alte actiuni vizand asigurarea stabilitatii si intarirea increderii la nivel regional si global;
● respectarea stricta a angajamentelor internationale in domeniul neproliferarii si controlului armamentelor, exporturilor de produse strategice si de tehnologie cu dubla utilizare, precum si participarea activa la dezbaterile, din diverse foruri, pe aceasta tema;
● promovarea unei politici active in plan bilateral sau intr-un cadru international pentru asigurarea securitatii si stabilitatii in Europa de Sud-Est, ca si in Caucazul de Sud si in intreaga regiune a Dunarii si Marii Negre;
● sprijinirea comunitatilor romanesti din afara granitelor pentru pastrarea identitatii nationale, culturale si spirituale si identificarea potentialului de suport al acestora pentru realizarea obiectivelor diplomatiei romanesti;
● preocuparea constanta pentru imbunatatirea statutului juridic si a tratamentului minoritatilor romanesti din alte state, conform normelor internationale privind drepturile persoanelor apartinand minoritatilor si angajamentelor asumate prin intelegeri si tratate bilaterale.
6. Resursele politicii de securitate
Romania dispune de resursele necesare indeplinirii obiectivelor cuprinse in Strategia de securitate nationala a Romaniei.
Potentialul intelectual al poporului roman, nivelul de pregatire si educatie in traditie europeana, dorinta de insusire a ceea ce este performant la nivel mondial constituie cea mai importanta garantie a succesului eforturilor de modernizare a societatii romanesti.
Resursele politice si suportul social sunt oferite de insusirea unanima de catre toate fortele politice si institutiile publice din Romania a optiunii pentru integrarea europeana si euroatlantica, de sprijinul larg acordat de societatea romaneasca eforturilor de modernizare si integrare europeana.
Pentru atingerea obiectivelor de securitate nationala vor fi alocate resurse financiare corespunzatoare, atentia fiind concentrata asupra utilizarii acestora cu eficienta.
In acest sens vor fi avute in vedere urmatoarele:
● aplicarea managementului resurselor pe baza de programe integrate pentru toate institutiile angrenate in activitati in domeniul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale;
● asigurarea unei mai bune coordonari a institutiilor implicate in asigurarea resurselor, precum si exercitarea mai eficienta a controlului parlamentar;
● cresterea transparentei utilizarii fondurilor publice si a responsabilitatii fata de contribuabil.
Strategia de securitate nationala a Romaniei reflecta o conceptie dinamica si pragmatica asupra viitorului in domeniul securitatii, fiind un document-cadru ale carui modalitati de actiuni vor fi adaptate in functie de evolutiile din mediul de securitate. Documentul propune obiective a caror indeplinire se va realiza pe parcursul actualei legislaturi, precum si ulterior. Obiectivul fundamental il constituie realizarea, apararea si promovarea intereselor nationale.
Strategia de securitate nationala a Romaniei reflecta intentii si actiuni, etape si evenimente care vor fi urmarite cu consecventa, chiar daca intr-o lume aflata in permanenta schimbare pot sa apara evolutii care sa necesite reconsiderari temporare.
Integrarea in structurile de securitate europene si euroatlantice nu are insa aternativa, chiar daca eforturile ar putea fi de durata.
Natiunea si statul roman se afla in fata unei realizari istorice integrarea europeana si euroatlantica. Toate eforturile noastre trebuie indreptate spre realizarea acestei sanse fara precedent in indelungata noastra istorie.
O viziune realista asupra posibilitatilor si resurselor ne obliga sa ne concentram eforturile pe acele prioritati care vor influenta in mod decisiv starea de securitate a Romaniei. Participarea cetatenilor si a organizatiilor, a societatii in ansamblul ei va fi hotaratoare pentru sustinerea posibilitatilor de dezvoltare a obiectivelor acestei strategii.
Securitatea si prosperitatea sunt doua obiective cu o profunda determinare reciproca, iar promovarea lor solicita din partea tuturor angajare, responsabilitate si patriotism.



──────────────────
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016