Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 593 din 9 iunie 2006  privind legitimatiile de inspectie fiscala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 593 din 9 iunie 2006 privind legitimatiile de inspectie fiscala

EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI GOSPODARIRII APELOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 535 din 21 iunie 2006
In baza prevederilor <>art. 12 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobata cu modificari si completari prin <>Legea nr. 105/2006 ,
avand in vedere dispozitiile <>art. 103 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,
in baza <>art. 6 lit. n) din anexa la Hotararea Guvernului nr. 1/2006 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Administratiei Fondului pentru Mediu,
in temeiul <>art. 5 alin. (8) din Hotararea Guvernului nr. 408/2004 privind organizarea si functionarea Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor, cu modificarile si completarile ulterioare,

ministrul mediului si gospodaririi apelor emite urmatorul ordin:

ART. 1
Pentru desfasurarea inspectiei fiscale, potrivit <>Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se vor elibera legitimatii de inspectie fiscala personalului cu atributii de control din cadrul Administratiei Fondului pentru Mediu, conform modelului din anexa.
ART. 2
Personalul cu atributii de inspectie fiscala este reprezentat de salariatii Administratiei Fondului pentru Mediu care indeplinesc astfel de activitati potrivit sarcinilor din fisa postului.
ART. 3
(1) Legitimatiile de inspectie fiscala prevazute la art. 1 atesta imputernicirea speciala a titularului in fata contribuabilului ce implica exercitiul autoritatii de stat, acordata acestuia pe timpul indeplinirii atributiilor ce-i revin, potrivit titlului VII - Inspectia fiscala - din <>Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Legitimatia de inspectie fiscala este valabila numai insotita de ordinul de serviciu semnat de conducatorul Administratiei Fondului pentru Mediu.
(3) Activitatea de inspectie fiscala se desfasoara in baza legitimatiei de inspectie fiscala si a ordinului de serviciu emis de conducatorul Administratiei Fondului pentru Mediu.
ART. 4
Personalul cu atributii de inspectie fiscala are dreptul sa inspecteze locurile in care isi desfasoara activitatea contribuabilul, sa constate si sa investigheze fiscal toate actele si faptele rezultand din activitatea contribuabilului supus inspectiei fiscale sau a altor persoane, privind legalitatea si conformitatea declaratiilor privind obligatiile la Fondul pentru mediu, corectitudinea si exactitatea indeplinirii obligatiilor la Fondul pentru mediu, in vederea descoperirii de elemente noi, relevante pentru aplicarea legii. La cerere, organele de politie, jandarmerie ori alti agenti ai fortei publice au obligatia de a-si da concursul la indeplinirea atributiilor organelor de inspectie fiscala.
ART. 5
(1) Legitimatiile de inspectie fiscala au regim special, sunt nominale, se tiparesc si se distribuie personalului cu atributii de control, de catre Administratia Fondului pentru Mediu.
(2) Legitimatiile de inspectie vor fi semnate de catre conducatorul Administratiei Fondului pentru Mediu.
(3) Eliberarea legitimatiilor de inspectie se face la propunerea conducatorului directiei cu atributii specifice privind colectarea din cadrul Administratiei Fondului pentru Mediu, pe baza unei evidente nominale in care se vor mentiona numarul legitimatiei de inspectie fiscala, numele si prenumele titularului, codul numeric personal, functia titularului legitimatiei, institutia, data eliberarii si semnatura de primire.
(4) Pierderea sau furtul legitimatiei de inspectie fiscala se publica in presa; legitimatia de inspectie fiscala se declara nula si se anunta la Administratia Fondului pentru Mediu, in termen de 48 de ore, in vederea consemnarii in evidenta prevazuta la alin. (3) si eliberarii unei noi legitimatii.
(5) La data incetarii activitatii, titularul legitimatiei de inspectie fiscala va depune legitimatia la Administratia Fondului pentru Mediu, in vederea anularii si consemnarii in evidenta prevazuta la alin. (3).
(6) Pana la data intrarii in vigoare a prezentului ordin, pentru efectuarea inspectiei fiscale, personalul cu atributii de inspectie fiscala va utiliza actualele legitimatii emise de Administratia Fondului pentru Mediu.
ART. 6
Administratia Fondului pentru Mediu va duce la indeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 7
Anexa face parte integranta din prezentul ordin.
ART. 8
Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

p. Ministrul mediului si gospodaririi apelor,
Constantin Popescu,
secretar de stat

Bucuresti, 9 iunie 2006.
Nr. 593.

ANEXĂ
LEGITIMATIE DE INSPECTIE FISCALA



┌────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┐
│MINISTERUL MEDIULUI SI GOSPODARIRII │MINISTERUL MEDIULUI SI GOSPODARIRII │
│APELOR ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU│APELOR ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU │
│MEDIU │MEDIU │
│ │ LEGITIMATIE DE INSPECTIE FISCALA NR. │
│ │ │
│ │┌────┐NUMELE:.......................... │
│ ││ │PRENUMELE:....................... │
│ ││FOTO│FUNCTIA:......................... │
│ ││ │SEMNATURA:....................... │
│ │└────┘ │
│ LEGITIMATIE DE │Data eliberarii: │
│ INSPECTIE FISCALA │ │
│ │ CONDUCATORUL A.F.M.: │
│ │ *) │
│ │ │
├────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│ VIZE ANUALE │ │
│ │ Organul de inspectie fiscala are │
│┌──────────┬──────────┬───────────┐ │ dreptul sa inspecteze locurile in care │
││200./200..│200./200..│200./200.. │ │ isi desfasoara activitatea contribuabi- │
││ Stampila │ Stampila │ Stampila │ │ lul, sa constate si sa investigheze │
││Canducator│Conducator│Conducator │ │ fiscal toate actele si faptele rezultand│
││A.F.M. │A.F.M. │A.F.M. │ │ din activitatea contribuabilului supus │
│├──────────┼──────────┼───────────┤ │ inspectiei fiscale sau a altor persoane │
││200./200..│200./200..│200./200.. │ │ privind legalitatea si conformitatea │
││ Stampila │ Stampila │ Stampila │ │ declaratiilor privind obligatiile la │
││Canducator│Conducator│Conducator │ │ Fondul pentru mediu, corectitudinea si │
││A.F.M. │A.F.M. │A.F.M. │ │ exactitatea indeplinirii de elemente noi│
│└──────────┴──────────┴───────────┘ │ relevante pentru aplicarea legii. La │
│ │ cerere, organele de politie, jandarmerie│
│ │ ori alti agenti ai fortei publice au │
│ │ obligatia de a-si da concursul la inde- │
│ │ plinirea atributiilor organelor de │
│ │ inspectie fiscala. │
│ │ │
│ │ │
├────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│ │ │
│ │ │
│ LEGITIMATIA NU ESTE TRANSMISIBILA │ │
│ │ │
│ │ │
└────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┘
________
*) trei dungi pe diagonala



Descrierea legitimatiei:

- dimensiuni: 90 x 55 mm;
- coperta exterioara legata in pergamoid de culoare verde, inscriptionat cu litere aurii;
- fata 1 interior stanga - 3 culori.
__________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016