Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
RAPORT nr. 4.232 din 7 martie 2019 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la formaţiunea Uniunea Democrată Maghiară din România - Organizaţia Teritorială Odorhei
EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 351 din 7 mai 2019
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2018, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 29.10.2018-9.11.2018 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de Uniunea Democrată Maghiară din România - Organizaţia Teritorială Odorhei în anii 2015, 2016 şi 2017, perioada verificată fiind 1.01.2015-31.12.2017.
I. Constatări:
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că:
- în anul 2015 veniturile Uniunii Democrate Maghiare din România - Organizaţia Teritorială Odorhei au totalizat 128.674,50 lei, fiind obţinute din cotizaţii în sumă de 44.298,50 lei şi din donaţii în sumă de 84.376,00 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 140.355,84 lei;
– în anul 2016 veniturile Uniunii Democrate Maghiare din România - Organizaţia Teritorială Odorhei au totalizat 131.251,00 lei, fiind obţinute din cotizaţii în sumă de 55.251,00 lei şi din donaţii în sumă de 76.000,00 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 136.716,88 lei;
– în anul 2017 veniturile Uniunii Democrate Maghiare din România - Organizaţia Teritorială Odorhei au totalizat 52.793,00 lei, fiind obţinute din cotizaţii în sumă de 26.793,00 lei şi din donaţii în sumă de 26.000,00 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 91.617,21 lei.
S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru aceste fapte, entitatea verificată a fost sancţionată potrivit art. 52 alin. (1) din acelaşi act normativ.
II. Recomandări:
- respectarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;
– respectarea prevederilor Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, precum şi ale Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
– organizarea activităţii de încasări şi plăţi astfel încât să fie evidenţiate toate sediile teritoriale secundare/teritoriale (unde există astfel de activităţi), conform prevederilor art. 3 alin. (8) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Bucureşti, 7 martie 2019.
Nr. 4.232.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: