Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   STATUTUL din 8 octombrie 2004  Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

STATUTUL din 8 octombrie 2004 Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania

EMITENT: CONSILIUL NATIONAL AL ORDINULUI ASISTENTILOR MEDICALI SI MOASELOR DIN ROMANIA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.276 din 30 decembrie 2004
CAP. I
PRINCIPII GENERALE

Secţiunea I
Dispoziţii generale

ART. 1
(1) Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România este organizaţia profesionalã, cu personalitate juridicã, nonguvernamentalã, de interes public, apoliticã, nonprofit a asistenţilor medicali şi moaşelor din România.
(2) În sensul prezentului Statut, noţiunea de asistent medical de farmacie, optician medical, tehnician dentar, tehnician de aparaturã medicalã se asimileazã noţiunii de asistent medical, în conformitate cu dispoziţiile <>Legii nr. 307/2004 - privind exercitarea profesiei de asistent medical şi a profesiei de moaşã, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, cu modificãrile ulterioare.
ART. 2
Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România se organizeazã şi funcţioneazã în baza dispoziţiilor <>Legii nr. 307/2004 cu modificãrile ulterioare, a dispoziţiilor prezentului statut şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
ART. 3
(1) Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România are autonomie instituţionalã, organizându-se la nivel naţional şi judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti şi funcţionând prin filialele judeţene şi a municipiului Bucureşti.
(2) Între Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România şi filialele judeţene, respectiv cea a municipiului Bucureşti prevãzute în anexa nr. 1 existã raporturi de autonomie funcţionalã şi organizatoricã în limitele legale conferite de dispoziţiile <>Legii nr. 307/2004 cu modificãrile ulterioare, ale prezentului statut şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România fãrã a nesocoti deciziile organelor de conducere ale Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România la nivel naţional.
ART. 4
Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România are siglã, drapel, ştampilã şi însemne proprii, prezentate şi descrise în anexa nr. 2 a prezentului statut, ocrotite conform dispoziţiilor legale şi practicii în domeniu.
ART. 5
(1) Sigla organizaţiei Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România va fi conţinutã de toate actele emise de organismele Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România atât la nivel naţional, cât şi judeţean, cu menţionarea filialei, a sediului acesteia şi a celorlalte elemente de identificare cerute de prevederile legale.
(2) Sediul central al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România este în municipiul Bucureşti, str. Cristian Popisteanu, nr. 1-3, sector 1, Bucureşti.

Secţiunea a II-a
Obiectivele şi atribuţiile Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România

ART. 6
Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România are ca obiect principal de activitate controlul şi supravegherea exercitãrii profesiei de asistent medical şi respectiv, a profesiei de moaşã cu drept de liberã practicã, cu respectarea Codului de eticã şi deontologie profesionalã al asistentului medical şi al moaşei din România, a normelor, dispoziţiilor şi standardelor profesionale în vigoare.
ART. 7
În realizarea obiectivului principal Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România:
a. promoveazã drepturile şi interesele profesionale ale membrilor sãi, apãrã demnitatea, onoarea, libertatea şi independenţa profesionalã a asistentului medical şi a moaşei în exercitarea profesiei;
b. colaboreazã cu Ministerul Sãnãtãţii la elaborarea normelor specifice şi a reglementãrilor privind profesia de asistent medical şi, respectiv moaşã, asigurându-se de aplicarea lor;
c. controleazã şi supravegheazã modul de exercitare a profesiei de asistent medical şi moaşã, indiferent de forma de exercitare a profesiei sau de unitatea sanitarã în care se exercitã;
d. colaboreazã cu Ministerul Sãnãtãţii la organizarea educaţiei medicale continue, specializãrii şi creşterii gradului de competenţã profesionalã a asistenţilor medicali şi moaşelor prin mijloace specifice: organizarea de cursuri de perfecţionare, manifestãri ştiinţifice, congrese naţionale şi internaţionale, mese rotunde, editarea de publicaţii de specialitate, etc;
e. acţioneazã, alãturi de instituţiile abilitate, centrale sau teritoriale, pentru asigurarea calitãţii îngrijirilor de sãnãtate acordate, în unitãţile sanitare publice sau private;
f. supravegheazã si controleazã respectarea standardelor de calitate a activitãţilor profesionale de asistent medical şi moaşã;
g. organizeazã centre de pregãtire lingvisticã, precum şi puncte teritoriale de informare privind legislaţia sistemului de sãnãtate;
h. elaboreazã şi adoptã Codul de eticã şi deontologie al asistentului medical şi al moaşei din România, luând mãsurile necesare pentru respectarea unitarã a acestuia;
i. participã la elaborarea criteriilor şi standardelor de evaluare a calitãţii îngrijirilor de sãnãtate şi asigurã aplicarea acestora;
j. elaboreazã şi adoptã modalitãţile şi condiţiile de verificare şi atestare a nivelului profesional al asistenţilor medicali si moaşelor;
k. elaboreazã şi adoptã modalitãţile şi condiţiile de reatestare a competenţei profesionale, în vederea reluãrii activitãţii, în conformitate cu dispoziţiile <>Legii nr. 307/2004 cu modificãrile ulterioare;
l. elaboreazã criteriile şi standardele de dotare a cabinetelor de practicã independentã;
m. elaboreazã, editeazã şi difuzeazã cãtre membri materiale informative privind desfãşurarea activitãţii organizaţiei;
n. elibereazã membrilor sãi Avizul pentru obţinerea Autorizaţiei de liberã practicã si alte avize pentru exercitarea profesiei de asistent medical si moaşa;
o. judeca cazurile de abateri de la normele de eticã, deontologie profesionalã şi a cazurilor de malpraxis, în calitate de organ de jurisdicţie profesionala;
p. susţine dezvoltarea cercetãrii ştiinţifice în domeniul îngrijirilor de sãnãtate şi valorificarea acesteia;
q. sesizeazã organele judiciare sau autoritãţile competente pentru urmãrirea şi/sau trimiterea în judecatã a persoanelor care îşi atribuie sau care întrebuinţeazã fãrã drept titlul ori calitatea de asistent medical sau de moaşã, ori care practicã profesia în mod ilegal;
r. colaboreazã cu celelalte organizaţii şi asociaţii profesionale din ţarã şi strãinãtate;
s. reprezintã membrii sãi în relaţiile cu autoritãţile si instituţiile guvernamentale şi nonguvernamentale, interne şi internaţionale;

CAP. II
MEMBRII ORDINULUI ASISTENŢILOR MEDICALI ŞI MOAŞELOR DIN ROMÂNIA

ART. 8
(1) Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România cuprinde asistenţii medicali şi moaşele, cetãţeni români şi strãini domiciliaţi în România, autorizaţi sã exercite profesia in baza avizului eliberat de Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
(2) În exercitarea profesiei, asistentul medical şi moaşa nu pot fi funcţionari publici.
ART. 9
(1) Asistenţii medicali şi moaşele, cetãţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, cãrora li s-a aprobat, în condiţiile legii, exercitarea profesiei de asistent medical sau moaşã au datoria de a se înscrie la filialele judeţene ale Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România în care îşi desfãşoarã activitatea şi au prerogativele şi îndatoririle calitãţii de membru.
(2) Dispoziţiile prezentului articol se completeazã cu dispoziţiile <>Legii nr. 307/2004 cu modificãrile ulterioare, incidente în materie.
ART. 10
Dobândirea calitãţii de membru
(1) Calitatea de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România se dobândeşte la cerere.
(2) Cererea se adreseazã Preşedintelui filialei Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, care are obligaţia de a se pronunţa asupra admiterii sau respingerii cererii în termen de 5 zile lucrãtoare de la primirea acesteia.
(3) Pot solicita înscrierea in Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România şi asistenţii medicali şi moaşele cetãţeni ai altor state, pentru care titlurile oficiale de calificare şi diplomele nu sunt recunoscute automat, dupã echivalarea acestora conform legii.
(4) Asistenţii medicali şi moaşele care au dobândit statutul de pensionar beneficiazã de prelungirea, la cerere, a calitãţii de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, cu toate consecinţele juridice ce decurg de aici.
ART. 11
Asistenţii medicali şi moaşele pot solicita înscrierea în Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România dacã îndeplinesc cumulativ urmãtoarele condiţii:
a) sunt cetãţeni români sau cetãţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, cu domiciliul în România;
b) deţin un titlu oficial de calificare în profesia de asistent medical, şi respectiv, titlu oficial de calificare în profesia de moaşã, recunoscut de lege;
c) nu au fost condamnate definitiv pentru sãvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra umanitãţii sau vieţii, ori nu li s-a interzis printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã exerciţiul profesiei, pe perioada cît acesta a fost interzis;
d) nu au adus, prin desfãşurarea unei activitãţi anterioare, prejudicii organizaţiei sau profesiei de asistent medical sau de moaşa;
e) atestã starea de sãnãtate conform <>art. 30 alin. (2) lit. c din Legea nr. 307/2004 cu modificãrile ulterioare;
ART. 12
(1) Calitatea de membru este doveditã prin certificatul de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, care se elibereazã ulterior aprobãrii cererii de înscriere.
(2) Fiecare membru al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România va primi un certificat de membru, prezentat în anexa nr. 3 la prezentul statut.
ART. 13
Pierderea calitãţii de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România intervine în una din urmãtoarele situaţii:
- prin retragerea din organizaţie, la cerere; cererea de retragere va fi aprobatã de Consiliul judeţean al filialei Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România în condiţiile în care respectivul membru şi-a achitat toate obligaţiile financiare ce decurg din calitatea de membru. În aceastã situaţie, Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România îşi rezervã dreptul de a refuza eliberarea avizului pentru obţinerea autorizaţiei de liberã practicã, sau, dupã caz, dreptul de a refuza reavizarea autorizaţiei de liberã practicã;
- prin retragerea calitãţii de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România în condiţiile stipulate de <>Legea nr. 307/2004 cu modificãrile ulterioare, de prezentul statut, de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, precum şi de Codul de eticã şi deontologie profesionalã al asistentului medical şi al moaşei din România;
- prin decesul asistentului medical sau al moaşei, membru al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
ART. 14
(1) Pierderea calitãţii de membru are drept consecinţã decãderea din drepturile avute în calitate de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
(2) Membrii Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România care au pierdut aceastã calitate nu deţin nici un drept asupra patrimoniului Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
ART. 15
(1) Suspendarea calitãţii de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România intervine în una din urmãtoarele situaţii:
- întreruperea exercitãrii profesiei în situaţia în care, din motive obiective, membrii Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România întrerup exercitarea profesiei pe o duratã de peste 5 ani, în condiţiile stipulate de prezentul statut;
- prin decizia Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România de suspendare temporarã a calitãţii de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, în condiţiile stipulate de <>Legea nr. 307/2004 cu modificãrile ulterioare, de prezentul statut, de regulament, precum şi de Codul de eticã şi deontologie profesionalã al asistentului medical şi al moaşei din România;
- prin nerealizarea pe parcursul a 3 ani a numãrului de credite stabilit de cãtre Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România conform <>art. 45 alin. (3) din Legea nr. 307/2004 cu modificãrile ulterioare;
(2) Suspendarea din calitatea de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România are drept consecinţã decãderea din drepturile şi obligaţiile avute în calitate de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
ART. 16
Membrii fondatori. Membrii de onoare
(1) Titlul de "membru fondator" se acordã asistenţilor medicali şi moaşelor care au avut merite deosebite la înfiinţarea şi organizarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România la nivel naţional şi judeţean.
(2) Titlul de "membru de onoare" se acordã persoanelor fizice de mare distincţie, ce au contribuit în mod esenţial şi excepţional la promovarea drepturilor şi intereselor profesionale ale membrilor Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, la apãrarea demnitãţii, libertãţii şi independenţei profesionale a asistentului medical şi moaşei în exercitarea profesiei, precum şi la promovarea imaginii Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
(3) Conferirea titlului de "membru fondator" sau "membru de onoare" al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România este de competenţa Consiliului naţional/judeţean al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, la propunerea Biroului executiv, respectiv Biroului Consiliului judeţean al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
ART. 17
Recompense, diplome de onoare şi de excelenţã
(1) Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România poate acorda membrilor sãi, pentru rezultate deosebite obţinute în exercitarea profesiei, premii şi recompense constând în: premii în bani, obiecte etc.
(2) Recunoaşterea activitãţii depusã pentru promovarea şi apãrarea drepturilor şi intereselor profesionale ale asistenţilor medicali şi moaşelor, precum şi în slujba organizaţiei profesionale se face prin acordarea urmãtoarelor diplome de cãtre Consiliul judeţean, respectiv naţional: "Diploma de excelentã", "Diploma de merit".
(3) Acordarea diplomelor se realizeazã în conformitate cu dispoziţiile prezentului Statut şi Regulamentului de organizare şi funcţionare a Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
ART. 18
Drepturile membrilor
Membrii Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România au urmãtoarele drepturi:
a. de a alege şi de a fi aleşi în organele reprezentative ale Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, în condiţiile legii;
b. de a avea acces la toate informaţiile, datele care privesc organizarea administrativã a Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România şi a filialelor acestuia;
c. de a se adresa nemijlocit tuturor organelor Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, naţionale sau judeţene şi de a primi informaţiile solicitate;
d. de a participa la acţiunile organizate de Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România şi de a fi informat despre desfãşurarea acestora;
e. de a participa la programele de perfecţionare, manifestãrile ştiinţifice în domeniu;
f. de a contesta sancţiunile primite în condiţiile legii, de a formula şi depune petiţii;
g. de a reprezenta, în baza unui mandat special eliberat de preşedintele filialei, organizaţia profesionalã la nivel judeţean, naţional şi internaţional;
h. dreptul la asistenţã juridicã şi dreptul de a fi judecat pe baza prezumţiei de nevinovãţie de cãtre organele competente ale Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România pentru abaterile deontologice şi disciplinare;
i. de a beneficia de asistenţã medicalã gratuitã şi medicamente gratuite, atât personal, cât şi pentru membrii lor de familie;
j. dreptul membrilor Biroului executiv, membrilor Consiliului naţional, membrilor birourilor consiliilor judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi şefii de departamente, respectiv de compartimente ale Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România la nivel naţional, de a-şi menţine locul de muncã pe perioada cât îndeplinesc funcţiile respective şi de a beneficia de 5 zile libere pe lunã pentru îndeplinirea atribuţiilor profesionale la Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, precum şi atribuţiilor conferite de funcţia electivã, potrivit legii.
ART. 19
Obligaţiile membrilor
Membrii Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România au urmãtoarele obligaţii:
a. sã respecte dispoziţiile <>Legii nr. 307/2004 cu modificãrile ulterioare, ale prezentului statut, Regulamentului de organizare şi funcţionare a Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România;
b. sã respecte şi sã aplice prevederile Codului de eticã şi deontologie profesionalã al asistentului medical şi al moaşei din România;
c. sã respecte şi sã ducã la îndeplinire hotãrârile, deciziile luate de organele de conducere naţionale sau judeţene ale Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România;
d. sã achite cu regularitate cotizaţia lunarã în cuantumul stabilit de prezentul Statut;
e. sã se abţinã de la orice faptã menitã a aduce prejudicii Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România sau prestigiului profesiei de asistent medical şi profesiei de moaşã;
f. sã participe cu regularitate la şedinţele organizate de Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România;
g. sã apere reputaţia şi interesele legitime ale asistenţilor medicali şi moaşelor;
h. sã facã dovada cunoaşterii normelor de deontologie profesionalã şi a celor care reglementeazã exercitarea profesiei de asistent medical şi de moaşã, organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România;
i. sã rezolve cu celeritate şi profesionalism sarcinile ce le-au fost încredinţate în calitate de membri sau reprezentanţi ai Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România;
j. sã contribuie la creşterea gradului de pregãtire profesionalã prin participarea la cursuri de pregãtire, manifestãri ştiinţifice, precum şi la celelalte forme de educaţie continuã creditate, în conformitate cu dispoziţiile prezentului statut, precum şi ale Codului de eticã şi deontologie al asistentului medical şi moaşei din România;
ART. 20
(1) Funcţiile de conducere la nivel judeţean sau naţional din structurile Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România sunt incompatibile cu alte funcţii de conducere din alte asociaţii profesionale din România ale asistenţilor medicali şi moaşelor.
(2) Încãlcarea obligaţiilor stipulate în precedentul articol constituie abatere de la disciplina şi deontologia profesionalã şi se sancţioneazã în conformitate cu dispoziţiile <>Legii nr. 307/2004 cu modificãrile ulterioare, precum şi ale prezentului statut.

CAP. III
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ. ORGANELE DE CONDUCERE

Secţiunea I
Organizarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti

ART. 21
(1) Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România este organizat la nivel naţional şi judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti şi funcţioneazã prin filialele judeţene şi a municipiului Bucureşti.
(2) Filialele judeţene respectiv a municipiului Bucureşti nu au personalitate juridicã şi beneficiazã de autonomie organizatoricã, funcţionalã în limitele prevãzute de prezentul statut, <>Legea nr. 307/2004 cu modificãrile ulterioare, precum şi de Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
(3) Filialele judeţene respectiv a municipiului Bucureşti nu pot încheia acte juridice în numele organizaţiei naţionale sub sancţiunea nulitãţii absolute a actelor respective şi retragerea calitãţii de membru a persoanei în cauzã.
(4) Sediul filialei judeţene este în oraşul reşedinţã de judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, pentru filiala municipiului Bucureşti.
ART. 22
Organele de conducere ale Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România la toate nivelele sunt alese prin vot secret, conform dispoziţiilor <>Legii nr. 307/2004 cu modificãrile ulterioare şi ale regulamentului electoral, care face parte integrantã din prezentul statut.
ART. 23
Organele de conducere ale filialelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti se subordoneazã din punct de vedere ierarhic Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România şi, respectiv Biroului executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, deciziile acestora fiind obligatorii, atât pentru membrii filialelor, cât şi pentru organele de conducere ale acestora.
ART. 24
Organele de conducere ale filialei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti sunt:
a. Adunarea generalã judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti a asistenţilor medicali şi moaşelor;
b. Consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;
c. Biroul consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;
d. Preşedintele filialei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti
ART. 25
Adunarea generalã judeţeanã
Adunarea generalã judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti este constituitã din reprezentanţii tuturor asistenţilor medicali şi moaşelor cu drept de liberã practicã înscrişi în filiala respectivã.
ART. 26
Adunarea generalã judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti are urmãtoarele atribuţii:
a) alege prin vot secret cu majoritate simplã membrii Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;
b) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa prin lege, prin prezentul statut sau prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
ART. 27
(1) Adunarea generalã judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti se întruneşte ori de câte ori este nevoie la convocarea preşedintelui filialei, din iniţiativã proprie, sau la cererea a cel puţin jumãtate dintre membrii consiliului judeţean.
(2) Adunarea generalã judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti îşi desfãşoarã activitatea statutar, în prezenţa a 2/3 dintre membrii acesteia.
ART. 28
(1) Dezbaterile din şedinţele adunãrii generale judeţene sunt conduse de preşedintele filialei şi se consemneazã în Registrul de procese-verbale al Adunãrii generale judeţene întocmit şi ţinut de secretarul biroului consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti.
(2) Registrul de procese-verbale al adunãrii generale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti se ţine pe un caiet ale cãrui file sunt numerotate şi ştampilate. Numerotarea se va face cronologic începând cu numãrul 1.
(3) În registru va fi consemnatã data de desfãşurare a fiecãrei şedinţe, ordinea de zi, prezenţa membrilor, luãrile de cuvânt, hotãrârile aprobate, numãrul de voturi, precum şi opiniile separate.
(4) La fiecare şedinţã desfãşuratã, registrul de procese-verbale va fi semnat de preşedinte şi contrasemnat de ceilalţi membri ai consiliului judeţean sub sancţiunea nulitãţii absolute.
ART. 29
Consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti
Consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti este alcãtuit dintr-un numãr de membri proporţional cu numãrul asistenţilor medicali şi al moaşelor înscrişi în filiala respectivã, conform dispoziţiilor <>Legii nr. 307/2004 , cu modificãrile ulterioare.
ART. 30
Consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti are urmãtoarele atribuţii:
a. promoveazã drepturile şi interesele profesionale ale membrilor sãi, apãrã demnitatea, onoarea, libertatea şi independenţa profesionalã a asistentului medical şi moaşei în exercitarea profesiei;
b. alege dintre membrii sãi un birou format din: un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi un secretar;
c. aprobã desemnarea nominalã a şefilor comisiilor de specialitate, departamentelor, compartimentelor din structura proprie;
d. aprobã prin decizie repartizarea activitãţii de coordonare a departamentelor, compartimentelor şi comisiilor de specialitate în sarcina membrilor biroului consiliului;
e. aprobã angajarea şi efectuarea de cheltuieli necesare desfãşurãrii activitãţii filialei, în limita competenţelor stabilite de consiliul naţional, cu respectarea legislaţiei;
f. aprobã bugetul de venituri şi cheltuieli;
g. analizeazã şi aprobã raportul de activitate al biroului consiliului;
h. alege din rândul membrilor sãi o persoanã pentru a ocupa funcţia electivã rãmasã vacantã în cadrul biroului consiliului;
i. aprobã conferirea titlului de membru fondator, membru de onoare, la propunerea biroului consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;
j. aprobã acordarea recompenselor, diplomelor de onoare şi excelenţã;
k. îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa prin lege, prin prezentul statut sau prin regulament;
l. în cazul demisiei sau incapacitãţii exercitãrii funcţiei de preşedinte, consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti alege prin vot secret, dintre vicepreşedinţi, persoana care va prelua atribuţiile preşedintelui, pânã la organizarea urmãtoarelor alegeri şi de asemenea, va alege din rândul membrilor consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti un vicepreşedinte pentru funcţia rãmasã astfel vacantã;
m. alege prin vot secret, din rândul membrilor sãi, în cazuri similare celor prevãzute la litera l, persoana care va prelua atribuţiile funcţiei elective de membru al biroului consiliului, respectiv consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, pânã la organizarea de noi alegeri.
ART. 31
(1) Consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti se întruneşte în sesiune ordinarã trimestrialã şi, ori de câte ori este nevoie, în sesiune extraordinarã.
(2) Consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti este legal constituit în prezenţa a jumãtate plus unul din numãrul membrilor sãi şi hotãrãşte cu majoritate simplã.
(3) Hotãrârile consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti sunt obligatorii pentru toţi membrii filialei respective, în mãsura în care nu contravin legilor în vigoare.
ART. 32
(1) Dezbaterile consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti sunt conduse de preşedintele filialei şi se consemneazã în registrul de procese-verbale al consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti întocmit de secretar.
(2) La dezbaterile consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti pot participa reprezentanţi ai organelor de conducere ierarhic superioare, din proprie iniţiativã sau la solicitarea biroului consiliului judeţean al filialei.
ART. 33
(1) Participarea membrilor consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti la şedinţe este obligatorie.
(2) Membrii consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti au dreptul la o indemnizaţie de şedinţã in cuantumul stabilit de consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, la propunerea biroului consiliului, numai cu condiţia sã fi participat la şedinţa respectivã.
ART. 34
Membrii consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti care absenteazã nemotivat la trei şedinţe consecutive vor fi suspendaţi şi sancţionaţi, în conformitate cu dispoziţiile <>Legii nr. 307/2004 , cu modificãrile ulterioare şi ale prezentului statut.
ART. 35
Membrii consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti nu se pot prevala de aceastã calitate în exercitarea unei calitãţi private.
ART. 36
(1) Consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti poate acorda statutul de invitat la lucrãrile sale membrilor care nu deţin nici o funcţie electivã în cadrul organizaţiei în scopul diseminãrii informaţiei.
(2) Invitatul la lucrãrile consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti nu are drept de vot.
ART. 37
Biroul consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti
(1) Activitatea filialei este coordonatã între sesiunile consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti de cãtre biroul consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti.
(2) Biroul consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti este format din:
- preşedinte;
- doi vicepreşedinţi;
- secretar.
ART. 38
(1) Biroul consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti se întruneşte statutar în prezenţa majoritãţii membrilor sãi şi ia decizii valabile cu votul majoritãţii membrilor prezenţi. În situaţii de balotaj, votul preşedintelui este decisiv.
(2) Dezbaterile din cadrul biroului consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti se consemneazã în registrul de procese-verbale şi vor fi susţinute cu prezenţa obligatorie a consilierilor naţionali.
ART. 39
Biroul consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti se întruneşte ori de câte ori este nevoie la convocarea preşedintelui filialei sau a cel puţin doi dintre membrii sãi.
ART. 40
Atribuţiile biroului consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti sunt:
a. coordoneazã şi conduce activitatea filialei în perioada dintre sesiunile consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;
b. asigurã funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România la nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;
c. ţine evidenţa membrilor sãi autorizaţi şi aprobã transferul membrilor de la o filialã la alta;
d. comunicã Biroului executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România orice modificare în legãturã cu membrii consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti sau ai biroului consiliului;
e. coordoneazã activitatea departamentelor, compartimentelor din structura proprie, repartiţia acestora facându-se prin hotãrârea consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;
f. elibereazã membrilor filialei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti certificatul de membru;
g. rãspunde la sesizãrile, adresele, petiţiile adresate filialei de cãtre membrii acesteia sau de cãtre alte persoane în termen de 30 de zile lucrãtoare; în caz contrar, petiţionarul are dreptul de a sesiza organele ierarhic superioare, care vor analiza şi soluţiona, dupã caz, aceste petiţii;
h. aprobã angajarea şi efectuarea de cheltuieli necesare desfãşurãrii activitãţii filialei, în limita competenţelor stabilite de Consiliul naţional şi cu respectarea legislaţiei;
i. întocmeşte raportul anual de activitate şi gestiune pe care îl supune aprobãrii consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti şi îl înainteazã spre informare Biroului executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România;
j. informeazã consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti cu privire la deciziile emise între şedinţele consiliului;
k. propune Biroului executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România spre validare numirea reprezentanţilor Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România in consiliile de administraţie ale spitalelor.
ART. 41
In exercitarea funcţiei pe care o deţine preşedintele filialei:
a) asigurã conducerea şi coordonarea biroului consiliului;
b) primeşte şi repartizeazã departamentelor, respectiv compartimentelor de specialitate petiţiile, cererile adresate de membrii organizaţiei sau de alte persoane;
c) aprobã angajarea, promovarea şi eliberarea din funcţie a personalului executiv al filialei;
d) exercitã autoritatea disciplinarã asupra personalului, în limita prevederilor legale;
e) stabileşte atribuţiile personalului din cadrul departamentelor, compartimentelor şi comisiilor de specialitate şi a personalului executiv;
f) aprobã programele de efectuare a concediilor anuale de odihnã;
g) exercitã atribuţiile ordonatorului principal de credite;
h) reprezintã filiala în relaţia cu autoritãţile şi instituţiile guvernamentale şi nonguvernamentale, cu mass-media, cu alte persoane fizice şi juridice;
i) conduce lucrãrile adunãrii generale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, ale consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti şi ale biroului consiliului;
j) exercitã orice alte atribuţii care îi revin potrivit legii;
k) ia mãsuri pentru a asigura participarea membrilor Consiliului naţional la şedinţele acestuia.
ART. 42
In lipsa sa, preşedintele poate mandata un vicepreşedinte pentru exercitarea atribuţiilor sale, în tot sau numai în parte.
ART. 43
Vicepreşedinţii biroului consiliului în exercitarea funcţiei elective pe care o deţin:
a) coordoneazã activitatea departamentelor, compartimentelor şi comisiilor de specialitate aflate sub autoritatea lor;
b) întocmesc la sfârşitul fiecãrui an sau la cererea preşedintelui filialei o informare privind activitatea departamentelor, respectiv a compartimentelor aflate sub autoritatea lor;
c) exercitã orice alte atribuţii date de preşedintele biroului consiliului;
ART. 44
Secretarul biroului consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti are urmãtoarele atribuţii:
a) îndrumã şi coordoneazã activitatea secretariatului şi a serviciilor aflate în subordine;
b) rãspunde de gestionarea patrimoniului instituţiei şi ia mãsuri pentru asigurarea integritãţii acestuia;
c) organizeazã activitatea de întreţinere şi stabileşte mãsuri pentru paza sediului instituţiei, prin structurile de resort;
d) ia mãsuri pentru efectuarea inventarierii anuale a tuturor bunurilor din patrimoniul instituţiei şi prezintã biroului consiliului judeţean un raport asupra acestui inventar;
e) organizeazã activitatea pe linie de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi activitatea de protecţie a muncii;
f) pãstreazã registrele de procese-verbale ale adunãrii generale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, precum şi ale biroului consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;
g) exercitã orice alte atribuţii date de preşedintele biroului consiliului.

Secţiunea a-II-a
Organizarea la nivel naţional

ART. 45
Organele de conducere ale Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România la nivel naţional sunt:
- Adunarea generalã naţionalã;
- Consiliul naţional;
- Biroul executiv;
- Preşedintele.
ART. 46
Adunarea generalã naţionalã
(1) Adunarea generalã naţionalã este constituitã din reprezentanţii aleşi la nivel judeţean şi ai municipiului Bucureşti.
(2) Adunarea generalã naţionalã se întruneşte ori de câte ori este nevoie la propunerea preşedintelui sau la cererea a cel puţin jumãtate plus unu dintre membrii Consiliului naţional.
(3) Adunarea generalã naţionalã alege prin vot secret, cu majoritate simplã, membrii Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
(4) Adunarea generalã naţionalã adoptã, în prezenţa a cel puţin 2/3 din numãrul total al reprezentanţilor aleşi, prin vot secret, Codul de eticã şi deontologie al asistentului medical şi al moaşei din România, Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România. În aceleaşi condiţii se adoptã şi modificarea actelor constitutive sus-menţionate.
ART. 47
Consiliul naţional
(1) Consiliul naţional este alcãtuit din câte doi reprezentanţi ai fiecãrui judeţ, respectiv patru reprezentanţi ai municipiului Bucureşti, şi câte un reprezentant din ministerele cu reţea sanitarã proprie.
(2) Consiliului naţional se întruneşte în sesiuni ordinare trimestriale şi extraordinare, ori de câte ori este necesar, la convocarea Biroului executiv sau a preşedintelui.
(3) Consiliul naţional este legal constituit în prezenţa a jumãtate plus unu din numãrul membrilor sãi şi hotãrãşte cu majoritate simplã.
(4) Votul membrilor Consiliul naţional este, de regulã, deschis şi personal. În anumite situaţii consiliul poate hotãrî ca votul sã fie secret, stabilind, de la caz la caz, modalitatea de exprimare a acestuia.
ART. 48
In cazul demisiei sau incapacitãţii exercitãrii funcţiei de preşedinte, Consiliul naţional alege prin vot secret, dintre vicepreşedinţi, persoana care va prelua atribuţiile preşedintelui, pânã la organizarea urmãtoarelor alegeri şi, de asemenea, va alege din rândul membrilor Consiliului naţional un vicepreşedinte pentru funcţia rãmasã astfel vacantã.
ART. 49
Hotãrârile Consiliului naţional sunt obligatorii pentru toţi membrii Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, în mãsura în care nu contravin legilor în vigoare.
ART. 50
Consiliul naţional exercitã urmãtoarele atribuţii:
a. alege, prin vot secret, membrii Biroului executiv al consiliului;
b. revocã mandatul membrilor Biroului executiv aflaţi în situaţii de nedemnitate, suspendare, incompatibilitate sau vacanţã a funcţiei elective;
c. alege din rândul membrilor sãi o persoanã pentru a ocupa funcţia electivã rãmasã vacantã în cadrul Biroului executiv;
d. stabileşte strategia şi obiectivele generale ale organizaţiei profesionale;
e. aprobã desemnarea nominalã a şefilor comisiilor de specialitate, departamentelor, compartimentelor din structurã la propunerea Biroului executiv, cu respectarea legislaţiei în vigoare;
f. aprobã bugetul de venituri şi cheltuieli;
g. analizeazã şi aprobã raportul de activitate al Biroului executiv;
h. analizeazã raportul anual de activitate şi gestiune înaintat de filialele judeţene;
i. stabileşte, în funcţie de gradul riscului profesional, valoarea riscului asigurat în cadrul asigurãrilor de rãspundere civilã pentru asistenţii medicali şi moaşe;
j. aprobã programul naţional de educaţie medicala continuã şi stabileşte numãrul minim de credite ce trebuie cumulat anual, la propunerea Biroului executiv;
k. soluţioneazã prin comisia de disciplinã, mediere şi deontologie profesionalã, abaterile date în competenţa sa, pronunţându-se în consecinţã;
l. analizeazã şi soluţioneazã abaterile sãvârşite de membrii Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România care deţin funcţii elective şi se pronunţã în consecinţã;
m. stabileşte cuantumul cotizaţiei lunare datoratã de fiecare membru, precum şi cota parte ce va fi viratã cãtre structurile centrale ale organizaţiei;
n. acordã recompense, diplome de onoare şi excelenţã la propunerea Biroului executiv;
o. aprobã afilierea Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România la organizaţiile internaţionale profesionale ale asistenţilor medicali şi moaşelor, precum şi cotele de contribuţie la acestea;
p. aprobã aplicarea de sancţiuni la propunerea Biroului executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România pentru neîndeplinirea obligaţiilor ce decurg din exercitarea funcţiilor elective;
q. stabileşte indemnizaţia membrilor Biroului executiv;
r. îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa prin lege, prin prezentul statut sau prin regulament.
ART. 51
Biroul executiv
(1) Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România este coordonat între sesiunile Consiliului naţional de cãtre Biroul executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, care asigurã activitatea permanentã.
(2) Biroul executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România este alcãtuit din preşedinte, trei vicepreşedinţi şi un secretar. Biroul executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România se întruneşte ori de câte ori este nevoie sau la convocarea preşedintelui sau a cel puţin doi dintre membrii biroului.
(3) Dezbaterile din cadrul Biroului executiv se consemneazã în registrul de procese-verbale.
ART. 52
Biroul executiv exercitã urmãtoarele atribuţii:
a. asigurã coordonarea şi conducerea activitãţii curente a Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România între sesiunile Consiliului naţional;
b. convoacã Adunarea generalã naţionalã a Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România şi Consiliul naţional în şedinţe ordinare şi extraordinare;
c. organizeazã şedinţele Adunãrii generale naţionale, ale Consiliului naţional, propune ordinea de zi şi se asigurã de consemnarea celor dezbãtute;
d. elaboreazã Codul de eticã şi deontologie profesionalã al asistentului medical şi al moaşei din România, Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, pe care le supune aprobãrii Adunãrii generale naţionale;
e. elaboreazã şi propune spre aprobare Consiliului naţional proiecte de modificare a actelor statutare în conformitate cu realitãţile legislative;
f. elaboreazã regulamentul electoral pe care-l propune spre aprobare Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România;
g. elaboreazã Regulamentul de funcţionare şi organizare al Comisiei Naţionale de Control Financiar, pe care îl supune aprobãrii Consiliului naţional;
h. elaboreazã organigrama departamentelor, respectiv a compartimentelor profesionale, comisiilor de specialitate din structura Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România şi aprobã regulamentul de funcţionare al fiecãrei structuri interne;
i. analizeazã cererile, petiţiile şi reclamaţiile membrilor Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România nesoluţionate la nivelul filialei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pe care le soluţioneazã sau dispune soluţionarea lor;
j. organizeazã şi coordoneazã educaţia medicalã continuã, elaborarea metodologiei şi tematicilor de concursuri şi examene, elaborarea criteriilor şi standardelor de dotare a cabinetelor de practicã independentã, precum şi a celorlalte acte normative incidente;
k. desemneazã reprezentanţii Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România în consiliile de administraţie ale spitalelor, comisiile de acreditare, de organizare a concursurilor şi examenelor etc., la propunerea filialelor judeţene;
l. efectueazã în fiecare an prin membrii sãi controlul administrativ la filialele judeţene şi prezintã Consiliului naţional concluziile şi propunerile de redresare, respectiv de sancţionare a activitãţii acestora;
m. acceptã donaţiile, legatele şi sponsorizãrile fãcute filialelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
n. gestioneazã eventualele conflicte ivite între membri şi filiale sau între filiale;
o. rãspunde la petiţiile, cererile adresate de membrii organizaţiei sau de alte persoane în termen de 30 de zile;
p. duce la îndeplinire hotãrârile Consiliului naţional şi exercitã orice alte atribuţii stabilite de acesta;
q. îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa prin lege, prezentul statut sau regulament.
ART. 53
Preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România
(1) Preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România este ales de cãtre membrii Consiliul naţional, prin vot secret, cu majoritate simplã.
(2) Preşedintele poate delega unul dintre vicepreşedinţi pentru exercitarea atribuţiilor sale în tot sau numai în parte.
ART. 54
Preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România exercitã urmãtoarele atribuţii:
a) asigurã conducerea şi coordonarea întregii activitãţi a instituţiei;
b) reprezintã Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România în relaţiile cu autoritãţile şi instituţiile guvernamentale şi nonguvernamentale din ţarã şi strãinãtate, cu mass-media, cu alte persoane fizice sau juridice;
c) primeşte şi repartizeazã departamentelor de specialitate, compartimentelor, celorlalte structuri ale organizaţiei teritoriale cererile, petiţiile, adresele şi se asigurã de soluţionarea acestora;
d) semneazã rapoartele, recomandãrile, precum şi celelalte acte ale instituţiei care se pot emite numai cu acordul sãu;
e) aprobã numirea, promovarea şi eliberarea din funcţie a personalului executiv, acordã gradaţii, salarii de merit şi alte drepturi, potrivit dispoziţiilor legale;
f) stabileşte atribuţiile personalului din cadrul departamentelor, compartimentelor şi comisiilor de specialitate şi a personalului executiv;
g) exercitã autoritatea disciplinarã asupra personalului executiv, în condiţiile legii;
h) exercitã atribuţiile ordonatorului principal de credite;
i) aprobã programele de efectuare a concediilor anuale de odihnã;
j) conduce lucrãrile Adunãrii generale naţionale, ale Consiliului naţional şi ale Biroului executiv;
k) aprobã angajarea şi efectuarea de cheltuieli necesare desfãşurãrii activitãţii instituţiei, în limita cadrului legal;
l) încheie acte juridice în numele Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, cu aprobarea celorlalţi membri ai Biroului executiv;
m) exercitã orice alte atribuţii care îi revin potrivit legii.
ART. 55
Vicepreşedinţii Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România
Vicepreşedinţii Biroului executiv, în exercitarea funcţiei elective pe care o deţin:
a) coordoneazã activitatea departamentelor, respectiv a compartimentelor şi comisiilor de specialitate aflate sub autoritatea lor;
b) întocmesc, la sfârşitul fiecãrui an sau la cererea preşedintelui, o informare privind activitatea departamentelor, respectiv a compartimentelor aflate sub autoritatea lor;
c) efectueazã verificãri periodice administrativ-organizatorice la nivelul filialelor judeţene şi întocmesc un raport cu privire la rezultatele constatate pe care-l prezintã Biroului executiv sau, dupã caz, Consiliului naţional;
d) exercitã orice alte atribuţii date de preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
ART. 56
Secretarul Biroului executiv are urmãtoarele atribuţii:
a) îndrumã şi coordoneazã activitatea secretariatului şi a serviciilor aflate în subordine;
b) rãspunde de gestionarea patrimoniului instituţiei şi ia mãsuri pentru asigurarea integritãţii acestuia;
c) organizeazã activitatea de întreţinere, de dotare şi stabileşte mãsuri pentru paza sediului instituţiei, prin structurile de resort;
d) ia mãsuri pentru efectuarea inventarierii anuale a tuturor bunurilor din patrimoniul instituţiei şi prezintã Biroului executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România un raport asupra acestui inventar;
e) organizeazã activitatea pe linie de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi activitatea de protecţie a muncii;
f) pãstreazã registrele de procese-verbale ale Adunãrii generale naţionale, ale Consiliului naţional, precum şi ale Biroului executiv;
g) exercitã orice alte atribuţii date de preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
ART. 57
Membrii Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România care deţin şi exercitã funcţii elective în cadrul organizaţiei profesionale rãspund solidar sau personal, dupã caz, pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea cu rea credinţã a atribuţiilor, în conformitate cu dispoziţiile <>Legii nr. 307/2004 , cu modificãrile ulterioare, ale prezentului statut, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, precum şi ale celorlalte acte normative.
ART. 58
Nerespectarea deciziilor consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, precum şi ale organelor centrale de conducere constituie abatere disciplinarã şi se sancţioneazã conform dispoziţiilor <>Legii nr. 307/2004 , cu modificãrile ulterioare şi ale prezentului statut.

Secţiunea a III-a
Departamentele, compartimentele profesionale

ART. 59
(1) La nivelul Consiliului naţional funcţioneazã departamente, respectiv compartimente de specialitate, precum şi comisii de specialitate ale asistenţilor medicali generalişti, comisia de specialitate a moaşelor, comisii de specialitate pentru celelalte specialitãţi ale asistenţilor medicali, precum şi comisia de disciplinã.
(2) Filialele judeţene pot adopta, dupã caz, o structurã asemãnãtoare în organizarea activitãţii.
(3) Atribuţiile departamentelor, compartimentelor de specialitate, precum şi ale comisiilor sus menţionate sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
ART. 60
(1) Fiecare departament, respectiv compartiment, va fi condus de un şef de departament, respectiv de compartiment aprobat nominal de cãtre Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
(2) Structura fiecãrui departament, respectiv compartiment, precum şi statul de funcţiuni sunt aprobate de Biroul executiv al Consiliul naţional, la propunerea şefilor de departamente, respectiv de compartimente.
ART. 61
Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România este structurat astfel:
A. DEPARTAMENTE, COMPARTIMENTE DE SPECIALITATE
1. Departamentul profesional ştiinţific în componenţa cãruia intrã:
a. Compartimentul educaţie medicalã continuã;
b. Compartimentul asistenţi medicali generalişti, care cuprinde:
● comisiile de specialitate a asistenţilor medicali generalişti;
c. Compartimentul moaşe, care cuprinde:
● comisia de specialitate a moaşelor;
d. Compartimentul asistenţi medicali din alte specialitãţi, care cuprinde:
● comisiile de specialitate pentru specialitãţi;
2. Departamentul jurisdicţie profesionalã, eticã şi deontologie medicalã, în cadrul cãruia funcţioneazã:
● Comisia de disciplinã, mediere şi deontologie profesionalã;
● Centrul de informare legislativã;
3. Departamentul imagine, publicaţii, comunicare, relaţii cu mass-media şi relaţii internaţionale;
4. Departamentul de control şi supraveghere a profesiei, care cuprinde:
● Compartimentul acreditare, avizare şi evaluare;
● Compartimentul standardizare: de calitate, de exercitare a profesiei, de dotare a cabinetelor individuale:
5. Departamentul recunoaştere diplome, care cuprinde:
● Compartimentul recunoaştere diplome;
● Centrul lingvistic;

B. SECRETARIATUL GENERAL, în componenţa cãruia funcţioneazã:
● Direcţia de secretariat şi protocol;
● Direcţia economico-financiarã, aprovizionare şi administrare a patrimoniului.

C. COMISIA NAŢIONALĂ DE CONTROL FINANCIAR.

ART. 62
Comisia naţionalã de control financiar
(1) Comisia naţionalã de control financiar este compusã din trei reprezentanţi, care nu pot îndeplini funcţii similare în alte comisii şi au studii de specialitate în domeniul financiar-contabil.
(2) Preşedintele comisiei naţionale de control financiar ocupã funcţia prin concurs şi va avea obligatoriu studii superioare de specialitate.
(3) Ceilalţi membri ai comisiei naţionale de control financiar vor fi propuşi de preşedintele comisiei naţionale de control financiar, cu avizul Biroului executiv şi validaţi de Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România pentru un mandat de 4 ani.
(4) Comisia naţionalã de control financiar este subordonatã, din punct de vedere ierarhic, Biroului executiv şi Consiliului naţional.
ART. 63
(1) Comisia naţionalã de control financiar îşi desfãşoarã activitatea în conformitate cu regulamentul de organizare şi funcţionare propriu aprobat de Biroul executiv şi Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
(2) Comisia naţionalã de control financiar verificã conturile de venituri şi cheltuieli ale organizaţiei la nivel judeţean şi naţional, în concordanţã cu standardele de audit româneşti.
(3) Comisia naţionalã de control financiar rãspunde de realitatea, legalitatea şi temeinicia operaţiunilor de verificare efectuate şi certificã veridicitatea rezultatelor.
(4) Birourile consiliilor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti şi Biroul executiv vor pune la dispoziţia Comisiei naţionale de control financiar documentele sau informaţiile necesare în îndeplinirea atribuţiilor sale.

CAP. IV
PATRIMONIUL ORDINUL ASISTENŢILOR MEDICALI ŞI MOAŞELOR DIN ROMÂNIA. VENITURI ŞI CHELTUIELI

ART. 64
(1) Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România are patrimoniu propriu pe care îl administreazã cu diligenta unui bun proprietar.
(2) Patrimoniul Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România este alcãtuit din totalitatea bunurilor mobile şi imobile, dobândite în condiţiile legii.
(3) În exercitarea drepturilor sale, Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România posedã şi foloseşte bunurile aflate în patrimoniul sãu, şi, dupã caz, dispune de acestea, în condiţiile legii, în scopul realizãrii obiectului sãu de activitate, beneficiind de rezultatele utilizãrii acestora.
ART. 65
Veniturile Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România se constituie din:
- taxe de înscriere;
- cotizaţii lunare;
- donaţii, sponsorizãri, potrivit legii;
- fonduri rezultate din diferite taxe pentru manifestãri ştiinţifice, culturale şi din drepturi editoriale, în condiţiile legii;
- fonduri provenite din colaborãri, finanţãri, sponsorizãri etc;
- alte surse, cu respectarea dispoziţiilor legale.
ART. 66
(1) Taxa de înscriere va fi în cuantum de 100.000 lei şi va rãmâne la filiala judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti.
(2) Cotizaţia de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România se încaseazã lunar de la fiecare asistent medical sau moaşã pe statul de platã şi va fi în cuantum de 1% din valoarea salariului de încadrare, conform hotãrârii Consiliului naţional.
ART. 67
(1) Fondurile financiare rezultate în urma aplicãrii prevederilor art. 66 alin. (1) se depun în totalitate în contul filialei al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
(2) 25% din fondurile financiare rezultate în urma aplicãrii dispoziţiilor art. 66 alin. 2 se depun în contul central al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
(3) Fondurile financiare rezultate din celelalte surse se depun în exclusivitate în contul filialei judeţene.
ART. 68
(1) Neplata cotizaţiei de cãtre membrii Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, timp de 90 de zile, atrage atenţionarea scrisã de cãtre biroul consiliului şi sancţionarea cu suspendarea din calitatea de membru pânã la plata cotizaţiei aferente.
(2) Întârzierea plãţii peste 90 de zile, de cãtre filialele judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti ale Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România a cotei aferente din cotizaţia încasatã şi datoratã, atrage atenţionarea scrisã a biroului consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, din partea Biroului executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România şi sancţionarea cu penalitãţi de 10% pe lunã din suma datoratã, blocarea contului filialei sau suspendarea din funcţie a preşedintelui filialei, pânã la plata cotizaţiei şi penalitãţilor la zi.
ART. 69
Pentru eliberarea adeverinţei de malpraxis, a avizului de înfiinţare a cabinetului medical individual sau a formelor asociative se pot percepe taxe al cãror cuantum va fi stabilit de Consiliul naţional la propunerea Biroului executiv, iar pentru alte servicii prestate membrilor se pot percepe anumite taxe al cãror cuantum va fi stabilit de cãtre consiliul judeţean al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, la propunerea biroului consiliului judeţean.
ART. 70
Fondurile bãneşti pot fi utilizate pentru cheltuielile administrative (salarizare, procurare mijloace fixe sau de inventar), finanţarea cheltuielilor organizatorice, perfecţionarea pregãtirii profesionale, alte cheltuieli necesare pentru exercitarea atribuţiilor Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
ART. 71
Membrii Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, care au fost excluşi din organizaţie, nu pot ridica nici o pretenţie patrimonialã asupra veniturilor sau patrimoniului Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, asupra taxelor de înscriere, cotizaţiilor sau eventualelor contribuţii bãneşti efectuate pe perioada cât aceştia au avut calitatea de membri ai Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.

CAP. V
SANCŢIUNI ŞI PROCEDURI DISCIPLINARE

ART. 72
(1) Constituie abatere disciplinarã fapta prin care se încalcã prevederile <>Legii nr. 307/2004 , cu modificãrile ulterioare, ale prezentului statut, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, ale Codului de eticã şi deontologie al asistentului medical şi al moaşei din România, precum şi a celorlalte acte normative emise de Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
(2) Rãspunderea disciplinarã atrage aplicarea uneia din urmãtoarele sancţiuni:
a. mustrare;
b. avertisment;
c. suspendarea temporarã a calitãţii de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România;
d. retragerea calitãţii de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România şi propunerea de anulare a autorizaţiei de liberã practicã a profesiei pentru o perioadã limitatã sau definitiv.
ART. 73
Rãspunderea disciplinarã nu exclude rãspunderea civilã, penalã şi contravenţionalã sau materialã.
ART. 74
(1) Sancţiunile prevãzute la art. 72 alin. (2) lit. a şi b corespund sãvârşirii unei abateri simple şi sunt de competenţa consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti.
(2) Sancţiunile prevãzute la art. 72 alin. (2) lit. c şi d corespund sãvârşirii unei abateri grave şi sunt de competenţa Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
ART. 75
(1) Plângerea, sesizarea se adreseazã filialei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti în care îşi desfãşoarã activitatea membrul Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România împotriva cãruia se depune plângerea în termen de 30 de zile de la data sãvârşirii sau cunoaşterii sãvârşirii faptei, dar nu mai târziu de 6 luni.
(2) Plângerea se depune personal, prin mandatar, ori poate fi trimisã prin scrisoare recomandatã cu confirmare de primire.
(3) Persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsã pot face plângere prin reprezentanţii legali.
(4) În cazuri de notorietate, organele competente se pot sesiza din oficiu.
ART. 76
Plângerea este consideratã admisibilã, dacã conţine urmãtoarele elemente: numele, prenumele, domiciliul petiţionarului, elementele de identificare ale asistentului împotriva cãruia se îndreaptã petiţia, locul şi contextul în care s-a sãvârşit fapta, descrierea faptei, mijloacele de probã, semnãtura petiţionarului.
ART. 77
La primirea plângerii, organul competent, verificând condiţiile de admisibilitate, va dispune:
a. respingerea plângerii ca nefondatã;
b. declanşarea procedurii de soluţionare a cauzei în conformitate cu dispoziţiile codului de eticã şi deontologie profesionalã al asistentului medical şi al moaşei din România, precum şi ale prezentului statut.
ART. 78
(1) La stabilirea încadrãrii faptei în abatere simplã sau gravã, precum şi în procesul de individualizare a sancţiunii se va ţine seama de urmãtoarele elemente exemplificativ enumerate: gradul de pericol social al faptei, rezultatul imediat şi de duratã al acesteia, sãvârşirea intenţionatã sau din culpã a faptei, prezenţa discernãmântului în momentul sãvârşirii faptei, modul şi mijloacele de sãvârşire, atitudinea asistentului medical sau a moaşei pe parcursul desfãşurãrii anchetei etc;
(2) Repetarea unei abateri disciplinare constituie circumstanţã agravantã, care va fi avutã în vedere la aplicarea sancţiunii.
ART. 79
(1) Contestaţia împotriva deciziei consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti se adreseazã comisiei naţionale de disciplinã, mediere şi deontologie profesionalã in termen de 30 de zile de la comunicare.
(2) Contestaţia împotriva deciziei Consiliul naţional se depune la judecãtoria în a cãrei circumscripţie teritorialã îşi desfãşoarã activitatea asistentul medical sau moaşa, în termen de 30 de zile de la comunicare.
ART. 80
Abaterile disciplinare sãvârşite de membrii Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România care exercitã funcţii elective se cerceteazã de cãtre comisia naţionalã de disciplinã, mediere şi deontologie profesionalã, iar aplicarea sancţiunii se face de cãtre plenul Consiliului naţional.
ART. 81
Acţiunea disciplinarã poate fi pornitã în termen de 30 de zile de la data sãvârşirii sau cunoaşterii sãvârşirii faptei, dar nu mai târziu de 6 luni.
ART. 82
Dispoziţiile prezentului capitol se completeazã, în mod corespunzãtor, cu prevederile <>Legii nr. 307/2004 , cu modificãrile ulterioare, ale codului de eticã şi deontologie profesionalã, precum şi ale regulamentului de organizare şi funcţionare.

CAP. VI
DISPOZIŢII FINALE

ART. 83
(1) Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România a fost adoptat de cãtre Adunarea generalã naţionalã a Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România la data de 20 octombrie 2004 in conformitate cu dispoziţiile <>art. 51 alin. 3 din Legea nr. 307/2004 cu modificãrile ulterioare.
(2) Prezentul statut intrã în vigoare la data de 1 ianuarie 2005 si va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

ANEXA 1
-------
la statut
----------

FILIALELE JUDEŢENE ALE ORDINULUI ASISTENŢILOR MEDICALI ŞI MOAŞELOR DIN ROMÂNIA

1. FILIALA ALBA;
2. FILIALA ARAD;
3. FILIALA ARGEŞ;
4. FILIALA BACĂU;
5. FILIALA BIHOR;
6. FILIALA BISTRIŢA-NĂSĂUD;
7. FILIALA BOTOŞANI;
8. FILIALA BRĂILA;
9. FILIALA BRAŞOV;
10. FILIALA BUCUREŞTI;
11. FILIALA BUZĂU;
12. FILIALA CARAŞ-SEVERIN;
13. FILIALA CĂLĂRAŞI;
14. FILIALA CLUJ;
15. FILIALA CONSTANŢA;
16. FILIALA COVASNA;
17. FILIALA DÂMBOVIŢA;
18. FILIALA DOLJ;
19. FILIALA GALAŢI;
20. FILIALA GIURGIU;
21. FILIALA GORJ;
22. FILIALA HARGHITA;
23. FILIALA HUNEDOARA;
24. FILIALA IALOMIŢA;
25. FILIALA IAŞI;
26. FILIALA ILFOV;
27. FILIALA MARAMUREŞ;
28. FILIALA MEHEDINŢI;
29. FILIALA MUREŞ;
30. FILIALA NEAMŢ;
31. FILIALA OLT;
32. FILIALA PRAHOVA;
33. FILIALA SĂLAJ;
34. FILIALA SATU-MARE;
35. FILIALA SIBIU;
36. FILIALA SUCEAVA;
37. FILIALA TELEORMAN;
38. FILIALA TIMIŞ;
39. FILIALA TULCEA;
40. FILIALA VÂLCEA;
41. FILIALA VASLUI;
42. FILIALA VRANCEA.
Prezenta anexã face parte integrantã din Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.


ANEXA 2
-------
la statut
----------

NOTA(CTCE)
Anexa nr. 2 reprezentând sigla Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România este publicatã in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1276 din 30 decembrie 2004, pag. 30. - (A se vedea imaginea asociatã)

Prezenta anexã face parte integrantã din Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.

ANEXA 3
-------
la statut
---------

NOTA(CTCE)
Anexa nr. 3 reprezentând certificatul de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România este publicatã in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1276 din 30 decembrie 2004, pag. 31. - (A se vedea imaginea asociatã).

Prezenta anexã face parte integrantã din Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016