Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 356 din 5 august 2002  pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind conditiile de sanatate si igiena pentru producerea si comercializarea produselor din oua    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 356 din 5 august 2002 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind conditiile de sanatate si igiena pentru producerea si comercializarea produselor din oua

EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTATIEI SI PADURILOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 26 noiembrie 2002
În temeiul prevederilor <>art. 31 alin. 1 din Legea sanitarã veterinara nr. 60/1974 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
în baza prevederilor <>Hotãrârii Guvernului nr. 362/2002 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pãdurilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
vazand Referatul de aprobare nr. 157.937 din 23 iulie 2002, întocmit de Agenţia Nationala Sanitarã Veterinara,

ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor emite urmãtorul ordin:

ART. 1
Se aproba Norma sanitarã veterinara privind condiţiile de sãnãtate şi igiena pentru producerea şi comercializarea produselor din oua, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.
ART. 2
Agenţia Nationala Sanitarã Veterinara, institutele centrale de profil şi direcţiile sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 3
Agenţia Nationala Sanitarã Veterinara va controla modul de aplicare a prevederilor prezentului ordin.
ART. 4
La data intrãrii în vigoare a prezentului ordin se abroga orice alta prevedere contrarã.
ART. 5
Prezentul ordin se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul agriculturii,
alimentaţiei şi pãdurilor,
Petre Daea,
secretar de stat

Bucureşti, 5 august 2002.
Nr. 356.

ANEXA 1

NORMA SANITARĂ VETERINARA
privind condiţiile de sãnãtate şi igiena pentru
producerea şi comercializarea produselor din oua

ART. 1
(1) Prezenta norma sanitarã veterinara stabileşte condiţiile de sãnãtate şi de igiena privind producerea şi comercializarea produselor din oua destinate ca atare consumului uman sau producerii de alimente pe baza de oua.
(2) Prezenta norma sanitarã veterinara nu se aplica:
a) produselor alimentare fabricate din produsele din oua definite conform art. 2 şi care întrunesc condiţiile prevãzute în art. 3;
b) produselor din oua care sunt obţinute în unitãţi de capacitate mica, fãrã sa fie supuse vreunei prelucrari, şi care sunt utilizate în aceeaşi unitate pentru fabricarea alimentelor destinate comercializãrii directe sau sunt consumate imediat dupã producere la fata locului.
ART. 2
În sensul prezentei norme sanitare veterinare, se înţelege prin:
1. produse din oua - produsele destinate consumului uman obţinute din oua, componentele acestora sau amestecul lor, dupã îndepãrtarea cojilor şi a membranelor; în compozitia lor pot intra în proporţii reduse diferite produse de origine animala sau aditivi; produsele din oua pot fi lichide, concentrate, uscate, cristalizate, congelate, congelate rapid sau coagulate;
2. unitate de producţie - unitatea autorizata pentru fabricarea şi/sau prelucrarea produselor din oua;
3. oua crapate - oua cu o coaja deteriorata, care au membrana interna intactã şi care nu prezintã scurgeri de conţinut;
4. lot - cantitatea de produse din oua care au fost obţinute în aceleaşi condiţii, în aceeaşi unitate şi care au fost prelucrate printr-o singura operaţie continua;
5. transport - cantitatea de produse din oua livrate la o singura destinaţie în vederea prelucrãrii în industria alimentara sau destinate direct consumului uman;
6. ţara exportatoare - ţara de origine a produselor din oua;
7. ţara de destinaţie - ţara în care ajung produsele din oua obţinute într-o unitate producãtoare din ţara exportatoare;
8. ambalarea - introducerea produselor din oua într-o forma de ambalaj;
9. autoritate veterinara centrala - autoritatea veterinara centrala reprezentatã prin Agenţia Nationala Sanitarã Veterinara din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pãdurilor;
10. autoritate veterinara competenta - autoritatea veterinara centrala, autoritatea veterinara judeteana şi a municipiului Bucureşti reprezentatã prin direcţiile sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi autoritatea veterinara localã reprezentatã prin circumscripţia sanitarã veterinara pentru controlul alimentelor şi circumscripţia sanitarã veterinara zonala, cu atribuţii în domeniul supravegherii şi controlului sanitar veterinar;
11. ferma de producţie - unitatea pentru producerea oualor destinate consumului uman sau destinate fabricãrii produselor din oua.
ART. 3
Autoritatea veterinara centrala trebuie sa se asigure ca numai produsele din oua care întrunesc urmãtoarele condiţii se admit ca alimente sau sunt utilizate în fabricarea alimentelor:
a) sunt obţinute din oua provenite de la gaini, rate, gaste, curci, bibilici, dar nu sunt obţinute din amestec de oua, provenite de la specii diferite;
b) au menţionat pe eticheta procentul în componente din oua, atunci când conţin alte ingrediente, şi, de asemenea, întrunesc cerinţele art. 10;
c) sunt produse într-o unitate autorizata în conformitate cu prevederile art. 6 şi respecta toate condiţiile prevãzute în cap. I şi II din anexa la prezenta norma sanitarã veterinara;
d) sunt produse în condiţiile de igiena prevãzute în cap. III şi V din anexa şi întrunesc condiţiile stabilite în cap. IV din anexa;
e) sunt supuse unei prelucrari, astfel încât sa respecte toate prevederile cap. VI din anexa. În anumite cazuri autoritatea veterinara centrala întocmeşte lista cu produsele din oua care nu necesita o conservare înainte de a fi procesate în alte produse alimentare. În acest caz produsele din oua trebuie sa fie utilizate imediat în unitate pentru producerea alimentelor;
f) respecta parametrii de laborator prevãzuţi în cap. VI din anexa;
g) sunt supuse unui control sanitar veterinar conform cap. VII din anexa;
h) sunt ambalate în condiţiile prevãzute în cap. VIII din anexa;
i) sunt depozitate şi transportate în condiţiile prevãzute în cap. IX şi X din anexa;
j) poarta marca de sãnãtate în condiţiile prevãzute în cap. XI din anexa, iar când sunt destinate comercializãrii, trebuie sa întruneascã cerinţele legislaţiei specifice privind etichetarea, prezentarea şi reclama alimentelor pentru vânzarea cãtre consumatorul final.
ART. 4
Autoritatea veterinara judeteana şi a municipiului Bucureşti trebuie sa se asigure ca producãtorii de produse din oua iau toate mãsurile necesare pentru a se conformã prevederilor prezentei norme sanitare veterinare şi, în special, ca:
a) probele pentru examenul de laborator sunt prelevate pentru a se verifica respectarea parametrilor prevãzuţi în cap. VI din anexa;
b) produsele din oua care nu pot fi pãstrate la temperatura mediului ambiant trebuie depozitate sau transportate la temperaturile prevãzute în cap. IX şi X din anexa;
c) termenul de valabilitate este inscripţionat corespunzãtor pe fiecare produs din oua;
d) rezultatele diferitelor controale şi rezultatele examenelor de laborator se înregistreazã şi se pãstreazã în fiecare unitate de producţie timp de cel puţin 2 ani;
e) fiecare lot de produse din oua trebuie marcat corespunzãtor şi inscripţionat cu data de fabricaţie. Datele inscriptionate pe fiecare lot marcat trebuie înregistrate în fişele de producţie împreunã cu modelul marcii de sãnãtate aplicate fiecãrui lot de produse, respectându-se condiţiile stabilite în cap. XI din anexa.
ART. 5
(1) Autoritatea veterinara judeteana şi a municipiului Bucureşti trebuie sa se asigure ca fiecare unitate producãtoare efectueazã examenele de laborator, în vederea decelarii oricãror substanţe reziduale care pot pune în pericol sãnãtatea umanã sau pot sa modifice caracteristicile fizico-chimice şi organoleptice ale produselor din oua.
(2) În cazul în care în urma analizelor de laborator se deceleaza urme de reziduuri peste nivelurile permise, produsele din oua nu trebuie sa fie folosite pentru consum uman sau pentru fabricarea altor produse alimentare.
ART. 6
(1) Autoritatea veterinara centrala trebuie sa întocmeascã lista unitãţilor producãtoare autorizate, împreunã cu numãrul de autorizare al acestora.
(2) Autoritatea veterinara competenta nu trebuie sa autorizeze o unitate producãtoare decât dacã se respecta în totalitate condiţiile prevãzute în prezenta norma sanitarã veterinara. Autoritatea veterinara competenta trebuie sa retragã autorizaţia în cazul în care condiţiile pentru acordarea acesteia nu mai sunt îndeplinite.
(3) În vederea asigurãrii respectãrii prevederilor prezentei norme sanitare veterinare autoritatea veterinara competenta inspecteaza şi controleazã toate unitãţile producãtoare şi centrele de ambalare. Autoritatea veterinara competenta are acces liber în orice moment pentru a controla unitatea.
(4) Dacã în urma acestor controale se constata ca cerinţele prezentei norme sanitare veterinare nu sunt respectate în totalitate, autoritatea veterinara competenta va lua toate mãsurile corespunzãtoare de remediere sau chiar de interzicere a activitãţii.
ART. 7
(1) Experţii Comisiei Europene, în cooperare cu experţii autoritãţii veterinare centrale, pot desfasura controale şi inspecţii în unitãţile producãtoare ori de câte ori este necesar, pentru a verifica aplicarea uniforma a prezentei norme sanitare veterinare.
(2) România, ca stat pe teritoriul cãruia se efectueazã controlul, trebuie sa acorde experţilor Comisiei Europene toatã asistenta necesarã în vederea îndeplinirii sarcinilor acestora.
(3) Experţii Comisiei Europene trebuie sa informeze autoritatea veterinara centrala în legatura cu rezultatele controalelor efectuate.
(4) Autoritatea veterinara centrala, în funcţie de rezultatele controlului, trebuie sa îşi asume toate responsabilitãţile pentru remedierea deficienţelor constatate în urma controalelor.
(5) În cazul în care autoritatea veterinara centrala nu îşi respecta responsabilitãţile asumate, Comisia Europeanã poate decide, în concordanta cu legislaţia comunitara, interzicerea comercializãrii în Uniunea Europeanã a produselor din oua provenite din unitatea care nu respecta prevederile prezentei norme sanitare veterinare.
ART. 8
Autoritatea veterinara centrala poate modifica anexa la prezenta norma sanitarã veterinara.
ART. 9
(1) Pana la intrarea în vigoare a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare, pentru importul de produse din oua provenite din ţãrile terţe se vor aplica prevederile legislaţiei naţionale existente. Prevederile naţionale care reglementeazã importul de produse din oua din ţãrile terţe nu trebuie sa favorizeze schimburile cu ţãrile terţe fata de schimburile intracomunitare.
(2) Inspectiile şi controalele comune, efectuate de cãtre inspectorii autoritãţii veterinare centrale împreunã cu inspectorii Comisiei Europene, pot fi neanuntate, iar costurile aferente acestor acţiuni sunt suportate de Comisia Europeanã.
(3) Autoritatea veterinara centrala va elabora o lista a unitãţilor care întrunesc condiţiile stabilite în anexa.
(4) Produsele din oua importate trebuie sa fie însoţite de modelul de certificat de sãnãtate stabilit de autoritatea veterinara centrala.
ART. 10
Autoritatea veterinara judeteana şi a municipiului Bucureşti verifica lista aditivilor şi trebuie sa se asigure ca numai aditivii autorizaţi sunt utilizaţi în produsele din oua sau în alte alimente pe baza de produse din oua.
ART. 11
(1) Autoritatea veterinara centrala poate adopta acte normative sau prevederi administrative suplimentare prezentei norme sanitare veterinare pentru a se asigura implementarea şi conformitatea cu prevederile acesteia.
(2) Autoritatea veterinara centrala va lua mãsurile administrative adecvate şi, dupã caz, va aplica sancţiuni pentru încãlcarea prevederilor prezentei norme sanitare veterinare.
(3) Autoritatea veterinara centrala poate modifica, completa sau abroga total ori parţial prevederile prezentei norme sanitare veterinare.
(4) Atunci când autoritatea veterinara centrala adopta actele menţionate la alin. (1)-(3), trebuie sa facã o referire expresã la prezenta norma sanitarã veterinara.

ANEXA 1
-------
la norma sanitarã veterinara
----------------------------

CAP. 1
Condiţii generale de autorizare şi funcţionare a unitãţilor de producţie

Unitãţile de producţie trebuie sa posede, în spaţiile unde se depoziteaza ouale şi în spaţiile în care produsele din oua sunt fabricate sau depozitate, cel puţin:
1. pardoseala construitã din materiale impermeabile, rezistente, uşor de spãlat şi dezinfectat, care sa faciliteze scurgerea uşoarã a apei. Pentru evitarea mirosurilor nedorite pardoseala trebuie sa fie prevãzutã cu un numãr suficient de sifoane de pardoseala cu grilaj;
2. pereţi netezi, construiti din materiale impermeabile, rezistente, vopsiti într-o culoare deschisã, şi care pot fi spalati cel puţin pana la o înãlţime de 2 metri şi cel puţin pana la înãlţimea de depozitare în spaţiile de refrigerare şi în spaţiile de depozitare. Linia de jonctiune a pereţilor cu pardoseala trebuie sa fie rotunjita sau construitã astfel încât sa permitã curatarea şi dezinfectia corespunzãtoare;
3. usi sau alte sisteme de închidere construite din materiale rezistente şi impermeabile. Uşile din lemn trebuie sa fie placate cu materiale netede şi impermeabile pe ambele fete;
4. tavane construite şi finisate astfel încât sa nu permitã acumularea prafului, formarea mucegaiului, desprinderea uşoarã a vopselei şi formarea condensului pe suprafata acestora;
5. sistem de ventilaţie corespunzãtor, construit astfel încât sa permitã o evacuare eficienta şi rapida a aerului;
6. sistem corespunzãtor de iluminare naturala sau artificiala;
7. numãr suficient de spalatoare amplasate cat mai aproape de punctele de lucru, prevãzute cu apa calda pentru spalarea şi dezinfectarea mainilor şi spalarea echipamentului. Robinetele spalatoarelor nu trebuie sa fie acţionate manual. Pentru spalarea şi dezinfectarea mainilor spalatoarele trebuie sa fie prevãzute cu apa calda şi rece sau cu apa premixata, substanţe de spalare şi dezinfectare, prosoape de unica folosinta;
8. un numãr suficient de instalaţii pentru curatarea şi dezinfectia utilajelor;
9. un numãr suficient de vestiare prevãzute cu pereţi şi pardoseli netede, impermeabile şi lavabile, cu spalatoare şi toalete. Toaletele nu trebuie sa comunice direct cu spaţiile de producţie. Spalatoarele trebuie sa fie într-un numãr suficient. Robinetele spalatoarelor nu trebuie sa poatã fi acţionate manual. Pentru spalarea şi dezinfectarea mainilor spalatoarele trebuie sa fie prevãzute cu apa calda şi rece sau cu apa premixata, substanţe pentru spalarea şi dezinfectarea mainilor, prosoape de unica folosinta;
10. spaţiu separat prevãzut cu instalaţii corespunzãtoare pentru spalarea şi dezinfectarea recipientelor. Acest spaţiu nu este necesar dacã spalarea recipientelor se realizeazã în spaţiul aparţinând altor unitãţi autorizate de autoritatea veterinara competenta;
11. instalaţii pentru furnizarea exclusiva a apei potabile. Instalaţiile ce furnizeazã apa nepotabila sunt destinate pentru producerea vaporilor, pentru stingerea incendiilor şi racirea instalaţiei de refrigerare. Conductele pentru apa nepotabila trebuie sa fie bine diferenţiate de conductele pentru apa potabilã. Apa nepotabila nu trebuie sa fie utilizata în alte scopuri decât cele menţionate mai sus, iar conductele nu trebuie sa prezinte nici un risc de contaminare a produselor din oua;
12. instalaţii corespunzãtoare de protecţie impotriva insectelor şi rozatoarelor;
13. toate instalaţiile sau cel puţin suprafeţele lor, care vin în contact cu produsele din oua, trebuie sa fie fabricate, din materiale rezistente, netede, lavabile, uşor de curatat şi dezinfectat şi care sa nu elimine în produsele din oua substanţe ce pot pune în pericol sãnãtatea umanã sau substanţe ce modifica ori degradeaza caracteristicile produselor din oua.

CAP. 2
Condiţii speciale pentru autorizarea unitãţilor de producţie

În afarã condiţiilor generale stabilite în cap. I, unitãţile de producţie mai trebuie sa fie prevãzute cu:
1. spaţii corespunzãtoare suficient de mari pentru depozitarea separatã a oualor şi a produselor din oua, spaţii de rãcire pentru conservarea produselor din oua la temperatura corespunzãtoare. Spaţiile de rãcire trebuie prevãzute cu cel puţin un termometru cu posibilitate de înregistrare a temperaturii;
2. instalaţii pentru spalarea şi dezinfectia oualor, în cazul în care sunt utilizate oua murdare. Pentru dezinfectia oualor se vor utiliza numai substanţe dezinfectante autorizate de autoritatea veterinara competenta;
3. a) spaţiu dotat cu instalaţii corespunzãtoare pentru spargerea oualor, colectarea conţinutului şi îndepãrtarea cojilor şi membranelor;
b) spaţiu dotat cu instalaţii corespunzãtoare pentru alte operaţiuni decât cele menţionate la lit. a) de mai sus. În cazul în care produsele din oua sunt pasteurizate, aceasta poate fi realizatã în spaţiul menţionat la lit. a) de mai sus numai când unitatea producãtoare dispune de un sistem închis de pasteurizare. În celelalte cazuri pasteurizarea trebuie sa fie realizatã în spaţiul prevãzut în prezenta litera numai dupã ce sunt luate toate mãsurile pentru a evita contaminarea produselor din oua;
4. dotãri corespunzãtoare pentru transportul în unitate al conţinutului de oua;
5. instalaţiile autorizate de autoritatea veterinara judeteana şi a municipiului Bucureşti pentru producerea produselor din oua trebuie sa fie dotate cu:
a) în cazul pasteurizarii:
1. control automat al temperaturii;
2. termometru prevãzut cu instalatie pentru înregistrarea temperaturii;
3. sistem automat de siguranta pentru prevenirea pasteurizarii insuficiente a amestecului;
b) în cazul pasteurizarii continue:
1. sistem de siguranta pentru prevenirea amestecarii produselor din oua pasteurizate cu produsele din oua pasteurizate incomplet;
2. sistem de înregistrare automat pentru a preveni formarea amestecului mai sus menţionat;
6. spaţiu pentru depozitarea altor produse alimentare şi a aditivilor folosiţi în producţie;
7. spaţiu separat pentru depozitarea materialelor pentru ambalaj;
8. spaţii pentru depozitarea imediata a cojilor de oua, a oualor şi a resturilor din oua care sunt improprii consumului uman;
9. instalaţii corespunzãtoare pentru ambalarea igienica a produselor din oua;
10. în vederea respectãrii prevederilor prezentei norme sanitare veterinare, materiile prime şi produsele din oua vor fi analizate în laboratorul propriu care trebuie sa fie autorizat de autoritatea veterinara competenta. Dacã unitatea producãtoare nu deţine laborator propriu, materiile prime şi produsele din oua vor putea fi analizate în cadrul altui laborator autorizat, numai cu acordul autoritãţii veterinare competente;
11. spaţiu corespunzãtor pentru decongelare, când în procesul tehnologic al unitãţii producãtoare se folosesc produse din oua congelate;
12. un spaţiu pentru depozitarea substanţelor folosite la igienizare şi dezinfecţie.

CAP. 3
Condiţiile de igiena a spaţiilor, instalaţiilor şi personalului din unitãţile de producţie

Urmãtoarele condiţii de igiena a spaţiilor, instalaţiilor şi personalului trebuie sa fie respectate:
1. personalul din spaţiile de producţie, împreunã cu personalul care transporta ouale şi produsele din oua în unitate, trebuie sa poarte echipament de lucru corespunzãtor;
2. personalul trebuie sa îşi spele şi sa îşi dezinfecteze mâinile înainte de reluarea lucrului sau ori de câte ori este necesar;
3. nu sunt permise fumatul şi consumul de alimente în spaţiile de prelucrare şi depozitare a oualor sau produselor din oua;
4. nu este permisã prezenta animalelor în unitatea de producţie. Trebuie sa se realizeze sistematic distrugerea rozatoarelor, insectelor sau a altor animale dãunãtoare din unitatea de producţie;
5. spaţiile, instalaţiile şi echipamentele utilizate pentru producerea produselor din oua trebuie sa fie menţinute într-o buna stare de funcţionare şi sa fie corespunzãtoare din punct de vedere igienic;
6. instalaţiile şi echipamentele de lucru trebuie sa fie curatate şi dezinfectate de mai multe ori pe zi, la sfârşitul fiecãrei zile de producţie şi ori de câte ori este necesar. Instalaţiile şi echipamentele folosite pentru transportul produselor din oua lichide trebuie sa fie prevãzute cu sisteme de închidere care sa permitã curatarea şi dezinfectarea tuturor componentelor. Curatarea şi dezinfectarea instalaţiilor şi echipamentelor vor fi urmate de spalarea cu apa potabilã;
7. spaţiile, instalaţiile şi echipamentele nu trebuie sa fie utilizate în alte scopuri decât la obţinerea produselor din oua. Cu avizul autoritãţii veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti, spaţiile, instalaţiile şi echipamentele pot fi utilizate şi la obţinerea altor produse alimentare, numai dupã ce s-au luat toate mãsurile corespunzãtoare pentru evitarea contaminarii produselor din oua;
8. utilizarea apei potabile este obligatorie în unitatea de producţie. Apa nepotabila poate fi utilizata în cazuri excepţionale pentru producerea vaporilor, cu condiţia ca instalaţiile cu apa nepotabila sa nu permitã utilizarea acestei ape în alte scopuri şi sa nu prezinte nici un pericol de contaminare a oualor sau produselor din oua. În unele cazuri utilizarea apei nepotabile poate fi permisã pentru racirea instalaţiilor de frig. Conductele cu apa nepotabila trebuie sa fie bine diferenţiate de conductele cu apa potabilã;
9. substantele folosite pentru spalarea şi dezinfectarea spaţiilor, instalaţiilor şi echipamentelor trebuie sa fie depozitate şi utilizate astfel încât sa nu producã contaminarea produselor din oua. Utilizarea lor trebuie sa fie urmatã de spalarea completa cu apa potabilã;
10. nu este permisã pãtrunderea în spaţiile de producţie a persoanelor care pot contamina ouale sau produsele din oua;
11. fiecare persoana angajata care îşi desfãşoarã activitatea în spaţiile de producţie trebuie sa detina un carnet de sãnãtate care sa ateste ca nu exista nici un pericol din punct de vedere medical pentru contaminarea produselor din oua. Carnetul de sãnãtate trebuie vizat anual şi atunci când situaţia o impune conform prevederilor legale în vigoare, în afarã de cazul când se impune un alt program de control medical al personalului.

CAP. 4
Condiţii privind ouale destinate fabricãrii produselor din oua

1. Ouale destinate fabricãrii produselor din oua trebuie sa respecte prevederile legislaţiei naţionale.
2. a) Pentru fabricarea produselor din oua este permisã numai utilizarea oualor neincubate, cu coaja intreaga şi care pot fi destinate consumului uman.
b) Ouale cu coaja crapata pot fi utilizate pentru fabricarea produselor din oua, cu condiţia sa fie livrate direct din centrele de ambalare sau de la fermele de producţie cãtre unitatea de producţie unde vor fi prelucrate imediat, fãrã o depozitare prealabilã.
3. Ouale şi produsele din oua care sunt improprii consumului uman trebuie sa fie indepartate şi denaturate astfel încât sa nu poatã fi reintroduse în consumul uman. Acestea trebuie sa fie introduse imediat în spaţiul prevãzut în cap. II pct. 8.

CAP. 5
Condiţii speciale de igiena pentru fabricarea produselor din oua

Pentru a se evita contaminarea în timpul producerii, manipulãrii şi depozitarii produselor din oua trebuie respectate urmãtoarele condiţii de igiena:
1. ouale şi produsele din oua destinate prelucrãrii în unitatea de producţie trebuie sa fie depozitate, imediat dupã sosire, în spaţiul prevãzut în cap. II pct. 1. În aceste spaţii de depozitare trebuie sa se asigure o temperatura corespunzãtoare pana când ouale sau produsele din oua vor fi prelucrate. Depozitarea oualor sau a produselor din oua nu se va face direct pe pardoseala;
2. ouale nu trebuie sa fie dezambalate şi, dacã este cazul, spalate şi dezinfectate în spaţiul în care se sparg şi se colecteazã conţinutul lor. Nu este permisã prezenta ambalajelor în spaţiul în care se sparg şi se colecteazã conţinutul oualor;
3. ouale trebuie sa fie sparte în spaţiul prevãzut în cap. II pct. 3 lit. a). Ouale cu coaja deteriorata trebuie sa fie prelucrate imediat, fãrã o depozitare prealabilã, respectându-se condiţiile prevãzute în cap. IV pct. 2 lit. b);
4. ouale murdare trebuie sa fie curatate înainte de a fi sparte. Curatarea oualor murdare trebuie sa se facã într-un spaţiu separat astfel încât sa se evite contaminarea conţinutului oualor. Cojile oualor trebuie sa fie uscate în momentul spargerii şi colectãrii conţinutului, pentru a se evita contaminarea conţinutului;
5. ouale provenite de la alte specii decât cele de gaina, curca sau bibilica se vor prelucra în partide separate. Instalaţiile şi echipamentele trebuie curatate şi dezinfectate în momentul reluarii prelucrãrii oualor de gaina, curca sau bibilica;
6. a) colectarea conţinutului oualor trebuie sa se facã astfel încât sa se evite contaminarea acestuia. În acest scop este interzisã colectarea conţinutului prin centrifugarea sau zdrobirea oualor. Este interzisã centrifugarea cojilor sau membranelor sparte pentru obţinerea resturilor de conţinut;
b) centrifugarea nu poate sa fie utilizata nici pentru a obţine resturile de albus din cojile goale. Resturile cojilor sau membranelor sparte trebuie indepartate imediat de produsele din oua şi nu trebuie sa depãşeascã cantitãţile menţionate în cap. VI pct. 2 lit. c);
7. a) imediat dupã obţinere, conţinutul oualor trebuie sa fie prelucrat sau conservat;
b) prelucrarea termica este reprezentatã de acţiunea corespunzãtoare a temperaturii şi timpului în scopul eliminãrii microorganismelor patogene;
c) în timpul prelucrãrii termice temperaturile trebuie sa fie înregistrate permanent. Înregistrãrile de temperatura pentru fiecare lot de produse din oua prelucrate termic trebuie sa fie puse la dispoziţie autoritãţii veterinare competente şi trebuie pãstrate timp de 2 ani;
d) lotul de produse din oua care a fost supus unei prelucrari termice insuficiente se supune imediat unei noi prelucrari în aceeaşi unitate producãtoare, cu condiţia ca noua prelucrare sa îl facã propriu consumului uman;
e) în cazul în care un lot de produse din oua este impropriu consumului uman, acesta trebuie îndepãrtat şi denaturat conform prevederilor cap. IV pct. 3;
8. dacã prelucrarea nu se realizeazã imediat dupã colectarea conţinutului oualor, produsele din oua trebuie sa fie depozitate în condiţii de igiena satisfãcãtoare şi sa fie congelate sau refrigerate, în acest ultim caz depozitandu-se la o temperatura care sa nu depãşeascã +4°C. Perioada de depozitare a produselor refrigerate nu trebuie sa depãşeascã 48 de ore;
9. autoritatea veterinara centrala stabileşte condiţiile specifice în care produsele din oua provenind dintr-o unitate de producţie pot fi transportate în vederea prelucrãrii în alta unitate. În acest caz se impun urmãtoarele condiţii speciale:
a) imediat ce au fost obţinute, produsele din oua vor fi congelate sau vor fi refrigerate la o temperatura care sa nu depãşeascã +4°C. În cazul în care produsele din oua vor fi refrigerate, acestea vor fi prelucrate în unitatea de destinaţie în cel mult 48 de ore de la producere;
b) produsele din oua trebuie sa fie ambalate, analizate şi transportate conform prevederilor prezentei norme sanitare veterinare;
c) produsele din oua trebuie sa fie marcate conform prevederilor cap. XI. Pe ambalajul acestora se va aplica o eticheta suplimentarã cu urmãtoarele precizãri: "produse din oua nepasteurizate care vor fi procesate la unitatea ............ din judeţul .......... şi au fost produse la data de ........ ora .....";
10. operaţiile de prelucrare suplimentarã dupã tratare trebuie sa asigure ca nu exista nici o recontaminare a produselor din oua. Produsele lichide sau produsele concentrate ce nu au fost stabilizate astfel încât sa poatã fi pãstrate la temperatura camerei trebuie sa fie sau uscate, sau racite la o temperatura ce nu depãşeşte +4°C, imediat sau dupã supunerea la un proces de fermentare. Produsele pentru refrigerare trebuie sa fie congelate imediat dupã tratare;
11. produsele din oua trebuie sa fie pãstrate la temperaturile impuse de prezenta norma sanitarã veterinara pana când vor fi utilizate;
12. în unitãţile de producţie este interzisã, chiar şi în scopul utilizãrii tehnice, fabricarea produselor din oua din materii prime improprii preparãrii alimentelor.

CAP. 6
Parametrii de laborator pentru produsele din oua

1. Parametrii microbiologici: dupã prelucrare toate loturile de produse din oua vor fi supuse analizelor microbiologice efectuate în baza probelor recoltate din unitatea de producţie. Din punct de vedere microbiologic produsele din oua trebuie sa îndeplineascã urmãtoarele condiţii:
a) salmonela: absenta în 25 g de produs din oua sau în 25 ml de produse din oua;
b) alte criterii:
1. bacterii aerobe mezofile: M = 10^1/1 g sau 1 ml de produse din oua;
2. enterobacteriacee: M = 10^2/1 g sau 1 ml de produse din oua;
3. Staphylococcus aureus: absent/1g de produse din oua;
M = valoarea maxima a numãrului de bacterii; rezultatul este considerat pozitiv dacã numãrul de bacterii este egal sau mai mare ca M.
2. Alţi parametri: toate loturile de produse din oua trebuie sa fie supuse analizelor de laborator efectuate în baza probelor recoltate din unitatea de producţie, în vederea garantarii îndeplinirii urmãtorilor parametri:
a) concentratia de acid 3 hidroxi-butiric nu trebuie sa depãşeascã valoarea de 10 mg/kg din substanta uscata a produselor din oua;
b) în vederea unei manipulari igienice a oualor şi produselor din oua înaintea prelucrãrii trebuie sa se respecte urmãtorii parametri:
1. cantitatea de acid lactic nu trebuie sa depãşeascã valoarea de 1.000 mg/kg din substanta uscata a produselor din oua neprelucrate;
2. cantitatea în acid succinic nu trebuie sa depãşeascã valoarea de 25 mg/kg din substanta uscata a produselor din oua; în cazul produselor fermentate, aceste valori sunt cele înregistrate înaintea procesului de fermentare;
c) gradul de impurificare al produselor din oua nu trebuie sa depãşeascã valoarea de 100 mg/kg produse din oua;
d) produsele nu trebuie sa conţinã reziduuri peste limitele maxime admise de legislaţia în vigoare.
3. Autoritatea veterinara competenta va stabili condiţiile pentru:
a) analizele şi metodele de testare ce vor fi utilizate;
b) realizarea programelor de prelevare a probelor;
c) numãrul de probe ce urmeazã a fi prelevate;
d) valorile limitelor maxime pentru analizele de laborator.

CAP. 7
Controlul şi supravegherea produselor din oua

1. Unitãţile de producţie sunt supuse controlului şi supravegherii de cãtre autoritatea veterinara judeteana şi a municipiului Bucureşti. Supravegherea şi controlul autoritãţii veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti implica verificarea modului în care se aplica prevederile prezentei norme sanitare veterinare şi în special:
a) controalele privind originea oualor, destinaţia produselor din oua şi înregistrãrile la care se referã art. 4 din norma sanitarã veterinara;
b) inspecţia oualor destinate fabricãrii produselor din oua;
c) inspecţia produselor din oua livrate din unitate;
d) controlul gradului de curãţenie a spaţiilor, instalaţiilor şi echipamentelor, precum şi controlul igienei personalului;
e) efectuarea examenelor de laborator pentru a se verifica dacã ouale şi produsele din oua îndeplinesc prevederile normei sanitare veterinare. Rezultatele acestor examene de laborator trebuie sa fie înregistrate în unitatea de origine a produselor din oua.
2. La cererea autoritãţii veterinare competente, unitatea de producţie trebuie sa intensifice frecventa examenelor de laborator la care se referã art. 4 lit. a) din norma sanitarã veterinara, în vederea asigurãrii respectãrii prevederilor normei sanitare veterinare.

CAP. 8
Ambalarea produselor din oua

1. Produsele din oua trebuie sa fie ambalate în condiţii corespunzãtoare de igiena. Ambalajele destinate produselor din oua trebuie sa îndeplineascã urmãtoarele condiţii:
a) nu trebuie sa deterioreze caracteristicile organoleptice ale produselor din oua;
b) nu trebuie sa transmitã produselor din oua substanţe care pun în pericol sãnãtatea umanã;
c) sa fie rezistente pentru a proteja corespunzãtor produsele din oua.
2. Spaţiul destinat depozitarii ambalajelor trebuie sa fie protejat de acţiunea prafului şi a dãunãtorilor. Materialele din care se confectioneaza ambalajele nu trebuie depozitate direct pe pardoseala.
3. Înainte de folosire ambalajele reutilizabile destinate produselor din oua trebuie sa fie curatate, dezinfectate şi spalate.
4. Ambalajele introduse în spaţiile de producţie trebuie utilizate în cel mai scurt timp.
5. Imediat dupã ambalarea produselor din oua ambalajele trebuie închise şi introduse în spaţiile de depozitare conform prevederilor cap. II pct. 1.
6. Ambalajele destinate produselor din oua pot fi utilizate pentru ambalarea altor alimente, cu condiţia ca ele sa fie curatate şi dezinfectate în asa fel încât sa nu se contamineze produsele din oua.
7. Ambalajele destinate transportului produselor din oua în cantitãţi mari trebuie sa îndeplineascã urmãtoarele condiţii:
a) suprafeţele interioare şi orice parte componenta a ambalajelor care poate intra în contact direct cu produsele din oua trebuie sa fie dintr-un material neted, rezistent, uşor de spãlat, curatat şi dezinfectat, care sa nu transmitã produselor din oua substanţe dãunãtoare pentru sãnãtatea umanã şi care sa nu deterioreze caracteristicile fizico-chimice şi organoleptice ale produselor din oua;
b) trebuie sa fie confectionate astfel încât sa permitã îndepãrtarea completa a produselor din oua. Dacã sunt dotate cu robinete, acestea trebuie sa fie uşor de îndepãrtat, demontat, curatat şi dezinfectat;
c) trebuie sa fie curatate, spalate şi dezinfectate cu apa potabilã dupã fiecare utilizare sau înainte de a fi reutilizate;
d) dupã ce au fost umplute, trebuie sa fie sigilate corespunzãtor şi sa rãmânã sigilate în timpul transportului pana când sunt utilizate;
e) nu se accepta ambalarea produselor din oua decât în ambalaje corespunzãtoare.
8. Autoritatea veterinara competenta poate sa fixeze, dupã caz, fãrã a aduce atingere prevederilor prezentului capitol, condiţiile specifice pe care trebuie sa le îndeplineascã ambalajele pentru a putea fi utilizate la transportul altor produse alimentare. Aceste condiţii se referã la:
a) curatarea, spalarea şi dezinfectarea acestora înaintea reutilizarii;
b) condiţiile în care se poate face transportul acestora;
c) perioada şi condiţiile de utilizare.
9. Dacã autoritatea veterinara centrala interzice transportul pe teritoriul României al altor alimente în containere desemnate pentru transportul produselor din oua, poate supune transportul produselor din oua ce provin din alte state aceloraşi cerinţe.

CAP. 9
Depozitarea produselor din oua

1. Produsele din oua trebuie sa fie depozitate în spaţiile de depozitare prevãzute în cap. II pct. 1.
2. Produsele din oua pentru care sunt necesare anumite temperaturi de depozitare trebuie sa fie depozitate la temperaturile prevãzute. Temperaturile de depozitare trebuie sa fie înregistrate continuu, iar viteza de refrigerare trebuie sa fie astfel încât produsul sa atinga cat mai repede posibil temperaturile prevãzute. Ambalajele trebuie sa fie depozitate astfel încât sa se asigure ventilatia necesarã în spaţiul de depozitare.
3. Temperaturile de depozitare nu trebuie sa depãşeascã urmãtoarele valori:
a) produse supracongelate: -18°C;
b) produse congelate: -12°C;
c) produse refrigerate: ±4°C.

CAP. 10
Transportul produselor din oua

1. Vehiculele şi containerele pentru transportul produselor din oua trebuie sa fie echipate astfel încât temperaturile prevãzute în norma sanitarã veterinara sa poatã fi menţinute pe toatã perioada transportului.
2. Pe durata transportului produsele din oua trebuie sa fie protejate corespunzãtor pentru a se preveni contaminarea acestora.
3. Temperaturile prevãzute în cap. IX pct. 3 trebuie sa fie menţinute pe toatã durata transportului.

CAP. 11
Marcarea produselor din oua

1. Fiecare transport de produse din oua care pãrãseşte unitatea trebuie sa aibã marca de sãnãtate în care sa fie inscriptionate urmãtoarele:
a) în partea superioarã, iniţialã sau initialele tarii de origine a produselor din oua, urmate de numãrul de autorizaţie al unitãţii;
b) în partea de jos, autoritatea veterinara competenta care a autorizat unitatea de origine; sau
c) vor fi prevãzute urmãtoarele:
1. în partea superioarã - numele tarii expeditoare, cu litere majuscule;
2. în centru - numãrul de autorizare al unitãţii;
3. în partea de jos - "produse din oua";
d) de asemenea, se înscrie temperatura la care produsele din oua trebuie sa fie menţinute şi perioada în timpul cãreia conservarea poate fi astfel asigurata;
e) marca de sãnãtate trebuie sa fie lizibila, sa nu se poatã şterge şi cu caractere uşor descifrabile.
2. Documentele de transport trebuie sa includã în special:
a) natura produselor, cu indicarea speciilor de origine;
b) numãrul lotului;
c) locul de destinaţie, numele şi adresa primului destinatar.
3. În cazul exportului de produse din oua se aplica legislaţia specifica.
--------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016