Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 5 aprilie 2004  Regulament privind regimul disciplinar pentru personalul din cadrul Consiliului Concurentei    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REGULAMENT din 5 aprilie 2004 Regulament privind regimul disciplinar pentru personalul din cadrul Consiliului Concurentei

EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 374 din 29 aprilie 2004

În temeiul <>art. 28 alin. (2) lit. h) din Legea concurenţei nr. 21/1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 30 aprilie 1996, cu modificãrile ulterioare, Consiliul Concurenţei adoptã în plenul sãu prezentul regulament privind regimul disciplinar al personalului Consiliului Concurenţei.

CAP. I
Prevederi generale

ART. 1
Regulament privind regimul disciplinar pentru personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, in continuare Regulament, priveşte desfãşurarea activitãţii personalului din cadrul Consiliului Concurenţei, autoritate administrativa autonoma în domeniul Concurenţei, cu personalitate juridicã, înfiinţatã în baza <>Legii concurenţei nr. 21/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 2
Prevederile prezentului Regulament se aplicã celor douã categorii de personal din cadrul Consiliului Concurenţei, respectiv, funcţionarilor publici şi personalului contractual.
ART. 3
Respectarea regulilor stabilite prin acest regulament nu exonereazã personalul Consiliului Concurenţei de aplicarea legislaţiei în vigoare pentru categoria din care face parte, de îndeplinirea atribuţiilor stabilite prin Regulamentul de organizare, funcţionare şi procedurã al Consiliului Concurenţei şi în fişele postului şi de respectarea obligaţiilor asumate în conformitate cu prevederilor contractului individual de muncã.

CAP. II
Reglementãri privind regimul disciplinar aplicabil funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Concurenţei

ART. 4
Funcţionarii publici din cadrul Consiliului Concurenţei au obligaţia de a-şi îndeplini cu profesionalism, loialitate şi în mod conştiincios îndatoririle de serviciu şi de a se abţine de la orice faptã care ar putea sã aducã prejudicii instituţiei în care îşi desfãşoarã activitatea. Principiile care stau la baza desfãşurãrii activitãţii funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Concurenţei sunt:
a) legalitate, imparţialitate şi obiectivitate;
b) transparenţã;
c) eficienţã şi eficacitate;
d) responsabilitate;
e) orientare cãtre cetãţean;
f) stabilitate în exercitarea funcţiei publice;
g) subordonare ierarhicã.
ART. 5
(1) Funcţionarii publici din cadrul Consiliului Concurenţei au obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, sã se abţinã de la exprimarea sau manifestarea publicã a convingerilor şi preferinţelor lor politice, sã nu favorizeze vreun partid politic şi sã nu participe la activitãţi politice în timpul programului de lucru.
(2) Este interzisã participarea acestora în compunerea organelor de conducere ale partidelor politice.
(3) Funcţionarii publici din cadrul Consiliului Concurentei care deţin funcţia specifica de inspectori de concurenta nu pot face parte din partide politice, in conformitate cu dispoziţiile <>Legii concurentei nr. 21/1996 , cu modificãrile si completãrile ulterioare.
ART. 6
(1) Funcţionarii publici au obligaţia sã pãstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum şi confidenţialitatea în legãturã cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţã în exercitarea funcţiei publice, în condiţiile legii, cu excepţia informaţiilor de interes public.
(2) Funcţionarii publici au obligaţia sã respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilitãţilor, stabilite potrivit legii.
ART. 7
(1) Funcţionarul public este obligat sa rezolve în termenele legale lucrãrile repartizate precum şi sã se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierarhici, fiindu-le interzis sã primeascã direct cereri a cãror rezolvare intrã în competenţa lor sau sã discute direct cu petenţii, cu excepţia celor cãrora le sunt stabilite asemenea atribuţii, precum şi sã intervinã pentru soluţionarea acestor cereri.
(2) Îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic poate fi refuzatã de cãtre funcţionarul public numai dacã le considerã ilegale, cu precizarea scrisã a motivelor refuzului.
(3) Dacã cel care a emis dispoziţia o formuleazã în scris, funcţionarul public este obligat sã o execute, cu excepţia cazului în care aceasta este vãdit ilegalã.
(4) Funcţionarul public are îndatorirea sã aducã astfel de situaţii la cunoştinţã superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziţia.
ART. 8
Funcţionarii publici care deţin o funcţie de conducere în cadrul compartimentelor de specialitate şi funcţionale sunt obligaţi sã sprijine propunerile şi iniţiativele motivate ale personalului din subordine, în vederea îmbunãtãţirii activitãţii Consiliului Concurenţei.
ART. 9
(1) Încãlcarea cu vinovãţie de cãtre funcţionarii publici din cadrul Consiliului Concurenţei a îndatoririlor corespunzãtoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduitã profesionalã şi civicã constituie abatere disciplinarã şi atrage rãspunderea disciplinarã a acestora.
(2) Constituie abateri disciplinare urmãtoarele fapte:
a) întârzierea sistematicã în efectuarea lucrãrilor;
b) neglijenţa repetatã în rezolvarea lucrãrilor;
c) absenţe nemotivate de la serviciu;
d) nerespectarea în mod repetat a programului de lucru;
e) intervenţiile sau stãruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal;
f) nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialitãţii lucrãrilor cu acest caracter;
g) manifestãri care aduc atingere prestigiului Consiliului Concurenţei;
h) desfãşurarea în timpul programului de lucru a unor activitãţi cu caracter politic;
i) refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu;
j) încãlcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilitãţi, conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici;
k) stabilirea de cãtre funcţionarii publici de execuţie de relaţii directe cu petenţii în vederea soluţionãrii cererilor acestora.
l) fumatul în incinta instituţiei, în alte spatii decât cele special destinate, precum şi încãlcarea regulilor de igiena şi securitate;
m) intrarea şi rãmânerea în instituţie sub influenţa bãuturilor alcoolice.
ART. 10
(1) În cadrul Consiliului Concurenţei funcţioneazã Comisia de disciplinã, constituitã în conformitate cu dispoziţiile legale, care cerceteazã faptele sesizate ca abateri disciplinare şi propune sancţiunile disciplinare aplicabile funcţionarilor publici care le-au sãvârşit.
(2) Activitatea comisiei de disciplinã are la bazã urmãtoarele principii:
a) prezumţia de nevinovãţie, conform cãreia se prezumã cã funcţionarul public este nevinovat atât timp cât vinovãţia sa nu a fost doveditã;
b) garantarea dreptului la apãrare, conform cãreia se recunoaşte dreptul funcţionarului public de a fi audiat, de a prezenta dovezi în apãrarea sa şi de a fi asistat de un apãrãtor sau de a fi reprezentat;
c) celeritatea procedurii, care presupune obligaţia comisiei de disciplinã de a proceda fãrã întârziere la soluţionarea cauzei, cu respectarea drepturilor persoanelor implicate şi a regulilor prevãzute de legislaţia referitoare la statutul funcţionarului public;
d) contradictorialitatea, care presupune asigurarea posibilitãţii persoanelor aflate pe poziţii divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legãturã cu abaterea disciplinarã pentru care a fost sesizatã comisia de disciplinã;
e) proporţionalitatea, conform cãreia trebuie respectat un raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanţele sãvârşirii acesteia şi sancţiunea disciplinarã propusã sã fie aplicatã;
f) legalitatea sancţiunii, conform cãreia comisia de disciplinã nu poate propune decât sancţiunile disciplinare prevãzute de lege;
g) unicitatea sancţiunii, conform cãreia pentru o abatere disciplinarã nu se poate aplica decât o singurã sancţiune disciplinarã.
ART. 11
Comisia de disciplinã are urmãtoarele atribuţii principale:
a) cerceteazã abaterile disciplinare pentru care a fost sesizatã;
b) propune aplicarea uneia dintre sancţiunile disciplinare prevãzute la art. 15 alin. (1) lit. b)-e);
c) propune menţinerea, modificarea sau anularea sancţiunii disciplinare aplicate în condiţiile prevãzute la art. 15 alin. (1) lit. a) în cazul în care aceastã mãsurã a fost contestatã la preşedintele Consiliului Concurenţei;
d) întocmeşte rapoarte cu privire la fiecare cauzã pentru care a fost sesizatã, pe care le înainteazã preşedintelui Consiliului Concurenţei.
ART. 12
(1) Sesizarea îndreptatã împotriva unui funcţionar public din cadrul Consiliului Concurenţei se adreseazã comisiei de disciplinã a instituţiei.
(2) În cazul în care sesizarea a fost adresatã preşedintelui Consiliului Concurenţei ori conducãtorului compartimentului în care îşi desfãşoarã activitatea funcţionarul public a cãrui faptã este sesizatã, acesta are obligaţia sã o transmitã de îndatã comisiei de disciplinã.
(3) Sesizarea se poate face în termen de cel mult 15 zile lucrãtoare de la data luãrii la cunoştinţã de cãtre preşedintele Consiliului Concurenţei, conducãtorul compartimentului sau persoana care se considerã vãtãmata de fapta unui funcţionar public, dar nu mai târziu de douã luni de la data sãvârşirii faptei care constituie abatere disciplinarã.
(4) Funcţionarul public a cãrui faptã se cerceteazã se înfãţişeazã personal în faţa comisiei de disciplinã. Funcţionarul public îşi poate exercita dreptul la apãrare prin asistarea de cãtre un avocat sau prin reprezentare.
ART. 13
(1) La individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare, împrejurãrile în care aceasta a fost sãvârşitã, gradul de vinovãţie şi consecinţele abaterii, comportarea generalã în timpul serviciului a funcţionarului public, precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare.
(2) Sancţiunile disciplinare se aplicã în termen de cel mult 6 luni de la data sãvârşirii abaterilor.
ART. 14
(1) Comisia de disciplinã poate sã propunã:
a) sancţiunea disciplinarã aplicabilã, în cazul în care s-a dovedit sãvârşirea abaterii disciplinare de cãtre funcţionarul public;
b) clasarea sesizãrii, atunci când nu se confirmã sãvârşirea unei abateri disciplinare.
(2) În cazul în care comisia de disciplinã are indicii cã fapta sãvârşitã de funcţionarul public poate fi consideratã infracţiune, propune preşedintelui Consiliului Concurenţei sesizarea organelor de cercetare penalã. Preşedintele Consiliului Concurenţei va sesiza de îndatã organele de cercetare penalã.
ART. 15
(1) Sancţiunile disciplinare sunt:
a) mustrare scrisã;
b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadã de pânã la 3 luni;
c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, dupã caz, de promovare în funcţia publicã pe o perioadã de la 1 la 3 ani;
d) trecerea într-o funcţie publicã inferioarã pe o perioadã de pânã la un an, cu diminuarea corespunzãtoare a salariului;
e) destituirea din funcţia publicã.
(2) Sancţiunea disciplinarã prevãzutã la art. 15 alin. (1) lit. a) se poate aplica direct de cãtre preşedintele Consiliului Concurenţei, la propunerea conducãtorului compartimentului în care funcţioneazã cel în cauzã.
(3) Sancţiunile disciplinare prevãzute la art. 15 alin. (1) lit. b)- e) se aplicã de preşedintele Consiliului Concurenţei, la propunerea comisiei de disciplinã.
ART. 16
(1) Actul administrativ de sancţionare a funcţionarului public este emis de preşedintele Consiliului Concurenţei, în temeiul prerogativelor disciplinare conferite de <>Legea Concurenţei nr. 21/1996 şi de <>Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) Actul administrativ de sancţionare se emite în termen de cel mult 5 zile lucrãtoare de la data primirii raportului comisiei de disciplinã şi se comunicã funcţionarului public sancţionat, în termen de 15 zile lucrãtoare de la data emiterii.
ART. 17
(1) Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea disciplinarã aplicatã se poate adresa Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, care, potrivit legii, are legitimare procesualã activã şi poate dispune efectuarea unui control asupra modului cum autoritãţile sau instituţiile publice respectã legislaţia referitoare la funcţia publicã şi funcţionarii publici.
(2) Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea disciplinara aplicata se poate adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, dupã caz, a ordinului sau dispoziţiei de sancţionare.
ART. 18
Dispoziţiile prezentului capitol se completeazã cu prevederile <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor public, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale <>Legii nr. 7/2004 privind codul de conduita a funcţionarilor publici, precum şi cu procedura reglementata prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplinã şi a comisiilor paritare din cadrul autoritãţilor şi instituţiilor publice.

CAP. III
Reglementari privind regimul disciplinar aplicabil personalului contractual din cadrul Consiliului Concurenţei

ART. 19
Personalul contractual din cadrul Consiliului Concurenţei are urmãtoarele obligaţii:
a) obligaţia de a îndeplini atribuţiile care îi revin conform fişelor postului şi de a se abţine de la orice faptã care ar putea aduce prejudicii instituţiei;
b) obligaţia de a respecta disciplina muncii;
c) obligaţia de a respecta prevederile cuprinse în contractul individual de muncã, prezentul Regulament şi normele interne ale Consiliului Concurenţei;
d) obligaţia de fidelitate fata de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu;
e) obligaţia de a respecta secretul de stat şi secretul de serviciu, precum şi confidenţialitatea în legãturã cu faptele, informaţiile sau documentele care privesc activitatea instituţiei, de care ia cunoştinţã, în condiţiile legii, cu excepţia informaţiilor de interes public.
f) obligaţia de a respecta dispoziţiile şefilor ierarhici superiori, cu excepţia cazului în care apreciazã cã acestea contravin dispoziţiilor legale, când poate refuza executarea dispoziţiei, în scris şi motivat.
g) obligaţia de a respecta programul de lucru şi de a folosi timpul de lucru exclusiv în scopul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu, precum şi de a nu desfãşura în incinta instituţiei activitãţi care exced atribuţiilor prevãzute în fisa postului.
ART. 20
(1) Preşedintele Consiliului Concurenţei dispune de prerogativã disciplinarã, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 22 alin. (1), teza a II-a din Legea nr. 21/1996 , având dreptul de a aplica, în condiţiile prevederilor prezentului Regulament, sancţiuni disciplinare angajaţilor contractuali ori de câte ori constatã cã aceştia au sãvârşit o abatere disciplinarã.
(2) Abaterea disciplinarã este o faptã în legãturã cu munca şi care constã într-o acţiune sau inacţiune sãvârşitã cu vinovãţie de cãtre angajat, prin care acesta a încãlcat normele legale, regulamentul, contractul individual de muncã, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducãtorilor ierarhici, precum şi prevederile cuprinse în fişa postului.
ART. 21
Constituie abateri disciplinare:
a) nerespectarea obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncã;
b) refuzul nejustificat de a îndeplini sarcinile şi atribuţiile prevãzute în fisa postului;
c) întârzierea sistematica în efectuarea lucrãrilor;
d) neglijenta repetata în rezolvarea lucrãrilor;
e) întârzierea, în mod repetat, de la ora de începere a programului de lucru;
f) absenţe nemotivate de la serviciu;
g) pãrãsirea serviciului fãrã motiv întemeiat şi fãrã a avea, în prealabil, aprobarea şefului ierarhic;
h) atitudinile sau manifestãrile necivilizate fata de ceilalţi salariaţi, care lezeazã demnitatea acestora, aduc prejudicii desfãşurãrii normale a activitãţii lor sau conduc la deteriorarea climatului de munca în cadrul instituţiei;
i) reclamaţiile calomnioase, nefondate, prin care se aduc prejudicii morale sau materiale instituţiei, conducerii sau salariaţilor acesteia;
j) atitudinile ireverenţioase în timpul exercitãrii atribuţiilor de serviciu;
k) manifestãri care aduc atingere prestigiului Consiliului Concurenţei;
l) desfãşurarea unor activitãţi cu caracter politic în incinta Consiliului Concurenţei;
m) desfãşurarea unei activitãţi personale sau private în timpul orelor de program;
n) fumatul în incinta instituţiei, în alte spatii decât cele special destinate, precum şi încãlcarea regulilor de igienã şi securitate;
o) intrarea şi rãmânerea în instituţie sub influenţa bãuturilor alcoolice;
p) încãlcarea oricãrei alte dispoziţii din prezenta reglementare interna;
q) orice alte fapte interzise de lege.
ART. 22
Sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica preşedintele Consiliului Concurenţei în cazul în care angajatul sãvârşeşte o abatere disciplinarã sunt:
a) avertismentul scris;
b) suspendarea contractului individual de muncã pentru o perioadã ce nu poate depãşi 10 zile lucrãtoare;
c) retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzãtor funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o duratã ce nu poate depãşi 60 de zile;
d) reducerea salariului de bazã pe o duratã de 1-3 luni cu 5-10%;
e) reducerea salariului de bazã şi/sau, dupã caz, şi a indemnizaţiei de conducere pe o perioadã de 1-3 luni cu 5-10%;
f) desfacerea disciplinarã a contractului individual de muncã.
ART. 23
(1) Amenzile disciplinare sunt interzise.
(2) Pentru aceeaşi abatere disciplinarã se poate aplica numai o singurã sancţiune.
ART. 24
Preşedintele Consiliului Concurenţei dispune stabilirea sancţiunii disciplinare aplicabilã, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare sãvârşite de angajat, avându-se în vedere urmãtoarele criterii de individualizare:
a) împrejurãrile în care fapta a fost sãvârşitã;
b) gradul de vinovãţie a angajatului;
c) consecinţele abaterii disciplinare;
d) comportarea generalã în serviciu a angajatului;
e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de cãtre acesta.
ART. 25
(1) Cu excepţia celei prevãzute la art. 22 lit. a), nici o altã sancţiune disciplinara nu poate fi dispusã mai înainte de efectuarea unei cercetãri disciplinare prealabile.
(2) În vederea desfãşurãrii cercetãrii disciplinare prealabile, angajatul va fi convocat în scris de persoana împuternicitã de cãtre preşedintele Consiliului Concurenţei sã realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.
(3) Neprezentarea angajatului la convocarea fãcutã în condiţiile prevãzute la alin. (2) fãrã un motiv obiectiv dã dreptul preşedintelui Consiliului Concurenţei sã dispunã sancţionarea, fãrã efectuarea cercetãrii disciplinare prealabile.
(4) În cursul cercetãrii disciplinare prealabile angajatul are dreptul sã formuleze şi sã susţinã toate apãrãrile în favoarea sa şi sã ofere persoanei împuternicite sã realizeze cercetarea, toate probele şi motivaţiile pe care le considerã necesare, precum şi dreptul sã fie asistat, la cererea sa, de cãtre un reprezentant al sindicatului al cãrui membru este.
(5) Dovada îndeplinirii acestei proceduri se va realiza prin întocmirea unui proces-verbal.
ART. 26
(1) Preşedintele Consiliului Concurenţei dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisã în formã scrisã, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luãrii la cunoştinţã despre sãvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data sãvârşirii faptei.
(2) Sub sancţiunea nulitãţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinarã;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, prezentul regulament sau a celor cuprinse în fisa postului, care au fost încãlcate de angajat;
c) motivele pentru care au fost înlãturate apãrãrile formulate de angajat în timpul cercetãrii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevãzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuatã cercetarea;
d) temeiul de drept în baza cãruia sancţiunea disciplinarã se aplicã;
e) termenul în care sancţiunea poate fi contestatã;
f) instanţa competentã la care sancţiunea poate fi contestatã.
(3) Decizia de sancţionare se comunicã angajatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicãrii.
(4) Comunicarea se predã personal angajatului, cu semnãturã de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandatã, la domiciliul sau reşedinţa comunicatã de acesta.
(5) Decizia de sancţionare poate fi contestatã de angajat la instanţele judecãtoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicãrii.
ART. 27
Prevederile prezentului capitol se completeazã cu dispoziţiile cuprinse în legislaţia muncii în vigoare.

Dispoziţii finale

ART. 28
Prezentul regulament intrã în vigoare la data publicãrii sale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

________________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016