Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   RECTIFICĂRI MSC.267(85) din 10 iulie 2018  aduse Rezoluţiei MSC.267(85) prin documentul MSC 85/26/Add.1/Corr.3 al Organizaţiei Maritime Internaţionale din 10 iulie 2018    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 RECTIFICĂRI MSC.267(85) din 10 iulie 2018 aduse Rezoluţiei MSC.267(85) prin documentul MSC 85/26/Add.1/Corr.3 al Organizaţiei Maritime Internaţionale din 10 iulie 2018

EMITENT: Organizaţia Maritimă Internaţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 782 din 26 septembrie 2019
    ORGANIZAŢIA MARITIMĂ INTERNAŢIONALĂ
    COMITETUL DE SIGURANŢĂ MARITIMĂ
    Sesiunea a 85-a
    Ordinea de zi punctul 26
    MSC 85/26/Add.1/Corr.3
    10 iulie 2018
    Original: engleză
    RAPORTUL
    Comitetului de siguranţă maritimă privind cea de-a optzeci şi cincea sesiune a sa
    Rectificări*
    * Aceste rectificări sunt emise urmând instrucţiunile MSC 99 (MSC 99/22, paragraful 10.23).

    ANEXA 2

    REZOLUŢIA MSC.267(85)
    (adoptată la 4 decembrie 2008)
    ADOPTAREA
    Codului internaţional din 2008
    privind stabilitatea navei în starea intactă
    (Codul IS din 2008)
    Introducere
    2 Definiţii
    1 Definiţia existentă de la paragraful 2.11 se modifică pentru a se citi după cum urmează:
    "Bord liber este distanţa dintre linia de încărcare atribuită şi puntea de bord liber. În scopul aplicării la navele portcontainer de tip descoperit a prevederilor capitolelor I şi II din anexa I la Convenţia internaţională din 1966 asupra liniilor de încărcare sau a prevederilor Protocolului din 1988, aşa cum au fost amendate, «puntea de bord liber» este puntea de bord liber definită conform Convenţiei internaţionale din 1966 asupra liniilor de încărcare sau Protocolului din 1988, aşa cum au fost amendate, aplicabilă în cazul în care la partea superioară a ramei gurii de magazie sunt prevăzute capace."


     PARTEA A
    Criterii obligatorii
    CAP. 1
    Generalităţi
    2 Textul existent al paragrafului 1.1.1 se modifică pentru a se citi după cum urmează:
    "Criteriile menţionate la capitolul 2 din această parte prezintă o serie de cerinţe minime care trebuie aplicate navelor de marfă şi navelor de pasageri având lungimea mai mare sau egală cu 24 m. În cazul navelor portcontainer având lungimea mai mare sau egală cu 100 m, pot fi aplicate criterii alternative la secţiunea 2.2 din prezenta parte.^3 Navele de aprovizionare în larg şi navele cu destinaţie specială nu sunt obligate să respecte prevederile secţiunii 2.3. În cazul acestor nave, conformitatea cu un criteriu alternativ echivalent^4 trebuie să fie demonstrată.
    ^3 Prevederile secţiunii 2.3 din partea B pot fi aplicate ca alternativă.
    ^4 În cazul navelor de aprovizionare în larg, prevederile secţiunii 2.4 din partea B pot fi aplicate ca o alternativă la aplicarea secţiunii 2.2 din prezenta parte. În cazul navelor cu destinaţie specială, prevederile secţiunii 2.5 din partea B pot fi aplicate ca o alternativă la aplicarea secţiunii 2.2 din prezenta parte."

    CAP. 2
    Criterii generale
    3 Paragrafele 2.1.1 şi 2.1.2 existente se modifică pentru a se citi după cum urmează:
    "2.1.1 Toate criteriile conţinute în prezenta parte trebuie să fie aplicate pentru toate condiţiile de încărcare aplicabile.^5
2.1.2 Efectele suprafeţelor libere de lichid^6 trebuie să fie luate în considerare în toate condiţiile de încărcare aplicabile.^5
    ^5 Se face referire la secţiunile 3.3 şi 3.4 din partea B, pentru condiţiile de încărcare ce urmează a fi luate în considerare.
    ^6 Se face referire la secţiunea 3.1 din partea B."

    4 Paragrafele 2.1.5 şi 2.1.6 existente se modifică pentru a se citi după cum urmează:
    "2.1.5 Trebuie să se ia măsuri pentru o marjă de siguranţă a stabilităţii în toate etapele voiajului, acordându-se o atenţie deosebită adaosurilor de greutate, cum ar fi acelea datorate absorbţiei de apă şi acoperirii cu gheaţă^7, precum şi reducerilor de greutate, cum ar fi acelea datorate consumului de combustibil şi provizii.
    ^7 Detalii cu privire la acumularea de gheaţă sunt date în capitolul 6 (Consideraţii cu privire la acoperirea cu gheaţă) din partea B.
2.1.6 Fiecare navă trebuie să fie prevăzută cu un Manual privind stabilitatea navei, aprobat de către Administraţie, care conţine suficiente informaţii^8 pentru a permite comandantului să opereze nava în conformitate cu cerinţele aplicabile cuprinse în Cod. Dacă un calculator de stabilitate este utilizat ca supliment la Manualul privind stabilitatea navei în scopul determinării conformităţii cu criteriile de stabilitate relevante, un astfel de calculator trebuie să fie supus aprobării de către Administraţie.^9
    ^8 Se face referire la secţiunea 3.6 din partea B.
    ^9 Se face referire la capitolul 4 (Calcule de stabilitate efectuate cu calculatoarele de stabilitate) din partea B."

    5 Textul existent al paragrafului 2.2.1 se modifică pentru a se citi după cum urmează:
    "Aria de sub curba braţului de redresare (curba GZ) nu va fi mai mică decât 0,055 metru-radiani până la un unghi de înclinare transversală φ = 30° şi de cel puţin 0,09 metru-radiani până la unghiul de înclinare transversală φ = 40° sau unghiul de inundare φ_f, dacă acest unghi este mai mic de 40°. În plus, aria de sub curba braţului de redresare (curba GZ) dintre unghiurile de înclinare transversală de 30°^ şi^ 40°^ sau între 30° şi unghiul φ_f, dacă acest unghi este mai mic de 40°, nu trebuie să fie mai mică de 0,03 metru-radiani. Unghiul φ_f este unghiul de înclinare transversală de la care deschiderile din corpul navei, suprastructuri sau rufuri, care nu pot fi închise etanş la intemperii, se inundă. Deschiderile mici prin care nu poate avea loc inundarea progresivă pot fi considerate ca nefiind deschise."

    6 În paragraful 2.3.4, nota de subsol 8 existentă se şterge şi la sfârşitul paragrafului se adaugă următoarea frază:
    "În cazul navelor prevăzute cu dispozitive antiruliu, unghiul de ruliu trebuie să fie determinat fără a lua în considerare funcţionarea acestor dispozitive, cu excepţia cazului în care Administraţia consideră satisfăcătoare dovada că dispozitivele sunt eficiente chiar şi în cazul întreruperii bruşte a alimentării lor cu energie."

    7 În paragraful 2.3.5, ultimele două fraze existente se modifică pentru a se citi după cum urmează:
    "În cazul navelor ai căror parametri se situează în afara limitelor de mai sus, unghiul de ruliu (φ_1) poate fi determinat prin încercări efectuate pe modelul la scară redusă al navei în cauză^12. În plus, Administraţia poate accepta astfel de metode alternative de determinare pentru orice navă, dacă le consideră adecvate.
    ^12 Se face referire la procedura descrisă în Linii directoare interimare pentru o metodă alternativă de evaluare a criteriului meteorologic (MSC.1/Circ.1200)."

    CAP. 3
    Criterii speciale pentru anumite tipuri de nave
    8 Textul existent al paragrafului 3.3.2.3 se modifică pentru a se citi după cum urmează:
    "În orice moment în timpul voiajului, înălţimea metacentrică transversală GM_0 nu trebuie să fie mai mică de 0,1 m, luând în considerare absorbţia de apă de către încărcătura de pe punte şi/sau acumularea de gheaţă pe suprafeţele expuse.^14
    ^14 Detalii cu privire la acumularea de gheaţă sunt date în capitolul 6 (Consideraţii cu privire la acoperirea cu gheaţă) din partea B."

    NOTE DE SUBSOL
    9 Notele de subsol 3, 6, 7, 9 şi cele următoare existente se renumerotează corespunzător.


    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016