Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 2.355 din 1 iulie 2013  pentru modificarea si completarea Normelor metodologice privind organizarea si functionarea comisiilor, procedura de selectie a programelor, proiectelor si actiunilor culturale in vederea acordarii de finantari nerambursabile din Fondul Cultural National, precum si de solutionare a contestatiilor, aprobate prin Ordinul ministrului culturii si patrimoniului national nr. 2.231/2011    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 2.355 din 1 iulie 2013 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice privind organizarea si functionarea comisiilor, procedura de selectie a programelor, proiectelor si actiunilor culturale in vederea acordarii de finantari nerambursabile din Fondul Cultural National, precum si de solutionare a contestatiilor, aprobate prin Ordinul ministrului culturii si patrimoniului national nr. 2.231/2011

EMITENT: MINISTERUL CULTURII
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 480 din 1 august 2013

    În baza dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 245/2001, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul prevederilor art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul culturii emite următorul ordin:

    ART. I
    Normele metodologice privind organizarea şi funcţionarea comisiilor, procedura de selecţie a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale în vederea acordării de finanţări nerambursabile din Fondul Cultural Naţional, precum şi de soluţionare a contestaţiilor, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi patrimoniului naţional nr. 2.231/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 3 mai 2011, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. La articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 2. - (1) Finanţarea nerambursabilă se acordă numai în condiţiile existenţei unor surse de finanţare proprii sau atrase ale beneficiarului finanţării, în cuantum de cel puţin 10% din costul total al programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, denumite în continuare proiecte culturale."

    2. La articolul 5, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Pentru a participa la selecţia de oferte, solicitanţii trebuie să depună documentaţia de solicitare a finanţării. Acelaşi solicitant poate depune maximum 3 oferte culturale în cadrul unei sesiuni de finanţare."

    3. La articolul 6 alineatul (1), după litera g) se introduc cinci noi litere, literele h)-l), cu următorul cuprins:
    "h) certificatul de înscriere sau alte acte doveditoare ale dobândirii personalităţii juridice (copie);
    i) certificat de înregistrare fiscală (copie);
    j) actul constitutiv, statutul şi actele doveditoare ale sediului actual, precum şi actele adiţionale, după caz;
    k) actele din care să rezulte titlul cu care sunt folosite spaţiile, în cazul în care proiectul cultural nu se organizează la sediul solicitantului (contract, acord de principiu, scrisoare de intenţie sau declaraţie de parteneriat);
    l) documentaţia privind fundamentarea devizului general al proiectului cultural propus (oferte din partea operatorilor economici care pot presta servicii de orice natură, necesare realizării proiectului cultural propus, precum şi alte asemenea documente)."

    4. La articolul 6, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Documentele prevăzute la lit. c)-l) se scanează şi se salvează, conform paşilor operaţionali ai aplicaţiei online, prezentaţi în ghidul solicitantului, întocmit de către Administraţia Fondului Cultural Naţional."

    5. La articolul 6, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Documentele prevăzute la alin. (1) lit. h)-j) vor fi depuse doar de solicitanţii care nu au mai primit finanţări nerambursabile de la Fondul Cultural Naţional. Solicitanţii care au beneficiat de finanţări din Fondul Cultural Naţional vor depune doar actele adiţionale prevăzute la alin. (1) lit. h)-j), intervenite în intervalul scurs de la data ultimei finanţări nerambursabile acordate."

    6. La articolul 6, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
    "(4) Autoritatea finanţatoare are obligaţia de a verifica depunerea de către solicitanţi a documentelor prevăzute la alin. (1)."

    7. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 7. - Vor fi supuse evaluării numai ofertele care conţin toate documentele prevăzute la art. 6 şi respectă termenele şi condiţiile de participare stabilite prin anunţul public al selecţiei."

    8. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 8. - (1) Solicitările care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 7 sunt evaluate pe baza criteriilor şi punctajelor cuprinse în Grila de evaluare a proiectelor culturale, stabilită în conformitate cu strategia şi priorităţile de finanţare din Fondul Cultural Naţional, aprobate de Consiliul Administraţiei.
    (2) Grila de evaluare este disponibilă simultan cu anunţul public aferent fiecărei selecţii de oferte, prin accesarea adresei: www.afcn.ro"

    9. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 10. - (1) Membrii comisiilor de selecţie sunt desemnaţi de Consiliul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, pe baza autopropunerilor sau a propunerilor formulate în scris de către operatorii culturali, care desfăşoară activităţi legate de ariile tematice pentru care vor fi acordate finanţări în sesiunea respectivă.
    (2) Propunerile formulate potrivit dispoziţiilor alin. (1) vor avea în vedere specialişti din domeniile de referinţă, cu o experienţă de minimum 3 ani de practică, şi vor fi însoţite de un curriculum vitae al persoanei propuse pentru a face parte din comisiile de selecţie, precum şi de Formularul de candidatură pentru înscrierea în baza de date pentru experţi independenţi.
    (3) Fiecare membru al comisiei de selecţie va semna la începutul sesiunii o declaraţie de imparţialitate, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4. Persoana care face parte din organele de conducere ale unui operator cultural, care solicită finanţare nerambursabilă din Fondul Cultural Naţional, nu poate deţine calitatea de membru al comisiei de selecţie desemnate pentru aria tematică la care aplică respectivul operator cultural.
    (4) În situaţia în care, în cursul procedurii de selecţie, un membru al comisiei de selecţie constată că are un interes patrimonial în legătură cu una dintre ofertele culturale înaintate comisiei din care face parte, acesta are obligaţia să declare imediat acest lucru şi să se retragă de la lucrările comisiei de selecţie respective. Pentru aceleaşi motive, precum şi pentru intervenţia cazului de incompatibilitate prevăzut la alin. (3), măsura retragerii calităţii de membru în respectiva comisie de selecţie poate fi propusă Consiliului Administraţiei de către secretariatul Administraţiei Fondului Cultural Naţional."

    10. Articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 11. - (1) Comisiile de selecţie sunt formate din minimum 3 membri având calitatea de experţi independenţi, fiind numiţi pentru fiecare sesiune de finanţare. În componenţa acestor comisii pot intra şi membri supleanţi, desemnaţi a-i înlocui pe titulari, în cazul în care, din motive obiective, aceştia nu pot asigura activitatea de evaluare a proiectelor culturale.
    (2) Pentru activitatea desfăşurată în cadrul comisiilor de selecţie, membrii acestora sunt remuneraţi în baza unor contracte civile încheiate, în condiţiile legii.
    (3) Remuneraţia prevăzută la alin. (2) se stabileşte prin decizie a conducătorului Administraţiei Fondului Cultural Naţional.
    (4) Secretariatul fiecărei comisii de selecţie este asigurat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, care asigură şi convocarea membrilor acestora, conform prevederilor art. 13 alin. (3).
    (5) Componenţa nominală a comisiei va fi adusă la cunoştinţă publică numai după încheierea sesiunii de selecţie."

    11. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 12. - (1) Documentaţia prevăzută la art. 6 este verificată de către secretariatul comisiilor de selecţie, inclusiv sub aspectul respectării condiţiilor de participare şi din punct de vedere al eligibilităţii cheltuielilor prevăzute în formularul pentru descrierea bugetului de venituri şi cheltuieli.
    (2) Nu vor participa la etapa de evaluare solicitările de finanţare care nu respectă prevederile art. 7.
    (3) Lista ofertelor culturale respinse pentru neeligibilitate administrativă, precum şi lista ofertelor culturale reţinute spre evaluare, cuprinzând şi sumele declarate eligibile, conform art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 245/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se publică pe adresa www.afcn.ro, la termenul prevăzut în calendarul selecţiei din cuprinsul anunţului public."

    12. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 13. - (1) Fiecare ofertă culturală va fi analizată de 3 membri ai comisiei de selecţie şi notată potrivit dispoziţiilor art. 8.
    (2) Pentru fiecare ofertă vor fi întocmite rapoarte, care vor fi structurate pe baza grilei de evaluare prevăzute la art. 8 şi vor include observaţiile şi justificările experţilor pentru punctajul acordat.
    (3) Membrii comisiilor de selecţie au obligaţia de a comunica, inclusiv prin curierat rapid, grilele şi rapoartele de evaluare întocmite, în original, secretariatului Administraţiei Fondului Cultural Naţional, cu cel puţin două zile înainte de data stabilită pentru desfăşurarea şedinţei convocate pentru stabilirea ierarhiei ofertelor culturale, precum şi a cuantumului finanţării acordate pentru fiecare dintre acestea.
    (4) După comunicarea documentelor de evaluare este interzisă modificarea punctajelor acordate ofertelor culturale, cu excepţia celor care fac obiectul reuniunii de reevaluare comună.
    (5) În situaţia în care se constată diferenţe mai mari de 20 de puncte între punctajele totale acordate pentru aceeaşi ofertă, în cadrul şedinţei prevăzute la alin. (3) se convoacă o reuniune de reevaluare comună a ofertei în cauză.
    (6) În cazul în care, în urma reuniunii de reevaluare, diferenţa între punctaje nu se reduce, oferta culturală în referinţă va fi supusă unei noi evaluări, realizată de o nouă comisie.
    (7) În cazul în care, din motive obiective, expertul convocat pentru o reuniune de reevaluare comună, conform alin. (4), nu poate fi prezent, acesta trebuie să asigure participarea sa prin mijloace tehnice de comunicare (de exemplu, teleconferinţă).
    (8) Pentru a preîntâmpina intervenţia unui caz fortuit sau de forţă majoră, de natură a împiedica desfăşurarea reuniunii de reevaluare comună, conform alin. (7), Administraţia Fondului Cultural Naţional poate convoca din oficiu membri supleanţi din cadrul fiecărei comisii de selecţie.
    (9) Modalitatea de desfăşurare a şedinţelor prevăzute la alin. (3) şi (5) este prevăzută în regulamentul intern al comisiilor de selecţie, aprobat prin decizie a conducătorului Administraţiei Fondului Cultural Naţional."

    13. La articolul 14 alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
    "d) în cazul ofertelor culturale care sunt poziţionate ultimele în ierarhia proiectelor culturale selectate la fiecare arie tematică, totalizând punctaje identice, ale căror cheltuieli totale sunt justificate şi respectă reglementările stabilite de lege şi prin anunţul public, dar pentru care nu mai există fonduri suficiente pentru acoperirea integrală a finanţării solicitate, conform lit. a), solicitanţii au posibilitatea de a adapta proiectul propus pentru a se încadra în suma rezultată în urma aplicării formulei mediei ponderate, calculată în raport cu diferenţa consemnată după totalizarea finanţărilor deja alocate în cadrul respectivei arii tematice şi de sumele solicitate sau de a renunţa la finanţare."

    14. La articolul 15, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 15. - (1) Administraţia Fondului Cultural Naţional va cere solicitanţilor ale căror proiecte au fost selecţionate în prima etapă de selecţie completarea documentaţiei, în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicare, cu următoarele:
    a) situaţiile financiare anuale la data de 31 decembrie ale exerciţiului financiar precedent, înregistrate la direcţia generală a finanţelor publice judeţeană, respectiv la administraţiile finanţelor publice ale sectoarelor municipiului Bucureşti; bilanţul contabil sau, în cazul entităţilor care organizează contabilitatea în partidă simplă, decizia finală de impunere (cu excepţia operatorilor culturali înfiinţaţi în anul respectiv);
    b) certificat de atestare fiscală;
    c) dovada existenţei altor surse de finanţare proprii sau atrase, care se transmit prin poştă într-un exemplar, astfel:
    - declaraţii pe propria răspundere ale solicitantului privind contribuţia proprie sau atrasă, însoţite de extrase de cont bancar, după caz;
    - contracte de sponsorizare;
    - scrisori de intenţie, după caz;
    - alte forme de sprijin financiar din partea unor terţi;
    d) documente privind eventualele parteneriate, în vederea realizării proiectului cultural pentru care se solicită finanţare."

    15. La articolul 16, alineatele (1), (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 16. - (1) Sunt considerate eligibile pentru acordarea finanţării nerambursabile proiectele care îndeplinesc următoarele condiţii:
    - conţin documentele prevăzute la art. 15;
    - respectă termenul de depunere a documentaţiei prevăzut la art. 15.
    (2) Lista proiectelor care nu îndeplinesc aceste condiţii şi sunt considerate neeligibile pentru acordarea finanţării nerambursabile va fi publicată pe site-ul autorităţii finanţatoare.
    (3) Proiectele sunt considerate neeligibile în situaţia în care documentele sunt incomplete şi/sau din conţinutul lor rezultă faptul că solicitantul nu îndeplineşte condiţiile de participare anunţate de Administraţia Fondului Cultural Naţional."

    16. La articolul 17, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) În cazul în care în urma analizei prevăzute la art. 16 sunt declarate neeligibile pentru acordarea finanţării unul sau mai multe dosare ori se înregistrează declaraţii de renunţare la finanţarea nerambursabilă, suma rămasă disponibilă se va distribui, cu prioritate, solicitanţilor prevăzuţi la art. 14 alin. (1) lit. c) sau d), după caz. În caz contrar, solicitanţii care întrunesc punctajul imediat următor în ordine descrescătoare vor fi contactaţi pentru îndeplinirea procedurilor prevăzute la art. 15."

    17. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 18. - (1) Solicitanţii nemulţumiţi de modul de respectare a procedurii privind organizarea şi desfăşurarea selecţiei de oferte pot depune contestaţie în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data publicării listei finale.
    (2) În vederea elaborării contestaţiei pot fi solicitate rapoartele şi grilele de evaluare corespunzătoare ofertei culturale întocmite conform prevederilor art. 13, care vor fi puse la dispoziţie de către Secretariatul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, cu respectarea confidenţialităţii identităţii evaluatorilor, în scris, pe fax sau prin poştă electronică.
    (3) Contestaţiile vor fi soluţionate de comisii special constituite în acest scop, formate din experţi independenţi, în conformitate cu prevederile art. 10, în termen de 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a contestaţiilor.
    (4) Membrii comisiilor special constituite sunt desemnaţi de către Consiliul Administraţiei Fondului Cultural Naţional. Componenţa nominală a comisiei va fi adusă la cunoştinţa publică numai după încheierea sesiunii de selecţie.
    (5) În componenţa unei comisii de soluţionare a contestaţiilor nu pot fi numiţi membri care au făcut parte din comisia de selecţie aferentă ariei tematice respective.
    (6) Membrii comisiilor de soluţionare a contestaţiilor vor analiza aspectele invocate de către contestatori, coroborate cu informaţiile cuprinse în rapoartele şi grilele de evaluare întocmite pentru respectivele oferte culturale de către membrii comisiilor de selecţie, şi vor dispune cu privire la modalitatea de respectare a procedurii privind organizarea şi desfăşurarea selecţiei de oferte.
    (7) Secretariatul fiecărei comisii de soluţionare a contestaţiilor este asigurat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, care asigură şi convocarea membrilor acestora.
    (8) Pentru activitatea desfăşurată în cadrul comisiilor de soluţionare a contestaţiilor, membrii acestora sunt remuneraţi în baza unor contracte civile, în condiţiile legii. Remuneraţia se stabileşte prin decizie a conducătorului Administraţiei Fondului Cultural Naţional.
    (9) Rezultatele finale ale selecţiei de oferte, după soluţionarea contestaţiilor depuse, vor fi făcute publice, prin publicarea pe adresa www.afcn.ro"

    ART. II
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

                              Ministrul culturii,
                            Daniel-Constantin Barbu

    Bucureşti, 1 iulie 2013.
    Nr. 2.355.
                                      ----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016