Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   SENTINTA CIVILA nr. 767 din 11 decembrie 2008  privind examinarea actiunii in contencios administrativ formulata de reclamanta S.C. WEB CONSULT - S.R.L., in contradictoriu cu paratul Guvernul Romaniei    Twitter Facebook
Cautare document

SENTINTA CIVILA nr. 767 din 11 decembrie 2008 privind examinarea actiunii in contencios administrativ formulata de reclamanta S.C. WEB CONSULT - S.R.L., in contradictoriu cu paratul Guvernul Romaniei

EMITENT: CURTEA DE APEL CLUJ - SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 770 din 11 noiembrie 2009
SENTINŢÃ CIVILÃ nr. 767 din 11 decembrie 2008
privind examinarea acţiunii în contencios administrativ formulatã de reclamanta S.C. WEB CONSULT - S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României
EMITENT: CURTEA DE APEL CLUJ - SECŢIA COMERCIALÃ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 770 din 11 noiembrie 2009

Dosar nr. 1.428/33/2008
Şedinţa publicã de la 11 decembrie 2008.

Completul compus din:
Preşedinte: Liviu Ungur
Grefier: Marius Traica

S-a luat în examinare acţiunea în contencios administrativ formulatã de reclamanta S.C. WEB CONSULT - S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenienta în nume propriu Societatea Românã de Radiodifuziune, având ca obiect anulare acte emise de autoritãţile de reglementare, <>Hotãrârea Guvernului nr. 977/2003 .
La apelul nominal fãcut în şedinţa publicã se constatã lipsa pãrţilor.
Procedura de citare este legal îndeplinitã.
S-a fãcut referatul cauzei de cãtre grefier care învedereazã faptul cã, raportat la lipsa pãrţilor de la prezentul termen de judecatã, se constatã cã s-a solicitat judecarea cauzei în lipsã.
La data de 14 noiembrie 2008 s-a depus la dosar de cãtre reclamantã întâmpinare la cererea de intervenţie în interes propriu formulatã de cãtre intervenienta Societatea Românã de Radiodifuziune.
Curtea, apreciind cã la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluţionare, în temeiul art. 150 din Codul de procedurã civilã, declarã închise dezbaterile şi reţine cauza în pronunţare.

CURTEA,
Prin cererea de chemare în judecatã înregistratã la Curtea de Apel Cluj în data de 25 septembrie 2008 în Dosarul nr. 1.428/33/2008, formulatã de reclamanta S.C. WEB CONSULT - S.R.L. prin avocat Revnic Dana, în contradictoriu cu Guvernul României, s-a solicitat anularea prevederilor cuprinse în <>art. 3 alin. (1) din Hotãrârea Guvernului nr. 977 din 22 august 2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, având urmãtorul cuprins:
"Persoanele juridice cu sediul în România, care se încadreazã în categoria microîntreprinderilor potrivit prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 24/2001 privind impunerea microîntreprinderilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 111/2003 , cu modificãrile ulterioare, au obligaţia sã plãteascã pentru sediul social o taxã lunarã pentru serviciul public de radiodifuziune", şi anularea prevederilor cuprinse în <>art. 3 alin. (1) din Hotãrârea Guvernului nr. 978 din 22 august 2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune, având urmãtorul cuprins:
"Persoanele juridice cu sediul în România, care se înregistreazã în categoria microîntreprinderilor, potrivit prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 24/2001 privind impunerea microîntreprinderilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 111/2003 , cu modificãrile ulterioare, au obligaţia sã plãteascã pentru sediul social o taxã lunarã pentru serviciul public de televiziune".
În motivarea acţiunii, reclamantul a arãtat cã din textul normativ a cãrui nelegalitate a invocat-o rezultã cã toate microîntreprinderile cu sediul în România au obligaţia de a plãti pentru sediul social o taxã lunarã pentru serviciul public de radiodifuziune şi televiziune, indiferent dacã sunt sau nu beneficiare ale unor astfel de servicii.
Aceasta înseamnã cã au obligaţia de a achita aceastã taxã şi societãţile comerciale care nu au la sediu aparate de televiziune sau de radio, nici alte echipamente tehnice care sã permitã accesarea serviciilor de radio sau televiziune. Mai mult, au aceastã obligaţie şi societãţile comerciale care nu desfãşoarã activitate, ceea ce este nu numai ilegal, ci şi imoral, constituindu-se ca un impozit mascat, în favoarea unui for care nu are niciun fel de atribuţie de serviciu social.
Prevederile atacate sunt neconforme cu prevederile <>art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Române de Radiodifuziune şi Societãţii Române de Televiziune, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi cu prevederile <>art. 2 pct. 40 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.
Astfel:
- <>art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 impune într-adevãr obligaţia persoanelor juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţele acestora Sfatul Popular sã plãteascã o taxã pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxã pentru serviciul public de televiziune, dar precizeazã cã au obligaţia de a achita aceastã taxã în calitate de beneficiari ai acestor servicii;
- <>art. 2 pct. 40 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice defineşte "taxa" ca fiind "suma plãtitã de o persoanã fizicã/juridicã, de regulã, pentru serviciile prestate acesteia de cãtre un agent economic, o instituţie publicã sau un serviciu public".
De altfel, în reglementarea corespunzãtoare privitoare la persoanele fizice, ambele hotãrâri de Guvern atacate fac aceastã distincţie, între persoanele fizice care deţin receptoare radio sau TV şi cei care nu deţin, aceştia din urmã având posibilitatea depunerii unei declaraţii pe propria rãspundere cã nu deţin receptoare radio sau TV. Legal şi moral ar fi ca aceastã distincţie sã fie fãcutã şi în ceea ce priveşte persoanele juridice (în cazul microîntreprinderilor).
De asemenea, s-a menţionat faptul cã prin <>Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Române de Radiodifuziune şi Societãţii Române de Televiziune, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Curtea în mod întemeiat a reţinut cã obligaţia prevãzutã de acest text este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiazã, în diferite modalitãţi, de serviciile publice respective.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a solicitat ca prin hotãrârea ce se va pronunţa sã se respingã acţiunea reclamantului ca fiind neîntemeiatã.
Prin cererea de intervenţie în interes propriu, formulatã de intervenienta Societatea Românã de Radiodifuziune, a solicitat admiterea cererii formulate şi introducerea Societãţii Române de Radiodifuziune în calitate de intervenient în nume propriu în Dosarul nr. 1.428/33/2008 aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj - Secţia comercialã de contencios administrativ şi fiscal, cu termen la data de 30 octombrie 2008, având ca obiect anularea prevederilor cuprinse în <>art. 3 alin. (2) din Hotãrârea Guvernului nr. 977/2003 şi în <>art. 3 alin. (2) din Hotãrârea Guvernului nr. 978/2003 formulatã de reclamanta S.C. WEB CONSULT - S.R.L. împotriva Guvernului României, iar pe fond s-a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinicã şi nefondatã.
Prin întâmpinare, reclamanta S.C. WEB CONSULT - S.R.L. a solicitat recalificarea cererii de intervenţie ca fiind o intervenţie accesorie, în interesul pârâtului Guvernul României, admiterea în principiu a cererii de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, iar pe fond, respingerea cererii de intervenţie şi admiterea acţiunii sale introductive.
Examinând acţiunea formulatã prin prisma motivelor invocate, Curtea reţine urmãtoarele:
Prin acţiunea formulatã, reclamanta solicitã anularea prevederilor cuprinse în <>art. 3 alin. (1) din Hotãrârea Guvernului nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, precum şi a prevederilor <>art. 3 alin. (1) din Hotãrârea Guvernului nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune, susţinând cã acestea vin în contradicţie cu prevederile <>art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Române de Radiodifuziune şi Societãţii Române de Televiziune şi cu prevederile <>art. 2 pct. 40 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.
Reclamanta aratã cã obligativitatea plãţii taxelor pentru serviciul public de radio şi televiziune ar trebui instituitã doar în sarcina microîntreprinderilor române care deţin efectiv aparate radio sau TV, ceea ce, de altfel, rezultã şi din prevederile <>art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 , care precizeazã cã au obligaţia de a achita aceastã taxã doar beneficiarii acestor servicii, precum şi ale <>art. 2 pct. 40 din Legea nr. 500/2002 care defineşte taxa ca fiind "suma plãtitã de cãtre o persoanã fizicã sau juridicã, de regulã pentru serviciile prestate acesteia de cãtre un agent economic, instituţie publicã sau serviciu public".
Prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 18 din 30 ianuarie 2003 pentru modificarea <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Române de Radiodifuziune şi Societãţii Române de Televiziune s-a statuat cã prevederile legale anterior citate vor avea urmãtorul cuprins:
"Art. 40. - (1) Veniturile proprii ale Societãţii Române de Radiodifuziune şi Societãţii Române de Televiziune provin din taxele pentru serviciul public de radiodifuziune şi pentru cel de televiziune, din sume încasate din realizarea obiectului de activitate, precum şi din donaţii şi sponsorizãri.
(2) Toate persoanele fizice şi juridice cu domiciliul, respectiv sediul, în România sunt obligate sa plãteascã o taxã pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxã pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestora.
(3) Nivelul taxelor pe categorii de plãtitori, modalitatea de încasare şi scutirile de platã se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului."
<>Legea nr. 533 din 11 decembrie 2003 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2003 pentru modificarea <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Române de Radiodifuziune şi Societãţii Române de Televiziune, prin art. 1, a statuat în sensul modificãrii <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 , dupã cum urmeazã:
"Art. 40. - (1) Veniturile proprii ale Societãţii Române de Radiodifuziune şi Societãţii Române de Televiziune provin, dupã caz, din:
a) sume încasate din realizarea obiectului de activitate;
b) taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul public de televiziune;
c) penalitãţi de întârziere pentru neachitarea la termen a taxelor datorate;
d) sume încasate din publicitate;
e) sume încasate din amenzi şi despãgubiri civile;
f) donaţii şi sponsorizãri;
g) alte venituri realizate potrivit legii.
(2) Persoanele fizice cu domiciliul în România au obligaţia sã plãteascã o taxã pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxã pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii, cu excepţia celor care declarã pe propria rãspundere cã nu deţin receptoare de radio, respectiv de televiziune, şi a celor care, potrivit legii, beneficiazã de scutire de la plata acestor taxe.
(3) Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţele acestora, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice strãine, au obligaţia sã plãteascã o taxã pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxã pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
(4) Cuantumul taxelor prevãzute la alin. (1) lit. b), pe categorii de plãtitori, modalitatea de încasare şi scutire de la plata acestora, penalitãţile de întârziere, precum şi sancţiunile care se aplicã în cazul completãrii în mod eronat a declaraţiei de exceptare de la plata taxelor de cãtre deţinãtorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, care, potrivit legii, sunt plãtitori ai taxei pentru serviciul public de radiodifuziune şi ai taxei pentru serviciul public de televiziune, se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.
(5) Procedura privind efectuarea controlului, constatarea contravenţiilor, aplicarea sancţiunilor şi penalitãţilor de întârziere în cazul sustragerii de la plata taxelor prevãzute la alin. (1) lit. b) de cãtre deţinãtorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, se stabileşte prin hotãrâre a Guvernului.
(6) Sunt scutite de la plata taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune şi pentru serviciul public de televiziune familiile şi persoanele singure care beneficiazã de ajutor social lunar, potrivit prevederilor <>Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, asociaţiile şi fundaţiile nonprofit, misiunile diplomatice strãine şi membrii acestora, persoanele fizice abonate la reţele de radioamplificare, azilurile de bãtrâni, unitãţile din cadrul instituţiilor care au competenţe în domeniul apãrãrii, ordinii publice şi siguranţei naţionale, unitãţile de învãţãmânt de stat preşcolar, preuniversitar şi universitar, cãminele de copii şi creşele de stat, pensionarii proveniţi din sistemul pensiilor pentru agricultori, ale cãror drepturi au fost stabilite în baza legislaţiei anterioare intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, pensionarii Societãţii Române de Radiodifuziune şi ai Societãţii Române de Televiziune, unitãţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, precum şi alte categorii prevãzute de legi speciale.
(7) Alte scutiri de la plata taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune şi pentru serviciul public de televiziune decât cele prevãzute prin prezenta lege pot fi stabilite prin hotãrâre a Guvernului."
La art. II s-a prevãzut cã în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va stabili modul de restituire a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune şi, respectiv, pentru serviciul public de televiziune cãtre persoanele care au achitat aceste taxe şi care declarã pe propria rãspundere cã nu deţin receptoare de radio, respectiv receptoare de televiziune, modalitãţile financiar-contabile de compensare între Societatea Comercialã de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. şi Societatea Românã de Radiodifuziune, respectiv Societatea Românã de Televiziune, precum şi sancţiunile pentru cazurile declaraţiilor eronate.
Conform <>art. 1 din Legea nr. 41/1994 , Societatea Românã de Radiodifuziune şi Societatea Românã de Televiziune s-au înfiinţat ca servicii publice autonome de interes naţional, independente editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române.
Art. 2 din acelaşi act normativ prevede cã Societatea Românã de Radiodifuziune şi Societatea Românã de Televiziune sunt persoane juridice, au sediul în municipiul Bucureşti şi îşi desfãşoarã activitatea sub controlul Parlamentului, în condiţiile respectivei legi şi în conformitate cu convenţiile internaţionale la care România este parte.
Conform prevederilor art. 3, Societatea Românã de Radiodifuziune şi Societatea Românã de Televiziune au obligaţia sã asigure, prin întreaga lor activitate, pluralismul, libera exprimare a ideilor şi opiniilor, libera comunicare a informaţiilor, precum şi informarea corectã a opiniei publice, conţinutul programelor Societãţii Române de Radiodifuziune şi Societãţii Române de Televiziune trebuind sã rãspundã standardelor profesionale în materie.
Potrivit prevederilor <>art. 4 din Legea nr. 41/1994 , Societatea Românã de Radiodifuziune şi Societatea Românã de Televiziune, ca servicii publice în realizarea obiectivelor generale de informare, educaţie, divertisment, sunt obligate sã prezinte, în mod obiectiv, imparţial, realitãţile vieţii social-politice şi economice interne şi internaţionale, sã asigure informarea corectã a cetãţenilor asupra treburilor publice, sã promoveze, cu competenţã şi exigenţã, valorile limbii române, ale creaţiei autentice culturale, ştiinţifice, naţionale şi universale, ale minoritãţilor naţionale, precum şi valorile democratice, civice, morale şi sportive, sã militeze pentru unitatea naţionalã şi independenţa ţãrii, pentru cultivarea demnitãţii umane, a adevãrului şi justiţiei. În îndeplinirea atribuţiilor pe care le au, Societatea Românã de Radiodifuziune şi Societatea Românã de Televiziune trebuie sã respecte principiile ordinii constituţionale din România.
Prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, în temeiul art. 107 din Constituţie şi al <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Române de Radiodifuziune şi Societãţii Române de Televiziune, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, s-a statuat la art. 1 cã "Persoanele fizice cu domiciliul în România, cu excepţia celor care declarã pe propria rãspundere cã nu deţin receptoare radio, au obligaţia sã plãteascã o taxã lunarã pentru serviciul public de radiodifuziune".
<>Art. 2 din Hotãrârea Guvernului nr. 977/2003 prevede cã "taxa lunarã pentru serviciul public de radiodifuziune se plãteşte pe familie. Prin familie, în înţelesul prezentei hotãrâri, se înţelege: soţul, soţia, copiii, precum şi orice alte persoane, în cazul în care locuiesc în comun şi gospodãresc împreunã".
Conform prevederilor <>art. 3 din Hotãrârea Guvernului nr. 977/2003 , "Persoanele juridice cu sediul în România, care se încadreazã în categoria microîntreprinderilor potrivit prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 24/2001 privind impunerea microîntreprinderilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 111/2003 , cu modificãrile ulterioare, au obligaţia sã plãteascã pentru sediul social o taxã lunarã pentru serviciul public de radiodifuziune. Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum şi sucursalele şi celelalte subunitãţi ale lor fãrã personalitate juridicã şi sucursalele sau reprezentanţele din România ale persoanelor juridice strãine, au obligaţia sa plãteascã o taxã lunarã pentru serviciul public de radiodifuziune".
Potrivit prevederilor <>art. 1 din Hotãrârea Guvernului nr. 978/2003 , "Persoanele fizice cu domiciliul în România, cu excepţia celor care declarã pe propria rãspundere cã nu deţin receptoare TV, au obligaţia sã plãteascã o taxã lunarã pentru serviciul public de televiziune".
Art. 2 din acelaşi act normativ statueazã cã "taxa lunarã pentru serviciul public de televiziune se plãteşte pe familie. Prin familie, în înţelesul prezentei hotãrâri, se înţelege: soţul, soţia, copiii, precum şi orice alte persoane, în cazul în care locuiesc în comun şi gospodãresc împreunã. Taxa lunarã pentru serviciul public de televiziune se plãteşte şi de cãtre persoanele fizice care locuiesc singure".
Conform dispoziţiilor <>art. 3 din Hotãrârea Guvernului nr. 978/2003 , "Persoanele juridice cu sediul în România, care se încadreazã în categoria microîntreprinderilor au obligaţia sã plãteascã pentru sediul social o taxã lunarã pentru serviciul public de televiziune. Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum şi sucursalele şi celelalte subunitãţi ale lor fãrã personalitate juridicã şi sucursalele sau reprezentanţele din România ale persoanelor juridice strãine, au obligaţia sã plãteascã o taxã lunarã pentru serviciul public de televiziune".
Art. 4 din acelaşi act normativ prevede cã "valorile lunare ale taxei pentru serviciul public de televiziune, pe categorii de plãtitori, sunt prevãzute în anexa care face parte integrantã din hotãrâre".
<>Legea nr. 500/2002 , în art. 2 pct. 40, defineşte taxa ca fiind "suma plãtitã de o persoanã fizicã sau juridicã, de regulã, pentru serviciile prestate acesteia de cãtre un agent economic, o instituţie publicã sau un serviciu public".
Prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 297 din 6 iulie 2004 s-a reţinut cã prevederile <>art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 care dispun cu privire la obligaţia persoanelor juridice române sau strãine cu sediul în România de a plãti, în calitate de beneficiari, o taxã pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxã pentru serviciul public de televiziune nu sunt contrare Legii fundamentale.
S-a relevat cã <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, stabileşte cã veniturile proprii ale Societãţii Române de Radiodifuziune şi Societãţii Române de Televiziune provin, între altele, şi din taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul public de televiziune, dar, aşa cum prevede chiar alin. (3) al acestui articol, care face şi obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, taxele sunt datorate de cãtre subiectele de drept acolo menţionate, "în calitate de beneficiari ai acestor servicii". Aşadar, obligaţia prevãzutã de text este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiazã, în diferite modalitãţi, de serviciile publice respective şi, în consecinţã, niciuna dintre criticile formulate nu poate fi reţinutã.
De altfel, cu privire la constituţionalitatea <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat şi prin raportare la art. 56 alin. (2) şi <>art. 44 alin. (2) din Constituţia României, republicatã. Decizia nr. 159 din 30 martie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 12 mai 2004, statueazã cã dispoziţiile de lege criticate reglementeazã pentru serviciile publice de radiodifuziune şi de televiziune modul de constituire din venituri proprii a resurselor financiare care le asigurã "autonomia financiarã, ca premisã a organizãrii lor autonome", ceea ce nu contravine art. 56 alin. (2) din Constituţia României, republicatã. Prin aceeaşi decizie s-a reţinut, de asemenea, cã taxa instituitã de text nu este contrarã nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (2), privitoare la ocrotirea în mod egal a proprietãţii, indiferent de titular, deoarece plata serviciului public prestat este obligatorie pentru toţi beneficiarii acestor servicii, persoane fizice sau persoane juridice.
Aşadar, controlul de constituţionalitate realizat pe calea rezolvãrii excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate cu dispoziţiile Constituţiei, dar şi unul de strictã conformare cu aceste dispoziţii.
Autoritatea de jurisdicţie constituţionalã din România a examinat constituţionalitatea acestor prevederi, statuând cã ele nu contravin principiului instituit de Legea fundamentalã privind ocrotirea în mod egal a proprietãţii, câtã vreme textul în discuţie se interpreteazã în sensul cã obligaţia de suportare a acestor taxe revine tuturor persoanelor fizice sau juridice care beneficiazã de aceste servicii.
Noţiunea de beneficiar a fost definitã ca fiind: persoanã, colectivitate sau instituţie care are folos din ceva; destinatar al unor bunuri materiale sau al unor servicii; persoanã fizicã sau juridicã în folosul cãreia se realizeazã o acţiune; cel care beneficiazã de ceva; persoanã, instituţie etc. pentru care se face o lucrare; cel care beneficiazã de ceva; persoanã, întreprindere, instituţie pentru care se executã o lucrare, se presteazã diferite servicii.
Prin interpretarea normelor de drept civil se înţelege operaţiunea logicã raţionalã, de stabilire a conţinutului şi sensului normelor de drept civil.
Hotãrârile Guvernului dau expresie unei competenţe originare a Guvernului, strict limitate şi decurgând din însãşi natura funcţiei pe care acesta o îndeplineşte. Legile fiind adoptate de cãtre Parlament, Guvernului, ca organ suprem executiv, îi revine numai organizarea executãrii legilor, scop în care emite hotãrâri tocmai pentru a face o lege cât mai clarã şi a o aplica cât mai corect. O hotãrâre a Guvernului nu poate deci decât sã precizeze şi sã asigure corecta aplicare a legilor. Ea nu are calitatea de a crea drept.
Prin interpretarea oficialã se înţelege interpretarea fãcutã în exercitarea atribuţiilor ce îi revin conform legii de un organ de stat.
În controlul de constituţionalitate exercitat cu privire la <>art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 , instanţa de contencios constituţional a dat indirect o interpretare oficialã jurisdicţionalã, rezolvând excepţia de neconstituţionalitate prin raportarea acestei norme la dispoziţiile cuprinse în Legea fundamentalã, normã care a fost interpretatã din perspectiva sa gramaticalã. Astfel, Curtea Constituţionalã a arãtat cã textul nu contravine Constituţiei câtã vreme interpretarea oficialã fãcutã de Parlament în activitatea de legiferare a vizat noţiunea de beneficiar al acestor servicii publice, în sensul gramatical.
Interpretarea gramaticalã constã în lãmurirea conţinutului unei norme pe baza regulilor gramaticii, ceea ce presupune folosirea procedeelor de analizã morfologicã şi sintacticã a textului legal, ţinându-se cont de înţelesul termenilor utilizaţi în textul respectiv, de legãtura dintre aceşti termeni, de construcţia propoziţiei sau a frazei, de particulele întrebuinţate.
Pentru dezlegarea chestiunii litigioase, Curtea a considerat cã este necesar sã se realizeze mai întâi interpretarea normei cuprinse în <>art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 prin prisma tuturor tehnicilor de interpretare.
Curtea a avut în vedere cã într-o interpretare gramaticalã aceastã normã juridicã instituie obligativitatea plãţii taxei numai acelor persoane juridice care au calitatea de beneficiari, şi anume a acelor entitãţi în folosul cãrora se realizeazã acţiunea de informare de cãtre cele douã servicii publice.
Nu numai interpretarea gramaticalã conduce la aceastã concluzie, ci şi o interpretare logicã şi sistematicã a acestor dispoziţii care implicã lãmurirea înţelesului lor, ţinându-se cont de legãturile pe care acestea le au cu alte norme juridice din acelaşi act normativ sau din alte acte normative.
Se recunoaşte dreptul societãţilor comerciale de a-şi suspenda temporar activitatea. Pe perioada suspendãrii temporare a activitãţii entitatea nu mai desfãşoarã niciun fel de activitãţi menite sã conducã la realizarea obiectului social. În acest context nu are interesul ca entitate sã se expunã acţiunii de informare realizatã de cãtre cele douã servicii publice.
Tot agenţilor economici le este recunoscut dreptul de a declara la momentul autorizãrii cã nu desfãşoarã activitate la sediul social, context în care nu mai sunt necesare în verificarea întrunirii condiţiilor privind autorizarea funcţionãrii în acele spaţii.
Dacã admitem aceste premise, la un sediu social unde nu se desfãşoarã activitate, entitatea nu poate beneficia în locaţia respectivã de cele douã servicii publice.
Interpretând norma în discuţie în sensul cã societãţile comerciale datoreazã aceastã taxã chiar dacã nu beneficiazã în mod direct de aceste servicii şi nu deţin receptoare menite sã transmitã informaţia, se golesc de conţinut celelalte dispoziţii din normele juridice comerciale speciale care le conferã acestor entitãţi dreptul de a nu desfãşura niciun fel de activitate pe o perioadã limitatã de timp.
Norma juridicã trebuie interpretatã în sensul aplicãrii ei şi acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sã distingã.
Interpretarea gramaticalã a noţiunii de beneficiar include persoanele fizice sau juridice în folosul cãrora se presteazã efectiv cele douã servicii publice.
Dreptul la informare al acestor entitãţi nu poate fi transformat într-o obligaţie de a susţine serviciile publice prin instituirea de taxe ce ar trebui plãtite indiferent dacã acţiunea de informare ajunge sau nu la contribuabil.
Particularul în favoarea cãruia s-a instituit dreptul nu poate fi obligat sã susţinã prin contribuţia personalã activitatea unui serviciu public şi nu este admisibil ca dreptul sãu constituţional la informare sã fie transformat indirect într-o obligaţie.
<>Art. 40 din Legea nr. 41/1994 instituie aparent excepţii de la plata acestor taxe numai în ceea ce priveşte persoanele fizice, însã aceastã normã trebuie interpretatã coroborat, ţinându-se cont de înţelesul termenilor utilizaţi, de legãtura dintre aceşti termeni şi de construcţia frazei.
Este evident cã sfera de aplicare a scutirii lor trebuie sã acopere toate persoanele fizice sau juridice care nu au calitatea de beneficiari în sensul gramatical al acestui termen.
De aceea, excepţia prevãzutã în cazul persoanelor fizice nu împiedicã aplicarea logicã a acestei scutiri şi în privinţa persoanelor juridice care nu au calitatea de beneficiar al acestui serviciu. Alin. (7) al art. 40 nu exclude posibilitatea instituirii unor scutiri şi în ipoteza reglementatã la alin. (3) al aceluiaşi articol. <>Art. II din Legea nr. 533/2003 nu face distincţie în privinţa scutirilor între persoanele fizice sau juridice. O interpretare a textului în discuţie în maniera evocatã de Guvern ar fi neconformã cu dreptul garantat în art. 1 din Primul Protocol adiţional şi ar denatura sensul interpretãrii jurisdicţionale realizate indirect pe calea contenciosului constituţional. Exceptarea de la scutire a persoanelor juridice aflate în situaţii similare cu persoanele fizice cãrora li se recunoaşte acest drept nu vizeazã un scop legitim, constituind practic o ingerinţã în dreptul de proprietate al celor dintâi, ingerinţã care nu se justificã nici prin proporţionalitate, nici prin scop, neexistând un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat de executiv prin mãsura care priveazã de scutire persoanele juridice. (A se vedea CEDO, Cauza Pressos Compania Naviera - S.A. şi alţii împotriva Belgiei, Hotãrârea din 20 noiembrie 1995, seria A nr. 332, p. 23, paragraful 38.)
<>Art. 4 din Legea nr. 24/2000 stabileşte ierarhia actelor normative, statuând cã actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotãrârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonã.
În activitatea de documentare pentru fundamentarea proiectelor celor douã hotãrâri, Guvernul trebuia sã precizeze şi sã asigure o corectã aplicare a prevederilor <>art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 .
Soluţia legislativã preconizatã prin aceastã reglementare trebuie sã aibã în vedere reglementãrile în materie cuprinse în tratatele internaţionale la care România era parte.
Instituirea unei norme derogatorii se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementãrii de bazã.
Prevederile cuprinse în <>art. 3 alin. (1) din hotãrârile Guvernului nr. 977/2003 şi <>nr. 978/2003 instituie derogãri de la dispoziţiile <>art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 , negând dreptul persoanelor juridice de a beneficia de scutiri independent de condiţia deţinerii de receptoare radio şi TV.
În interpretarea datã de Guvern se denatureazã însuşi sensul noţiunii de taxã, aşa cum e ea definitã în Legea finanţelor publice, ca fiind suma plãtitã de o persoanã fizicã/juridicã pentru serviciile prestate acesteia de cãtre un serviciu public etc.
Nu poate fi primitã interpretarea conform cãreia oficial legiuitorul ar fi prezumat calitatea de beneficiari ai serviciului de radio şi implicit de televiziune a tuturor persoanelor juridice cu sediul în România, fãrã a condiţiona aceasta de posesia receptoarelor.
Faptul cã au existat mai multe propuneri legislative pentru modificarea prevederilor <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 este lipsit de relevanţã.
Acest text, în forma adoptatã prin <>Legea nr. 553/2003 , nu exclude dreptul de scutire a entitãţilor care justificã în mod obiectiv cã nu datoreazã aceastã taxã întrucât nu deţin receptoarele necesare pentru perceperea informaţiei ori care demonstreazã cã temporar nu desfãşoarã activitatea în scopul cãreia s-au constituit.
Concluzia este logicã, cu atât mai mult cu cât taxa se încaseazã de Societatea Comercialã de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice - S.A. prin filialele sale, în calitate de mandatar al Societãţii Române de Televiziune, fiind mai mult decât îndoielnic sã se perceapã în condiţiile în care, spre exemplu, o entitate care nu desfãşoarã activitate la sediul social ori care are suspendatã temporar activitatea sã nu beneficieze de serviciile societãţii de furnizare a energiei electrice, dar sã datoreze taxa pentru cele douã servicii publice, în special a serviciului de televiziune, care, de principiu, presupune un consum de energie.
Împrejurarea cã aceastã taxã se regãseşte în legislaţia şi practica europeanã în domeniu nu este în mãsurã sã confere legitimitate acestor dispoziţii ale celor douã hotãrâri de Guvern atacate.
Nu se poate susţine cã plata taxei radio de cãtre persoanele juridice reprezintã în fapt o aplicare a dispoziţiilor constituţionale care garanteazã dreptul la informare al cetãţenilor prin asigurarea surselor de finanţare a principalelor mijloace de informare: radio şi televiziunea publicã. Aşa cum am mai arãtat, acest drept constituţional la informare nu poate fi transformat într-o obligaţie, subiectele de drept având facultatea de a exercita sau nu drepturile recunoscute în Legea fundamentalã.
Precizarea Comisiei Europene cã obligaţia de a plãti o taxã de licenţã prin factura de electricitate constituie o problemã de drept naţional şi împrejurarea cã statele membre au fost îndemnate sã sprijine serviciile publice de radiodifuziune ori cã statele membre beneficiazã de o largã marjã de apreciere în ceea ce priveşte organizarea şi finanţarea serviciului public de radiodifuziune nu conferã legitimitate dispoziţiilor <>art. 3 alin. (1) din hotãrârile Guvernului nr. 977/2003 şi <>nr. 978/2003 .
Dispoziţiile Tratatului nu aduc atingere competenţei statelor membre de a participa la funcţionarea serviciului public de radiodifuziune, în mãsura în care finanţarea se acordã organismelor de radiodifuziune cu scopul ca acestea sã îşi îndeplineascã misiunea de serviciu public, aşa cum a fost ea definitã şi organizatã în fiecare stat membru.
Or, în dispoziţiile interne s-a stabilit în mod clar cã aceastã taxã incumbã numai beneficiarilor celor douã servicii publice, noţiunea de beneficiar fiind atribuitã, atât în interpretarea oficialã, cât şi în interpretarea gramaticalã, logicã şi sistematicã, numai subiectelor care sunt în mod direct destinatarii acestor servicii.
Din aceastã perspectivã, cele douã hotãrâri ale Guvernului nu au aplicat în art. 3 alin. (1) în mod corect dispoziţiile <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 .
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, în lumina dispoziţiilor <>art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , se va admite acţiunea şi se va dispune anularea prevederilor cuprinse în <>art. 3 alin. (1) din Hotãrârea Guvernului nr. 977/2003 , precum şi în <>art. 3 alin. (1) din Hotãrârea Guvernului nr. 978/2003 . Totodatã, în temeiul art. 23 din aceeaşi lege, se va dispune publicarea prezentei sentinţe în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data rãmânerii irevocabile a prezentei hotãrâri judecãtoreşti.
În ceea ce priveşte calificarea cererii de intervenţie în interes propriu, Curtea noteazã cã Legea contenciosului administrativ nu se opune ca autoritatea publicã sau particularul care este beneficiarul actului administrativ ce face obiectul de cenzurã al instanţei de contencios administrativ şi care este direct lezat ori vãtãmat de acesta sã nu poatã introduce o astfel de acţiune, invocându-se tocmai lezarea acestui drept ori interes legitim, chiar dacã indirect prin demersul judiciar respectiv se sprijinã şi poziţia autoritãţii publice autoare a actului administrativ contestat.
Din aceastã perspectivã, Curtea a calificat demersul intervenientei ca o intervenţie în interes propriu, cu toate consecinţele juridice ce decurg dintr-o astfel de calificare.
Una din consecinţele relevate în prezenta cauzã este aceea cã în raport cu soluţia datã acţiunii principale se va soluţiona şi cererea de intervenţie în interes propriu, între aceste cereri fiind o strânsã legãturã de cauzalitate.

Aşa fiind, în temeiul <>art. 50 şi urmãtoarele din Codul de procedurã civilã , raportat la <>art. 28 alin. (1) corelat cu <>art. (1) şi urmãtoarele din Legea nr. 554/2004 , Curtea va respinge şi cererea de intervenţie în interes propriu.

PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECIDE:

Admite acţiunea reclamantei S.C. WEB CONSULT - S.R.L. Cluj, cu domiciliul procesual ales la avocat Revnic Dana, str. Pavel Roşca nr. 1, ap. 7, judeţul Cluj, împotriva pârâtului Guvernul României, cu sediul în Bucureşti, Piaţa Victoriei nr. 1, şi, în consecinţã:
Anuleazã prevederile cuprinse în <>art. 3 alin. (1) din Hotãrârea Guvernului nr. 977/2003 şi ale <>art. 3 alin. (1) din Hotãrârea Guvernului nr. 978/2003 .
Respinge cererea de intervenţie în interes propriu formulatã de Societatea Românã de Radiodifuziune, cu sediul în Bucureşti, str. General Berthelot nr. 60-64.
Fãrã cheltuieli de judecatã.
Se va publica conform <>art. 23 din Legea nr. 554/2004 .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa publicã din 11 decembrie 2008.

PREŞEDINTE,
LIVIU UNGUR

Grefier,
Marius Traica

-------
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice