Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi al art. 1 lit. b) din Legea nr. 81/1995 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României emite urmãtoarea ordonanta:
ART. 1
Comercializarea pe teritoriul României a tigaretelor, produselor din tutun şi a bãuturilor alcoolice din producţia interna şi din import se va face numai dacã acestea sunt marcate potrivit prezentei ordonanţe.
ART. 2
Începînd cu data de 1 martie 1996 se introduce sistemul de marcare la tigarete şi produse din tutun.
Pentru bãuturi alcoolice sistemul de marcare va fi introdus în mod eşalonat prin hotãrîre a Guvernului.
ART. 3
Marcarea produselor se efectueazã prin timbre, banderole sau etichete. Marcajul va fi fãcut la loc vizibil pe fiecare produs provenit din producţia interna sau din import.
ART. 4
Producãtorul sau importatorul este obligat sa aplice timbrul, banderola sau eticheta de marcare pe ambalajul individual al produsului, respectiv pachet, cutie sau sticla, transversal pe sistemul de închidere, astfel încît deschiderea ambalajului sa deterioreze marcajul.
ART. 5
Responsabilitatea marcarii produselor în scopul comercializãrii revine producãtorului sau importatorului acestor produse.
Produsele marcate cu timbre, banderole sau etichete deteriorate sau marcate altfel decît s-a specificat la art. 3 vor fi considerate ca nemarcate.
Se interzice vînzarea tigaretelor cu bucata, din pachete deschise sau fãrã pachet.
ART. 6
În cazurile în care un produs deja marcat necesita unele operaţiuni de reambalare în ambalaje individuale mai mici, producãtorul, importatorul sau revinzatorul este obligat sa respecte prevederile art. 4 din prezenta ordonanta.
ART. 7
Nu sunt supuse obligaţiei de marcare prin timbre, banderole sau etichete:
- produsele din producţia interna destinate exportului;
- produsele destinate testelor de laborator sau de calitate efectuate de cãtre alte organe decît de cãtre producãtor;
- produsele de natura celor supuse marcarii, provenite din import, aflate în regim de tranzit sau import temporar;
- produsele comercializate în valuta prin magazinele pentru deservirea în exclusivitate a reprezentantelor diplomatice şi a personalului acestora, precum şi prin magazinele autorizate, potrivit legii, sa comercializeze mãrfuri în regim duty-free sau în sistem cambuza.
ART. 8
Timbrele, banderolele sau etichetele de marcare sunt hirtii de valoare cu regim special şi se tiparesc de unitãţi specializate autorizate de Ministerul Finanţelor potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
Marcajele se vînd la preţuri care acoperã pentru unitatea autorizata costurile plus profitul aferent tipãririi.
În valoarea timbrelor, banderolelor sau etichetelor cuprind accizele datorate bugetului de stat pentru produsele marcate.
Unitatea specializatã autorizata sa tipareasca marcajele nu poate vinde timbrele, banderolele sau etichetele decît organelor fiscale desemnate în acest sens de Ministerul Finanţelor.
ART. 9
Costul aferent implementarii sistemului de marcare va fi suportat de la bugetul de stat.
ART. 10
Agenţii economici importatori sau producãtorii interni vor procura timbrele, banderolele sau etichetele de marcare de la centrele de distribuire ale Ministerului Finanţelor.
Timbrele, banderolele sau etichetele de marcare se elibereazã nominal fiecãrui agent economic în baza licenţei de importator sau producãtor.
Timbrele, banderolele sau etichetele de marcare nu pot fi revindute de cãtre producãtor sau importator altor agenţi economici.
ART. 11
Producãtorii sau importatorii sunt obligaţi sa ţinã evidenta distinctã a achiziţionãrii, utilizãrii şi returnarii timbrelor, banderolelor şi etichetelor de marcare.
ART. 12
Controlul respectãrii regimului legal privind marcarea prin timbre, banderole sau etichete a produselor de natura celor prevãzute în prezenta ordonanta se exercita de cãtre organele de specialitate ale Ministerului Finanţelor.
ART. 13
Constituie contravenţii urmãtoarele fapte, dacã, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni:
a) comercializarea pe teritoriul României a produselor nemarcate prevãzute de prezenta ordonanta;
b) revinzarea de cãtre producãtor sau importator altor agenţi economici a timbrelor, banderolelor sau etichetelor de marcare, precum şi cumpãrarea acestora în astfel de condiţii;
c) vînzarea timbrelor, banderolelor sau etichetelor de cãtre unitãţile autorizate de Ministerul Finanţelor sa le tipareasca, altor persoane fizice sau juridice decît centrelor de distribuire ale Ministerului Finanţelor;
d) neefectuarea corecta a marcarii, precum şi utilizarea de timbre, banderole sau etichete deteriorate;
e) vînzarea tigaretelor cu bucata, din pachete deschise sau fãrã pachet;
f) nerespectarea obligaţiei de a tine evidenta distinctã a achiziţionãrii, utilizãrii şi returnarii timbrelor, banderolelor şi etichetelor de marcare.
Contravenţiile prevãzute la lit. a) şi d) se sancţioneazã cu amenda de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei şi confiscarea bunurilor.
Contravenţiile prevãzute la lit. b) şi c) se sancţioneazã cu amenda de la 15.000.000 lei la 30.000.000 lei şi confiscarea timbrelor, banderolelor sau etichetelor.
Contravenţiile prevãzute la lit. e şi f) se sancţioneazã cu amenda de la 600.000 lei la 5.000.000 lei.
Sancţiunile prevãzute mai sus se aplica şi persoanelor juridice.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor din prezenta ordonanta se fac de cãtre personalul de specialitate din Ministerul Finanţelor şi din unitãţile sale teritoriale, împuternicit în acest scop.
ART. 14
Prevederile prezentei ordonanţe se completeazã cu dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu excepţia art. 25 - 27.
ART. 15
În termen de 45 de zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României a prezentei ordonanţe, Ministerul Finanţelor va elabora norme metodologice privind macheta, modelul, condiţiile de tipãrire, depozitare, gestionare, distribuire a timbrelor, banderolelor şi etichetelor de marcare, de aplicare a acestora, evidenta şi formularistica necesare.
PRIM-MINISTRU,
NICOLAE VACAROIU
Contrasemneazã:
---------------
Ministru de stat,
ministrul finanţelor,
Florin Georgescu
------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: