Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 980 din 3 decembrie 2003  pentru stabilirea conditiilor minime obligatorii la comercializarea produselor agricole si agroalimentare in pietele de gros    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 980 din 3 decembrie 2003 pentru stabilirea conditiilor minime obligatorii la comercializarea produselor agricole si agroalimentare in pietele de gros

EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR, APELOR SI MEDIULUI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 4 februarie 2004
În baza <>Hotãrârii Guvernului nr. 753/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie şi în temeiul <>art. 88 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţã, aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 650/2002 ,
în baza <>Hotãrârii Guvernului nr. 739/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pãdurilor, Apelor şi Mediului şi în temeiul <>art. 30 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializãrii alimentelor, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 57/2002 ,
în baza <>Hotãrârii Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sãnãtãţii,
vãzând referatul de aprobare întocmit de Direcţia strategii, politici şi programe pentru comerţ interior din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie,

ministrul agriculturii, pãdurilor, apelor şi mediului şi ministrul sãnãtãţii emit prezentul ordin.

ART. 1
(1) Pieţele de gros pentru produse agricole şi agroalimentare, denumite în continuare pieţe, sunt structuri de vânzare, altele decât cele cu amãnuntul, care asigurã condiţiile necesare pentru comercializarea legumelor şi fructelor proaspete, a unor produse agroalimentare, precum şi produse industriale specifice, cum ar fi unelte şi echipamente agricole, în conformitate cu reglementãrile legale în vigoare.
(2) Stabilirea condiţiilor minime obligatorii la comercializarea produselor agricole şi agroalimentare în pieţe are ca scop:
a) sprijinirea producãtorilor agricoli organizaţi în exploataţii agricole, asociaţii profesionale şi interprofesionale;
b) valorificarea potenţialului agricol din zonã;
c) creşterea consumului de legume şi fructe proaspete;
d) creşterea calitãţii şi competitivitãţii acestora;
e) crearea condiţiilor de transparenţã şi concurenţã loialã între participanţii la piaţã;
f) asigurarea unei protecţii mai mari a consumatorilor şi satisfacerea cerinţelor acestora la nivel superior.
ART. 2.
(1) Pentru buna desfãşurare a tranzacţiilor şi menţinerea calitãţii produselor în procesul de comercializare, condiţiile tehnice minime pe care piaţa trebuie sã le punã la dispoziţie utilizatorilor sãi constau în spaţii, servicii de uz general, servicii obligatorii de securitate şi pazã, precum şi unele aparate şi echipamente, dupã cum urmeazã:
a) spaţii pentru expunerea, vânzarea şi pãstrarea produselor;
b) spaţii pentru depozitarea produselor;
c) spaţii pentru spãlarea şi sortarea produselor;
d) spaţii pentru circulaţia şi parcarea autovehiculelor;
e) spaţii pentru conducerea şi administraţia societãţii piaţa de gros;
f) spaţii pentru serviciul de control al calitãţii produselor, controlul sanitar, fitosanitar şi sanitar-veterinar;
g) spaţii pentru stocarea ambalajelor de transport recirculabile şi a celor scoase din uz;
h) spaţii amenajate pentru colectarea deşeurilor rezultate din activitatea comercialã;
i) grupuri sanitare cu apã curentã potabilã pentru utilizatorii pieţei;
j) servicii de uz general pentru electricitate, încãlzire, apã, canalizare, salubritate;
k) servicii pentru paza şi securitatea bunurilor şi de pazã contra incendiilor;
l) mijloace şi echipamente de transport intern pentru manipularea mãrfurilor şi ambalajelor;
m) echipament pentru înregistrarea intrãrii şi ieşirii mãrfurilor şi persoanelor, precum şi pentru încasarea taxelor.
(2) Spaţiile sunt închiriate, concesionate sau date spre folosinţã sub altã formã legalã producãtorilor agricoli, asociaţiilor de producãtori, importatorilor şi comercianţilor de gros, în baza condiţiilor stabilite de administraţia pieţei; serviciile generale şi cele obligatorii sunt incluse în taxele de folosinţã aferente spaţiilor.
ART. 3.
(1) Pentru optimizarea condiţiilor în care se deruleazã activitatea de comercializare, piaţa trebuie sã ofere utilizatorilor sãi, dupã caz, şi alte servicii şi utilitãţi, cum sunt:
a) servicii specifice unor grupe de produse, pentru: climatizare, coacere, refrigerare;
b) camere de frig sau cu atmosferã controlatã;
c) servicii pentru porţionarea şi ambalarea produselor;
d) echipamente pentru transportul mãrfurilor în interiorul pieţei;
e) ateliere pentru repararea sau recuperarea ambalajelor;
f) aparate pentru cântãrirea sau mãsurarea produselor;
g) servicii financiar-contabile, servicii bancare, punct vamal;
h) ATM - ghişeu automat de bancã şi automate comerciale;
i) puncte de alimentaţie publicã;
j) echipament pentru înregistrarea, prelucrarea şi diseminarea informaţiilor privind preţurile şi tranzacţiile pieţei.
(2) Costurile acestor servicii şi utilitãţi sunt suportate, dupã caz, de utilizatorii interesaţi sã le foloseascã, prin tarife stabilite de administraţia pieţei.
ART. 4.
Piaţa de gros şi spaţiile închiriate de utilizatorii care comercializeazã produse alimentare de origine animalã se autorizeazã, din punct de vedere sanitar şi sanitar-veterinar, de cãtre autoritãţile competente, conform reglementãrilor în vigoare.
ART. 5.
(1) Comercializarea produselor în piaţã se face cu respectarea legislaţiei în vigoare, precum şi a regulamentului intern al pieţei.
(2) Regulamentul intern al pieţei se elaboreazã în baza Regulamentului intern-cadru pentru comercializarea produselor agricole şi agroalimentare prin pieţele de gros, prezentat în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.
(3) Regulamentul intern al fiecãrei pieţe trebuie sã cuprindã punctele de reper ale regulamentului intern-cadru, prin adaptarea şi particularizarea acestora la condiţiile şi cerinţele pieţei respective, şi se aprobã de cãtre Consiliul de administraţie al pieţei de gros.
ART. 6.
(1) Nerespectarea de cãtre societatea piaţa de gros a condiţiilor tehnice minime înscrise la art. 2, nesupravegherea de cãtre administraţia societãţii piaţa de gros a respectãrii regulamentului intern al pieţei şi nerespectarea de cãtre utilizatorii şi clienţii pieţei a reglementãrilor privind funcţionarea pieţei se constatã şi se sancţioneazã de cãtre organele de control abilitate din localitãţile unde funcţioneazã pieţele de gros.
(2) Nerespectarea normelor sanitare veterinare privind transportul, depozitarea şi comercializarea produselor alimentare de origine animalã se constatã şi se sancţioneazã de cãtre reprezentanţii autoritãţii naţionale sanitare veterinare teritoriale, conform legislaţiei în vigoare.
(3) Nerespectarea normelor sanitare privind transportul, depozitarea şi comercializarea produselor alimentare se constatã şi se sancţioneazã de cãtre reprezentanţii autoritãţilor locale de sãnãtate publicã, conform legislaţiei în vigoare.
ART. 7.
Prezentul ordin intrã în vigoare la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Agenţiei Naţionale
pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie,
Eugen Ovidiu Chirovici

Ministrul agriculturii, pãdurilor, apelor şi mediului,
Ilie Sirbu

Ministrul sãnãtãţii,
Ovidiu Brînzan


ANEXĂ

REGULAMENT INTERN - CADRU
pentru comercializarea produselor agricole şi agroindustriale prin pieţele de gros

1. Domeniul de aplicare
1.1. Regulamentul se aplicã tuturor activitãţilor desfãşurate în incinta pieţei de gros, denumitã în continuare piaţa, pentru protejarea intereselor tuturor participanţilor la actul de vânzare-cumpãrare.
1.2. Prevederile regulamentului pot fi completate prin regulamente specifice anumitor servicii generale sau comune, administrate sau concesionate de piaţã.
2. Tipuri de activitãţi desfãşurate în piaţã
2.1. Activitãţi specifice:
2.1.1. închirierea sau concesionarea de spaţii comerciale;
2.1.2. închirierea de spaţii frigorifice;
2.1.3. facilitarea accesului utilizatorilor la instalaţiile tehnice din dotarea pieţei;
2.1.4. facilitarea accesului utilizatorilor la serviciile generale şi utilitãţile pieţei.
2.2. Activitãţi şi servicii complementare:
2.2.1. activitãţi de întreţinere a instalaţiilor, echipamentelor tehnice şi a serviciilor de utilitate publicã;
2.2.2. activitãţi ale agenţiilor pentru curãţenie şi pazã;
2.2.3. activitãţi specializate: bancã, vamã, alimentaţie publicã, încãrcare-descãrcare mãrfuri, transport intern.
2.3. Servicii şi echipamente puse la dispoziţie de piaţã:
2.3.1. servicii generale pentru: apã, canalizare, electricitate, încãlzire, depozitarea temporarã şi transportul deşeurilor, curãţenie şi pazã, al cãror cost este cuprins în taxa de intrare şi în contractele încheiate cu utilizatorii;
2.3.2. servicii particulare pentru: transport intern, recuperare ambalaje, servicii fiananciar-contabile, puse la dispoziţie de piaţã contra unor taxe suportate de utilizatori;
2.3.3. echipamente, instalaţii şi servicii comune, cum sunt: camere de frig sau cu atmosferã controlatã, instalaţii de coacere, prãjire, mãcinare, sortare, ambalare, oferite de piaţã în cadrul contractelor de închiriere/concesiune sau prin taxe percepute special.
3. Utilizatorii pieţei
3.1. Operatorii pieţei, care pot fi: producãtori agricoli şi asociaţii ale acestora, comercianţi de gros şi cu amãnuntul, consumatori colectivi, prelucrãtori industriali.
3.2. Utilizatorii de servicii, amenajãri şi instalaţii aparţinând pieţei sau situate în incinta acesteia, care sunt admişi în piaţã numai în baza autorizaţiilor de funcţionare sau a avizelor prevãzute de legislaţia în vigoare.
3.3. Agenţii comisionari şi mandatarii autorizaţi, care au obligaţia de a pune la dispoziţie administraţiei pieţei documentele referitoare la tranzacţiile efectuate pentru clienţii lor.
4. Alocarea suprafeţelor pentru standuri
4.1. Alocarea suprafeţelor pentru standuri se face la cererea scrisã a solicitantului, prin încheierea contractelor de închiriere sau concesionare sau prin completarea unor formulare-tip, pentru perioade de timp determinate sau pentru utilizarea ocazionalã a pieţei.
4.2. Stabilirea zonei de amplasare se face în funcţie de natura produselor şi frecvenţa utilizãrii standurilor; se pot acorda prioritãţi pentru utilizatorii pieţei care comercializeazã cantitãţi mari de produse.
4.3. Deţinãtorii de amplasamente (suprafeţe, spaţii, standuri, camere de frig etc.) au obligaţia de a monta în faţa fiecãrui amplasament un panou sau o firmã cu datele de identificare a societãţii sau a persoanei deţinãtoare.
4.4. Utilizatorii amplasamentelor pot face amenajãri ale acestora, pentru asigurarea condiţiilor specifice produselor, pe cheltuiala proprie şi în baza unor planuri avizate de cãtre administratorul pieţei şi de cãtre autoritatea localã de sãnãtate publicã; amenajãrile urmeazã a fi dezafectate la încetarea activitãţii, de cãtre utilizatorii respectivi;
4.5. Utilizatorii amplasamentelor în care se depoziteazã sau se comercializeazã produse alimentare de origine animalã îşi pot desfãşura activitatea numai dupã obţinerea autorizaţiei sanitare veterinare de funcţionare, emisã de direcţiile sanitare veterinare judeţene sau a municipiului Bucureşti, conform legislaţiei în vigoare.
5. Mãrfuri comercializate în piaţã
5.1. Legume şi fructe proaspete, în principal
5.2. Produse alimentare, în special agroalimentare
5.3. Produse nealimentare, din grupele de mãrfuri solicitate de producãtorii agricoli.
6. Programul de funcţionare
6.1. Programul de funcţionare a pieţei trebuie sã indice: zilele de funcţionare, orele între care este deschisã piaţa şi orele în care sunt admise tranzacţiile.
6.2. Programul se aprobã şi se modificã de cãtre conducerea pieţei.
6.3. Programul de funcţionare se afişeazã vizibil, la intrarea în piaţã.
7. Accesul în incinta pieţei
7.1. Intrarea şi ieşirea persoanelor din piaţã se realizeazã pe baza permisului sau ecusonului de acces.
7.2. Documentul de identificare pentru utilizatorii pieţei, respectiv ecusonul, trebuie sã conţinã: fotografia, numele şi prenumele deţinãtorului, funcţia sau calificarea în cadrul pieţei.
7.3. Activitãţile de aprovizionare comercialã sunt permise utilizatorilor numai în timpul programului de funcţionare a pieţei.
7.4. La intrarea în incinta pieţei, orice lot de marfã trebuie sã fie însoţit de documentele de provenienţã.
7.5. Loturile minime admise pentru intrare sunt stabilite periodic de conducerea pieţei.
8. Vânzarea produselor
8.1. Operaţiunile de vânzare a produselor se efectueazã personal de pãrţile interesate sau de reprezentanţi ai acestora.
8.2. Vânzãtorii trebuie sã deţinã documente de provenienţã a mãrfurilor oferite şi sã întocmeascã documentele de livrare a mãrfurilor vândute.
8.3. Este admisã vânzarea numai pentru produsele a cãror calitate este corespunzãtoare standardelor de comercializare şi reglementãrilor în vigoare.
8.4. Sunt interzise vânzarea şi depozitarea produselor contrafãcute, alterate sau care dãuneazã în orice fel sãnãtãţii şi securitãţii consumatorilor.
9. Ieşirea mãrfurilor din piaţã
9.1. Livrarea mãrfurilor vândute în interiorul pieţei se face în timpul programului de funcţionare a pieţei.
9.2. Ieşirea mãrfurilor din piaţã, în afara programului de funcţionare, este permisã numai cu acordul administraţiei pieţei.
9.3. La ieşirea din incinta pieţei, orice lot de marfã trebuie sã fie însoţit de documentele de provenienţã.
10. Încãrcarea, descãrcarea şi cântãrirea mãrfurilor
10.1. Tarifele pentru plata serviciilor de încãrcare/ descãrcare sunt fixate de conducerea pieţei.
10.2. Operaţiile de cântãrire sunt efectuate şi suportate de vânzãtor.
10.3. Aparatele pentru cântãrire trebuie sã fie menţinute curate şi în stare de funcţionare, reglate şi verificate în incinta de utilizare, puse la vedere pentru cumpãrãtori.
11. Întreţinerea standului
11.1. Fiecare utilizator are obligaţia sã pãstreze ordinea şi sã cureţe standul propriu şi spaţiul comun învecinat.
11.2. Ambalajele deteriorate trebuie strânse şi predate la locul de colectare, amenajat sau stabilit în incinta pieţei.
11.3. Gunoaiele şi deşeurile se depun în containere speciale.
11.4. Spaţiile publice trebuie utilizate cu grijã şi pãstrate curate.
12. Circulaţia pe teritoriul pieţei
12.1. Drumurile de acces, aleile, spaţiile cu trafic şi cele de parcare din incinta pieţei sunt considerate drumuri publice.
12.2. Circulaţia pe teritoriul pieţei este reglementatã prin marcaje şi semne de circulaţie.
12.3. Spaţiul destinat circulaţiei în incinta pieţei poate fi utilizat numai pentru activitãţile pieţei.
13. Curãţenia, ordinea publicã, paza şi securitatea pieţei
13.1. Piaţa asigurã curãţenia spaţiilor comune şi de circulaţie.
13.2. Operatorii pieţei sunt rãspunzãtori pentru efectuarea şi pãstrarea curãţeniei în spaţiile închiriate/ concesionate.
13.3. Este interzis utilizatorilor şi vizitatorilor pieţei sã aducã deşeuri sau reziduuri, de orice tip, pe teritoriul pieţei.
13.4. Utilizatorii pieţei sunt obligaţi sã respecte normele fitosanitare privind combaterea dãunãtorilor.
13.5. Participanţii la activitãţile pieţei trebuie sã pãstreze ordinea publicã.
13.6. Piaţa asigurã permanent paza şi securitatea utilizatorilor pieţei, inclusiv în afara programului de funcţionare.
14. Controlul pieţei şi autoritãţile competente
14.1. În piaţã se vor desfãşura activitãţi de control de cãtre toate instituţiile care au atribuţii în controlul comercializãrii produselor: vamal, fiscal, igienico-sanitar, sanitar veterinar, concurenţã, protecţia consumatorilor, protecţia mediului, protecţia muncii, paza şi securitatea incendiilor etc.
15. Informarea pieţei
15.1. Piaţa asigurã utilizatorilor date statistice şi informaţii de preţuri, prin culegerea de date referitoare la sortimentele, cantitãţile şi preţurile produselor comercializate în piaţã.
15.2. Piaţa întocmeşte şi editeazã rapoarte referitoare la cantitãţile şi preţurile produselor comercializate, pe care le pune la dispoziţie utilizatorilor sãi şi instituţiilor interesate.
15.3. Piaţa pune la dispoziţie utilizatorilor panouri de afişare, amplasate în locuri vizibile pentru oferte speciale de produse, cantitãţi, preţuri.
16. Sancţiuni aplicabile utilizatorilor pieţei
16.1. Pentru încãlcarea gravã sau repetarea încãlcãrii dispoziţiilor regulamentului, administraţia pieţei aplicã sancţiunile prevãzute în clauzele din contractele de închiriere/concesionare pentru standuri sau alte spaţii acordate prin contract utilizatorilor pieţei, cu avertisment, suspendare, revocarea acordãrii spaţiului.
16.2. Pentru încãlcarea normelor sanitare veterinare privind transportul, depozitarea, expunerea şi comercializarea produselor alimentare de origine animalã, organele sanitare veterinare de control pot aplica sancţiuni în conformitate cu legislaţia sanitarã veterinarã în vigoare.
16.3. Pentru încãlcarea normelor sanitare privind transportul, depozitarea şi comercializarea produselor alimentare, autoritãţile locale de sãnãtate publicã pot aplica sancţiuni conform legislaţiei în vigoare.
17. Dispoziţii finale
17.1. Aprobarea şi intrarea în vigoare a regulamentului
17.2. Aducerea la cunoştinţã a regulamentului
17.3. Afişarea regulamentului
17.4. Completarea şi codificarea regulamentului
17.5. Alte prevederi specifice pieţei.

--------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016