Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
RAPORT nr. 15.810 din 16 noiembrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Diaspora Unită
EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 16 din 9 ianuarie 2024
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2023-30.10.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de Partidul Diaspora Unită în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.
I. Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că în anul 2022 veniturile au totalizat 252.501,61 lei şi au fost obţinute din venituri din cotizaţii în sumă de 148.917,16 lei, venituri din donaţii în sumă de 101.862,71 lei, venituri din împrumuturi în sumă de 98,80 lei şi venituri din diferenţe favorabile de curs valutar în sumă de 1.622,94 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 289.457,85 lei.
II. Sancţiuni aplicate
Partidul Diaspora Unită a fost sancţionat cu avertisment ca urmare a nerespectării prevederilor art. 3 alin. (2) şi (8), art. 5 alin. (4) şi ale art. 13 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu amendă în cuantum de 10.000 lei ca urmare a nerespectării art. 12 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi s-a hotărât confiscarea sumei de 1.695,50 lei.
Bucureşti, 16 noiembrie 2023.
Nr. 15.810.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: