Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   STATUT DE FUNCTIONARE SI ORGANIZARE din 22 septembrie 1992  a Fundatiei Culturale Romane    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

STATUT DE FUNCTIONARE SI ORGANIZARE din 22 septembrie 1992 a Fundatiei Culturale Romane

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL I nr. 299 din 24 noiembrie 1992

CAP. I
Funcţionare
(Denumire, naturã juridicã, sediu, obiect, scopuri, patrimoniu)


ART. 1
Fundaţia Culturalã Românã este persoanã juridicã autonomã şi funcţioneazã ca instituţie culturalã de utilitate publicã, apoliticã, pe duratã nelimitatã.
ART. 2
Fundaţia are sediul în Bucureşti, Aleea Alexandru nr. 38, putând deschide filiale în alte localitãţi din ţarã sau din strãinãtate.
ART. 3
Obiectul activitãţii Fundaţiei Culturale Române îl constituie desfãşurarea unor programe de schimburi cu caracter cultural, artistic, ştiinţific, educativ, documentar, între persoane fizice, instituţii neguvernamentale, asociaţii profesionale interesând sfera sa de activitate, pentru favorizarea cunoaşterii şi rãspândirii culturii române, stabilirii de legãturi culturale şi spirituale cu românii şi originarii din România, precum şi stimularea cunoaşterii altor culturi, îndeosebi a celor interferate spaţiului spiritualitãţii româneşti, oriunde în lume.
ART. 4
În acest scop, Fundaţia Culturalã Românã:
- menţine şi întãreşte legãturile cu românii din afara frontierelor ţãrii, precum şi cu persoanele care aparţin spaţiului spiritualitãţii româneşti, în vederea pãstrãrii identitãţii lor culturale, de limbã şi tradiţii;
- promoveazã şi sprijinã activitãţile de studiu şi cercetare cu privire la istoria şi civilizaţia românilor;
- menţine legãturi cu asociaţii culturale şi ligi de prietenie din strãinãtate;
- acordã burse şi organizeazã cursuri lingvistice, de istorie şi culturã, în ţarã şi în strãinãtate;
- doteazã biblioteci, institute de învãţãmânt, centre culturale şi aşezãminte, din ţarã şi strãinãtate, cu publicaţii, cãrţi, mobilier etc.;
- organizeazã sau participã la expoziţii, spectacole, concerte şi alte manifestãri cultural-artistice;
- produce, editeazã şi difuzeazã cãrţi şi reviste, material audiovizual, precum şi alte asemenea produse culturale;
- organizeazã orice alte acţiuni compatibile cu obiectul sãu de activitate.
ART. 5
Patrimoniul Fundaţiei Culturale Române se compune din bunurile imobiliare şi mobiliare trecute în administrarea sa prin actul de înfiinţare sau dobândite ulterior, potrivit legii.
Finanţarea cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare se asigurã din:
- venituri proprii;
- donaţii acordate de persoane fizice şi juridice;
- subvenţii de la bugetul de stat.
Fundaţia Culturalã Românã dispune de cont bancar.
ART. 6
Liberalitãţile de orice fel vor putea fi acceptate, potrivit legii, numai dacã nu sunt grevate de condiţii sau sarcini care ar afecta autonomia fundaţiei sau de naturã sã-i impunã o conduitã moralã contrarã obiectului de activitate şi scopurilor stabilite prin prezentul statut.
ART. 7
Fundaţia poate înfiinţa, potrivit legii, entitãţi economice proprii, cu capital exclusiv al fundaţiei, realizat din venituri proprii sau din donaţii, precum şi în asociere cu alte capitaluri, beneficiind de profiturile rãmase dupã plata impozitului pe profit datorat în condiţiile legii.
De asemenea, în îndeplinirea obiectivelor statutare, fundaţia va putea încheia convenţii de cooperare economicã sau cu caracter de mutualitate cu alte persoane juridice române ori strãine.

CAP. II
Organizare şi administrare

ART. 8
Organele de conducere şi administrare ale Fundaţiei Culturale Române sunt:
- Consiliul director;
- Consiliul de administraţie;
- Forumul.
ART. 9
Consiliul director este organul de conducere al Fundaţiei Culturale Române.
Consiliul este alcãtuit din preşedinte şi 24 de membri. În compunerea consiliului intrã 4 vicepreşedinţi, secretarul executiv, conducãtorul Centrului de Studii Transilvane Cluj-Napoca, conducãtorul Centrului de Studii Româneşti Iaşi, conducãtorii departamentelor, conducãtorul Editurii Fundaţiei Culturale Române, redactorii-şefi ai publicaţiilor fundaţiei, prin rotaţie, reprezentanţii unor instituţii publice cu activitãţi similare celei desfãşurate de fundaţie, precum şi 3 membri, personalitãţi prestigioase din lumea culturii.
Instituţiile publice reprezentante în consiliu sunt: Academia Românã, Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Învãţãmântului.
Cei 3 membri, personalitãţi prestigioase din lumea culturii, sunt aleşi prin vot secret, cu majoritate simplã, de cãtre restul membrilor consiliului director.
La lucrãrile consiliului pot lua parte, cu vot consultativ, redactorii-şefi ai publicaţiilor fundaţiei, care nu fac parte din consiliu.
ART. 10
Atribuţiile consiliului director sunt urmãtoarele:
- alege şi revocã pe preşedintele fundaţiei;
- aprobã şi modificã programele de activitate ale fundaţiei;
- face propuneri pentru bugetul de venituri şi cheltuieli, care se aprobã în condiţiile prevãzute de lege;
- hotãrãşte, în condiţiile legii, înfiinţarea de entitãţi economice cu scop lucrativ;
- stabileşte structura organizatoricã, atribuţiile compartimentelor funcţionale şi ale angajaţilor;
- ia orice altã mãsurã care nu este interzisã prin lege sau care nu este datã prin statut în competenţa unui alt organ.
ART. 11
Consiliul director îşi desfãşoarã activitatea în prezenţa a cel puţin jumãtate plus unu din numãrul membrilor sãi şi adoptã hotãrâri cu majoritate de douã treimi, afarã de cazurile în care prin statut se prevede altfel.
ART. 12
Preşedintele fundaţiei este o personalitate de prestigiu naţional şi internaţional, neangajatã politic.
El este ales cu o majoritate de douã treimi din totalul numãrului membrilor consiliului director, pe o perioadã de 4 ani.
Preşedintele poate fi revocat sau suspendat din funcţie pentru sãvârşirea unor grave încãlcãri ale prevederilor statutului.
Mandatul preşedintelui se reînnoieşte la fiecare patru ani.
ART. 13
Preşedintele reprezintã fundaţia în toate actele sale şi realizeazã conducerea operativã a acesteia. Preşedintele conduce, de asemenea, activitatea consiliului de administraţie.
ART. 14
Vicepreşedinţii şi secretarul executiv sunt numiţi de preşedinte, la propunerea consiliului director.
ART. 15
Vicepreşedinţii coordoneazã sectoarele de activitate încredinţate de preşedinte. În absenţa preşedintelui, un vicepreşedinte desemnat de preşedinte îndeplineşte toate atribuţiile acestuia.
ART. 16
Secretarul executiv urmãreşte aducerea la îndeplinire a hotãrârilor organelor de conducere ale fundaţiei şi coordoneazã activitatea personalului salariat al acesteia.
ART. 17
Consiliul de administraţie este organul de coordonare a activitãţii curente a Fundaţiei Culturale Române.
Consiliul de administraţie este compus din 9 membri: preşedintele fundaţiei, 2 vicepreşedinţi desemnaţi de preşedinte, secretarul executiv, conducãtorul departamentului Coordonare logisticã-secretariat, consilierul juridic şi trei conducãtori ai departamentelor funcţionale, prin rotaţie.
ART. 18
Atribuţiile consiliului de administraţie sunt urmãtoarele:
- elaboreazã programul de activitate al fundaţiei şi bugetul de venituri şi cheltuieli, care sunt supuse aprobãrii consiliului director;
- analizeazã şi aprobã propunerile preşedintelui fundaţiei privind activitãţile curente ale acesteia, precum şi modul de organizare şi finanţare a activitãţilor;
- acceptã liberalitãţile în condiţiile prevãzute de statut şi stabileşte destinaţia ce urmeazã a fi datã acestora, ţinând seama de clauzele ori sarcinile impuse de autor, precum şi de interesele de utilitate publicã ale fundaţiei;
- la propunerea preşedintelui, înfiinţeazã publicaţii noi sau desfiinţeazã publicaţiile existente;
- întocmeşte raportul de activitate al fundaţiei şi bilanţul contabil, pe care le prezintã consiliului director;
- aprobã Regulamentul interior de funcţionare a fundaţiei;
- îndeplineşte alte atribuţii stabilite de consiliul director.
ART. 19
Consiliul de administraţie se întruneşte în fiecare lunã, precum şi la solicitarea preşedintelui.
Deciziile se iau cu majoritatea membrilor prezenţi.
ART. 20
Structura organizatoricã şi funcţionalã a fundaţiei este urmãtoarea:
a) departamente: Analizã şi programe; Relaţii internaţionale - Educaţie şi învãţãmânt; Schimburi culturale; Românii din afara graniţelor; Tipãrituri - Difuzare; Analizã economic-financiarã şi contabilitate; Coordonare logisticã - Secretariat; Publicaţii;
b) centre: Centrul de Studii Transilvane Cluj-Napoca şi Centrul de Studii Româneşti Iaşi.
ART. 21
Editura Fundaţiei Culturale Române funcţioneazã ca instituţie publicã finanţatã integral din venituri extrabugetare.
Editura este subordonatã fundaţiei, care fixeazã şi aprobã planul sãu editorial, precum şi bugetul de venituri şi cheltuieli.
Fundaţia poate aloca editurii mijloace financiare pentru editarea de cãrţi, pe baza unor propuneri motivate cultural şi financiar, alocaţiile fiind prevãzute în planurile financiare trimestriale ale fundaţiei şi acordate la începutul fiecãrui trimestru, în condiţiile legii.
Fundaţia controleazã şi aprobã executarea propunerilor editoriale şi modul de realizare a prevederilor bugetare.
Consiliul de administraţie al fundaţiei aprobã regulamentul de organizare şi funcţionare a editurii, precum şi normativele privind relaţiile funcţionale dintre fundaţie şi editurã.

CAP. III
Membri de onoare. Forumul României

ART. 22
Fundaţia Culturalã Românã poate acorda titlul de membru de onoare al fundaţiei unor persoane care s-au ilustrat prin contribuţii remarcabile în promovarea culturii şi spiritualitãţii româneşti sau care au consolidat, prin activitatea lor, prestigiul moral al fundaţiei şi nu susţin programatic şi activ puncte de vedere cu caracter extremist, de intoleranţã naţionalã, rasialã sau confesionalã.
Membrii de onoare pot proveni dintre:
- reprezentanţii comunitãţilor etnice sau spirituale româneşti de pretutindeni, indiferent de apartenenţa statalã, confesionalã şi de opţiunile politice;
- personalitãţi culturale, artistice, ştiinţifice, din ţarã şi strãinãtate, care contribuie la realizarea scopurilor formulate prin prezentul statut;
- membri ai uniunilor şi asociaţiilor de creaţie, organizaţiilor profesionale şi cultelor.
Titlul de membru de onoare este acordat de consiliul director, la propunerea consiliului de administraţie sau a preşedintelui fundaţiei.
ART. 23
Forumul se constituie prin participarea urmãtoarelor persoane:
- membrii consiliului director al fundaţiei şi membrii de onoare ai fundaţiei;
- reprezentanţi ai uniunilor şi asociaţiilor de creaţie;
- reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale de ziarişti;
- membri ai asociaţiilor profesionale ale oamenilor de culturã, ştiinţã şi învãţãmânt;
- reprezentanţi ai principalelor culte din România;
- delegaţi ai comunitãţi româneşti sau de limbã românã, din strãinãtate, interesate în realizarea scopurilor fundaţiei.
Hotãrârile forumului au un caracter de recomandare.
ART. 24
Forumul fundaţiei se constituie în reuniuni ordinare o datã la patru ani, iar în reuniuni extraordinare, ori de câte ori este nevoie.
ART. 25
Modul de desemnare şi convocare a participanţilor, fixarea ordinii de zi, desfãşurarea dezbaterilor, precum şi procedura de adoptare a hotãrârilor se stabilesc printr-un regulament aprobat de cãtre consiliul director.

CAP. IV
Dispoziţii finale şi tranzitorii

ART. 26
Fundaţia va pregãti şi publica anual un raport general cu privire la activitatea desfãşuratã.
ART. 27
Încetarea activitãţii Fundaţiei Culturale Române poate avea loc numai ca urmare a hotãrârii de dizolvare, luatã cu o majoritate de patru cincimi din numãrul membrilor consiliului director.
Condiţiile lichidãrii patrimoniului se stabilesc prin actul de dizolvare.
ART. 28
Pânã la alegerea consiliului director, fundaţia va fi condusã de un consiliu provizoriu, alcãtuit din preşedinte, vicepreşedinţi, secretar executiv, conducãtorii departamentelor funcţionale, ai publicaţiilor, editurii şi Centrului de Studii Transilvane.
În termen de o lunã de la adoptarea statutului, consiliul provizoriu va proceda la organizarea şi definitivarea consiliului director, potrivit normelor prezentului statut.
ART. 29
Prevederile prezentului statut se completeazã cu dispoziţiile legale în vigoare.
_________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016