Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 2 noiembrie 2004  de programare, functionare si dispecerizare a depozitelor de inmagazinare subterana a gazelor naturale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REGULAMENT din 2 noiembrie 2004 de programare, functionare si dispecerizare a depozitelor de inmagazinare subterana a gazelor naturale

EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL GAZELOR NATURALE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.165 din 9 decembrie 2004

CAP. I
Scop. Domeniu de aplicare

ART. 1
Prin prezentul regulament se stabilesc reguli şi cerinţe de ordin tehnic, tehnologic şi comercial, menite sã asigure desfãşurarea proceselor de înmagazinare în mod transparent, obiectiv şi nediscriminatoriu.
ART. 2
Prezentul regulament se aplicã operatorilor licenţiaţi pentru înmagazinarea subteranã a gazelor naturale, denumiţi în continuare operatori de înmagazinare, precum şi producãtorilor, operatorului Sistemului naţional de transport (SNT), furnizorilor, consumatorilor eligibili şi persoanelor juridice strãine, beneficiare ale tranzitului pe teritoriul României, ca beneficiari ai serviciilor de înmagazinare (rezervare capacitate, injecţie şi extracţie).
ART. 3
Prezentul regulament se aplicã în corelare cu prevederile Regulamentului privind accesul reglementat la depozitele de înmagazinare subteranã a gazelor naturale, aprobat prin Decizia preşedintelui Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 824/2004, denumit în continuare Regulament de acces.

CAP. II
Obiective

ART. 4
Obiectivele prezentului regulament sunt urmãtoarele:
a) stabilirea cerinţelor tehnice minime pentru realizarea accesului la depozitele de înmagazinare subteranã a solicitanţilor, în condiţii egale şi transparente, la capacitãţile de înmagazinare disponibile, cu respectarea condiţiilor de siguranţã, de calitate şi de protecţie a mediului înconjurãtor;
b) asigurarea calitãţii serviciilor de înmagazinare, în vederea alimentãrii cu gaze naturale a consumatorilor în condiţii de siguranţã şi continuitate;
c) respectarea de cãtre operatorii de înmagazinare a principiilor privind tratamentul nediscriminatoriu al beneficiarilor serviciilor de înmagazinare;
d) stabilirea principiilor care stau la baza întocmirii programelor de înmagazinare subteranã, a modului în care se realizeazã programarea, precum şi stabilirea responsabilitãţilor pãrţilor implicate în activitatea de înmagazinare subteranã;
e) stabilirea modului în care se realizeazã procesul de injecţie/extracţie a cantitãţilor de gaze naturale pe cicluri, lunã, zi şi orã, defalcate pe depozite şi beneficiari;
f) stabilirea principiilor generale de funcţionare şi dispecerizare a depozitelor de înmagazinare subteranã;
g) stabilirea modului de transmitere a informaţiilor în relaţia cu operatorul de transport, cu beneficiari ai serviciului de înmagazinare subteranã, cu DNGN şi OP.

CAP. III
Programarea injecţiei/extracţiei cantitãţilor de gaze naturale în/din depozite

SECŢIUNEA 1
Principii generale de programare

ART. 5
Programarea activitãţii de înmagazinare a gazelor naturale se face de cãtre operatorii de înmagazinare în baza contractelor încheiate de aceştia cu beneficiarii serviciului de înmagazinare subteranã a gazelor naturale.
ART. 6
Pentru fiecare an de înmagazinare, data limitã de începere a activitãţii de programare a injecţiei/extracţiei cantitãţilor de gaze naturale în/din depozite este data publicãrii Listei finale de realocare a capacitãţilor disponibile precizatã în Regulamentul de acces.
ART. 7
La stabilirea programelor de înmagazinare pe fiecare depozit la nivel de ciclu, lunã, zi, orã, operatorii de înmagazinare vor avea în vedere urmãtoarele:
1. respectarea ordinii de prioritate în conformitate cu prevederile Regulamentului de acces;
2. regimurile tehnologice convenite cu operatorul sistemului de transport pentru fiecare depozit, atât la injecţie, cât şi la extracţie;
3. regimurile tehnologice optime pentru SNT, atât la injecţie, cât şi la extracţie.

SECŢIUNEA a 2-a
Stabilirea programelor de înmagazinare subteranã a gazelor naturale pe cicluri de injecţie/extracţie

ART. 8
Operatorii de înmagazinare trebuie sã aibã la baza programãrii Lista finalã de realocare a capacitãţilor pe depozite, conform prevederilor din Regulamentul de acces, şi contractele de înmagazinare, aferente fiecãrui beneficiar de acces.
ART. 9
Operatorii de înmagazinare vor transmite, pânã la data de 31 martie, cãtre operatorul de transport, un program iniţial al procesului de injecţie, pe fiecare depozit şi beneficiar, detaliat pe lunã, zi şi orã, conform modelului din anexa nr. 1 la prezentul regulament, întocmit astfel încât sã respecte regimurile tehnologice ale depozitelor şi ale SNT.
ART. 10
Operatorii de înmagazinare vor transmite, pânã la data de 15 aprilie, cãtre beneficiarii serviciului de înmagazinare şi cãtre operatorul SNT/DNGN programul final al procesului de injecţie pe fiecare depozit şi beneficiar, detaliat pe lunã, zi şi orã, în concordanţã cu contractele, conform modelului din anexa nr. 1 la prezentul regulament.
ART. 11
Beneficiarii serviciului de înmagazinare vor prezenta operatorilor de înmagazinare o confirmare a încheierii contractului de transport al gazelor naturale, în termen de cel mult 10 zile lucrãtoare înainte de începerea prestãrii serviciului de înmagazinare specificat în programul final.
ART. 12
Operatorii de înmagazinare vor definitiva, pânã la data de 30 septembrie, programul iniţial al procesului de extracţie pe fiecare depozit şi beneficiar, în funcţie de cantitãţile efectiv înmagazinate, detaliat pe lunã, zi şi orã, conform anexei nr. 1 la prezentul regulament, conform contractelor şi cu respectarea regimurilor tehnologice ale depozitelor şi SNT.
ART. 13
Operatorii de înmagazinare vor definitiva, pânã la data de 15 octombrie, programul final al procesului de extracţie pe fiecare depozit şi beneficiar, conform contractelor şi cu respectarea regimurilor tehnologice ale depozitelor şi SNT, detaliat pe lunã, zi şi orã, conform anexei nr. 1 la prezentul regulament.
ART. 14
Cantitãţile de gaze injectate/extrase în/din depozite vor fi mãsurate conform prevederilor contractelor de transport, respectiv de înmagazinare subteranã a gazelor naturale, pentru fiecare beneficiar al serviciului de înmagazinare.
ART. 15
Mãsurarea cantitãţilor de gaze naturale intrate în SNT şi destinate înmagazinãrii va fi efectuatã conform prevederilor contractului de transport. Beneficiarul asigurã transmiterea informaţiilor privind cantitãţile zilnice intrate în SNT şi confirmate de operatorul SNT, respectiv DNGN, cãtre operatorul de înmagazinare.
ART. 16
Programele de injecţie/extracţie lunare, decadale şi zilnice, precum şi modificãrile cantitãţilor programate vor fi transmise de cãtre operatorii de înmagazinare atât operatorului de transport, DNGN, cât şi beneficiarilor, conform termenelor stabilite în RPDF al SNT.
ART. 17
Solicitarea modificãrilor de program din partea beneficiarilor va fi comunicatã operatorului de înmagazinare, cu minimum 7 zile înainte de începerea programului lunar, iar pentru programul zilnic, eventualele modificãri vor fi transmise pânã la ora 14,00 a zilei anterioare.
ART. 18
Solicitarea modificãrilor programului de injecţie/extracţie din partea operatorului SNT la nivel de orã, zi şi lunã va fi comunicatã operatorului de înmagazinare, conform prevederilor RPFD al SNT.
ART. 19
Transmiterea datelor convenite între pãrţile implicate în derularea proceselor de înmagazinare se poate realiza prin fax sau poştã electronicã, pãrţile având obligaţia sã asigure protecţia datelor vehiculate.
ART. 20
Operatorul SNT şi beneficiarii serviciilor de înmagazinare subteranã rãspund pentru corectitudinea datelor de program transmise operatorilor de înmagazinare.

CAP. IV
Funcţionarea depozitelor de înmagazinare subteranã a gazelor naturale

SECŢIUNEA 1
Siguranţa în funcţionare a depozitelor de înmagazinare

ART. 21
Operatorii de înmagazinare au obligaţia sã asigure condiţiile pentru funcţionarea în siguranţã a infrastructurii de suprafaţã şi de adâncime a depozitelor subterane, la capacitatea programatã.
ART. 22
La terminarea fiecãrui ciclu de injecţie/extracţie operatorul de înmagazinare inventariazã, pe baza programelor complexe, volumele de gaze naturale înmagazinate. În perioada respectivã se vor efectua toate lucrãrile de verificare, revizii tehnice, reparaţii la infrastructura de suprafaţã şi de adâncime necesare pentru începerea în condiţii optime a ciclului urmãtor.
ART. 23
Rãspunderea pentru respectarea parametrilor tehnologici programaţi (debit, presiune) revine, dupã caz, operatorilor de înmagazinare, operatorului de transport şi/sau beneficiarilor, în conformitate cu prevederile contractuale.
ART. 24
Operatorii de înmagazinare au obligaţia sã menţinã în funcţiune numãrul necesar de agregate de comprimare de lucru, precum şi agregatele de comprimare de rezervã, astfel încât sã asigure realizarea programelor de înmagazinare.
ART. 25
Operatorii de înmagazinare rãspund de modernizarea infrastructurii de suprafaţã, astfel încât sã asigure teletransmisia în timp real a parametrilor tehnologici mãsuraţi, atât la operatorul de transport, cât şi la beneficiari.

SECŢIUNEA a 2-a
Tratarea abaterilor de la programul de înmagazinare subteranã a gazelor naturale

ART. 26
În conducerea operativã a depozitelor de înmagazinare, eventualele abateri de la programele stabilite în ceea ce priveşte cantitãţile de gaze injectate/extrase din depozite vor fi tratate dupã cum urmeazã:
a) perturbaţiile cauzate de congestii, restricţii, avarii în infrastructura producãtorului, transportatorului sau operatorilor de înmagazinare se notificã la DNGN, în termen de 24 de ore de la apariţia acestora;
b) accidentele şi cazurile de forţã majorã vor fi comunicate în regim de urgenţã, dupã constatarea lor. DNGN asigurã dirijarea fluxurilor informaţionale cãtre factorii implicaţi.
ART. 27
Operatorii de înmagazinare vor adapta programele de injecţie/extracţie având în vedere noile condiţii şi vor comunica noua programare pãrţilor interesate.
ART. 28
Dupã eliminarea cauzelor care au condus la abaterile de la program, operatorii de înmagazinare vor reveni, în termen de 48 de ore, la programele anterioare şi vor informa despre aceasta atât pe beneficiari, cât şi DNGN, OP şi operatorul SNT.

SECŢIUNEA a 3-a
Prelucrarea şi transmiterea datelor privind mãsurarea cantitãţilor de gaze naturale înmagazinate în depozite

ART. 29
Operatorii de înmagazinare au urmãtoarele obligaţii:
a) sã asigure mãsurarea cantitãţilor de gaze naturale atât la injecţie, cât şi la extracţie, în conformitate cu prevederile Regulamentului de mãsurare a cantitãţilor de gaze naturale tranzacţionate pe piaţa angro, aprobat prin Decizia preşedintelui Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 656/2002, şi a legislaţiei în vigoare;
b) sã înregistreze, în baza de date proprie, cantitãţile de gaze naturale injectate/extrase în/din fiecare depozit, defalcate pe beneficiari;
c) sã transmitã cantitãţile orare şi zilnice la DNGN şi OP;
d) sã solicite beneficiarilor, pânã cel târziu în a 5-a zi lucrãtoare din luna urmãtoare celei de înmagazinare, confirmarea datelor privind cantitãţile de gaze injectate/extrase în/din depozite, consemnate în procesul-verbal de predare/preluare a cantitãţilor de gaze naturale.
ART. 30
Beneficiarii au obligaţia sã transmitã operatorilor de înmagazinare confirmarea datelor privind cantitãţile de gaze injectate/extrase în/din depozite, consemnate în procesul-verbal de predare/preluare a cantitãţilor de gaze naturale, pânã cel târziu în a 5-a zi lucrãtoare din luna urmãtoare celei de înmagazinare.
ART. 31
Operatorii de înmagazinare au obligaţia sã transmitã la OP şi DNGN datele privind cantitãţile confirmate de gaze injectate/extrase în/din depozite, pânã cel târziu în a 6-a zi lucrãtoare din luna urmãtoare celei de înmagazinare.

SECŢIUNEA a 4-a
Restricţii

ART. 32
În funcţionare, datoritã condiţiilor de exploatare, se pot manifesta situaţii în care se impun mãsuri de limitare a cantitãţilor de gaze naturale injectate/extrase la nivelul depozitului, mãsuri care conduc la modificarea programului convenit la începerea procesului de înmagazinare. Cauzele care genereazã aceste mãsuri de restricţie pot fi de naturã comercialã sau tehnicã, inclusiv de forţã majorã.

Restricţii comerciale

ART. 33
Restricţiile de naturã comercialã apar din cauza nerespectãrii:
a) programelor de înmagazinare subteranã a gazelor naturale;
b) condiţiilor de calitate a gazelor naturale;
c) clauzelor contractelor de înmagazinare;
d) clauzelor contractelor de transport al gazelor naturale.

Restricţii tehnice

ART. 34
Restricţiile tehnice care apar în exploatarea depozitelor de înmagazinare subteranã a gazelor naturale sunt determinate de urmãtoarele cauze:
a) presiunea maximã de regim a infrastructurii de suprafaţã (staţii de comprimare, conducte colectoare etc.);
b) diferenţa de presiune maxim admisibilã strat-sondã pentru exploatarea la o vitezã de filtrare constantã şi pentru menţinerea caracteristicilor fizice ale straturilor poros-permeabile, atât în ciclul de injecţie, cât şi în cel de extracţie;
c) modificarea caracteristicilor fizice ale stratului poros-permeabil aflat în exploatare, din cauze naturale sau accidentale;
d) variaţia numãrului de sonde aflate în producţie şi a aportului de debit al acestora, avându-se în vedere cã sondele piezometrice (de urmãrire) pot trece în regim de producţie şi invers în evoluţia procesului de injecţie/ extracţie a gazelor naturale;
e) exploatarea staţiilor de comprimare a gazelor naturale, avându-se în vedere realizarea raportului optim de comprimare şi a randamentului maxim al staţiei;
f) operaţii de revizie sau reparaţii programate ori care se impun în urma unor accidente tehnice;
g) accidente tehnice care afecteazã capacitatea de înmagazinare a depozitelor (de exemplu: la nivelul sondelor, sistemului de completare a sondelor, staţiilor de comprimare, conductelor colectoare, punctelor de predare/preluare comercialã a gazelor naturale);
h) necesitatea realizãrii producţiei zilnice constante.
ART. 35
Restricţiile tehnice care apar în exploatarea SNT se datoreazã urmãtoarelor cauze:
a) operaţii de revizie sau reparaţii programate ori care se impun în urma unor accidente tehnice, racordãri de noi consumatori;
b) accidente tehnice care limiteazã disponibilitãţile capacitãţii de transport a SNT.
ART. 36
În cazul apariţiei unei restricţii, operatorul de înmagazinare va comunica factorilor implicaţi informaţiile care se impun cu privire la:
- depozitul afectat de restricţie;
- cauzele ce au impus restricţia;
- valorile debitelor zilnice şi orare în situaţia noucreatã;
- modul şi perioada de rezolvare, în situaţia în care cauzele sunt de natura celor enumerate la art. 34 lit. f), g) şi h).
ART. 37
Operatorii de înmagazinare transmit factorilor implicaţi (producãtori, furnizori, transportatori, beneficiari), în situaţiile de restricţii, datele de program conform anexei nr. 2 la prezentul regulament.

SECŢIUNEA a 5-a
Manevre de sistem

ART. 38
Operatorii de înmagazinare solicitã şi/sau comunicã beneficiarilor şi operatorului de transport manevrele efectuate la depozite şi eventualele modificãri ale regimurilor tehnologice pentru menţinerea parametrilor de siguranţã ai depozitelor în conformitate cu prevederile contractuale.

CAP. V
Dispecerizarea

SECŢIUNEA 1
Prevederi generale

ART. 39
Pentru îndeplinirea obligaţiilor legate de asigurarea siguranţei în exploatarea depozitelor de înmagazinare subteranã a gazelor naturale, operatorii de înmagazinare au obligaţia de a crea şi de a menţine o structurã unitarã şi flexibilã pentru activitatea de dispecerizare, respectiv pentru supravegherea proceselor, comunicarea datelor şi parametrilor specifici activitãţii, precum şi pentru intervenţia promptã la nivelul depozitelor de înmagazinare.
ART. 40
Activitatea de dispecerizare se realizeazã în cadrul unui sistem unitar-integrat compus din unitãţi şi compartimente cu competenţe bine definite din punct de vedere funcţional şi relaţional.
ART. 41
Dispeceratele operatorilor de înmagazinare coreleazã cantitãţile de gaze naturale predate/preluate în/din depozite cu capacitãţile de transport, în vederea îndeplinirii obligaţiilor contractuale, respectând deciziile operatorului SNT/DNGN, în colaborare cu dispeceratul SNT şi dispeceratele operatorilor de distribuţie.
ART. 42
Dispeceratul operatorului de înmagazinare este coordonatorul de balanţã a procesului de înmagazinare şi realizeazã prognoze privind cantitãţile de gaze naturale injectate/extrase, defalcate pe depozite, beneficiari la nivel de ciclu, lunã, zi. Pentru aceasta preia zilnic de la beneficiarii serviciilor de înmagazinare date operative privind cantitãţile de gaze naturale injectate/extrase, precum şi parametrii tehnologici de la interfeţele cu SNT.

SECŢIUNEA a 2-a
Înregistrarea datelor

ART. 43
Dispeceratele operatorilor de înmagazinare înregistreazã parametrii de funcţionare ai depozitelor.
ART. 44
Toate abaterile faţã de programul de înmagazinare survenite în funcţionarea depozitelor se consemneazã în registrul dispecerului.

CAP. VI
Dispoziţii finale

ART. 45
Operatorii de înmagazinare pot propune completarea şi/sau modificarea prezentului regulament în funcţie de necesitãţi, de cadrul de reglementãri şi de evoluţia relaţiilor dintre participanţii pe piaţa gazelor naturale.
ART. 46
Operatorii de înmagazinare au dreptul, în caz de forţã majorã, sã extragã cantitãţi de gaze naturale din stocul inactiv (perna de gaze) la solicitarea operatorului SNT/DNGN sau a furnizorilor care au obligaţia asigurãrii serviciului public obligatoriu.
ART. 47
Beneficiarii cantitãţilor de gaze naturale extrase din stocul inactiv (perna de gaze) au obligaţia refacerii acestuia în primele 60 de zile de la reluarea ciclului de injecţie.
ART. 48
Operatorii de înmagazinare pot realiza operaţiuni de swaping fãrã prejudicierea intereselor beneficiarilor serviciilor de înmagazinare subteranã a gazelor naturale, în scopul asigurãrii echilibrului SNT, siguranţei şi continuitãţii în furnizare.
ART. 49
Cantitatea de gaze naturale rãmasã în depozite la finele ciclului complet de înmagazinare va face obiectul unui nou contract de înmagazinare subteranã, încheiat pânã la data încetãrii valabilitãţii contractului iniţial şi valabil din prima zi calendaristicã a ciclului urmãtor de înmagazinare.
ART. 50
Definirea unor termeni şi abrevieri din prezentul regulament este prevãzutã în anexa nr. 3 la prezentul regulament; termenii care nu sunt definiţi se regãsesc în <>Legea gazelor nr. 351/2004 , precum şi în Codul tehnic al sectorului gazelor naturale, aprobat prin Decizia preşedintelui Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 616/2002.


ANEXA 1


────────
la regulament
──────────────

Operatorul de înmagazinare ..............
Nr. .............../.....................

PROGRAM INIŢIAL / FINAL
de înmagazinare - ciclul de injecţie/extracţie în/din depozite subterane





────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Volumul de gaze naturale pentru care se solicitã
crt. injecţia/extracţia în/din depozite
subterane [mii mc ]
─────────────────────────────────────────────────────
Depozi- Benefi- ....... (luna) ........ (luna) Total ciclu
tul ciarul ──────────────────────────────────── injecţie/
extracţie*)
lunar zilnic orar lunar zilnic orar
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1.
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2.
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3.
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4.
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────



______________
*) Lunile care constituie ciclul de injecţie/extracţie vor fi stabilite de operatorul de înmagazinare.

ANEXA 2


────────
la regulament
──────────────

Operatorul de înmagazinare ..........
Nr. .............../.................

OFERTA
privind capacitãţile de injecţie/extracţie a gazelor naturale în/din depozite subterane





────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Capacitatea de injecţie/extracţie [mii mc]
crt. ───────────────────────────────────────────────────
Depozitul .... (luna) ... (luna) Total ciclu
────────────────────────────── injecţie/
lunar zilnic orar lunar zilnic orar extracţie*)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1.
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2.
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3.
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4.
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────



______________
*) Lunile aferente ciclului de injecţie/extracţie vor fi stabilite de operatorul de înmagazinare.


ANEXA 3


────────
la regulament
──────────────

DEFINIREA
unor termeni şi abrevieri

Capacitate totalã de înmagazinare - volumul de gaze naturale, exprimat în metri cubi în condiţii de bazã (t....p....), care poate fi înmagazinat într-un depozit subteran în condiţii de siguranţã, în limita permisã de parametrii dinamici şi statici ai zãcãmântului şi de facilitãţile de suprafaţã existente.
Capacitate de înmagazinare disponibilã - capacitatea depozitului subteran de a primi, respectiv de a ceda, o cantitate de gaze naturale, în condiţii de siguranţã, în limita permisã de parametrii dinamici şi statici ai zãcãmântului, precum şi de facilitãţile de suprafaţã existente la un moment dat la nivelul unui depozit (în momentul iniţierii ciclului de injecţie).
Manevre de sistem - operaţiuni efectuate de operatorul de înmagazinare pentru desfãşurarea proceselor de injecţie şi/sau extracţie asupra infrastructurii de suprafaţã şi/sau subterane, în limitele programate prin regimurile tehnologice aferente acestor infrastructuri.
Swaping (schimbul de gaze) - operaţiunea în urma cãreia se înlocuiesc scriptic între ele douã cantitãţi de gaze de diferite categorii, fiecare dintre acestea fiind determinatã prin:
- natura (import, intern, amestec, redevenţã, gaze noi etc.);
- sursa de provenienţã (Romgaz, Petrom, import "furnizor" etc.);
- valoarea intrinsecã pe care gazul o reprezintã ca marfã, la care se adaugã valoarea diferitelor servicii şi obligaţii încorporate;
- proprietarul cantitãţilor de gaze şi/sau administratorul acestora, dacã gazele sunt în custodie;
- orice altã caracteristicã proprie cantitãţilor de gaze care fac obiectul schimbului.
Stoc de gaze naturale activ - cantitatea de gaze naturale injectatã şi extrasã într-un depozit subteran, într-un ciclu complet de înmagazinare. Cantitatea de gaze reprezentând stocul activ de gaz este egalã cu sau mai micã decât capacitatea totalã de înmagazinare.
Stoc de gaze naturale inactiv (pernã de gaze) - cantitatea de gaze naturale existentã sau constituitã la nivelul depozitului (rezervã existentã sau constituitã), fizic recuperabilã, care asigurã condiţiile optime necesare pentru menţinerea caracteristicilor de curgere tehnico-productive ale acesteia.
Abrevieri
OP - Operatorul de piaţã
RPFD al SNT - Regulament de programare, funcţionare, dispecerizare al Sistemului naţional de transport
DNGN - Dispeceratul Naţional de Gaze Naturale

__________________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016