Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 8 iunie 2007  de organizare si functionare a Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REGULAMENT din 8 iunie 2007 de organizare si functionare a Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate

EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 412 din 20 iunie 2007

I. Prevederi generale
ART. 1
Atribuţiile prevãzute în sarcina autoritãţii fiscale centrale, conform prevederilor titlului VII "Accize şi alte taxe speciale" din <>Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale <>Hotãrârii Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a <>Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, aferente titlului VII "Accize şi alte taxe speciale", se realizeazã prin intermediul Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, denumitã în continuare Comisia, structurã interdepartamentalã care îşi desfãşoarã activitatea în sediul Ministerului Economiei şi Finanţelor.
ART. 2
Activitatea curentã a Comisiei se realizeazã prin intermediul direcţiei de specialitate cu atribuţii de autorizare din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor.
ART. 3
(1) Comisia îşi desfãşoarã activitatea şi poate lua hotãrâri în prezenţa a cel puţin 5 dintre membrii sãi.
(2) Deciziile Comisiei sunt obligatorii pentru toţi operatorii de produse supuse accizelor armonizate - persoane juridice, asociaţii familiale şi persoane fizice autorizate -, care desfãşoarã activitãţile prevãzute la titlul VII "Accize şi alte taxe speciale" din <>Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, pe teritoriul României.
II. Organizarea şedinţelor de lucru ale Comisiei
ART. 4
(1) Comisia se întruneşte, de regulã, de douã ori pe lunã, pentru analiza situaţiilor care impun luarea unei decizii.
(2) Comisia va fi convocatã de preşedintele sau vicepreşedintele acesteia, inclusiv la propunerea direcţiei de specialitate cu atribuţii de autorizare din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor.
ART. 5
(1) Direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor va pune la dispoziţia membrilor Comisiei, cu cel puţin douã zile lucrãtoare înainte, ordinea de zi şi documentaţiile aferente.
(2) Documentaţia constã, în principal, în:
a) solicitãri în vederea autorizãrii, susţinute de actele necesare;
b) sesizãri primite de la organele cu atribuţii de control;
c) sesizãri din partea operatorilor economici etc.
ART. 6
(1) Întreaga documentaţie va fi prezentatã în plenul Comisiei.
(2) Fiecare documentaţie va fi prezentatã printr-o notã care va cuprinde propunerea de soluţionare formulatã de direcţia de specialitate din Ministerul Economiei şi Finanţelor şi va fi semnatã de cãtre directorul acesteia sau de înlocuitorul sãu, dupã caz.
ART. 7
(1) Comisia va analiza fiecare documentaţie transmisã, cu respectarea prevederilor prezentului regulament şi a legislaţiei în vigoare.
(2) Direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor sau Comisia are dreptul de a solicita orice alte documente, declaraţii sau informaţii atât de la operatorii economici solicitanţi, cât şi de la alţi operatori economici ori instituţii ale statului.
(3) Comisia va respinge orice solicitare de autorizare în situaţia în care nu sunt întrunite elementele de admitere a acesteia.
ART. 8
(1) Deciziile vor fi luate de cãtre Comisie cu votul majoritãţii simple din numãrul membrilor prezenţi şi vor fi validate prin semnarea de cãtre toţi membrii prezenţi a procesului-verbal în care sunt menţionate acestea.
(2) Deciziile se semneazã de cãtre preşedintele sau de cãtre vicepreşedintele acesteia.
ART. 9
(1) La şedinţele Comisiei participã şeful serviciului de specialitate şi un expert din cadrul aceluiaşi serviciu, care va consemna într-un registru de procese-verbale aspectele analizate şi toate deciziile adoptate în cadrul şedinţei.
(2) La lucrãrile Comisiei vor fi invitaţi, dupã caz, câte un reprezentant din partea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale, precum şi câte un reprezentant al patronatelor producãtorilor de produse accizabile sau al depozitarilor de astfel de produse, legal înfiinţate, punctele de vedere exprimate de aceşti reprezentanţi în cadrul lucrãrilor Comisiei având caracter consultativ.
(3) Reprezentanţii asociaţiilor profesionale sau patronale în domeniu participã la analiza cazurilor supuse dezbaterilor Comisiei, dar nu vor participa la luarea deciziei de cãtre membrii Comisiei.
III. Deciziile Comisiei
ART. 10
(1) Deciziile Comisiei sunt acte administrative emise numai în formã scrisã.
(2) Deciziile cuprind urmãtoarele elemente:
a) denumirea Comisiei;
b) data la care a fost emisã;
c) datele de identificare ale operatorului de produse accizabile supuse accizelor armonizate;
d) obiectul actului administrativ;
e) motivele de fapt;
f) temeiul de drept;
g) numele şi semnãtura preşedintelui sau vicepreşedintelui Comisiei, dupã caz;
h) ştampila Comisiei;
i) posibilitatea de a fi contestatã, calea de atac şi termenul în care aceasta poate fi exercitatã.
ART. 11
(1) Decizia trebuie comunicatã operatorului de produse accizabile supuse accizelor armonizate cãruia îi este destinatã.
(2) Comunicarea deciziei se realizeazã astfel:
a) prin prezentarea operatorului de produse accizabile supuse accizelor armonizate sau a persoanei împuternicite de cãtre acesta, dupã caz, la sediul autoritãţii fiscale centrale ori teritoriale, dupã caz, şi primirea actului administrativ de cãtre acesta sub semnãturã, data comunicãrii fiind data ridicãrii sub semnãturã a actului;
b) prin remiterea, sub semnãturã, a actului administrativ de cãtre persoanele împuternicite de organele fiscale teritoriale, data comunicãrii fiind data remiterii sub semnãturã a actului;
c) prin poştã, la domiciliul fiscal al operatorului de produse supuse accizelor armonizate sau al persoanei împuternicite de cãtre acesta, dupã caz, cu scrisoare recomandatã cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt: fax, e-mail, dacã se asigurã transmiterea textului actului administrativ şi confirmarea primirii acestuia, data comunicãrii fiind data confirmãrii primirii actului administrativ;
d) prin publicitate.
(3) În cazul în care comunicarea deciziei nu a fost posibilã potrivit dispoziţiilor prevãzute la alin. (2) lit. a)-c), se va recurge la comunicarea prin publicitate, prin afişarea la sediul organului fiscal teritorial de care aparţine operatorul de produse accizabile supuse accizelor armonizate a unei copii a deciziei emise pe numele acestuia. Decizia se considerã comunicatã în termen de 15 zile de la data afişãrii.
ART. 12
Decizia produce efecte din momentul în care este comunicatã operatorului de produse accizabile supuse accizelor armonizate sau persoanei împuternicite de cãtre acesta, dupã caz, ori la o datã ulterioarã menţionatã în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
ART. 13
Lipsa unuia dintre elementele deciziei referitoare la calitatea persoanei care semneazã actul administrativ, numele şi prenumele ori denumirea operatorului de produse supuse accizelor armonizate, a obiectului actului administrativ sau a semnãturii preşedintelui ori vicepreşedintelui Comisiei atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se constatã de instanţa judecãtoreascã de contencios administrativ în condiţiile legii.
ART. 14
Comisia poate îndrepta erorile materiale din decizie din oficiu sau la cererea operatorului de produse supuse accizelor armonizate ori a persoanei împuternicite de cãtre acesta, dupã caz. Decizia corectatã se va comunica operatorului de produse supuse accizelor armonizate sau persoanei împuternicite de cãtre acesta, dupã caz, potrivit legii.
ART. 15
(1) Împotriva deciziei Comisiei se poate formula plângere prealabilã în condiţiile <>art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 .
(2) Plângerea prealabilã formulatã împotriva deciziei Comisiei, în condiţiile prezentului regulament, este calea administrativã de atac prin care se solicitã autoritãţii publice emitente reexaminarea deciziei.
ART. 16
În situaţia în care operatorul de produse supuse accizelor armonizate sau persoana împuternicitã de cãtre acesta, dupã caz, contestã decizia de suspendare, revocare ori anulare a autorizaţiei sau orice alte decizii emise de Comisie, efectul deciziei se suspendã de drept pânã la soluţionarea contestaţiei de cãtre Comisie în cadrul procedurii prealabile prevãzute de legislaţia în domeniu.
ART. 17
(1) Plângerea prealabilã se formuleazã în scris şi va cuprinde:
a) datele de identificare ale contestatarului;
b) obiectul plângerii prealabile;
c) motivele de fapt şi de drept;
d) dovezile pe care se întemeiazã;
e) semnãtura contestatarului sau a împuternicitului acestuia, precum şi ştampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calitãţii de împuternicit al contestatarului, persoanã fizicã sau juridicã, se face potrivit legii.
(2) Plângerea prealabilã se depune la Registratura generalã a Ministerului Economiei şi Finanţelor, în termenele prevãzute la <>art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 .
(3) În cazul în care plângerea prealabilã este depusã la un organ necompetent din cadrul autoritãţii fiscale, aceasta va fi înaintatã, în termen de 5 zile de la data primirii, autoritãţii fiscale centrale, respectiv direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor.
ART. 18
Plângerea prealabilã poate fi retrasã de cotestatar pânã la soluţionarea acesteia. Comisia va comunica contestatarului decizia prin care se ia act de renunţarea la plângerea prealabilã.
ART. 19
(1) În soluţionarea plângerii prealabile, Comisia se pronunţã prin decizie.
(2) Decizia emisã în soluţionarea plângerii prealabile este definitivã în sistemul cãilor administrative de atac.
ART. 20
(1) Decizia de soluţionare a plângerii prealabile se emite în formã scrisã şi va cuprinde: preambulul, considerentele şi dispozitivul.
(2) Preambulul cuprinde: denumirea Comisiei, numele şi prenumele sau denumirea contestatarului, domiciliul fiscal al acestuia, numãrul de înregistrare a plângerii prealabile la direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor şi obiectul cauzei.
(3) Considerentele cuprind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea Comisiei în emiterea deciziei.
(4) Dispozitivul cuprinde soluţia pronunţatã, calea de atac şi termenul în care aceasta poate fi exercitatã.
(5) Decizia se semneazã de cãtre preşedintele sau vicepreşedintele Comisiei, dupã caz.
ART. 21
(1) În soluţionarea plângerii prealabile, Comisia va verifica motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii deciziei atacate. Analiza plângerii prealabile se face în raport cu susţinerile formulate de contestatar, cu dispoziţiile legale invocate de acesta şi cu documentele existente la dosarul cauzei. Soluţionarea plângerii prealabile se face în limitele sesizãrii.
(2) Comisia poate solicita, pentru lãmurirea cauzei, punctul de vedere al direcţiilor de specialitate din cadrul ministerelor sau al altor instituţii şi autoritãţi.
(3) Prin soluţionarea plângerii prealabile nu se poate crea o situaţie mai grea contestatarului în propria cale de atac.
(4) Contestatarul, intervenienţii sau împuterniciţii acestora pot sã depunã probe noi în susţinerea cauzei.
(5) Comisia se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedurã şi asupra celor de fond, iar când se constatã cã acestea sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei.
ART. 22
(1) Prin decizie, plângerea prealabilã va putea fi admisã, în totalitate sau în parte, ori respinsã.
(2) În cazul admiterii plângerii prealabile se decide, dupã caz, anularea totalã sau parţialã a actului atacat.
(3) Dacã se constatã neîndeplinirea unei condiţii procedurale la învestirea Comisiei cu soluţionarea plângerii prealabile, aceasta va fi respinsã fãrã a se proceda la analiza pe fond a cauzei.
(4) Plângerea prealabilã nu poate fi respinsã dacã poartã o denumire greşitã.
ART. 23
(1) Decizia privind soluţionarea plângerii prealabile se comunicã contestatarului în formã scrisã, în condiţiile prevãzute la art. 11.
(2) Deciziile emise în soluţionarea plângerilor prealabile pot fi atacate la instanţa judecãtoreascã de contencios administrativ competentã.

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016