Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 7 noiembrie 2008  de receptie in faza unica a lucrarilor de constructii si instalatii aferente acestora la obiectivul Palatul Parlamentului    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REGULAMENT din 7 noiembrie 2008 de receptie in faza unica a lucrarilor de constructii si instalatii aferente acestora la obiectivul Palatul Parlamentului

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 779 din 20 noiembrie 2008

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
(1) Recepţia în fazã unicã a lucrãrilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora se constituie ca o componentã a sistemului calitãţii în construcţii, prevãzut prin <>Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificãrile ulterioare, şi este instrumentul prin care investitorul declarã cã acceptã şi preia lucrãrile, cu sau fãrã rezerve.
(2) Recepţia în fazã unicã, prevãzutã în prezentul regulament, se aplicã exclusiv la recepţia spaţiilor existente finalizate, aflate în exploatare în cadrul obiectivului Palatul Parlamentului.
(3) Recepţia în fazã unicã se realizeazã etapizat, prin grija investitorului, dupã cum urmeazã:
a) etapa I - pe obiecte sau pãrţi de obiect, delimitate şi identificate corespunzãtor stadiilor fizice consemnate la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, înscrise în programul general de recepţie;
b) etapa a II-a - pe obiectivul Palatul Parlamentului, corespunzãtor tuturor spaţiilor ce se supun procedurii de recepţie, şi constã din consemnarea proceselor-verbale de recepţie în fazã unicã, corespunzãtor tuturor obiectelor sau pãrţilor de obiect recepţionate.
ART. 2
În sensul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificaţii:
a) recepţia în fazã unicã a lucrãrilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora - actul prin care investitorul declarã cã acceptã şi preia, cu sau fãrã rezerve, spaţiile existente finalizate aflate în exploatare în clãdirea Palatului Parlamentului, delimitate în obiecte şi/sau pãrţi de obiect ca unitãţi spaţial-funcţionale distincte, inclusiv însumarea acestora în cadrul obiectivului Palatul Parlamentului;
b) obiectiv - suma planimetricã şi spaţialã a tuturor spaţiilor şi instalaţiilor funcţionale ce alcãtuiesc Palatul Parlamentului - care se supun procedurii de recepţie - şi se compune din obiecte şi/sau pãrţi de obiect delimitate dupã criterii spaţial-funcţionale;
c) obiecte/pãrţi de obiect care se supun procedurii de recepţie - pãrţi ale obiectivului delimitate pe criterii de funcţionabilitate distinctã în cadrul ansamblului acestuia, ca unitãţi spaţial-funcţionale de sine stãtãtoare - sãli, corpuri de clãdire, etaje, zone din cadrul acestora, instalaţii speciale de ascensoare, climatizare etc. Delimitarea şi identificarea obiectelor/pãrţilor de obiect se fac planimetric şi/sau spaţial, pe baza documentaţiilor de specialitate întocmite corespunzãtor stadiilor fizice consemnate la data intrãrii în vigoare a prezentei legi. Obiectele sau pãrţile de obiect se înscriu în programul general de recepţie;
d) cartea tehnicã a construcţiei - ansamblul documentelor tehnice referitoare la proiectarea, execuţia, recepţia, exploatarea şi urmãrirea comportãrii în exploatare a construcţiei şi a instalaţiilor aferente acesteia, cuprinzând toate datele, documentele şi evidenţele necesare pentru identificarea şi determinarea stãrii tehnice/fizice a construcţiei şi a evoluţiei acesteia în timp. În mãsura în care unele dintre documentele menţionate nu existã în arhiva tehnicã a investitorului, acestea vor putea fi înlocuite cu relevee, expertize tehnice ori cu documentaţiile întocmite în scopul delimitãrii pe obiecte/pãrţi de obiecte, în vederea efectuãrii recepţiei în fazã unicã a obiectivului Palatul Parlamentului;
e) investitor - Camera Deputaţilor, prin Secretariatul general - în numele proprietarului de drept - statul român - exercitã prerogativele de gestionare a obiectivului de investiţii Palatul Parlamentului.

CAP. II
Recepţia în fazã unicã pe obiect/parte de obiect

ART. 3
(1) Având în vedere importanţa excepţionalã, gradul de risc sub aspectul siguranţei în exploatare, destinaţia, modul de utilizare, complexitatea şi volumul lucrãrilor care fac obiectul recepţiei, comisia de recepţie în fazã unicã va fi alcãtuitã din cel puţin 11 membri, numãrul de specialişti fiind de minimum 5.
(2) Comisia de recepţie se numeşte de cãtre investitor şi este alcãtuitã, obligatoriu, din reprezentanţi ai investitorului şi ai Senatului, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţã şi ai Primãriei Generale a Municipiului Bucureşti. Ceilalţi membri vor fi specialişti în domeniu, atraşi în comisie la recomandarea asociaţiilor profesionale din domeniul construcţiilor şi al instalaţiilor pentru construcţii.
(3) Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţã în comisia de recepţie se numesc la propunerea conducãtorilor acestei instituţii, prin ordin. Numele persoanelor desemnate se comunicã în scris investitorului, în intervalul de timp de la primirea solicitãrii pânã la data întrunirii comisiei de recepţie.
(4) Pentru recepţia lucrãrilor aferente spaţiilor care sunt clasificate ca informaţii secret de stat se numeşte o comisie de recepţie specialã, care este formatã din specialişti deţinãtori ai certificatului Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat.
ART. 4
(1) În scopul constituirii/completãrii cãrţii tehnice a construcţiei Palatul Parlamentului, în vederea efectuãrii recepţiei prevãzute la art. 1 din prezentul regulament, prin grija investitorului se va proceda la reconstituirea arhivei tehnice conţinând documentaţiile tehnico-economice pentru execuţia lucrãrilor.
(2) Pentru reconstituirea arhivei tehnice, potrivit prevederilor alin. (1), persoanele fizice şi juridice implicate înainte şi dupã anul 1990 în activitatea de proiectare şi de execuţie a obiectivului Palatul Parlamentului, care deţin pãrţi din aceste documentaţii, vor preda investitorului, în original, în termen de 60 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentului regulament, întreaga documentaţie pe care o deţin.
ART. 5
(1) Investitorul va comunica data stabilitã pentru începerea recepţiei, cu maximum 30 de zile calendaristice înainte, urmãtoarelor persoane sau instituţii:
a) membrilor comisiei de recepţie;
b) proiectantului/proiectanţilor identificabili;
c) executantului/executanţilor identificabili;
d) Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţã;
e) Inspectoratului de Stat în Construcţii.
(2) Pentru instalaţiile speciale de ridicat - ascensoare - sau sub presiune se va coopta în comisie reprezentantul numit al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat.
(3) Reprezentanţii proiectantului, ai executantului şi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii nu fac parte din comisia de recepţie, aceştia având calitatea de invitat.
(4) Proiectanţii identificabili au obligaţia de a întocmi un raport cuprinzând punctul de vedere asupra executãrii lucrãrilor, care va fi prezentat comisiei de recepţie.
ART. 6
Administratorii Palatului Parlamentului din componenţa secretariatelor generale ale Camerei Deputaţilor şi Senatului întocmesc şi prezintã în faţa comisiei de recepţie punctele de vedere privind execuţia, stadiul fizic şi valorile de inventar ale construcţiei, probate cu documentele existente.
ART. 7
(1) Comisia de recepţie se întruneşte la data, ora şi locul fixate, iar preşedintele acesteia, numit de investitor, stabileşte programul dupã care se va desfãşura recepţia.
(2) Comisia de recepţie poate funcţiona numai în prezenţa a cel puţin douã treimi din membrii numiţi ai acesteia. Hotãrârile comisiei se iau cu majoritate simplã.
(3) În cazul în care comisia nu întruneşte cvorumul prevãzut la alin. (2), preşedintele poate fixa un nou termen în vederea efectuãrii recepţiei, termen ce nu va depãşi 4 zile lucrãtoare de la data fixatã iniţial.
(4) În vederea desfãşurãrii în bune condiţii a recepţiei, investitorul va pune la dispoziţie comisiei de recepţie documentaţia de execuţie, precum şi, în lipsa acesteia, documentele şi explicaţiile care îi sunt necesare şi de care acesta dispune.
ART. 8
(1) Comisia de recepţie examineazã în mod obligatoriu:
a) respectarea condiţiilor de execuţie impuse de autoritãţile competente, comunicate, prin grija beneficiarului, prin documentele recepţiei;
b) conformitatea execuţiei lucrãrilor cu cerinţele esenţiale de calitate, conform legii;
c) referatul de prezentare întocmit de administrator cu privire la modul în care au fost executate lucrãrile;
d) terminarea tuturor lucrãrilor, pe stadii fizice, prevãzute în referatul de prezentare, precum şi în documentele constitutive ale cãrţii tehnice a construcţiei, aflate în pãstrare la investitor. În cazurile în care existã dubii asupra înscrisurilor din documentele prezentate, în raport cu cartea tehnicã a construcţiei, comisia poate cere expertize, alte documente, încercãri suplimentare, probe şi alte teste;
e) referatul administratorului privind comportarea în exploatare a construcţiei şi a instalaţiilor aferente pe perioada de la preluare şi pânã în prezent, inclusiv evidenţierea viciilor identificate şi a modului de remediere a acestora;
f) valoarea investiţiei înregistratã în documentele contabile, corespunzãtor stadiilor fizice care se recepţioneazã.
(2) Examinarea se efectueazã, în toate cazurile, prin cercetarea vizualã a construcţiei şi a spaţiilor care se recepţioneazã, precum şi prin analizarea documentelor existente, inclusiv a celor conţinute în cartea tehnicã a construcţiei.
(3) Comisia de recepţie poate cere, în cazuri foarte bine justificate şi/sau în cazul apariţiei unor vicii, efectuarea de încercãri şi expertize.
ART. 9
La terminarea examinãrii, comisia consemneazã observaţiile şi concluziile în procesul-verbal de recepţie, care cuprinde, în mod obligatoriu, valoarea înregistratã a obiectului/pãrţii de obiect, conform modelului prevãzut în anexa nr. 1 la regulament, şi îl înainteazã, în termen de 3 zile lucrãtoare, investitorului, împreunã cu recomandarea de admitere, cu sau fãrã obiecţii, a recepţiei, amânarea sau respingerea acesteia.
ART. 10
Comisia de recepţie recomandã admiterea recepţiei în cazul în care nu existã obiecţii sau cele care s-au consemnat nu sunt de naturã sã afecteze utilizarea lucrãrii conform destinaţiei sale.
ART. 11
Comisia de recepţie recomandã amânarea recepţiei, atunci când:
a) se constatã lipsa sau neterminarea unor lucrãri ce afecteazã siguranţa în exploatare a construcţiei, în conformitate cu cerinţele esenţiale;
b) construcţia prezintã vicii a cãror remediere este de duratã şi care, dacã nu ar fi fãcute, ar diminua considerabil utilizarea lucrãrii;
c) existã, în mod justificat, dubii cu privire la calitatea lucrãrilor şi este nevoie de încercãri de orice fel pentru a le clarifica.
ART. 12
Comisia de recepţie recomandã respingerea recepţiei dacã se constatã vicii care nu pot fi înlãturate şi care, prin natura lor, împiedicã îndeplinirea uneia sau a mai multor cerinţe esenţiale, caz în care se impun expertize, reproiectãri, refaceri de lucrãri etc., sau dacã nu se respectã una ori mai multe dintre cerinţele esenţiale.
ART. 13
Absenţa executantului de la recepţie nu constituie motiv pentru amânarea şi/sau anularea actului de recepţie. În cazul în care executantul nu se prezintã la recepţie sau nu este identificabil, investitorul poate solicita asistenţã pentru recepţie unui expert tehnic neutru, atestat potrivit legii, care sã consemneze, separat de procesul-verbal, starea de fapt constatatã.
ART. 14
Situaţiile de absenţã a unor persoane sau delegaţi convocaţi se consemneazã în procesul-verbal de recepţie.
ART. 15
Preşedintele comisiei de recepţie prezintã investitorului procesul-verbal de recepţie, cu observaţiile participanţilor şi cu recomandarea comisiei. Pe baza procesuluiverbal de recepţie, investitorul hotãrãşte admiterea, amânarea sau respingerea recepţiei.
ART. 16
(1) În cazul în care, pentru un obiect sau o parte de obiect, comisia de recepţie recomandã admiterea cu obiecţii, în procesul-verbal de recepţie se vor indica în mod expres acele lipsuri/deficienţe care trebuie sã fie remediate şi se vor propune mãsuri pentru înlãturarea neregulilor semnalate. În aceastã situaţie, recepţia în fazã unicã pentru acel obiect sau acea parte de obiect se considerã suspendatã pânã la recepţia lucrãrilor de remediere necesare.
(2) Lucrãrile de remediere şi termenele necesare pentru eliminarea lipsurilor/deficienţelor prevãzute la alin. (1) se stabilesc pe bazã de contract de achiziţii publice de lucrãri, în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar executarea acestora nu va depãşi 90 de zile calendaristice de la data recepţiei, cu excepţia cazului în care, din cauza condiţiilor climatice, trebuie fixat alt termen.
(3) Dupã executarea lucrãrilor de remediere, în decurs de maximum 15 zile calendaristice, investitorul va organiza recepţia acestora în conformitate cu procedura recepţiei la terminarea lucrãrilor, potrivit legislaţiei în vigoare.
(4) Dupã recepţia la terminarea lucrãrilor de remediere, investitorul va organiza finalizarea recepţiei obiectului/pãrţii de obiect, potrivit procedurii recepţiei în faza unicã.
ART. 17
Data recepţiei este cea în care investitorul hotãrãşte admiterea acesteia, pe baza recomandãrii comisiei de recepţie.
ART. 18
Investitorul preia lucrarea la data prevãzutã la art. 17, cu excepţia cazului în care recepţia este suspendatã, amânatã sau respinsã, dupã caz.
ART. 19
(1) Pentru pãrţile din lucrare, obiecte/pãrţi de obiect, care nu se supun recepţiei, se încheie un proces-verbal de preluare de cãtre investitor, în care se consemneazã starea pãrţii de lucrare în cauzã, mãsurile de conservare, precum şi cele de protecţie privind desfãşurarea în siguranţã a activitãţii.
(2) Procesul-verbal de preluare încheiat în aceste condiţii nu echivaleazã cu un proces-verbal de recepţie pentru partea de lucrare în cauzã.
(3) Toate riscurile şi pericolele pentru partea preluatã trec asupra investitorului, cu excepţia viciilor ascunse şi a celor decurgând din executarea necorespunzãtoare.
(4) Investitorul poate cere înscrierea în procesul-verbal de recepţie ce se va întocmi la terminarea lucrãrii în întregime a viciilor pe care le-a constatat cu ocazia preluãrii şi le-a consemnat în procesul-verbal respectiv. Pentru partea de lucrare preluatã de investitor, perioada de garanţie pentru viciile care nu ţin de siguranţa construcţiei începe de la data terminãrii remedierilor.

CAP. III
Recepţia în fazã unicã pe obiectiv

ART. 20
Recepţia în fazã unicã în etapa a II-a pentru obiectivul supus recepţiei se convoacã de cãtre investitor, în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la finalizarea tuturor procedurilor de recepţie în fazã unicã pe obiecte/pãrţi de obiecte.
ART. 21
Comisia de recepţie în fazã unicã în etapa a II-a se întruneşte la data, ora şi locul fixate şi examineazã urmãtoarele:
a) procesele-verbale de recepţie în fazã unicã, corespunzãtor tuturor obiectelor/pãrţilor de obiect recepţionate, cu propunerea de admitere a recepţiei;
b) documentele privind finalizarea lucrãrilor de remediere, dupã caz;
c) referatul investitorului privind comportarea construcţiei/pãrţilor de construcţie şi a instalaţiilor aferente în exploatare pe perioada de la preluare pânã la recepţie.
ART. 22
La terminarea recepţiei în fazã unicã în etapa a II-a, comisia consemneazã observaţiile şi concluziile în procesul-verbal final de recepţie, conform modelului prevãzut în anexa nr. 2, pe care îl înainteazã investitorului, în termen de 3 zile lucrãtoare, împreunã cu recomandarea de admitere, cu sau fãrã obiecţii, a recepţiei.
ART. 23
(1) Data finalã a recepţiei este data notificãrii de cãtre investitor a hotãrârii comisiei de recepţie în fazã unicã în etapa a II-a, cu propunerea de admitere a recepţiei.
(2) Dupã aceastã datã, toate recepţiile ce se vor efectua la spaţiile - obiectele/pãrţile de obiect - încã nefinalizate în cadrul obiectivului Palatul Parlamentului vor urma procedurile prevãzute de legislaţia în vigoare privind recepţia lucrãrilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora.

CAP. IV
Dispoziţii finale

ART. 24
(1) Cheltuielile de orice naturã aferente activitãţii comisiei de recepţie cad în sarcina investitorului.
(2) Membrii comisiei de recepţie, alţii decât cei care îndeplinesc o sarcinã de serviciu, pot fi angajaţi prin contract de prestãri de servicii de cãtre investitor, dupã caz.
(3) Cheltuielile aferente încercãrilor necesare în procedura de recepţie se plãtesc de cãtre investitor. În situaţiile în care, în urma rezultatelor nefavorabile ale încercãrilor, se stabileşte o culpã, cheltuielile respective se suportã de partea în culpã.
(4) Cheltuielile aferente expertizei sau plãţii asistenţei unui expert se efectueazã de investitor. În situaţiile în care, în urma rezultatelor expertizei, se stabileşte o culpã, cheltuielile respective se suportã de partea în culpã.
ART. 25
Dacã pãrţile nu ajung la încheierea pe cale amiabilã a procesului-verbal de recepţie, acestea se pot adresa instanţei judecãtoreşti competente.
ART. 26
Procesele-verbale de recepţie, încheiate corespunzãtor pãrţilor de obiect, obiectelor sau obiectivului, dupã caz, se difuzeazã, prin grija investitorului:
a) proiectantului/proiectanţilor identificabil/identificabili;
b) executantului/executanţilor identificabil/identificabili;
c) Primãriei Generale a Municipiului Bucureşti, emitent al autorizaţiei de construire;
d) organului administraţiei financiare locale;
e) administratorilor pãrţilor de obiect, obiectelor sau obiectivului, dupã caz.
ART. 27
(1) Documentaţiile de execuţie şi documentele privind execuţia lucrãrilor, existente în arhiva investitorului, precum şi procesele-verbale de recepţie în fazã unicã, împreunã cu documentele aferente, se constituie în cartea tehnicã a construcţiei.
(2) Cartea tehnicã a construcţiei se alcãtuieşte potrivit normelor şi modelului prevãzute în anexa nr. 3 şi se pãstreazã de investitor pe toatã durata existenţei construcţiei, cu excepţia documentelor şi a documentaţiilor clasificate ca secret de stat, potrivit legii, care vor fi pãstrate potrivit prevederilor legale.
ART. 28
Anexele nr. 1-3 şi 3a) fac parte integrantã din prezentul regulament.

ANEXA 1
-------
la regulament
-------------

INVESTITOR: CAMERA DEPUTAŢILOR
Obiectiv de investiţii: Palatul Parlamentului

PROCES-VERBAL
Recepţia în fazã unicã pe obiect/parte de obiect

Nr. ...../.........

Privind lucrarea ..........................................., executatã în cadrul Contractului nr. ......... din .........., încheiat între ............................. şi ................ pentru lucrãrile de ...................................
1. Lucrãrile la construcţia obiectivului au fost demarate în baza Notei nr. 2.073 din 22 mai 1982 a Cancelariei fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român, în condiţii derogatorii speciale, şi au fost continuate în baza Autorizaţiei de construire nr. 9L din 12 septembrie 1990, eliberatã de Primãria Municipiului Bucureşti, cu termen de execuţie nespecificat.
2. Comisia de recepţie, constituitã prin Ordinul nr. ............. din ................ al Secretarului general al Camerei Deputaţilor, formatã din: ...........(nume şi prenume).........(calitatea)..............(instituţia reprezentatã)................ şi-a desfãşurat activitatea în perioada ....................... .
3. Au mai participat la recepţie:
..........(nume şi prenume)...........(calitatea).........(instituţia reprezentatã).....................
4. Constatãrile comisiei de recepţie:
4.1. Documentaţia scrisã şi desenatã, prezentatã şi analizatã, este cuprinsã în anexã.
4.2. Stadiul fizic al lucrãrilor supuse recepţiei este menţionat în anexã.
4.3. Lucrãrile de remedieri necesar a fi executate sunt cuprinse în anexã.
4.4. Valoarea declaratã a investiţiei este de ............. lei.
5. Comisia de recepţie, în urma constatãrilor fãcute, propune:
..................................................................
..................................................................
..................................................................
6. Comisia de recepţie motiveazã propunerea fãcutã astfel:
..................................................................
..................................................................
..................................................................
7. Comisia de recepţie recomandã urmãtoarele:
..................................................................
..................................................................
..................................................................
8. Prezentul proces-verbal, conţinând ... file şi ... anexe numerotate, care fac parte integrantã din prezentul proces-verbal de recepţie în fazã unicã, cu un total de ... file, a fost încheiat astãzi, ............ în ...... exemplare, în Palatul Parlamentului.


Comisia de recepţie*) Invitaţi*)
Preşedinte: .......................
...................................
Membri: ...........................
...................................
...........................
...................................
...........................
...................................
...........................


----------
*) Numele, prenumele şi semnãtura.


ANEXA 2
-------
la regulament
-------------

INVESTITOR: CAMERA DEPUTAŢILOR
Obiectiv de investiţii: Palatul Parlamentului

PROCES-VERBAL
Recepţia în fazã unicã pe obiectiv

Nr. ...../........

Privind lucrarea .........................., executatã în cadrul Contractului nr. .................... din ......................, încheiat între ............ şi .................... pentru lucrãrile de ...................................
1. Lucrãrile la construcţia obiectivului au fost demarate în baza Notei nr. 2.073 din 22 mai 1982 a Cancelariei fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român, în condiţii derogatorii speciale, şi au fost continuate în baza Autorizaţiei de construire nr. 9L din 12 septembrie 1990, eliberatã de Primãria Municipiului Bucureşti, cu termen de execuţie nespecificat.
2. Comisia de recepţie, constituitã prin Ordinul nr. ............... din ............ al Secretarului general al Camerei Deputaţilor, formatã din: ..........(nume şi prenume)........(calitatea)...........(instituţia reprezentatã)............ şi-a desfãşurat activitatea în perioada ................. .
3. Au mai participat la recepţie:
............(nume şi prenume)...........(calitatea)............(instituţia reprezentatã)................
4. Constatãrile comisiei de recepţie:
4.1. Documentaţiile scrise şi desenate sunt cuprinse în cartea tehnicã a obiectivului pentru fiecare obiect/parte de obiect.
4.2. Centralizatorul spaţiilor/lucrãrilor recepţionate în fazã unicã în etapa I, cu suprafeţele şi valorile corespunzãtoare fiecãrui obiect/parte de obiect în parte, sunt cuprinse în anexa la prezentul proces-verbal.
4.3. Borderoul centralizator, precum şi lista tuturor proceselor-verbale de recepţie în fazã unicã pe obiect/pãrţi de obiect - etapa I - sunt cuprinse în lista-anexã.
4.4. Valoarea declaratã a obiectivului Palatul Parlamentului, rezultatã în urma recepţiei în fazã unicã, este de ........ lei.
5. Comisia de recepţie, în urma constatãrilor fãcute, propune:
..................................................................
..................................................................
6. Comisia de recepţie motiveazã propunerea fãcutã astfel:
..................................................................
..................................................................
7. Comisia de recepţie recomandã urmãtoarele:
..................................................................
..................................................................
8. Prezentul proces-verbal, conţinând ........ file şi ...... anexe numerotate, care fac parte integrantã din prezentul procesverbal de recepţie în fazã unicã, cu un total de ....... file, a fost încheiat astãzi, ............, în ... exemplare, în Palatul Parlamentului.


Comisia de recepţie*) Invitaţi*)
Preşedinte: .......................
...................................
Membri: ...........................
...................................
...........................
...................................
...........................
...................................
...........................


----------
*) Numele, prenumele şi semnãtura.


ANEXA 3
-------
la regulament
-------------

CARTEA TEHNICĂ A CONSTRUCŢIEI
Centralizatorul pieselor cuprinse în cartea tehnicã a construcţiei

1. Fişa de date sintetice
2. Capitolul A*): Documentaţia privind proiectarea
3. Capitolul B*): Documentaţia privind execuţia
4. Capitolul C*): Documentaţia privind recepţia
5. Capitolul D*): Documentaţia privind exploatarea, repararea, întreţinerea şi urmãrirea comportãrii în exploatare
6. Jurnalul evenimentelor**)
Capitolul A*) Documentaţia privind proiectarea
................................................................
................................................................
Capitolul B*) Documentaţia privind execuţia
................................................................
................................................................
Capitolul C*) Documentaţia privind recepţia
................................................................
................................................................
Capitolul D*) Documentaţia privind exploatarea, întreţinerea, repararea şi urmãrirea comportãrii în exploatare
................................................................
................................................................
-------------
*) Se vor include, pe capitole, borderourile generale ale dosarelor documentaţiei de bazã şi copiile borderourilor cu cuprinsul fiecãrui dosar în parte.
**) Documentaţiile care compun Jurnalul evenimentelor sunt documentele tehnice referitoare la proiectarea, execuţia, recepţia, exploatarea şi urmãrirea comportãrii în exploatare a construcţiei şi instalaţiilor aferente acesteia, existente în arhiva tehnicã a investitorului, precum şi releveele, expertizele tehnice şi documentaţiile întocmite în scopul delimitãrii pe obiecte/pãrţi de obiecte în vederea efectuãrii recepţiei în fazã unicã a obiectivului Palatul Parlamentului.


FIŞA DE DATE SINTETICE

1. Obiectul/Partea din obiectul de construcţie (denumirea şi localizarea)
................................................................
................................................................
2. Investitorul (denumirea şi sediul unitãţii)
................................................................
................................................................
3. Delegaţii investitorului cu sarcini de verificare a calitãţii construcţiei (numele, prenumele, funcţia şi atribuţia)
................................................................
................................................................
4. Proiectantul lucrãrii (dacã este identificabil)
a) denumirea şi sediul sau adresa unitãţii proiectante generale şi a unitãţilor subproiectante
................................................................
................................................................
b) numele şi prenumele şefului de proiect
................................................................
................................................................
c) numele şi prenumele proiectanţilor de specialitate, denumirea şi sediul unitãţilor de care aparţin
................................................................
................................................................
5. Verificatorii (verificatorii de proiecte atestaţi), numele, prenumele şi numãrul certificatului de atestare (dacã sunt identificabili)
................................................................
................................................................
6. Executantul construcţiei (dacã este identificabil)
a) denumirea şi sediul sau adresa unitãţii executante (antreprenor general) şi, dacã este cazul, ale unitãţilor executante pentru instalaţiile aferente construcţiilor
................................................................
................................................................
b) numele şi prenumele şefului de şantier
................................................................
................................................................
c) numele şi prenumele conducãtorului direct al lucrãrilor (şeful punctului de lucru al obiectivului)
................................................................
................................................................
7. Modificãri intervenite în datele de la pct. 1-6 (data modificãrii şi modificarea)
................................................................
................................................................
8. Experţii tehnici atestaţi care au verificat calitatea şi comportarea construcţiei (numele, prenumele şi numãrul certificatului de atestare)
................................................................
................................................................
9. Comisia de recepţie a lucrãrilor în fazã unicã (numele, prenumele şi unitatea de care aparţin)
................................................................
................................................................
10. Data începerii execuţiei
................................................................
................................................................
11. Data aprobãrii recepţiei în fazã unicã - etapa I
................................................................
................................................................
12. Data aprobãrii recepţiei în fazã unicã - etapa a II-a
................................................................
................................................................
13. Gradul de seismicitate luat în calcul la proiectarea construcţiei
................................................................
................................................................
14. Alte date
................................................................
................................................................
................................................................
................................................................
................................................................
................................................................


ANEXA 3a)
---------
la regulament
-------------

NORME
de întocmire a cãrţii tehnice a construcţiei

CAP. I
Dispoziţii generale

1. Cartea tehnicã a construcţiei se compune din ansamblul de documente referitoare la proiectarea, execuţia, recepţia, exploatarea, întreţinerea, repararea şi urmãrirea comportãrii în exploatare a construcţiei, pe care investitorul le-a pus la dispoziţia comisiei de recepţie.
2. Cartea tehnicã se definitiveazã înainte de recepţia lucrãrilor în fazã unicã.
3. Cartea tehnicã pentru fiecare obiect/parte de obiect de construcţii, dupã întocmire, se completeazã şi se pãstreazã de investitor sau, dupã caz, de proprietar.
4. Cartea tehnicã a construcţiei se întocmeşte prin grija investitorului pentru întregul obiectiv Palatul Parlamentului şi însumeazã toate obiectele/pãrţile de obiect de construcţii realizate şi recepţionate.

CAP. II
Cuprinsul cãrţii tehnice a construcţiei

5. Cartea tehnicã a construcţiei conţine documentaţia de bazã şi centralizatorul cu pãrţile sale componente, precum şi, în lipsa unor pãrţi ale acesteia, toate documentele tehnice şi economice - relevee, expertize tehnice ori documentaţiile întocmite în scopul delimitãrii pe obiecte/pãrţi de obiecte -, întocmite în vederea efectuãrii recepţiei în fazã unicã.
6. Documentaţia de bazã cuprinde urmãtoarele capitole:
a) Capitolul A: Documentaţia privind proiectarea;
b) Capitolul B: Documentaţia privind execuţia;
c) Capitolul C: Documentaţia tehnicã privind recepţia;
d) Capitolul D: Documentaţia tehnicã privind urmãrirea comportãrii în exploatare şi intervenţiile în timp asupra construcţiei.
7. Documentaţia privind proiectarea cuprinde piese scrise şi desenate ale proiectului de bazã, dacã sunt identificabile, sau alte documente menţionate la pct. 5, dupã cum urmeazã:
a) acte referitoare la tema de proiectare, amplasarea construcţiei şi avize de specialitate care au stat la baza întocmirii proiectului;
b) documentaţia tehnicã referitoare la construcţia respectivã (caracteristici, detalii de execuţie pentru elementele structurii de rezistenţã, precum şi pentru celelalte pãrţi de construcţie care asigurã funcţionalitatea şi siguranţa în exploatare, precum şi schemele de instalaţii efectiv realizate, cu toate modificãrile aduse de proiectant, executant sau proprietar pe parcursul execuţiei construcţiei);
c) breviarele de calcul pe specialitãţi (acţiuni, ipoteze de calcul, rezultatele calculelor de dimensionare şi verificare etc.);
d) indicarea distinctã a diferenţelor faţã de detaliile de execuţie iniţiale, cu precizarea cauzelor care au condus la aceste diferenţe;
e) caietele de sarcini privind execuţia lucrãrilor;
f) alte piese scrise şi/sau desenate, elaborate cu ocazia efectuãrii recepţiei în fazã unicã.
8. Documentaţia tehnicã privind execuţia cuprinde, dacã sunt identificabile, urmãtoarele piese:
a) autorizaţia de construire;
b) procesul-verbal de predare a amplasamentului şi reperului de nivelment general;
c) înregistrãrile de calitate cu caracter permanent efectuate pe parcursul execuţiei lucrãrilor, precum şi celelalte documentaţii întocmite conform prescripţiilor tehnice, prin care se atestã calitatea lucrãrilor (rezultatul încercãrilor efectuate, certificatele de calitate, condica de betoane, registrul proceselor-verbale de lucrãri ascunse, notele de constatare ale organelor de control, registrul unic de comunicãri şi dispoziţii de şantier, proceseleverbale de probe specifice şi speciale etc.);
d) procesele-verbale de recepţie a terenului de fundare, a fundaţiilor şi structurii de rezistenţã, procesele-verbale de admitere a fazelor determinate;
e) procesele-verbale privind montarea instalaţiilor de mãsurare prevãzute prin proiectul de urmãrire specialã a construcţiilor, dacã este cazul, precum şi consemnarea citirilor iniţiale de la care încep mãsurãtorile;
f) expertize tehnice, verificãri în teren sau cercetãri suplimentare efectuate în afara celor prevãzute de prescripţiile tehnice sau caietele de sarcini, rezultate ca necesare, ca urmare a unor accidente tehnice produse în cursul execuţiei sau ca urmare a unor greşeli de execuţie;
g) caietele de ataşament, jurnalul principalelor evenimente (inundaţii, cutremure, temperaturi excesive etc.);
h) alte piese scrise şi/sau desenate elaborate cu ocazia efectuãrii recepţiei în fazã unicã.
9. Documentaţia tehnicã privind recepţia în fazã unicã cuprinde:
a) procesele-verbale de recepţie în fazã unicã (corespunzãtor etapei I şi etapei a II-a), precum şi alte acte anexate acestora, pe care comisia de recepţie le considerã necesar a fi pãstrate în cartea tehnicã a construcţiei;
b) alte acte încheiate ca urmare a cererii comisiei de recepţie, prin care se prevãd verificãri sau cercetãri suplimentare, cu indicarea rezultatelor obţinute şi a modului de rezolvare.
10. Documentaţia tehnicã privind urmãrirea comportãrii în exploatare şi intervenţiile în timp, dacã sunt identificabile, cuprinde:
a) prevederile scrise ale proiectantului privind urmãrirea comportãrii construcţiei, instrucţiunile de exploatare şi întreţinere şi lista prescripţiilor de bazã care trebuie respectate pe timpul exploatãrii construcţiei, documentaţia de interpretare a urmãririi comportãrii construcţiei în timpul execuţiei şi al exploatãrii;
b) proiectele în baza cãrora s-au efectuat modificãri ale construcţiei faţã de proiectul iniţial - efectiv realizat -, dupã recepţia în fazã unicã a lucrãrilor;
c) actele de constatare a unor deficienţe apãrute dupã recepţia în fazã unicã a lucrãrilor şi mãsurile de intervenţie luate (procese-verbale de remediere a defectelor);
d) proiectul de urmãrire specialã a construcţiei (încercare prin încãrcare, urmãrire a comportãrii în exploatare);
e) procesul-verbal de predare-primire a instalaţiilor de mãsurare prevãzute prin proiectul de urmãrire specialã a construcţiei încheiat între executant şi beneficiar;
f) referatul cu concluziile anuale şi finale asupra rezultatelor urmãririi speciale;
g) procesele-verbale de predare-primire a construcţiei, în cazul schimbãrii proprietarului;
h) jurnalul evenimentelor, întocmit conform modelului prevãzut în cap. IV;
i) alte documentaţii elaborate cu ocazia efectuãrii recepţiei în fazã unicã ori dispuse a se elabora ca urmare a condiţiilor de recepţie.
Documentele cuprinse în cartea tehnicã a construcţiei vor fi înregistrate şi pe suport magnetic.
11. Actele ce formeazã documentaţia de bazã a cãrţii tehnice a construcţiei vor fi îndosariate pe capitolele respective, în ordinea enumerãrii în prezentele norme, în dosare cu file numerotate, prevãzute cu borderou şi parafate pe mãsura încheierii lor; fiecare dosar va purta un indicativ format din litera corespunzãtoare capitolului (A, B, C, D) şi din numãrul de ordine, în cifre arabe, al dosarului.
12. Centralizatorul cãrţii tehnice a construcţiei cuprinde fişa statisticã pe obiect, borderoul general al dosarelor documentaţiei de bazã şi copiile borderourilor cu cuprinsul fiecãrui dosar.

CAP. III
Modul de întocmire, folosire şi pãstrare a cãrţii tehnice a construcţiei

13. Cartea tehnicã a construcţiei se întocmeşte într-un singur exemplar, ţinând seama şi de prevederile pct. 19.
14. Pentru obiectivul Palatul Parlamentului, întrucât la data intrãrii în vigoare a prezentelor norme nu a avut loc recepţia finalã a obiectelor/pãrţilor de obiect executate, cartea tehnicã a construcţiei se întocmeşte de investitor, împreunã cu proiectantul, iar în lipsa acestuia se va apela la serviciile unui consultant de specialitate, în condiţiile legii, astfel:
a) proiectantul/consultantul întocmeşte şi predã investitorului, cel mai târziu pânã la data recepţiei în fazã unicã a lucrãrilor, documentaţiile prevãzute la pct. 7 şi 10;
b) comisia de recepţie în fazã unicã a lucrãrilor la obiectivul Palatul Parlamentului predã investitorului documentaţia prevãzutã la pct. 8, imediat dupã întocmirea acesteia;
c) investitorul obiectivului Palatul Parlamentului primeşte toate actele care cad în sarcina proiectantului şi a comisiei de recepţie, le completeazã cu actele ce cad în sarcina sa, respectiv cele prevãzute la pct. 8, le îndosariazã conform prevederilor pct. 11 şi întocmeşte centralizatorul prevãzut la pct. 12. Dupã recepţia în fazã unicã a obiectelor/pãrţilor de obiect de construcţie corespunzãtor etapei I de recepţie, respectiv dupã efectuarea recepţiei în etapa a II-a, investitorul reţine un exemplar complet;
d) investitorul completeazã cartea tehnicã a construcţiei cu documentaţia prevãzutã la pct. 10 lit. h).
15. Cartea tehnicã se va completa în timp, de cãtre proprietar sau administrator, cu aspectele apãrute în timpul exploatãrii acesteia.
16. Proprietarul sau administratorul asigurã activitatea de urmãrire a comportãrii construcţiei în exploatare, precum şi a intervenţiilor în timp asupra acesteia.
Urmãrirea comportãrii în exploatare a construcţiei şi intervenţiile în timp asupra acesteia se realizeazã direct, fie de proprietar sau de administrator, fie de persoane împuternicite de aceştia, care vor avea calitatea de responsabil cu urmãrirea comportãrii în exploatare a construcţiei, potrivit legii.
17. Modul de întocmire şi de completare a cãrţii tehnice a construcţiei se controleazã, în mod obligatoriu, de cãtre:
a) comisia de recepţie în fazã unicã a obiectivului Palatul Parlamentului, cu ocazia recepţiei;
b) Inspectoratul de Stat în Construcţii, în calitate de organ de control al statului privind calitatea în construcţii, potrivit legii, periodic.
Rezultatele controalelor se consemneazã, în mod obligatoriu, în jurnalul evenimentelor.
18. Cartea tehnicã a construcţiei se pãstreazã pe toatã durata de existenţã a obiectivului Palatul Parlamentului.
În cazul desfiinţãrii obiectivului ori a unor pãrţi din acesta, proprietarul predã exemplarul complet aferent la arhiva unitãţilor administrativ-teritoriale, pentru pãstrare. Înainte de predarea cãrţii tehnice a construcţiei, aceasta va fi completatã cu modul de desfãşurare a acţiunii de postutilizare, pe baza instrucţiunilor elaborate de proiectant.
19. La schimbarea proprietarului, cartea tehnicã a construcţiei va fi predatã noului proprietar, care va avea obligaţia pãstrãrii şi completãrii acesteia, consemnând transferul administrãrii în procesul-verbal de predare-primire şi în jurnalul evenimentelor.

CAP. IV
Jurnalul evenimentelor. Model şi instrucţiuni de aplicare

Denumirea obiectului de construcţie
................................
................................


┌───┬─────────────┬─────────────┬──────────────┬─────────────────┬─────────────┐
│Nr.│ │ │Prezentarea │Numele, prenumele│ Semnãtura │
│crt│ Data │ Categoria │evenimentului │ şi unitatea │responsabi- │
│ │evenimentului│evenimentului│şi a efectelor│ persoanei │ lului cu │
│ │ │ │ sale asupra │ care înscrie │ cartea │
│ │ │ │construcţiei, │ evenimentul şi │ tehnicã a │
│ │ │ │cu trimiteri │ semnãtura sa │ construcţiei│
│ │ │ │la actele din │ │ │
│ │ │ │documentaţia │ │ │
│ │ │ │ de bazã │ │ │
├───┼─────────────┼─────────────┼──────────────┼─────────────────┼─────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├───┼─────────────┼─────────────┼──────────────┼─────────────────┼─────────────┤
├───┼─────────────┼─────────────┼──────────────┼─────────────────┼─────────────┤
├───┼─────────────┼─────────────┼──────────────┼─────────────────┼─────────────┤
├───┼─────────────┼─────────────┼──────────────┼─────────────────┼─────────────┤
├───┼─────────────┼─────────────┼──────────────┼─────────────────┼─────────────┤
└───┴─────────────┴─────────────┴──────────────┴─────────────────┴─────────────┘



Instrucţiuni de completare
1. Evenimentele care se înscriu în jurnal se codificã, în coloana 2 "Categoria evenimentului", cu urmãtoarele litere:
UC - rezultatele verificãrilor periodice din cadrul urmãririi curente;
US - rezultatele verificãrilor şi ale mãsurãtorilor din cadrul urmãririi speciale, în cazul în care implicã luarea unor mãsuri;
M - mãsuri de intervenţie în cazul constatãrii unor deficienţe (reparaţii, consolidãri, demolãri etc.);
E - evenimente excepţionale (cutremure, inundaţii, incendii, ploi torenţiale, cãderi masive de zãpadã, prãbuşiri sau alunecãri de teren etc.);
D - procese-verbale întocmite de organele de verificare, pe fazele de execuţie a lucrãrilor;
C - rezultatele controlului privind modul de întocmire şi de pãstrare a cãrţii tehnice a construcţiei.
2. Evenimentele consemnate în jurnal şi care au corespondent în acte cuprinse în documentaţia de bazã se prevãd cu trimiteri la dosarul respectiv, menţionându-se natura actelor.

-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016