Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 90 din 22 iunie 2001  pentru aprobarea Metodologiei de atestare a cadrelor tehnice din ministere, de la organele administratiei publice centrale si locale, precum si a personalului tehnic al agentilor economici si institutiilor, cu atributii de indrumare, control si constatare a incalcarii legii in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 90 din 22 iunie 2001 pentru aprobarea Metodologiei de atestare a cadrelor tehnice din ministere, de la organele administratiei publice centrale si locale, precum si a personalului tehnic al agentilor economici si institutiilor, cu atributii de indrumare, control si constatare a incalcarii legii in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor

EMITENT: MINISTERUL DE INTERNE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 18 septembrie 2001
Ministrul de interne,
având în vedere prevederile <>art. 48 alin. (1) şi (3) din Ordonanta Guvernului nr. 60/1997 privind apãrarea impotriva incendiilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
în temeiul <>art. 13 alin. 2 din Legea nr. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
emite urmãtorul ordin:

ART. 1
Se aproba Metodologia de atestare a cadrelor tehnice din ministere, de la organele administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a personalului tehnic al agenţilor economici şi instituţiilor, cu atribuţii de îndrumare, control şi constatare a încãlcãrii legii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.
ART. 2
Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari, prin marile unitãţi şi unitãţile de pompieri militari, va urmãri punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.
ART. 3
Nerespectarea prevederilor Metodologiei de atestare a cadrelor tehnice din ministere, de la organele administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a personalului tehnic al agenţilor economici şi instituţiilor, cu atribuţii de îndrumare, control şi constatare a încãlcãrii legii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor atrage rãspunderea juridicã, potrivit legii.
ART. 4
(1) Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicãrii.
(2) La data intrãrii în vigoare a prezentului ordin orice dispoziţii contrare îşi înceteazã aplicabilitatea.

Ministru de interne,
Ioan Rus

ANEXA 1


METODOLOGIE
de atestare a cadrelor tehnice din ministere, de la organele
administraţiei publice centrale şi locale,
precum şi a personalului tehnic al agenţilor economici
şi instituţiilor, cu atribuţii de îndrumare,
control şi constatare a încãlcãrii legii în domeniul
prevenirii şi stingerii incendiilor

CAP. 1
Dispoziţii generale

SECŢIUNEA 1
Terminologie

ART. 1
În sensul prezentei metodologii urmãtorii termeni au semnificatia:
a) certificat de competenta - document emis pe baza regulilor unui sistem de certificare, ce indica existenta încrederii adecvate ca persoana numita este competenta sa efectueze anumite servicii;
b) competenta profesionalã - totalitatea cunoştinţelor, deprinderilor şi aptitudinilor necesare în vederea îndeplinirii în condiţii de eficienta a unei funcţii sau desfãşurãrii unei activitãţi într-un domeniu dat;
c) formare iniţialã - formare profesionalã realizatã de o persoana în perioada şcolarizãrii ca elev, student sau ucenic;
d) curs - modalitate de desfãşurare a unei acţiuni concrete de formare care comporta evaluãri şi care poate conduce la o recunoaştere a cunoştinţelor;
e) formator - persoana care executa o activitate de formare ce comporta un contact direct cu cursanţii şi o activitate de pregãtire, în scopul transferului de cunoştinţe;
f) standard ocupational - document care identifica ansamblul competentelor şi nivelurilor de performanta cerute pentru practicarea unei profesii;
g) perfecţionare profesionalã - activitate de formare care are drept scop creşterea calitativã şi perfecţionarea cunoştinţelor într-un domeniu profesional;
h) evaluarea formãrii - etapa a unei activitãţi de formare prin care se verifica, pornind de la rezultate masurabile, dacã au fost atinse obiectivele formãrii;
i) persoana atestata - persoana fizica care a obţinut certificatul de competenta prin evaluarea pe baza probelor stabilite prin standardul ocupational aprobat;
j) cadru tehnic cu atribuţii de p.s.i persoana fizica angajata cu contract de munca sau convenţie civilã special pentru îndeplinirea atribuţiilor de prevenire şi stingere a incendiilor;
k) persoana tehnica cu atribuţii de îndrumare, control şi constatare a încãlcãrii legii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor - persoana fizica angajata cu contract de munca sau convenţie civilã, care îndeplineşte prin cumul de funcţii şi atribuţiile specifice cadrului tehnic cu atribuţii de p.s.i.

SECŢIUNEA a 2-a
Domeniu de aplicare

ART. 2
Atestarea cadrelor tehnice cu atribuţii de p.s.i. şi a personalului tehnic cu atribuţii de îndrumare, control şi constatare a încãlcãrii legii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor se realizeazã, în condiţiile prezentei metodologii, de marile unitãţi şi unitãţile Corpului Pompierilor Militari.
ART. 3
Cadrele tehnice din ministere, de la autoritãţile publice centrale de specialitate, regiile autonome, societãţile comerciale şi cele naţionale se atesta la Centrul de Studii, Experimentari şi Specializare pentru Prevenirea şi Stingerea Incendiilor.
ART. 4
Cadrele tehnice cu atribuţii de p.s.i. şi personalul tehnic cu atribuţii de îndrumare, control şi constatare a încãlcãrii legii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor de la administraţia publica localã, de la instituţii şi societãţi comerciale, precum şi cele de la filialele sau sucursalele teritoriale ale regiilor autonome, societãţilor comerciale şi societãţilor naţionale se atesta de brigazile şi de grupurile de pompieri militari.

SECŢIUNEA a 3-a
Conţinutul atestarii

ART. 5
Atestarea însuşirii cunoştinţelor teoretice şi formãrii deprinderilor practice necesare în vederea îndeplinirii atribuţiilor specifice cadrelor tehnice şi personalului tehnic cu atribuţii de îndrumare, control şi constatare a încãlcãrii legii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor se realizeazã prin certificat de competenta.
ART. 6
Certificatul de competenta se elibereazã în urma parcurgerii programelor de formare profesionalã şi dupã evaluarea candidaţilor pe baza unitãţilor de competenta cuprinse în Standardul ocupational "Cadru tehnic cu atribuţii de p.s.i.", aprobat de Consiliul pentru Standarde Ocupationale şi Atestare (COSA).
ART. 7
(1) Certificarea competentei se face numai pentru unitãţile de competenta din standardul ocupational pentru care candidatul dovedeşte la evaluare ca deţine cunoştinţele teoretice şi deprinderile practice necesare.
(2) Unitãţile de competenta pentru care se acorda atestarea se înscriu în certificatul de competenta.

CAP. 2
Desfãşurarea atestarii

SECŢIUNEA 1
Condiţii privind atestarea

ART. 8
(1) Atestarea se face la solicitarea scrisã a persoanelor fizice numite în funcţii de cadre tehnice cu atribuţii de p.s.i. sau care, prin fişa postului, au stabilite atribuţii de îndrumare, control şi constatare a încãlcãrii legii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor şi care nu poseda certificate de competenta sau care deţin certificate cu valabilitate expiratã.
(2) Cererea de înscriere la programul de formare profesionalã aferent atestarii se adreseazã comandantului unitãţii organizatoare şi se întocmeşte conform modelului prezentat în anexa nr. 1.
ART. 9
Sunt admise pentru atestare persoanele fizice care deţin formarea iniţialã corespunzãtoare, dupã cum urmeazã:
a) cadrele tehnice şi personalul tehnic din ministere, de la organele administraţiei publice centrale şi de la regiile autonome, societãţile comerciale şi societãţile naţionale trebuie sa fie absolvente ale unei instituţii de învãţãmânt superior tehnic;
b) cadrele tehnice şi personalul tehnic de la administraţia publica localã, de la instituţii şi societãţi comerciale trebuie sa fie, de regula, absolvente ale învãţãmântului liceal.
ART. 10
La societãţile comerciale şi instituţiile la care nivelul riscului de incendiu este redus (mic) şi care nu au obiective încadrate în categoriile de clãdiri înalte, foarte înalte, cu sali aglomerate sau aglomerari de persoane şi cu depozite de mari valori, cadrele tehnice şi personalul tehnic pot fi admise la atestare dacã au urmat şi au absolvit învãţãmântul obligatoriu de stat.

SECŢIUNEA a 2-a
Formarea profesionalã în vederea atestarii

ART. 11
Formarea profesionalã în vederea atestarii cadrelor tehnice cu atribuţii de p.s.i. şi a personalului tehnic cu atribuţii de îndrumare, control şi constatare a încãlcãrii legii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor se realizeazã prin programe de formare care trebuie sa asigure candidaţilor dobândirea competentelor precizate în Standardul ocupational "Cadru tehnic cu atribuţii de p.s.i.", aprobat de Consiliul pentru Standarde Ocupationale şi Atestare.
ART. 12
Programele de formare profesionalã cuprind în principal urmãtoarele elemente:
a) obiectivele programului, exprimate în unitãţile de competenta profesionalã ce urmeazã sa fie dobândite;
b) numãrul minim de participanţi, dupã caz, pe serie;
c) persoanele stabilite sa conducã instruirea teoreticã şi, dupã caz, practica (formatorii);
d) programa de pregãtire (planul de învãţãmânt şi programa analitica);
e) mijloacele de învãţãmânt teoretic şi practic utilizate;
f) criteriile şi modul de evaluare finala.
ART. 13
(1) Programele de formare profesionalã se organizeazã, dupã caz, pentru iniţierea în ocupaţie sau pentru perfecţionarea cunoştinţelor candidaţilor care solicita atestarea în vederea îndeplinirii unitãţilor de competenta precizate în standardul ocupational.
(2) Programele de formare profesionalã se întocmesc de formatori şi se aproba de comandantul unitãţii organizatoare.
ART. 14
(1) Programele de formare profesionalã pentru iniţierea în ocupaţie se organizeazã cu persoanele fizice salariate care solicita atestarea, numite recent ori care urmeazã sa fie desemnate pe funcţii de cadre tehnice cu atribuţii de p.s.i. sau de personal tehnic cu atribuţii de îndrumare, control şi constatare a încãlcãrii legii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, şi au ca scop dobândirea cunoştinţelor teoretice şi a deprinderilor practice minime necesare pentru desfãşurarea activitãţilor specifice ocupaţiei.
(2) Programa de pregãtire aferentã initierii în ocupaţie se desfãşoarã pe o durata de minimum 15 zile lucrãtoare, în care se include şi timpul necesar evaluãrii.
ART. 15
(1) Programele de formare profesionalã pentru perfecţionare sunt destinate dezvoltãrii competentelor profesionale dobândite anterior prin reactualizarea şi completarea cunoştinţelor teoretice şi a deprinderilor practice.
(2) Programele de perfecţionare profesionalã se organizeazã la solicitarea cadrelor tehnice şi a personalului tehnic atestat anterior pentru care a încetat termenul de valabilitate a certificatelor de competenta.
(3) Programa de pregãtire aferentã perfecţionãrii se desfãşoarã pe o durata minima de 10 zile lucrãtoare, inclusiv timpul necesar evaluãrii.
ART. 16
La înscriere candidaţii care solicita atestarea profesionalã prin programul de iniţiere în ocupaţie depun urmãtoarele documente:
a) cerere de înscriere;
b) adeverinta de salariat din care sa reiasã ca a fost numit recent sau ca urmeazã sa îndeplineascã atribuţii specifice funcţiei de cadru tehnic p.s.i. sau de personal tehnic cu atribuţii de îndrumare, control şi constatare a încãlcãrii legii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor;
c) originalul şi copia xerox de pe documentul care atesta nivelul studiilor absolvite. Copia se confrunta cu originalul pentru stabilirea autenticitatii şi se retine la dosar, iar originalul se restituie posesorului;
d) dovada achitãrii contravalorii aferente participãrii la programul de formare profesionalã, precizatã în contractul de prestãri de servicii încheiat cu solicitantul.
ART. 17
Candidaţii care solicita înscrierea la programul de perfecţionare depun urmãtoarele documente:
a) cerere de înscriere;
b) copie de pe certificatul de competenta deţinut;
c) dovada achitãrii contravalorii aferente participãrii la programul de formare profesionalã, precizate în contractul de prestãri de servicii încheiat cu solicitantul.
ART. 18
Candidaţii care solicita înscrierea la programul de perfecţionare profesionalã, dar deţin certificate de competenta cu termenul de valabilitate expirat de mai mult de 3 ani, se admit la atestare numai dupã parcurgerea programului de formare profesionalã pentru iniţierea în ocupaţie.

SECŢIUNEA a 3-a
Evaluarea şi atestarea

ART. 19
Evaluarea consta în susţinerea în prezenta plenului comisiei de evaluare a unor probe prin care candidaţii care au solicitat atestarea sa facã dovada însuşirii cunoştinţelor teoretice şi a deprinderilor practice necesare în vederea îndeplinirii cerinţelor unitãţilor de competenta cuprinse în standardul ocupational.
ART. 20
(1) Probele de evaluare trebuie sa fie reprezentative şi sa cuprindã în totalitate programa de pregãtire.
(2) Lucrarea destinatã examinãrii teoretice este unica şi se desfãşoarã în prezenta tuturor participanţilor la programul de formare profesionalã.
(3) Probele practice se elaboreazã pentru toate unitãţile de competenta cuprinse în standardul ocupational şi se desfãşoarã cu fiecare candidat.
(4) Subiectele probelor teoretice şi practice se elaboreazã de membrii comisiei de evaluare şi se aproba de preşedintele acesteia.
ART. 21
Comisia de evaluare este constituitã din 5 membri, dintre care un preşedinte şi un secretar, şi se numeşte prin ordin de zi al comandantului unitãţii, care organizeazã programul de formare profesionalã.
ART. 22
(1) Secretarul comisiei de evaluare primeşte documentele de înscriere, înainteazã spre aprobare cererea de atestare comandantului unitãţii organizatoare, întocmeşte documentele de lucru ale comisiei de evaluare, înregistreazã documentele şi pãstreazã dosarele candidaţilor pana la finalizarea programului de formare profesionalã, dupã care le preda la arhiva.
(2) Secretarul comisiei de evaluare nu participa la evaluare şi la notare.
ART. 23
(1) Preşedintele comisiei de evaluare participa nemijlocit la activitãţile acesteia, analizeazã modul de acordare şi valideazã notele obţinute de candidaţi la probe, avizeazã procesul-verbal cu rezultatele finale şi cu propunerile de atestare sau de respingere a atestarii, pe care îl supune aprobãrii comandantului.
(2) Preşedintele comisiei de evaluare nu participa la notare.
ART. 24
La acordarea şi la stabilirea notelor obţinute de candidaţi trebuie sa se asigure corectitudine, impartialitate şi transparenta fata de candidaţi, respectându-se urmãtoarele cerinţe:
a) notele acordate se aduc la cunostinta candidaţilor dupã încheierea fiecãrei probe de evaluare;
b) nota la examinarea teoreticã este media aritmetica a notelor acordate de membrii comisiei de evaluare şi reprezintã 40% din nota finala;
c) la fiecare proba practica se acorda o nota rezultatã ca medie aritmetica a notelor acordate de membrii comisiei de evaluare;
d) nota la evaluarea practica este media aritmetica a notelor obţinute la fiecare proba practica şi constituie 60% din nota finala;
e) nota finala obţinutã de candidat este media ponderatã a notelor rezultate la examinarea teoreticã şi la evaluarea practica;
f) notele la probele de evaluare se acorda individual de cãtre membrii comisiei de evaluare în raport cu gradul de cuprindere/tratare a unitãţilor şi elementelor de competenta şi cu criteriile de realizare calitativã precizate în standardul ocupational.
ART. 25
(1) Pentru atestare candidaţii care participa la programul de formare profesionalã pentru iniţierea în ocupaţie trebuie sa obţinã cel puţin nota 5 atât la nota finala, cat şi la probele practice de evaluare, pentru unitãţile de competenta precizate în standardul ocupational la nr. crt. 5, 6, 7, 8, 9, 11 şi 13.
(2) Candidaţii care solicita atestarea în urma participãrii la programul de formare profesionalã pentru perfecţionare trebuie sa obţinã cel puţin nota 5 atât la nota finala, cat şi la probele practice de evaluare, pentru toate unitãţile de competenta cuprinse în standardul ocupational.
ART. 26
(1) Candidaţilor care îndeplinesc condiţiile precizate la art. 25 li se elibereazã, personal şi în termen de 10 zile de la finalizarea evaluãrii, certificatul de competenta al cãrui model este prezentat în anexa nr. 2 şi care are termen de valabilitate 5 ani.
(2) În certificatul de competenta se specifica unitãţile de competenta pentru care s-a acordat atestarea.
ART. 27
Respingerea atestarii se comunica în scris candidatului şi angajatorului acestuia, precizându-se motivele care au condus la luarea deciziilor şi condiţiile în care poate susţine o noua evaluare.
ART. 28
(1) Cadrele militare trecute în rezerva sau direct în retragere şi salariaţii civili din cadrul Corpului Pompierilor Militari, care au îndeplinit timp de minimum 5 ani atribuţii de prevenire şi stingere a incendiilor, de întreţinere şi exploatare a tehnicii de intervenţie, precum şi de cercetare, specializare şi experimentare în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor şi care îndeplinesc condiţiile de studii precizate la art. 9, pot obţine, la cerere, certificatul de competenta fãrã a participa la programa de pregãtire aferentã programului de formare profesionalã, dacã la evaluare au obţinut rezultatele precizate la art. 25.
(2) În situaţia în care trecerea în rezerva, retragerea sau pensionarea s-a fãcut de cel puţin 5 ani, este obligatorie înscrierea la programul de formare profesionalã de perfecţionare şi evaluare.

SECŢIUNEA a 4-a
Soluţionarea contestaţiilor

ART. 29
(1) Candidaţii respinsi sau nemultumiti de modul de apreciere ori de notare pot contesta în scris rezultatul evaluãrii.
(2) Contestaţia se depune în nume propriu la secretarul comisiei de evaluare în termen de 15 zile de la data comunicãrii deciziei de respingere a atestarii.
(3) Contestaţiile privind rezultatele evaluãrii pe probe se depun imediat dupã comunicarea notelor acordate.
ART. 30
(1) Contestaţiile se soluţioneazã de cãtre o comisie formatã din 3 membri, numita prin ordin de zi al comandantului unitãţii organizatoare, din care nu vor face parte membrii comisiei de evaluare.
(2) Analizarea şi soluţionarea contestaţiilor privind respingerea atestarii se fac în termen de 5 zile lucrãtoare, iar cele privind acordarea notelor la probele de evaluare se fac în cel mai scurt timp, dar obligatoriu înaintea începerii probei urmãtoare.
(3) Hotãrârile privind modul de soluţionare a contestaţiilor se supun aprobãrii comandantului unitãţii organizatoare.
(4) Dupã aprobare hotãrârile comisiei sunt definitive şi se comunica contestatarilor.
ART. 31
(1) Candidaţii respinsi la atestare pot solicita reevaluarea în vederea atestarii de cãtre comisia de evaluare constituitã cu prilejul finalizarii urmatorului program de formare profesionalã.
(2) În situaţia în care candidatul supus reevaluarii este respins pentru atestare, acesta poate solicita reînscrierea la programul de formare profesionalã pentru iniţierea în ocupaţie.
(3) Dacã şi dupã parcurgerea noului program de formare profesionalã candidatul nu obţine atestarea, concomitent cu decizia de respingere i se comunica şi hotãrârea de neadmitere la un nou program, ca urmare a lipsei aptitudinilor necesare în vederea îndeplinirii acestei ocupaţii.
ART. 32
Deţinãtorii certificatului de competenta pot solicita obţinerea unor noi certificate cu 90 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al acestora, în condiţiile prevãzute la art. 15.

SECŢIUNEA a 5-a
Înregistrãri

ART. 33
(1) Înregistrãrile documentelor cu privire la activitatea de atestare a cadrelor tehnice cu atribuţii de p.s.i. şi personalului tehnic cu atribuţii de îndrumare, control şi constatare a încãlcãrii legii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor se realizeazã într-un registru unic de evidenta, numerotat şi înregistrat.
(2) Registrul unic de evidenta se înfiinţeazã şi se pãstreazã la secretariatul unitãţii organizatoare, iar completarea acestuia se face în ordinea cronologicã a primirii documentelor, de cãtre secretarul comisiei de evaluare.
ART. 34
(1) Cererile de atestare se înregistreazã în momentul depunerii de cãtre solicitanti, comunicându-li-se acestora, dupã caz, neconformitãţile privind celelalte documente necesare în vederea înscrierii la programul de formare profesionalã.
(2) Cererile se înainteazã spre aprobare dupã eliminarea tuturor neconformitatilor.
ART. 35
Evidenta certificatelor de competenta eliberate se tine în partea a 2-a a registrului unic prevãzut la art. 33, menţionându-se datele de identificare a candidatului, locul de munca din care provine, tipul programului de formare profesionalã la care a participat, data expirãrii termenului de valabilitate al certificatului eliberat, competentele care fac obiectul atestarii şi, dupã caz, certificatele de competenta deţinute anterior.

CAP. 3
Dispoziţii finale

ART. 36
Activitãţile aferente programului de formare profesionalã desfãşurat în vederea atestarii competentei profesionale a cadrelor tehnice cu atribuţii de p.s.i. şi personalului tehnic cu atribuţii de îndrumare, control şi constatare a încãlcãrii legii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor constituie prestãri de servicii şi se taxeaza potrivit reglementãrilor în vigoare.
ART. 37
Candidatul care solicita atestarea suporta cota-parte care îi revine din costul total al organizãrii, desfãşurãrii şi finalizarii programului de formare profesionalã, rezultatã prin repartizarea acestuia la numãrul total de participanţi.
ART. 38
Categoriile de personal prevãzute la art. 28 sunt admise la atestare în condiţiile precizate în prezenta metodologie, fãrã suportarea cheltuielilor aferente, cu excepţia taxei de eliberare a certificatului de competenta, prevãzutã de reglementãrile în vigoare.
ART. 39
Dosarele candidaţilor conţinând toate documentele privind activitatea de atestare se pãstreazã la unitãţile care organizeazã programele de formare profesionalã aferente, pe durata prevãzutã de reglementãrile în vigoare.
ART. 40
(1) Persoanele fizice atestate poarta intreaga rãspundere pentru activitãţile desfãşurate.
(2) Certificatul de competenta nu exonereaza deţinãtorul acestuia de rãspunderea ce îi revine potrivit legii.
ART. 41
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezenta metodologie.

ANEXA 1
-------
la metodologie
--------------



Cãtre
COMANDATUL BRIGAZII (GRUPULUI) DE POMPIERI .......................
A (AL) JUDEŢULUI/MUNICIPIULUI BUCUREŞTI ............................
(ŞEFUL CENTRULUI DE STUDII, EXPERIMENTARI ŞI SPECIALIZARE
PENTRU PREVENIREA ŞI STINGEREA INCENDIILOR)

Subsemnatul(a) .........................................., domiciliat(a) în localitatea .........................................., judeţul(sectorul) .........................., str. ............................................ nr. ............. , bl. .............., ap. ......., salariat(a) la ......................................................., solicit atestarea competentei profesionale pentru îndeplinirea funcţiei de cadru tehnic cu atribuţii de p.s.i. (de îndrumare, control şi constatare a încãlcãrii legii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor), în condiţiile Metodologiei de atestare a cadrelor tehnice din ministere, de la organele administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a personalului tehnic al agenţilor economici şi instituţiilor cu atribuţii de îndrumare, control şi constatare a încãlcãrii legii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, aprobatã prin Ordinul ministrului de interne nr. 90/2001, pe care o cunosc şi ma oblig sa o respect întocmai în toate obligaţiile ce imi revin.
Anexez alãturat dosarul cuprinzând documentele care justifica îndeplinirea criteriilor şi condiţiilor prevãzute în metodologia de atestare.


Localitatea ....................... Data ....................

Semnatura
.............................


ANEXA 2
-------
la metodologie
--------------



ROMÂNIA

MINISTERUL DE INTERNE

CORPUL POMPIERILOR MILITARI

BRIGADA (GRUPUL) DE POMPIERI .................................
A (AL) JUDEŢULUI/MUNICIPIULUI BUCUREŞTI ................................
CENTRUL DE STUDII, EXPERIMENTARI ŞI SPECIALIZARE
PENTRU PREVENIREA ŞI STINGEREA INCENDIILOR


CERTIFICAT DE COMPETENTA
Domnul (doamna) ....................................., nãscut(a) în anul ............, luna ..............., ziua ..................., localitatea ........................, judeţul(sectorul) ......................., de profesie .................., a participat la programul de formare profesionalã şi evaluare în perioada ......................
Se atesta titularul pentru deţinerea cunoştinţelor teoretice şi deprinderilor practice necesare în vederea îndeplinirii atribuţiilor specifice funcţiei de cadru tehnic cu atribuţii de p.s.i. (de îndrumare, control şi constatare a încãlcãrii legii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor), potrivit unitãţilor de competenta menţionate pe verso.
Valabil 5 ani de la data eliberãrii, cu drept de prelungire.

Comandantul brigazii Preşedintele comisiei
(Grupului de pompieri), de evaluare,
............................... ..................................

Data eliberãrii ..........................................
Nr. de înregistrare ......................................


NOTA:
Se va înscrie denumirea unitãţii care elibereazã documentul.



(Verso)
┌────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Nr. │ Unitãţi de competenta: │
│crt.├────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────┤
│ │ prevãzute în standardul ocupational │ pentru care se atesta │
│ │ │titularul certificatului│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 1. │Planificarea activitãţii de prevenire şi │ │
│ │stingere a incendiilor în unitate │ │
│ 2. │Organizarea activitãţii de apãrare impotriva │ │
│ │incendiilor │ │
│ 3. │Controlul modului de respectare a mãsurilor │ │
│ │de prevenire şi stingere a incendiilor │ │
│ 4. │Acordarea asistenţei tehnice de specialitate │ │
│ │în situaţii critice │ │
│ 5. │Monitorizarea activitãţii de prevenire şi │ │
│ │stingere a incendiilor │ │
│ 6. │Instruirea salariaţilor în domeniul prevenirii │ │
│ │şi stingerii incendiilor │ │
│ 7. │Avizarea documentaţiilor privind prevenirea şi │ │
│ │stingerea incendiilor │ │
│ 8. │Investigarea contextului producerii incendiilor │ │
│ 9. │Elaborarea documentelor specifice activitãţii de│ │
│ │prevenire şi stingere a incendiilor │ │
└────┴────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────┘


------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016