Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 264 din 5 martie 2008  pentru modificarea si completarea   Ordinului ministrului sanatatii publice nr. 112/2007 privind criteriile de performanta in baza carora contractul de management poate fi prelungit sau poate inceta inainte de termen    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 264 din 5 martie 2008 pentru modificarea si completarea Ordinului ministrului sanatatii publice nr. 112/2007 privind criteriile de performanta in baza carora contractul de management poate fi prelungit sau poate inceta inainte de termen

EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 176 din 7 martie 2008

Având în vedere Referatul de aprobare al Direcţiei generale organizare, resurse umane, dezvoltare profesionalã şi salarizare nr. E.N. 2.203 din 5 martie 2008,
în conformitate cu prevederile <>art. 178 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
în temeiul dispoziţiilor <>Hotãrârii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sãnãtãţii Publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,

ministrul sãnãtãţii publice emite prezentul ordin.

ART. I
<>Ordinul ministrului sãnãtãţii publice nr. 112/2007 privind criteriile de performanţã în baza cãrora contractul de management poate fi prelungit sau poate înceta înainte de termen, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2007, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. La articolul 1, dupã alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu urmãtorul cuprins:
"(2) Evaluarea activitãţii managerului spitalului public pentru anul calendaristic precedent se face pânã la data de 31 martie a anului urmãtor. Sunt evaluaţi managerii care au contractul de management în perioada de valabilitate şi au condus spitalul public respectiv pe o perioadã de cel puţin 6 luni în anul evaluat."
2. Articolul 3 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 3. - Evaluarea anualã efectuatã pe baza criteriilor de performanţã prevãzute în anexa nr. 2 se face prin acordarea de cãtre evaluator a unui punctaj de la 0 la 5 puncte pentru fiecare criteriu de performanţã menţionat, ţinând cont de dimensiunile specifice fiecãrui criteriu, conform îndrumãrilor metodologice elaborate de Şcoala Naţionalã de Sãnãtate Publicã şi Management Sanitar."
3. Articolul 4 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 4. - (1) Rezultatele evaluãrii se apreciazã dupã cum urmeazã:
a) Foarte bine - dacã sunt îndeplinite simultan urmãtoarele condiţii:
1. în cazul indicatorilor C.1 - C.7 a obţinut la fiecare 5 puncte;
2. în cazul a cel puţin 80% dintre indicatorii şi criteriile de performanţã prevãzute în anexele nr. 1 şi 2 managerul a obţinut la fiecare 5 puncte;
3. în cazul restului indicatorilor cuprinşi în anexele nr. 1 şi 2, alţii decât cei menţionaţi la pct. 1 şi 2, a obţinut la fiecare cel puţin 4 puncte.
b) Bine - dacã sunt îndeplinite simultan urmãtoarele condiţii:
1. în cazul indicatorilor C.1 - C.7 a obţinut la fiecare cel puţin 4 puncte;
2. în cazul a cel puţin 70% dintre indicatorii şi criteriile de performanţã prevãzute în anexele nr. 1 şi 2 managerul a obţinut la fiecare cel puţin 4 puncte;
3. în cazul restului indicatorilor cuprinşi în anexele nr. 1 şi 2, alţii decât cei menţionaţi la pct. 1 şi 2, a obţinut la fiecare cel puţin 3 puncte.
c) Satisfãcãtor - dacã sunt îndeplinite simultan urmãtoarele condiţii:
1. în cazul indicatorilor C.1 - C.7 a obţinut la fiecare cel puţin 3 puncte;
2. în cazul a cel puţin 70% dintre indicatorii şi criteriile de performanţã prevãzute în anexele nr. 1 şi 2 managerul a obţinut la fiecare cel puţin 4 puncte;
3. în cazul restului indicatorilor cuprinşi în anexele nr. 1 şi 2, alţii decât cei menţionaţi la pct. 1 şi 2, a obţinut cel puţin douã puncte.
d) Nesatisfãcãtor - dacã nu sunt îndeplinite condiţiile minime necesare pentru a obţine cel puţin calificativul Satisfãcãtor.
(2) Contractul de management se menţine, în perioada de valabilitate a acestuia, pentru managerii spitalelor publice care au obţinut calificativele Foarte bine, Bine şi Satisfãcãtor. Pentru managerii care au obţinut calificativul Satisfãcãtor, activitatea acestora se reevalueazã dupã 6 luni. Dacã la reevaluare obţin acelaşi calificativ sau unul inferior, contractul de management al acestora înceteazã înainte de termen.
(3) Contractul de management înceteazã înainte de termen pentru managerii spitalelor publice care au obţinut calificativul Nesatisfãcãtor."
4. Dupã articolul 4 se introduce un nou articol, articolul 4^1, cu urmãtorul cuprins:
"Art. 4^1. - (1) Evaluarea anualã a activitãţii managerului de spital public şi/sau reevaluarea în condiţiile art. 4 alin. (2) se fac de o comisie de evaluare formatã din preşedinte, vicepreşedinte, 3-5 membri şi un secretariat format din 1-2 persoane, numitã prin ordin al ministrului sãnãtãţii publice, astfel:
a) pentru spitalele publice din subordinea autoritãţilor de sãnãtate publicã judeţene/a municipiului Bucureşti, membrii comisiei de evaluare se propun de cãtre directorii executivi ai acestora. Preşedintele comisiei de evaluare este directorul executiv adjunct financiar-contabil al autoritãţii de sãnãtate publicã judeţene/a municipiului Bucureşti, iar vicepreşedinte este şeful compartimentului audit intern din aceeaşi instituţie. În situaţia în care la nivelul unei autoritãţi de sãnãtate publicã nu este încadrat postul de auditor intern, vicepreşedintele este nominalizat din cadrul altei autoritãţi de sãnãtate publicã, prin ordin al ministrului sãnãtãţii publice;
b) pentru spitalele publice din subordinea Ministerului Sãnãtãţii Publice, preşedinte este directorul general adjunct al Direcţiei generale buget şi credite externe din Ministerul Sãnãtãţii Publice, iar vicepreşedinte este un reprezentant al Direcţiei audit din aceeaşi instituţie.
(2) Comisia de evaluare menţionatã la alin. (1) întocmeşte, pe baza rezultatelor obţinute de fiecare manager de spital, fişa de evaluare prevãzutã în anexa nr. 3. Fişa de evaluare se înainteazã comisiei centrale de evaluare, însoţitã de dosarul de evaluare, care cuprinde obligatoriu urmãtoarele documente:
a) copia contractului de management şi a actelor adiţionale la acesta;
b) documentele care susţin punctajul acordat la fiecare indicator de performanţã, dupã cum urmeazã:
- statul de funcţii pe anul evaluat, aprobat conform legii;
- situaţia financiarã încheiatã la data de 31 decembrie a anului evaluat;
- darea de seamã statisticã pentru anul evaluat (cod MS 60.4.4A, cap. 2; cod MS 60.4.4, cap. 3; cod MS 60.4.4.A, cap. 14), centralizatorul - cod MS 60.4.4, cap. 15 "Personalul mediu şi superior sanitar pe tipuri de unitãţi", centralizatorul activitãţii spitalului - cod 19.15, darea de seamã statisticã pentru anul evaluat (cod MS 60.4.2, cap. 1 "Principalii indicatori ai cunoaşterii sãnãtãţii, pe anul evaluat, pentru fiecare spital", câte un document semnat şi ştampilat, completat numai cu pct. 10 "Infecţii interioare din spital");
c) copii de pe actele de control ale tuturor organismelor abilitate;
d) raportul de autoevaluare al managerului spitalului public (în cuprinsul acestuia se au în vedere acţiunile organizate şi desfãşurate pe parcursul anului evaluat privind: modul de îndeplinire indicatorilor şi criteriilor de performanţã, proceduri interne de evaluare şi control, elaborare de acte normative cu caracter intern, mãsuri întreprinse pentru eficientizarea activitãţii unitãţii şi creşterea calitãţii actului medical, gestionarea eventualelor situaţii de crizã apãrute la nivelul spitalului public etc.); managerul spitalului public rãspunde pentru realitatea şi corectitudinea datelor puse la dispoziţia comisiei de evaluare, conform legii;
e) alte documente care pot constitui bazã pentru evaluarea îndeplinirii criteriilor de performanţã prevãzute în anexa nr. 2.
(3) Comisia de evaluare menţionatã la alin. (1) are urmãtoarele atribuţii:
a) sã înregistreze dosarul de evaluare depus de cãtre managerul spitalului public numai dacã acesta conţine toate documentele prevãzute la alin. (2);
b) sã verifice concordanţa dintre indicatorii asumaţi prin contract/act adiţional şi cei înscrişi în fişa de evaluare, precum şi dintre valorile indicatorilor realizaţi menţionaţi în fişa de evaluare şi cei transmişi de Şcoala Naţionalã de Sãnãtate Publicã şi Management Sanitar şi Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sãnãtãţii;
c) sã valideze, sub semnãturã, în funcţie de calificativul obţinut în urma evaluãrii, propunerea de menţinere/încetare a contractului de management al managerului spitalului public evaluat;
d) sã înregistreze şi sã transmitã comisiei centrale de evaluare numai dosarele care conţin toate documentele prevãzute la alin. (2);
e) sã respingã motivat dosarele incomplete şi sã comunice managerului spitalului public documentele lipsã care au determinat aceastã situaţie;
f) sã întocmeascã şi sã valideze, sub semnãtura preşedintelui comisiei de evaluare şi a managerului spitalului public respectiv, un opis cuprinzând toate documentele existente în dosarul de evaluare depus de fiecare manager.
(4) La nivelul Ministerului Sãnãtãţii Publice se constituie, prin ordin al ministrului sãnãtãţii publice, comisia centralã de evaluare, formatã din preşedinte, vicepreşedinte, 3-5 membri şi un secretariat format din 1-2 persoane. Comisia centralã de evaluare are misiunea de a verifica şi de a urmãri modul de desfãşurare a evaluãrii, modul de întocmire a fişelor de evaluare şi de a soluţiona eventualele contestaţii apãrute în cadrul evaluãrii anuale a activitãţii managerilor din spitalele publice. Preşedinte al comisiei centrale de evaluare este directorul general al Direcţiei generale buget şi credite externe din Ministerul Sãnãtãţii Publice, iar vicepreşedinte este directorul Direcţiei audit din aceeaşi instituţie.
(5) În baza calificativelor acordate de comisiile de evaluare menţionate la alin. (1), dupã soluţionarea eventualelor contestaţii, comisia centralã de evaluare propune ministrului sãnãtãţii publice, dupã caz:
a) menţinerea contractului de management pentru managerii spitalelor publice care au obţinut calificativele Foarte bine şi Bine;
b) emiterea actului administrativ de reevaluare, pentru managerii spitalelor publice care au obţinut calificativul Satisfãcãtor;
c) emiterea actului administrativ de încetare înainte de termen a contractului de management, pentru managerii spitalelor publice care au obţinut calificativul Nesatisfãcãtor."
5. Dupã articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 5^1, cu urmãtorul cuprins:
"Art. 5^1. - (1) În termen de 3 zile de la data publicãrii prezentului ordin, Şcoala Naţionalã de Sãnãtate Publicã şi Management Sanitar şi Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sãnãtãţii transmit Ministerului Sãnãtãţii Publice şi comisiilor de evaluare prevãzute la art. 4^1 alin. (1) valorile indicatorilor de performanţã ai managementului spitalului public care intrã în sfera lor de competenţã, realizate de fiecare spital public în anul evaluat.
(2) Datele menţionate la alin. (1), validate de Şcoala Naţionalã de Sãnãtate Publicã şi Management Sanitar şi Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sãnãtãţii, sunt consemnate în fişa de evaluare prevãzutã în anexa nr. 3, la rubrica «Valoare indicator realizatã», şi stau la baza evaluãrii anuale a activitãţii managerului spitalului public."
6. La articolul 6, dupã alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu urmãtorul cuprins:
"(2) Evaluarea anualã a activitãţii managerilor spitalelor publice aflate în subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitarã proprie se face în conformitate cu dispoziţiile prezentului ordin."
7. La punctul C.2 din anexa nr. 1 se introduce o notã cu urmãtorul cuprins:
"NOTĂ: Valoarea acestui indicator exprimat în procente se determinã ca raport între suma prevederilor cheltuielilor bugetare aferente structurilor: servicii de urgenţã, servicii paraclinice, servicii spitalizare continuã, servicii spitalizare de zi, servicii din ambulatoriul de specialitate al spitalului şi suma surselor de venit din care sunt finanţate aceste cheltuieli. În fişa de evaluare se trece valoarea indicatorilor per total, în anexã se detaliazã pe tipurile de servicii mai sus menţionate."
8. Punctul C.4 din anexa nr. 1 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"4. Procentul cheltuielilor de personal din totalul cheltuielilor spitalului


──────────────────────────────────────────────────────
Gradul de realizare
faţã de indicatorii Punctajul acordat
asumaţi prin contract
──────────────────────────────────────────────────────
Peste 100% 0 puncte
71-100% 5 puncte
61-70% 4 puncte
51-60% 3 puncte
41-50% 2 puncte
30-40% 1 punct
sub 30% 0 puncte"
──────────────────────────────────────────────────────



9. Punctul C.5 din anexa nr. 1 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"5. Procentul cheltuielilor cu medicamentele din totalul cheltuielilor spitalului


──────────────────────────────────────────────────────
Gradul de realizare
faţã de indicatorii Punctajul acordat
asumaţi prin contract
──────────────────────────────────────────────────────
Peste 110% 0 puncte
81-110% 5 puncte
71-80% 4 puncte
61-70% 3 puncte
51-60% 2 puncte
40-50% 1 punct
sub 40% 0 puncte"
──────────────────────────────────────────────────────



10. Punctul D.2 din anexa nr. 1 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"2. Rata infecţiilor nozocomiale pe total spitalul şi pe fiecare secţie


──────────────────────────────────────────────────────
Gradul de realizare
faţã de indicatorii Punctajul acordat
asumaţi prin contract
──────────────────────────────────────────────────────
Peste 130% 0 puncte
121-130% 1 punct
111-120% 2 puncte
91-110% 3 puncte
70-90% 4 puncte
sub 70% 5 puncte"
──────────────────────────────────────────────────────



11. Punctul D.4 din anexa nr. 1 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"4. Numãrul de reclamaţii/plângeri ale pacienţilor analizate şi rezolvate


──────────────────────────────────────────────────────
Gradul de realizare
faţã de indicatorii Punctajul acordat
asumaţi prin contract
──────────────────────────────────────────────────────
Peste 130% 0 puncte
121-130% 1 punct
111-120% 2 puncte
91-110% 3 puncte
60-90% 4 puncte
sub 60% 5 puncte"
──────────────────────────────────────────────────────



12. Anexa nr. 2 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:


"ANEXA Nr. 2

CRITERII GENERALE DE MANAGEMENT


┌───┬──────────────┬─────────────────────────────────────────────────┬─────────┐
│Nr.│ Criteriul │Dimensiuni specifice criteriului analizat │Punctajul│
│crt│de performanţã│ │ acordat │
├───┼──────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 1.│Planificare │a) stabilirea unei viziuni şi misiuni realiste; │ │
│ │ │b) elaborarea unor obiective generale şi │ │
│ │ │ specifice conform planului de management; │ │
│ │ │c) respectarea etapelor stabilite în planul de │ │
│ │ │ management. │ │
├───┼──────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 2.│Organizare │a) stabilirea şi comunicarea prioritãţilor │ │
│ │ │ organizaţionale şi monitorizarea implementãrii│ │
│ │ │ soluţiilor adecvate; │ │
│ │ │b) capacitatea de a identifica, prioritiza şi │ │
│ │ │ rezolva problemele spitalului public; │ │
│ │ │c) capacitatea de relaţionare cu autoritãţile │ │
│ │ │ locale şi centrale, comunitatea localã şi │ │
│ │ │ mass media în scopul promovãrii interesului │ │
│ │ │ spitalului; │ │
│ │ │d)capacitatea de a accepta erorile sau, dupã caz,│ │
│ │ │ deficienţele propriei activitãţi, de a rãspunde│ │
│ │ │ pentru acestea şi de a le îndrepta; │ │
│ │ │e) capacitatea de bunã comunicare şi relaţionare │ │
│ │ │ cu personalul angajat al spitalului, │ │
│ │ │ colaboratori, pacienţi şi aparţinãtori etc.; │ │
│ │ │f) elaborarea de norme şi metodologii de │ │
│ │ │ organizare (ROF, regulament intern etc.), │ │
│ │ │ proceduri interne de evaluare şi control, │ │
│ │ │ protocoale interne, delegare de atribuţii etc.│ │
├───┼──────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 3.│Coordonare │a) stabilirea încadrãrii eficiente în timp a │ │
│ │ │ activitãţilor şi respectarea termenelor │ │
│ │ │ asumate; │ │
│ │ │b) capacitatea de mediere şi negociere cãtre o │ │
│ │ │ soluţie comunã acceptatã în interesul │ │
│ │ │ spitalului; │ │
│ │ │c) evaluarea efectelor deciziilor asupra │ │
│ │ │ întregului spital şi operarea de modificãri, │ │
│ │ │ dacã sunt necesare; │ │
│ │ │d) luarea deciziilor în mod participativ prin │ │
│ │ │ implicarea tuturor membrilor echipei │ │
│ │ │ manageriale a spitalului şi a şefilor de │ │
│ │ │ structuri (aprecieri din partea acestora). │ │
├───┼──────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 4.│Control │a) monitorizarea şi implicarea în buna derulare │ │
│ │ │ a activitãţii spitalului; │ │
│ │ │b) controlul activitãţii la nivel strategic şi │ │
│ │ │ al realizãrii obiectivelor; │ │
│ │ │c) capacitatea de depistare a deficienţilor şi │ │
│ │ │ a modalitãţilor de îndreptare a acestora în │ │
│ │ │ timp util; │ │
│ │ │d) urmãrirea utilizãrii raţionale a tuturor │ │
│ │ │ resurselor financiare ale spitalului, │ │
│ │ │ indiferent de sursa de finanţare. │ │
└───┴──────────────┴─────────────────────────────────────────────────┴─────────┘



Punctaj de evaluare a criteriilor de performanţã:
- 0 = deloc;
- 1 = în foarte micã mãsurã;
- 2 = în micã mãsurã;
- 3 = satisfãcãtor;
- 4 = în mare mãsurã;
- 5 = în foarte mare mãsurã."
13. Dupã anexa nr. 2 la ordin se introduce o nouã anexã, anexa nr. 3, al cãrei conţinut este prevãzut în anexa care face parte integrantã din pezentul ordin.
ART. II
Prezentul ordin se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul sãnãtãţii publice,
Gheorghe Eugen Nicolãescu

Bucureşti, 5 martie 2008.
Nr. 264.


ANEXĂ
-----
(Anexa nr. 3 la <>Ordinul nr. 112/2007 )
-------------------------------------





MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICE
AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ
...............................
COMISIA DE EVALUARE


FIŞA DE EVALUARE
a activitãţii desfãşurate de .....................
(numele şi prenumele)
managerul ...................................
(denumirea spitalului public)

în anul .................

┌───┬────────────────────────────────────────────────┬─────────────────┬───────┬─────────┬──────────┐
│Nr.│ │Valoare indicator│ │ │Concluzii/│
│crt│ Indicatori/Criterii de performanţã ├────────┬────────┤Grad de│Punctajul│Termene │
│ │ │asumatã │ reali- │reali- │acordat │de reeva- │
│ │ │ prin │ zatã │zare*1)│ │ luare │
│ │ │contract│ │ │ │ │
├───┴────────────────────────────────────────────────┴────────┴────────┴───────┴─────────┴──────────┤
│ A. Indicatori de management al resurselor umane │
├───┬────────────────────────────────────────────────┬────────┬────────┬───────┬─────────┬──────────┤
│ 1.│Proporţia medicilor din totalul personalului │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼───────┼─────────┤ │
│ 2.│Proporţia personalului medical din totalul │ │ │ │ │ │
│ │personalului angajat al spitalului │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼───────┼─────────┤ │
│ 3.│Proporţia personalului medical cu studii │ │ │ │ │ │
│ │superioare din totalul personalului medical │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼───────┼─────────┤ │
│ 4.│Numãrul mediu de consultaţii/ medic în │ │ │ │ │ │
│ │ambulatoriu │ │ │ │ │ │
├───┴────────────────────────────────────────────────┴────────┴────────┴───────┴─────────┴──────────┤
│ B. Indicatori de utilizare a serviciilor │
├───┬────────────────────────────────────────────────┬────────┬────────┬───────┬─────────┬──────────┤
│ 1.│Durata medie de spitalizare pe spital şi pe │ │ │ │ │ │
│ │fiecare secţie*2) │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼───────┼─────────┤ │
│ 2.│Rata de utilizare a paturilor pe spital şi pe │ │ │ │ │ │
│ │fiecare secţie*2) │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼───────┼─────────┤ │
│ 3.│Indicele de complexitate al cazurilor pe spital │ │ │ │ │ │
│ │şi pe fiecare secţie*2) │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼───────┼─────────┤ │
│ 4.│Procentul pacienţilor cu intervenţii chirur- │ │ │ │ │ │
│ │gicale din totalul pacienţilor externaţi din │ │ │ │ │ │
│ │secţiile chirurgicale │ │ │ │ │ │
├───┴────────────────────────────────────────────────┴────────┴────────┴───────┴─────────┴──────────┤
│ C. Indicatori economico-financiari │
├───┬────────────────────────────────────────────────┬────────┬────────┬───────┬─────────┬──────────┤
│ 1.│Execuţia bugetarã faţã de bugetul de cheltuieli │ │ │ │ │ │
│ │aprobat │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼───────┼─────────┤ │
│ 2.│Structura cheltuielilor pe tipuri de servicii │ │ │ │ │ │
│ │şi în funcţie de sursele de venit │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼───────┼─────────┤ │
│ 3.│Procentul veniturilor proprii din totalul │ │ │ │ │ │
│ │veniturilor spitalului │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼───────┼─────────┤ │
│ 4.│Procentul cheltuielilor de personal din totalul │ │ │ │ │ │
│ │cheltuielilor spitalului │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼───────┼─────────┤ │
│ 5.│Procentul cheltuielilor cu medicamentele din │ │ │ │ │ │
│ │totalul cheltuielilor spitalului │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼───────┼─────────┤ │
│ 6.│Procentul cheltuielilor de capital din totalul │ │ │ │ │ │
│ │cheltuielilor │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼───────┼─────────┤ │
│ 7.│Costul mediu/zi de spitalizare pe fiecare │ │ │ │ │ │
│ │secţie*2) │ │ │ │ │ │
├───┴────────────────────────────────────────────────┴────────┴────────┴───────┴─────────┴──────────┤
│ D. Indicatori de calitate │
├───┬────────────────────────────────────────────────┬────────┬────────┬───────┬─────────┬──────────┤
│ 1.│Rata mortalitãţii intraspitaliceşti pe total │ │ │ │ │ │
│ │spital şi pe fiecare secţie*2) │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼───────┼─────────┤ │
│ 2.│Rata infecţiilor nozocomiale pe total spital │ │ │ │ │ │
│ │şi pe fiecare secţie*2) │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼───────┼─────────┤ │
│ 3.│Indicele de concordanţã dintre diagnosticul │ │ │ │ │ │
│ │la internare şi diagnosticul la externare │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼───────┼─────────┤ │
│ 4.│Numãr de reclamaţii/plângeri ale pacienţilor │ │ │ │ │ │
├───┴────────────────────────────────────────────────┴────────┴────────┴───────┴─────────┴──────────┤
│ E. Criterii generale de management │
├─────────────────────┬──────────────┬──────────────┬──────────────┬──────────────┬─────────┬───────┤
│Punctajul acordat de:│ Evaluator 1 │ Evaluator 2 │ Evaluator 3 │Evaluator ....│Punctajul│ │
│ │ ......... │ ......... │ ......... │ ......... │final*3) │ │
│ │(nume,prenume)│(nume,prenume)│(nume,prenume)│(nume,prenume)│ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │
├───┬─────────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼─────────┤ │
│ 1.│Planificare │ │ │ │ │ │ │
├───┼─────────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼─────────┤ │
│ 2.│Organizare │ │ │ │ │ │ │
├───┼─────────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼─────────┤ │
│ 3.│Coordonare │ │ │ │ │ │ │
├───┼─────────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼─────────┤ │
│ 4.│Control │ │ │ │ │ │ │
└───┴─────────────────┴──────────────┴──────────────┴──────────────┴──────────────┴─────────┴───────┘


*1) În situaţia în care gradul de realizare are cifrã cu zecimale,
rotunjirea se face la întreg, astfel:
0,50 - 0,99 devine 1, iar 0,01 - 0,49 devine 0.
*2) Se trece valoarea indicatorului la nivel de spital.
*3) În situaţia în care punctajul final are cifrã cu zecimale,
rotunjirea se face la întreg, astfel:
0,50 - 0,99 devine 1, iar 0,01 - 0,49 devine 0.


Comisia de evaluare numitã prin Ordinul ministrului sãnãtãţii publice nr. .... din ......, în baza rezultatelor obţinute, apreciazã cã dl/dna ......(numele şi prenumele)......, managerul ........(denumirea spitalului public)......., a obţinut calificativul

[] Foarte bine [] Bine [] Satisfãcãtor [] Nesatisfãcãtor

Prezenta fişã de evaluare a fost întocmitã în douã exemplare, dintre care exemplarul nr. 1 s-a înaintat comisiei centrale de evaluare constituite la nivelul Ministerului Sãnãtãţii Publice, iar exemplarul nr. 2 a rãmas la preşedintele comisiei de evaluare, în evidenţa autoritãţii de coordonare a spitalului public respectiv.



Comisia de evaluare Am luat cunoştinţã
Certificãm concordanţa datelor înscrise ..........................
în contractul/actul adiţional la contractul (numele, prenumele şi
de management cu documentele menţionate la semnãtura managerului)
art. 4^1 alin. (2), precum şi concordanţa
valorilor indicatorilor calculate de spital .........................
cu cele menţionate în documentele prevãzute data
la art. 4^1 alin. (2).


Preşedinte: ......................

Vicepreşedinte: ..................

Membri: ..........................
..........................
..........................
(numele, prenumele şi semnãtura)



NOTĂ: Managerul spitalului public poate contesta la comisia centralã de evaluare, în termen de 24 ore de la data luãrii la cunoştinţã a conţinutului fişei de evaluare, calificativul acordat de comisia de evaluare. Comisia centralã de evaluare rezolvã contestaţia în termen de 5 zile lucrãtoare de la data luãrii în evidenţã a acesteia.
-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016