Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
RAPORT nr. 20.779 din 9 decembrie 2025 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Uniunea Naţională pentru Democraţie, Omenie, Respect
EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 125 din 16 februarie 2026
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2025, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.09.2025-27.11.2025 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de Partidul Uniunea Naţională pentru Democraţie, Omenie, Respect în anul 2023 şi anul 2024, perioada verificată fiind 1.01.2023-31.12.2024.
I. Constatări
Partidul Uniunea Naţională pentru Democraţie, Omenie, Respect nu a transmis Autorităţii Electorale Permanente documentele justificative referitoare la sursele de finanţare şi cheltuielile înregistrate în perioada 1.01.2023-31.12.2024, în termenul legal de cel mult 15 zile de la data afişării, respectiv până la data de 17.10.2025, solicitate prin Notificarea de control nr. 15.391 din 21.08.2025, comunicată prin afişare la sediul formaţiunii politice în data de 1.10.2025. De asemenea, formaţiunea politică nu a transmis către Autoritatea Electorală Permanentă, în termenul legal, Raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor realizate pentru anul 2023 şi anul 2024. Totodată, entitatea verificată nu a depus la Autoritatea Electorală Permanentă situaţiile financiare anuale, pentru anul 2023 şi anul 2024, în cel mult 15 zile de la înregistrarea la organul fiscal competent.
II. Sancţiuni aplicate
Partidul Uniunea Naţională pentru Democraţie, Omenie, Respect a fost sancţionat cu amendă în sumă de 15.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 43 alin. (4) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor art. 49 alin. (1) şi (3) din aceeaşi lege.
Bucureşti, 9 decembrie 2025.
Nr. 20.779.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: