Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
RAPORT nr. 6.117 din 11 martie 2021 privind verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale ale Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), cu ocazia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020
EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 544 din 26 mai 2021
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 6.01.2021-5.03.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale înregistrate de Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), cu ocazia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020.
Constatări:
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că pentru campania electorală aferentă alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020:
- contribuţiile electorale au fost în cuantum de 1.223.433,00 lei;
– cheltuielile electorale au fost în cuantum de 1.197.867,56 lei.
Conform cererii de rambursare a cheltuielilor electorale depuse de către mandatarul financiar coordonator, cuantumul cheltuielilor electorale solicitate în vederea rambursării este de 140.504,79 lei, iar conform documentelor justificative cuantumul acestora este de 140.504,79 lei.
În conformitate cu prevederile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în urma verificărilor efectuate, echipa de control a validat suma de 140.496,79 lei, aferentă cheltuielilor electorale, pe care o propune în vederea rambursării către competitorul electoral, şi a invalidat suma de 8,00 lei, în baza prevederilor art. 48 alin. (11) lit. c) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 28 alin. (2), (3), (6), (14) şi (15), art. 34 alin. (12), art. 36 alin. (6), art. 38 alin. (1) şi (2), art. 39 alin. (1) şi ale art. 47 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Bucureşti, 11 martie 2021.
Nr. 6.117.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: