Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 4 mai 2001  privind acordarea autorizatiilor provizorii pentru desfasurarea de activitati in sectorul energiei electrice si termice cu bunuri, servicii sau activitati concesionate    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REGULAMENT din 4 mai 2001 privind acordarea autorizatiilor provizorii pentru desfasurarea de activitati in sectorul energiei electrice si termice cu bunuri, servicii sau activitati concesionate

EMITENT: MINISTERUL INDUSTRIEI SI RESURSELOR - AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 734 din 19 noiembrie 2001
1. Scop
ART. 1
Prezentul regulament stabileşte condiţiile generale şi procedura de solicitare şi de acordare de cãtre autoritatea competenta a autorizaţiilor provizorii privind desfãşurarea unor servicii/activitãţi în sectorul energiei electrice şi termice, ce fac obiectul unei concesiuni.
ART. 2
Prezentul regulament este emis în conformitate cu prevederile <>art. 5 pct. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 29/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 99/2000 , cu modificãrile ulterioare, şi ale <>art. 60 alin. (8) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 63/1998 privind energia electrica şi termica, cu modificãrile ulterioare.
2. Domeniu de aplicare
ART. 3
Prezentul regulament se aplica persoanelor juridice de drept privat, romane sau strãine, care solicita acordarea unei autorizaţii provizorii în vederea participãrii la licitaţii pentru concesionarea de bunuri, servicii şi/sau activitãţi, precum şi concedentilor acestor bunuri, servicii şi/sau activitãţi, în condiţiile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 63/1998 , cu modificãrile ulterioare, şi ale legislaţiei incidente.
3. Glosar de termeni
ART. 4
În înţelesul prezentului regulament, urmãtorii termeni se definesc astfel:
● autoritate competenta - Autoritatea Nationala de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE;
● bonitate financiarã - mãsura a încrederii, de natura financiarã, pe care o prezintã o persoana juridicã în momentul solicitãrii unei autorizaţii provizorii;
● concedent - potrivit legii, au calitate de concedent, în numele statului, judeţului, oraşului sau comunei:
a) ministerele sau alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, pentru bunurile proprietate publica sau privatã a statului ori pentru activitãţile şi serviciile publice de interes naţional;
b) consiliile judeţene, consiliile locale sau instituţiile publice de interes local, pentru bunurile proprietate publica ori privatã a judeţului, oraşului sau comunei ori pentru activitãţile şi serviciile publice de interes local;
● concesionare - contract prin care o persoana, numita concedent, transmite, în condiţiile legii, pentru o perioada determinata de cel mult 49 de ani, unei alte persoane, numita concesionar, care activeazã pe riscul şi pe rãspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun, a unei activitãţi sau a unui serviciu public în schimbul unei redevenţe;
● informaţii confidenţiale - informaţii de orice natura privitoare la o societate comercialã, care nu au devenit publice;
● licenta - act tehnic şi juridic emis de autoritatea competenta, prin care se acorda o permisiune unei persoane juridice romane sau strãine, pentru:
- exploatarea comercialã a instalaţiilor autorizate de producere, transport, stocare, dispecerizare, distribuţie şi mãsurare a energiei electrice şi/sau termice;
- furnizarea (comercializarea) energiei electrice sau termice;
● sectorul energiei electrice şi termice - ansamblul agenţilor economici, activitãţilor şi instalaţiilor aferente, de producere, transport, dispecerizare, distribuţie şi furnizare a energiei electrice şi termice, inclusiv importul şi exportul energiei electrice, precum şi schimburile de energie electrica cu sistemele electroenergetice ale ţãrilor vecine;
● titularul autorizaţiei - persoana juridicã deţinãtoare a unei autorizaţii provizorii eliberate de autoritatea competenta.
4. Acte normative de referinta
ART. 5
Prezentul regulament este elaborat pe baza urmãtoarelor acte normative:
a) <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 29/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 99/2000 , cu modificãrile ulterioare;
b) <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 63/1998 privind energia electrica şi termica, cu modificãrile ulterioare;
c) <>Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile ulterioare;
d) <>Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor.
5. Obiectul autorizaţiilor provizorii
ART. 6
Autorizaţia provizorie poate fi acordatã pentru desfãşurarea de activitãţi în sectorul energiei electrice şi termice cu urmãtoarele bunuri, servicii şi/sau activitãţi concesionate:
1. bunuri aparţinând domeniului public al statului, inclusiv terenurile aferente, şi serviciile desfãşurate cu acestea:
a) reţelele de transport al energiei electrice;
b) lacurile de acumulare şi barajele acestora, destinate producerii energiei electrice;
c) alte bunuri din sectorul energiei electrice şi termice, prevãzute de actele normative în vigoare;
2. bunuri aparţinând domeniului public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor, inclusiv terenurile aferente, şi serviciile desfãşurate cu acestea:
a) reţelele de transport al energiei termice;
b) reţelele de distribuţie a energiei termice;
c) alte bunuri din sectorul energiei electrice şi termice, prevãzute de actele normative în vigoare;
3. bunuri aparţinând domeniului privat al statului sau al unitãţilor administrativ-teritoriale (de exemplu, capacitãţi de producere a energiei electrice şi/sau termice, capacitãţi de distribuţie a energiei electrice), utilizate în desfãşurarea activitãţilor din sectorul energiei electrice şi termice, şi serviciile desfãşurate cu acestea, prevãzute de actele normative în vigoare;
4. alte activitãţi şi servicii din sectorul energiei electrice şi termice, prevãzute de actele normative în vigoare.
ART. 7
Pentru desfãşurarea serviciului de furnizare a energiei electrice sau termice nu este necesarã obţinerea unei concesiuni. Prestarea acestui serviciu se poate face dupã obţinerea licenţei de furnizare acordate de autoritatea competenta, în condiţiile Regulamentului privind acordarea licenţelor şi autorizaţiilor în sectorul energiei electrice şi termice, aprobat prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 567/1999 .
ART. 8
Autorizaţia provizorie prevãzutã la art. 6 se acorda pentru activitãţile asociate bunurilor, serviciilor şi/sau activitãţilor pentru care concedentul publica, potrivit legislaţiei, dupã caz, anunţul licitaţiei publice deschise sau anunţul de primire de candidaturi pentru licitaţiile publice deschise cu preselecţie.
6. Procedura de acordare a autorizaţiilor provizorii
Înregistrarea cererii solicitantului
ART. 9
(1) Pentru obţinerea autorizaţiei provizorii solicitantii se vor adresa autoritãţii competente cu o cerere scrisã. Cererea va fi însoţitã de documentele justificative prevãzute la art. 10.
(2) Solicitantul trebuie sa fie persoana juridicã, romana sau strãinã, având calitatea de comerciant. Solicitantul persoana juridicã strãinã trebuie sa stabileascã şi sa menţinã în România, în condiţiile legii, un sediu secundar pe intreaga durata a autorizãrii.
(3) Nu pot primi autorizaţie provizorie solicitantii persoane juridice aflaţi în procedura reorganizãrii judiciare sau a falimentului şi nici acei solicitanti cãrora le-a fost retrasã din culpa o autorizaţie/licenta în acelaşi domeniu, într-o perioada de 5 ani anteriori înregistrãrii cererii.
(4) Cererea întocmitã conform modelului prezentat în anexa nr. 1 la prezentul regulament va fi înscrisã într-un registru cu regim special.
Documente solicitate pentru toate tipurile de autorizaţii provizorii
ART. 10
La solicitarea eliberãrii autorizaţiei provizorii se vor anexa urmãtoarele documente:
a) actele constitutive ale agentului economic, în copie xerox;
b) certificatul de plata a impozitelor şi taxelor cãtre statul de origine;
c) informaţii privind situaţia financiarã;
d) bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere pentru ultimul an de activitate;
e) regulamentul de organizare şi funcţionare a agentului economic, inclusiv organigrama;
f) un raport din care sa rezulte:
● capabilitatea tehnica de a desfasura activitãţile ce fac obiectul autorizaţiei provizorii;
● experienta anterioarã şi activitatea actuala în sectorul energiei electrice şi termice;
g) declaraţie pe propria rãspundere a reprezentantului legal al agentului economic, din care sa reiasã ca nu se afla în procedura de reorganizare judiciarã sau de faliment;
h) declaraţie pe propria rãspundere a reprezentantului legal al agentului economic, din care sa reiasã ca nu i-a fost retrasã o autorizaţie/licenta într-o perioada de 5 ani anteriori înregistrãrii cererii;
i) dovada achitãrii tarifului de acordare a autorizaţiei provizorii.
Tariful de acordare a autorizaţiei provizorii
ART. 11
Valoarea tarifului de acordare a autorizaţiei provizorii este cea prevãzutã pentru acordarea de autorizaţii şi licenţe în sectorul energiei electrice şi termice de cãtre autoritatea competenta. Aceasta se stabileşte anual prin ordin al preşedintelui Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei.
Verificarea îndeplinirii condiţiilor de acordare a autorizaţiei provizorii şi a datelor furnizate de solicitant
ART. 12
(1) La primirea cererii autoritatea competenta desemneazã un responsabil care sa analizeze dacã documentaţia depusa de solicitant corespunde prevederilor prezentului regulament. Dacã se constata existenta unor documente necorespunzãtoare sau lipsa unor documente, responsabilul desemnat va comunica acest lucru solicitantului, care va completa documentaţia conform observaţiilor fãcute.
(2) Dupã verificarea documentaţiei responsabilul desemnat întocmeşte un raport prin care propune acordarea/refuzul de acordare a autorizaţiei provizorii, cu justificãrile corespunzãtoare.
(3) Raportul întocmit se prezintã spre analiza Consiliului de reglementare al Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. Procesul-verbal al şedinţei Consiliului de reglementare al Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei se va pãstra pe o durata de minimum 5 ani împreunã cu documentaţia prezentatã de solicitant.
Acordarea/refuzul acordãrii autorizaţiei provizorii
ART. 13
(1) Pe baza raportului prezentat de responsabilul desemnat şi a observaţiilor/comentariilor fãcute în şedinţa publica preşedintele Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei va decide aprobarea sau respingerea solicitãrii.
(2) Durata necesarã autoritãţii competente pentru emiterea autorizaţiei provizorii este de maximum 30 de zile lucrãtoare de la data înregistrãrii solicitãrii. Aceasta durata nu include timpul necesar solicitantului pentru transmiterea eventualelor completãri la documentaţia depusa, solicitate de autoritatea competenta, perioada în care durata de acordare se considera suspendatã.
(3) Acordarea sau refuzul de acordare a autorizaţiei provizorii se face prin decizie a preşedintelui Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, se comunica solicitantului în termen de maximum 5 zile de la data emiterii acesteia şi se da publicitãţii prin afişare la sediul Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei.
(4) Acordarea sau refuzul de acordare a autorizaţiei provizorii se motiveaza în baza urmãtoarelor criterii obligatorii:
a) completitudinea şi autenticitatea documentaţiei prezentate;
b) îndeplinirea condiţiilor stipulate în prezentul regulament;
c) capabilitatea tehnico-organizatoricã necesarã pentru îndeplinirea condiţiilor stipulate în autorizaţia provizorie, respectarea legislaţiei şi a reglementãrilor din sectorul energiei electrice şi termice;
d) bonitatea financiarã a solicitantului;
e) influenta pe care solicitantul o poate avea în urma obţinerii concesiunii, prin gradul de integrare verticala sau orizontala, asupra pieţei din sectorul energiei electrice şi termice. Aprecierea acestei influente se face de cãtre Consiliul Concurentei la sesizarea autoritãţii competente.
ART. 14
Autorizaţiile provizorii vor conţine, dupã caz, fãrã a se limita la acestea, urmãtoarele prevederi:
a) datele de identificare a titularului autorizaţiei;
b) drepturile conferite de autorizaţia provizorie;
c) date de natura tehnica şi economicã privind obiectul autorizaţiei provizorii;
d) condiţii pentru asigurarea unui mediu concurential normal în domeniu prin evitarea dezechilibrelor pe piata şi a practicilor anticoncurentiale;
e) obligativitatea titularilor autorizaţiilor de a furniza informaţii autoritãţii competente;
f) obligaţiile titularului autorizaţiei fata de autoritatea competenta privind regimul autorizãrii dupã adjudecarea concesiunii.
ART. 15
Condiţiile-cadru potrivit cãrora titularul autorizaţiei va putea desfasura activitãţile ce fac obiectul autorizaţiei provizorii cu bunurile, respectiv cu serviciile sau activitãţile concesionate, dupã obţinerea licenţei acordate de autoritatea competenta, vor fi anexate spre informare la condiţiile autorizaţiei provizorii.
ART. 16
Autorizaţia provizorie intra în vigoare la data emiterii de cãtre autoritatea competenta. Valabilitatea autorizaţiei provizorii înceteazã la data adjudecãrii concesiunii, dacã autoritatea competenta nu hotãrãşte retragerea ei înainte de aceasta data, în conformitate cu prevederile prezentului regulament.
ART. 17
(1) Deciziile autoritãţii competente cu privire la acordarea sau refuzul de acordare a autorizaţiilor provizorii pot fi atacate în contencios administrativ, conform prevederilor legale.
(2) Modelul conţinutului-cadru al autorizaţiei provizorii este prezentat în anexa nr. 2 la prezentul regulament.
7. Retragerea autorizaţiilor provizorii
ART. 18
(1) Autoritatea competenta va retrage autorizaţia provizorie:
a) în cazul constatãrii încãlcãrii condiţiilor acesteia, a cadrului normativ sau a reglementãrilor aplicabile; în acest caz retragerea autorizaţiei provizorii este din culpa titularului autorizaţiei;
b) în cazul modificãrii circumstanţelor care au stat la baza acordãrii autorizaţiei provizorii, referitoare la îndeplinirea condiţiilor stipulate la art. 7 alin. (2), (3) sau (4);
c) în cazul nefinalizarii concesiunii din motive datorate concedentului;
d) la cererea titularului autorizaţiei.
(2) Autorizaţia provizorie va fi retrasã prin decizie a autoritãţii competente. Autoritatea competenta va notifica titularului autorizaţiei momentul în care valabilitatea acesteia înceteazã şi, dupã caz, motivele retragerii ei, în termen de maximum 5 zile de la emiterea deciziei.
8. Obligaţii ale concedentului
ART. 19
(1) Concedentul bunurilor sau serviciilor prevãzute la art. 6 va informa autoritatea competenta despre intenţia de concesionare a unor bunuri sau servicii.
(2) Concedentul va transmite autoritãţii competente, dupã caz, anunţul licitaţiei publice deschise sau anunţul de primire de candidaturi pentru licitaţiile publice deschise cu preselecţie, în termen de 5 zile lucrãtoare de la publicarea acestuia.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu se aplica în cazul în care concedentul bunurilor sau serviciilor prevãzute la art. 6 este chiar autoritatea competenta.
ART. 20
Anunţul licitaţiei publice deschise sau anunţul de primire de candidaturi pentru licitaţiile publice deschise cu preselecţie va conţine o referire la necesitatea deţinerii de cãtre participanţii la licitaţie a unei autorizaţii provizorii, eliberata de autoritatea competenta în condiţiile prezentului regulament. În cazul licitaţiilor cu preselecţie autorizaţia provizorie va trebui sa fie solicitatã doar de cãtre participanţii la licitaţie admişi în urma preselecţiei.
ART. 21
(1) Concedentul va informa periodic autoritatea competenta asupra evoluţiei procesului de concesionare, inclusiv în ceea ce priveşte desemnarea castigatorului sau nefinalizarea concesiunii din motive datorate concedentului.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplica în cazul în care concedentul bunurilor sau serviciilor prevãzute la art. 6 este chiar autoritatea competenta.
9. Dispoziţii finale
ART. 22
Autorizaţiile provizorii se înregistreazã într-un registru cu regim special, în care înscrierea se face în ordinea emiterii acestora. Numãrul autorizaţiei provizorii este numãrul de ordine din acest registru. Registrul este public şi se poate consulta de cãtre cei interesaţi la sediul autoritãţii competente.
ART. 23
Autorizaţia provizorie eliberata se transmite titularului autorizaţiei; o copie de pe aceasta se ataşeazã la documentele care au stat la baza emiterii autorizaţiei provizorii, iar o a doua copie se ataşeazã la dosarul-anexa la registru.
ART. 24
Autoritatea competenta va pune la dispoziţie pentru consultare publica, la cerere, orice document sau date obţinute din analiza unei cereri, verificãrile efectuate pe parcurs sau din luarea unei mãsuri de punere în aplicare, cu excepţia situaţiilor prevãzute de prezentul regulament.
ART. 25
Nu se vor pune la dispoziţie pentru consultare publica informaţiile desemnate de solicitant ca fãcând parte din categoria informaţiilor confidenţiale şi informaţiile care constituie secret de serviciu sau de stat potrivit prevederilor legale.
ART. 26
Autorizaţiile provizorii nu pot fi transferate în întregime sau în parte. Orice transfer efectuat este nul de drept şi constituie o încãlcare a prevederilor autorizaţiei provizorii, ce conduce la retragerea acesteia.


ANEXA 1
--------
la regulament
------------

CERERE
de acordare a autorizaţiei provizorii
- model -

Nr. de înregistrare ........ din ..........

Cãtre
Autoritatea Nationala de Reglementare în Domeniul Energiei

Adresa: str. Constantin Nacu nr. 3, sectorul 2, Bucureşti, cod 70219

Subsemnatul ..................../(numele şi prenumele), reprezentant al .........../ (denumirea solicitantului), în calitate de ..................../(funcţia)
în conformitate cu prevederile <>art. 5 pct. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 29/1998 , aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 99/2000 , cu modificãrile ulterioare, şi ale <>art. 60 alin. (8) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 63/1998 , cu modificãrile ulterioare, solicit eliberarea unei autorizaţii provizorii pentru desfãşurarea activitãţilor ......................./(activitãţile pentru care se solicita autorizaţia provizorie), în sectorul energiei electrice şi termice cu urmãtoarele bunuri, servicii şi/sau activitãţi concesionate ...................................../(obiectul concesiunii).
Autorizaţia este necesarã pentru participarea la licitaţia publica în vederea concesionarii bunurilor, serviciilor şi/sau activitãţilor prezentate mai sus.

În susţinerea cererii anexãm dosarul cuprinzând urmãtoarele documente:
- ........................................................................;
- ........................................................................;
- ........................................................................;
- ........................................................................;

......................
(semnatura reprezentantului)
L.S.


ANEXA 2
-------
la regulament
-------------

CONŢINUTUL-CADRU
al autorizaţiei provizorii
- model -


Autoritatea Nationala de Reglementare
în Domeniul Energiei - ANRE

Autorizaţia provizorie
Nr. ..../din..../...../....

Ca urmare a cererii adresate de ................/(denumirea solicitantului), cu sediul în ............, reprezentatã prin .............../(numele şi prenumele reprezentantului solicitantului), înregistratã la numãrul .................../(numãrul de înregistrare a cererii la registratura autoritãţii competente), din data de ......./...../......, în urma analizarii şi verificãrii documentelor transmise, în baza prevederilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 63/1998 privind energia electrica şi termica, cu modificãrile ulterioare, se acorda urmãtoarea


AUTORIZAŢIE PROVIZORIE

Pentru desfãşurarea activitãţii ..................../(obiectul autorizaţiei) cu urmãtoarele bunuri, servicii şi/sau activitãţi: ........................................
............................................................................../(bunurile, serviciile şi/sau activitãţile ce fac obiectul licitaţiei pentru concesionare) ce fac obiectul unei concesiuni.
Prezenta autorizaţie este valabilã în condiţiile specificate în anexa.

Data emiterii: ....../...../.....

Preşedinte,
..................

ANEXA 1
-------
la autorizaţia provizorie
-------------------------

Condiţiile-cadru ale autorizaţiei provizorii pentru
...................................................
(obiectul autorizaţiei)

I. Condiţii generale
1. Prezentul document stabileşte condiţiile în care este valabilã Autorizaţia provizorie nr. ..., denumita în continuare autorizaţie provizorie, emisã de autoritatea competenta Societãţii Comerciale ..............., cu sediul în ........, denumita în continuare titularul autorizaţiei, şi constituie împreunã cu anexele A şi B parte integrantã din aceasta.
2. Termenii evidentiati prin caractere italice în textul prezentelor condiţii ale autorizaţiei provizorii sunt explicitati în anexa A.
3. Titularul autorizaţiei este responsabil pentru îndeplinirea prezentelor condiţii ale autorizaţiei provizorii.
4. Autorizaţia provizorie se acorda în conformitate cu prevederile <>art. 60 alin. (8) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 63/1998 , cu modificãrile ulterioare, şi cu cerinţele regulamentului.
II. Obiectul şi valabilitatea autorizaţiei
5. Obiectul autorizaţiei provizorii îl reprezintã acordarea permisiunii de participare la licitaţie în vederea obţinerii unei concesiuni privind bunurile, serviciile şi/sau activitãţile prevãzute la pct. 7.
6. Autorizaţia provizorie este valabilã de la data emiterii de cãtre autoritatea competenta. Valabilitatea autorizaţiei provizorii înceteazã la data adjudecãrii concesiunii dacã autoritatea competenta nu hotãrãşte retragerea ei mai devreme pentru oricare dintre cazurile prevãzute la pct. 17.
III. Drepturi ale titularului autorizaţiei
7. Titularul autorizaţiei are dreptul sa participe la licitaţia organizatã în vederea concesionarii urmãtoarelor bunuri, servicii şi/sau activitãţi în sectorul energiei electrice şi termice: .... .
8. Obţinerea autorizaţiei provizorii şi, în cazul obţinerii concesiunii, a licenţei corespunzãtoare nu exclude dreptul titularului autorizaţiei de a obţine şi alte licenţe în sectorul energiei electrice şi termice. Exercitarea acestui drept poate fi limitatã dacã, în aprecierea autoritãţii competente, obţinerea unei licenţe ar conduce la crearea unor condiţii pe piata energiei electrice, respectiv a energiei termice, defavorabile desfãşurãrii unei libere concurente.
9. Autorizaţia provizorie conferã titularului autorizaţiei dreptul de exclusivitate în obţinerea licenţelor pentru desfãşurarea serviciilor cu bunurile pentru care şi-a adjudecat concesiunea.
10. Titularul autorizaţiei are dreptul de a ataca în justiţie, în conformitate cu dispoziţiile legale, orice act sau acţiune a autoritãţii competente, în mãsura în care considera ca oricare dintre acestea este nelegalã, afecteazã sau ar putea afecta negativ participarea acestuia la licitaţia organizatã pentru concesionarea bunurilor, serviciilor şi/sau activitãţilor prevãzute la pct. 7.
IV. Obligaţii ale titularului autorizaţiei
Respectarea legilor/reglementãrilor
11. Pe toatã durata de valabilitate a autorizaţiei provizorii titularul autorizaţiei este obligat sa respecte în totalitate prevederile acesteia şi ale actelor normative în vigoare.
Obligaţia de obţinere a licenţei dupã adjudecarea concesiunii
12. Titularul autorizaţiei are obligaţia ca în cazul adjudecãrii concesiunii în favoarea sa sa solicite acordarea licenţei pentru desfãşurarea activitãţii cu bunurile sau serviciile concesionate, potrivit prevederilor Regulamentului privind acordarea licenţelor şi autorizaţiilor în sectorul energiei electrice şi termice, aprobat prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 567/1999 . Condiţiile-cadru ale licenţei sunt prezentate spre informare în anexa B.
Furnizarea de informaţii autoritãţii competente
13. Titularul autorizaţiei va furniza autoritãţii competente toate datele şi informaţiile care îi sunt necesare pentru exercitarea atribuţiilor sale.
14. Titularul autorizaţiei va informa autoritatea competenta în termen de 5 zile lucrãtoare despre modificãri ale circumstanţelor care au stat la baza acordãrii autorizaţiei provizorii, referitoare la îndeplinirea condiţiilor stipulate la art. 7 alin. (2), (3) sau (4) din regulament.
V. Transferul autorizaţiei provizorii
15. Autorizaţia provizorie este valabilã pentru activitatea ce face obiectul acesteia. Autorizaţia provizorie nu poate fi utilizata decât pentru participarea la licitaţia pentru concesionarea bunurilor, serviciilor şi/sau activitãţilor pentru care a fost acordatã.
16. Autorizaţia provizorie este valabilã pentru titularul autorizaţiei şi nu poate fi transferata nici unei alte persoane fizice sau juridice, transferul fiind lovit de nulitate.
VI. Retragerea autorizaţiei provizorii
17. Autoritatea competenta poate retrage autorizaţia provizorie în cazurile prevãzute la art. 16 alin. (1) din regulament.
VII. Cai de comunicare
18. Orice comunicare, accept, confirmare, aprobare sau alta informaţie cerutã sau a carei transmitere este permisã în condiţiile autorizaţiei provizorii se va face în scris şi se va putea transmite prin telefax, cu condiţia ca în toate cazurile originalul sa se depunã prin curier sau prin serviciile poştale (cu confirmare de primire) la urmãtoarele adrese:
● Pentru autoritatea competenta:
Bucureşti, str. Constantin Nacu nr. 3, sectorul 2
● Pentru titularul autorizaţiei:
...................................................
VIII. Cai de apel
19. Deciziile autoritãţii competente cu privire la retragerea autorizaţiei provizorii pot fi atacate de titularul autorizaţiei la instanta judecãtoreascã competenta, în virtutea dreptului menţionat la pct. 8.



ANEXA A

Definiţii

Autoritatea competenta - prin lege, Autoritatea Nationala de Reglementare
în Domeniul Energiei (ANRE) sau orice succesor al
acesteia, având autoritate asupra titularului
autorizaţiei
Lege - Legea energiei electrice şi termice; pana la
intrarea în vigoare a acesteia, Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 63/1998 privind energia
electrica şi termica, cu modificãrile ulterioare
Regulament - Regulamentul privind acordarea autorizaţiilor
provizorii pentru desfãşurarea de activitãţi în
sectorul energiei electrice şi termice cu bunuri,
servicii sau activitãţi concesionate
Titularul autorizaţiei - .........., cu sediul în ................/(adresa)
înmatriculatã în registrul comerţului sub nr. ...
din ...../..../...., cod SIRUES ....... .


ANEXA B

Condiţiile-cadru ale licenţei potrivit cãreia titularul autorizaţiei va putea desfasura activitãţile ce fac obiectul autorizaţiei provizorii

(Se vor anexa, dupã caz, potrivit art. 15 din regulament.)
---------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016