Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
RAPORT nr. 4.546 din 23 martie 2026 privind verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale ale candidatului independent Neţoiu Gheorghe, cu ocazia alegerilor locale parţiale din data de 7.12.2025
EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 407 din 14 mai 2026
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 8.01.2026-6.03.2026 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale înregistrate de candidatul independent Neţoiu Gheorghe, efectuate cu ocazia alegerilor locale parţiale din data de 7 decembrie 2025.
I. Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control pentru campania electorală aferentă alegerilor locale parţiale din data de 7 decembrie 2025 s-a constatat:
- contribuţiile electorale au fost în cuantum de 650.000,00 lei, provenite din veniturile proprii ale candidatului;
– cheltuielile electorale au fost în cuantum de 354.562,94 lei, din care:
• cheltuieli pentru producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală la radio, televiziune şi în presa scrisă în cuantum de 50.000,00 lei;
• cheltuieli pentru producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală online în cuantum de 194.730,70 lei;
• cheltuieli pentru cercetări sociologice în cuantum de 0 lei;
• cheltuieli pentru afişe electorale în cuantum de 16.132,93 lei;
• cheltuieli pentru broşuri, pliante şi alte materiale de propagandă electorală tipărite în cuantum de 63.699,31 lei;
• cheltuieli aferente serviciilor de telefonie şi internet, cheltuieli de transport şi cazare ale candidaţilor, cheltuieli de hrană, cazare şi transport ale voluntarilor şi ale membrilor partidului politic, cheltuieli pentru închirierea de spaţii şi echipamente, cheltuieli pentru vestimentaţia voluntarilor şi a membrilor partidului politic inscripţionată cu denumirea sau numele competitorului electoral, cheltuieli de protocol destinate organizării de reuniuni electorale, cheltuieli pentru asistenţă juridică şi alte tipuri de consultanţă, precum şi pentru plata serviciilor mandatarilor financiari în cuantum de 29.000,00 lei;
• cheltuieli pentru comisioanele bancare în cuantum de 1.000,00 lei.
II. Sancţiuni aplicate
Nu a fost solicitată rambursarea cheltuielilor, neîndeplinind condiţiile legale prevăzute de art. 48 alin. (8) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, candidatul independent nefiind astfel îndreptăţit să beneficieze de rambursarea sumelor cheltuite în campania electorală, în condiţiile legii.
Mandatarul financiar desemnat de către candidatul independent Neţoiu Gheorghe a fost sancţionat cu avertisment ca urmare a nerespectării prevederilor art. 28 alin. (9) şi (14) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Bucureşti, 23 martie 2026.
Nr. 4.546.
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: