Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANTA nr. 1 din 20 ianuarie 2000  privind organizarea activitatii si functionarea institutiilor de medicina legala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDONANTA nr. 1 din 20 ianuarie 2000 privind organizarea activitatii si functionarea institutiilor de medicina legala

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 21 ianuarie 2000
În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, precum şi ale <>art. 1 lit. M pct. 2 din Legea nr. 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României emite urmãtoarea ordonanta:

CAP. 1
Dispoziţii generale

ART. 1
Activitatea de medicina legalã consta în efectuarea de expertize, examinari, constatãri, examene de laborator şi alte lucrãri medico-legale asupra persoanelor în viata, cadavrelor, produselor biologice şi corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevãrului în cauzele privind infracţiunile contra vieţii, integritãţii corporale şi sãnãtãţii persoanelor ori în alte situaţii prevãzute de lege, precum şi în efectuarea de expertize medico-legale psihiatrice şi de cercetare a filiaţiei.
ART. 2
(1) Activitatea de medicina legalã asigura mijloace de proba cu caracter ştiinţific organelor de urmãrire penalã, instanţelor judecãtoreşti, precum şi la cererea persoanelor interesate, în soluţionarea cauzelor penale, civile sau de alta natura, contribuind prin mijloace specifice, prevãzute de lege, la stabilirea adevãrului.
(2) În desfãşurarea activitãţii de medicina legalã, instituţiile de medicina legalã colaboreazã cu organele de urmãrire penalã şi cu instanţele judecãtoreşti, în vederea stabilirii lucrãrilor de pregãtire şi a altor mãsuri necesare pentru ca expertizele, constatãrile sau alte lucrãri medico-legale sa fie efectuate în bune condiţii şi în mod operativ.
(3) Instituţiile de medicina legalã contribuie la realizarea cercetãrii ştiinţifice în domeniul medicinei legale şi la îmbunãtãţirea asistenţei medicale, prin elaborarea de opinii ştiinţifice medico-legale în cazurile solicitate de organele sanitare.
ART. 3
(1) Orice ingerinta în activitatea medico-legalã este interzisã.
(2) Încãlcarea prevederilor alin. (1) atrage rãspunderea administrativã, civilã sau penalã, dupã caz.
ART. 4
Instituţiile de medicina legalã sunt singurele unitãţi sanitare care efectueazã, potrivit legii, constatãri, expertize, precum şi alte lucrãri medico-legale.
ART. 5
(1) Activitatea de medicina legalã se realizeazã prin urmãtoarele instituţii sanitare cu caracter public:
a) Institutul de Medicina Legalã "Prof. Dr. Mina Minovici" Bucureşti, unitate cu personalitate juridicã în subordinea Ministerului Sãnãtãţii;
b) institutele de medicina legalã din centrele medicale universitare, unitãţi cu personalitate juridicã în subordinea Ministerului Sãnãtãţii;
c) serviciile de medicina legalã judeţene şi cabinetele de medicina legalã din oraşele neresedinta de judeţ, aflate în structura organizatoricã a serviciilor de medicina legalã judeţene, subordonate, din punct de vedere administrativ, direcţiilor de sãnãtate publica.
(2) Pe lângã Institutul de Medicina Legalã "Prof. Dr. Mina Minovici" Bucureşti funcţioneazã Comisia superioarã medico-legalã, cu sediul la acest institut.
(3) În cadrul institutelor de medicina legalã din centrele medicale universitare, precum şi în cadrul Institutului de Medicina Legalã "Prof. Dr. Mina Minovici" Bucureşti funcţioneazã comisii de avizare şi control al actelor medico-legale.
ART. 6
(1) Activitatea instituţiilor de medicina legalã este coordonata, din punct de vedere administrativ, de Ministerul Sãnãtãţii.
(2) Activitatea de medicina legalã este coordonata, sub raport ştiinţific şi metodologic, de Ministerul Sãnãtãţii şi de Consiliul superior de medicina legalã, cu sediul la Institutul de Medicina Legalã "Prof. Dr. Mina Minovici" Bucureşti.
(3) În vederea asigurãrii bunei desfasurari a activitãţii de medicina legalã Ministerul Sãnãtãţii colaboreazã cu Ministerul Justiţiei.
ART. 7
Serviciile prestate, potrivit art. 4, din dispoziţia organelor de urmãrire penalã sau a instanţelor judecãtoreşti ori la cererea persoanelor interesate se efectueazã contra cost, veniturile realizate urmând sa fie utilizate de instituţiile de medicina legalã conform prevederilor legale.
ART. 8
Cheltuielile necesare pentru efectuarea constatãrilor, expertizelor, precum şi a altor lucrãri medico-legale dispuse de organele de urmãrire penalã sau de instanţele judecãtoreşti constituie cheltuieli judiciare care se avanseaza de stat şi se suporta, în condiţiile legii, dupã cum urmeazã:
a) dacã lucrãrile au fost dispuse de instanţele judecãtoreşti, din bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei;
b) dacã lucrãrile au fost dispuse de procurori, din bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Public;
c) dacã lucrãrile au fost dispuse de organele de cercetare penalã, din bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului de Interne.
ART. 9
În activitatea lor medicii legisti au obligaţia de a sesiza autoritãţilor competente orice încãlcãri ale legilor, care constituie infracţiuni, pentru care acţiunea penalã se pune în mişcare din oficiu sau ale convenţiilor internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.
ART. 10
În cazurile de incompatibilitate prevãzute de lege experţii medico-legali sunt obligaţi sa depunã, în scris, declaraţie de abţinere. În lipsa acesteia experţii medico-legali pot fi recuzati, potrivit legii.
ART. 11
Angajarea, transferul şi desfacerea contractului individual de munca al personalului cu pregãtire superioarã din instituţiile de medicina legalã se fac de organele competente, potrivit legii, cu acordul Consiliului superior de medicina legalã.

CAP. 2
Organizarea şi atribuţiile Consiliului superior de medicina legalã

ART. 12
(1) Consiliul superior de medicina legalã are urmãtoarea componenta:
a) directorii institutelor de medicina legalã;
b) profesorii de medicina legalã din ţara;
c) şeful comisiei de specialitate a Colegiului Medicilor din România;
d) 3 medici legisti din diferite servicii de medicina legalã judeţene, numiţi prin ordin al ministrului sãnãtãţii;
e) preşedintele comisiei de specialitate din Ministerul Sãnãtãţii;
f) un reprezentant al Ministerului Sãnãtãţii, numit prin ordin al ministrului sãnãtãţii;
g) un reprezentant al Ministerului Justiţiei, numit prin ordin al ministrului justiţiei;
h) un reprezentant al Ministerului Public, numit prin ordin al ministrului justiţiei;
i) un reprezentant al Ministerului de Interne, numit prin ordin al ministrului de interne.
(2) Directorul general al Institutului de Medicina Legalã "Prof. Dr. Mina Minovici" Bucureşti este, de drept, preşedintele Consiliului superior de medicina legalã. În caz de imposibilitate a exercitãrii atribuţiilor, el poate fi înlocuit de unul dintre directorii institutelor de medicina legalã, desemnat de preşedintele Consiliului superior de medicina legalã.
(3) Directorul general al Institutului de Medicina Legalã "Prof. Dr. Mina Minovici" Bucureşti şi directorii institutelor de medicina legalã din centrele medicale universitare sunt numiţi prin ordin al ministrului sãnãtãţii.
ART. 13
Consiliul superior de medicina legalã are urmãtoarele atribuţii principale:
a) coordoneazã activitatea de medicina legalã, din punct de vedere ştiinţific şi metodologic, împreunã cu Ministerul Sãnãtãţii, în vederea asigurãrii unei practici medico-legale unitare pe întregul teritoriu al tarii;
b) studiazã şi interpreteazã, anual, morbiditatea şi mortalitatea medico-legalã şi informeazã despre acestea Ministerul Sãnãtãţii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public şi Ministerul de Interne;
c) iniţiazã studii de criminologie şi alte studii interdisciplinare de interes social şi medico-legal, la nivel naţional;
d) sprijinã, prin mijloace specifice, activitatea medico-sanitarã;
e) propune Ministerului Sãnãtãţii componenta nominalã şi modul de funcţionare ale Comisiei superioare medico-legale şi ale comisiilor de avizare şi control al actelor medico-legale;
f) adopta, în termen de 30 de zile de la data constituirii, regulamentul propriu de organizare şi funcţionare.
ART. 14
Consiliul superior de medicina legalã se întruneşte semestrial sau ori de câte ori este necesar, la cererea preşedintelui sau a cel puţin unei treimi din numãrul membrilor sãi.

CAP. 3
Atribuţiile instituţiilor sanitare care desfãşoarã activitate de medicina legalã

ART. 15
Institutul de Medicina Legalã "Prof. Dr. Mina Minovici" Bucureşti, precum şi celelalte institute de medicina legalã, în limitele competentei lor teritoriale, stabilite prin regulamentul de aplicare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe, au urmãtoarele atribuţii principale:
a) efectueazã, din dispoziţia organelor de urmãrire penalã, a instanţelor judecãtoreşti sau la cererea persoanelor interesate, expertize şi constatãri, precum şi alte lucrãri medico-legale;
b) efectueazã noi expertize medico-legale dispuse de organele de urmãrire penalã sau de instanţele judecãtoreşti, precum şi în cazurile de deficiente privind acordarea asistenţei medicale ori în cazurile în care, potrivit legii, sunt necesare expertize medico-legale psihiatrice;
c) executa examene complementare de laborator, solicitate de serviciile de medicina legalã judeţene, de organele de urmãrire penalã, de instanţele judecãtoreşti sau de persoanele interesate;
d) îndeplinesc, pentru judeţele în care îşi au sediul, respectiv pentru municipiul Bucureşti, atribuţiile ce revin serviciilor de medicina legalã judeţene prevãzute în prezenta ordonanta;
e) efectueazã cercetãri ştiinţifice în domeniul medicinei legale şi pun la dispoziţie învãţãmântului universitar şi postuniversitar materiale documentare, precum şi alte mijloace necesare procesului de învãţãmânt;
f) contribuie la sprijinirea asistenţei medicale atât prin analiza aspectelor medico-legale din activitatea unitãţilor sanitare, la cererea acestora, cat şi prin analiza unor probleme constatate cu ocazia desfãşurãrii activitãţii de medicina legalã;
g) propun Consiliului superior de medicina legalã mãsuri corespunzãtoare în vederea asigurãrii, din punct de vedere metodologic, a unei practici unitare în domeniul medicinei legale pe întregul teritoriu al tarii;
h) avizeazã funcţionarea, în condiţiile legii, a agenţilor economici care desfãşoarã activitãţi de imbalsamare şi alte servicii de estetica mortuara.
ART. 16
Directorul general al Institutului de Medicina Legalã "Prof. Dr. Mina Minovici" Bucureşti şi directorii institutelor de medicina legalã din centrele medicale universitare desemneazã medicii legisti din subordine, care urmeazã sa efectueze constatãrile medico-legale, expertizele şi noile expertize medico-legale.
ART. 17
Serviciile de medicina legalã judeţene au urmãtoarele atribuţii principale:
a) efectueazã expertize şi constatãri medico-legale din dispoziţia organelor de urmãrire penalã sau a instanţelor judecãtoreşti, precum şi în cazurile de deficiente în acordarea asistenţei ori în cazurile în care, potrivit legii, sunt necesare expertize medico-legale psihiatrice;
b) efectueazã orice alta expertiza sau constatare medico-legalã, în cazul în care se apreciazã ca aceasta nu poate fi efectuatã de cabinetul de medicina legalã;
c) efectueazã, cu plata, examinari medico-legale, la cererea persoanelor interesate, precum şi orice alte lucrãri medico-legale, cu excepţia celor care intra în competenta cabinetului de medicina legalã;
d) efectueazã noi expertize medico-legale, cu excepţia celor care intra în competenta institutelor de medicina legalã;
e) pun la dispoziţie catedrelor de medicina legalã din universitãţile de medicina şi farmacie, în condiţiile prevãzute de dispoziţiile legale, de deontologia medicalã şi de reglementãrile privind drepturile omului, materiale documentare, cadavre, tesuturi şi alte produse biologice necesare procesului didactic;
f) pun la dispoziţie Institutului de Medicina Legalã "Prof. Dr. Mina Minovici" Bucureşti şi institutelor de medicina legalã materiale necesare pentru cercetarea ştiinţificã;
g) contribuie la ridicarea nivelului de acordare a asistenţei medicale din unitãţile sanitare, comunicând organului ierarhic superior al acestor unitãţi deficientele constatate cu ocazia desfãşurãrii activitãţii de medicina legalã;
h) participa, la cererea instituţiilor sanitare şi a Colegiului Medicilor din România, la lucrãrile comisiilor de ancheta, instituite de acestea, şi contribuie, atunci când diagnosticul este incert, la clarificarea cauzelor care au provocat vãtãmarea integritãţii corporale, a sãnãtãţii sau decesul bolnavilor.
ART. 18
Cabinetele de medicina legalã au urmãtoarele atribuţii principale:
a) efectueazã orice expertiza şi constatare medico-legalã, din dispoziţia organelor de urmãrire penalã sau a instanţelor judecãtoreşti, cu excepţia celor care intra în atribuţiile serviciilor de medicina legalã;
b) asigura, cu plata, efectuarea examinarilor medico-legale, la cererea persoanelor interesate;
c) asigura, cu plata, efectuarea altor lucrãri medico-legale.
ART. 19
Examinarile medico-legale cerute de persoanele interesate se asigura de un medic legist al serviciului de medicina legalã sau al cabinetului de medicina legalã din raza teritorialã de activitate, o singura data aceleiaşi persoane, pentru aceeaşi fapta.

CAP. 4
Organizarea şi atribuţiile Comisiei superioare medico-legale şi ale comisiilor de avizare şi control al actelor medico-legale

ART. 20
(1) Comisia superioarã medico-legalã este compusa din urmãtorii membri permanenţi:
a) directorul general al Institutului de Medicina Legalã "Prof. Dr. Mina Minovici" Bucureşti;
b) directorul adjunct medical al Institutului de Medicina Legalã "Prof. Dr. Mina Minovici" Bucureşti;
c) directorii institutelor de medicina legalã din centrele medicale universitare;
d) şefii disciplinelor de profil din facultãţile acreditate din cadrul centrelor medicale universitare;
e) şeful disciplinei de morfopatologie de la Universitatea de Medicina "Carol Davila" Bucureşti;
f) 2-4 medici primari legisti, cu experienta în specialitate, desemnaţi de directorul general al Institutului de Medicina Legalã "Prof. Dr. Mina Minovici" Bucureşti.
(2) La lucrãrile Comisiei superioare medico-legale pot fi cooptati, în funcţie de specificul lucrãrilor, profesori - şefi de disciplina, din diferite specialitãţi medicale, precum şi specialişti din alte domenii ale ştiinţei, care pot contribui la lãmurirea problemelor a cãror rezolvare o cere justiţia în diferite expertize medico-legale.
(3) Directorul general al Institutului de Medicina Legalã "Prof. Dr. Mina Minovici" Bucureşti este preşedintele Comisiei superioare medico-legale.
ART. 21
(1) Comisia de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicina legalã din centrele medicale universitare este compusa din:
a) directorul institutului de medicina legalã din centrul medical universitar respectiv;
b) 2-4 medici primari legisti cu experienta în specialitate, desemnaţi de directorul institutului de medicina legalã.
(2) La lucrãrile Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale pot fi cooptati, în funcţie de specificul lucrãrilor, profesori - şefi de disciplina, din diferite specialitãţi medicale.
(3) Directorul institutului de medicina legalã din centrul medical universitar este preşedintele Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale.
ART. 22
Componenta nominalã şi modul de funcţionare ale Comisiei superioare medico-legale şi ale comisiilor de avizare şi control al actelor medico-legale se aproba prin ordin al ministrului sãnãtãţii, la propunerea Consiliului superior de medicina legalã.
ART. 23
(1) Membrii Comisiei superioare medico-legale primesc o indemnizaţie pentru activitatea desfasurata în afarã funcţiei de baza, care nu face parte din salariul de baza, din bugetul Institutului de Medicina Legalã "Prof. Dr. Mina Minovici" Bucureşti, iar membrii comisiilor de avizare şi control al actelor medico-legale primesc o indemnizaţie, în aceleaşi condiţii, din bugetele institutelor de medicina legalã.
(2) Cuantumul indemnizaţiei, stabilit în raport cu numãrul şedinţelor la care participa membrii comisiilor, nu poate depãşi, în cursul unei luni, 25% din salariul de baza al funcţiei îndeplinite.
(3) De indemnizaţia prevãzutã la alin. (1) beneficiazã şi persoanele cooptate la lucrãrile Comisiei superioare medico-legale şi ale comisiilor de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicina legalã din centrele medicale universitare.
ART. 24
(1) Comisia superioarã medico-legalã verifica şi avizeazã, din punct de vedere ştiinţific, la cererea organelor în drept, concluziile diverselor acte medico-legale şi se pronunţa asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertizei cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medico-legale.
(2) În cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, Comisia superioarã medico-legalã recomanda refacerea totalã sau parţialã a lucrãrilor la care se referã actele primite pentru verificare şi avizare, formuland propuneri în acest sens sau concluzii proprii.
(3) Avizele Comisiei superioare medico-legale se trimit solicitanţilor în cel mult 40 de zile de la data cererii şi se comunica unitãţilor de medicina legalã care s-au pronunţat în cauza respectiva.
ART. 25
(1) Comisiile de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicina legalã examineazã şi avizeazã:
a) actele de constatare sau de expertiza medico-legalã, efectuate de serviciile de medicina legalã judeţene, în cazurile în care organele de urmãrire penalã sau instanţele judecãtoreşti considera necesarã avizarea;
b) actele noilor expertize efectuate de serviciile medico-legale judeţene înainte de a fi transmise organelor de urmãrire penalã sau instanţelor judecãtoreşti.
(2) Prevederile art. 24 alin. (2) se aplica în mod corespunzãtor în cazul comisiilor de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicina legalã.
(3) Avizele comisiilor de avizare şi control al actelor medico-legale se transmit solicitanţilor în cel mult 30 de zile de la data cererii.

CAP. 5
Finanţarea activitãţii instituţiilor de medicina legalã

ART. 26
(1) Finanţarea activitãţii Institutului de Medicina Legalã "Prof. Dr. Mina Minovici" Bucureşti şi a institutelor de medicina legalã din centrele medicale universitare se face, în condiţiile legii, de la bugetul de stat, prin Ministerul Sãnãtãţii.
(2) Finanţarea serviciilor de medicina legalã judeţene şi a cabinetelor de medicina legalã se face prin direcţiile de sãnãtate publica.
(3) Organizarea şi funcţionarea instituţiilor de medicina legalã se realizeazã cu încadrarea în numãrul de posturi aprobate prin statele de funcţii şi în limita fondurilor bugetare alocate Ministerului Sãnãtãţii.
(4) Sumele realizate din încasãrile proprii, conform legii, rãmân la dispoziţia instituţiilor de medicina legalã, în raport cu competenta lor teritorialã, urmând sa fie utilizate conform prevederilor legale, pe destinatiile aprobate prin legea bugetului de stat, pentru Fondul special de sãnãtate.
ART. 27
(1) Salariile de baza ale personalului de specialitate din instituţiile de medicina legalã sunt mai mari cu 100% fata de salariile de baza prevãzute de lege la aceleaşi categorii de personal medical, la care se adauga sporurile prevãzute de lege.
(2) Prevederile alin. (1) se aplica şi personalului de la catedrele de medicina legalã, pe perioada în care desfãşoarã activitãţi medico-legale.

CAP. 6
Dispoziţii finale şi tranzitorii

ART. 28
(1) Institutele de medicina legalã, cu avizul Consiliului superior de medicina legalã, întocmesc liste cuprinzând experţi pe niveluri de competenta, din rândul cãrora pãrţile interesate pot solicita, cu plata, medici legisti sau alţi specialişti care sa asiste experţii oficiali desemnaţi, potrivit legii, pentru anumite activitãţi medico-legale.
(2) Plata experţilor aleşi de pãrţi se face sub forma de onorariu, care se achitã direct acestora de cãtre pãrţile interesate, pe baza documentelor justificative.
ART. 29
Prezenta ordonanta intra în vigoare dupã 60 de zile de la data publicãrii ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 30
În termen de 60 de zile de la data publicãrii prezentei ordonanţe se va adopta, prin hotãrâre a Guvernului, regulamentul de aplicare a dispoziţiilor ordonanţei.
ART. 31
(1) Dispoziţiile din Codul de procedura penalã şi din Codul de procedura civilã cu privire la expertize sunt aplicabile şi în cazul expertizelor medico-legale.
(2) În termen de 60 de zile de la data publicãrii prezentei ordonanţe se vor aproba, prin ordin comun al ministrului sãnãtãţii şi al ministrului justiţiei, Normele procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatãrilor şi a altor lucrãri medico-legale.
ART. 32
Tarifele pentru efectuarea expertizelor, a constatãrilor şi a altor lucrãri medico-legale se stabilesc prin ordin comun al ministrului sãnãtãţii şi al ministrului justiţiei, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 33
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe, <>Decretul nr. 446/1966 pentru organizarea instituţiilor şi serviciilor medico-legale, publicat în Buletinul Oficial nr. 27 din 27 mai 1966, Hotãrârea Consiliului de Miniştri nr. 1.085/1966 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a <>Decretului nr. 446/1966 pentru organizarea instituţiilor şi serviciilor medico-legale, publicat în Buletinul Oficial nr. 33 din 8 iunie 1966, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abroga.

PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU

Contrasemneazã:
---------------
Ministru de stat,
ministrul justiţiei,
Valeriu Stoica

Ministru de stat,
ministrul sãnãtãţii,
Hajdu Gabor

Ministru de interne,
Constantin Dudu Ionescu

Ministrul muncii şi protecţiei
sociale,
Smaranda Dobrescu

Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remes

----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016