Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 404 din 25 februarie 2008  privind metodologia de stabilire a cheltuielilor efectuate pe timpul instruirii/pregatirii soldatilor si gradatilor voluntari si soldatilor si gradatilor rezervisti voluntari din Ministerul Internelor si Reformei Administrative    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 404 din 25 februarie 2008 privind metodologia de stabilire a cheltuielilor efectuate pe timpul instruirii/pregatirii soldatilor si gradatilor voluntari si soldatilor si gradatilor rezervisti voluntari din Ministerul Internelor si Reformei Administrative

EMITENT: MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 156 din 29 februarie 2008
Având în vedere prevederile art. 10 alin. (3)-(5), art. 32 alin. (3)-(4), art. 33 alin. (1) şi ale <>art. 54 din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari,
în temeiul <>art. 33 alin. (2) din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari şi al <>art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative,

ministrul internelor şi reformei administrative emite urmãtorul ordin:

ART. 1
Soldaţii şi gradaţii voluntari şi soldaţii şi gradaţii rezervişti voluntari sunt obligaţi sã restituie cheltuielile efectuate pe timpul instruirii/pregãtirii, în cazul în care nu respectã obligaţiile asumate prin angajamentele/contractele încheiate cu unitãţile Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, denumit în continuare M.I.R.A.
ART. 2
Prin cheltuieli efectuate pe timpul instruirii/pregãtirii ce urmeazã a fi recuperate, în sensul prezentului ordin, se înţelege:
a) contravaloarea cheltuielilor suportate de unitãţile M.I.R.A. cu hrãnirea, echiparea, materialele de întreţinere, cazarea şi indemnizaţia lunarã, aferente perioadei de instruire a soldaţilor şi gradaţilor voluntari;
b) contravaloarea cheltuielilor suportate de unitãţile M.I.R.A. cu hrãnirea, echiparea, materialele de întreţinere şi indemnizaţia lunarã, aferente perioadei de instruire a soldaţilor şi gradaţilor rezervişti voluntari;
c) contravaloarea cheltuielilor suportate de unitãţile M.I.R.A. cu transportul, hrana, cazarea şi drepturile salariale, de hranã şi de echipare, pe timpul formelor de pregãtire în ţarã şi în strãinãtate, la care sunt trimişi soldaţii şi gradaţii voluntari.
ART. 3
La stabilirea sumei reprezentând cheltuielile cu hrãnirea şi echiparea se are în vedere valoarea financiarã a normelor de hrãnire şi echipare în vigoare la data întreruperii/nepromovãrii cursului de instruire/pregãtire sau a altor forme de pregãtire, respectiv la data întreruperii înainte de termen a angajamentelor/contractelor încheiate.
ART. 4
La stabilirea sumei reprezentând cheltuielile de transport se are în vedere preţul documentelor de transport la data întreruperii ori nepromovãrii formei de perfecţionare la care este trimis soldatul sau gradatul voluntar.
ART. 5
La stabilirea sumei reprezentând cheltuielile cu materialele de întreţinere şi indemnizaţia lunarã se are în vedere valoarea financiarã a acestora în vigoare la data efectuãrii instruirii/pregãtirii.
ART. 6
La stabilirea sumelor reprezentând cheltuielile de cazare se are în vedere valoarea financiarã totalã de care au beneficiat soldaţii sau gradaţii voluntari pânã la data întreruperii cursurilor de instruire/pregãtire, respectiv pânã la data întreruperii înainte de termen a angajamentelor/contractelor încheiate.
ART. 7
Suma totalã reprezentând cheltuielile pe perioada instruirii/pregãtirii se calculeazã ţinându-se seama de prevederile art. 3-6, precum şi de urmãtoarea formulã:


C(i) = C(h) + C(e) + C(t) + C(s) + C(c) + C(m),



unde:
C(i) = total cheltuieli de instruire/pregãtire pentru o persoanã;
C(h) = norma zilnicã de hranã x numãrul zilelor calendaristice de instruire/pregãtire;
C(e) = norma anualã de echipare: 365 x numãrul zilelor calendaristice de instruire/pregãtire;
C(t) = cheltuieli cu documentele de transport dus-întors x numãrul deplasãrilor;
C(s) = suma indemnizaţiilor lunare acordate;
C(c) = cheltuieli anuale pentru cazare: 365 : numãrul cursanţilor x numãrul zilelor calendaristice de instruire/pregãtire;
C(m) = norma anualã pentru materiale de întreţinere: 365 x numãrul zilelor calendaristice de instruire/pregãtire.
ART. 8
Suma ce urmeazã a se recupera se determinã astfel:
a) ca diferenţã între totalul cheltuielilor de instruire/pregãtire pentru o persoanã şi cota-parte din acestea corespunzãtoare perioadei servite în unitãţile M.I.R.A. în perioada primului contract pentru angajare ca soldat şi gradat voluntar, calculatã în zile calendaristice;
b) totalul cheltuielilor de instruire/pregãtire pentru o persoanã în cazul soldaţilor şi gradaţilor rezervişti voluntari care refuzã sã desfãşoare activitatea ca rezervist voluntar pentru o perioadã de 5 ani;
c) totalul cheltuielilor de instruire/pregãtire efectuate pentru o persoanã pânã la data întreruperii/nepromovãrii cursului de instruire/pregãtire sau a altor forme de pregãtire, pentru care s-au încheiat angajamente/contracte potrivit <>Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari.
ART. 9
(1) Cheltuielile pe perioada instruirii/pregãtirii imputate soldaţilor şi gradaţilor voluntari şi soldaţilor şi gradaţilor rezervişti voluntari, care ulterior se reîncadreazã în unitãţile M.I.R.A. în perioada prevãzutã în primul contract pentru angajare, se pot reduce, la cererea persoanelor în cauzã, conform urmãtoarelor proceduri:
a) în situaţia când decizia de imputare sau angajamentul de platã au rãmas definitive, respectiv au devenit titluri executorii, fãrã sã se fi executat vreo cale de atac împotriva lor, reducerea se face în baza unei noi decizii emise de persoanele menţionate la <>art. 29 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind rãspunderea materialã a militarilor, aprobatã prin <>Legea nr. 25/1999 , prin care se diminueazã suma imputatã, aceasta rãmânând la nivelul corespunzãtor perioadei scurse de la data încetãrii activitãţii şi pânã la data reîncadrãrii;
b) în situaţia când împotriva deciziei de imputare sau angajamentului de platã s-a exercitat vreuna dintre cãile de atac prevãzute de <>Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 , reducerea se face în baza unei noi hotãrâri a organului care a emis-o pe cea iniţialã, prin care se diminueazã suma imputatã, aceasta rãmânând la nivelul corespunzãtor perioadei scurse de la data încetãrii activitãţii şi pânã la data reîncadrãrii.
(2) Prevederile alin. (1) se aplicã şi soldaţilor şi gradaţilor voluntari şi soldaţilor şi gradaţilor rezervişti voluntari care pãrãsesc formele de instruire/pregãtire ca urmare a încadrãrii într-o unitate a M.I.R.A în perioada prevãzutã în angajamentele/contractele încheiate înainte de începerea formei de instruire/pregãtire.
ART. 10
Dupã emiterea deciziei/hotãrârii menţionate la art. 9, pentru restituirea sumei cuvenite sau, dupã caz, sistarea plãţii sumei imputate soldaţilor şi gradaţilor voluntari şi soldaţilor şi gradaţilor rezervişti voluntari, în calitate de debitori, se va proceda astfel:
a) în cazul în care suma imputatã a fost achitatã la casieria unitãţii, în baza titlului executoriu, a chitanţei cu suma achitatã prezentatã de debitor şi a ordinului de platã prin care suma s-a virat la bugetul de stat, compartimentul financiar-contabil al unitãţii M.I.R.A. solicitã restituirea acesteia de la bugetul de stat, urmând ca dupã primire sã o achite persoanei prin casieria unitãţii;
b) în cazul în care titlul executoriu iniţial a fost transmis pentru executare administraţiei financiare în raza cãreia domiciliazã debitorul, cererea acestuia, prin care se solicitã administraţiei financiare la care a fost transmis titlul executoriu sistarea executãrii sau, dupã caz, restituirea sumei, se transmite de unitate, împreunã cu titlul executoriu, la administraţia financiarã respectivã.
ART. 11
Cheltuielile ce urmeazã a fi recuperate se stabilesc de cãtre comisia de cercetare administrativã constituitã la nivelul structurii M.I.R.A. cu care soldaţii şi gradaţii voluntari şi soldaţii şi gradaţii rezervişti voluntari au semnat angajamente. Comisia se constituie, de regulã, din personal încadrat în compartimentele de logisticã, resurse umane, financiarcontabilitate şi juridic.
ART. 12
Constatarea şi cercetarea împrejurãrilor în care s-a produs paguba, stabilirea rãspunderii materiale pentru sumele reprezentând cheltuielile ce urmeazã a fi recuperate se fac potrivit legii. La titlurile executorii prin care se stabileşte rãspunderea materialã, respectiv la angajamentul de platã sau la decizia de imputare, se anexeazã în mod obligatoriu devizele de calcul analitic cu sumele ce urmeazã a fi restituite şi documentele în baza cãrora au fost întocmite.
ART. 13
Persoanele în sarcina cãrora s-a stabilit rãspunderea materialã au dreptul de a folosi cãile de atac prevãzute de lege.
ART. 14
În cazul în care, prin hotãrâri judecãtoreşti definitive învestite cu titlu executoriu, instanţele de judecatã au dispus anularea ordinului de trecere în rezervã sau scoaterea din evidenţele militare a cheltuielilor imputate soldaţilor şi gradaţilor voluntari şi soldaţilor şi gradaţilor rezervişti voluntari, la restituirea acestor sume se va proceda conform dispoziţiilor art. 9 şi 10.
ART. 15
În cazul în care, prin hotãrâri judecãtoreşti definitive învestite cu titlu executoriu, instanţele de judecatã au dispus cã nu se datoreazã cheltuielile imputate de cãtre soldaţii şi gradaţii voluntari şi soldaţii şi gradaţii rezervişti voluntari sau reducerea cuantumului acestora, la restituirea sumelor imputate se va proceda potrivit dispoziţiilor art. 10.
ART. 16
Prezentul ordin se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul internelor şi
reformei administrative,
Cristian David

Bucureşti, 25 februarie 2008.
Nr. 404.

----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016