Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
RAPORT nr. 18.440 din 29 septembrie 2021 în urma verificării respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile Partidului Alianţa Albeştii de Argeş în perioada 11.08.2020-31.12.2020
- extras - În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-31.08.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la verificarea respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile Partidului Alianţa Albeştii de Argeş pentru perioada 11.08.2020-31.12.2020. Constatări: Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor justificative puse la dispoziţia echipei de control, s-a constatat că în anul 2020 veniturile Partidului Alianţa Albeştii de Argeş au fost în cuantum total de 0,00 lei. Cheltuielile totale în anul 2020 au fost în sumă de 0,00 lei. În urma controlului efectuat s-a constatat că au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare, şi prevederile art. 3 alin. (8), art. 43 alin. (4) şi ale art. 49 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Bucureşti, 29 septembrie 2021. Nr. 18.440. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email