Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
RAPORT nr. 20.597 din 8 decembrie 2025 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Uniunea Populară Social Creştină în anul 2025
- extras - În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2025 aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.09.2025-20.11.2025 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de Uniunea Populară Social Creştină în anii 2023 şi 2024, perioada verificată fiind 1.01.2023-31.12.2024. I. Constatări Uniunea Populară Social Creştină nu a transmis niciunul dintre documentele solicitate prin notificarea privind efectuarea controlului. În lipsa documentelor contabile solicitate, echipa de control nu a putut stabili cuantumul veniturilor şi cheltuielilor înregistrate în anii 2023 şi 2024 de către Uniunea Populară Social Creştină.
II. Sancţiuni aplicate Uniunea Populară Social Creştină a fost sancţionată cu avertisment ca urmare a nerespectării prevederilor art. 49 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu amendă în cuantum de 50.000,00 lei ca urmare a nerespectării art. 43 alin. (4) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Bucureşti, 8 decembrie 2025. Nr. 20.597. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email