Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   STATUT din 24 august 1998  Companiei Nationale Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

STATUT din 24 august 1998 Companiei Nationale "Administratia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanta

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL I nr. 332 din 3 septembrie 1998

CAP. 1
Denumirea, forma juridicã, sediul, durata, obiectul de activitate

ART. 1
Denumirea companiei
Denumirea companiei este Compania Naţionala "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanta, cu sigla A.C.N. Constanta, denumita în continuare companie.
In toate actele, facturile, scrisorile sau publicaţiile emanând de la companie se menţioneazã denumirea acesteia, precedatã sau urmatã de cuvintele: "societate pe acţiuni" sau de initialele "S.A.", capitalul social, din care cel efectiv vãrsat potrivit ultimului bilanţ contabil aprobat, sediul, numãrul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal.
ART. 2
Forma juridicã a companiei
Compania este persoana juridicã romana cu capital iniţial integral de stat, având forma juridicã de societate pe acţiuni. Aceasta îşi desfãşoarã activitatea în conformitate cu legile romane şi cu prezentul statut.
ART. 3
Sediul companiei
Sediul companiei este în România, municipiul Constanta, Str. Ecluzei Agigea nr. 1, judeţul Constanta.
Compania poate înfiinţa reprezentante, agenţii, sucursale şi alte asemenea subunitati fãrã personalitate juridicã pe teritoriul României sau în strãinãtate, cu aprobarea adunãrii generale a acţionarilor.
ART. 4
Durata companiei
Compania se constituie pe o perioada nelimitatã, cu începere de la data înmatriculãrii ei în registrul comerţului.
ART. 5
Scopul companiei
Compania desfãşoarã, sub autoritatea Ministerului Transporturilor, activitãţi de interes public naţional, asigurând serviciile publice portuare, întreţinerea şi repararea infrastructurilor de transport fluvial, bunuri proprietate publica a statului sau aflate în patrimoniul propriu, precum şi exploatarea canalelor navigabile.
ART. 6
Obiectul de activitate al companiei
Obiectul de activitate al companiei este:
1. exploatarea, întreţinerea, modernizarea canalelor navigabile, a nodurilor hidrotehnice (Cernavodã, Agigea, Ovidiu, Nãvodari) şi a porturilor (Medgidia, Basarabi, Ovidiu şi Luminita), asigurând condiţiile necesare derulãrii traficului şi apa pentru irigaţii, apa industriala şi potabilã;
2. pilotajul pe canalele navigabile, direct sau prin concesionare;
3. servicii de transport şi asistenta pe cai navigabile, inclusiv remorcarea şi manevra navelor în rade şi porturi;
4. exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor de dispecerizare, automatizare, semaforizare, telecomanda, telecomunicaţii, radiolocatii;
5. urmãrirea şi dirijarea controlului traficului prin canale şi în porturile Medgidia, Basarabi, Ovidiu şi Luminita;
6. punerea la dispoziţie utilizatorilor a infrastructurilor de transport fluvial, bunuri proprietate publica, prin contracte de concesionare, închiriere sau prin asociere;
7. organizarea şi conducerea exploatãrii şi întreţinerii navelor tehnice şi de serviciu din parcul propriu;
8. prelevarea de probe şi efectuarea de analize pentru determinarea calitãţii apelor, luând mãsuri operative pentru depistarea surselor poluante şi prevenirea lor;
9. organizarea exploatãrii şi întreţinerii Staţiei complexe de pompare Cernavodã, precum şi a staţiilor de pompare, pentru apãrarea impotriva inundatiilor a localitãţilor Saligny, Faclia, Mircea Voda;
10. planificarea, organizarea şi conducerea activitãţii de reparaţii capitale, curente şi accidentale şi revizii tehnice, în conformitate cu cartea tehnica a construcţiei;
11. asigurarea planificãrii, finanţãrii şi proiectãrii investiţiilor noi şi a modernizãrii celor existente;
12. efectuarea directa de operaţiuni de comerţ exterior;
13. asigurarea valorificãrii depozitelor de pãmânt, piatra şi alte materiale utile rezultate în urma lucrãrilor de execuţie a canalelor navigabile;
14. asigurarea serviciilor tehnice de refurnizare a apei, energiei electrice, energiei tehnice şi de telecomunicaţii;
15. realizarea importului de tehnologii şi de licenţe pentru modernizarea capacitãţilor existente; iniţierea acţiunilor de cooperare tehnico-ştiinţificã cu firme strãine;
16. fundamentarea politicii de credite şi alte surse de finanţare a investiţiilor;
17. încheierea de contracte şi convenţii cu alţi agenţi economici rezidenţi sau nerezidenti;
18. participarea la activitãţi sau asocierea cu agenţi economici, organizaţii economice patronale şi profesionale, din ţara şi din strãinãtate;
19. participarea la târguri, expoziţii şi alte manifestãri interne şi internaţionale, specifice domeniului sau de activitate;
20. stabilirea nivelului tarifelor pentru toate facilitãţile şi serviciile cuprinse în obiectul sau de activitate;
21. concesionarea serviciilor publice;
22. elaborarea de norme tehnice specifice domeniului sau de activitate, precum şi de programe anuale şi de perspectiva pentru lucrãri de întreţinere, reparare şi de modernizare a bunurilor publice atribuite şi a bunurilor proprii ale companiei;
23. coordonarea traficului pe canalele navigabile şi în porturile aflate în administrare;
24. alte activitãţi pentru realizarea în condiţii de securitate, protecţia mediului, precum şi de eficientizare a activitãţilor de baza, conform statutului companiei;
25. orice alte operaţiuni în legãtura cu realizarea obiectului sau de activitate.

CAP. 2
Domeniul public, capitalul social şi acţiunile

ART. 7
Domeniul public
Bunurile proprietate publica a statului, stabilite în conformitate cu reglementãrile în vigoare, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Canalelor Navigabile" Constanta, nu fac parte din capitalul social al companiei şi se concesioneaza acesteia de cãtre Ministerul Transporturilor, în condiţiile legii, pe termen de 20 de ani.
Contractul de concesionare se va încheia între Ministerul Transporturilor şi companie în termen de 30 de zile de la data înmatriculãrii ei în registrul comerţului.
Controlul respectãrii de cãtre concesionar a obligaţiilor asumate prin contractul de concesionare se va face de cãtre Ministerul Transporturilor.
ART. 8
Capitalul social
Capitalul social iniţial al companiei se constituie prin preluarea patrimoniului Regiei Autonome "Administraţia Canalelor Navigabile" Constanta, care se reorganizeazã, conform datelor din evidenta contabila la data de 31 decembrie 1997, în valoare de 69.558.113.767,90 lei, împãrţit în 695.581 acţiuni nominative, fiecare acţiune având valoarea de 100.000 lei.
Capitalul social iniţial este în întregime subscris şi vãrsat de statul roman, în calitate de acţionar unic, la data constituirii companiei.
Compania poate fi privatizata în condiţiile legii, statul roman pãstrând pachetul de acţiuni care sa ii asigure o poziţie majoritara.
Pana la privatizare acţiunile sunt deţinute în totalitate de cãtre statul roman, iar drepturile şi obligaţiile decurgând din dreptul de proprietate asupra acestora sunt exercitate de cãtre acţionarul unic prin Ministerul Transporturilor.
Dupã intrarea în vigoare a prezentei hotãrâri, adunarea generalã extraordinarã a acţionarilor va decide asupra modificãrii capitalului social al companiei în condiţiile legii.
ART. 9
Reducerea sau majorarea capitalului social
Capitalul social poate fi redus sau majorat pe baza hotãrârii adunãrii generale extraordinare a acţionarilor, în condiţiile şi cu respectarea procedurilor prevãzute de lege, fãrã ca prin aceasta sa fie afectatã poziţia de acţionar majoritar a statului.
ART. 10
Acţiunile
Acţiunile nominative ale companiei vor cuprinde toate elementele prevãzute de lege.
Acţiunile vor purta timbrul sec al companiei şi semnãturile a doi administratori.
Compania va tine evidenta acţionarilor şi a acţiunilor într-un registru numerotat, sigilat şi parafat de preşedintele consiliului de administraţie, care se pãstreazã la sediul companiei.
Persoanele fizice sau juridice, romane şi strãine, vor putea deţine acţiuni ale companiei, fãrã a afecta poziţia de acţionar majoritar a statului.
ART. 11
Obligaţiuni
Compania este autorizata sa emita obligaţiuni în condiţiile legii.
ART. 12
Drepturi şi obligaţii decurgând din acţiuni
Fiecare acţiune subscrisã şi vãrsatã de acţionari, potrivit legii, conferã acestora dreptul la un vot în adunarea generalã a acţionarilor, dreptul de a alege şi de a fi aleşi în organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea profitului, conform prevederilor prezentului statut şi dispoziţiilor legale, respectiv alte drepturi prevãzute în statut.
Deţinerea acţiunii certifica adeziunea de drept la statut.
Drepturile şi obligaţiile legate de acţiuni urmeazã acţiunile în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane.
Când o acţiune nominativã devine proprietatea mai multor persoane, nu se va înscrie transmiterea decât în condiţiile în care acestea desemneazã un reprezentant unic pentru exercitarea drepturilor rezultând din acţiuni.
Când o acţiune este proprietatea indivizã a mai multor persoane, acestea sunt rãspunzãtoare în mod solidar pentru efectuarea vãrsãmintelor datorate.
Obligaţiile companiei sunt garantate cu capitalul social al acesteia, iar acţionarii rãspund în limita valorii acţiunilor pe care le deţin.
Patrimoniul companiei nu poate fi grevat de datorii sau de alte obligaţii personale ale acţionarilor.
Un creditor al unui acţionar poate formula pretenţii asupra partii din profitul companiei ce i se va repartiza de cãtre adunarea generalã a acţionarilor sau asupra cotei-pãrţi cuvenite acestuia la lichidarea companiei, efectuatã în condiţiile prezentului statut.
ART. 13
Cesiunea acţiunilor
Acţiunile sunt indivizibile cu privire la companie, care nu recunoaşte decât un singur proprietar pentru fiecare acţiune.
Cesiunea parţialã sau totalã a acţiunilor între acţionari sau cãtre terţi se efectueazã în condiţiile şi cu procedura prevãzute de lege.
ART. 14
Pierderea acţiunilor
In cazul pierderii unor acţiuni, proprietarul va trebui sa anunţe consiliul de administraţie şi sa facã public faptul prin presa, în cel puţin doua ziare de larga circulaţie din localitatea în care se afla sediul companiei.
Dupã 6 luni acţionarul va putea obţine un duplicat al acţiunilor pierdute.

CAP. 3
Adunarea generalã a acţionarilor

ART. 15
Atribuţii
Adunarea generalã a acţionarilor companiei este organul de conducere al companiei, care decide asupra activitãţii acesteia şi asupra politicii ei economice.
Pana la privatizarea companiei, interesele capitalului de stat vor fi reprezentate de Ministerul Transporturilor, prin împuterniciţii mandatati sa reprezinte interesele capitalului de stat în adunarea generalã a acţionarilor.
Pentru activitatea depusa, împuterniciţii mandatati sa reprezinte interesele capitalului de stat în adunarea generalã a acţionarilor au dreptul la o indemnizaţie stabilitã prin ordin al ministrului transporturilor.
Adunarea generalã a acţionarilor are urmãtoarele atribuţii principale:
a) aproba propunerile privind strategia globalã de dezvoltare, retehnologizare, modernizare, de restructurare economico-financiarã a companiei;
b) aproba structura organizatoricã a companiei şi numãrul de posturi, precum şi normativul de constituire a compartimentelor functionale şi de producţie;
c) alege cenzorii, în numãr de 3 cenzori şi 3 cenzori supleanţi, dintre care cel puţin unul trebuie sa fie expert contabil sau contabil autorizat cu studii superioare. Unul dintre cenzori va fi recomandat de Ministerul Finanţelor;
d) alege administratorii conform prevederilor <>Legii nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã, ii descarca de gestiune şi ii revoca;
e) stabileşte, dupã caz, nivelul salariilor sau al indemnizaţiilor lunare ale administratorilor, precum şi al indemnizaţiilor lunare ale cenzorilor;
f) aproba bugetul de venituri şi cheltuieli si, dupã caz, programul de activitate pe exerciţiul financiar urmãtor;
g) aproba bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi dupã analizarea raportului consiliului de administraţie şi al cenzorilor, aproba repartizarea profitului conform legii;
h) hotãrãşte cu privire la contractarea de împrumuturi bancare pe termen lung, inclusiv a celor externe;
i) hotãrãşte cu privire la fuzionarea, divizarea, participarea la constituirea de noi persoane juridice sau la asocierea cu alte persoane juridice sau fizice;
j) analizeazã rapoartele consiliului de administraţie privind stadiul şi perspectivele referitoare la profit şi dividende, poziţia pe piaţa interna şi internaţionala, nivelul tehnic, calitatea, forta de munca, protecţia mediului, relaţiile cu clienţii;
k) se pronunţa asupra gestiunii administratorilor şi asupra modului de recuperare a prejudiciilor produse companiei de cãtre aceştia;
l) stabileşte competentele şi nivelul de contractare a împrumuturilor bancare curente, a creditelor comerciale şi a garanţiilor, inclusiv prin gajarea acţiunilor, potrivit legii;
m) hotãrãşte schimbarea formei juridice, a sediului şi a obiectului de activitate ale companiei, precum şi prelungirea duratei acesteia;
n) aproba majorarea capitalului social, reducerea sau reîntregirea acestuia prin emisiune de noi acţiuni, precum şi emisiunea de obligaţiuni;
o) hotãrãşte dizolvarea anticipata a companiei;
p) hotãrãşte asupra constituirii comisiei de selecţie pentru desemnarea directorului general;
q) încheie contractul de administrare cu membrii consiliului de administraţie.
Pentru atribuţiile menţionate la lit. h), i), k), m), n) şi o), adunarea generalã a acţionarilor nu va putea lua hotãrâri decât în urma obţinerii de cãtre fiecare reprezentant a unui mandat special prealabil de la organul care l-a numit.
Adunãrile generale ale acţionarilor sunt ordinare şi extraordinare.
Atribuţiile adunãrilor generale ordinare şi extraordinare ale acţionarilor se diferenţiazã potrivit legii.
ART. 16
Convocarea adunãrii generale a acţionarilor
Adunarea generalã a acţionarilor este convocatã de cãtre preşedintele consiliului de administraţie sau de cãtre vicepreşedinte, pe baza împuternicirii date de preşedinte.
Adunãrile generale ordinare ale acţionarilor au loc o data pe an, în cel mult 3 luni de la încheierea exerciţiului financiar, pentru examinarea bilanţului şi a contului de profit şi pierderi pe anul precedent şi pentru stabilirea programului de activitate şi a bugetului pe anul în curs.
Adunarea generalã extraordinarã a acţionarilor va fi convocatã de administratori ori de câte ori va fi nevoie, în conformitate cu dispoziţiile din statut, cu cel puţin 30 de zile înainte de data stabilitã.
Convocarea va fi publicatã într-unul dintre ziarele de larga circulaţie.
Convocarea va cuprinde locul şi data ţinerii adunãrii generale a acţionarilor, precum şi ordinea de zi, cu menţionarea explicita a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor acesteia.
Când în ordinea de zi figureazã propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui sa cuprindã textul integral al propunerilor.
Adunarea generalã a acţionarilor se întruneşte la sediul companiei sau în alt loc indicat în convocare.
Pana la privatizarea companiei interesele capitalului de stat vor fi reprezentate de Ministerul Transporturilor, prin împuterniciţii mandatati sa reprezinte interesele capitalului de stat în adunarea generalã a acţionarilor.
ART. 17
Organizarea adunãrii generale a acţionarilor
In ziua şi la ora precizate în convocare, şedinţa adunãrii generale a acţionarilor va fi deschisã de cãtre preşedintele consiliului de administraţie sau, în lipsa acestuia, de cãtre cel care ii tine locul.
Adunarea generalã a acţionarilor va alege dintre acţionarii prezenţi 2 sau mai mulţi secretari care vor verifica lista de prezenta a acţionarilor, indicând capitalul social pe care îl reprezintã fiecare şi îndeplinirea tuturor formalitãţilor cerute de lege şi de statut pentru ţinerea şedinţei, şi va desemna secretarul care va întocmi procesul-verbal al adunãrii generale a acţionarilor.
Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a prezidat şedinţa şi de secretar.
Procesul-verbal al adunãrii generale a acţionarilor se va scrie într-un registru sigilat şi parafat.
La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, precum şi listele de prezenta a acţionarilor.
La şedinţele ordinare şi extraordinare ale adunãrii generale a acţionarilor, în care se dezbat probleme privitoare la raporturile de munca cu personalul companiei, pot fi invitaţi şi reprezentanţii salariaţilor.
ART. 18
Exercitarea dreptului de vot în adunarea generalã a acţionarilor
Hotãrârile adunãrii generale a acţionarilor se iau prin vot deschis.
Acţionarii voteazã, de regula, prin ridicarea mainii.
Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administraţie şi a cenzorilor, pentru revocarea lor şi pentru luarea hotãrârilor referitoare la rãspunderea administratorilor.
La propunerea persoanei care prezideazã adunarea generalã a acţionarilor sau a unui grup de acţionari prezenţi sau reprezentaţi, care deţin cel puţin o pãtrime din capitalul social, se va putea decide ca votul sa fie secret.
Pentru a fi opozabile terţilor, hotãrârile adunãrilor generale ale acţionarilor vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerţului pentru a fi menţionate, în extras, în registru şi publicate în Monitorul Oficial al României.
Ele nu vor putea fi executate înainte de aducerea la îndeplinire a formalitãţilor prevãzute mai sus.
Hotãrârile luate de adunãrile generale ale acţionarilor, în limitele legii şi ale statutului, sunt obligatorii chiar şi pentru acţionarii care nu au luat parte la adunarea generalã a acţionarilor sau care au votat impotriva.
Acţionarii care nu sunt de acord cu hotãrârile luate de adunãrile generale ale acţionarilor cu privire la schimbarea obiectului de activitate, la mutarea sediului sau la schimbarea formei juridice a companiei au dreptul de a se retrage din aceasta şi de a recupera contravaloarea acţiunilor pe care le poseda, conform prevederilor legale.

CAP. 4
Consiliul de administraţie

ART. 19
Organizare
Compania este administratã de un consiliu de administraţie compus din 9 membri, dintre care unul este reprezentant al Ministerului Transporturilor şi unul al Ministerului Finanţelor, aleşi de adunarea generalã a acţionarilor pentru o perioada de 4 ani; jumãtate din numãrul membrilor poate fi înlocuitã, pe motive întemeiate, la 2 ani.
Conducerea executivã a companiei este asigurata de directorul general, care este şi preşedintele consiliului de administraţie.
Administratorii pot avea calitatea de acţionar.
In situaţia în care se creeazã un loc vacant în consiliul de administraţie, adunarea generalã a acţionarilor va alege un nou administrator în vederea ocupãrii acestui loc.
Durata pentru care este ales noul administrator pentru a ocupa locul vacant va fi egala cu perioada care a rãmas pana la expirarea mandatului predecesorului sau.
Componenta consiliului de administraţie se stabileşte de adunarea generalã a acţionarilor.
Consiliul de administraţie se întruneşte la sediul companiei ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui sau a unei treimi din numãrul membrilor sãi.
Şedinţa este condusã de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de cãtre vicepreşedinte.
Secretariatul va fi asigurat de o persoana care va fi numita de preşedintele consiliului de administraţie.
Pentru valabilitatea deciziilor este necesarã prezenta a cel puţin doua treimi din numãrul membrilor consiliului de administraţie, iar deciziile se iau cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi.
Dezbaterile consiliului de administraţie au loc conform ordinii de zi stabilite şi comunicate de preşedinte cu cel puţin 7 zile înainte de data ţinerii şedinţei.
Dezbaterile se consemneazã în procesul-verbal al şedinţei, care se scrie într-un registru, sigilat şi parafat de preşedintele consiliului de administraţie.
Procesul-verbal se semneazã de toţi membrii consiliului de administraţie şi de secretar.
Pe baza procesului-verbal secretarul consiliului de administraţie redacteazã hotãrârea acestuia, care este semnatã de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele consiliului de administraţie şi de secretar.
Consiliul de administraţie poate delega prin regulamentul de funcţionare o parte din atribuţiile sale comitetului de direcţie şi poate recurge, de asemenea, la experţi pentru studierea anumitor probleme.
Preşedintele consiliului de administraţie este directorul general, calitate în care conduce şi comitetul de direcţie.
In relaţiile cu terţii, compania este reprezentatã de cãtre directorul general, pe baza şi în limitele împuternicirilor date de consiliul de administraţie, care semneazã actele ce o angajeazã fata de aceştia.
Membrii consiliului de administraţie vor putea exercita orice act care este legat de administrarea companiei în interesul acesteia, în limita drepturilor care li se conferã prin lege şi prin prezentul statut.
Preşedintele consiliului de administraţie este obligat sa punã la dispoziţie acţionarilor şi cenzorilor, la cererea acestora, toate documentele companiei.
Membrii consiliului de administraţie rãspund individual sau solidar, dupã caz, fata de companie pentru prejudiciile rezultate din infracţiuni sau din abateri de la prevederile legale, pentru abaterile de la statut sau pentru greşeli în administrarea companiei.
In astfel de situaţii, ei vor putea fi revocaţi prin hotãrârea adunãrii generale a acţionarilor.
Membrii consiliului de administraţie vor depune o garanţie reprezentând contravaloarea nominalã a zece acţiuni, conform prevederilor legale.
Sunt incompatibile cu calitatea de membru în consiliul de administraţie persoanele care, potrivit <>Legii nr. 31/1990 , republicatã, nu pot fi fondatori, precum şi cele care, personal, rudele sau afinii lor pana la gradul al doilea inclusiv, sunt, în acelaşi timp, patroni sau asociaţi în societãţi comerciale cu capital privat cu acelaşi profil sau cu care sunt în relaţii comerciale directe.
Nu pot fi directori, fondatori sau administratori ai companiei persoanele prevãzute în <>Legea nr. 31/1990 , republicatã.
Administratorii sunt reeligibili potrivit legii.
In perioada în care statul este acţionar majoritar, consiliul de administraţie şi preşedintele acestuia sunt numiţi prin ordin al ministrului transporturilor.
Pentru activitatea depusa membrii consiliului de administraţie primesc o indemnizaţie stabilitã de adunarea generalã a acţionarilor.
ART. 20
Atribuţiile consiliului de administraţie
Consiliul de administraţie are, în principal, urmãtoarele atribuţii:
a) aproba regulamentul de organizare şi funcţionare a companiei;
b) negociazã şi încheie contractul de management cu managerul sau cu echipa managerialã desemnatã câştigãtoare a concursului de selecţie;
c) numeşte şi revoca directorii executivi ai companiei, atunci când aceştia nu fac parte din echipa managerialã;
d) aproba nivelul garanţiilor şi modul de constituire a acestora pentru directorul general, directorii executivi ai companiei şi pentru persoanele care au calitatea de gestionar;
e) aproba constituirea comitetului de direcţie şi regulamentul de organizare şi funcţionare, desemneazã membrii acestuia şi propune adunãrii generale a acţionarilor remuneraţia acestora;
f) poate încheia acte juridice prin care sa dobândeascã, sa înstrãineze, sa închirieze, sa schimbe sau sa constituie în garanţie bunuri aflate în patrimoniul companiei, cu aprobarea adunãrii generale a acţionarilor, atunci când legea impune aceasta condiţie;
g) aproba regulamentul delegarilor de competenta pentru directorul general, directorii executivi şi persoanele din conducerea subunitatilor companiei, în vederea executãrii atribuţiilor acesteia;
h) aproba încheierea oricãror contracte pentru care nu a delegat competenta directorilor din conducerea executivã a companiei;
i) avizeazã proiectul contractului colectiv de munca;
j) supune anual adunãrii generale a acţionarilor, în termen de cel mult 3 luni de la încheierea exerciţiului financiar, raportul cu privire la gestiunea administratorilor, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi pe anul precedent, precum şi proiectul programului de activitate şi proiectul bugetului companiei pentru exerciţiul financiar urmãtor;
k) convoacã adunarea generalã extraordinarã a acţionarilor ori de câte ori este nevoie;
l) rezolva orice alte probleme cu care a fost însãrcinat de adunarea generalã a acţionarilor.

CAP. 5
Comitetul de direcţie

ART. 21
Consiliul de administraţie poate delega o parte dintre atribuţiile sale unui comitet de direcţie.
Deciziile comitetului de direcţie se iau cu majoritatea absolutã a voturilor membrilor sãi.

CAP. 6
Gestiunea companiei

ART. 22
Cenzorii
Compania va avea 3 cenzori şi 3 cenzori supleanţi.
Cenzorii sunt aleşi de adunarea generalã a acţionarilor; durata mandatului este de 3 ani, ei putând fi realeşi.
Cenzorii îşi exercita personal mandatul.
Cel puţin unul dintre ei trebuie sa fie contabil autorizat sau expert contabil, în condiţiile legii.
Unul dintre cenzori va fi recomandat de Ministerul Finanţelor.
Cenzorii sunt obligaţi sa depunã a treia parte din garanţia cerutã pentru administratori.
Cenzorii trebuie sa fie acţionari, cu excepţia cenzorilor contabili.
Cenzorii sunt remuneraţi cu o indemnizaţie fixa, stabilitã de adunarea generalã a acţionarilor care i-a ales.
Cenzorii au urmãtoarele atribuţii principale:
a) sa supravegheze gestiunea companiei;
b) sa verifice dacã bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi sunt legal întocmite şi în concordanta cu registrele de evidenta contabila;
c) sa verifice dacã registrele sunt ţinute la zi;
d) sa verifice dacã evaluarea patrimoniului s-a fãcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea bilanţului.
La încheierea exerciţiului financiar, cenzorii vor efectua un raport amãnunţit, care va fi prezentat adunãrii generale a acţionarilor.
Bilanţul contabil nu va putea fi aprobat în lipsa raportului cenzorilor.
Cenzorii sunt obligaţi, de asemenea:
a) sa facã, în fiecare luna şi inopinat, inspecţii ale casei şi sa verifice existenta titlurilor sau a valorilor care sunt proprietatea companiei sau care au fost primite în gaj, cauţiune sau depozit;
b) sa ia parte la adunãrile generale ordinare şi extraordinare ale acţionarilor, inserand în ordinea de zi propunerile pe care le vor considera necesare;
c) sa controleze depunerea regulatã a garanţiei din partea administratorilor;
d) sa convoace adunarea generalã ordinarã sau extraordinarã a acţionarilor, când nu a fost convocatã de administratori;
e) sa vegheze ca dispoziţiile legii, ale contractului de societate sau ale statutului sa fie îndeplinite de administratori şi de lichidatori.
Cenzorii se întrunesc la sediul companiei şi iau decizii în unanimitate. Dacã nu se realizeazã unanimitatea, raportul cu divergenţe se înainteazã adunãrii generale a acţionarilor.
Cenzorii vor aduce la cunoştinţa administratorilor neregulile în administraţie şi încãlcãrile dispoziţiilor legale şi statutare pe care le constata, iar cazurile mai importante le vor aduce la cunoştinţa adunãrii generale a acţionarilor.
Cenzorii iau parte la şedinţele consiliului de administraţie şi ale adunãrii generale a acţionarilor fãrã drept de vot.
Este interzis cenzorilor sa comunice acţionarilor, în particular, sau terţilor date referitoare la operaţiunile companiei, constatate cu ocazia exercitãrii mandatului lor.
Cenzorii vor delibera împreunã asupra rapoartelor întocmite. In caz de neînţelegere, vor întocmi rapoarte separate, care vor fi prezentate adunãrii generale a acţionarilor.
Cenzorii vor trece într-un registru special deliberãrile lor, precum şi constatãrile fãcute în exerciţiul mandatului lor.
In caz de împiedicare fizica sau legalã de exercitare a mandatului cenzorului, de încetare sau de renunţare la mandat a unui cenzor, acesta va fi înlocuit de cenzorul supleant cel mai în vârsta.
In cazul în care nu mai rãmâne în funcţie nici un cenzor, adunarea generalã a acţionarilor va proceda la numirea altor cenzori.

CAP. 7
Activitatea companiei

ART. 23
Finanţarea activitãţii proprii
Pentru îndeplinirea obiectului de activitate şi în conformitate cu atribuţiile stabilite, compania utilizeazã sursele proprii de finanţare, constituite conform legii, credite bancare, alocaţii bugetare şi alte surse financiare.
ART. 24
Exerciţiul financiar
Exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie ale fiecãrui an. Primul exerciţiu financiar începe la data constituirii companiei.
ART. 25
Personalul companiei
Directorul general şi directorii executivi ai companiei sunt desemnaţi prin contractul de management sau numiţi de consiliul de administraţie.
Angajarea şi concedierea personalului, cu excepţia celui din conducere, se fac de cãtre directorul general.
Plata salariilor şi a impozitelor aferente, a cotelor de asigurãri sociale, precum şi a altor obligaţii fata de bugetul de stat se va face potrivit legii.
Drepturile şi obligaţiile personalului companiei se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare şi prin regulamentul de ordine interioarã.
Drepturile de salarizare şi celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de munca sau de cãtre consiliul de administraţie pentru personalul numit de acesta.
Pentru luarea unor decizii complexe directorul general poate atrage în activitatea de analiza consilieri şi consultanţi din diferite sectoare de activitate, urmând ca aceştia sa fie recompensati material pe baza de convenţie civilã.
ART. 26
Amortizarea mijloacelor fixe
Consiliul de administraţie stabileşte, în condiţiile legii, regimul de amortizare a mijloacelor fixe.
ART. 27
Evidenta contabila şi bilanţul contabil
Compania asigura organizarea şi conducerea contabilitãţii proprii.
Rãspunderea pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevãzute la alineatul precedent revine conducerii executive a companiei.
Organizarea şi conducerea contabilitãţii se vor efectua în condiţiile <>Legii contabilitãţii nr. 82/1991 , cu modificãrile ulterioare, şi ale celorlalte acte normative în domeniu.
Compania va întocmi bilanţul contabil anual, repartizarea profitului fãcându-se conform legii.
Bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, conform prevederilor legale.
ART. 28
Repartizarea profitului
Profitul companiei rãmas dupã plata impozitului pe profit va fi repartizat conform hotãrârii adunãrii generale a acţionarilor şi dispoziţiilor legale în vigoare.
Compania îşi constituie fond de rezerva şi alte fonduri în condiţiile legii.
Plata dividendelor cuvenite acţionarilor se face de cãtre companie în condiţiile legii, dupã aprobarea bilanţului contabil de cãtre adunarea generalã a acţionarilor.
In cazul înregistrãrii de pierderi, adunarea generalã a acţionarilor va analiza cauzele şi va hotãrî în consecinţa.
Suportarea pierderilor de cãtre acţionari se va face proporţional cu aportul de capital social şi în limita capitalului social subscris.
ART. 29
Registrele companiei
Compania tine, prin grija administratorilor, registrele prevãzute de lege.

CAP. 8
Asocierea

ART. 30
Compania poate încheia contracte de asociere cu alte persoane juridice sau fizice, cu sau fãrã constituirea de noi persoane juridice.
ART. 31
Modificarea formei juridice
Compania va putea fi transformata în alta forma de societate comercialã prin hotãrâre a adunãrii generale a acţionarilor.
In perioada în care statul este acţionar unic, transformarea formei juridice a companiei se va putea face numai cu aprobarea Ministerului Transporturilor, prin împuterniciţii mandatati sa reprezinte interesele capitalului de stat.
Noua societate comercialã va îndeplini formalitãţile legale de înregistrare şi publicitate cerute la înfiinţarea societãţilor comerciale.
ART. 32
Dizolvarea companiei
Urmãtoarele situaţii conduc la dizolvarea companiei:
a) imposibilitatea realizãrii obiectului de activitate al companiei;
b) declararea nulitãţii companiei;
c) hotãrârea adunãrii generale a acţionarilor;
d) hotãrârea tribunalului, la cererea oricãrui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedica funcţionarea companiei;
e) deschiderea producerii lichidãrii judiciare, în cazul declarãrii falimentului;
f) în cazul şi în condiţiile prevãzute la <>art. 110 din Legea nr. 31/1990 , republicatã;
g) când capitalul social se reduce sub minimul legal;
h) când numãrul acţionarilor scade sub minimul legal;
i) alte cauze prevãzute de lege sau de statut.
Dizolvarea companiei trebuie sa fie înscrisã în registrul comerţului şi publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
ART. 33
Lichidarea companiei
Dizolvarea companiei are ca efect deschiderea procedurii de lichidare.
Lichidarea companiei şi repartizarea patrimoniului acesteia se fac în condiţiile legii şi cu respectarea procedurii prevãzute de lege.
ART. 34
Litigiile
Litigiile de orice fel apãrute între companie şi persoane fizice sau juridice, romane sau strãine, sunt de competenta instanţelor judecãtoreşti de drept comun din România.
Litigiile nãscute din raporturile contractuale dintre companie şi persoanele juridice romane pot fi soluţionate şi prin arbitraj, potrivit legii.

CAP. 9
Dispoziţii finale

ART. 35
Prevederile prezentului statut se completeazã cu dispoziţiile legale referitoare la societãţile comerciale cu capital de stat, ale <>Legii nr. 31/1990 , republicatã, precum şi ale Codului comercial.

-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016