Ministrul apelor, pãdurilor şi protecţiei mediului, în temeiul prevederilor art. 9, art. 10 alin. 4, art. 14 şi <>art. 64 lit. d) din Legea protecţiei mediului nr. 137/1995 , <>Ordinului nr. 125/1996 secţiunea 5 pct. 5.4., 5.5. şi 5.6. şi secţiunea 8 pct. 8.1. şi 8.2. al ministrului apelor, pãdurilor şi protecţiei mediului, care a aprobat Procedura de reglementare a activitãţilor economico-sociale cu impact asupra mediului, <>Hotãrârii Guvernului nr. 568/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor, Pãdurilor şi Protecţiei Mediului, cu modificãrile ulterioare, emite urmãtorul ordin: 1. Se aproba reglementarea privind evaluarea poluarii mediului, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin. 2. Departamentul protecţiei mediului prin Direcţia strategii şi reglementãri pentru protecţia mediului rãspunde de aplicarea prevederilor prezentului ordin şi de instruirea periodicã în mod unitar a personalului din cadrul unitãţilor teritoriale, care îşi desfãşoarã activitatea în domeniul emiterii actelor de reglementare. 3. Prezentul ordin intra în vigoare la data publicãrii lui în Monitorul Oficial al României. Ministrul apelor, pãdurilor şi protecţiei mediului, Ioan Oltean ANEXA 1 Reglementare privind evaluarea poluarii mediului CAP. 1 Dispoziţii generale ART. 1 Prezenta reglementare stabileşte procedurile şi normele tehnice privind identificarea prejudiciilor aduse mediului, în scopul determinãrii responsabilitãţilor pentru remedierea acestora şi se emite în baza prevederilor <>art. 36, 42 şi 48 din Legea protecţiei mediului nr. 137/1995 , precum şi a prevederilor articolului 15 alin. (5) din <>Legea apelor nr. 107/1996 . Prevederile prezentei reglementãri nu se referã la contaminarile cu microorganisme şi/sau substanţe radioactive care sunt supuse altor prevederi legale. ART. 2 În înţelesul prezentului ordin, se vor utiliza definiţiile urmãtoarelor notiuni: * Aer ambiental - aer la care sunt supuse persoanele, plantele, animalele şi bunurile materiale, în spaţii deschise din afarã perimetrului uzinal. * Autoritate competenta - autoritate de mediu, de ape, sãnãtate sau alta autoritate imputernicita potrivit competentelor legale sa execute controlul reglementãrilor în vigoare privind protecţia aerului, apelor, solului şi ecosistemelor acvatice sau terestre. * Emisie de poluanti/emisie - descãrcare în atmosfera a poluantilor proveniţi din surse stationare sau mobile. * Evacuarea de ape uzate/evacuare - descãrcare directa sau indirecta în receptori activi a apelor uzate conţinând poluanti sau reziduuri care altereaza caracteristicile fizice, chimice şi bacteriologice iniţiale ale apei utilizate, precum şi a apelor de ploaie ce se scurg de pe terenuri contaminate. * Evaluare a riscului - analiza probabilitatii şi gravitatii principalelor componente ale unui impact asupra mediului. * Folosinta sensibila şi mai puţin sensibila - tipuri de folosinţe ale terenurilor, care implica o anumitã calitate a solurilor, caracterizatã printr-un nivel maxim acceptat al poluantilor. * Impact de mediu - modificarea negativa considerabila a caracteristicilor fizice, chimice şi structurale ale elementelor şi factorilor de mediu naturali; diminuarea diversitatii biologice; modificarea negativa considerabila a productivitatii ecosistemelor naturale şi antropizate; deteriorarea echilibrului ecologic, reducerea considerabila a calitãţii vieţii sau deteriorarea structurilor antropizate, cauzatã, în principal, de poluarea apelor, a aerului şi a solului; supraexploatarea resurselor naturale, gestionarea, folosirea sau planificarea teritorialã necorespunzãtoare a acestora; un astfel de impact poate fi identificat în prezent sau poate avea o probabilitate de manifestare în viitor, consideratã inacceptabila de cãtre autoritãţile competente. * Obiective de remediere - concentratii de poluanti, stabilite de autoritatea competenta, privind reducerea poluarii solului, şi care vor reprezenta concentratiile maxime ale poluantilor din sol dupã operaţiunile de depoluare. Aceste valori se vor situa sub nivelurile de alerta sau intervenţie ale agenţilor contaminati, în funcţie de rezultatele şi recomandãrile studiului de evaluare a riscului. * Poluare potenţial semnificativã - concentratii de poluanti în mediu, ce depãşesc pragurile de alerta prevãzute în reglementãrile privind evaluarea poluarii mediului. Aceste valori definesc nivelul poluarii la care autoritãţile competente considera ca un amplasament poate avea un impact asupra mediului şi stabilesc necesitatea unor studii suplimentare şi a mãsurilor de reducere a concentratiilor de poluanti în emisii/evacuari. * Poluare semnificativã - concentratii de poluanti în mediu, ce depãşesc pragurile de intervenţie prevãzute în reglementãrile privind evaluarea poluarii mediului. * Prag de alerta - concentratii de poluanti în aer, apa, sol sau în emisii/evacuari, care au rolul de a avertiza autoritãţile competente asupra unui impact potenţial asupra mediului şi care determina declanşarea unei monitorizari suplimentare şi/sau reducerea concentratiilor de poluanti din emisii/evacuari. * Prag de intervenţie - concentratii de poluanti în aer, apa, sol sau în emisii/evacuari, la care autoritãţile competente vor dispune executarea studiilor de evaluare a riscului şi reducerea concentratiilor de poluanti din emisii/evacuari. * Proba de referinta - proba materialã produsã de un institut specializat, ce poate fi utilizata pentru a identifica precizia şi acuratetea tehnicilor de analiza chimica a solurilor. * Preceptori acvatici - ape de suprafata interioare, de frontiera sau costiere, precum şi ape subterane, în care sunt evacuate ape uzate, exceptând zonele de influenta directa sau de amestec ale acestor evacuari. CAP. 2 Praguri de alerta şi praguri de intervenţie ART. 3 Prezenta reglementare defineste semnificatia şi stabileşte dispoziţiile referitoare la pragurile de alerta şi la pragurile de intervenţie pentru poluantii din: aer, apa şi sol. ART. 4 Dispoziţiile referitoare la pragurile de alerta sunt urmãtoarele: a) pragurile de alerta avertizeaza autoritãţile competente asupra existenţei, într-o anumitã situaţie, a unei poluari potenţiale în aer, apa sau sol; b) când concentratia unuia sau mai multor poluanti depãşeşte un prag de alerta, autoritãţile competente pot dispune, dacã se considera necesar, o monitorizare suplimentarã asigurata de cãtre titularii activitãţilor potenţial responsabile de poluare, fie prin sisteme proprii, fie prin unitãţi specializate. În acelaşi timp, autoritãţile competente vor solicita şi vor urmãri introducerea unor mãsuri de reducere a concentratiilor de poluanti din emisii/evacuari. ART. 5 Pragurile de intervenţie sunt pragurile de poluare la care autoritãţile competente: a) apreciazã oportunitatea şi solicita, dacã este necesar, executarea studiilor de evaluare a riscului; b) investigheaza consecinţele poluarii asupra mediului; c) impun reducerea poluarii, astfel încît concentratiile de poluanti în emisii/evacuari sa scada la valorile prevãzute de reglementãrile în vigoare. CAP. 3 Reglementãri privind poluarea solurilor ART. 6 Pragurile de alerta şi pragurile de intervenţie pentru concentratiile agenţilor poluanti în soluri sunt cuprinse în anexa la prezentele reglementãri. Aceste valori vor înlocui toate celelalte norme utilizate anterior în România, referitoare la poluarea solurilor. ART. 7 Importanta poluarii solurilor cu substanţe chimice şi alţi agenţi poluanti care nu sunt incluşi în anexa la prezentele reglementãri va fi apreciatã de cãtre autoritãţile competente pe baza unor studii efectuate de unitãţi specializate. ART. 8 Prezentele reglementãri privind poluarea solurilor se referã atât la folosinta sensibila, cat şi la cea mai puţin sensibila a terenurilor, identificate dupã cum urmeazã: a) folosinta sensibila a terenurilor este reprezentatã de utilizarea acestora pentru zone rezidentiale şi de agrement, în scopuri agricole, ca arii protejate sau zone sanitare cu regim de restrictii, precum şi suprafeţele de terenuri prevãzute pentru astfel de utilizãri în viitor; b) folosinta mai puţin sensibila a terenurilor include toate utilizarile industriale şi comerciale existente, precum şi suprafeţele de terenuri prevãzute pentru astfel de utilizãri în viitor; c) în cazul în care exista incertitudini asupra încadrãrii unei folosinţe de teren, se vor considera concentratiile pragurilor de alerta şi de intervenţie pentru folosintele sensibile ale terenurilor. ART. 9 Relevanta pragurilor de alerta şi de intervenţie va determina urmãtoarele mãsuri: a) situaţiile în care concentratiile de poluanti în sol se situeaza sub valorile de alerta pentru folosinta sensibila a terenurilor, autoritãţile competente nu vor stabili mãsuri speciale; b) când concentratiile unuia sau mai multor poluanti din soluri depãşesc pragurile de alerta, dar se situeaza sub pragurile de intervenţie pentru folosinta corespunzãtoare a terenului, se considera ca exista impact potenţial asupra solului. În aceste situaţii, autoritãţile competente vor dispune de prevenire a poluarii în continuare a solului şi de monitorizare suplimentarã a surselor potenţiale de poluare; c) când concentratiile unuia sau mai multor poluanti din soluri depãşesc pragurile de intervenţie pentru folosinta existenta a terenului, se considera ca exista impact asupra solului. În aceste situaţii, utilizarea zonei afectate pentru folosinţe sensibile nu este permisã şi vor fi realizate prevederile art. 10. Dezvoltarea acestor zone pentru folosinţe mai puţin sensibile ale terenurilor poate fi permisã, dacã concentratiile acestor poluanti nu depãşesc valorile de intervenţie ale folosinţei mai puţin sensibile a terenurilor. Dacã sunt depasite valorile de intervenţie pentru categoria de folosinta mai puţin sensibila a terenurilor, nu se va permite nici o folosinta a terenurilor şi vor fi aplicate prevederile art. 10 şi, dupã caz, ale art. 11; d) pentru situaţia în care este necesar pentru o anumitã utilizare ca un teren de folosinta mai puţin sensibila sa treacã de categoria de folosinta sensibila, trebuie satisfacute cerinţe speciale. În astfel de situaţii, utilizarea terenurilor pentru folosinţe sensibile este posibila, numai dacã concentratiile de poluanti din sol se încadreazã sub nivelul de alerta al folosinţei sensibile a terenurilor şi dacã sunt satisfacute prevederile art. 10 şi, dupã caz, ale art. 11; e) când pragurile de intervenţie sunt depasite la unul sau mai mulţi poluanti din sol pentru terenuri cu folosinta sensibila sau mai puţin sensibila, autoritãţile competente vor dispune executarea unui studiu de evaluare a riscului. Obligaţia executãrii studiului de evaluare a riscului va fi a titularilor de activitãţi desfãşurate pe zona de teren afectatã, cu excepţia cazurilor în care s-au identificat alţi responsabili pentru poluarea înregistratã; f) atunci când sunt implicaţi mai mulţi titulari de activitãţi desfãşurate pe un teren afectat de poluare, autoritãţile competente vor solicita un singur studiu de evaluare a riscului pentru zona în cauza, iar costul acestuia va fi împãrţit între titulari, corespunzãtor ariei geografice deţinute în zona afectatã. În anumite situaţii, când autoritãţile competente pot identifica un titular considerat ca posibil rãspunzãtor de poluare, acestuia i se poate solicita sa suporte costul total al studiului de evaluare a riscului. ART. 10 Pentru stabilirea obiectivelor de remediere pe baza interpretãrii studiilor de evaluare a riscului, autoritãţile competente trebuie sa decidã dacã: a) pot fi dezvoltate în viitor obiective care implica utilizarea terenurilor pentru folosinta sensibila sau mai puţin sensibila a terenurilor; b) terenul poate rãmâne în continuare în folosinta curenta, dar folosinta nu mai poate fi extinsã; c) trebuie luate mãsuri de remediere. ART. 11 În situaţiile când sunt necesare lucrãri de remediere, autoritãţile competente vor stabili obiectivele de remediere, luând în considerare urmãtoarele: a) aceste obiective de remediere, reprezentând concentratiile finale de poluanti din soluri dupã realizarea lucrãrilor de depoluare, se vor situa fie sub pragurile de alerta fie sub pragurile de intervenţie. Autoritãţile competente vor stabili, pentru fiecare caz în parte, dacã obiectivele de remediere vor fi valorile de alerta sau valorile de intervenţie, pe baza rezultatelor studiului de evaluare a riscului şi a estimarii costurilor şi beneficiilor remedierii; b) când se executa activitãţi de remediere, titularul va rãspunde de lucrãrile implicate şi va prezenta autoritãţilor competente dovada ca prin lucrãrile de remediere s-au atins concentratiile de poluanti stabilite ca obiective de remediere de cãtre autoritatea competenta. ART. 12 Prelevarea şi analizarea probelor de sol se va face în conformitate cu urmãtoarele prevederi: a) prelevarea de probe de soluri în scopul estimarii nivelului de poluare se va face în conformitate cu prevederile <>Ordinului ministerului apelor, pãdurilor şi protecţiei mediului nr. 184/1997 privind Procedura de realizare a bilanţurilor de mediu; b) laboratoarele care executa analize de poluanti din soluri vor utiliza probe de referinta pentru a confirma acuratetea şi precizia tehnicilor analitice folosite. Aceste probe de referinta trebuie analizate împreunã cu probe prelevate din fiecare zona a terenului şi toate probele vor fi analizate cu metodologia adecvatã, conform standardelor în vigoare; c) în situaţiile în care pentru anumiti poluanti nu exista metode standard de analiza, se vor folosi metodele analitice agreate la nivel internaţional, care vor fi difuzate autoritãţilor competente de cãtre autoritatea centrala pentru protecţia mediului; d) rãspunderea pentru acuratetea şi precizia rezultatelor analizelor privind concentratiile agenţilor poluanti în soluri va reveni partii care executa prelevarea probelor şi laboratoarelor care executa analizele. CAP. 4 Reglementãri privind evaluarea poluarii aerului ART. 13 Pragurile de alerta şi de intervenţie privind poluarea atmosferei se definesc în felul urmãtor: a) depãşirea concentratiilor maxime admise de poluanti, înscrise în reglementãrile legale, se considera praguri de intervenţie pentru poluarea atmosferica; b) pragurile de alerta pentru concentratiile de poluanti în emisiile atmosferice şi în aerul ambiental sunt stabilite la 70% din pragurile de intervenţie ale aceloraşi poluanti, luând în considerare perioada de timp relevanta în care trebuie sa se masoare aceste concentratii. ART. 14 Importanta existenţei în emisiile atmosferice şi în aerul ambiental a unor substanţe chimice şi a altor agenţi care nu sunt înscrişi în reglementãrile legale existente va fi estimatã prin studii efectuate de instituţii specializate, iar costul acestora va fi suportat de cãtre unitatea care produce emisiile conţinând aceste substanţe. Art. 15 Relevanta pragurilor de alerta şi de intervenţie în procesul de interpretare şi decizie al autoritãţii competente determina urmãtoarele situaţii: a) când concentratiile de poluanti în emisiile atmosferice sau în aerul ambiental se situeaza sub pragurile de alerta, nu este necesarã stabilirea unor mãsuri speciale de cãtre autoritatea competenta; b) când concentratiile unuia sau mai multor poluanti depãşesc pragurile de alerta, dar se situeaza sub nivelurile de intervenţie, pentru emisiile atmosferice sau pentru aerul ambiental, se considera ca exista impact potenţial asupra aerului. În aceste situaţii, autoritãţile competente vor cere reducerea concentratiilor de poluanti în emisii şi monitorizarea suplimentarã a surselor identificate sau potenţiale de poluare; c) când concentratiile unuia sau mai multor poluanti din emisiile atmosferice sau din aerul ambiental depãşeşte pragurile de intervenţie, se considera ca exista impact asupra aerului. Când aceasta situaţie se datoreazã emisiilor atmosferice provenind de la o singura sursa, autoritãţile competente vor dispune reducerea concentratiilor de poluanti, astfel încât sa nu se depãşeascã nivelurile de intervenţie. Când emisiile atmosferice provin de la mai multe surse sau când aerul ambiental este poluat peste pragul de intervenţie şi nu este imediat posibila identificarea principalei cauze a poluarii, autoritãţile competente vor dispune monitorizarea suplimentarã pentru identificarea surselor poluarii. Dupã identificarea acestor surse, autoritãţile competente vor dispune reducerea concentratiilor de poluanti în emisii, astfel încât sa nu se depãşeascã pragurile de intervenţie. Dacã este necesar, autoritãţile competente vor stabili obiective de remediere pentru concentratiile de poluanti în emisii atmosferice sau în aerul ambiental, care sa se situeze sub valorile pragului de intervenţie. ART. 16 Prelevarea probelor de aer trebuie sa ţinã seama de urmãtoarele: a) laboratoarele care executa analizarea poluantilor în emisii atmosferice sau în aerul ambiental trebuie sa utilizeze metodologii adecvate, asa cum sunt stabilite prin standardele şi reglementãrile în vigoare; b) în situaţiile în care nu exista metodologii de prelevare şi analiza pentru anumiti poluanti, acestea vor fi stabilite, la cererea autoritãţilor competente, prin studii efectuate de institute specializate. Costul acestor studii va fi suportat de titularul activitãţii care genereazã aceşti poluanti; c) rãspunderea pentru acuratetea şi precizia rezultatelor analitice asupra concentratiilor de poluanti în emisiile atmosferice sau în aerul ambiental revine partii care preleveaza probele şi laboratorului care executa analizele. CAP. 5 Reglementãri privind evaluarea poluarii apelor de suprafata şi subterane ART. 17 Pragurile de alerta şi pragurile de intervenţie privind poluarea apelor se definesc în modul urmãtor: a) depasirile concentratiilor maxime admise de poluanti, prevãzute de reglementãrile în vigoare, reprezintã pragurile de intervenţie pentru poluarea apelor de suprafata şi subterane, precum şi pentru evacuarile de ape uzate; b) pragurile de alerta pentru concentratiile de poluanti în apele de suprafata sau subterane, precum şi evacuarile de ape uzate reprezintã 70% din pragurile de intervenţie ale aceloraşi poluanti; c) importanta poluarii apelor de suprafata şi subterane, precum şi a evacuarilor de ape uzate cu substanţe chimice şi alţi agenţi poluanti, care nu sunt înscrişi în reglementãrile legale existente, vor fi estimate prin studii efectuate de instituţii specializate şi costul acestora va fi suportat de cãtre unitatea poluatoare. ART. 18 Relevanta pragurilor de alerta şi de intervenţie în procesul de interpretare şi decizie al autoritãţii competente determina urmãtoarele situaţii; a) când concentratiile de poluanti în apele de suprafata sau subterane, precum şi în evacuarile de ape uzate, se situeaza sub nivelurile de alerta, nu este necesarã stabilirea unor mãsuri speciale de cãtre autoritatea competenta; b) când concentratiile unuia sau mai multor poluanti depãşesc pragul de alerta, dar se situeaza sub pragul de intervenţie pentru apele de suprafata şi subterane, precum şi pentru evacuarile de ape uzate, se considera ca exista impact potenţial asupra apelor. În aceste situaţii autoritãţile competente pot dispune reducerea concentratiilor de poluanti în evacuarile de ape uzate şi efectuarea unei monitorizari suplimentare a surselor identificate sau potenţiale de poluare; c) când concentratiile unuia sau mai multor poluanti din apele de suprafata sau subterane sau din evacuarile de ape uzate depãşesc pragul de intervenţie, se considera ca exista impact asupra apelor. Când poluarea provine dintr-o singura sursa, autoritatea competenta va dispune reducerea concentratiilor de poluanti din evacuarile de ape uzate, astfel încât acestea sa nu depãşeascã valorile pragului de intervenţie. Când poluarea provine din contribuţia mai multor surse şi/sau nu este posibila identificarea imediata a principalei cauze a poluarii, autoritatea competenta va dispune monitorizarea suplimentarã, pentru a identifica contribuţia fiecãrei surse la poluarea identificata şi efectele cumulative ale acestora. În funcţie de evaluarea efectelor cumulative, autoritatea competenta poate stabili reducerea concentratiilor de poluanti în evacuarile de ape uzate, fixând ca obiective de remediere concentratii de poluanti în evacuari situate sub valorile concentratiilor maxime admise, stabilite anterior prin actul de reglementare. ART. 19 Prelevarea şi analizarea probelor de apa trebuie sa ţinã seama de urmãtoarele: a) analiza concentratiilor de poluanti în apele de suprafata sau subterane, precum şi în evacuarile de ape uzate se va executa prin laboratoare de specialitate care utilizeazã metodologii adecvate, în conformitate cu standardele şi reglementãrile în vigoare; b) în situaţiile în care nu exista metodologii de prelevare şi analiza pentru anumiti poluanti, acestea vor fi stabilite, la cererea autoritãţilor competente, prin studii efectuate de institute specializate. Costul acestor studii va fi suportat de titularul activitãţii care genereazã aceşti poluanti; c) rãspunderea pentru acuratetea şi precizia rezultatelor analitice privind concentratiile de poluanti în apele de suprafata şi subterane, precum şi în evacuarile de ape uzate revin partii care preleveaza probele şi laboratorului care executa analizele. ANEXA 1la reglementare--------------- TABELUL 1--------------
VALORI DE REFERINTA
pentru urme de elemente chimice în sol
Compuşi anorganici (mg/kg substanta uscata)
Praguri de alerta/ Praguri de intervenţie/
Urme de Valori Tipuri de folosinţe Tipuri de folosinţe
element normale ----------------------- ------------------------
Sensibile Mai puţin Sensibile Mai puţin
sensibile sensibile
--------------------------------------------------------------------------------
I. Metale:
--------------------------------------------------------------------------------
Antimoniu (Sb) 5 12,5 20 20 40
--------------------------------------------------------------------------------
Argint (Ag) 2 10 20 20 40
--------------------------------------------------------------------------------
Arsen (As) 5 15 25 25 50
--------------------------------------------------------------------------------
Bariu (Ba) 200 400 1.000 625 2.000
--------------------------------------------------------------------------------
Beriliu (Be) 1 2 7,5 5 15
--------------------------------------------------------------------------------
Bor solubil (B) 1 2 5 3 10
--------------------------------------------------------------------------------
Cadmiu (Cd) 1 3 5 5 10
--------------------------------------------------------------------------------
Cobalt (Co) 15 30 100 50 250
--------------------------------------------------------------------------------
Crom (Cr):
Crom total 30 100 300 300 600
Crom hexavalent 1 4 10 10 20
--------------------------------------------------------------------------------
Cupru (Cu) 20 100 250 200 500
--------------------------------------------------------------------------------
Mangan (Mn) 900 1.500 2.000 2.500 4.000
--------------------------------------------------------------------------------
Mercur (Hg) 0,1 1 4 2 10
--------------------------------------------------------------------------------
Molibden (Mo) 2 5 15 10 40
--------------------------------------------------------------------------------
Nichel (Ni) 20 75 200 150 500
--------------------------------------------------------------------------------
Plumb (Pb) 20 50 250 100 1.000
--------------------------------------------------------------------------------
Seleniu (Se) 1 3 10 5 20
--------------------------------------------------------------------------------
Staniu (Sn) 20 35 100 50 300
--------------------------------------------------------------------------------
Taliu (Tl) 0,1 0,5 2 2 5
--------------------------------------------------------------------------------
Vanadiu (V) 50 100 200 200 400
--------------------------------------------------------------------------------
Zinc (Zn) 100 300 700 600 1.500
--------------------------------------------------------------------------------
II. Alte elemente:
--------------------------------------------------------------------------------
Cianuri (libere) <1 5 10 10 20
--------------------------------------------------------------------------------
Cianuri (complexe) <5 100 200 250 500
--------------------------------------------------------------------------------
Sulfocianati <0,1 10 20 20 40
--------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------
Fluor (F) - 150 500 300 1000
--------------------------------------------------------------------------------
Brom (Br) - 50 100 100 300
--------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------
Sulf (elementar) - 400 5.000 1.000 20.000
--------------------------------------------------------------------------------
Sulfuri - 200 400 1.000 2.000
--------------------------------------------------------------------------------
Sulfati - 2.000 5.000 10.000 50.000
--------------------------------------------------------------------------------
TABELUL 2--------------
VALORI DE REFERINTA
pentru urme de elemente chimice în soluri
Hidrocarburi aromatice şi poliaromatice, hidrocarburi din petrol
(mg/kg substanta uscata)
Praguri de alerta/ Praguri de intervenţie/
Urme de Valori Tipuri de folosinţe Tipuri de folosinţe
poluant normale ----------------------- ------------------------
Sensibile Mai puţin Sensibile Mai puţin
sensibile sensibile
--------------------------------------------------------------------------------
1 2 3 4 5 6
--------------------------------------------------------------------------------
I. Hidrocarburi aromatice mononucleare:
--------------------------------------------------------------------------------
Benzen <0,01 0,25 0,5 0,5 2
--------------------------------------------------------------------------------
Etilbenzen <0,05 5 10 10 50
--------------------------------------------------------------------------------
Toluen <0,05 15 30 30 100
--------------------------------------------------------------------------------
Xilen <0,05 7,5 15 15 25
--------------------------------------------------------------------------------
II. Hidroxilbenzeni:
--------------------------------------------------------------------------------
Fenol <0,02 5 10 10 40
--------------------------------------------------------------------------------
Catechol <0,05 5 10 10 20
--------------------------------------------------------------------------------
Resorcina <0,05 2,5 5 5 10
--------------------------------------------------------------------------------
Hidrochinona <0,05 2,5 5 5 10
--------------------------------------------------------------------------------
Cresol <0,05 2,5 5 5 10
--------------------------------------------------------------------------------
Total hidrocarburi
aromatice (HA) <0,5 25 50 50 150
--------------------------------------------------------------------------------
III. Hidrocarburi
aromatice poli-
nucleare (HAP):
--------------------------------------------------------------------------------
Antracene <0,05 5 10 10 100
--------------------------------------------------------------------------------
Benzoantracen <0,02 2 5 5 50
--------------------------------------------------------------------------------
Benzofluoranten <0,02 2 5 5 50
--------------------------------------------------------------------------------
Benzoperilen <0,02 5 10 10 100
--------------------------------------------------------------------------------
Benzopiren <0,02 2 5 5 10
--------------------------------------------------------------------------------
Chrisen <0,02 2 5 5 50
--------------------------------------------------------------------------------
Fluoranten <0,02 5 10 10 100
--------------------------------------------------------------------------------
Indeno (1, 2, 3)piren <0,02 2 5 5 50
--------------------------------------------------------------------------------
Naftalina <0,02 2 5 5 50
--------------------------------------------------------------------------------
Fenantren <0,05 2 5 5 50
--------------------------------------------------------------------------------
Piren <0,5 5 10 10 100
--------------------------------------------------------------------------------
Total HAP: <0,1 7,5 25 15 150
--------------------------------------------------------------------------------
IV. Hidrocarburi din
petrol:
-------------------------------------------------------------------------------
Total hidrocarburi
din petrol <100 200 1.000 500 2.000
--------------------------------------------------------------------------------
TABELUL 3--------------
VALORI DE REFERINTA
pentru urme de elemente chimice în soluri
Compuşi organici organoclorurati (mg/kg substanta uscata)
Praguri de alerta/ Praguri de intervenţie/
Urme de Valori Tipuri de folosinţe Tipuri de folosinţe
poluant normale ----------------------- ------------------------
Sensibile Mai puţin Sensibile Mai puţin
sensibile sensibile
--------------------------------------------------------------------------------
I. Clorbenzeni, clorfenoli:
--------------------------------------------------------------------------------
Total clorbenzeni <0,1 5 10 10 30
--------------------------------------------------------------------------------
Total clorfenoli <0,02 2,5 5 5 10
--------------------------------------------------------------------------------
II. Bifenili policlo-
rurati:
--------------------------------------------------------------------------------
PCB 28 <0,0001 0,002 0,01 0,01 0,05
--------------------------------------------------------------------------------
PCB 52 <0,0001 0,002 0,01 0,01 0,05
--------------------------------------------------------------------------------
PCB 101 <0,0004 0,01 0,04 0,04 0,20
--------------------------------------------------------------------------------
PCB 118 <0,0004 0,01 0,04 0,04 0,20
--------------------------------------------------------------------------------
PCB 138 <0,0004 0,01 0,04 0,04 0,20
--------------------------------------------------------------------------------
PCB 153 <0,0004 0,01 0,04 0,04 0,20
--------------------------------------------------------------------------------
PCB 180 <0,0004 0,01 0,04 0,04 0,20
--------------------------------------------------------------------------------
Total bifenili
policlorurati <0,01 0,25 1 1 5
--------------------------------------------------------------------------------
III. Policlordiben-
zdione (PCDD),
policlordibenzfurani
(PCDF):
--------------------------------------------------------------------------------
Total PCDD <0,0001 0,0001 0,0001 0,001 0,001
--------------------------------------------------------------------------------
Total PCDF <0,0001 0,0001 0,0001 0,001 0,001
--------------------------------------------------------------------------------
TABELUL 4--------------
VALORI DE REFERINTA
pentru urme de elemente chimice în soluri
Pesticide organoclorurate şi triazinice (mg/kg substanta uscata)
Praguri de alerta/ Praguri de intervenţie/
Urme de Valori Tipuri de folosinţe Tipuri de folosinţe
poluant normale ----------------------- ------------------------
Sensibile Mai puţin Sensibile Mai puţin
sensibile sensibile
--------------------------------------------------------------------------------
I. Pesticide organoclorurate:
--------------------------------------------------------------------------------
Suma DDT <0,15 0,5 1,5 1 4
--------------------------------------------------------------------------------
DDT <0,05 0,25 0,75 0,5 2
--------------------------------------------------------------------------------
DDE <0,05 0,25 0,75 0,5 2
--------------------------------------------------------------------------------
DDD <0,05 0,25 0,75 0,5 2
--------------------------------------------------------------------------------
HCH <0,005 0,25 0,75 0,5 2
--------------------------------------------------------------------------------
alfa -HCH <0,002 0,1 0,3 0,2 0,8
--------------------------------------------------------------------------------
beta -HCH <0,001 0,05 0,15 0,1 0,4
--------------------------------------------------------------------------------
gama -HCH <0,001 0,02 0,05 0,05 0,2
--------------------------------------------------------------------------------
delta -HCH <0,001 0,05 0,15 0,1 0,4
--------------------------------------------------------------------------------
Total pesticide
organoclorurate: <0,2 1 2 2 5
--------------------------------------------------------------------------------
II. Triazinice:
--------------------------------------------------------------------------------
Total triazina <0,1 1 2 2 5
--------------------------------------------------------------------------------
------------------