Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor <>art. 31 alin. 1 din Legea sanitarã veterinara nr. 60/1974 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în baza <>Hotãrârii Guvernului nr. 362/2002 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pãdurilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, vazand Referatul de aprobare nr. 161.118 din 13 noiembrie 2002, întocmit de Agenţia Nationala Sanitarã Veterinara, ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor emite urmãtorul ordin: ART. 1 Se aproba Norma sanitarã veterinara privind procedurile de diagnostic, metodele de prelevare a probelor şi criteriile pentru evaluarea rezultatelor testelor de laborator, pentru confirmarea pestei porcine clasice, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin. ART. 2 Direcţiile sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 3 Agenţia Nationala Sanitarã Veterinara va controla modul de ducere la îndeplinire a prezentului ordin. ART. 4 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2003. Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor, Ilie Sarbu Bucureşti, 4 decembrie 2002. Nr. 558. ANEXA 1 NORMA SANITARĂ VETERINARA privind procedurile de diagnostic, metodele de prelevare a probelor şi criteriile pentru evaluarea rezultatelor testelor de laborator, pentru confirmarea pestei porcine clasice ART. 1 (1) Autoritatea veterinara centrala a României trebuie sa se asigure ca pesta porcina clasica este confirmatã, conform procedurilor de diagnostic, metodelor de prelevare a probelor şi criteriilor pentru evaluarea rezultatelor testelor de laborator stabilite în Manualul de diagnostic al pestei porcine clasice, prevãzut în anexa la prezenta norma sanitarã veterinara, pe baza: a) detectarii semnelor clinice de boala şi a leziunilor post-mortem; b) detectarii virusului, antigenului sau genomului sau în probe de tesuturi, organe, sânge sau secretii; c) demonstrãrii rãspunsului cu anticorpi specifici în probele de sânge. (2) Laboratoarele naţionale de diagnostic la care se face referire la lit. A din anexa nr. 3 la Norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei porcine clasice pot face modificãri ale testelor de laborator la care se face referire în Manualul de diagnostic al pestei porcine clasice, prevãzut în anexa la prezenta norma sanitarã veterinara, sau pot folosi alte teste, cu condiţia sa fie demonstrata o sensibilitate şi o specificitate egala cu cele menţionate de norme. Sensibilitatea şi specificitatea acestor teste modificate sau diferite trebuie sa fie evaluate în cadrul testelor comparative organizate periodic de Laboratorul Comunitar de Referinta pentru Pesta Porcina Clasica. ART. 2 (1) Autoritatea veterinara centrala a României poate adopta acte normative sau prevederi administrative suplimentare necesare pentru a asigura aplicarea şi respectarea prevederilor prezentei norme sanitare veterinare. (2) Autoritatea veterinara centrala a României va lua mãsurile necesare şi va sanctiona, potrivit legii, orice încãlcare a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare. (3) Atunci când autoritatea veterinara centrala a României adopta cele menţionate în prezenta norma sanitarã veterinara, trebuie sa facã o referire expresã la prezenta norma sanitarã veterinara. ANEXA 1 -------la norma sanitarã veterinara---------------------------- MANUAL de diagnostic al pestei porcine clasice CAP. 1 Introducere, obiective şi definiţii 1. Pentru a se asigura proceduri uniforme privind diagnosticul pestei porcine clasice, prezentul manual cuprinde: a) îndrumãri şi cerinţe minime pentru proceduri de diagnostic, metode de prelevare a probelor şi criterii pentru evaluarea rezultatelor examinarilor post-mortem şi a testelor de laborator, pentru diagnosticul corespunzãtor al pestei porcine clasice*1); b) cerinţe minime de biosecuritate şi standarde de calitate, care trebuie respectate de laboratoarele de diagnostic pentru pesta porcina clasica şi în cazul transportului probelor; c) testele de laborator care urmeazã sa fie folosite pentru diagnosticul pestei porcine clasice şi tehnicile de laborator folosite pentru tipizarea genetica a culturilor de virus al pestei porcine clasice. 2. Informaţiile cuprinse în prezentul manual sunt destinate în special autoritãţilor responsabile cu controlul pestei porcine clasice, accentul fiind pus pe aplicatiile testelor şi pe evaluarea rezultatelor acestora, şi nu pe tehnici de laborator detaliate. 3. În sensul prezentului manual, în plus fata de definiţiile prevãzute în art. 2 din Norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei porcine clasice, se înţelege prin: a) exploatatie suspecta - orice exploatatie de porci care conţine unul sau mai mulţi porci suspecti de a fi infectati cu virusul pestei porcine clasice sau o exploatatie de contact, astfel cum este definitã în art. 2 lit. v) din norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei porcine clasice; b) reactant unic - orice porc care prezintã un rezultat pozitiv la teste serologice pentru pesta porcina clasica, dar care nu a avut nici un contact cu virusul pestei porcine clasice şi de la care nu exista nici un indiciu de rãspândire a bolii la porcii de contact*2). c) subunitate epidemiologica sau subunitate - clãdirea, spaţiul sau terenul apropiat, în care sunt ţinute grupuri de porci dintr-o exploatatie, astfel încât aceştia au contact direct sau indirect unul cu celãlalt, dar sunt separati de ceilalţi porci ţinuţi în aceeaşi exploatatie; d) porci în contact - porcii care trãiesc într-o exploatatie în contact direct cu unul sau mai mulţi porci suspecti de a fi infectati cu virusul pestei porcine clasice în ultimele 21 de zile.------------ *1) Când se stabileşte numãrul de probe ce trebuie prelevate pentru testarea de laborator, senzitivitatea testelor ce vor fi folosite trebuie, de asemenea, sa fie luatã în considerare. Numãrul de animale ce urmeazã sa fie prelevate va fi mai mare decât cel indicat în manual, dacã senzitivitatea testului ce urmeazã sa fie folosit nu este prea mare. *2) Reactantii unici pot avea titrul anticorpilor neutralizati în jur de limita (ceea ce adesea nu este cazul) pana la foarte pozitiv. La retestare reactantii unici pot prezenta un titru constant sau în scãdere. În general, doar putini porci dintr-un lot pot prezenta aceste rezultate. CAP. 2 Descrierea pestei porcine clasice cu accente pe diagnosticul diferential A. Introducere 1. Pesta porcina clasica este cauzatã de un virus ARN incapsulat, care aparţine genului Pestivirus din familia Flaviviridae. Acest virus este inrudit cu un pestivirus intalnit la rumegatoare care cauzeazã diareea virala bovina (BVDV) şi boala de granita (BDV). Aceasta relatie a avut consecinţe serioase de diagnostic ca reactii incrucisate apãrute ce pot da raspunsuri fals pozitive la testele de laborator. 2. Virusul pestei porcine clasice este relativ stabil în excretiile umede ale porcilor infectati, în carcasele de porci, în carnea proaspãta de porc şi în unele produse din carne de porc. Acest virus este rapid inactivat de detergenti, solventi lipidici, proteaze şi substanţe dezinfectante comune. 3. Principala cale naturala de infectie este cea oronazala, prin contact direct sau indirect cu porcii infectati sau prin consumul de hrana contaminata cu virus în zone cu densitate mare de porci, rãspândirea virusului realizandu-se cu usurinta între exploatatiile de porci vecine. De asemenea, transmiterea bolii se poate realiza şi prin materialul seminal al vierilor infectati. 4. Perioada de incubatie pentru animale, individual, este de la o saptamana pana la 10 zile, dar în condiţii de teren simptomele clinice pot deveni evidente într-o exploatatie doar dupã doua pana la 4 sãptãmâni de la introducerea virusului sau chiar mai mult, dacã sunt implicaţi numai porcii adulti sau tulpini de patogenitate medie. 5. Semnele clinice ale pestei porcine clasice sunt extrem de variabile şi aceasta poate fi confundata cu multe alte boli. Severitatea simptomelor depinde în principal de varsta animalului şi de virulenta virusului. În general, animalele ţinere sunt afectate mai grav decât cele adulte. La porcii adulti evoluţia infectiei este adesea moderata sau subclinica. 6. Pot fi identificate formele acute, cronice şi prenatale de pesta porcina clasica. B. Forma acuta 1. Porcii intarcati şi cei pentru ingrasat prezintã cel mai adesea forma acuta de pesta porcina clasica. Semnele iniţiale sunt anorexia, letargia, febra, conjunctivita, inflamarea limfonodulilor, semne respiratorii şi constipatie urmatã de diaree. Hemoragii tipice ale pielii sunt, în general, observate pe urechi, coada, abdomen şi pe partea interna a coapselor din timpul celei de-a doua şi a treia sãptãmâni de la infectie şi pana la moarte. Semnele neurologice sunt frecvent observate, ca de exemplu: mersul titubant, incoordonarea miscarilor şi convulsii. Un semn constant este febra. Aceasta este în general mai mare de 40°C, dar la porcii adulti febra nu depãşeşte 39,5°C. 2. Virusul pestei porcine clasice cauzeazã leucopenie şi imunosupresie, care adesea conduc la infectii respiratorii şi enterice secundare. Semnele acestor infectii secundare pot masca sau se pot suprapune semnelor celor mai caracteristice ale pestei porcine clasice şi pot induce în eroare fermierul sau medicul veterinar. Moartea apare de obicei în termen de o luna. Revenirea din boala, cu producere de anticorpi, apare cel mai adesea la animalele adulte de reproducţie care nu prezintã semne clinice severe. Anticorpii impotriva pestei porcine clasice sunt detectabili la 2-3 sãptãmâni de la producerea infectiei. 3. La examinarea post-mortem modificãrile patologice vizibile sunt cel mai frecvent observate în limfonoduli şi rinichi. Limfonodulii devin inflamati, edematiati şi hemoragici. Hemoragiile în rinichi pot varia de la dimensiunea unei petesii greu vizibile pana la hemoragii echimotice. Hemoragii similare pot fi, de asemenea, observate în vezica urinara, laringe, epiglota şi cord şi uneori rãspândite pe seroasele abdominale şi toracale. Este adesea intalnita encefalita nonpurulenta. Pot fi observate leziuni datorate infectiilor secundare ce pot induce în eroare medicul veterinar. Infarctele splenice sunt considerate patognomonice, dar nu sunt intalnite frecvent. 4. În general forma acuta a pestei porcine africane indica o imagine clinica şi patologica similarã cu cea a pestei porcine clasice. Atunci când sunt prezente hemoragii ale pielii şi ale urechilor, acestea sunt uşor de detectat şi conduc la suspiciunea de pesta porcina africana sau pesta porcina clasica. Alte câteva boli cauzeazã leziuni similare. Pesta porcina clasica acuta trebuie sa fie, de asemenea, luatã în considerare în cazul când este suspectat rujetul, sindromul reproductiv respirator al porcilor, intoxicatii cumarinice, purpura hemoragica, sindromul de slabire multisistemic dupã intarcare, dermatita porcina şi sindromul nefrotic, infectii cu Salmonella ori Pasteurella sau orice sindroame enterice ori respiratorii cu febra, care nu rãspund la tratament cu un antibiotic. 5. Virusul pestei porcine clasice este eliminat prin saliva, urina şi fecale de la apariţia semnelor clinice pana la moartea animalului. Virusul pestei porcine clasice poate fi, de asemenea, eliminat prin sperma. C. Forma cronica 1. Forma cronica a bolii apare atunci când porcii nu pot dezvolta un rãspuns imun impotriva virusului pestei porcine clasice. Iniţial semnele unei infectii cronice sunt similare cu cele ale infectiei acute. Apoi sunt prezente semnele nespecifice, de exemplu: febra intermitenta, enterita cronica şi cahexia. Lipsesc hemoragiile tipice de la nivelul pielii. Aceşti porci pot prezenta semne clinice de boala cu 2-3 luni înainte de moarte. Virusul pestei porcine clasice este constant eliminat de la apariţia semnelor de boala pana la moartea animalului. Anticorpii pot fi detectati temporar în probe de ser sanguin. 2. Modificãrile patologice sunt mai puţin tipice, nu pot fi observate hemoragii în organe şi pe seroase. La animalele care prezintã diaree cronica leziunile necrotice sunt prezente pe ileon, pe valva ileocecala şi rectala. 3. Semnele clinice ale formei cronice sunt aproape nespecifice şi multe alte boli trebuie sa fie luate în considerare pentru realizarea diagnosticului diferential. Hipertermia poate sa nu fie prezenta la fiecare animal, dar în exploatatiile infectate poate fi detectata cel puţin la cativa porci. D. Forma prenatala şi inaparenta de boala 1. Virusul pestei porcine clasice poate trece prin placenta animalelor gestante şi infecteaza fetusii, dar la scroafe boala este adesea subclinica. Infectarea scroafelor peste perioada de 90 de zile de gestatie poate duce la fatarea de purcei cu viremie persistenta, care pot fi normali clinic la naştere şi pot sa supravietuiasca câteva luni. Dupã naştere ei pot prezenta o creştere incetinita, slabire sau ocazional tremuraturi congenitale. Aceasta faza a infectiei se numeşte "izbucnirea tarzie a pestei porcine clasice" sau "forma inaparenta". Aceşti purcei pot juca un rol crucial în rãspândirea bolii şi în menţinerea persistentei virusului în cadrul populaţiei, atât timp cat ei elimina constant virus pana la moarte. 2. Detectarea pestei porcine clasice poate fi dificila, în special în exploatatiile de reproducţie a porcilor, deoarece evoluţia infectiei poate fi foarte uşoarã şi poate fi uşor confundata cu multe alte aspecte patologice. Reducerea fertilitatii şi avorturile pot fi cauzate atât de virusul pestei porcine clasice, cat şi de infectia cu parvovirus, sindromul respirator reproductiv al porcilor, leptospiroza şi boala lui Aujeszky. Materialul avortat, provocat de infectia cu virusul pestei porcine clasice, nu poate fi deosebit patologic de avorturile produse de agenţii altor boli. În cazul suspectarii unei boli infectioase a tractusului reproductiv, trebuie sa fie efectuatã imediat o ancheta pentru prezenta pestei porcine clasice atunci când exploatatia în cauza poate fi consideratã ca risc (de exemplu, datoritã localizarii exploatatiei într-o zona unde pesta porcina clasica apare la porci salbatici) şi, în orice caz, cu atât mai repede cu cat au fost eliminate mai multe boli infectioase comune ale tractusului respirator. CAP. 3 Principalele criterii pentru considerarea unei exploataţii ca fiind suspecta de pesta porcina clasica O exploatatie poate fi consideratã suspecta pe baza urmãtoarelor criterii: a) semnele clinice şi patologice la porci. Cele mai importante semne clinice ce trebuie luate în considerare sunt: 1. febra cu morbiditate şi mortalitate crescutã; 2. febra cu sindrom hemoragic; 3. febra cu simptome neurologice; 4. febra cu origine necunoscutã la care tratamentul cu antibiotice nu a imbunatatit starea de sãnãtate; 5. avorturi şi creşterea problemelor de fertilitate în ultimele 3 luni; 6. tremur congenital al purceilor; 7. animale cu boli cronice; 8. întârzierea creşterii la tineret; 9. hemoragii petesiale şi echimotice, în special în limfonoduli, rinichi, splina, vezica şi laringe; 10. infarcte sau hematoame, în special în splina; 11. decelarea de butoni - ulceratii în intestinul gros, în special în apropierea jonctiunii ileocecale; b) semnele epidemiologice. Cele mai importante aspecte epidemiologice ce trebuie luate în considerare sunt: 1. contactul direct sau indirect cu o exploatatie de porci doveditã a fi infectata cu virusul pestei porcine clasice; 2. furnizarea porcilor care ulterior au prezentat semne de pesta porcina clasica dintr-o exploatatie; 3. insamantarea scroafelor cu sperma provenitã din surse suspecte; 4. existenta unui contact direct sau indirect cu porci salbatici ai unei populaţii în care a apãrut pesta porcina clasica; 5. ţinerea în libertate a porcilor într-o regiune în care porcii salbatici sunt infectati cu virusul pestei porcine clasice; 6. hranirea porcilor cu resturi culinare şi existenta suspiciunii ca acestea nu au fost tratate astfel încât sa fie inactivat virusul pestei porcine clasice; 7. posibilitatea apariţiei unei expuneri, de exemplu intrarea persoanelor, a transporturilor etc.; c) aspecte corelate cu rezultatele testelor serologice. Cele mai importante aspecte de laborator ce trebuie luate în considerare sunt: 1. reactie serologica cauzatã de o infectie neobservata cu virusul pestei porcine clasice sau de vaccinare*1); 2. reactia incrucisata între anticorpii pestei porcine clasice şi alte pestivirusuri*2); 3. detectarea porcilor reactanti unici*3).------------- *1) Dacã porcii au fost vaccinati contra pestei porcine clasice cu un vaccin convenţional, aceştia pot fi gasiti pozitivi datoritã doar vaccinarii sau datoritã reacţiei trecute a animalelor vaccinate. *2) În anumite circumstanţe pana la 10% din porcii dintr-un lot pot avea anticorpi impotriva pestivirusurilor rumegatoarelor ce produc diareea virala bovina şi boala de granita (de exemplu, când porcii au contact direct cu bovine sau ovine infectate cu virusul BDV ori cu virusul BD sau atunci când porcii au intrat în contact cu materiale contaminate cu pestivirusuri de la rumegatoare). *3) În toate testele serologice curente pentru pesta porcina clasica, o mica proporţie din seruri da rezultate false sau pozitive, fie datoritã lipsei de specificitate a titrului, fie datoritã serurilor de la porci reactanti unici. CAP. 4 Proceduri de verificare şi prelevare a probelor A. Reguli şi proceduri pentru examinarea clinica şi prelevarea probelor de la porcii din exploatatiile suspecte 1. Autoritatea veterinara centrala a României se va asigura ca sunt efectuate examinari clinice adecvate, prelevãri de probe şi investigaţii de laborator în exploatatiile suspecte pentru a confirma sau a exclude pesta porcina clasica, conform regulilor şi procedurilor stabilite la pct. 2-7. 1.1 Indiferent de aplicarea, în exploatatia respectiva, a mãsurilor prevãzute în art. 4 alin. (3) din Norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei porcine clasice, aceste reguli şi proceduri trebuie, de asemenea, sa se aplice şi în cazurile de boala, ori de câte ori pesta porcina clasica este luatã în considerare pentru diagnosticul diferential, chiar şi atunci când semnele clinice şi structura epidemiologica a bolii care este observata la porci sugereaza o probabilitate redusã a prezentei pestei porcine clasice. 1.2 În toate celelalte cazuri în care unul sau mai mulţi porci sunt suspecti a fi infectati cu virusul pestei porcine clasice trebuie sa se aplice, în exploatatiile suspecte în cauza, mãsurile prevãzute în art. 4 alin. (3) din Norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei porcine clasice. 1.3 În cazul suspicionarii pestei porcine clasice la porci într-un abator sau un mijloc de transport, trebuie sa se aplice mutatis mutandis regulile şi procedurile stabilite la pct. 2-7. 2. Atunci când un medic veterinar oficial viziteaza o exploatatie suspecta pentru a confirma sau a infirma prezenta pestei porcine clasice: a) trebuie sa efectueze o verificare a producţiei şi a înregistrãrilor de sãnãtate, dacã aceste înregistrãri sunt disponibile; b) trebuie sa fie efectuatã o inspecţie în fiecare subunitate, pentru a selecta porcii pentru examinarea clinica. Examinarea clinica trebuie sa includã înregistrarea temperaturii corporale şi trebuie, în principal, sa fie efectuatã urmãtoarelor categorii sau grupe de porci: 1. porci bolnavi sau anorexici; 2. porci recent refacuti dupã boala; 3. porci recent introdusi din focare confirmate sau din alte surse suspecte; 4. porci ţinuţi în subunitati recent vizitate de vizitatori externi care au avut recent un contact direct cu porci suspecti sau infectati cu virusul pestei porcine clasice sau pentru care au fost identificate alte contacte de risc cu o potenţiala sursa de virus al pestei porcine clasice; 5. porci examinati deja şi testati serologic pentru pesta porcina clasica, în cazul în care rezultatele acestor teste au infirmat prezenta pestei porcine clasice, şi porci de contact. Dacã inspecţia în exploatatiile suspectate nu a indicat prezenta porcilor sau grupelor de porci la care s-a fãcut referire anterior, autoritatea veterinara competenta, fãrã a aduce atingere altor mãsuri care trebuie aplicate în exploatatia în cauza conform Normei sanitare veterinare privind mãsurile de control al pestei porcine clasice şi ţinând cont de situaţia epidemiologica, trebuie: 6. sa continue efectuarea examinarilor în exploatatia în cauza, conform pct. 3 de mai jos; sau 7. sa se asigure ca sunt prelevate probe de sânge de la porcii din exploatatia în cauza pentru testãri de laborator. În acest caz procedura de prelevare de probe menţionatã la pct. 5 şi lit. F pct. 2 trebuie folositã în scopurile orientarii; sau 8. sa aplice sau sa menţinã în exploatatia în cauza mãsurile stabilite la art. 4 alin. (3) din Norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei porcine clasice, pe parcursul urmãtoarelor investigaţii; sau 9. sa infirme suspiciunea de pesta porcina clasica. 3. Atunci când se face referire la prevederile prezentului punct, examinarea clinica în exploatatia în cauza trebuie sa fie efectuatã la porci selectaţi la întâmplare din subunitatile pentru care a fost identificat sau suspectat un risc de introducere al virusului pestei porcine clasice. Numãrul minim de porci ce urmeazã sa fie examinati trebuie sa permitã detectarea hipertermiei în aceste subunitati, dacã aceasta apare la o prevalenta de 10% cu 95% certitudine, iar în cazul: a) scroafelor de reproducţie, numãrul minim de scroafe ce urmeazã sa fie examinate trebuie sa permitã detectarea hipertermiei, dacã aceasta apare la o prevalenta de 5% cu 95% certitudine; b) vierilor din centrele de colectare a spermei, trebuie sa fie examinati toţi vierii. 4. Dacã într-o exploatatie suspecta sunt detectati porci morţi sau muribunzi, examinarile post-mortem trebuie sa fie efectuate la cel puţin 5 porci şi în special la porcii: a) care înainte de moarte au prezentat sau prezintã semne foarte evidente de boala; b) cu hipertermie; c) morţi recent. 4.1. Dacã la aceste examinari nu s-au evidenţiat leziuni pe baza cãrora sa se suspicioneze pesta porcina clasica, ţinând cont de situaţia epidemiologica, sunt absolut necesare urmãtoarele investigaţii ulterioare: a) o examinare clinica, conform pct. 3, şi recoltarea probelor de sânge, conform pct. 5, în subunitatile în care au fost porcii morţi sau muribunzi; şi b) examinari post-mortem la 3-4 porci de contact. 4.2. Independent de prezenta sau absenta leziunilor care indica pesta porcina clasica, trebuie sa fie recoltate probe din organe sau tesuturi de la porcii care au fost examinati post-mortem, conform prevederilor cap. V lit. B pct. 1, pentru efectuarea testelor virusologice. Aceste probe trebuie sa fie colectate, de preferinta, de la porcii morţi recent. 4.3. Când este efectuatã examinarea post-mortem, autoritatea veterinara competenta trebuie sa se asigure ca: a) sunt luate mãsurile de precautie şi de igiena pentru a se preveni rãspândirea bolii; şi b) în cazul porcilor muribunzi, aceştia sunt ucisi respectându-se prevederile Normei sanitare veterinare privind protecţia animalelor în timpul tãierii sau uciderii acestora. 5. Dacã sunt depistate semne clinice sau leziuni suplimentare care pot sugera prezenta pestei porcine clasice într-o exploatatie suspecta, dar autoritatea veterinara competenta considera ca aceste aspecte nu sunt suficiente pentru a confirma un focar de pesta porcina clasica şi ca sunt necesare testãri de laborator, trebuie recoltate probe de sânge de la porcii suspecti şi de la alţi porci din fiecare subunitate în care sunt ţinuţi porcii suspecti pentru testele de laborator, conform procedurii menţionate anterior. Numãrul minim de probe ce trebuie prelevate pentru testãri serologice trebuie sa permitã detectarea în subunitatea în cauza a seroprevalentei de 10% cu 95% certitudine, iar în cazul: a) scroafelor de reproducţie, numãrul minim de scroafe de la care trebuie sa se recolteze probe trebuie sa permitã detectarea unei prevalente de 5% cu 95% certitudine*1); b) unui centru de colectare a spermei, trebuie recoltate probe de la toţi vierii. Numãrul probelor ce urmeazã a fi recoltate pentru testele virusologice va fi conform instrucţiunilor autoritãţii veterinare competente, care va tine cont de varietatea testelor ce pot fi efectuate, de sensibilitatea testelor de laborator ce vor fi folosite şi de situaţia epidemiologica. 6. Dacã suspicionarea pestei porcine clasice într-o exploatatie este legatã de rezultatele testelor serologice anterioare, în plus fata de probele de sânge ce urmeazã sa fie recoltate de la porcii la care se face referire la pct. 2 lit. b) pct. 5, trebuie sa se aplice urmãtoarele proceduri: a) dacã porcii seropozitivi sunt scroafe gestante, unele dintre ele, de preferinta nu mai puţin de 3, vor fi eutanasiate şi supuse unei examinari post-mortem. Înainte de eutanasiere trebuie recoltate probe de sânge pentru testele serologice ulterioare. Fetusii trebuie supuşi examinãrii pentru detectarea virusului pestei porcine clasice, a antigenului sau a genomului acestui virus, conform cap. VI, pentru a detecta infectia intrauterina; b) dacã porcii seropozitivi sunt scroafe cu purcei sugari, trebuie recoltate probe de sânge de la toţi purceii şi acestea trebuie sa fie supuse examinãrii pentru virusul pestei porcine clasice, a antigenului sau a genomului viral, la care se face referire în cap. VI. Probele de sânge trebuie, de asemenea, sa fie prelevate de la aceste scroafe pentru testele serologice ulterioare. 7. Dacã dupã examinarea efectuatã într-o exploatatie suspecta nu au fost detectate semne clinice sau leziuni caracteristice pestei porcine clasice, dar sunt solicitate de cãtre autoritatea veterinara competenta teste de laborator suplimentare pentru a infirma prezenta pestei porcine clasice, în scop de orientare trebuie sa fie utilizate procedurile de prelevare de probe menţionate la lit. C pct. 5.----------- *1) În unele cazuri, de exemplu când este suspectata pesta porcina clasica într-o exploatatie cu numãr limitat de porci tineri, proporţia scroafelor infectate poate fi foarte mica. În aceste cazuri trebuie sa se preleveze probe de la un numãr mai mare de scroafe. B. Proceduri de prelevare a probelor într-o exploatatie în care sunt porci omorati în urma confirmãrii bolii 1. Pentru a putea fi stabilite maniera introducerii virusului pestei porcine clasice într-o exploatatie infectata şi perioada de timp scursa de la introducerea acestuia, atunci când porcii sunt omorati în exploatatie ca urmare a confirmãrii unui focar de pesta porcina clasica, conform art. 5 alin. (1) din Norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei procine clasice, trebuie sa fie prelevate randomizat probe de sânge de la aceşti porci, când aceştia sunt ucisi în vederea efectuãrii testelor de laborator. 2. Numãrul minim de porci de la care urmeazã a fi prelevate probe de sânge trebuie sa permitã detectarea unei seroprevalente de 10% cu o certitudine de 95% la porcii din fiecare subunitate a exploatatiei. Probele pentru testele virusologice trebuie, de asemenea, recoltate în concordanta cu instrucţiunile autoritãţii veterinare competente, care va tine cont de varietatea testelor ce pot fi utilizate, sensibilitatea testelor de laborator utilizate şi situaţia epidemiologica. 3. În cazul focarelor secundare autoritatea veterinara competenta poate decide sa facã o derogare de la pct. 1 şi 2 şi sa stabileascã procedurile de prelevare a probelor ad-hoc, ţinând cont de informaţiile epidemiologice disponibile deja de la sursa, şi mijloacele de introducere a virusului în exploatatie şi rãspândire potenţiala a bolii în exploatatie. C. Proceduri de prelevare de probe atunci când într-o exploatatie suspecta porcii sunt omorati ca mãsura preventivã*1) 1. Pentru a confirma sau a infirma prezenta pestei porcine clasice şi pentru a obţine informaţiile epidemiologice necesare, atunci când porcii sunt omorati într-o exploatatie, ca mãsura preventivã, conform prevederilor art. 4 alin. (3) lit. a) sau art. 7 alin. (2) din Norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei porcine clasice, probele de sânge pentru testele serologice, precum şi probele de sânge sau de amigdale pentru testele virusologice trebuie sa fie recoltate conform procedurilor stabilite la pct. 2. 2. Probele trebuie sa fie recoltate, în primul rând, de la: a) porcii cu semne clinice sau leziuni post-mortem care sugereaza prezenta pestei porcine clasice, precum şi de la porcii de contact; b) alţi porci care ar fi putut avea contacte de risc cu porci infectati sau suspecti ori cu porci suspecti de a fi contaminati cu virusul pestei porcine clasice. Prelevarea de probe de la aceşti porci trebuie sa fie efectuatã conform instrucţiunilor autoritãţii veterinare competente, care va tine cont de situaţia epizootologica. În acest caz procedurile de prelevare a probelor stabilite la pct. 3, 4 şi 5 pot fi folosite pentru scopuri de orientare. 3. În plus, porcii care provin din fiecare subunitate a exploatatiei pot fi utilizaţi pentru prelevarea probelor în mod randomizat*2). În acest caz numãrul minim de probe ce vor fi prelevate pentru testele serologice trebuie sa permitã detectarea în unitãţile în cauza a unei prevalente de 10% cu 95% certitudine. 4. Totuşi, în cazul: a) scroafelor de reproducţie, numãrul minim de scroafe utilizate pentru prelevare de probe trebuie sa permitã detectarea unor seroprevalente de 5% cu 95% certitudine*3); b) unui centru de recoltare a materialului seminal, probele de sânge trebuie recoltate de la toţi vierii. 5. Felul probelor ce trebuie prelevate pentru testele virusologice şi tipul testului folosit vor fi conforme cu instrucţiunile autoritãţii veterinare competente, care va tine cont de tipul testelor care pot fi utilizate, de sensibilitatea testelor şi de situaţia epidemiologica.----------- *1) Totuşi, dacã derogarea prevãzutã de art. 6 alin. (1) din Norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei porcine clasice a fost aplicatã, prelevarea de probe trebuie sa intereseze subunitatile exploatatiei, atunci când porcii au fost omorati, fãrã a se prejudicia examinarile şi prelevarile de probe ulterioare ce urmeazã sa se realizeze pentru porcii care au rãmas în exploatatie, prelevãri care vor fi efectuate în concordanta cu instrucţiunile autoritãţii veterinare competente. *2) Totuşi, dacã autoritatea veterinara competenta a limitat aplicarea medicinei preventive numai la o parte a exploatatiei unde sunt ţinuţi porci suspectati de a fi infectati sau contaminati cu virusul pestei porcine clasice, în concordanta cu art. 4 alin. (3) din Norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei porcine clasice, prelevarea de probe trebuie sa se efectueze la subunitatile exploatatiei unde s-a aplicat mãsura, fãrã a se prejudicia examinarile şi prelevarile de probe ulterioare ce vor fi efectuate la porcii rãmaşi în exploatatie şi care se vor efectua în concordanta cu instrucţiunile autoritãţii veterinare competente. *3) În unele cazuri, de exemplu când pesta porcina clasica este suspectata într-o exploatatie cu un numãr limitat de porci tineri, proporţia de scroafe infectate poate fi foarte mica. În aceste cazuri trebuie prelevate probe de la un numãr mai mare de scroafe. D. Verificarea şi procedurile de prelevare a probelor înainte de acordarea autorizaţiei de a muta porcii din exploatatiile situate în zone de protecţie sau de supraveghere şi în cazul în care aceşti porci sunt taiati sau omorati 1. Fãrã a aduce atingere prevederilor art. 11 alin. (1) lit. f) pct. 2 din Norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei porcine clasice, pentru a se acorda autorizaţia de a muta porcii din exploataţii situate în zone de protecţie sau de supraveghere, conform art. 10 alin. (3) din aceeaşi norma sanitarã veterinara, examinarea clinica ce va fi efectuatã de medicul veterinar oficial trebuie: a) sa fie efectuatã într-o perioada de 24 de ore înainte de mutarea porcilor; b) sa fie în concordanta cu prevederile stabilite la lit. A pct. 2. 2. În cazul porcilor care vor fi mutati într-o alta exploatatie, în plus fata de investigaţiile efectuate conform pct. 1, trebuie sa fie efectuatã o examinare clinica a porcilor în fiecare subunitate a exploatatiei în care sunt ţinuţi porcii ce urmeazã sa fie mutati. În cazul porcilor mai mari de 3 pana la 4 luni, examinarea trebuie sa includã şi înregistrarea temperaturii corporale la o anumitã proporţie de porci. 2.1. Numãrul minim de porci ce urmeazã sa fie verificaţi trebuie sa permitã detectarea în aceste subunitati a febrei, dacã aceasta apare la prevalenta de 10% cu 95% certitudine. 2.2. Totuşi, în cazul: a) scroafelor de reproducţie din subunitatile în care sunt ţinute scroafe ce urmeazã sa fie mutate, numãrul minim de scroafe ce urmeazã sa fie examinate trebuie sa permitã detectarea febrei, dacã aceasta apare la o prevalenta mai mare de 5% cu 95% certitudine; b) vierilor, trebuie examinati toţi vierii ce urmeazã sa fie mutati. 3. În cazul porcilor ce trebuie livrati de la un abator la o fabrica de prelucrare sau în alte spaţii pentru a fi apoi omorati sau taiati, în plus fata de investigaţiile ce vor fi efectuate conform pct. 1, trebuie sa fie efectuatã o examinare a porcilor în fiecare subunitate în care sunt ţinuţi porcii ce vor fi mutati. În cazul porcilor mai mari de 3 sau 4 luni, aceasta examinare trebuie sa includã înregistrarea temperaturii corporale la o anumitã proporţie din porcii existenţi. 3.1. Numãrul minim de porci ce urmeazã sa fie verificaţi în subunitatile în cauza trebuie sa permitã detectarea febrei dacã aceasta apare la o prevalenta de 20% cu 95% certitudine. 3.2. Totuşi, în cazul scroafelor de reproducţie, numãrul minim de porci ce urmeazã a fi examinati trebuie sa permitã detectarea febrei, dacã aceasta apare în subunitatile în care sunt ţinuţi porcii ce urmeazã a fi mutati, la o prevalenta de 5% cu 95% certitudine. 4. Atunci când porcii la care se face referire în pct. 3 sunt taiati sau omorati, probe de sânge pentru teste serologice ori probe de sânge sau de amigdale pentru testele virusologice trebuie sa fie prelevate de la porci proveniţi din fiecare dintre subunitatile din care au fost mutati porcii. 4.1. Numãrul minim de probe ce urmeazã sa fie prelevate trebuie sa permitã detectarea unei seroprevalente de 10% sau a unei prevalente a virusului cu o certitudine de 95% în fiecare subunitate. 4.2. Totuşi, în cazul scroafelor de reproducţie sau al vierilor, în subunitatile în care aceşti porci au fost ţinuţi numãrul minim de porci ce urmeazã sa fie utilizaţi pentru prelevare de probe trebuie sa permitã detectarea unei seroprevalente de 5% sau a unei prevalente a virusului cu o certitudine de 95%. 4.3. Felul probelor ce urmeazã sa fie prelevate şi testul ce urmeazã sa fie utilizat vor fi conforme instrucţiunilor autoritãţii veterinare competente, care va tine cont de varietatea testelor care pot fi efectuate, sensibilitatea testelor şi de situaţia epidemiologica. 5. Totuşi, dacã sunt depistate semne clinice sau leziuni post-mortem care indica pesta porcina clasica, atunci când porcii sunt taiati sau omorati, prin derogare de la pct. 4, trebuie sa se aplice prevederile cu privire la prelevarea probelor prevãzute la lit. C. E. Verificarea şi procedurile de prelevare a probelor într-o exploatatie în relatie cu repopularea 1. Atunci când sunt reintrodusi porci într-o exploatatie, în concordanta cu art. 13 alin. (2) lit. b) sau cu art. 19 alin. (8) lit. b) din Norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei porcine clasice, trebuie sa se aplice urmãtoarele proceduri de prelevare a probelor: a) în cazul în care sunt reintrodusi porci santinela, probele de sânge pentru teste serologice trebuie prelevate în mod randomizat din fiecare subunitate a exploatatiei, de la un numãr de porci ce permite detectarea unei prevalente de 10% cu o certitudine de 95%; b) în cazul repopularii totale, probele de sânge pentru teste serologice trebuie prelevate în mod randomizat din fiecare subunitate a exploatatiei, de la un numãr de porci care sa permitã detectarea unei seroprevalente de 20% cu o certitudine de 95%. Totuşi, în cazul scroafelor de reproducţie sau al vierilor, numãrul probelor ce urmeazã sa fie prelevate trebuie sa permitã detectarea unei seroprevalente de 10% cu o certitudine de 95%. 2. Dupã reintroducerea porcilor autoritatea veterinara competenta trebuie sa se asigure ca, în cazul oricãrui caz de boala sau de moarte la porcii din exploatatie, din motive necunoscute, porcii în cauza sunt imediat testati pentru pesta porcina clasica. Aceste prevederi trebuie sa se aplice pana când în exploatatia în cauza sunt ridicate restricţiile la care se face referire la art. 13 alin. (2) lit. a) şi la art. 19 alin. (8) lit. b) din Norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei porcine clasice. F. Proceduri de prelevare a probelor în exploataţii din zona de protecţie, înainte de ridicarea restrictilor 1. Pentru a putea fi ridicate mãsurile prevãzute în art. 10 din Norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei porcine clasice, într-o zona de protecţie, în toate exploatatiile din acea zona trebuie: a) sa fie efectuatã o examinare conform procedurilor prevãzute la lit. A pct. 2 şi 3; b) sa fie prelevate probe de sânge pentru testele serologice, asa cum este menţionat la pct. 2. 2. În fiecare subunitate din exploatatie numãrul minim de probe de sânge ce urmeazã a fi prelevate trebuie sa permitã detectarea unei seroprevalente de 10% cu o certitudine de 95% la porci. Totuşi, în cazul: a) scroafelor pentru reproducţie, numãrul minim al probelor ce urmeazã sa fie prelevate trebuie sa asigure detectarea unei seroprevalente de 5% cu o certitudine de 95%; b) unui centru de colectare a spermei, trebuie prelevate probe de sânge de la toţi vierii. G. Proceduri de prelevare a probelor în exploataţii din zona de supraveghere, înainte de ridicarea restrictiilor 1. Pentru a putea fi ridicate restricţiile prevãzute la art. 11 din Norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei porcine clasice, într-o zona de supraveghere, trebuie sa fie efectuatã o examinare clinica în toate exploatatiile din zona, conform procedurilor prevãzute la lit. A pct. 2. În plus, trebuie sa fie prelevate probe de sânge pentru teste serologice: a) de la porcii din toate exploatatiile în care nu sunt ţinuţi porci între 2 şi 8 luni; b) când autoritatea veterinara competenta considera ca pesta porcina clasica ar putea fi raspandita neobservat printre scroafele de reproducţie; c) de la porcii din orice alta exploatatie în care prelevarea probelor este consideratã necesarã de cãtre autoritatea veterinara competenta; d) de la porcii din toate centrele de colectare a spermei. 2. Când este efectuatã prelevarea probelor de sânge pentru teste serologice în exploataţii situate în zona de supraveghere, numãrul probelor de sânge ce urmeazã a fi prelevate din aceste exploataţii trebuie sa fie conform lit. F pct. 2. Totuşi, dacã autoritatea veterinara competenta considera ca pesta porcina clasica ar putea fi raspandita neobservat printre scroafele de reproducţie, prelevarea probelor poate fi efectuatã numai în subunitatile în care sunt ţinute aceste animale. H. Monitorizarea serologica şi procedurile de prelevare a probelor în zonele în care pesta porcina clasica este suspectata sau a fost confirmatã la porci salbatici 1. În cazul monitorizarii serologice la porci salbatici din zone în care pesta porcina clasica a fost confirmatã sau este suspectata, mãrimea şi zona geograficã a populaţiei tinta ce urmeazã a fi utilizata pentru prelevarea probelor trebuie sa fie definite anticipat, pentru a se stabili numãrul probelor ce urmeazã a fi prelevate. Dimensiunea probei trebuie sa fie stabilitã în funcţie de numãrul estimat de animale vii, şi nu în funcţie de animalele impuscate. 2. Dacã nu sunt disponibile date cu privire la densitatea şi dimensiunea populaţiei, zona geograficã ce face obiectul prelevarii de probe trebuie sa fie identificata ţinând cont de prezenta continua a porcilor salbatici şi de existenta barierelor naturale sau artificiale eficiente pentru a preveni deplasarea masiva şi continua a animalelor. Dacã nu apar aceste circumstanţe sau în cazul zonelor cu suprafeţe mari este recomandat sa se identifice zone de prelevare a probelor de pana la 200 kmp în care poate trai o populaţie de 400 pana la 1.000 de porci salbatici. 3. Fãrã a aduce atingere prevederilor art. 15 alin. (2) din Norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei porcine clasice, în cadrul zonei definite de prelevare a probelor, numãrul minim de porci ce urmeazã a fi utilizaţi pentru aceasta operaţiune trebuie sa permitã detectarea unei seroprevalente de 5% cu o certitudine de 95%. În acest scop trebuie sa fie utilizate pentru prelevare de probe cel puţin 59 de animale din fiecare zona identificata. Este, de asemenea, recomandat ca: a) în zonele în care presiunea de vanatoare este mai mare şi este realizatã cu regularitate sau este efectuatã vânãtoarea selectiva ca o mãsura de control, aproximativ 50% din animalele aparţinând clasei de varsta între 3 luni şi 1 an, 35% aparţinând clasei de varsta între 1 şi 2 ani şi 15% aparţinând clasei de varsta mai mare de 2 ani trebuie sa fie utilizate pentru prelevare de probe; b) în zonele în care vânãtoarea este rara sau absenta, cel puţin 32 de animale trebuie sa fie utilizate pentru prelevare de probe, pentru fiecare dintre aceste clase de varsta; c) prelevarea de probe trebuie sa fie efectuatã într-o perioada scurta, de preferat nu mai mare de o luna; d) varsta animalelor utilizate pentru prelevare de probe trebuie sa fie stabilitã în funcţie de eruptia dintilor. 4. Colectarea probelor pentru teste virusologice de la porcii salbatici impuscati sau gasiti morţi trebuie sa fie efectuatã conform prevederilor cap. V lit. B pct. 1. Atunci când este consideratã necesarã monitorizarea virusologica a porcilor salbatici impuscati, aceasta trebuie sa fie efectuatã în primul rând pentru animalele în varsta de 3 luni pana la 1 an. 5. Toate probele ce urmeazã sa fie trimise la laborator trebuie sa fie însoţite de chestionarul prevãzut la art. 16 alin. (7) din Norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei porcine clasice. CAP. 5 Proceduri şi criterii generale pentru colectarea şi transportul probelor A. Proceduri şi criterii generale 1. Înainte de efectuarea prelevarii de probe dintr-o exploatatie trebuie sa fie realizatã o harta a exploatatiei şi trebuie sa fie identificate subunitatile epidemiologice ale acesteia. 2. De fiecare data când se considera necesarã o noua prelevare de probe de la porci, toţi porcii care sunt utilizaţi pentru aceasta operaţiune trebuie sa fie unic marcati, astfel încât sa fie uşor folosiţi în acest scop. 3. Fãrã a aduce atingere prevederilor cap. IV lit. A pct. 5 lit. b), nu trebuie sa fie prelevate probe pentru testarea serologica de la purcei mai mici de 8 sãptãmâni. 4. Toate probele trebuie trimise la laborator, însoţite de documentele necesare, conform cerinţelor stabilite de autoritatea veterinara competenta. Aceste documente vor include detalii despre istoricul porcilor utilizaţi pentru prelevare de probe şi semnele clinice sau leziunile post-mortem identificate. În cazul porcilor ţinuţi în exploataţii trebuie sa fie disponibile informaţii clare cu privire la varsta, categoria şi exploatatia de origine a porcilor utilizaţi pentru prelevare de probe. Este recomandat ca localizarea fiecãrui porc utilizat pentru prelevare de probe în exploatatie sa fie înregistratã împreunã cu marca sa unica de identificare. B. Colectarea probelor pentru teste virusologice 1. Pentru detectarea virusului, antigenului sau genomului virusului pestei porcine clasice de la porcii morţi sau eutanasiati, cele mai potrivite probe sunt tesuturile provenite din amigdale, splina şi rinichi. În plus este recomandat sa se preleveze doua probe din alte tesuturi limfatice, cum ar fi limfonodulul retrofaringian, parotidian, mandibular sau mezenteric şi o proba din ileon. În cazul carcaselor autorizate este ales un os lung întreg sau sternul. 2. Probe de sânge recoltate pe anticoagulant sau sangele coagulat trebuie prelevate de la porci care au prezentat semne de febra sau alte semne de boala, conform instrucţiunilor autoritãţii veterinare competente. 3. În cazul animalelor bolnave sunt recomandate teste virusologice. Acestea au de obicei o valoare limitatã atunci când sunt utilizate în scopurile monitorizarii animalelor care nu prezintã semne clinice. Totuşi, dacã obiectivul unei prelevãri de probe la scara larga este de a detecta virusul pestei porcine clasice, atunci când porcii sunt în perioada de incubatie a bolii, amigdalele sunt cele mai adecvate probe. C. Transportul probelor 1. Este recomandat ca toate probele: a) sa fie transportate şi depozitate în containere închise ermetic; b) sa nu fie inghetate, dar sa fie pãstrate reci, la temperatura de 0-4°C; c) sa fie expediate la laborator cat mai repede posibil; d) sa fie ţinute într-un pachet atunci când cuburi de gheaţa, altele decât cele de gheaţa carbonica, sunt folosite în interior pentru a le pãstra reci; e) tesuturile sau organele sunt puse într-o punga de plastic separatã şi sigilatã corespunzãtor. Acestea trebuie sa fie apoi plasate în containere cu invelis extern puternic şi impachetate cu suficient material absorbant pentru a le proteja de deteriorare şi pentru a absorbi lichidul; f) sa fie transportate direct la laborator, când este posibil, de cãtre personal autorizat, pentru a se asigura un transport rapid şi sigur. 2. Exteriorul pachetului trebuie sa fie etichetat cu adresa laboratorului destinatar şi urmãtorul mesaj trebuie sa fie evident înscris: "Material patologic animal. Perisabil. Fragil. A nu se deschide în afarã unui laborator pentru pesta porcina clasica." 3. Laboratorul care primeşte probele trebuie sa fie informat înainte despre ora şi modul sosirii acestora. 4. Pentru transportul aerian al probelor la Laboratorul Comunitar de Referinta pentru Pesta Porcina Clasica*1) sau la laboratorul naţional de referinta din tari terţe, pachetul trebuie sa fie etichetat în concordanta cu reglementãrile IATA.------------- *1) Laboratorul Comunitar de Referinta pentru Pesta Porcina Clasica are posibilitãţi nelimitate de a primi probe pentru diagnostic şi izolarea virusului pestei porcine clasice. Copii de pe permisul de import pot fi solicitate de la laborator înainte de transport şi trebuie ataşate la exteriorul pachetului, într-un plic. CAP. 6 Principiile şi utilizarea testelor virusologice şi evaluarea rezultatelor lor A. Detectarea antigenului viral 1. Testul cu anticorpi fluorescenti (TAF) 1.1. Principiul testului este detectarea antigenului viral din criosectiuni subtiri de material organic de la porci suspectati de a fi infectati cu virusul pestei porcine clasice. Antigenul intracelular este detectat prin utilizarea unui anticorp conjugat FITC. Un rezultat pozitiv trebuie sa fie confirmat prin repetarea colorarii cu un anticorp monoclonal specific. 1.2. Organele adecvate sunt amigdalele, rinichii, splina, diferiţi limfonoduli şi ileonul. Un frotiu din celulele maduvei spinarii poate fi, de asemenea, utilizat în cazul porcilor salbatici, caz în care aceste organe nu sunt disponibile sau sunt autolizate. 1.3. Testul poate fi efectuat într-o zi. Aceste probe de organe pot fi obţinute doar de la animale moarte, utilizarea acestora fiind limitatã doar pentru scopurile screening. Confidenta în rezultatul testului poate fi limitatã de defectele de colorare, în special atunci când nu a fost obţinutã experienta necesarã în efectuarea testului sau dacã organele testate sunt autorizate. 2. Testul ELISA pentru detectarea antigenului 2.1. Antigenul viral este detectat utilizând diferite tehnici ELISA. Sensibilitatea testului ELISA pentru detectarea antigenului trebuie sa fie suficient de mare pentru a indica un rezultat pozitiv la animale care prezintã semnele clinice de pesta porcina clasica. 2.2. Utilizarea testului ELISA pentru detectarea antigenului este recomandatã pentru probele de la animale cu semne clinice sau leziuni patologice de boala. Nu este recomandatã pentru investigarea individualã a animalelor. Probele recoltate sunt leucocitele, serul sanguin, sangele necoagulat, precum şi suspensiile organelor la care se face referire la pct. 1, prelevate de la porci suspectati de a fi infectati cu virusul pestei porcine clasice*1). 2.3. Testul ELISA poate fi efectuat într-o zi şi poate fi realizat prin echipament automat. Cel mai important avantaj este numãrul mare de probe ce poate fi prelucrat într-o perioada scurta. Este recomandat sa fie utilizat acest test care da rezultate satisfãcãtoare, pe material de referinta. Totuşi în prezent toate testele ELISA sunt mai puţin sensibile decât izolarea virusului pe culturi celulare, iar sensibilitatea lor este semnificativ mai buna pe probe de sânge de la purcei decât pe cele de la porcii adulti.----------- *1) În comerţ sunt disponibile câteva antigene ELISA ale pestei porcine clasice, care sunt validate cu diferite tipuri de probe. B. Izolarea virusului 1. Izolarea virusului este bazatã pe incubarea materialului proba pe culturi celulare sensibile de origine porcina. Dacã este prezent virusul pestei porcine clasice în proba, acesta se va replica în celule la un nivel care poate fi detectat, prin imunocolorarea celulelor infectate cu anticorpi conjugati. Anticorpii specifici pentru pesta porcina clasica sunt necesari pentru diagnosticul diferential fata de alte pestivirusuri. 2. Probele preferate pentru izolarea virusului pestei porcine clasice sunt leucocitele, plasma sanguina şi sangele integral obţinut din probe de sânge necoagulat sau organele la care se face referire la lit. A pct. 1. 3. Izolarea virusului este mai potrivita pentru investigarea probelor de la un numãr redus de animale decât pentru supraveghere. Procedura de izolare a virusului este laborioasa şi necesita cel puţin 3 zile pentru ca rezultatele sa fie disponibile. Cel puţin doua pasaje de culturi celulare sunt necesare pentru a fi detectat un nivel redus al virusului în probe. Aceasta poate necesita un timp de investigare mai mare de 10 zile pana a fi obţinut un rezultat final. Probele autolizate pot fi citotoxice pentru cultura celulara şi în consecinta limiteazã utilizarea acestora. 4. Acest test este recomandat pentru a se efectua izolarea virusului şi, de asemenea, în cazul confirmãrii anterioare a pestei porcine clasice prin alte metode. Acesta trebuie sa fie utilizat ca test de referinta pentru confirmarea rezultatelor pozitive anterioare, folosind metodele ELISA, PCT sau TAF, respectiv colorarea indirecta cu peroxidaza. Culturile de virus al pestei porcine clasice obţinute pe aceasta cale sunt utile pentru caracterizarea virusului, incluzând tipizarea genetica şi epidemiologia moleculara. 5. Toate culturile de virus ale pestei porcine clasice din toate focarele iniţiale, de la primele cazuri de la porci salbatici sau de la cazurile din abatoare sau din mijloacele de transport, trebuie sa fie tipizate genetic de cãtre Laboratorul Naţional de Referinta din România sau de Laboratorul Comunitar de Referinta pentru Pesta Porcina Clasica, conform prevederilor lit. E. În orice caz aceste culturi de virus trebuie sa fie trimise fãrã întârziere Laboratorului Comunitar de Referinta pentru Pesta Porcina Clasica pentru colecţia de virus. C. Detectarea genomului viral 1. Reactia de polimerizare în lant (PCR) este folositã pentru a se detecta genomul viral în probe de sânge, tesut sau organ. Fragmente mici ale ARN viral sunt transcrise în fragmente de ADN care apoi sunt amplificate de cãtre PCR la cantitãţi detectabile. Acest test detecteaza doar o secventa a genomului viral. PCR poate fi pozitiva chiar şi atunci când nu este prezent virusul (de exemplu, tesuturi lizate sau probe de la porcii convalescenti). 2. PCR poate fi folositã pentru un numãr mic de probe care au fost atent selectate de la animale suspecte sau din material de la fetusii avortati. Poate fi o metoda indicatã pentru carcasele de porci salbatici, dacã materialul este autolizat şi nu este posibila izolarea virusului datoritã citotoxicitatii. 3. Materialul potrivit ca proba pentru diagnosticul prin PCR consta din organele descrise pentru izolarea virusului sau din sânge necoagulat. 4. PCR poate fi realizatã în 48 de ore. Este necesar un echipament de laborator adecvat, spaţii separate şi personal calificat. Un avantaj este ca particulele de virus nu au nevoie sa fie replicate în laborator. Metoda este foarte sensibila, dar contaminarea se poate realiza uşor, ceea ce conduce la rezultate fals pozitive. De aceea sunt esenţiale proceduri stringente pentru controlul calitãţii. Unele metode sunt specifice mai degraba pentru pestivirusuri decât pentru virusul pestei porcine clasice, necesitand teste de confirmare ulterioara, cum ar fi secventarea rezultatului PCR. D. Evaluarea rezultatelor testelor virusologice 1. Testele virusologice sunt esenţiale pentru confirmarea pestei porcine clasice. 1.1. Izolarea virusului trebuie sa fie consideratã ca test virusologic de referinta care trebuie sa fie utilizat ca test de confirmare, atunci când este necesar. Utilizarea acestuia este recomandatã, în special, în cazul rezultatelor pozitive la IF, ELISA sau PCR ce nu sunt asociate cu detectarea semnelor clinice sau a leziunilor de boala şi în orice alt caz incert. 1.2. Totuşi un focar primar de pesta porcina clasica poate sa fie confirmat dacã au fost depistate semne clinice sau leziuni ale bolii la porcii în cauza şi cel puţin doua teste de detectare a antigenului sau genomului au avut un rezultat pozitiv. 1.3. Un focar secundar de pesta porcina clasica poate sa fie confirmat dacã, în plus fata de aspectele de corelatie epidemiologica cu un focar sau caz confirmat, au fost detectate semne clinice sau leziuni ale bolii la porcii în cauza sau un test de detectare a antigenului ori a genomului a avut un rezultat pozitiv. 1.4. Poate fi confirmat un caz primar de pesta porcina clasica la porcii salbatici dupã izolarea virusului sau dacã a fost obţinut un rezultat pozitiv la cel puţin doua teste de detectare a antigenului sau a genomului. Cazurile ulterioare de pesta porcina clasica la porcii salbatici, pentru care a fost determinata o legatura epidemiologica cu cazurile confirmate anterior, pot fi confirmate dacã un test de detectare a antigenului sau a genomului a dat un rezultat pozitiv. 2. Un rezultat pozitiv pentru pesta porcina clasica la un test de detectare a antigenului sau a genomului necesita ca testul în cauza sa fi fost realizat folosindu-se anticorpi specifici pentru virusul pestei porcine clasice sau primeri. Dacã testul utilizat nu a fost specific pentru virusul pestei porcine clasice, dar a fost specific doar pentru pestivirusuri, acest test trebuie sa fie repetat utilizându-se reagenti specifici pentru pesta porcina clasica. E. Tipizarea genetica a culturilor virusului pestei porcine clasice 1. Tipizarea genetica a culturilor virusului pestei porcine clasice este realizatã prin determinarea secventei de nucleotide a unei porţiuni a genomului viral şi prin dispunerea pãrţilor specifice ale segmentului 5 necodificat şi/sau a genei glicoproteinei E(2). Similaritatea acestor secvente cu cele deja obţinute de la culturile virale anterioare poate indica dacã focarele de boala sunt sau nu cauzate de tulpini noi ori deja recunoscute. Aceasta poate susţine sau infirma ipoteza cu privire la cãile de transmitere care au fost presupuse de ancheta epidemiologica. Tipizarea genetica a culturilor virusului pestei porcine clasice este de o importanta majorã pentru a se determina sursa bolii. Totuşi o relatie strânsã între tulpinile de virus obţinute din diferite focare de boala nu este o dovada absolutã pentru o legatura epidemiologica directa. 2. Dacã tipizarea virusului nu poatea fi efectuatã într-un laborator naţional sau în orice alt laborator autorizat pentru diagnosticul pestei porcine clasice într-o perioada scurta, proba originala sau cultura virala trebuie sa fie trimisa cat mai repede posibil Laboratorului Comunitar de Referinta pentru Pesta Porcina Clasica pentru tipizare. 2.1. Datele cu privire la tipizare şi secventarea tulpinilor virusului pestei porcine clasice, disponibile în laboratoarele autorizate pentru diagnosticul acesteia, trebuie sa fie trimise Laboratorului Comunitar de Referinta pentru Pesta Porcina Clasica, pentru ca aceste informaţii sa fie introduse în baza de date detinuta de acest laborator. 2.2. Informaţiile incluse în aceasta baza de date trebuie sa fie disponibile tuturor laboratoarelor naţionale de referinta din statele membre ale Uniunii Europene şi din România. Totuşi, în scopul publicãrii în jurnale ştiinţifice, dacã este solicitat de laboratorul naţional în cauza, Laboratorul Comunitar de Referinta pentru Pesta Porcina Clasica trebuie sa garanteze confidenţialitatea acestor date pana când acestea sunt publicate. CAP. 7 Principiile şi utilizarea testelor serologice şi evaluarea rezultatelor acestora A. Principii de baza şi valoarea de diagnostic 1. La porcii infectati cu virusul pestei porcine clasice anticorpii sunt de obicei detectati în probele de ser la 2-3 sãptãmâni dupã infectie. La porcii care sunt refacuti dupã boala anticorpii de neutralizare protectori pot fi detectati pentru cativa ani sau chiar pe tot parcursul vieţii. Anticorpii sunt, de asemenea, detectati sporadic în stadiul terminal al animalelor bolnave. La unii porci cu forma cronica de pesta porcina clasica pot fi detectati anticorpii pentru câteva zile, la sfârşitul primei luni de dupã infectie. Purceii infectati intrauterin pot sa fie imunotoleranti impotriva virusului omolog al pestei porcine clasice şi dezvolta anticorpi nespecifici. Totuşi anticorpi de origine maternala pot fi detectati în timpul primelor zile de viata. Timpul de injumatatire a anticorpilor maternali la purceii sanatosi neviremici este de aproximativ doua sãptãmâni. Dacã se gãsesc anticorpi ai pestei porcine clasice la purcei mai mari de 3 luni, este puţin probabil ca aceştia sa fie de origine maternala. 2. Detectarea anticorpilor impotriva virusului pestei porcine clasice în probe de sânge sau plasma sanguina este efectuatã pentru a ajuta diagnosticul pestei porcine clasice în exploatatiile suspecte, pentru stabilirea perioadei de la infectare în cazul focarelor confirmate şi pentru scopurile monitorizarii şi supravegherii. Totuşi testele serologice sunt de valoare limitatã pentru detectarea pestei porcine clasice într-o exploatatie, în cazul unei infectii recente. Cativa porci seropozitivi cu un titru scãzut la titrul de neutralizare pot sa fie indicatori ai unei infectii recente (2-4 sãptãmâni). Mulţi porci cu titru mare la titrul de neutralizare pot indica intrarea în exploatatie a virusului cu mai mult de o luna înainte. Pozitionarea porcilor seropozitivi în exploatatie poate furniza informaţii valabile privind introducerea virusului pestei porcine clasice în exploatatie. Totuşi trebuie sa fie efectuatã o evaluare adecvatã a rezultatelor testelor serologice, ţinând cont de toate constatãrile clinice, virusologice şi epidemiologice, în cadrul anchetei ce trebuie sa fie realizatã în cazul suspectarii sau confirmãrii pestei porcine clasice, în concordanta cu art. 8 din Norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei porcine clasice. B. Teste serologice recomandate 1. Testul de virus neutralizare (TVN) şi ELISA sunt testele cele mai indicate pentru diagnosticul serologic al pestei porcine clasice. Calitatea şi eficacitatea diagnosticului serologic efectuat de laboratoarele naţionale de referinta trebuie sa fie verificate cu regularitate în cadrul testelor comparative interlaboratoare organizate periodic de Laboratorul Comunitar de Referinta pentru Pesta Porcina Clasica. 2. TVN este bazat pe determinarea activitãţii de neutralizare a anticorpilor antivirali din probe de ser, exprimat ca punct final de neutralizare de 50%. O cantitate constanta de virus al pestei porcine clasice este incubata la 37°C cu ser diluat. În scopul efectuãrii screeningului serul este iniţial diluat 1/10. Atunci când este necesarã o titrare completa, pot fi realizate doua dilutii ale serului începând cu 1/2 sau 1/5. Fiecare dilutie este amestecata cu un volum egal de suspensie de virus conţinând 100 de doze infectioase. Dupã incubare amestecul este inoculat în culturi celulare care sunt incubate 3-5 zile. Dupã aceasta perioada de incubatie culturile sunt fixate şi orice replicare virala în celulele infectate este detectata de un sistem imun de etichetare. Pot fi folosite atât testul de neutralizare a anticorpilor legaţi de peroxidaza (NPLA), cat şi testul de neutralizare-imunofluorescenta (NIF). Rezultatele TVN sunt exprimate ca reciproce ale dilutiei iniţiale a serului la care jumãtate din culturile celulare inoculate (50% punct final) nu reuşesc sa indice replicarea virala (nu este etichetare specifica). Este estimat ca un punct între doua niveluri de dilutie. Sistemul final de dilutie este bazat pe dilutia actuala a serului în timpul reacţiei de neutralizare (de exemplu, dupã adãugarea virusului, dar înainte de adãugarea suspensiei celulare). 3. TVN este cel mai sensibil şi sigur test pentru detectarea anticorpilor impotriva virusului pestei porcine clasice. De aceea acesta este recomandat pentru examinarea serologica a unui singur animal, precum şi pentru un lot. Totuşi prin acest test pot fi detectati anticorpii pentru neutralizare incrucisata specifici infectarii porcilor cu pestivirusuri pentru rumegatoare. TVN pentru detectarea anticorpilor impotriva virusului BVD şi a virusului BD urmeazã aceleaşi principii menţionate mai sus şi sunt realizate pentru diagnosticul diferential al pestei porcine clasice. 4. Tulpinile de pestivirusuri ce trebuie utilizate în testele de neutralizare trebuie sa fie în concordanta cu recomandarea Laboratorului Comunitar de Referinta pentru Pesta Porcina Clasica. 5. Au fost perfectate câteva tehnici ELISA ce folosesc anticorpi monoclonali specifici, care sunt bazate pe doua variante: ELISA competitiv sau de blocare şi ELISA necompetitiv. ELISA competitiv sau de blocare este de obicei bazat pe anticorpi monoclonali. Dacã proba de ser conţine anticorpi ai virusului clasic, legatura unui anticorp monoclonal selectat conjugat cu peroxidaza la antigenul viral va fi inhibata, rezultând un semnal redus. În testul ELISA necompetitiv legatura anticorpilor din ser cu antigenul viral este masurata direct, utilizându-se anticorpi antiporc conjugati la peroxidaza. 6. Controlul calitãţii cu privire la sensibilitatea şi specificitatea fiecãrui lot de ELISA trebuie sa fie efectuat în mod regulat de cãtre laboratoarele naţionale, folosindu-se lista serurilor de referinta prevãzutã de Laboratorul Comunitar de Referinta pentru Pesta Porcina Clasica. Aceasta lista va cuprinde: a) ser de la porci în prima faza de infectare cu virusul pestei porcine clasice (înainte de 21 de zile de la infectare); b) ser de la porcii convalescenti (dupã 21 de zile de la infectare); c) ser de la porci infectati cu pestivirusuri ale rumegatoarelor. Testul ELISA ce urmeazã a fi utilizat pentru diagnosticul serologic al pestei porcine clasice trebuie sa recunoasca toate serurile de referinta de la porcii în convalescenta. Toate rezultatele obţinute cu seruri de referinta trebuie sa fie repetabile. Este, de asemenea, recomandat ca acestea sa detecteze toate serurile pozitive provenite de la porci în faza iniţialã a bolii şi sa prezinte o minima reactie de incrucisare cu serurile de la porcii infectati cu pestivirusuri ale rumegatoarelor. Rezultatele obţinute cu seruri de la porci în faza iniţialã a infectiei indica sensibilitatea testului ELISA. 7. Sensibilitatea testului ELISA este evaluatã ca fiind mai mica decât a TVN şi se recomanda ca aceasta sa fie folositã ca un test screening aplicat la un lot de porcine. Totuşi testul ELISA necesita facilitãţi mai puţin specializate şi poate fi realizat mult mai rapid, graţie sistemului automatic, spre deosebire de TVN. Testul ELISA poate sa asigure identificarea tuturor cazurilor de infectie cu virusul pestei porcine clasice în stadiul de convalescenta şi implica faptul de a fi cat de liber posibil de interferenta prin reactiile incrucisate prin anticorpi cu pestivirusurile rumegatoarelor. C. Interpretarea rezultatelor serologice şi diagnosticul diferential cu infectii datorate pestivirusurilor rumegatoarelor (BVDV şi BDV) 1. Fãrã a aduce atingere prevederilor art. 4 alin. (3) sau ale art. 7 alin. (2) din Norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei porcine clasice, în cazul depistarii unui titru de neutralizare a virusului pestei porcine mai mare de 10 ND(50) la probe de ser sanguin prelevate de la unul sau mai mulţi porci sau a unui rezultat pozitiv la testul ELISA la probe de ser sanguin provenite de la un grup de porci trebuie sa fie aplicate imediat în exploatatia vizata mãsurile prevãzute în art. 4 alin. (2) din Norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei porcine clasice sau trebuie sa se continue aplicarea acestora. Probele deja prelevate din aceasta exploatatie trebuie sa fie retestate prin TVN, prin titrarea comparativa a dilutiei finale a anticorpilor neutralizanti ai virusului pestei porcine clasice şi a pestivirusurilor rumegatoarelor. 2. Dacã testele comparative evidenţiazã anticorpi fata de pestivirusurile rumegatoarelor şi un titru de anticorpi în mod evident mai scãzut (mai puţin de 3 ori) fata de virusul pestei porcine clasice, suspiciunea de pesta porcina clasica trebuie sa fie exclusa, în afarã de cazul în care exista alte motive care garanteazã aplicarea continua a mãsurilor la care se face referire la art. 4 alin. (2) din Norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei porcine clasice, în exploatatia vizata. 3. Dacã testele comparative evidenţiazã la mai mulţi porci un titru de virus neutralizare mai mare sau egal cu 10 ND(50), iar acest titru este mai mare sau egal cu titrurile fata de alte pestivirusuri, autoritatea veterinara centrala a României trebuie sa se asigure ca pesta porcina clasica va fi confirmatã, cu condiţia ca în exploatatia vizata sa fi fost constatate dovezi epidemiologice ale bolii. 4. Fãrã a aduce atingere prevederilor art. 4 alin. (3) din Norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei porcine clasice, dacã nu s-au constatat dovezi epidemiologice ale bolii sau dacã rezultatele testelor precedente nu sunt concludente, autoritatea veterinara localã trebuie sa se asigure ca în exploatatia vizata: a) se va continua aplicarea mãsurilor prevãzute la art. 4 alin. (2) din Norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei porcine clasice; b) sunt efectuate investigaţii ulterioare, cat mai curând posibil, pentru a se confirma sau a se exclude existenta pestei porcine clasice, conform cap. IV. 5. Totuşi controalele ulterioare şi testele prevãzute la pct. 4 nu permit excluderea pestei porcine clasice, fiind necesarã efectuarea unor prelevãri de probe ulterioare, pentru testarea serologica a porcilor din exploatatie, dupã ce trec cel puţin doua sãptãmâni de la controlul precedent. În cadrul acestei prelevãri ulterioare de probe, porcii de la care deja s-au recoltat probe şi care sunt deja testati trebuie sa fie retestati, pentru o testare serologica comparativa cu probele prelevate anterior, în vederea depistarii seroconversiei pentru virusul pestei porcine clasice sau pentru pestivirusurile rumegatoarelor. Dacã aceste controale şi teste ulterioare nu permit confirmarea pestei porcine clasice, mãsurile prevãzute la art. 4 din Norma sanitarã veterinara privind mãsurile de control al pestei porcine clasice pot fi ridicate. CAP. 8 Teste discriminatorii în cazul vaccinarii de urgenta Nu exista încã teste discriminatorii disponibile pentru a se distinge porcii vaccinati de porcii infectati natural cu virusul pestei porcine clasice. Pe mãsura ce aceste teste devin disponibile, ele vor fi introduse pentru a fi utilizate în programul de supraveghere anual. CAP. 9 Cerinţe minime de protecţie pentru laboratoarele de depistare a pestei porcine clasice 1. Cerinţele minime prevãzute în tabelul nr. 1 trebuie sa fie îndeplinite de oricare laborator în care urmeazã sa fie manipulat virusul pestei porcine clasice, chiar şi numai într-o cantitate mica, asa cum solicita testele de izolare şi neutralizare a virusului. Examinarile post-mortem şi prelucrarea tesuturilor pentru testul serologic cu anticorpi fluorescenti, la care se folosesc antigene inactivate, pot fi efectuate la un nivel de contaminare mai scãzut, cu condiţia sa se aplice dezinfectiile igienice de baza şi cele postoperationale, împreunã cu evacuarea în siguranta a deşeurilor de tesuturi şi seruri. 2. Cerinţele suplimentare prevãzute în tabelul nr. 1 trebuie sa fie îndeplinite de cãtre orice laborator în care sunt efectuate proceduri care implica multiplicarea extensiva a virusului. 3. Cerinţele prevãzute în tabelul nr. 2 trebuie sa fie îndeplinite de cãtre orice laborator în care sunt efectuate experimente pe animale infectate cu virusul pestei porcine clasice. 4. În orice caz, toate stocurile de virus al pestei porcine clasice trebuie sa fie ţinute într-un depozit sigur, fie congelate, fie liofilizate. Se recomanda ca frigiderele şi congelatoarele sa nu fie folosite pentru alte virusuri în afarã virusului pestei porcine sau pentru alte materiale care nu au legatura cu diagnosticul pestei porcine clasice. Toate fiolele trebuie sa fie etichetate individual şi trebuie sa se ţinã evidenta stocurilor de virusuri, împreunã cu datele şi rezultatele controalelor de calitate. Trebuie, de asemenea, sa se ţinã evidente ale virusurilor adãugate la stoc, împreunã cu detalii privind sursa acestora, precum şi a virusurilor livrate altor laboratoare. 5. Se recomanda ca unitatea de biosecuritate pentru efectuarea lucrãrilor cu virusul pestei porcine clasice sa fie inconjurata de spaţii în care nu se manipuleaza virusul menţionat. Aceste spaţii trebuie sa fie disponibile pentru prepararea sticlariei şi mediilor de cultura, menţinerea şi prepararea culturilor de celule neinfectate, prepararea serurilor şi testarilor serologice (altele decât metodele care folosesc virusul viu al pestei porcine clasice) şi pregãtirea suportului administrativ şi de birou.
Tabelul nr. 1
Principii ale controlului biologic corespunzãtor
pentru laboratoarele de diagnostic
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Cerinţe suplimentare Cerinţe minime
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Mediul ● Presiune atmosferica normalã ● Presiune atmosferica
înconjurãtor normalã
în general ● Filtrare dubla HEPA a aerului ● Camere dedicate, limitate
evacuat la proceduri definite
● Camere dedicate, folosite
exclusiv pentru procedurile de
diagnostic al pestei porcine
clasice
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Îmbrãcãminte ● Schimbarea completa a hainelor ● Îmbrãcãminte de exterior
de laborator la intrare dedicata, folositã numai
în unitatea unde se
manipuleaza virusul pestei
porcine clasice
● Îmbrãcãmintea de laborator ● Manusi disponibile pentru
utilizata numai în unitatea în toate tipurile de
care se lucreazã cu virusul manipulare a materialului
pestei porcine clasice infectat
● Manusi disponibile pentru toate ● Îmbrãcãminte de exterior
tipurile de manipulare a sterilizata înainte de
materialului infectat pãrãsirea unitãţii sau
spalata în cadrul unitãţii
● Îmbrãcãminte sterilizata înainte
de pãrãsirea unitãţii sau spalata
în cadrul unitãţii
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Controlul ● Intrarea în unitate se limiteazã ● Intrarea în unitate este
personalului la persoanele numite, instruite. limitatã la persoanele
numite, instruite.
● Se spala şi se dezinfecteaza ● Se spala şi se dezinfec-
mâinile la pãrãsirea unitãţii. teaza mâinile la pãrãsirea
unitãţii.
● Nu se permite stationarea ● Nu se permite stationarea
personalului lângã porci timp de personalului lângã porci
48 de ore dupã pãrãsirea timp de 48 de ore dupã
unitãţii. pãrãsirea unitãţii.
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Echipament ● Cabinet de securitate biologica (clasa I sau a II-a) folosit
pentru toate tipurile de manipulare a virusului viu.
Cabinetul trebuie sa aibã o dubla filtrare HEPA a aerului
evacuat.
● Toate echipamentele necesar a fi disponibile pentru
procedurile de laborator în cadrul laboratorului dedicat
trebuie sa fie corespunzãtoare.
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Tabelul nr. 2
Cerinţe de biosecuritate pentru camerele de experienţe pe animale
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Cerinţe
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Mediul înconjurãtor ● Ventilaţie controlatã cu presiune negativa
în general ● Dubla filtrare HEPA a aerului evacuat
● Facilitãţi pentru fumigare/dezinfecţie completa
la terminarea experimentului
● Toate lichidele uzate se trateazã pentru inactivarea
virusului pestei porcine clasice (prin caldura
sau chimic).
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Îmbrãcãminte ● Schimbarea completa a hainelor la intrare
de laborator ● Manusi disponibile pentru toate tipurile de
manipulare
● Îmbrãcãmintea se sterilizeaza înainte de pãrãsirea
unitãţii sau se spala în cadrul unitãţii.
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Controlul personalului ● Intrarea în unitate se limiteazã la persoanele
numite, instruite
● Se face dus la ieşirea din unitate.
● Nu se permite stationarea personalului lângã porci
timp de 48 de ore dupã pãrãsirea unitãţii.
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Echipament ● Toate echipamentele necesare pentru procedurile
privind animalele trebuie sa fie disponibile în
cadrul unitãţii.
● Toate materialele trebuie sa fie sterilizate la
evacuarea lor din unitate sau, în cazul probelor
prelevate de la animale, sa fie dublu ambalate
într-un container ermetic care este dezinfectat la
suprafata pentru transportul cãtre laboratorul
de pesta porcina clasica.
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Animale ● Toate animalele trebuie sa fie tãiate înainte de
pãrãsirea unitãţii, examinarile post-mortem sa fie
finalizate în cadrul unei zone de biosecuritate, iar
carcasele sa fie incinerate la definitivarea
examinarilor.
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
