Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
REZOLUŢIA MSC.533(107) din 8 iunie 2023 referitoare la Amendamente la Protocolul din 1978 privind Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare
EMITENT: Organizaţia Maritimă Internaţională PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 230 din 25 martie 2026
──────────
Conţinută de ORDINUL nr. 252 din 19 martie 2026, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 25 martie 2026.
──────────
Comitetul de siguranţă maritimă,
amintind articolul 28(b) din Convenţia privind crearea Organizaţiei Maritime Internaţionale referitor la funcţiile Comitetului,
amintind, de asemenea, articolul VIII(b) din Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare („Convenţia“) şi articolul II din Protocolul din 1978 privind Convenţia („Protocolul din 1978 la SOLAS“) referitor la procedura pentru amendarea Protocolului din 1978 la SOLAS,
luând în considerare, la cea de-a o sută şaptea sesiune a sa, amendamentele la Protocolul din 1978 la SOLAS, propuse şi difuzate în conformitate cu articolul VIII(b)(i) din Convenţie şi cu articolul II din Protocolul din 1978 la SOLAS,
1. adoptă, în conformitate cu articolul VIII(b)(iv) din Convenţie şi cu articolul II din Protocolul din 1978 la SOLAS, amendamentele la apendicele anexei la Protocolul din 1978 la SOLAS, al căror text este prevăzut în anexa la prezenta rezoluţie;
2. stabileşte, în conformitate cu articolul VIII(b)(vi)(2)(bb) din Convenţie şi cu articolul II din Protocolul din 1978 la SOLAS, că amendamentele menţionate se vor considera ca fiind acceptate la 1 iulie 2025, cu excepţia cazului în care înainte de această dată mai mult de o treime din părţile la Protocolul din 1978 la SOLAS sau părţile ale căror flote comerciale reprezintă în total nu mai puţin de 50% din tonajul brut al flotei comerciale mondiale au notificat secretarului general obiecţiile lor la aceste amendamente;
3. invită părţile interesate să ia notă de faptul că, în conformitate cu articolul VIII(b)(vii)(2) din Convenţie şi cu articolul II din Protocolul din 1978 la SOLAS, amendamentele vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2026, după acceptarea lor în conformitate cu paragraful 2 de mai sus;
4. solicită secretarului general, în conformitate cu articolul VIII(b)(v) din Convenţie şi cu articolul II din Protocolul din 1978 la SOLAS, să transmită copii certificate ale prezentei rezoluţii şi ale textului amendamentelor cuprinse în anexă tuturor părţilor la Protocolul din 1978 la SOLAS;
5. solicită, de asemenea, secretarului general să transmită copii ale prezentei rezoluţii şi ale anexei sale membrilor Organizaţiei care nu sunt părţi la Protocolul din 1978 la SOLAS.
ANEXA 1
la Rezoluţia MSC.533(107)
AMENDAMENTE
la Protocolul din 1978 privind Convenţia internaţională din 1974
pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare
ANEXĂ
Modificări şi completări la anexa la Convenţia internaţională din 1974
pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare
APENDICE
Model de Certificat de siguranţă a echipamentului pentru navele de mărfuri
Tipul navei
1 După „Navă pentru transport gaze“ se adaugă următoarea intrare nouă:
"Navă portcontainer"
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: