Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PROCEDURA din 11 februarie 2002  de emitere a acordului si autorizatiei de functionare in siguranta a barajelor - NTLH-032    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

PROCEDURA din 11 februarie 2002 de emitere a acordului si autorizatiei de functionare in siguranta a barajelor - NTLH-032

EMITENT: MINISTERUL APELOR SI PROTECTIEI MEDIULUI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 427 din 19 iunie 2002

CAP. 1
Dispoziţii generale

ART. 1
În conformitate cu prevederile <>art. 1 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 244/2000 privind siguranta barajelor, aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 466/2001 , respectarea exigenţelor de performanta referitoare la siguranta barajelor este obligatorie în toate etapele de realizare şi de exploatare a acestora: proiectare, execuţie, exploatare în perioada de execuţie, exploatare curenta şi postutilizare, precum şi în cazul trecerii în conservare sau abandonare a barajului.
ART. 2
În conformitate cu prevederile <>art. 6 şi 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 244/2000 , aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 466/2001 , deţinãtorii sau administratorii barajelor sunt obligaţi sa obţinã de la Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului acordul sau/şi autorizaţia de funcţionare în siguranta.
ART. 3
Respectarea exigenţelor de performanta referitoare la siguranta barajelor se certifica prin acordul şi autorizaţia de funcţionare în siguranta a lucrãrii. Acordul de funcţionare în condiţii de siguranta a barajului conditioneaza obţinerea autorizaţiei de construcţie. Autorizaţia de funcţionare în condiţii de siguranta certifica faptul ca barajul poate sa fie exploatat la parametrii din proiect sau, dupã caz, cu restrictii şi conditionari impuse de respectarea exigenţelor de siguranta.
ART. 4
Acordul de funcţionare în siguranta se emite de autoritãţile competente în baza avizului unui expert certificat/avizat de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, ca urmare a analizei proiectului şi a studiilor care fundamenteazã proiectul, şi se elibereazã la solicitarea deţinãtorului barajului.
ART. 5
Autorizaţia de funcţionare în condiţii de siguranta se emite în termenii stabiliţi prin concluziile expertizei de evaluare finala a stãrii de siguranta a barajului, efectuatã de un expert certificat/avizat de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului în conformitate cu Metodologia privind evaluarea stãrii de siguranta în exploatare a barajelor şi lacurilor de acumulare - NTLH-022 sau cu Metodologia privind evaluarea stãrii de siguranta în exploatare a barajelor şi digurilor care realizeazã depozite de deşeuri industriale - NTLH-023, aprobate prin Ordinul ministrului apelor şi protecţiei mediului şi al ministrului lucrãrilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 116/289/2002 sau, dupã caz, în conformitate cu normele specifice pentru lucrãrile care nu se încadreazã în metodologiile specificate mai sus.

CAP. 2
Lucrãrile supuse avizãrii

ART. 6
Sunt supuse obţinerii acordului şi autorizaţiei de funcţionare în siguranta barajele definite conform <>art. 2 lit. a) din Ordonanta de urgenta nr. 244/2000 , aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 466/2001 .

CAP. 3
Competentele de eliberare a acordului şi autorizaţiei de funcţionare în siguranta

ART. 7
Acordul şi autorizaţia de exploatare în siguranta a barajelor se emit de cãtre Direcţia generalã de gospodãrire a apelor din cadrul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului sau, prin delegare de competente, la recomandarea Comisiei Naţionale pentru Siguranta Barajelor şi a Altor Lucrãri Hidrotehnice, pentru barajele încadrate în categoriile de importanta C şi D, de cãtre unitãţile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerului, în baza ordinului emis în acest sens de ministrul apelor şi protecţiei mediului.

CAP. 4
Procedura de emitere a acordului

ART. 8
(1) Acordul de funcţionare în siguranta reprezintã actul care consfinţeşte respectarea exigenţelor de performanta referitoare la siguranta barajelor în faza de proiectare a construcţiilor noi sau la proiectarea unor intervenţii constructive care modifica parametrii de baza ai construcţiilor existente.
(2) Acordul de funcţionare în siguranta analizeazã şi concluzioneaza încadrarea în clase şi în categorii de importanta, adaptarea soluţiilor de proiectare la condiţiile de amplasament şi la respectarea reglementãrilor şi a normelor în vigoare cu privire la asigurarea functionarii în siguranta a barajului.
(3) Acordul de funcţionare în siguranta conditioneaza obţinerea autorizaţiei de construcţie.
(4) Emitentul acordului de funcţionare în siguranta poate impune condiţii privind respectarea standardelor şi normativelor în vigoare privind calitatea şi siguranta construcţiilor, privind sistemul de alarmare-avertizare a localitãţilor din aval, precum şi alte condiţii care conduc la protecţia populaţiei şi a mediului.
ART. 9
La obiectivele de investiţii pentru care s-a obţinut acordul de funcţionare în siguranta deţinãtorul are obligaţia sa notifice emitentului acordului şi sucursalei bazinale de gospodãrire a apelor, cu 10 zile înainte, începerea execuţiei, fiind obligatorie respectarea procedurii de notificare aprobatã prin <>Ordinul ministrului apelor, pãdurilor şi protecţiei mediului nr. 811/1999 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 bis din 24 noiembrie 1999.
ART. 10
Acordul de funcţionare în siguranta îşi menţine valabilitatea pe toatã durata execuţiei lucrãrilor, cu condiţia respectãrii prevederilor cuprinse în aceasta, iar dacã timp de 2 ani de la data emiterii execuţia nu a început, acordul îşi pierde valabilitatea.
ART. 11
Acordul de funcţionare în siguranta poate fi reînnoit numai dacã se respecta integral prevederile documentaţiei pentru care s-a emis acordul iniţial. Solicitarea de reinnoire se face cu 3 luni înainte de data expirãrii acordului iniţial.
ART. 12
Acordul de funcţionare în siguranta se solicita de beneficiarul sau titularul de investiţie în faza de proiectare "studiu de fezabilitate", pe baza unei documentaţii, în doua exemplare, avizatã de un expert certificat/avizat de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului.
ART. 13
Documentaţia tehnica cuprinde proiectul şi studiile care au stat la baza întocmirii acestuia, elaborate de unitãţi specializate şi certificate de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului.
ART. 14
Rãspunderea privind datele de baza prezentate în documentaţia de fundamentare a solicitãrii acordului de funcţionare în siguranta revine solicitantului, iar rãspunderea privind respectarea exigenţelor de performanta referitoare la siguranta barajelor revine expertului.
ART. 15
Dacã prin intervenţii şi dezvoltãri succesive ale unui baraj se ajunge la depãşirea nivelului de competenta a emitentului acordului iniţial de funcţionare în siguranta a barajului, se va solicita un nou acord autoritãţii în competentele cãreia se afla barajul.

CAP. 5
Procedura de emitere a autorizaţiei

ART. 16
Autorizaţia de funcţionare în siguranta a barajelor reprezintã actul ce conditioneaza din punct de vedere tehnic şi juridic funcţionarea sau exploatarea obiectivelor noi sau funcţionarea în continuare a celor existente.
ART. 17
Deţinãtorii/administratorii de baraje prevãzute la art. 6, persoane juridice sau persoane fizice, autoritãţi publice centrale şi locale sau agenţi economici care coordoneazã unitãţi de exploatare a acestor tipuri de lucrãri, au obligaţia de a obţine autorizaţia de funcţionare în siguranta din partea autoritãţilor specificate la art. 7, la termenele aprobate prin ordin al ministrului apelor şi protecţiei mediului.
ART. 18
Programele anuale referitoare la eşalonarea obţinerii autorizaţiilor se propun de deţinãtorii/administratorii de baraje, pe baza cuantificãrii riscului asociat acestora, şi se aproba prin ordin al ministrului apelor şi protecţiei mediului, în baza avizului Comisiei Naţionale pentru Siguranta Barajelor şi a Altor Lucrãri Hidrotehnice.
ART. 19
Autorizaţia se solicita de cãtre deţinãtorul barajului pe baza unei documentaţii tehnice care cuprinde şi evaluarea stãrii de siguranta a acestuia, semnatã de un expert certificat/avizat de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului.
ART. 20
Autorizaţia de funcţionare în siguranta a barajului certifica îndeplinirea exigenţelor de performanta în perioada de exploatare şi este obligatorie pentru obţinerea autorizaţiilor de gospodãrire a apelor şi protecţia mediului.
ART. 21
Autorizaţia de funcţionare în condiţii de siguranta se emite pe durata determinata de maximum 7 ani pentru barajele din categoria de importanta A şi B şi maximum 10 ani pentru celelalte baraje, durata fiind stabilitã de emitent, şi se reînnoieşte la expirare sau în cazul producerii unor accidente sau incidente în exploatare.
ART. 22
(1) Solicitantul autorizaţiei de funcţionare în siguranta îşi asuma responsabilitatea pentru exactitatea datelor şi informaţiilor prezentate în documentaţia tehnica de fundamentare care trebuie sa cuprindã raspunsuri la urmãtoarele cerinţe:
a) respectarea prevederilor acordului de funcţionare în siguranta în perioada de execuţie, unde este cazul;
b) mãsurile întreprinse pentru reducerea la minimum a impacturilor adverse cauzate de barajul supus autorizãrii;
c) realizarea mãsurilor şi lucrãrilor propuse în cadrul raportului de evaluare a stãrii de siguranta a barajului.
(2) Cererea de autorizare va fi însoţitã de urmãtoarele documente, în doua exemplare:
a) documentaţia tehnica privind evaluarea stãrii de siguranta a barajului, semnatã de un expert certificat/avizat de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului;
b) avizul privind evaluarea stãrii de siguranta a barajului, emis de comisia de avizare, la recomandarea biroului operativ al Comisiei Naţionale pentru Siguranta Barajelor şi a Altor Lucrãri Hidrotehnice, dupã caz, de unitãţile abilitate;
c) acordul de funcţionare în siguranta care a stat la baza execuţiei barajului pentru care se cere autorizarea, dupã caz; în cazul reînnoirii autorizaţiei este necesar sa se prezinte şi autorizaţia de funcţionare în siguranta anterioarã pe baza cãreia a funcţionat pana la data solicitãrii;
d) proiectul de urmãrire a comportãrii în timp a barajului.
(3) Prin excepţie, la recomandarea Comisiei Naţionale pentru Siguranta Barajelor şi a Altor Lucrãri Hidrotehnice, pentru barajele încadrate în categoriile de importanta C şi D, avizul prevãzut la alin. (2) lit. b) poate fi emis de unitãţile aflate în subordinea, autoritatea sau coordonarea ministerului, în baza competentelor stabilite prin ordin al ministrului apelor şi protecţiei mediului.
ART. 23
Autorizaţia de funcţionare în siguranta a barajului se elibereazã în termen de 90 de zile de la data depunerii cererii de autorizare şi a documentelor complete ce însoţesc cererea, prin confirmarea în scris de cãtre autoritatea competenta care emite autorizaţia.
ART. 24
O data cu autorizaţia se restituie titularului un exemplar din documentele depuse, vizate spre neschimbare, care fac parte integrantã din autorizaţie.
ART. 25
Deţinãtorul autorizaţiei va solicita reînnoirea acesteia cu cel puţin doua luni înainte de expirarea termenului de valabilitate. Pentru aceasta este necesarã o cerere de reinnoire însoţitã de o copie de pe autorizaţia de funcţionare în siguranta în vigoare, de documentaţia de fundamentare care a stat la baza acesteia, vizata spre neschimbare, precum şi de un raport de evaluare a stãrii de siguranta, la zi, întocmit de un expert certificat/avizat de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului.

CAP. 6
Dispoziţii finale

ART. 26
Refuzul de emitere a acordului sau a autorizaţiei de funcţionare în siguranta poate fi contestat în termenul prevãzut de <>Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 .
ART. 27
În conformitate cu prevederile <>art. 50 alin. (4) şi (5) din Legea apelor nr. 107/1996 pentru emiterea acordului şi autorizaţiei de funcţionare în siguranta se percep tarife care se fac venit la Fondul apelor. Tarifele se stabilesc de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului prin ordin al ministrului. Tarifele se actualizeazã periodic în funcţie de rata inflaţiei, potrivit legii.
ART. 28
Prezenta procedura poate fi actualizatã de cãtre Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, pentru conformarea cu alte prevederi legale apãrute în timp, precum şi aplicarea unor normative şi directive internaţionale în domeniu, în baza avizului Comisiei Naţionale pentru Siguranta Barajelor şi a Altor Lucrãri Hidrotehnice.
ART. 29
Pana la emiterea autorizaţiei de funcţionare în siguranta, conform prevederilor <>art. 29 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 244/2000 , aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 466/2001 , emiterea autorizaţiei de mediu pentru baraje se face condiţionat.



────────────────
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016