Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANTA nr. 66 din 17 august 2000  privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier in proprietate industriala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDONANTA nr. 66 din 17 august 2000 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier in proprietate industriala

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 395 din 23 august 2000
În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi ale <>art. 1 lit. O pct. 1 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României adopta prezenta ordonanta.

CAP. 1
Dispoziţii generale

ART. 1
(1) Profesia de consilier în proprietate industriala este libera şi independenta, cu organizare şi funcţionare autonomã, în condiţiile prezentei ordonanţe.
(2) Activitatea de consilier în proprietate industriala consta în acordarea de asistenta de specialitate în domeniul proprietãţii industriale şi reprezentarea persoanelor fizice şi juridice romane sau strãine în procedurile în fata Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci, precum şi fata de terţi.
ART. 2
Consilierul în proprietate industriala este persoana fizica atestata în condiţiile prezentei ordonanţe şi înscrisã în Registrul naţional al consilierilor în proprietate industriala.
ART. 3
În scopul reprezentãrii şi ocrotirii la nivel naţional şi internaţional a intereselor consilierilor în proprietate industriala se înfiinţeazã Camera Nationala a Consilierilor în Proprietate Industriala din România, denumita în continuare Camera.
ART. 4
Profesia de consilier în proprietate industriala poate fi practicatã numai de persoana fizica înscrisã în Registrul naţional al consilierilor în proprietate industriala şi care este membra a Camerei.

CAP. 2
Dobândirea calitãţii de consilier în proprietate industriala

ART. 5
Poate dobândi calitatea de consilier în proprietate industriala persoana care face dovada îndeplinirii cumulative a urmãtoarelor condiţii:
a) are cetãţenie romana;
b) are domiciliul în România;
c) are deplina capacitate de exerciţiu;
d) are studii superioare tehnice, ştiinţifice sau juridice;
e) are o practica de cel puţin 3 ani în domeniul pregãtirii profesionale de baza şi de cel puţin 3 ani în domeniul proprietãţii industriale;
f) nu a fost condamnat definitiv pentru o fapta prevãzutã de legea penalã care îl face nedemn de a fi consilier în proprietate industriala;
g) a promovat examenul susţinut în fata Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci în condiţiile specificate în prezenta ordonanta;
h) face dovada, pe baza de certificat sau diploma, a cunoaşterii unei limbi de circulaţie internationala.
ART. 6
În cazul specialiştilor în domeniul proprietãţii industriale care au avut calitatea de salariat al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci o perioada de cel puţin 5 ani, precum şi al cadrelor didactice care fac dovada ca au predat disciplina proprietãţii industriale în facultãţi de drept acreditate, cel puţin 5 ani, înainte de dobândirea calitãţii de consilier în proprietate industriala nu este necesarã îndeplinirea condiţiei prevãzute la art. 5 lit. g) pentru domeniul de proprietate industriala în care şi-au desfãşurat activitatea.
ART. 7
(1) Examenul pentru atestarea în profesia de consilier în proprietate industriala se desfãşoarã pentru urmãtoarele obiecte ale dreptului de proprietate industriala:
a) brevete de invenţie;
b) mãrci şi indicaţii geografice;
c) desene şi modele industriale;
d) topografii de circuite integrate.
(2) Condiţiile privind pregãtirea profesionalã a persoanei care este admisã la examenul de atestare pentru obiectele dreptului de proprietate industriala precizate la alin. (1) sunt stabilite în instrucţiuni aprobate de directorul general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci.

CAP. 3
Înscrierea în Registrul naţional al consilierilor în proprietate industriala

ART. 8
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mãrci este depozitarul Registrului naţional al consilierilor în proprietate industriala.
ART. 9
(1) În vederea dobândirii calitãţii de consilier în proprietate industriala Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mãrci organizeazã examenul de atestare care se susţine în fata unei comisii a carei componenta nominalã se stabileşte prin ordin al directorului general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci.
(2) Comisia este formatã din 3-7 membri pentru fiecare obiect al dreptului de proprietate industriala pentru care se organizeazã examenul.
(3) Componenta comisiei este urmãtoarea:
- preşedinte, ales dintre persoanele din structura de conducere a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci cu atribuţii în domeniul protecţiei proprietãţii industriale;
- membri, care sunt persoane cu pregãtire tehnica sau (şi) juridicã şi au experienta în domeniul proprietãţii industriale, specialişti cu vechime de minimum 5 ani în cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci în activitatea de examinare ori cadre didactice care au predat dreptul proprietãţii industriale.
(4) Dacã sesiunea de examen este organizatã pentru mai multe obiecte ale dreptului proprietãţii industriale, se vor constitui în cadrul comisiei subcomisii corespunzãtoare, prin ordin al directorului general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci.
(5) Din comisie fac parte şi 3 reprezentanţi ai Camerei.
ART. 10
Rezultatele examenului pot fi contestate în termen de 15 zile de la comunicare şi sunt reanalizate de o comisie constituitã în acest scop, al carei preşedinte este directorul general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci sau împuternicitul acestuia.
ART. 11
Deciziile comisiei prevãzute la art. 10, de admitere sau de respingere a contestaţiei, se comunica în scris candidatului în termen de 30 de zile de la înregistrarea contestaţiei la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mãrci.
ART. 12
Înscrierea consilierilor atestaţi în Registrul naţional al consilierilor în proprietate industriala se face de drept, nominal şi trebuie sa fie însoţitã de menţionarea profesiei de baza conform diplomei de absolvire a unei instituţii de învãţãmânt superior, domeniul de proprietate industriala în care au fost atestaţi, respectiv invenţii, mãrci, desene şi modele industriale, topografii de circuite integrate, precum şi alte date relevante cu privire la activitatea consilierului.
ART. 13
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mãrci publica în Buletinul Oficial de Proprietate Industriala listele cuprinzând consilierii în proprietate industriala înregistraţi în Registrul naţional al consilierilor în proprietate industriala pe baza datelor comunicate de Camera.

CAP. 4
Drepturile şi îndatoririle consilierilor în proprietate industriala

ART. 14
Consilierul în proprietate industriala cu practica libera, înscris în Registrul naţional al consilierilor în proprietate industriala şi în evidentele Camerei, are dreptul sa asiste şi sa reprezinte în fata Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci, precum şi fata de terţi orice persoana fizica şi juridicã romana sau strãinã, în temeiul unei procuri de reprezentare însuşite în scris de ambele pãrţi.
ART. 15
Pentru activitatea sa profesionalã consilierul în proprietate industriala are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor fãcute în interesul clientului sau.
ART. 16
Consilierul în proprietate industriala este obligat sa nu divulge datele şi informaţiile primite de la clientul sau decât în limitele mandatului şi în condiţiile prevãzute de lege.
ART. 17
Consilierul în proprietate industriala este obligat sa acţioneze cu buna-credinţa şi probitate profesionalã şi numai în limitele mandatului.
ART. 18
Consilierul în proprietate industriala, membru al Camerei, are dreptul la libera aderare la alte forme de asociere profesionalã compatibile cu profesia sa.

CAP. 5
Exercitarea profesiei de consilier în proprietate industriala

ART. 19
(1) Sunt consilieri în proprietate industriala cu libera practica persoanele care îşi desfãşoarã activitatea în cabinete individuale, cabinete asociate sau societãţi civile profesionale ori în societãţi comerciale având ca unic obiect activitãţile în domeniul proprietãţii industriale prevãzute la art. 1 alin. (2).
(2) Consilierul în proprietate industriala îşi poate exercita profesia şi ca salariat specializat în domeniul protecţiei proprietãţii industriale în cadrul unei unitãţi cu alt obiect de activitate decât proprietatea industriala sau în cadrul unei societãţi comerciale.
ART. 20
(1) Consilierii în proprietate industriala, salariaţi specializaţi în domeniul protecţiei proprietãţii industriale, îşi vor exercita profesia pentru societãţile comerciale sau unitãţile la care sunt încadraţi şi nominalizaţi în statele de funcţii în limitele de competenta atribuite funcţiei respective.
(2) Consilierii în proprietate industriala mentionati la alin. (1) pot desfasura, pe baza de contract şi procura de reprezentare, activitãţi specifice profesiei şi pentru alte persoane, cu respectarea urmãtoarelor condiţii:
a) sa aibã aprobarea organelor de conducere ale unitãţii la care îşi desfãşoarã activitatea;
b) sa respecte Codul deontologiei profesionale;
c) sa facã dovada înregistrãrii fiscale legale pentru desfãşurarea activitãţii.
ART. 21
Consilierul în proprietate industriala nu poate asista sau reprezenta mandanti cu interese contrare în aceeaşi speta sau în spete conexe şi nu poate acţiona impotriva unui mandant care l-a consultat mai întâi în legatura cu speta respectiva.
ART. 22
(1) Consilierul în proprietate industriala, fost salariat al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci, desfãşoarã toate activitãţile prevãzute la art. 1.
(2) Dacã fostul salariat al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci şi-a desfãşurat activitatea în unul dintre urmãtoarele domenii ale proprietãţii industriale: mãrci, desene şi modele industriale, topografii de circuite integrate, atunci reprezentarea mandantilor pentru cererile de obţinere a protecţiei în domeniile menţionate se face numai pentru cererile depuse la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mãrci, dupã ce salariatul şi-a încetat activitatea în cadrul instituţiei.
(3) Dacã fostul salariat al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci şi-a desfãşurat activitatea în domeniul brevetelor de invenţie, atunci prevederile alin. (2) se aplica în mod similar, dacã inventiile care fac obiectul acestor cereri sunt în domeniul tehnic de baza în care fostul salariat şi-a desfãşurat activitatea.
ART. 23
Consilierul în proprietate industriala, care nu doreşte sa accepte o solicitare a serviciilor sale profesionale sau îşi retrage serviciile în termen de 3 zile lucrãtoare de la luarea deciziei, va informa clientul în legatura cu aceasta, va lua mãsurile necesare care sa permitã clientului sa evite sa fie prejudiciat şi va informa Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mãrci despre aceasta.
ART. 24
Exercitarea profesiei de consilier în proprietate industriala este incompatibilã cu:
a) ocupaţii care lezeaza demnitatea, bunele moravuri şi independenta profesiei de consilier în proprietate industriala;
b) desfãşurarea de activitãţi care genereazã concurenta neloialã;
c) exercitarea nemijlocitã de acte de comerţ care se încadreazã în sfera dreptului de proprietate industriala;
d) calitatea de salariat al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci.

CAP. 6
Reprezentarea

ART. 25
(1) Reprezentarea solicitanţilor, a titularilor de drepturi de proprietate industriala sau a persoanelor interesate în toate procedurile în fata Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci se face pe baza unei procuri cu caracter general sau a unei procuri pentru fiecare solicitare.
(2) În cazul procurii generale, comunicarea la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mãrci a unui exemplar din aceasta va fi suficienta, cu condiţia ca mandatarul sa indice în fiecare cerere anterioarã şi ulterioara procura în baza cãreia acţioneazã.
(3) În procedurile în fata Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci consilierul în proprietate industriala nu poate reprezenta un client decât pentru domeniul de proprietate industriala în care a fost atestat.
(4) În cazul reprezentãrii, retragerea, abandonarea cererilor de solicitare a protecţiei sau transmiterea drepturilor se poate efectua numai pe baza unei procuri care sa conţinã menţiuni exprese cu privire la aceste acte.
ART. 26
(1) Pentru soluţionarea contestaţiilor şi, dupã caz, a cererilor de revocare solicitantul sau titularul poate fi reprezentat şi de un avocat sau consilier juridic.
(2) Reprezentarea în fata instanţelor judecãtoreşti a solicitanţilor, a titularilor sau a persoanelor interesate de cãtre consilierii în proprietate industriala este condiţionatã de calitatea acestora de avocat sau de consilier juridic.

CAP. 7
Suspendarea şi încetarea exercitãrii profesiei de consilier în proprietate industriala

ART. 27
Dreptul la exercitarea profesiei de consilier în proprietate industriala se suspenda:
a) în caz de incompatibilitate;
b) în cazul neîndeplinirii obligaţiilor fata de Camera timp de un an;
c) pe perioada interdicţiei exercitãrii dreptului de a profesa, dispusã prin sancţiune disciplinarã menţinutã prin efectul unei hotãrâri judecãtoreşti.
ART. 28
Dreptul la exercitarea profesiei de consilier în proprietate industriala înceteazã:
a) prin renunţarea scrisã la exercitarea profesiei, depusa la Camera;
b) în cazul pierderii sau renunţãrii la cetãţenia romana;
c) dacã impotriva consilierului în proprietate industriala s-a luat mãsura interdicţiei definitive a dreptului de a profesa;
d) în cazul în care consilierul în proprietate industriala a fost condamnat definitiv pentru o fapta prevãzutã de legea penalã şi care îl face nedemn de a fi consilier în proprietate industriala;
e) prin deces.

CAP. 8
Rãspunderea disciplinarã

ART. 29
Sancţiunile disciplinare care se aplica consilierilor în proprietate industriala sunt:
a) mustrare;
b) avertisment;
c) interdicţia exercitãrii dreptului de a profesa pe o perioada de 3-12 luni;
d) interdicţia definitiva a exercitãrii dreptului de a profesa.
ART. 30
Sancţiunile disciplinare prevãzute la art. 29 lit. a)-d) se aplica de o comisie de disciplina care funcţioneazã în cadrul Camerei. Procedura soluţionãrii sesizarilor cu privire la încãlcãri ale Codului deontologiei profesionale şi ale obligaţiilor profesionale este prevãzutã în statutul Camerei.
ART. 31
(1) Comisia de disciplina a Camerei este alcãtuitã din 5 membri, consilieri în proprietate industriala cu minimum 5 ani vechime, şi preşedinte.
(2) Preşedintele comisiei de disciplina este preşedintele Camerei.
(3) Hotãrârile comisiei de disciplina se iau cu majoritate de voturi.
ART. 32
(1) Impotriva hotãrârii Comisiei de disciplina a Camerei prin care s-a aplicat o sancţiune prevãzutã la art. 29 se poate formula plângere la instanta judecãtoreascã competenta, în termen de 30 de zile de la data comunicãrii hotãrârii.
(2) Hotãrârile Comisiei de disciplina a Camerei impotriva cãrora nu s-a formulat plângere la instanta judecãtoreascã în termenul prevãzut la alin. (1) se vor comunica Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci imediat dupã scurgerea acestui termen.
(3) Hotãrârile instanţelor judecãtoreşti rãmase definitive şi irevocabile, prin care s-au aplicat sancţiuni membrilor Camerei, se comunica Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci pentru a fi menţionate în Registrul naţional al consilierilor în proprietate industriala şi publicate în Buletinul Oficial de Proprietate Industriala.

CAP. 9
Organizarea şi funcţionarea Camerei

ART. 33
(1) Camera este o organizaţie profesionalã, neguvernamentala, fãrã scop lucrativ, cu personalitate juridicã.
(2) Camera are sediul în municipiul Bucureşti.
(3) Activitatea Camerei este finanţatã din taxele de înscriere, cotizaţiile anuale ale membrilor, fonduri rezultate din organizarea de simpozioane, conferinţe, activitãţi editoriale specifice, precum şi din donaţii, sponsorizãri sau din alte surse.
ART. 34
Consilierul în proprietate industriala are dreptul sa devinã, la cererea sa, membru al Camerei.
ART. 35
(1) Camera are urmãtoarele atribuţii:
a) asigura, împreunã cu Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mãrci, exercitarea profesiei de consilier în proprietate industriala şi colaboreazã cu acesta în probleme de deontologie profesionalã;
b) gestioneazã şi transmite lunar Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci evidenta membrilor sãi, cu menţionarea, dupã caz, a societãţii comerciale sau a unitãţii la care aceştia îşi desfãşoarã activitatea;
c) asigura apãrarea intereselor profesionale ale membrilor sãi;
d) contribuie la diseminarea cunoştinţelor de baza privind domeniul proprietãţii industriale;
e) asigura respectarea Codului deontologiei profesionale de cãtre membrii sãi;
f) colaboreazã pe linie nationala şi internationala cu organisme de profil.
(2) Atribuţiile Camerei privind reprezentarea şi apãrarea intereselor membrilor sãi nu pot fi exercitate de nici o alta instituţie sau asociaţie profesionalã fãrã acordul Camerei, cu excepţia celor reglementate prin alte dispoziţii legale.
ART. 36
(1) Organele de conducere ale Camerei sunt:
a) conferinţa;
b) consiliul de conducere;
c) preşedintele Camerei.
(2) Persoanele alese în consiliul de conducere şi preşedintele Camerei sunt reeligibile, fãrã a putea exercita mai mult de doua mandate consecutive, iar durata mandatului este de 2 ani.
ART. 37
(1) Conferinţa este formatã din totalitatea membrilor Camerei şi are urmãtoarele atribuţii:
a) adopta şi modifica Statutul Camerei şi Codul deontologiei profesionale;
b) adopta organizarea aparatului administrativ al Camerei;
c) alege şi revoca preşedintele Camerei;
d) alege şi revoca membrii consiliului de conducere al Camerei;
e) alege membrii comisiilor de specialitate din cadrul Camerei;
f) aproba regulamentul de funcţionare a Camerei;
g) aproba bugetul de venituri şi cheltuieli, precum şi bilanţul Camerei şi da descãrcare de gestionare a fondurilor Camerei.
(2) Conferinţa este legal constituitã la prima convocare în prezenta majoritãţii absolute a membrilor Camerei, iar hotãrârile se adopta cu votul majoritãţii simple a membrilor prezenţi.
(3) Dacã la prima convocare condiţia de prezenta nu este îndeplinitã, la a doua convocare conferinţa adopta hotãrârile cu majoritate simpla a membrilor prezenţi.
ART. 38
(1) Activitatea curenta a Camerei este condusã de consiliul de conducere care este format din 5-7 membri.
(2) Consiliul de conducere al Camerei stabileşte nivelul onorariilor minimale care urmeazã a fi percepute pentru serviciile prestate de consilierii în proprietate industriala, precum şi reducerile care pot fi acordate pentru anumite categorii de persoane.
ART. 39
Convocarea, organizarea şi desfãşurarea reuniunilor, competenta forurilor de conducere, comisiile de specialitate ale Camerei înfiinţate de conferinţa, precum şi drepturile şi obligaţiile membrilor Camerei vor fi stabilite în statutul Camerei.
ART. 40
Preşedintele Camerei are urmãtoarele atribuţii:
a) reprezintã Camera în relaţiile cu persoane fizice şi juridice din ţara şi din strãinãtate;
b) încheie convenţii şi contracte în numele Camerei;
c) este preşedintele consiliului de conducere;
d) convoacã şi conduce şedinţele consiliului de conducere;
e) ordonanţeazã cheltuielile Camerei;
f) alte atribuţii stabilite de conferinţa.

CAP. 10
Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART. 41
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mãrci poate susţine material şi financiar funcţionarea Camerei în baza unor protocoale încheiate între conducerile celor doua instituţii.
ART. 42
Persoanele fizice care au dobândit calitatea de consilier în proprietate industriala anterior intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe vor fi înscrise de drept în Registrul naţional al consilierilor în proprietate industriala.
ART. 43
La data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe punctele (4)-(12) din Regula 5 - Reprezentarea prin mandatar autorizat - din <>Hotãrârea Guvernului nr. 152/1992 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a <>Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 aprilie 1992, precum şi orice dispoziţii contrare se abroga.
ART. 44
În termen de 60 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe Camera va elabora Codul deontologiei profesionale.
ART. 45
Prezenta ordonanta intra în vigoare la 30 de zile de la data publicãrii ei în Monitorul Oficial al României.
ART. 46
Pana la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mãrci va elabora instrucţiuni privind aplicarea acesteia, care vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU

Contrasemneazã:
---------------
Directorul general
al Oficiului de Stat
pentru Invenţii şi Mãrci,
Gabor Varga

Ministrul muncii
şi protecţiei sociale,
Smaranda Dobrescu

p. Ministrul industriei
şi comerţului,
Constantin Isbasoiu,
secretar de stat
-----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016