Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 22 septembrie 2004  privind concursul de promovare in functii de executie a magistratilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REGULAMENT din 22 septembrie 2004 privind concursul de promovare in functii de executie a magistratilor

EMITENT: CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 879 din 27 septembrie 2004
CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
Promovarea magistraţilor în funcţii de execuţie, efectiv sau pe loc, la tribunale, tribunale specializate, curţi de apel, parchetele de pe lângã aceste instanţe, precum şi la Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face pe bazã de concurs, organizat la nivel naţional, potrivit dispoziţiilor legale.
ART. 2
Concursul de promovare în funcţii de execuţie vacante sau pe loc se organizeazã pe baza unor criterii obiective de apreciere a performanţelor profesionale ale magistraţilor care au vocaţie la promovare.
ART. 3
Concursul de promovare prevãzut la art. 1 se organizeazã anual sau ori de câte ori este nevoie de Institutul Naţional al Magistraturii, în baza hotãrârii Consiliului Superior al Magistraturii.
ART. 4
(1) Consiliul Superior al Magistraturii stabileşte pentru fiecare concurs de promovare numãrul de posturi pentru care acesta se organizeazã. Posturile vor fi stabilite, distinct, pentru promovare efectivã şi, respectiv, pentru promovare pe loc, pentru fiecare instanţã şi parchet în parte.
(2) Promovarea efectivã şi promovarea pe loc se vor face în gradul imediat superior celui pe care îl deţine magistratul, pânã la nivelul curţii de apel pentru judecãtori şi pânã la nivelul Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru procurori.
(3) Magistratul nu poate susţine simultan concurs pentru promovare efectivã şi promovare pe loc.
(4) Judecãtorii şi procurorii pot candida pentru promovare efectivã la oricare dintre instanţele şi, respectiv, parchetele imediat superioare pentru care s-au stabilit posturi vacante, indiferent de instanţa sau parchetul la care funcţioneazã.
(5) Nu pot fi înscrişi la concurs magistraţii care au funcţionat mai puţin un an la instanţa sau parchetul inferioare celor pentru care candideazã.

CAP. II
Condiţii pentru înscrierea la concurs

ART. 5
(1) Pot participa la concursul de promovare în funcţii de execuţie vacante sau pe loc magistraţii care îndeplinesc condiţiile de vechime în magistraturã prevãzute la <>art. 44 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, care în ultimii 3 ani au avut calificativul "foarte bine" şi nu au fost sancţionaţi disciplinar.
(2) Îndeplinirea condiţiilor prevãzute la alin. (1) se constatã prin raportul de inspecţie întocmit de un judecãtor inspector de la curtea de apel, respectiv de un procuror inspector de la parchetul de pe lângã aceastã instanţã.
(3) Raportul de inspecţie cuprinde şi aspecte privind:
a) numãrul şi gradul de complexitate a cauzelor soluţionate;
b) soluţionarea operativã a cauzelor în raport cu specificul acestora;
c) procentul hotãrârilor desfiinţate de instanţele de control judiciar pentru motive imputabile şi natura acestora, respectiv infirmãrile de soluţii, redeschiderile de urmãrire penalã, concluziile greşite, schimbãrile de încadrãri juridice, achitãrile, restituirile dosarelor de instanţã la procurori, apelurile şi recursurile nedeclarate sau greşit declarate;
d) acurateţea, conciziunea, coerenţa şi fundamentarea corespunzãtoare, în fapt şi în drept, a hotãrârilor redactate şi, respectiv, a lucrãrilor întocmite;
e) îndeplinirea, cu respectarea dispoziţiilor legale şi a prevederilor regulamentare, a altor atribuţii decât cele de judecatã;
f) menţinerea raporturilor de serviciu în limitele dispoziţiilor legale;
g) respectarea principiilor de desfãşurare a procesului;
h) interesul pentru perfecţionarea profesionalã continuã;
i) receptivitatea la îmbunãtãţirea activitãţii profesionale;
j) respectarea normelor Codului deontologic.
(4) Raportul de inspecţie pentru magistratul detaşat va avea în vedere şi activitatea desfãşuratã de acesta în instituţia în care este detaşat.
ART. 6
(1) Pentru participarea la concurs este necesar avizul conform care se acordã de colegiul de conducere al curţii de apel sau al parchetului de pe lângã aceasta, iar pentru promovarea la Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de cãtre colegiul de conducere al acestuia.
(2) Pentru magistraţii detaşaţi avizul conform se va acorda de aceleaşi colegii de conducere.
(3) La acordarea avizului prevãzut la alin. (1) vor fi avute în vedere avizele consultative ale colegiilor de conducere ale instanţelor şi parchetelor de la care provin candidaţii şi, dupã caz, şi ale colegiilor de conducere ale instanţelor şi parchetelor superioare.
(4) Avizul negativ privind participarea la concurs va fi motivat şi comunicat magistratului, în termen de 5 zile de la luarea deciziei.
(5) Împotriva avizului negativ magistratul poate formula contestaţie, care se depune în termen de 3 zile de la comunicare la curtea de apel sau la parchetul de pe lângã aceasta. Contestaţia va fi înaintatã de îndatã la Consiliul Superior al Magistraturii pentru soluţionare.
(6) Contestaţia va fi soluţionatã în termen de 5 zile de la înregistrare de cãtre secţiile corespunzãtoare ale Consiliului Superior al Magistraturii. Rezultatul va fi comunicat atât contestatorului, cât şi colegiului de conducere al curţii de apel, parchetului de pe lângã aceasta şi Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
ART. 7
(1) Data organizãrii concursului, numãrul posturilor aprobate pentru promovare efectivã şi pentru promovare pe loc, precum şi tematica se comunicã, cu cel puţin 60 de zile înainte, tuturor curţilor de apel şi parchetelor de pe lângã acestea, de cãtre Consiliul Superior al Magistraturii. Curţile de apel şi parchetele de pe lângã acestea vor comunica de îndatã instanţelor şi parchetelor din circumscripţia lor aceste date. Datele comunicate vor fi publicate pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii.
(2) În termen de 10 zile de la comunicarea datei concursului, cei interesaţi pot depune cereri la preşedintele curţii de apel sau la procurorul general al parchetului de pe lângã aceasta ori al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(3) În termen de 20 de zile de la data expirãrii termenului prevãzut la alin. (2), judecãtorii inspectori sau, dupã caz, procurorii inspectori vor întocmi un raport de inspecţie pentru fiecare candidat.
(4) În termen de 45 de zile de la data anunţãrii concursului, candidaţii vor depune un studiu de specialitate la curţile de apel şi la parchetele de pe lângã acestea, care va fi înaintat Institutului Naţional al Magistraturii.
ART. 8
(1) În termen de 30 de zile de la anunţarea concursului, preşedinţii curţilor de apel sau procurorii generali ai parchetelor de pe lângã acestea vor înainta Consiliului Superior al Magistraturii cererea-tip de înscriere la examen, raportul de inspecţie şi avizul conform.
Cererea-tip va indica felul promovãrii, efectivã sau pe loc, şi instanţa sau parchetul la care se solicitã promovarea.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii va înainta Institutului Naţional al Magistraturii lista candidaţilor care vor participa la concurs.

CAP. III
Organizarea şi desfãşurarea concursului

ART. 9
Concursul constã în susţinerea unei probe scrise şi a unei probe orale, cu caracter teoretic şi practic, precum şi în elaborarea unui studiu de specialitate.
ART. 10
Probele scrise şi probele orale cu caracter teoretic şi practic se susţin la una dintre urmãtoarele discipline, în funcţie de specializarea magistratului: drept civil, drept penal, drept comercial, drept administrativ, drept financiar şi fiscal, dreptul muncii, dreptul familiei, drept internaţional privat, precum şi, indiferent de specializare, procedura civilã sau procedura penalã.
ART. 11
(1) Proba scrisã constã într-un subiect teoretic şi rezolvarea unei speţe.
(2) Proba oralã constã în rãspunsuri la subiectele stabilite de comisie pe biletele de examen şi în rezolvarea unei speţe. Magistraţii pot sã foloseascã legislaţia atât la probele scrise, cât şi la cele orale.
ART. 12
(1) Studiul de specialitate va aborda probleme ce ţin de competenţa instanţei sau a parchetului la care magistratul solicitã promovarea, jurisprudenţa instanţelor judecãtoreşti şi a Curţii Constituţionale, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunitãţilor Europene şi drept comparat şi va avea, obligatoriu, cel puţin 30 de pagini, cu corp de literã 14, la un rând şi jumãtate, dar nu va depãşi 50 de pagini.
(2) Studiul nu poate fi valorificat decât la un singur concurs, sub sancţiunea excluderii din concurs sau a anulãrii rezultatului concursului.
ART. 13
(1) Numãrul comisiilor de examinare va fi stabilit de Consiliul Superior al Magistraturii pentru fiecare concurs, în funcţie de numãrul candidaţilor şi de materiile pentru care s-a optat.
(2) Componenţa comisiilor de examinare se aprobã prin hotãrâre de cãtre Consiliul Superior al Magistraturii dintr-o listã de propuneri întocmitã de Institutul Naţional al Magistraturii.
ART. 14
(1) Din comisia de examinare pentru judecãtori fac parte 2 judecãtori de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi un judecãtor de la curtea de apel, alta decât cea în care funcţioneazã candidatul.
(2) Din comisia de examinare pentru procurori fac parte 2 procurori de la Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi un procuror de la parchetul de pe lângã curtea de apel, altul decât cel în care funcţioneazã candidatul.
ART. 15
Probele scrise, probele orale, precum şi studiul de specialitate se apreciazã cu note de la 1 la 10. Nota acordatã la fiecare probã este media aritmeticã a notelor acordate de membrii comisiei.
ART. 16
(1) Împotriva notãrii la proba scrisã şi la studiul de specialitate candidatul poate face contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea rezultatelor.
(2) Contestaţiile se soluţioneazã de o comisie formatã dintr-un profesor universitar sau conferenţiar de la Institutul Naţional al Magistraturii şi 2 judecãtori de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv 2 procurori de la Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(3) Componenţa comisiei de contestaţii este aprobatã de Consiliul Superior al Magistraturii, pe baza listei de propuneri întocmite de Institutul Naţional al Magistraturii.
(4) Cu prilejul soluţionãrii contestaţiei, lucrarea scrisã sau, dupã caz, studiul de specialitate va fi reanalizat, candidatul neputând sã obţinã o notã inferioarã celei acordate iniţial de comisia de examinare.
(5) Notarea comisiei de contestaţii este definitivã.
ART. 17
(1) Pentru a participa la proba oralã candidaţii trebuie sã obţinã cel puţin media 7 la proba scrisã şi, respectiv, la studiul de specialitate.
(2) Pentru a fi declaraţi admişi la proba oralã candidaţii trebuie sã obţinã cel puţin media 7.
ART. 18
(1) Rezultatul probei orale este media aritmeticã a notelor acordate de fiecare membru al comisiei de examinare.
(2) Notarea comisiei la proba oralã este definitivã.
ART. 19
(1) Media generalã a concursului este rezultatul mediei aritmetice dintre notele acordate la proba scrisã, studiul de specialitate şi proba oralã.
(2) Ponderea în media generalã este 20% studiul de specialitate, 40% proba scrisã şi 40% proba oralã.
ART. 20
Pentru a fi declarat admis la concurs candidatul trebuie sã obţinã cel puţin media generalã 7.
ART. 21
(1) Tabelele de clasificare a candidaţilor se comunicã curţilor de apel sau, dupã caz, parchetelor de pe lângã acestea şi Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi se prezintã plenului Consiliului Superior al Magistraturii în vederea promovãrii.
(2) În termen de cel mult 30 de zile de la comunicarea rezultatelor, Consiliul Superior al Magistraturii dispune promovarea magistraţilor declaraţi admişi.
ART. 22
Promovarea în funcţii de execuţie vacante sau pe loc a candidaţilor declaraţi admişi la concurs se face în ordinea mediilor obţinute, în limita numãrului de posturi aprobate la fiecare instanţã sau parchet, în raport de opţiunea magistraţilor la data înscrierii la concurs.
ART. 23
La medii egale au prioritate candidaţii care au titlul ştiinţific de doctor în drept, vechime mai mare în funcţia de judecãtor sau procuror, au absolvit cursuri postuniversitare şi au activitate publicisticã în specialitate.
ART. 24
Rezultatele concursului pot fi valorificate, pentru promovare efectivã, într-o perioadã de 6 luni, în cazul vacantãrii unor posturi la instanţele şi parchetele pentru care magistraţii au optat la înscriere.

CAP. IV
Dispoziţii finale

ART. 25
Dispoziţiile prezentului regulament se aplicã în mod corespunzãtor magistraţilor militari şi personalului de specialitate juridicã asimilat magistraţilor.
ART. 26
Prezentul regulament se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.


------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016