Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT nr. 6 din 20 decembrie 2013  pentru modificarea si completarea Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei nr. 16/2012 privind clasificarea creditelor si plasamentelor, precum si determinarea si utilizarea ajustarilor prudentiale de valoare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REGULAMENT nr. 6 din 20 decembrie 2013 pentru modificarea si completarea Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei nr. 16/2012 privind clasificarea creditelor si plasamentelor, precum si determinarea si utilizarea ajustarilor prudentiale de valoare

EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 836 din 24 decembrie 2013
    Având în vedere prevederile art. 101 alin. (1), art. 124 şi ale art. 150 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale pct. 202 din anexa nr. 1 la Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 27/2010 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aplicabile instituţiilor de credit, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul art. 25 alin. (2) lit. a) şi al art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, precum şi al art. 420 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare,

    Banca Naţională a României emite prezentul regulament.

    ART. I
    Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 16/2012 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi determinarea şi utilizarea ajustărilor prudenţiale de valoare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 20 decembrie 2012, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. La articolul 1 alineatul (2), după litera b) se introduce o nouă literă, litera b^1), cu următorul cuprins:
    "b^1) alocarea, pe fiecare activ financiar reprezentând credit/plasament, a filtrului prudenţial determinat, la nivelul întregului portofoliu de credite/plasamente, ca diferenţă pozitivă între totalul ajustărilor prudenţiale de valoare şi totalul ajustărilor pentru depreciere alocate, la care se aplică procentul prevăzut la art. 656 alin. (3) din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit."

    2. La articolul 2, literele l) şi m) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "l) operaţiuni de înlocuire a expunerilor existente - operaţiuni desfăşurate în legătură cu expuneri aflate în portofoliu, concretizate prin noi expuneri sau prin modificarea termenilor contractuali ai acestora.
    m) active-problemă - active financiare sau grup de active financiare a căror situaţie nu poate fi considerată normală în sensul că sunt depreciate (la nivel individual sau la nivel de portofoliu pentru activele cu caracteristici similare); pentru identificarea activelor financiare sau a grupurilor de active financiare depreciate, instituţiile de credit vor avea în vedere prevederile Standardelor internaţionale de raportare financiară adoptate potrivit procedurii prevăzute la art. 6 paragraful 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate."

    3. La articolul 19 litera e), punctul 2.2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "2.2. valoarea ajustării determinată prin aplicarea procentului de ajustare colectivă la valoarea brută a fiecărui activ financiar din cadrul fiecărui grup de active financiare; procentul de ajustare colectivă este calculat ca raport între valoarea ajustărilor constituite, potrivit IFRS, la nivelul fiecărui grup de active financiare pentru care nu au fost constituite ajustări pentru depreciere la nivel individual - înregistrată în conturile de ajustări pentru deprecieri identificate la nivelul grupurilor de active financiare şi de ajustări colective pentru pierderi generate, dar neidentificate, prevăzute la secţiunea a 4-a «Ajustări pentru deprecierea creditelor/plasamentelor» din cadrul anexei nr. 1 - şi valoarea contabilă brută totală a activelor financiare din grupul respectiv."

    4. După articolul 19 se introduce un nou articol, articolul 19^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 19^1. - (1) Instituţiile de credit pot să aloce suma prevăzută la art. 19 lit. g), la care se aplică procentajul prevăzut la art. 656 alin. (3) din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 5/2013, denumită filtru prudenţial, pentru fiecare activ financiar reprezentând credit/plasament, în scopul stabilirii valorii expunerii prevăzute la art. 111 din Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 .
    (2) Exercitarea opţiunii de la alin. (1), respectiv renunţarea ulterioară la exercitarea acesteia, se realizează cu transmiterea unei notificări prealabile către Banca Naţională a României - Direcţia supraveghere.
    (3) Alocarea prevăzută la alin. (1) se realizează astfel:
    a) la nivelul individual al fiecărui activ financiar din categoria creditelor/plasamentelor, până la concurenţa sumei de acoperit reprezentând diferenţa pozitivă dintre ajustarea prudenţială de valoare aferentă expunerii respective şi alte elemente deductibile din expunere, diferenţă multiplicată la rândul ei cu procentajul prevăzut la art. 656 alin. (3) din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 5/2013;
    b) prin acoperirea sumelor de acoperit individuale ale activelor financiare menţionate grupate pe categorii, considerate în următoarea ordine: pierdere categoria 2*), pierdere categoria 1**), îndoielnic, substandard, în observaţie şi standard;
--------
    *) Pierdere categoria 2: active financiare reprezentând credite/plasamente clasificate în categoria "pierdere", în cazul cărora serviciul datoriei este mai mare de 90 de zile şi/sau în cazul cărora au fost iniţiate proceduri judiciare.
    **) Pierdere categoria 1: active financiare reprezentând credite/plasamente clasificate în categoria "pierdere", în cazul cărora serviciul datoriei este de cel mult 90 de zile şi în cazul cărora nu au fost iniţiate proceduri judiciare.

    c) în scopul realizării acoperirii de la lit. b) se au în vedere următoarele:
    (i) în cazul în care filtrul rămas de repartizat este mai mare sau egal cu totalul sumelor de acoperit din cadrul categoriei considerate, alocarea se realizează pentru fiecare dintre activele financiare din categoria respectivă, la nivelul integral al sumei de acoperit aferente activului financiar considerat;
    (ii) în cazul în care filtrul rămas de repartizat este mai mic decât totalul sumelor de acoperit din cadrul categoriei considerate, alocarea se realizează pentru fiecare dintre activele financiare din categoria respectivă, proporţional cu ponderea sumei de acoperit aferente activului financiar considerat, în totalul sumelor de acoperit aferente activelor financiare din cadrul categoriei respective."

    5. Articolul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 20. - În cazul împrumutătorilor care aplică prevederile prezentului regulament numai pentru o parte dintre credite/plasamente, aceştia vor aplica prevederile art. 19 şi 19^1 în mod corespunzător."

    6. La anexa nr. 1, secţiunea a IV-a se modifică în ceea ce priveşte denumirile conturilor, care vor avea următorul cuprins:
    - la punctul 1:
    "292 - Ajustări pentru deprecieri identificate la nivelul grupurilor de active financiare (extras)
    ...................................................................
    4932 - Ajustări pentru deprecieri identificate la nivelul grupurilor de active financiare (extras)";

    - la punctul 2:
    "192 - Ajustări pentru deprecieri identificate la nivelul grupurilor de active financiare (extras)
    ...................................................................
    292 - Ajustări pentru deprecieri identificate la nivelul grupurilor de active financiare (extras)
    ...................................................................
    4932 - Ajustări pentru deprecieri identificate la nivelul grupurilor de active financiare (extras)";

    - la punctul 3:
    "192 - Ajustări pentru deprecieri identificate la nivelul grupurilor de active financiare (extras)".

    ART. II
    Prevederile art. 191 se aplică de la data de 1 ianuarie 2014.
    ART. III
    La data de 1 ianuarie 2014 următoarele prevederi ale Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 16/2012 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi determinarea şi utilizarea ajustărilor prudenţiale de valoare, se abrogă:
    a) art. 1 alin. (2) lit. c) şi d);
    b) art. 2 lit. t);
    c) art. 19 lit. h);
    d) art. 22.

           Preşedintele Consiliului de administraţie
               al Băncii Naţionale a României,
                  Mugur Constantin Isărescu

    Bucureşti, 20 decembrie 2013.
    Nr. 6.

                         --------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Nuri
15 Iulie 2015
codec included in the DVD setup not to play no to rerocd accept for the .DV tag for projects. This was the grossest NIX install ever, I had a Pile of PCMCIA Wireless cards and it took 5 of them to find one that worked and why? So I could go out on the net and download what seemed like a boat load of codecs that didn't work!!! WHATTT A FFFFFARKIN JOKE!!! Seems as though the Audio end of things show more promise, but realy people it should be Labeled Ubuntu-Music Man or something like that because Video editing with this is like trying to make babies with the Neanderthol Man It is the biggest pile of Bovine Scatology I have ever seen in my Networking career.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016